Damages claim against Guarantee Fund rejected due to failure to prove unlawful administrative act.

Şedinţa publică din data de 11 mai 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, în temeiul art. 19 din Legea nr. 554/2004, obligarea acestuia la plata de despăgubiri pentru acoperirea prejudiciului cauzat prin respingerea cererii de plată înregistrate la FGA sub nr. x/04.04.2017 constând:

- în principal, penalităţi de întârziere în cuantumul stabilit prin normele legale speciale incidente în materia asigurărilor, respectiv 0,2%/zi întârziere, potrivit Normei ASF 23/2014, de la împlinirea a 30 de zile de la data depunerii cererii de plată şi până la data plăţii efective (până în data de 06.09.2021 penalităţile sunt în cuantum de 3971,13,4 RON;

- în subsidiar, dobânda legală penalizatoare stabilită conform prevederilor art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011.

2. Hotărârea primei instanţe

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 321 din 23 februarie 2022, a respins excepţiile inadmisibilităţii şi tardivităţii acţiunii, ca neîntemeiate

Totodată, a respins excepţia de nelegalitate ca inadmisibilă şi cererea formulată de reclamantă ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamata A. S.A., invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac recurenta a reluat pe larg situaţia de fapt, susţinând că, prin respingerea acţiunii în angajarea răspunderii patrimoniale a Fondului, prima instanţă a încălcat prevederile legale care reglementează răspunderea patrimonială a autorităţii publice.

Contrar celor reţinute de prima instanţă, a arătat că actul nelegal este reprezentat de refuzul Fondului de a da curs cererilor de plată a despăgubirilor formulate de A., aşa cum a fost exprimat prin Decizia nr. 16517/27.08.2018 şi reiterat prin Decizia nr. 18140/28.01.2019.

Este adevărat că de cele mai mult ori, caracterul ilegal al actului administrativ este contestat fie în cadrul aceleaşi acţiuni, fie printr-o hotărâre anterioară, deoarece doar în acest mod prezumţia de legalitate de care se bucură actele administrative este îndepărtată.

Cu toate acestea, în condiţiile pronunţării şi publicării deciziei ICCJ nr. 29/2020 pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, făcând trimitere la cele statuate în această decizie, caracterul nelegal al Deciziei 16.517 este evident.

Astfel, a apreciat că prin soluţia pronunţată, prima instanţă a procedat la valorificarea efectelor Deciziei nr. 16517/2018 decizie care contravine vădit prevederilor Deciziei ICCJ nr. 29/2020, publicată în data de 15.06.2020 în Monitorul Oficial şi devenită obligatorie în temeiul art. 521 alin. (3) din C. proc. civ.

În continuare, a arătat că nelegalitatea refuzului de a da curs cererii de plată a despăgubirilor este incontestabilă, iar prima instanţă putea să reţină ca îndeplinită această condiţie fie în baza soluţiei pronunţate de Înalta Curte în Dosarul x/2019 - respectiv anularea Deciziei 18.140/28.01.2019 - fie prin valorificarea efectelor Deciziei ICCJ 29/2020 împotriva Deciziei 16.517/27.08.2018.

Or, condiţionând admisibilitatea acţiunii strict de anularea Deciziei 16.517/2018, printr-o hotărâre anterioară, a apreciat că prima instanţă a încălcat normele de drept material care stabilesc condiţiile pentru angajarea răspunderii patrimoniale a autorităţii publice.

În concluzie, a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe, cu consecinţa admiterii acţiunii.

4. Apărarea intimatului-pârât

Prin întâmpinare, intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor a invocat excepţia nulităţii recursului, pentru nemotivare, iar pe fond a solicitat respingerea căii de atac şi menţinerea sentinţei atacat, fiind legală şi temeinică.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate şi în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Recurenta-reclamantă a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere în temeiul art. 19 din Legea nr. 554/2004, solicitând obligarea Fondului la plata de despăgubiri pentru acoperirea prejudiciului cauzat prin respingerea cererii de plată înregistrate la FGA sub nr. x/26.04.2017 pentru suma de 1.331,70 - dosar daună x (borderou depunere la FGA nr. x/04.04.2017, poz 115).

În cauză, rezultă că cererea de plată pentru suma de 1331,70 RON (dosar daună x) a fost respinsă prin Decizia nr. 16517/27.08.2018 (poz 68 din anexă), comunicată reclamantei la data de 13.09.2018. Cu privire la această din urmă decizie, reclamanta nu a făcut dovada că a formulat acţiune în anulare în faţa instanţei de contencios administrativ competente.

Curtea de Apel Bucureşti a respins excepţiile inadmisibilităţii şi tardivităţii acţiunii, excepţia de nelegalitate ca inadmisibilă şi cererea de chemare ca neîntemeiată.

Soluţia Curţii de apel este corectă, fiind adoptată şi de instanţa de control judiciar în urma propriului demers de aplicare a dispoziţiilor legale la situaţia de fapt.

Înalta Curte reţine că nu poate primi criticile recurentei, care, în esenţă, sunt centrate pe faptul că prima instanţă a încălcat prevederile legale care reglementează răspunderea patrimonială a autorităţii publice.

Art. 19 din Legea nr. 554/2004 vizează dreptul la despăgubiri în fata instanţei după ce in prealabil persoana s-a adresat instanţei cu o cerere in anularea actului/obligarea la emiterea actului administrativ, iar un prejudiciu este cert în momentul în care instituţia pârâtă a exprimat un refuz pe fond al acordării despăgubirii, dar şi un refuz privind accesoriile (pretinse de reclamantă).

Se mai reţine că Legea nr. 213/2015 vizează o cu totul altă ipoteză privind despăgubirile decât art. 19 din Legea nr. 554/2004, şi anume cererea administrativă adresată în prealabil Fondului, cu posibilitatea contestării in faţa instanţei a deciziei acestei instituţii.

Astfel, critica recurentei potrivit căreia prima instanţă ar fi trebuit să reţină ca fiind îndeplinită condiţia privind nelegalitatea refuzului de a da curs cererii de plată a despăgubirilor în raport de soluţiile pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2019 prin care a fost desfiinţată Decizia FGA nr. 18140/28.01.2019, ori prin valorificarea efectelor Deciziei ICCJ nr. 29/2020 şi care ar fi trebuit aplicate cu privire la Decizia nr. 16517/27.08.2018 nu poate fi primită câtă vreme considerentele celor două hotărâri (cea pronunţată în dosarul nr. x/2019 şi cea pronunţată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept) nu vizează analiza temeiniciei Deciziei nr. 16517/27.08.2018 emise de Fondul de Garantare a Asiguraţilor.

De altfel, este de subliniat că pentru angajarea răspunderii patrimoniale se cere dovedirea legăturii de cauzalitate între prejudiciul, respectiv daunele pretinse, şi emiterea actelor administrative, anterior anulate sau a căror anulare a fost solicitată prin aceeaşi acţiune, în temeiul art. 8 din Legea nr. 554/2004.

Întreaga reglementare a acţiunii în contencios administrativ subiectiv conduce la concluzia că acţiunea în acordarea de despăgubiri, chiar atunci când este formulată separat, are un caracter subsecvent acţiunii în anulare a actului nelegal sau împotriva refuzului de rezolvare a unei cereri referitoare la un drept sau un interes legitim.

Aşa fiind, se reţine că în mod corect prima instanţă a respins acţiunea ca neîntemeiată, întrucât acordarea de despăgubiri este condiţionată de existenţa unui act administrativ nelegal cauzator de prejudicii şi în raport cu care, printr-o hotărâre judecătorească, au fost recunoscute pretenţiile persoanei vătămate.

Or, faptul că cererea de plată care format obiectul dosarului de daună cu privire la suma în litigiu a fost respinsă prin Decizia nr. 16517/27.08.2018 nu poate fi asimilat cu un refuz nejustificat al Fondului de a da eficienţă cererii de plată prin raportare la o altă situaţie de fapt reţinută de către instanţa de judecată cu privire la un alt act administrativ - Decizia nr. 18140/28.01.2019, care a fost desfiinţată în dosarul nr. x/2019, sau prin valorificarea efectelor Deciziei ICCJ nr. 29/02.03.2020 - referitoare la interpretarea dispoziţiilor art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 213/2015 în ceea ce priveşte noţiunea de "creanţă de asigurare", art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 213/2015 referitor la noţiunea de "creditor de asigurare" precum şi a art. 15 alin. (2) din acelaşi act normativ cu privire la modalitatea de aplicare a plafonului de 450.000 RON.

În concluzie, toate criticile formulate sunt nefondate, soluţia pronunţată de prima instanţă reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinţei în limitele motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta A.

A. S.A. împotriva sentinţei nr. 321 din 23 februarie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 11 mai 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.