Municipal tax assessment annulment due to defective motivation and disputed timeliness of administrative challenge
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal, leaving in force the appellate decision that annulled the municipal tax collection decisions and obligated the municipality to pay attorney's fees to the taxpayer. The case involved a tax dispute where the taxpayer challenged annual tax assessment decisions and corresponding accessory payment obligations for property tax regularizations, contesting the subsequent administrative decision that had rejected their initial complaint. The core legal issue was the timeliness of the administrative appeal and the adequacy of the motivation of the tax authorities' decisions; the Court held that the lower court correctly found the tax decisions lacked factual and legal reasoning and that the tax authority's proof of service was defective, thereby validating the taxpayer's timely contestation and rejecting the municipality's arguments regarding procedural irregularities and misapplication of the Fiscal Procedure Code under Articles 488 and 496 of the Code of Civil Procedure.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ, art. 270 alin. (1) din Legea nr. 207/2015, art. 165 din C. proc. civ, art. 496 din C. proc. civ, art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ; Municipal tax assessment annulment due to defective motivation and disputed timeliness of administrative challenge: The case involved a tax dispute where the taxpayer challenged annual tax assessment decisions and corresponding accessory payment obligations for property tax regularizations, contesting the subsequent administrative decision that had rejected their initial complaint. The core legal issue was the timeliness of the administrative appeal and the adequacy of the motivation of the tax authorities' decisions; the Court held that the lower court correctly found the tax decisions lacked factual and legal reasoning and that the tax authority's proof of service was defective, thereby validating the taxpayer's timely contestation and rejecting the municipality's arguments regarding procedural irregularities and misapplication of the Fiscal Procedure Code under Articles 488 and 496 of the Code of Civil Procedure.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedLegal basis for dismissing the appeal as unfounded, which is the main operative outcome of the decision.
Provision applied to obligate the losing party to pay the attorney's fees incurred by the prevailing party.
Full text
Şedinţa publică din data de 11 mai 2023
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată iniţial la Tribunalul Ilfov şi ulterior pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca urmare a declinării competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea acestei din urmă instanţe, prin Sentinta nr. 315/2019, reclamantul A. a formulat, în contradictoriu cu pârâtul Oraşul Popeşti Leordeni prin Primar, contestaţie împotriva Deciziei de soluţionare nr. 25966/30.08.2017 emisă de Primăria Oraşului Popeşti Leordeni, prin care a fost respinsă contestaţia formulată împotriva Deciziei de impunere pentru anul 2015 nr. 19360 din data de 21.12.2015, Deciziei referitoare ia obligaţiile de plată accesorii nr. x din data de 21.12.2015, Deciziei de impunere pentru anul 2016 nr. 680 din data de 01.03.2016, precum şi împotriva Deciziei referitoare la obligaţiile de plată accesorii nr. x din data de 01.03.2016, emise de Serviciul Impozite şi Taxe Locale din cadrul Primăriei oraşului Popeşti Leordeni, solicitând admiterea contestaţiei, cu consecinţa:
- Anulării în integralitate a Deciziei de impunere pentru anul 2015 nr. 19360/21.12.2015, în ceea ce priveşte suma de 29.360,03 RON impusă sub denumirea regularizare taxă C. civ.;
- Anulării în integralitate a Deciziei referitoare la obligaţiile de plată accesorii nr. x/21.12.2015, în ceea ce priveşte suma de 22.900,82 RON impusă cu titlu accesorii aferente regularizării taxei C. civ.;
- Anulării parţiale a Deciziei de impunere pentru anul 2016 nr. 680/01.03.2016, în ceea ce priveşte suma de 982.614,57 RON impusă sub denumirea regularizare taxă C. civ.;
- Anulării în integralitate a Deciziei referitoare la obligaţiile de plată accesorii nr. x/01.03.2016, în ceea ce priveşte suma de 313.440,66 RON impusă cu titlu accesorii aferente regularizării taxei C. civ.
2. Hotărârea primei instanţe
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin
Sentinţa nr. 209 din 10 februarie 2022, a admis acţiunea formulată de reclamant, a anulat Decizia de soluţionare a contestaţiei nr. 25966/2017, Decizia de impunere nr. x/2015, Decizia de impunere nr. x/2015 şi Decizia nr. 681/2016.
Totodată, a anulat în parte Decizia de impunere nr. x/2016 in ceea ce priveste suma de 982.614,57 RON cu titlu de regularizare taxa C. civ. şi a obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 19.563,22 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul Oraşul Popeşti Leordeni prin Primar, invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.
3.1. În ceea ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., recurentul a apreciat că hotărârea atacată nu cuprinde motivele de fapt şi de drept ce au format convingerea instanţei, este motivată ambiguu, superficial, înlăturând nemotivat toate apărările formulate, fiind redate motivele arătate de către reclamant, fără o analiză judicioasa bazată pe argumente concrete.
În ceea ce priveşte excepţia tardivităţii invocată a arătat că prima instanţă s-a pronunţat doar prin prisma analizării motivelor invocate de reclamantă în contestaţia împotriva deciziei de soluţionare, şi nu ca o excepţie procedurală invocata in proces.
Potrivit recurentei, prima instanţă nu numai că nu a avut în vedere apărările pârâtului, dar nici ansamblul materialului probator administrat în cauză şi care făcea dovada legalităţii deciziei atacate, invocând prevederile art. 6 din Convenţie.
3.2. Referitor la motivul de casare întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurentul a susţinut, în esenţă, că sentinţa atacată este pronunţată cu aplicarea greşită a normelor de drept material.
Cu privire la respingerea excepţiei tardivităţii formulării contestaţiei împotriva deciziilor de impunere a arătat că motivarea este ambiguă, chiar contradictorie cu privire la dreptul pârâtului de a invoca tardivitatea formulării plângerii administrative (chiar şi fără a fi arătată prin decizia de soluţionare în mod concret), iar pe de altă parte reţinând că dovezile de comunicare sunt nule în contextul prevederilor art. 164 alin. (1) lit. a), c) şi d) şi alin. (3), arătând că nu se pot cunoaşte, în absenţa completării corecte a dovezilor de comunicare, cui au fost comunicate cele două plicuri, apreciind-se că, în absenţa comunicării corecte către reclamant a deciziilor de impunere contestaţia administrativă formulată nu a fost tardivă, ci a fost depusă în termenul legal.
A arătat că a invocat excepţia tardivităţii formulării contestaţiei împotriva deciziilor de impunere şi a deciziilor referitoare la obligaţiile de plată a accesoriilor, pentru că nu au fost contestate în termenul prevăzut de art. 270 alin. (1) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, făcând trimiteri ample la modalitatea şi procedura de comunicare a deciziilor în litigiu, precizând că data comunicării actului de procedură este aceea a semnării dovezii de înmânare sau, după caz, a încheierii procesului-verbal, conform art. 165 din C. proc. civ.
Or, în mod nelegal prima instanţă a reţinut că din confirmările de primire nu se poate distinge cui i-au fost comunicate deciziile de impunere şi înştiinţările de plată şi nici când s-a realizat comunicarea, cată vreme din conţinutul acestora, prin semnătura certificată de factorul poştal şi data menţionată sunt determinate elementele necesare valabilităţii dovezii confirmării de primire.
În concluzie, a apreciat că termenul prevăzut de lege pentru contestarea deciziilor de impunere şi a deciziilor de stabilire a accesoriilor a fost depăşit, sancţiunea prevăzută fiind decăderea din dreptul de a mai formula contestaţie.
În continuare, pe fondul contestaţiei, recurentul a făcut trimitere la mai multe prevederi din Legea nr. 207/2015 şi la principiile încălcate în cauză, cu referire la temeiul emiterii deciziilor de impunere şi legalitatea acestora, precum şi procedura urmată de reclamant în cauză şi de către instituţia pârâtă, arătând că organul fiscal este obligat să aplice unitar prevederile legislaţiei fiscale pe teritoriul României, urmărind stabilirea corectă a creanţelor fiscale.
În concluzie, a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, pentru că acţiunea a fost admisă doar sub aspectul nemotivării actului atacat, fără a se intra pe fondul pricinii.
4. Apărarea intimatului-reclamant
Prin întâmpinare, intimatul-reclamant A. a solicitat respingerea recursului şi menţinerea sentinţei atacate, fiind legală şi temeinică.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurent şi în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Intimatul-reclamantă’ a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere vizând anulare Deciziei de soluţionare a contestaţiei nr. 25966/30.08.2017 şi a Deciziei de impunere pentru anul 2015 nr. 19360/21.12.2015, în ceea ce priveşte suma de 29.360,03 RON impusă sub denumirea regularizare taxă C. civ.; Deciziei referitoare la obligaţiile de plată accesorii nr. x/21.12.2015, în ceea ce priveşte suma de 22.900,82 RON impusă cu titlu accesorii aferente regularizării taxei C. civ.; Deciziei de impunere pentru anul 2016 nr. 680/01.03.2016, în ceea ce priveşte suma de 982.614,57 RON impusă sub denumirea regularizare taxă C. civ. şi Deciziei referitoare la obligaţiile de plată accesorii nr. x/01.03.2016, în ceea ce priveşte suma de 313.440,66 RON impusă cu titlu accesorii aferente regularizării taxei C. civ.
Curtea de Apel Bucureşti a admis acţiunea formulată de reclamant, a anulat Decizia de soluţionare a contestaţiei nr. 25966/2017, Decizia de impunere nr. x/2015, Decizia de impunere nr. x/2015 şi Decizia nr. 681/2016, şi, totodată, a anulat în parte Decizia de impunere nr. x/2016 in ceea ce priveste suma de 982.614,57 RON cu titlu de regularizare taxa C. civ. şi a obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 19.563,22 RON,
Soluţia Curţii de apel este corectă, fiind adoptată şi de instanţa de control judiciar în urma propriului demers de aplicare a dispoziţiilor legale la situaţia de fapt.
1.1. Cu privire la motivul de casare întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte reţine că nu poate fi primit.
În dezvoltarea acestui motiv, recurentul a susţinut, în esenţă, că hotărârea atacată nu este motivată corespunzător în raport cu motivele şi prevederile legale invocate, nefiind analizate toate apărările formulate, susţinând că în ceea priveşte eexcepţia tardivităţii prima instanţă s-a pronunţat doar prin prisma analizării motivelor invocate de reclamantă în contestaţia împotriva deciziei de soluţionare, neavându-se în vedere ansamblul materialului probator administrat în cauză şi care făcea dovada legalităţii deciziei atacate.
Instanţa de control judiciar constată că judecătorul fondului a analizat în mod adecvat argumentele invocate şi probele administrate, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri şi a explicat raţionamentul care a fundamentat soluţia adoptată, hotărârea atacată conţine motivele de fapt şi de drept care au determinat formarea convingerii instanţei şi au fost examinate efectiv toate problemele esenţiale ridicate de părţi, motivarea fiind clară, concisă şi concretă, în concordanţă cu probele şi actele de la dosar, nu este contradictorie şi nu conţine motive străine de natura cauzei, aşa încât respectă cerinţele prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ.
Contrar susţinerilor recurentului, prima instanţă a explicitat aspectele analizate din perspectiva deciziilor contestate, reţinând că deciziile de impunere nu au o motivare în fapt, neexistând expusă situaţia de fapt în baza căreia s-au stabilit obligaţiile principale sau accesorii, şi nu au nicio motivare în drept, indicarea întregului Codul fiscal valabil în 2015 şi 2016 neîndeplinind cerinţa motivării, reţinând, totodată că organul fiscal nu indică procedura fiscală folosită pentru emiterea respectivelor acte, iar decizia de soluţionare a contestaţiei este motivată sumară şi globală.
Totodată, prima instanţă a explicitat aspectele analizate şi din perspectiva excepţiei tardivităţii introducerii contestaţiei, făcând propriile constatări în privinţa dovezilor de comunicare a deciziilor de impunere şi arătând, contrar susţinerilor părţii, că tardivitatea formulării contestaţiei administrative nu se poate constata pentru prima dată de către instanta de judecată, astfel, neputând analiza alte motive de nelegalitate ale deciziei de soluţionare a contestatiei decât cele invocate de partea care a formulat acţiunea, în caz contrar s-ar depăşi limitele învestirii, îndeplinindu-şi, prin considerentele sale punctuale şi concise, rolul bivalent de informare cu privire la motivele de înlăturare a criticilor invocate şi de mijloc prin care se dă posibilitatea exercitării controlul judiciar ulterior.
Judecătorul fondului a demonstrat astfel analiza criticilor şi apărărilor invocate, motivarea nefiind o problemă de volum, ci una de esenţă, de conţinut, aşa cum s-a reţinut constant în jurisprudenţa instanţei supreme, iar prin analiza cerinţelor legale nu s-a antamat fondul pricinii.
Totodată, se reţine că motivarea hotărârii răspunde şi exigenţelor impuse de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, referitoare la dreptul la un proces echitabil şi lipsit de arbitrariu, care obligă tribunalele să-şi motiveze deciziile dar nu le poate impune să dea un răspuns detaliat la fiecare argument invocat, întinderea obligaţiei de motivare putând să varieze în funcţie de natura deciziei şi trebuie analizată în lumina circumstanţelor fiecărei cauze, ea presupunând însă ca partea în cauză să se poată aştepta la un răspuns specific şi explicit cu privire la aspectele decisive ale procedurii în cauză (Hotărârea din 9 decembrie 1994, H. Balani contra Spaniei şi Cauza Ruiz Torija contra Spaniei).
Se observă astfel că prima instanţă a pronunţat o hotărâre motivată şi nu există niciun element care să indice caracterul arbitrar al modalităţii în care instanţa a aplicat legislaţia relevantă pentru faptele cauzei, motivarea oferită de prima instanţă are o legătură logică cu argumentele dezvoltate de părţi, fiind respectate cerinţele unui proces echitabil.
Faptul că recurentul nu împărtăşeşte raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia primei instanţe nu poate conduce la incidenţa în cauză a motivului de casare invocat.
1.2. Criticile recurentului circumscrise motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., potrivit cu care casarea hotărârii se poate cere când aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, nu pot fi încadrate în acest temei juridic.
Înalta Curte reţine că acest motiv a fost invocat în mod formal, în realitate partea a reiterat argumentele şi apărările formulate în primă instanţă, făcând trimitere la legislaţia fiscală, fără să precizeze însă eventualele greşeli săvârşite de instanţă în legătură cu acele dispoziţii legale.
Totodată, recurentul a reluat criticile privind respingerea excepţiei tardivităţii formulării contestaţiei împotriva deciziilor de impunere, cu trimiteri ample la modalitatea de comunicare a acestor decizii şi la conţinutul actelor contestate, care în opinia sa au fost emise în mod corect, la procedura urmată de organul fiscal şi de către reclamat pentru care a apreciat că hotărârea atacată este nelegală, nedezvoltând critici propriu-zise faţă de respectiva hotărâre, ci doar şi-a exprimat nemulţumirea în raport cu soluţia primei instanţe, aşa încât nu se poate exercita controlul judiciar, neputându-se analiza hotărârea atacată şi din perspectiva acestui motiv de casare.
Recurentul-pârât deşi a invocat încălcarea mai multor prevederi legale nu circumstanţiază în niciun mod criticile sale, care ar fi presupus identificarea explicită a normei sau normelor de drept material aplicabile cauzei şi, totodată, demonstrarea modului în care măsurile adoptate de prima instanţă încalcă sau reprezintă o greşită aplicare a acestor norme de drept material, ceea ce nu se regăseşte în memoriul de recurs.
În concluzie, toate criticile formulate sunt nefondate, soluţia pronunţată de prima instanţă reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinţei în limitele în limitele art. 488 alin. (1) pct. 6 din acelaşi cod.
Totodată, va face aplicarea dispoziţiilor art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit cărora "Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată", şi va obliga recurentul-pârât la plată sumei de17.666,50 RON, către intimatul-reclamant, reprezentând cheltuieli de judecată - onorariu avocaţial.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul formulat de pârâtul Oraşul Popeşti Leordeni prin Primar împotriva sentinţei nr. 209 din 10 februarie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Obligă recurentul-pârât la plata sumei de 17.666,50 RON, către intimatul-reclamant A., reprezentând cheltuieli de judecată - onorariu avocaţial.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 11 mai 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.