Conflict of interest in local elections: appeal dismissed, evaluation report upheld

Şedinţa publică din data de 10 mai 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, la data de 26 iulie 2021, sub nr. x/2021, reclamantul A. a formulat contestaţie împotriva Raportului de evaluare nr. x/6 iulie 2021, transmis cu adresa nr. x/06.07.2021, solicitând, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate, anularea acestuia.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa nr. 194 din data de 10 noiembrie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2021, Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins contestaţia formulată de reclamantul A. împotriva Raportului de evaluare nr. x/06.07.2021, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei nr. 194 din 10.11.2021 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs, recurentul-reclamant A., invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 din C. proc. civ.

În esenţă, prin cererea de recurs formulată a susţinut următoarele:

Motivele de recurs se circumscriu prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.:

Din cuprinsul sentinţei reiese faptul că, motivarea/considerentele instanţei de fond reprezintă, în cea mai mare parte, o copie a contestaţiei şi a întămpinării formulate de către intimată.

Astfel, instanţa de fond, fără a realiza o analiza completă şi pertinentă asupra tuturor motivelor pe care s-a întemeiat contestaţia, s-a mărginit la a face referire numai la cele două situaţii invocate în circumstanţierea stării de fapt: situaţia pandemică în care s-a emis dispoziţia şi neatacarea acesteia de către prefect.

Însuşirea în mod formal a argumentaţiei unei sau alteia dintre parti nu poate echivala cu motivarea corespunzătoare a unei hotărâri judecătoreşti menite sa protejeze justitiabilul impotriva arbitrariului, respectiv să permită instanţei de control judiciar o analiză aplicată asupra considerentelor hotărârii atacate.

În atare condiţii, motivarea instanţei de fond nu poate echivala cu respectarea menţiunilor obligatorii ce vizează relevarea în concret a motivelor de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei şi care au condus la respingerea cererii şi argumentele pentru care a înlăturat susţinerile sale.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.:

Prin contestaţia formulată a invocat şi alte temeiuri de drept decât cele reţinute de instanţa de fond, respectiv:

Prevederile art. 70 din Legea nr. 161/2003, potrivit cărora prin conflict de interese se înţelege situaţia în care persoana ce exercită o demnitate publică sau o funcţie publică are un interes personal de natură patrimonială, care ar putea influenţa îndeplinirea cu obiectivitate a atribuţiilor care îi revin potrivit Constituţiei şi altor acte normative.

Conflictul de interese subzistă atunci când interesul privat al primarului primează interesului public, condiţie care în speţă nu este îndeplinită.

Mai mult decât atât, prezumtivul interes privat sau personal trebuia să fie de natură să îiinfluenţeze îndeplinirea cu obiectivitate şi imparţialitate a atribuţiilor ce i-au revenit conform Constituţiei şi actelor normative, situaţie de asemenea inexistentă, motivat de faptul că alegerile locale s-au derulat cu respectarea strictă a legii, rezultatele fiind validate.

Este real că dispoziţia emisă a generat un folos în patrimoniul soţiei sale, însă niciodată nu a urmărit prejudicierea bugetului local ori încălcarea Constituţiei şi a altor acte normative.

În mod evident, dispoziţia emisă nu a influenţat în niciun mod îndeplinirea cu obiectivitate, a atribuţiilor constituţionale şi legale privitoare la organizarea şi desfăşurarea alegerilor locale din anul 2020.

În susţinerea motivelor de recurs, recurentul-reclamant a făcut trimitere şi la prevederile art. 1351 alin. (3) din C. civ., ce reglementează noţiunea juridică de caz fortuit normă de drept general şi cu efect exonerator de răspundere.

A arătat că, în conţinutul contestaţiei a susţinut că, dispoziţia incriminată a fost emisă în contextul special în care s-au derulat alegerile locale, respectiv refuzul marii majorităţi a persoanelor ce au participat în birorurile electorale şi în aparatul tehnic la alte scrutinuri, de a mai participa în condiţiile deosebite ale pandemiei, stare de fapt ce l-a obligat, pentru buna desfăşurare a alegerilor, să numească în aparatul tehnic toţi funcţionarii din cadrul primăriei, printre care şi soţia sa.

Drept urmare, prin sentinţa pronunţată i-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil, cauzându-i o vătămare procesuală care nu poate fi înlăturată decât prin aplicarea prevederilor art. 498 alin. (2) C. proc. civ. .

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., coroborate cu dispoziţiile art. 497 C. proc. civ. .

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă Agenţia Naţională de Integritate a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei de fond, arătând, în esenţă, că în mod corect a reţinut prima instanţă existenţa conflictului de interese în ceea ce-l priveşte pe recurentul-reclamant. Astfel, recurentul-reclamant, în exercitarea funcţiei de primar pentru mandatul 2016-2020 al comunei Ruşeţu, judeţul Buzău, s-a aflat în situaţia de conflict de interese prevăzută de dispoziţiile art. 76 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 şi art. 228 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019, ca urmare a emiterii unei dispoziţii care a produs folos material pentru soţia sa.

În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 490 alin. (2) teza I C. proc. civ. .

Recurentul-reclamant a depus răspuns la întâmpinare, prin care a combătut apărările intimatei şi a reiterat propriile argumente invocate în susţinerea nelegalităţii sentinţei de fond atacate, iar în termenul de amânare a pronunţării a depus note scrise.

5. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor invocate în cererea de recurs, a apărărilor şi susţinerilor formulate prin întâmpinare, precum şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat şi îl va respinge, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Recurentul-reclamant şi-a întemeiat recursul pe motivele de casare prevăzute art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. - când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei; art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. - când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Referitor la criticile din recurs, întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, Înalta Curte reţine că sunt neîntemeiate, urmând a le respinge, avându-se în vedere următoarele considerente:

Textul art. 425 lit. b) din C. proc. civ. consacră principiul potrivit căruia hotărârile trebuie să fie motivate în fapt şi în drept, iar nerespectarea acestui principiu constituie motiv de casare, rolul acestui text fiind acela de a se asigura o bună administrare a justiţiei şi pentru a se putea exercita controlul judiciar de către instanţele superioare.

Obligaţia instanţei de a-şi motiva hotărârea are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situaţiei de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant, şi, nu în ultimul rând raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia. Aceste cerinţe legale sunt impuse de însăşi esenţa înfăptuirii justiţiei, iar forţa de convingere a unei hotărâri judecătoreşti rezidă din raţionamentul logico-juridic clar explicit şi întemeiat pe considerente de drept.

Conform jurisprudenţei Curţii Europene (Hotărârea Ruiz Torija şi Hiro Balani împotriva Spaniei, din 9 decembrie 1994, precum şi Hotărârea Higgins şi alţii împotriva Franţei, din 19 februarie 1998), instanţa nu este obligată să răspundă detaliat la fiecare argument al părţilor.

Art. 6 pct. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului obligă tribunalele să-şi motiveze deciziile, dar nu se poate cere să se dea un răspuns detaliat la fiecare argument.

Recursul se poate exercita numai cu privire la nelegalitatea hotărârii atacate aşa cum rezultă din dispoziţiile art. 488 din Noul C. proc. civ., care prevede expres şi limitativ motivele de casare, niciunul dintre acestea nefiind conceput astfel încât să permită instanţei de recurs reanalizarea probelor şi reevaluarea situaţiei de fapt.

Recursul urmăreşte verificarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

În speţă, judecătorul fondului a analizat, în mod efectiv, atât argumentele recurentului-reclamant, cât şi pe cele ale intimatei-pârâte, şi a prezentat, în concret, în raport de natura cauzei, motivele de fapt şi de drept, care au format convingerea sa.

Prin urmare, sentinţa instanţei de fond supusă analizei, cuprinde motivele pe care se întemeiază soluţia pronunţată. Totodată, sentinţa recurată nu cuprinde motive contradictorii şi nici străine de natura cauzei, astfel că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din Noul C. proc. civ.

În ceea ce priveşte criticile subsumate motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că sunt neîntemeiate, urmând a fi respinse, instanţa de fond făcând o interpretare şi aplicare corectă a dispoziţiilor legale incidente în cauză, respectiv, cele ale art. 70, art. 76 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 şi cele ale art. 228 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ.

Reţine Înalta Curte că, recurentul-reclamant A. a semnat în calitate de primar al comunei Ruşeţu, judeţul Buzău, Dispoziţia nr. 147/20.08.2020 privind suplimentarea personalului tehnic auxiliar pe lângă Biroul Electoral de circumscripţie electorală nr. 64 - Ruşeţu, prin care soţia sa a fost desemnată personal tehnic auxiliar al Biroului electoral de circumscripţie comunale Ruşeţu. În baza acestei dispoziţii, soţia recurentului-reclamant a încasat suma de 1260 RON.

În aceste condiţii, a fost reţinută starea de conflict de interese prin raportul de evaluare contestat în prezenta cauză.

În acord cu cele exprimate de judecătorul fondului prin hotărârea recurată, Înalta Curte reţine că, recurentul-reclamant s-a aflat într-un conflict de interese, astfel cum este definită această noţiune în prevederile Legii nr. 161/2003, prin emiterea Dispoziţiei nr. 147/20.08.2020, deşi avea obligaţia legală de a se abţine de la emiterea acesteia.

Potrivit prevederilor art. 70 din Legea nr. 161/2003:

"Prin conflict de interese se înţelege situaţia în care persoana ce exercită o demnitate publică sau o funcţie publică are un interes personal de natură patrimonială, care ar putea influenţa îndeplinirea cu obiectivitate a atribuţiilor care îi revin potrivit Constituţiei şi altor acte normative".

Definind noţiunea de interes de natură patrimonială, dispoziţiile art. 76 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 stipulează că "primarii şi viceprimarii, primarul general şi viceprimarii municipiului Bucureşti sunt obligaţi să nu emită un act administrativ sau să nu încheie un act juridic ori să nu emită o dispoziţie, în exercitarea funcţiei, care produce un folos material pentru sine, pentru soţul său ori rudele sale de gradul I".

Aceste prevederi legale se coroborează cu cele cuprinse în art. 228 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019, referitoare la regimul general aplicabil conflictului de interese pentru aleşii locali, care dispun următoarele:

"Alesul local aflat în conflict de interese în condiţiile prevăzute de cartea I titlul IV din Legea nr. 161/2003, cu modificările şi completările ulterioare, are obligaţia să se abţină de la emiterea sau participarea la emiterea ori adoptarea actului administrativ, de la încheierea sau participarea la încheierea actului juridic respectiv, care ar putea produce un folos material pentru sine sau pentru:

a) soţ, soţie sau rude ori afini până la gradul al II-lea inclusiv".

Interpretarea prevederilor normative anterior citate conduc la concluzia că, generarea unui conflict de interese este condiţionată de îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii:

- persoana verificată să ocupe o funcţie publică;

- în exercitarea funcţiei publice, persoana să emită un act administrativ, să încheie un act juridic ori să emită o dispoziţie;

- actul administrativ/actul juridic să producă un folos material pentru sine, pentru soţul său ori pentru rudele sale sau afinii până la gradul al doilea inclusiv.

În speţa de faţă, după cum în mod judicios a reţinut şi prima instanţă, aceste condiţii sunt îndeplinite.

Sunt neîntemeiate, urmând a fi respinse, susţinerile recurentului-reclamant cu privire la situaţia pandemică, respectiv, la contextul sanitar de excepţie.

Constată Înalta Curte că, instanţa de fond, în mod corect şi legal, a reţinut că această situaţie medicală, nu este de natură să înlăture aplicabilitatea dispoziţiilor legale referitoare la conflictul de interese. Dacă legiuitorul ar fi dorit să instituie astfel de situaţii de excepţie, le-ar fi prevăzut în mod expres.

Pe cale de consecinţă, reiese că nu pot fi primite nici susţinerile recurentului, în sensul că, în cauză ar avea incidenţă dispoziţiile art. 1351 alin. (3) din C. civ., ce reglementează noţiunea juridică de caz fortuit, normă de drept general şi cu efect exonerator de răspundere.

Totodată, reţine instanţa de control judiciar că, lipsa de diligentă a recurentului-reclamant în desfăşurarea activităţii de ales local, nu înlătură răspunderea pentru încălcarea regimului juridic al conflictului de interese.

Recurentul-reclamant a mai susţinut prin criticile din recurs că, persoane abilitate de lege să verifice legalitatea actului nu au sesizat fapta, şi că, prefectul judeţului Buzău nu a solicitat revocarea dispoziţiei.

Contrar acestor susţineri, Înalta Curte reţine că inacţiunea persoanelor cu atribuţii în verificarea legalităţii actului nu este de natură să lipsească de efecte juridice Dispoziţia nr. 147 din 20.08.2020 şi cele ale concluziilor raportului de evaluare contestat.

În ceea ce priveşte restituirea sumei de 1260 RON, se reţine că acest aspect nu prezintă relevanţă, în raport de prevederile art. 70 din Legea nr. 161/2003, întrucât este suficient ca în procesul de emitere a unei dispoziţii, să intre în conflict interesul personal cu cel public, condiţie îndeplinită în cauză, în momentul în care recurentul-reclamant a semnat dispoziţia de numire.

Concluzionând, reţine Înalta Curte că, în materia conflictului de interese administrativ, prezintă relevanţă conduita primarului care nu şi-a îndeplinit/respectat obligaţiile prevăzute de textele de lege menţionate mai sus.

Având în vedere conceptul de demnitate publică, reprezentat de complexul de atribuţii şi responsabilităţi stabilite prin Constituţie, legi şi alte acte normative, pe care şi le asumă o persoană fizică prin învestirea sa, ca urmare a rezultatului procesului electoral direct, prin alegere sau indirect, prin numire, potrivit legii, rezultă că, prin natura funcţiei cu care a fost învestit, primarul slujeşte interesele comunităţii din care face parte, astfel încât, îi revine obligaţia să respecte normele imperative, respectiv, cele ale Legii nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei.

Prin urmare, aspectele invocate de recurentul-reclamant prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate.

6. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinţei nr. 194 din 10 noiembrie 2021 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 10 mai 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.