Judicial staff salary equalization claim rejected; pay-setting annexes upheld.

Şedinţa publică din data de 10 mai 2023

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal la data de 10.11.2020, sub nr. x/2020, reclamanţii A., B., C., D., E. au chemat în judecată pe MINISTERUL JUSTIŢIEI şi au solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa instanţa să admită plângerea formulată împotriva Ordinului ministrului justiţiei nr. 3334/C din 24.08.2020 şi a adresei nr. x/2020 din 14.10.2020 şi să dispună următoarele:

1.anularea anexelor la ordinul ministrului justiţiei nr. 3334/C din 24.08.2020, prin care le-au fost stabilite drepturile salariale începând cu data de 01.12.2016;

2.reîncadrarea şi recalcularea indemnizaţiei de încadrare brute lunare şi a celorlalte drepturi salariale, în perioada de referinţă menţionată în ordin, precum şi pentru viitor, pe baza unei valori de referinţă sectorială (VRS) de 605,225 RON (cuantum ce reprezintă VRS de 484,18 RON la care se adaugă majorarea de 25% prevăzută de art. III din O.U.G. nr. 20/2016);

3.obligarea pârâtului MJ la plata diferenţelor băneşti corespunzătoare, rezultate din recalcularea indemnizaţiei cuvenite potrivit pct. 1, sume actualizate cu indicele de inflaţie şi la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective.

1.2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1439 de la data de 18.10.2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal, a fost respinsă acţiunea, formulată de reclamanţii A., B., C., D., E., în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL JUSTIŢIEI, ca nefondată.

1.3 Calea de atac exercitată

Împotriva sentinţei civile nr. 1439 de la data de 18.10.2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal, în termenul legal, au declarat recurs reclamanţii A., B., C., D., E., solicitând, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., admiterea căii de atac formulate în prezenta cauză, cu casarea sentinţei civile atacate, iar pe fond, admiterea cererii de chemare în judecată.

Au susţinut că prima instanţă nu a analizat şi nu a aplicat în cauză legislaţia specifică privind egalizarea salariilor, în special art. 1 alin. (4), art. 16, art. 124 şi art. 126 din Constituţia României, în condiţiile în care, conform pct. 37 al Deciziei nr. 794/2016 a Curţii Constituţionale, instituţiile şi autorităţile publice au obligaţia ca, până la adoptarea unei soluţii legislative, să aplice în mod direct dispoziţiile constituţionale în privinţa stabilirii nivelul maxim al salarizării.

De asemenea, instanţa de fond nu a făcut corecta aplicare în cauză a jurisprudenţei obligatorii a Curţii Constituţionale şi a Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie (ÎCCJ), în special a Deciziei nr. 794/2016 a Curţii Constituţionale şi a Deciziei nr. 36/2018 a ICCJ, cu privire la egalizarea la nivel maxim a indemnizaţiilor de încadrare ale personalului din cadrul Familiei ocupaţionale "Justiţie".

Astfel, din punctul de vedere al modului de calcul al salariului, personalul de probaţiune se afla în exact aceeaşi situaţie juridică cu cea a celorlalte categorii profesionale din cadrul sistemului judiciar, iar, încă din luna august 2016, acest personal a fost salarizat pe baza unei valori de referinţă sectorială (VRS) de 605,225 RON.

Ulterior, salarizarea pe baza unei VRS majorată s-a generalizat la nivelul întregii Familiei ocupaţionale "Justiţie", astfel că, la acest moment, aproape toate categoriile de personal sunt salarizate pe baza unei VRS de 605,225 RON, începând cu data de 01.08.2016, în acest sens fiind emise acte administrative de salarizare de către ordonatorii de credite şi fiind pronunţate numeroase hotărâri judecătoreşti definitive, cu aplicabilitate generală, de către instanţele de judecată.

Având în vedere faptul că la nivelul sistemului judiciar există în acest moment categorii de personal care sunt salarizate conform acestei VRS majorate, conform obligativităţii instituite prin legislaţia şi jurisprudenţa în materie, este necesar ca şi salariile celorlalte persoane să fie stabilite la nivel maxim, prin raportare la VRS unică, în sumă de 605,225lei.

În motivare, au mai arătat că cererea de chemarea în judecată pe care au formulat-o se bazează nu pe identitatea de statut sau de funcţie, ci pe identitatea modului de salarizare, sens în care cele două categorii de personal se află în exact aceeaşi situaţie juridică, relevantă din punctul de vedere al obiectului prezentei cauze. Astfel, dincolo de deosebirile de statut, cele două categorii profesionale aveau, în perioada care face obiectul prezentei cauze, un mod de salarizare identic, prevăzut de lege şi bazat pe raportarea Ia valoarea de referinţă sectorială (VRS), care, potrivit legii, avea un cuantum unic Ia nivelul întregului sistem judiciar. Din acest punct de vedere, în contradicţie cu instanţa de fond, susţinem că, din punctul de vedere al salarizării, personalul asimilat şi cel de probaţiune se aflau în situaţii profesionale identice.

Până la intrarea în vigoare a Legii-cadru de salarizare nr. 153/2017 şi, în anumite condiţii, şi ulterior acestui moment, specificul salarizării în cadrul întregii Familii ocupaţionale "Justiţie" consta în faptul că veniturile tuturor categoriilor profesionale erau calculate prin raportare la o valoare de referinţă sectorială unică, care avea şi are acelaşi cuantum pentru toate categoriile profesionale vizate.

Valoarea de referinţă sectorială a fost stabilită printr-o dispoziţie legală unică pentru întreaga familie ocupaţională "Justiţie", fără a exista vreo diferenţiere raportată la tipul funcţiei deţinute, cuantumul indemnizaţiei de încadrare/salariului de bază fiind obţinut, pentru toate funcţiile din cadrul familiei ocupaţionale, prin înmulţirea coeficientului de ierarhizare cu valoarea de referinţă sectorială, care trebuie să aibă acelaşi nivel pentru toate funcţiile.

În cadrul Deciziei nr. 794/2016, Curtea Constituţională a statuat că, în cadrul aceleiaşi categorii profesionale şi familii ocupaţionale, nu poate exista o salarizare diferită, prin urmare raportată la mai multe valori sectoriale, diferenţele de salarizare putând rezulta exclusiv din aplicarea unor coeficienţi de multiplicare diferiţi, specifici fiecărei funcţii şi fiecărui grad profesional.

Având în vedere obligaţia egalizării la nivel maxim a salariilor în cadrul întregii familii ocupaţionale, dacă prin O.U.G. nr. 20/2016 legiuitorul ar fi dorit mărirea doar a salariilor personalului de probaţiune ar fi făcut-o prin majorarea coeficienţilor de ierarhizare şi nu prin majorarea cuantumului brut al salariilor de bază/indemnizaţiilor de încadrare. Coeficienţii de ierarhizare, prevăzuţi în Cap. VII din Anexa nr. VI a Legii-cadru nr. 284/2010 şi în Cap. VII din Anexa nr. V a Legii nr. 153/2017, pentru personalul de probaţiune au rămas neschimbaţi. In aceste condiţii, prin majorarea cu 25% a cuantumului brut al salariilor de bază/indemnizaţiilor de încadrare ale acestui personal a fost majorat, în fapt, cu 25%, cuantumul VRS care stă la baza calculării drepturilor salariate ale personalului de probaţiune, dar şi ale tuturor angajaţilor din sistemul judiciar, VRS pe baza căruia ar trebui efectuată egalizarea la nivel maxim a salariilor din întreaga Familie ocupaţională "Justiţie".

Au susţinut recurenţii că argumentul invocat de instanţa de fond, potrivit căruia majorarea de 25% se raportează la cuantumul brut al salariilor de bază aferent lunii iulie 2016 şi nu la VRS nu poate fi primit, atât timp cât indemnizaţia de încadrare brută lunară, care stă la baza calculării salariului aferent lunii iulie 2016, este formată, în fiecare caz în parte, din coeficientul de referinţă sectorială înmulţit cu cuantumul VRS.

Este obligatorie egalizarea indemnizaţiilor la nivel maxim, iar nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare, corespunzător fiecărei funcţii, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate, trebuie să includă majorările (indexările) stabilite prin hotărâri judecătoreşti şi să fie acelaşi pentru tot personalul salarizat potrivit dispoziţiilor de lege aplicabile în cadrul aceleiaşi categorii profesionale, respectiv a Familiei ocupaţionale "Justiţie".

Or, la acest moment, în cadrul sistemului judiciar există magistraţi, personal asimilat şi grefieri care sunt salarizaţi, potrivit unor hotărâri judecătoreşti definitive şi/sau executorii, precum şi unor acte administrative de salarizare, prin raportare la o VRS în cuantum de 605,225 Iei, începând cu data de 01.08.2016.

În motivarea recursului se mai prevalează recurenţii de ceea ce a reţinut Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la principiul echităţii şi al coerenţei care denotă în mod esenţial asumarea de către legiuitor a egalităţii de tratament juridic, respectiv un tratament juridic echitabil si nediscriminatoriu între categoriile de personal din sectorul bugetar care desfăşoară muncă de valoare egală, în sensul de a se asigura acestora, prin aplicarea dispoziţiilor legii de salarizare, o remuneraţie egală.

Principiul egalităţii în faţa legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite, iar un tratament diferit nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice în mod raţional şi obiectiv. în acest sens s-a pronunţat şi Curtea Constituţională în considerentele Deciziei nr. 794/2016.

Pentru toate aceste considerente, au arătat recurenţii că se impune admiterea căii de atac.

1.4. Apărările formulate în cauză

Intimatul - pârât Ministerul Justiţiei nu a depus întâmpinare însă a formulat note scrise prin care a solicitat respingerea acţiunii ca fiind parţial prescrisă şi parţial lipsită de interes.

2.1. Procedura de soluţionare a recursului

Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanţii A., B., C., D., E., pentru următoarele considerente:

Recurenţii-reclamanţi au învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere prin care au solicitat anularea anexelor la ordinul ministrului justiţiei nr. 3334/C din 24.08.2020, prin care le-au fost stabilite drepturile salariale începând cu data de 01.12.2016, şi reîncadrarea şi recalcularea indemnizaţiei de încadrare brute lunare şi a celorlalte drepturi salariale, în perioada de referinţă menţionată în ordin, precum şi pentru viitor, pe baza unei valori de referinţă sectorială (VRS) de 605,225 RON (cuantum ce reprezintă VRS de 484,18 RON la care se adaugă majorarea de 25% prevăzută de art. III din O.U.G. nr. 20/2016).

Prima instanţă a respins cererea dedusă judecăţii reţinând că între reclamanţi şi personalul din probaţiune nu există, sub aspectul salarizării, o situaţie juridică identică/similară. Acest lucru rezultă cu evidenţă şi din reglementarea diferită a salariilor de bază prin Legea nr. 153/2017, în sensul că salariul de bază al reclamanţilor este stabilit prin capitolul I din Anexa V, iar salariul personalului de probaţiune, prin capitolul VII al aceleaşi anexe, situaţia reglementării fiind similară şi în vechea Lege nr. 248/2010, dar şi în conţinutul Legii nr. 330/2009, în prezent abrogate.

Învestită cu soluţionarea cererii de recurs, Înalta Curte va răspunde punctual motivelor invocate.

Prin motivele de recurs, recurenţii-reclamanţi au arătat că prin soluţia pronunţată instanţa de fond a făcut o aplicare greşită a legii, respectiv a dispoziţiilor privind egalizarea salariilor, în special art. 1 alin. (4), art. 16, art. 124 şi art. 126 din Constituţia României, prin raportare la considerentele par. 37 al Deciziei nr. 794/2016 a Curţii Constituţionale, motiv de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Înalta Curte constată că în raport de acest motiv, casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa, deşi a recurs la textele de lege aplicabile speţei, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În cauza de faţă acest motiv nu este incident, având în vedere că interpretarea pe care prima instanţă a dat-o dispoziţiilor legale este corectă, prin raportare şi la situaţia de fapt prezentată de recurenţii - reclamanţi care nu se circumscrie premiselor egalizării drepturilor salariale.

Practica instanţelor de judecată în cauze similare celei a recurenţilor a cunoscut soluţii jurisprudenţiale diferite însă generalizarea aplicării VRS 605.225lei a fost constatată după pronunţarea şi motivarea Deciziei nr. 55/2021 a ÎCCJ - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, decizie ulterioară emiterii soluţiei pe fondul pricinii.

Recurenţii din prezenta cauză au criticat sentinţa civilă atacată din perspectiva unei aplicări greşite a jurisprudenţei ÎCCJ şi a considerentelor deciziei Curţii Constituţionale nr. 794/2016 care ar conduce la ideea că apartenenţa la aceeaşi familie ocupaţională şi subordonarea în faţa aceluiaşi ordonator de credite ar determina egalizarea prevăzută de art. 31 din O.U.G. nr. 57/2015.

În ceea ce priveşte par. 31 al Deciziei nr. 794/2016, Înalta Curte, apreciază că acesta trebuie corelat cu celelalte considerente ale hotărârii, din care rezultă că instanţa de contencios constituţional nu s-a abătut în niciun fel de la premisele egalizării statuate de legiuitor prin art. 31 din O.U.G. nr. 57/2015, astfel că situaţia personalului bugetar care solicită egalizarea să fie identică celei la care se raportează. Acest lucru rezultă din întreaga expunere a considerentelor deciziei, dar mai ales din paragraful 30 al motivării, în care, se analizează principiul egalităţii în faţa legii, prin raportare la norma criticată pentru neconstituţionalitate.

Premisele egalizării la care se referă textul de lege nu pot avea în vedere două categorii profesionale distincte, chiar dacă fac parte din aceeaşi familie ocupaţională şi sunt subordonate aceluiaşi ordonator principal de credite.

Mai mult decât atât, considerentele primei instanţe sunt corecte din perspectiva celor reţinute cu privire la baza de calcul a majorării cu 25%, indicând că aceasta se raportează la cuantumul brut al salariilor de bază aferent lunii iulie 2016, iar nu la VRS, aşa cum în mod neîntemeiat au susţinut recurenţii în cadrul memoriului de recurs.

Distincţia din punct de vedere al salariului între funcţia recurenţilor şi cea a consilierului de probaţiune rezultă şi din modul de reglementare al celor două funcţii cuprins în Legea nr. 153/2017, drepturile salariale ale recurenţilor fiind menţionate la cap. I al Anexei V iar ale consilierului de probaţiune la cap. VII al Anexei V.

Astfel, în mod corect a reţinut prima instanţă că acţiunea reclamanţilor nu era întemeiată nici din perspectiva susţinerii că, prin efectul art. III din O.U.G. nr. 20/2016, s-ar fi recunoscut în favoarea personalului din probaţiune, subordonat aceluiaşi ordonator principal de credite, dreptul de a i se calcula salariul de bază prin raportare la o valoare de referinţă sectorială mai mare decât cea deja recunoscută pentru magistraţi şi personalul auxiliar şi conex din cadrul instanţelor judecătoreşti.

Recurenţii-reclamanţi nu pot invoca discriminarea în stabilirea sporurilor la nivel maxim prin raportare la personalul din familia ocupaţională "Justiţie" ca motiv de recurs întrucât o eventuală discriminare în acest caz ar rezulta din lege.

Aşa cum prevede art. 2 din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, "(1) Potrivit prezentei ordonanţe, prin discriminare se înţelege orice deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă, pe bază de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenenţă la o categorie defavorizată, precum şi orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate, a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social şi cultural sau în orice alte domenii ale vieţii publice.

(2) Dispoziţia de a discrimina persoanele pe oricare dintre temeiurile prevăzute la alin. (1) este considerată discriminare în înţelesul prezentei ordonanţe.

(3) Sunt discriminatorii, potrivit prezentei ordonanţe, prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin, (1), faţă de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate şi necesare."

Prin prisma condiţiilor enunţate anterior, un tratament diferenţiat devine discriminatoriu numai dacă determină distincţii între persoane aflate în situaţii analoage şi comparabile, astfel încât unele dintre acestea sunt tratate diferit din cauza apartenenţei la o categorie care constituie şi motivul tratamentului diferenţiat.

Or, prin Decizia nr. 15 din 28 iunie 2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii al Înaltei Curţi a statuat la par. 89 "existenţa unor diferenţe de venit lunar între angajaţii care prestează aceeaşi activitate şi au aceeaşi vechime în muncă şi în funcţie, dar care îşi desfăşoară activitatea în instituţii publice diferite, nu este contrară principiului egalităţii în drepturi, de vreme ce, pe de o parte, legea nu stabileşte diferenţe în ceea ce priveşte salariile de bază/indemnizaţiile de încadrare, iar, pe de altă parte, atribuţiile, competenţele, sarcinile specifice, responsabilităţile şi importanţa activităţii desfăşurate pot fi diferite chiar şi pentru personalul care este încadrat pe funcţii identice sau asemănătoare, dar la autorităţi sau instituţii publice diferite."

Prin urmare,în cauza de faţă nu se poate reţine discriminarea din perspectiva faptului că nu este întrunită premisa discriminării, respectiv situaţia juridică a personalului bugetar care solicită egalizarea să fie identică celei la care se raportează.

2.2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul formulat de reclamanţii D., F., E., B., A. şi C., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanţii D., F., E., B., A. şi C. împotriva sentinţei civile nr. 1439 din 18 octombrie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea din 20 decembrie 2021, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 10 mai 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.