Retroactive payment of public sector wage differentials barred by statute of limitations following administrative recognition of rights

Şedinţa publică din data de 9 mai 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei. Cererea de chemare în judecată.

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a la data de 16.02.2022, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB. şi CC. în contradictoriu cu pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, au solicitat:

- anularea în tot a Ordinului nr. 86/13.01.2022 al Procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie prin care s-a respins ca neîntemeiată contestaţia împotriva Ordinului nr. 547/08.12.2021;

- anularea în parte a Ordinului nr. 547/08.12.2021 al Procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, respectiv prevederile art. 4 şi art. 6 din acest ordin;

- calcularea şi plata drepturilor salariale reprezentând diferenţele rezultate din aplicarea valorii de referinţă sectorială de 605,225 RON începând cu data de 01.08.2016 până la 8.12.2018 (unde 8.12.2018 reprezintă data de la care angajatorul a dispus recalcularea şi plata diferenţelor salariale conform art. 4 şi 6 din Ordinul nr. 547/2021) sau, după caz, până la data la care contestatorilor li s-au recunoscut prin hotărâre judecătorească definitivă o valoare de referinţă sectorială de 605,225 RON, având în vedere că în speţă a intervenit recunoaşterea dreptului de către debitor şi, în consecinţă, renunţarea la prescripţie.

2. Hotărârea primei instanţe.

Prin sentinţa civilă nr. 1275 din data de 05.07.2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB. şi CC. în contradictoriu cu pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, ca neîntemeiată.

3. Cererea de recurs.

Împotriva sentinţei civile nr. 1275 din data de 05.07.2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal au declarat recurs reclamanţii, invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs se susţine că, instanţa de fond a plecat de la o premisă total eronată, întrucât, în conformitate cu Ordinul nr. 547/08.12.2021, reclamanţilor le-a fost recunoscut expres de către pârât dreptul la o salarizare prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 605,225 RON începând cu data de 1 august 2016, ceea ce s-a supus termenului de prescripţie de 3 ani a fost doar obligaţia de plată a drepturilor salariale, art. 4 din ordinul contestat dispunând doar cu privire la "recalcularea şi plata diferenţelor salariale rezultate din aplicarea prezentului ordin".

Cu privire la "motivele străine cauzei" arată că instanţa de fond a dedicat paginile 10 şi 11 din sentinţă înlăturării unor prezumtive aserţiuni cu privire la incidenţa plafonării salariale prevăzute la art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 şi reflectată în Ordinul nr. 547/2022 la art. 2.

Or, recurenţii-reclamanţi nu au solicitat decât anularea parţială art. 4 şi art. 6 din Ordinul nr. 547/08.12.2021, nu şi a articolului 2 din Ordin, care se referă la incidenţa art. 38, alin. (6).

Aşadar, criticile aduse actului administrativ prin acţiunea dedusă judecăţii ţin de recunoaşterea dreptului şi incidenţa prescripţiei, iar nu de plafonarea la maxim în plată (aceasta făcând obiectul unei alte acţiuni distincte).

Referitor la incidenţa dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., respectiv hotărârea a fost pronunţată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, recurenţii-reclamanţi consideră că, instanţa de fond a interpretat în mod greşit dispoziţiile de drept material atunci când a constatat că în speţă nu a intervenit recunoaşterea dreptului prin emiterea Ordinului nr. 547/08.12.2021 al Procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie prin care s-a dispus că "începând cu data de 01.08.2016, procurorii, procurorii militari, personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor, ofiţerii şi agenţii de poliţie judiciară şi specialiştii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie se salarizează având în vedere valoarea de referinţă sectorială de 605,225 RON, în condiţiile prezentului ordin".

Sintagma "în condiţiile prezentului ordin" din finalul art. 1 din Ordinul nr. 547/2021 nu determină ca dreptul recunoscut să existe doar ca "vocaţie" sau "principiu general", cum le numeşte instanţa de fond, ci face referire directă doar la obligaţia de plată a dreptului, obligaţie de plată care a fost limitată în mod nelegal doar pentru o perioadă de trei ani calculată de la data emiterii actului administrativ sus-menţionat.

Odată recunoscut un drept, printr-un act administrativ, autoritatea publică nu mai primeşte în plus un drept discreţionar cu privire la perioada de timp în care poate plăti remuneraţia ce reflectă acest drept întrucât, după cum am arătat în contestaţia la ordin, a intervenit implicit renunţarea la prescripţie, în conformitate cu dispoziţiile art. 2506 alin. (4) din C. civ. "Recunoaşterea dreptului, făcută printr-un act scris, precum şi constituirea de garanţii în folosul titularului dreptului a cărui acţiune este prescriptibilă sunt valabile, chiar dacă cel care le-a făcut nu ştia că termenul de prescripţie era împlinit. In aceste cazuri sunt aplicabile regulile de la renunţarea la prescripţie".

Per a contrario, nimic nu împiedica autoritatea publică să recunoască dreptul doar începând cu 8 decembrie 2018, întrucât în privinţa hotărârilor judecătoreşti, data de la care este dreptul şi implicit obligaţia de plată sunt recunoscute este reţinută expres în titlul executoriu şi nu este neapărat limitată la data de 1 august 2016.

Printr-o altă critică, recurenţii-reclamanţi au învederat faptul că, prin sentinţa nr. 1221/2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. x/2022, având ca obiect contestaţia altor reclamanţi împotriva aceluiaşi Ordin nr. 547/2021, instanţa de fond a decis în sensul "Admite în parte cererea. Anulează Ordinul nr. 72/13.01.2022. Anulează în parte art. 4 şi art. 6 din Ordinul nr. 547/08.12.2021 în sensul înlăturării de la art. 4 a menţiunii "cu respectarea termenului de prescripţie de 3 ani, calculat în raport de data emiterii prezentului ordin" urmând ca la recalculare şi plată să fie avută în vedere data de 1 august 2016 menţionată la ort. 1 din ordin, respectiv a înlăturării de la art. 6 a menţiunii "cu respectarea termenului de prescripţie prevăzut de lege". Respinge ca neîntemeiată solicitarea reclamanţilor de acordare a drepturilor şi după intrarea în vigoare a Legii nr. 153/2017 prin înlăturarea plafonării instituite de art. 38 din lege. Hotărârea judecătorească astfel pronunţată este executorie.

Deşi jurisprudenţa nu este izvor de drept în sistemul juridic românesc, arată că tocmai modul neunitar de soluţionare a unor cauze similare au condus la astfel de discrepanţe în salarizarea magistraţilor, ceea ce a determinat discriminări în ceea ce priveşte atât cuantumul lunar al indemnizaţiilor, dar şi perioada pentru care diverse drepturi au fost recunoscute acestora prin hotărâri judecătoreşti sau acte administrative.

4. Apărările formulate în cauză.

Intimatul-pârât Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie nu a formulat întâmpinare.

5. Procedura de soluţionare a recursului.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 15 decembrie 2022, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 05 aprilie 2023, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

6. Soluţia instanţei de recurs.

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenţii-pârâţi, Înalta Curte apreciază că recursul este fondat şi va fi admis, pentru următoarele considerente:

Recurenţii-reclamanţi au învestit instanţa de contencios administrativ şi fiscal cu o cerere prin care au solicitat anularea în tot a Ordinului nr. 86/13.01.2022 al Procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie prin care s-a respins ca neîntemeiată contestaţia împotriva Ordinului nr. 547/08.12.2021; anularea în parte a Ordinului nr. 547/08.12.2021 al Procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, respectiv prevederile art. 4 şi art. 6 din acest ordin; calcularea şi plata drepturilor salariale reprezentând diferenţele rezultate din aplicarea valorii de referinţă sectorială de 605,225 RON începând cu data de 01.08.2016 până la 8.12.2018 (unde 8.12.2018 reprezintă data de la care angajatorul a dispus recalcularea şi plata diferenţelor salariale conform art. 4 şi 6 din Ordinul nr. 547/2021) sau, după caz, până la data la care contestatorilor li s-au recunoscut prin hotărâre judecătorească definitivă o valoare de referinţă sectorială de 605,225 RON.

Prima instanţă a respins cererea dedusă judecăţii reţinând, în esenţă, că egalizarea la nivelul maxim salarial aflat în plată se face doar în cadrul instituţiilor sau autorităţilor publice, la nivelul aceluiaşi ordonator de credite căruia îi sunt subordonate financiar, şi nu la nivel naţional, raportat la autoritatea care exercită controlul metodologic şi funcţional al activităţii. Astfel, stabilirea nivelului de salarizare în funcţie de nivelul maxim de salarizare nu poate fi realizat prin raportare la autorităţi publice distincte, în sensul art. 31 alin. (1)3 din O.U.G. nr. 57/2015, care nu sunt aflate în subordinea aceluiaşi ordonator de credite, la acelaşi nivel de subordonare din punct de vedere financiar.

Învestită cu soluţionarea cererii de recurs, Înalta Curte va răspunde punctual motivelor invocate.

Astfel, prin criticile subsumate motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenţii-reclamanţi au susţinut că hotărârea primei instanţe cuprinde motive contradictorii având în vedere că "a constatat că pârâtul nu a recunoscut dreptul acestora la o salarizare prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 605,225 RON şi obligaţia de plată a acestora, începând cu data de 1 august 2016, ci cu data de 8 decembrie 2018 (termenul de prescripţie de 3 ani, raportat la data emiterii ordinului)", aspecte ce sunt în contradicţie cu art. 1 al Ordinului nr. 547/08.12.2021 care în mod expres şi neechivoc precizează că:

"Începând cu data de 01.08.2016, procurorii, procurorii militari, personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor, ofiţerii şi agenţii de poliţie judiciară şi specialiştii din cadrul DNA se salarizează având în vedere valoarea de referinţă sectorială de 605,225 RON, în condiţiile prezentului ordin".

Prin cea de-a doua critică subsumată aceluiaşi motiv de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenţii-reclamanţi au susţinut că hotărârea primei instanţe cuprinde motive străine cauzei având în vedere că "în sentinţă instanţa de fond a dedicat paginile 10 şi 11 înlăturării unor prezumtive aserţiuni cu privire la incidenţa plafonării salariale prevăzute la art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 şi reflectată în Ordinul nr. 547/2022 la art. 2", în timp ce pe calea contestaţiei s-a solicitat anularea parţială a art. 4 şi art. 6 din Ordinul nr. 547/08.12.2021, nu şi a art. 2 din acelaşi ordin.

Înalta Curte constată că, ipoteza obligaţiei de plată a drepturilor salariale, începând cu data de 8 decembrie 2018 cu privire la care s-a avut în vedere termenul de prescripţie de 3 ani, raportat la data emiterii ordinului 08.12.2021, precum şi analizarea incidenţei plafonării salariale prevăzute la art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 nu fac parte din categoria motivelor contradictorii în sensul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., ci se încadrează în ipoteza reglementată de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, motiv pentru care, sentinţa atacată va fi analizată numai din perspectiva acestui din urmă motiv de casare.

Cu privire la motivul de recurs prin care se invocă dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că potrivit acestui motiv, casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa, deşi a recurs la textele de lege aplicabile speţei, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

Sub acest aspect, Înalta Curte constată că prin Ordinul nr. 547/08.12.2021 al procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie emis cu privire la reclamanţi s-au stabilit următoarele aspecte relevante cauzei de faţă:

"Art. 1 - începând cu 01 august 2016 procurorii, procurorii militari, personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor, ofiţerii şi agenţii de poliţie judiciară şi specialiştii din cadrul DNA se salarizează având în vedere valoarea de referinţă sectorială de 605,225 RON, în condiţiile prezentului ordin;

Art. 2 - începând cu 01 ianuarie 2018, drepturile salariale se stabilesc potrivit art. 1, în măsura în care nu devin incidente prevederile art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare;

Art. 3 - în cazul personalului menţionat la art. 1 căruia i-a fost recunoscută valoarea de referinţă sectorială în valoare de 605,225 RON prin hotărâre judecătorească, recalcularea şi plata diferenţelor salariale rezultate din aplicarea prezentului ordin se vor face în conformitate cu dispozitivul hotărârii judecătoreşti;

Art. 4 -în cazul personalului menţionat la art. 1 căruia i-a fost recunoscută valoarea de referinţă sectorială în valoare de 605,225 RON pe cale administrativă, recalcularea şi plata diferenţelor salariale rezultate din aplicarea ordinului se vor face cu respectarea termenului de prescripţie de 3 ani, calculat în raport de data emiterii prezentului ordin.

Art. 6 - plata diferenţelor salariale rezultate din aplicarea prezentului ordin se efectuează după asigurarea fondurilor necesare în bugetul Ministerului Public, cu respectarea termenului de prescripţie prevăzut de lege."

Într-adevăr, pentru emiterea ordinului sus-menţionat, intimatul-pârât Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie a avut în vedere sentinţa civilă nr. 737/21.09.2020 pronunţată de Tribunalul Suceava, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2020, definitivă prin decizia civilă nr. 941/18.10.2021 a Curţii de Apel Suceava, secţia I civilă; sentinţa civilă nr. 879/08.02.2021 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. x/2020; sentinţa civilă nr. 659/19.02.2021, pronunţată de Tribunalul Prahova, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2020 şi decizia civilă nr. 4060/08.09.2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. x/2020; decizia Curţii Constituţionale nr. 794/15.12.2016 publicată în Monitorul Oficial al României nr. 1029/21.12.2016, în raport de care a recunoscut o valoare de referinţă sectorială de 605,225 RON, începând cu data de 1 august 2016, însă în mod greşit s-a menţionat că în cazul personalului căruia i-a fost recunoscută valoarea de referinţă sectorială în valoare de 605,225 RON pe cale administrativă, recalcularea şi plata diferenţelor salariale rezultate din aplicarea ordinului se vor face cu respectarea termenului de prescripţie de 3 ani, calculat în raport de data emiterii prezentului ordin (art. 4) precum şi faptul că s-a limitat plata diferenţelor salariale ce decurg din recunoaşterea acestui drept doar pentru o perioadă de trei ani calculată de la data emiterii actului administrativ sus-menţionat (art. 6).

Obligaţia la recalcularea indemnizaţiei de încadrare şi a celorlalte drepturi aferente şi la plata acestor drepturi salariale, raportat la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 605,225 RON a fost dedusă deja judecăţii aşa cum rezultă din cuprinsul ordinului contestat pe această cale, însă ordinul de salarizare trebuie să corespundă drepturilor salariale deja stabilite cu autoritate de lucru judecat prin hotărârile reţinute în acest sens, precum şi de dispoziţiile legale în raport de care au fost stabilite aceste drepturi.

Înalta Curte constată că, reglementarea succesivă şi necorelată din domeniul salarizării a condus în timp la diferenţe salariale ce au determinat legiuitorul să intervină pentru înlăturarea inechităţilor şi discriminărilor. În acest scop, a fost adoptată Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016, prin care a fost modificată Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, act normativ prin care s-a urmărit evitarea discriminărilor salariale între titularii funcţiilor publice salarizate potrivit Legii-cadru nr. 284/2010, cu consecinţa egalizării, la nivelul cel mai înalt în plată, a drepturilor salariale ale persoanelor aflate în situaţii similare în cadrul aceluiaşi ordonator de credite.

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016 a fost publicată în Monitorul oficial nr. 434 din 9 iunie 2016, iar prin art. 31 alin. (1) din O.U.G. nr. 20/2016 s-a stabilit, iniţial, că "începând cu luna august 2016, personalul plătit din fonduri publice care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază/indemnizaţiilor de încadrare mai mic decât cel stabilit ia nivel maxim pentru fiecare funcţie, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate, după caz, va fi salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul instituţiei sau autorităţii publice respective, dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii".

Intenţia de înlăturare a inechităţilor (deci şi recunoaşterea lor) este explicită şi din expunerea de motive a O.U.G. nr. 20/2016, prin care se reţine că "... în sectorul public sunt o serie de disfuncţionalităţi, cum ar fi: niveluri diferite de salarizare pentru persoane exercitând aceeaşi funcţie şi aceleaşi atribuţii, în cadrul ii ori în instituţii de acelaşi fel din cadrul unui sector; salarii egale exercitând aceeaşi funcţie şi aceleaşi atribuţii, dar cu vechime în muncă diferită... ".

Trebuie subliniat că formularea din cuprinsul art. 31 alin. (1) din O.U.G. nr. 20/2016, respectiv aceea că salarizarea se va face la "nivelul maxim al încadrare din cadrul instituţiei sau autorităţii publice respective", nu comportă nicio condiţionare, incluzând şi indemnizaţiile stabilite prin hotărâri judecătoreşti, cu atât mai mult cu cât acestea sunt în plată efectiv, iar din considerentele respectivelor hotărâri rezultă că stabilirea indemnizaţiei s-a făcut în baza unor acte normative cu aplicabilitate generală, respectiv O.G. nr. 3/2006 şi, respectiv O.G. nr. 10/2007.

Drept urmare, activitatea de egalizare a veniturilor la nivelul fiecărui ordonator principal de credite ar fi trebuit să presupună stabilirea celei mai ridicate indemnizaţii pentru fiecare funcţie, inclusiv cu luarea în considerare a hotărârilor judecătoreşti prin care a fost stabilit cuantumul indemnizaţiilor, urmată de aducerea tuturor indemnizaţiilor la nivelul cel mai mare.

Cu privire la speţa dedusă judecăţii, relevant este faptul că, în cuprinsul Ordinului nr. 547/08.12.2021 se menţionează că s-au avut în vedere dispoziţiile Deciziei nr. 794/15.12.2016 pronunţată de Curtea Constituţională.

Prin Decizia nr. 794/15.12.2016, publicată în M.O. nr. 1029/21 decembrie 2016, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate şi s-a constatat că dispoziţiile art. 31alin. (1^2) din O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare sunt neconstituţionale.

În cuprinsul deciziei, Curtea Constituţională a reţinut că, prin O.U.G. nr. 20/2016 (care se aplică întregului personal bugetar, inclusiv magistraţilor), s-au eliminat şi diferenţele provenite din faptul că o parte dintre magistraţii şi personalul asimilat, încadraţi în aceeaşi funcţie, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate, au obţinut hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile (în temeiul C. proc. civ. din 1865) sau definitive (în temeiul C. proc. civ.), prin care le-au fost recunoscute majorări salariale, în timp ce alţii nu obţinuseră asemenea hotărâri judecătoreşti. Astfel, urmarea intrării în vigoare a O.U.G. nr. 20/2016 este aceea că, pentru fiecare funcţie, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate, indemnizaţia de încadrare a magistraţilor şi a personalului asimilat este aceeaşi, stabilită la nivel maxim. De altfel, chiar înainte de intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 20/2016, prin art. 1 alin. (5)1 din O.U.G. nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, introdus prin legea sa de aprobare, Legea nr. 71/20I5, s-a prevăzut aceeaşi soluţie legislativă, a egalizării indemnizaţiilor la nivel maxim.

Aşadar, Curtea Constituţională a constatat că, potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016, începând cu luna august 2016, pentru fiecare funcţie, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate, salariul de bază sau indemnizaţia de încadrare urma să fie acelaşi, respectiv aceeaşi, stabilită la nivel maxim.

Prin aceeaşi decizie, Curtea Constituţională a statuat în sensul că pentru respectarea principiului constituţional al egalităţii în faţa legii, nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare, prevăzut de O.U.G. nr. 57/2015, corespunzător fiecărei funcţii, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate, trebuie să includă majorările (indexările) stabilite prin hotărâri judecătoreşti şi să fie acelaşi pentru tot personalul salarizat potrivit dispoziţiilor de lege aplicabile în cadrul aceleiaşi categorii profesionale, respectiv familii ocupaţionale prevăzute de Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.

Curtea Constituţională a concluzionat în sensul că efectul neconstituţionalităţii art. 31 alin. (1)2 din O.U.G. nr. 57/2015 (introdus prin O.U.G. nr. 43/2016) este acela că "nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare", la care se face egalizarea prevăzută de art. 31 alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2015 (introdus prin O.U.G. nr. 20/2016), trebuie să includă şi drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti.

Aşadar, personalul care beneficiază de aceleaşi condiţii trebuie să fie salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul aceleiaşi categorii profesionale şi familii ocupaţionale, indiferent de instituţie sau autoritate publică.

De asemenea, relevantă este şi Decizia nr. 36 din data de 4 iunie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în dosarul nr. x/2018 în cadrul căreia s-a dat o interpretare dispoziţiilor art. 1 alin. (51) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, cu următorul conţinut:

"Prin excepţie de la prevederile alin. (1) şi (2), personalul din aparatul de lucru al Parlamentului şi din celelalte instituţii şi autorităţi publice, salarizat la acelaşi nivel, precum şi personalul din cadrul Consiliului Concurenţei şi al Curţii de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituţii, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, va fi salarizat la nivelul maxim dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii."

În cadrul acestei decizii s-a reţinut că: 73. "...dispoziţiile art. 31 alin. (12) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, introdus prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2016, contravin principiului egalităţii în faţa legii, consacrat prin art. 16 din Constituţie, deoarece stabilesc că persoanele aflate în situaţii profesionale identice, dar care nu au obţinut hotărâri judecătoreşti prin care să li se fi recunoscut majorări salariale, au indemnizaţii de încadrare diferite (mai mici) faţă de cei cărora li s-au recunoscut astfel de drepturi salariale, prin hotărâri judecătoreşti, generând diferenţe în stabilirea salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare. Or, tratamentul juridic diferit instituit de legiuitor nu are nicio justificare obiectivă şi rezonabilă. De altfel, dispoziţiile de lege criticate lipsesc de sens şi, practic, anulează voinţa legiuitorului şi raţiunea esenţială a edictării actului normativ respectiv, astfel cum sunt precizate în Preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016, anume acelea de a egaliza veniturile personalului bugetar cu aceeaşi funcţie, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate, prin raportate la nivelul maxim, şi de a elimina inechităţile existente."

74. Aşadar, revenind la sesizarea dedusă analizei în prezenta cauză, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în primul rând, reaminteşte, cu titlu de principiu, faptul că forţa obligatorie a deciziilor Curţii Constituţionale prevăzută de art. 147 alin. (4) din Constituţia României se ataşează dispozitivului şi considerentelor pe care se întemeiază raţionamentul din punct de vedere juridic. În acest sens este relevant faptul că, potrivit Deciziei Plenului Curţii Constituţionale nr. 1/1995 privind obligativitatea deciziilor sale pronunţate în cadrul controlului de constituţionalitate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 16 din 26 ianuarie 1995, puterea de lucru judecat ce însoţeşte actele jurisdicţionale, deci şi deciziile Curţii Constituţionale, se ataşează nu numai dispozitivului, ci şi considerentelor pe care se sprijină soluţia adoptată, în verificarea conformităţii textelor legale analizate cu prevederile Constituţiei României. Astfel, Curtea Constituţională reţine că atât considerentele, cât şi dispozitivul deciziilor sale sunt general obligatorii, potrivit dispoziţiilor art. 147 alin. (4) din Constituţie, şi se impun cu aceeaşi forţă tuturor subiectelor de drept.

75. Chiar dacă în decizia prezentată mai sus Curtea Constituţională a interpretat un alt text de lege decât cel supus prezentei dezbateri, totuşi, se observă că soluţia legislativă a egalizării indemnizaţiilor la nivel maxim a fost adoptată de legiuitor, începând cu data de 9 aprilie 2015, prin introducerea art. 1 alin. (51) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, astfel că toate considerentele expuse de instanţa constituţională se verifică şi în privinţa acestui text de lege.

76. Prin urmare, a accepta o interpretare contrară ar însemna să fie golit de conţinut raţionamentul avut în vedere în decizia mai sus citată şi să fie negat rolul Curţii Constituţionale de aşezare a interpretărilor legale în acord cu Legea fundamentală.

77. Din acest motiv, opinia exprimată de instanţa de trimitere în sensul că numai existenţa unor hotărâri judecătoreşti de acordare a unor majorări salariale unora dintre magistraţi sau membri ai personalului auxiliar nu este suficientă pentru a atrage aplicabilitatea art. 1 alin. (51) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, în modalitatea stabilirii pentru întreg personalul din justiţie a unei valori de referinţă sectorială majorate, nu poate fi împărtăşită.

78. Astfel, a aprecia că nivelul maxim al salarizării nu poate include drepturile obţinute prin hotărâri judecătoreşti definitive decât dacă au fost emise ordine de salarizare ar însemna să fie lăsată la latitudinea ordonatorilor de credite consecinţa aplicării sau neaplicării prevederilor legale. Cu alte cuvinte, ar însemna ca neexecutarea unei hotărâri judecătoreşti definitive să producă consecinţe juridice în sensul privării unor titulari de drepturile lor specifice.

79. Chiar dacă în cauză hotărârile judecătoreşti pronunţate pentru obţinerea unor drepturi salariale au efecte doar între părţile ce au luat parte la judecată, totuşi se observă că hotărârile judecătoreşti prin care s-a recunoscut majorarea indemnizaţiei de încadrare, cum sunt cele prin care s-au stabilit majorările de 2%, 5% şi, respectiv, 11% acordate magistraţilor şi personalului asimilat, în temeiul Ordonanţei Guvernului nr. 10/2007, nu vizează situaţii de fapt particulare, ci aplicarea unor prevederi legale cuprinse în acte normative, care au aplicabilitate generală.

80. Prin urmare, aceste majorări salariale trebuie avute în vedere la stabilirea nivelului maxim de salarizare corespunzător fiecărei funcţii, grad/treaptă, gradaţie, vechime în muncă şi în specialitate, aceasta fiind logica egalizării drepturilor salariale avute în vedere de legiuitor la edictarea textului legal a cărui interpretare se solicită.

81. Dacă s-ar da o altă interpretare, aceasta ar fi contrară scopului şi substanţei normei, s-ar menţine inechităţile salariale în cadrul aceleiaşi categorii de personal şi, în consecinţă, ar persista discriminarea pe care legiuitorul a intenţionat să o elimine prin edictarea acestei reglementări."

În acelaşi sens este şi Decizia nr. 55/13.09.2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în M.Of. din data de 19 noiembrie 2021, decizie obligatorie erga omnes, potrivit art. 521 alin. (3) din C. proc. civ., prin s-au statuat următoarele:

"81. Prin urmare, în măsura în care în cadrul aceleiaşi familii ocupaţionale este stabilit un anumit nivel al valorii de referinţă sectorială, acesta este aplicabil întregii familii ocupaţionale, iar diferenţierea veniturilor rezultă în mod exclusiv din utilizarea unor coeficienţi de multiplicare caracteristici, care variază în raport cu funcţia ocupată şi cu celelalte criterii indicate de legiuitor.

82. Mai mult decât atât, analiza jurisprudenţei naţionale relevă, aşa cum s-a arătat mai sus, că deja au fost pronunţate hotărâri judecătoreşti definitive, care au recunoscut dreptul magistraţilor la o indemnizaţie calculată pe baza valorii de referinţă sectorială de 605,225 RON, incidentă în cadrul familiei ocupaţionale "Justiţie" şi care îi vizează pe toţi ordonatorii principali de credite din acest sistem.

83. Prin urmare, dacă în cadrul familiei ocupaţionale "Justiţie" există deja astfel de hotărâri judecătoreşti, indemnizaţiile de încadrare ale tuturor celorlalţi magistraţi trebuie stabilite la nivelul maxim aflat în plată, în aplicarea art. 1 alin. (51) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 şi a art. 31 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, pentru că hotărârile pronunţate au examinat prevederi legale cuprinse în acte normative cu aplicabilitate generală.

84. În raţionamentul juridic expus, în prezent a devenit irelevant elementul salarial care a condus, în aprecierea instanţelor, la conturarea unei indemnizaţii de încadrare la nivelul maxim, în cadrul instituţiei în care îşi desfăşoară activitatea magistraţii cărora li s-a recunoscut dreptul ca, la baza veniturilor lor, să se afle valoarea de referinţă sectorială aplicabilă consilierilor de probaţiune, aflaţi în aceeaşi familie ocupaţională, dată fiind finalitatea aplicării normelor din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 şi din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, anume aceea a asigurării, în cadrul instituţiei, a indemnizaţiei de încadrare sau a salariului de bază la nivelul celui maxim aflat în plată, şi aceasta, indiferent dacă ordonatorul de credite a emis sau nu ordinele de salarizare corespunzătoare, după cum s-a statuat prin Decizia nr. 36 din 4 iunie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

85. Aşadar, în prezent urmează să se facă aplicarea prevederilor legale referitoare la egalizarea indemnizaţiei de încadrare la nivelul celui maxim aflat în plată din cadrul instituţiei în care îşi desfăşoară activitatea magistraţii, iar această împrejurare este, prin ea însăşi, suficientă pentru a releva inadmisibilitatea sesizării de faţă, întrucât mecanismul de unificare a jurisprudenţei nu poate fi utilizat decât pentru a se obţine interpretarea unitară a unor dispoziţii legale, nu şi în măsura în care aduce în dezbatere modalitatea în care acestea se aplică."

În acest context, Înalta Curte constată că şi pentru personalul din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, indiferent dacă au obţinut aceste drepturi prin hotărâri judecătoreşti sau pe cale administrativă, drepturile de salarizare trebuie calculate la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 605,225 RON începând de la data de 1 august 2016, sens în care se impune anularea art. 4 al Ordinului nr. 547/08.12.2021 conform căruia:

"în cazul personalului menţionat la art. 1 căruia valoarea de referinţă sectorială în sumă de 605,225 RON îi este recunoscută pe cale administrativă, recalcularea şi plata diferenţelor salariale rezultate din aplicarea prezentului ordin se vor face cu respectarea termenului de prescripţie de 3 ani, calculat în raport de data emiterii prezentului ordin".

Cu privire la dispoziţia de plată a diferenţelor salariale rezultate din aplicarea Ordinului nr. 547/08.12.2021, "cu respectarea termenului de prescripţie prevăzut de lege" (art. 6 al ordinului), Înalta Curte va avea în vedere faptul că, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit în jurisprudenţa sa că drepturile salariale constituie un bun patrimonial în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenţiei EDO (Aubert şi alţii şi 8 alte cauze c. Franţei, hotărârea din 9 ianuarie 2007, cereri nr. 31501/03, 31870/03, 13045/04, 13076/04, 14838/04, 17558/04, 30488/04, 45576/04 et 20389/05; Pine Valley Developments Ltd şi alţii c. Irlanda, hotărâre din 29 novembre 1991 § 51; Dangeville c. Franţa, hotărâre din 16 aprilie 2002, § 48; Lecarpentier c. Franţa, cerere nr. 67847/01, §§ 37-38, hotărâre din 14 februarie 2006).

De asemenea, Înalta Curte va avea în vedere şi modificările legislative referitoare la plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătoreşti având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar care au prevăzut o anumită procedură prin prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare şi, în raport de care legiuitorul recunoaşte implicit existenţa unor drepturi de natură salarială, iar acest drept odată recunoscut nu poate fi limitat prin aplicarea unui termen de prescripţie - aşa cum în mod greşit s-a menţionat în art. 6 al Ordinului nr. 547/08.12.2021.

În acest context, Înalta Curte constată că atât timp cât valoarea de referinţă sectorială în sumă de 605,225 RON a fost recunoscută începând cu data de 1 august 2016 (art. 1 al ordinului), în mod greşit s-a dispus ca "plata diferenţelor salariale rezultate din aplicarea prezentului ordin se efectuează după asigurarea fondurilor necesare în bugetul Ministerului Public, cu respectarea termenului de prescripţie prevăzut de lege", având în vedere că termenul de prescripţie se referă la termenul în care se stinge prin prescripţie dreptul material la acţiunea dacă nu a fost exercitat.

Or, în cauza dedusă judecăţii, emiterea unui act administrativ prin care se recunosc drepturi salariale începând cu data de 01 august 2016 are semnificaţia unei recunoaşteri exprese, în sensul art. 2507 C. civ., iar ca efect al renunţării la o prescripţie împlinită, renunţătorul pierde dreptul de a opune prescripţia în contra reclamaţiei judiciare a titularului dreptului la acţiune.

În aceeaşi ordine de idei, recunoaşterea unui drept salarial are ca finalitate plata acestuia, începând cu data manifestării unilaterale de voinţă a debitorului. Cu alte cuvinte, momentul recunoaşterii dreptului şi cel de la care începe plata acestuia sunt indisolubil legate, între ele existând o relaţie de tip cauză - efect, astfel că cele două momente trebuie să coincidă.

Pe cale de consecinţă, recunoaşterea dreptului are drept efect şi plata acestuia din momentul recunoaşterii, respectiv 1 august 2016, motiv pentru care se impune anularea parţială a ordinului nr. 547 din data de 08 decembrie 2021 al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, respectiv a art. 4 şi art. 6 din actul administrativ, în sensul recalculării şi plăţii diferenţelor salariale rezultate din aplicarea ordinului începând cu data de 01 august 2016 şi nu cu 3 ani anterior datei emiterii ordinului contestat.

În ceea ce priveşte calcularea şi plata drepturilor salariale reprezentând diferenţele rezultate din aplicarea valorii de referinţă sectorială de 605,225 RON, Înalta Curte constată că această obligaţie va începe cu data de 01.08.2016 până la 8.12.2018, unde data de 8.12.2018 reprezintă data de la care angajatorul a dispus recalcularea şi plata diferenţelor salariale conform art. 4 şi 6 din Ordinul nr. 547/2021.

Aşa fiind, Înalta Curte constată că prima instanţă a pronunţat o hotărâre cu interpretarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, aspect în raport de care se impune admiterea recursului, casarea hotărârii şi, rejudecând admiterea acţiunii formulată de reclamanţi.

7. Temeiul de drept al soluţiei.

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa recurată şi, rejudecând va admite acţiunea formulată de reclamanţi, va anula Ordinul nr. 86/13.01.2022 al Procurorului-sef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie prin care s-a respins ca neîntemeiată contestaţia împotriva Ordinului nr. 547/08.12.2021, va anula în parte Ordinul nr. 547/08.12.2021 al Procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, respectiv prevederile art. 4 şi art. 6 din acest ordin, va obliga intimatul-pârât la calcularea şi plata drepturilor salariale reprezentând diferenţele rezultate din aplicarea valorii de referinţă sectorială de 605,225 RON începând cu data de 01.08.2016 până la 8.12.2018.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenţii-reclamanţi A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB. şi CC. împotriva sentinţei nr. 1275 din 5 iulie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi, rejudecând:

Admite acţiunea formulată de reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB. şi CC., în contradictoriu cu pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie.

Anulează Ordinul nr. 86/13.01.2022 al Procurorului-sef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie prin care s-a respins ca neîntemeiată contestaţia împotriva Ordinului nr. 547/08.12.2021.

Anulează în parte Ordinul nr. 547/08.12.2021 al Procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, respectiv prevederile art. 4 şi art. 6 din acest ordin.

Obligă intimatul-pârât la calcularea şi plata drepturilor salariale reprezentând diferenţele rezultate din aplicarea valorii de referinţă sectorială de 605,225 RON începând cu data de 01.08.2016 până la 8.12.2018.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 9 mai 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.