Restitution rejection annulled, case remanded for review of Reformed Church property claim

Şedinţa publică din data de 20 aprilie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin acţiunea formulată la data de 10.04.2020, reclamanta Eparhia Reformată din Ardeal a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Guvernul României - Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor Religioase din România, anularea în tot a deciziei nr. 8943 din 30.01.2020 emisă de Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, obligarea pârâtei la emiterea unei decizii de admitere a cererii de retrocedare, respectiv: să dispună restituirea în natură a imobilelor unitate individuală înscrisă în cartea funciară nr. x a localităţii Dej, nr. top. x, având adresa în Dej, str. x, respectiv cota de 21/50 parte din terenul înscris în cartea funciară nr. x a localităţii Dej, nr. top. x, în suprafaţă de 1215 mp, având adresa în Dej, str. x, şi să acorde măsuri reparatorii prin echivalent pentru restul imobilului naţionalizat.

La data de 01.07.2020, reclamanta Eparhia Reformată din Ardeal a depus precizare de acţiune cu privire la petitul 2 din cerere, şi anume: să se dispună restituirea în natură a imobilelor unitate individuală înscrisă în cartea funciară nr. x a localităţii Dej, nr. top. xII, având adresa in Dej, str. x, respectiv cota de 21/50 parte din terenul înscris în cartea funciară nr. x a localităţii Dej, nr. top. x, în suprafaţa de 1215 mp, având adresa în Dej, str. x, şi să se dispună obligarea autorităţii pârâte la emiterea unei decizii prin care sa propună acordarea de măsuri compensatorii pentru restul imobilului naţionalizat.

2. Hotărârea instanţei de fond

Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 123/2020 din 1 octombrie 2020, a respins, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamantă, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României - Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor Religioase din România, astfel cum a fost precizată, şi a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei menţionate anterior, la punctul I.2., a formulat recurs reclamanta Eparhia Reformată din Ardeal, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 7 şi 8 C. proc. civ.

În esenţă, recurenta arată că hotărârea primei instanţe este nelegală pentru următoarele motive:

Prin hotărârea pronunţată, prima instanţă a încălcat autoritatea lucrului judecat a Deciziei nr. 9637 din data de 24 noiembrie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin care s-a constatat nulitatea Contractului de donaţie nr. 5 din 8 ianuarie 1964 (anexa 1 la prezentul recurs), prin care imobilul înscris în cărţile funciare ale loc. Dej, sub nr. de carte funciară x, nr. top. x a fost predat Statului Român. Toate imobilele care fac obiectul prezentei acţiuni au fost derivate din acest imobil iniţial (aspect reţinut şi de prima instanţă).

Decizia indicată nu face nicio referire la limitarea nulităţii la anumite imobile "donate", ci constată nulitatea absolută a contractului de donaţie.

În opinia recurentei, prima instanţă a reţinut fără vreun temei din considerentele Deciziei nr. 9637 din data de 24 noiembrie 2006 a ÎCCJ, că nulitatea absolută constată ar fi parţială, întinzându-se numai asupra imobilelor enumerate în sentinţa nr. 373/18.09.2017 a Tribunalului Cluj (pronunţată într-un alt litigiu, subsecvent, desfăşurat între părţi diferite).

Această constatare nu este sprijinită nici de conţinutul hotărârilor pronunţate în litigiul finalizat cu anularea contractului de donaţie prin decizia ÎCCJ nr. 9637 din data de 24 noiembrie 2006, din dosarul nr. x/2005.

Pe de o parte, Înalta Curte însăşi, admiţând cererea de chemare în judecată, nu restrânge efectele nulităţii constatate la unele bunuri care formau obiectul derivat al contractului. Motivul nulităţii reţinute, lipsa avizului conform al Ministerului Gospodăriei Comunale şi Industriei Locale, obligatoriu potrivit art. 4 din Decretul nr. 478/1954, este incident în cazul tuturor imobilelor "donate" prin contractul din data de nr. x din 8 ianuarie 1964. Existenţa avizului conform constituind un element esenţial al contractului, lipsa acestuia nu poate duce decât la nulitatea absolută totală a actului încheiat în absenţa sa, în condiţiile art. 800 al C. civ. din 1865 aplicabil contractului în cauză.

Mai mult, conţinutul părţii dispozitive a unei hotărâri judecătoreşti rămase definitive şi irevocabile conform normelor aplicabile ratione temporis (art. 377 alin. (2) C. proc. civ. 1865) nu este apt a fi îngrădit prin constatări cuprinse în considerentele altei hotărâri, pronunţate la mai mult de un deceniu după prima, şi între alte părţi. ÎCCJ, în partea dispozitivă a Deciziei nr. 9637 din data de 24 noiembrie 2006, "constată nulitatea absolută a donaţiei din contractul autentificat sub nr. x din 8 ianuarie 1964 de notarul principal A.", astfel, încât, în urma pronunţării acestei decizii, nicio altă instanţă nu poate susţine valabilitatea (chiar parţială) a contractului, fără să lezeze autoritatea de lucru judecat a deciziei ÎCCJ, indiferent de părţile participante la litigiu.

În ultimul rând, motivul nulităţii constatate fiind deopotrivă aplicabil în cazul fiecărui imobil "donat", este inevitabil ca efectele Deciziei ÎCCJ nr. 9637 din data de 24 noiembrie 2006 să nu se răsfrângă (să "iradieze" în formularea primei instanţe) asupra întregului contract.

Astfel, sentinţa atacată trebuie casată pentru conservarea (efectului pozitiv al) autorităţii lucrului judecat generat de decizia ÎCCJ nr. 9637 din data de 24 noiembrie 2006.

Autoritatea lucrului judecat a deciziei ÎCCJ nr. 9637 din data de 24 noiembrie 2006 este lezată şi prin considerentele sentinţei atacate, prin care prima instanţă susţine că în cauză nu ar fi incidente cele constatate de către ÎCCJ în decizia mai sus menţionată, cu privire la motivul de nulitate constând în nevalabilitatea actului de aprobare nr. 5781-1963 II din 07.10.1963, întrucât problema ar fi fost tranşată în contradictoriu cu recurenta-reclamantă din prezentul litigiu, în alt mod faţă de cum a fost lămurită prin decizia ÎCCJ nr. 9637 din data de 24 noiembrie 2006.

Faptul că, faţă de recurenta-reclamantă, actul de aprobare nr. 5781-1963 II din 07.10.1963 a fost considerat ca fiind valabil în anul 2004 (prin sentinţa civilă nr. 2748/17.12.2004 a Tribunalului Cluj, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 502/A/04.05.2005 a Curţii de Apel Cluj şi decizia civilă nr. 2168/R/10.10.2005 a Curţii de Apel Cluj) nu înseamnă că nevalabilitatea acestuia nu poate fi constatată, cu efecte erga omnes, ulterior, din considerente diferite, aşa cum s-a întâmplat în prezenta cauză. Prin decizia ÎCCJ nr. 9637 din data de 24 noiembrie 2006, forul suprem a statuat în sensul că actul de aprobare (de fapt mandatul dat pentru încheierea contractului de "donaţie") nu respecta exigenţele stabilite de art. 72 pct. b) al Statutului Bisericii Reformate, fiind emis de un episcop şi de un consilier, astfel contractul încheiat este lovit de nulitate şi din acest motiv.

Prima instanţă motivează respingerea cererii prin prezumţia irefragabilă de adevăr (efectul pozitiv al autorităţii lucrului judecat) ataşată sentinţei civile nr. 2748/17.12.2004 a Tribunalului Cluj, pronunţată în contradictoriu cu recurenta-reclamantă, în conformitate cu prevederile art. 1200 pct. 4 coroborate cu cele ale art. 1202 alin. (2) din C. civ. din 1864. Instanţa asociază acestei hotărâri efecte mai puternice decât cele produse de hotărârea ÎCCJ invocată în favoarea recurentei-reclamante, din simplul motiv că una dintre hotărâri a fost pronunţată în contradictoriu cu recurenta-reclamantă, în timp ce cealaltă, la cererea unei alte entităţi (Parohia Reformată Dej).

Prezumţia legală asociată deciziei ÎCCJ nr. 9637 din data de 24 noiembrie 2006, prin care nulitatea contractului de donaţie nr. x din 8 ianuarie 1964 a fost constatată, primează, faţă de efectele produse de deciziile anterioare, indiferent dacă ele au fost sau nu pronunţate în contradictoriu cu recurenta-reclamantă.

Argumentele expuse sunt aplicabile mutatis mutandis şi în ceea ce priveşte lipsa intenţiei de a dona, reţinută în conţinutul deciziei ÎCCJ nr. 9637 din data de 24 noiembrie 2006.

Efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat a sentinţei nr. 32/A/22.02.2018 a Curţii de Apel Cluj şi dreptul autonom de apreciere a instituţiei pârâte în chestiunea restituirii imobilelor:

Prima instanţă a ignorat criticile de nelegalitatea aduse deciziei atacate în lumina sentinţei nr. 32/A/22.02.2018 a Curţii de Apel Cluj.

Prin sentinţa civilă nr. 32/A/22.02.2018 a Curţii de Apel Cluj, pronunţată în dosarul nr. x/2016, rămasă definitivă prin Decizia nr. 232/13.02.2019 a ÎCCJ, cu privire la imobilul în cauză, Curtea de Apel Cluj-Napoca a stabilit că legea prezumă explicit nulitatea titlului statului care stă la baza preluării abuzive, inclusiv în cazul contractelor de donaţie autentice.

În asemenea condiţii, se pot lua în considerare şi alte motive de nulitate ale contractului de donaţie, care încă nu au făcut obiectul vreunui litigiu, cum ar fi lipsa unui mandat autentic pentru încheierea contractului de donaţie.

În speţă, mandatul dat prin actul de "aprobare" nr. 5781/1963-11 din 7 octombrie 1963, de Eparhia Reformată din Ardeal, persoană juridică de sine stătătoare, pentru a semna contractul de donaţie în scopul donării imobilelor către Statul Român, este nul absolut, înscrisul arătat nu a fost întocmit în formă autentică, astfel mandatul cuprins în acesta este lovit de nulitate absolută, care se răsfrânge asupra contractului de donaţie.

În opinia recurentei, prin hotărârea dată, prima instanţă a aplicat greşit şi a încălcat normele dreptului material relevante în cauză.

Consideră recurenta că, prin aplicarea prezumţiei legale instituite de art. 1200 pct. 4 coroborat cu art. 1202 alin. (2) al C. civ. din 1864, prima instanţă a încălcat, respectiv a aplicat greşit dreptul material incident în cauză. Prezumţia arătată nu este susceptibilă de răsturnare prin probă contrară, decât în anumite situaţii, respectiv, printre altele, când are ca efect anularea unui act.

A "da efect" unei prezumţii legale, ca cea instituită de art. 1 alin. (1)^1 al O.U.G. nr. 94/2000, înseamnă a aplica prezumţia confirmată prin decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nu de a ignora atât prezumţia cât şi decizia, sub cuvânt că vizavi de recurenta reclamantă aceasta nu poate fi examinată de instituţia intimată pârâtă. Nu există opoziţie între o prezumţie legală relativă, art. 1 alin. (1)1al O.U.G. nr. 94/2000 şi una absolută (autoritatea de lucru judecat), ci o confirmare a prezumţiei instituite de art. 1 alin. (1)1al O.U.G. nr. 94/2000.

Mai mult, pronunţarea unei hotărâri ulterioare, care dă naştere unei alte prezumţii de veridicitate de aceeaşi forţă cu una anterioară, nu constituie o probă contrară, ci o schimbare a situaţiei juridice, care duce la abolirea prezumţiei instituite în virtutea hotărârilor anterioare, nefiind posibilă conservarea autorităţii lucrului judecat a hotărârii vechi, astfel că, dată fiind situaţia juridică nouă, prezumţia instituită de art. 1 alin. (1)1al O.U.G. nr. 94/2000 se impunea a fi analizată de intimata-pârâtă şi de prima instanţă.

Cu privire la fondul cauzei, recurenta reiterează motivele invocate anterior prin cererea de chemare în judecată, aşa cum a fost precizată, prezentând pe larg situaţia juridică a imobilului ce face obiectul prezentei cauze, precum şi istoricul litigiului dintre părţi.

În ceea ce priveşte efectul pozitiv al autorităţii lucrului judecat generat de Decizia ÎCCJ nr. 9637 din 24 noiembrie 2006 pronunţată în dosarul nr. x/2005 şi practica statornicită a Curţii de Apel Cluj-Napoca, recurenta arată că hotărârile judecătoreşti generează o prezumţie de adevăr a celor constate. Această prezumţie la rândul său dă naştere efectului pozitiv al lucrului judecat

Prin Decizia ÎCCJ nr. 9637 din 24 noiembrie 2006, nulitatea contractului de donaţie a fost constatată, astfel încât instituţia pârâtă nu mai poate susţine valabilitatea acestui titlu.

În susţinerea recursului sunt redate texte de lege incidente pricinii şi practică judiciară.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata Comisia Specială de Retrocedare a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, având în vedere următoarele aspecte:

Criticile recurentei-reclamante sunt nefondate, având în vedere statuările contrare, reţinute cu autoritate de lucru judecat în contradictoriu cu însăşi reclamanta-recurentă Eparhia Reformată din Ardeal, prin sentinţa civilă nr. 2748/17.12.2004 pronunţată de Tribunalul Cluj, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 502/A/2005 a Curţii de Apel Cluj în dosarul nr. x/2005 şi irevocabilă prin decizia civilă nr. 2168/R/2005 pronunţată de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr. x/2005, şi care, în raport de reclamantă, au valoare de prezumţie legală absolută, nemaiputând fi contrazise.

Astfel, în mod judicios, Curtea de Apel Cluj a apreciat că raţionamentul pârâtei de respingere a cererii de retrocedare nr. x/02.12.2002 este unul corect având în vedere că prezumţiei legale relative i se opune prezumţia legală absolută derivată din puterea lucrului judecat, în condiţiile în care valabilitatea contractului de donaţie a fost reţinută în mod definitiv şi irevocabil prin sentinţa civilă nr. 2748/2004 a Tribunalului Cluj şi prin Deciziile nr. 502/A/2005 şi nr. 2168/R/2005 ale Curţii de Apel Cluj, în contradictoriu cu însăşi reclamanta, Eparhia Reformată din Ardeal, fără a mai putea fi contrazis.

De asemenea, în mod temeinic şi legal, instanţa de fond a reţinut că nu a fost încălcată în niciun mod prezumţia de nulitate a contractelor de donaţie instituită prin dispoziţiile art. 1 alin. (1)^1 din O.U.G. nr. 94/2000

Totodată, în mod temeinic instanţa de fond a reţinut în considerentele sentinţei civile nr. 123/01.10.2020 faptul că Eparhia Reformată din Ardeal nu poate invoca în favoarea sa efectul pozitiv al deciziei civile nr. 9637/24.11.2003 pronunţată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. x/2005, întrucât contractul de donaţie nr. x/08.01.1964 a fost analizat prin raportare la alte imobile decât cele care fac obiectul cauzei, respectiv: casă cu teren aferent situat în Dej, str. x, înscris în C.F. nr. x Dej, nr. top. x, casă cu 5 încăperi situată în Dej, P-ţa Bobâlna nr. 7, înscris în C.F. nr. x Dej, nr. top. x, două corpuri de casă cu parter, situate în Dej, str. x, înscrise în C.F. nr. x Dej, nr. top. x, casă situată în fosta str. x, actualmente str. x şi str. x, înscris în C.F. nr. x Dej, nr. 191/1.

Consideră că în mod corect instanţa de fond a reţinut că nu a fost încălcat nici efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat asociat deciziei civile nr. 32/A/22.02.2018 a Curţii de Apel Cluj, întrucât prin respingerea cererii de retrocedare nr. x/02.12.2002 nu a făcut altceva decât să dea eficienţă dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000.

În fine, intimata-pârâtă consideră că sunt nefondate criticile formulate de recurenta-reclamantă, hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, de apărările formulate prin întâmpinare şi de prevederile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta Eparhia Reformată din Ardeal este fondat, prin prisma motivelor referitoare la prevederile art. 1 alin. (1)1din O.U.G. nr. 94/2000, în limitele şi pentru următoarele considerente:

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

Din circumstanţele concrete ale cauzei, Înalta Curte reţine că Eparhia Reformată din Ardeal a depus pe rolul Comisiei Speciale de Retrocedare a unor bunuri care au aparţinut cultelor religioase din România, cererea de retrocedare înregistrată sub nr. x/02.12.2002, având ca obiect restituirea imobilului, construcţie şi teren în suprafaţă de 3906 m.p., situat în municipiul Dej, Piaţa Bobâlna nr. 2, judeţul Cluj, înscris iniţial în cartea funciară nr. x a localităţii Dej, nr. top. x, invocând prevederile O.U.G. nr. 94/2000.

Prin Decizia nr. 8943/30.01.2020, Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri care au aparţinut cultelor religioase din România a respins cererea depusă de Eparhia Reformată din Ardeal. A reţinut că imobilul solicitat nu a fost preluat abuziv de către statul român, ci a intrat în proprietatea acestuia în baza unui contract de donaţie a cărei valabilitate a fost constatată printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă, nefiind incidente prevederile art. 1 alin. (1)1din O.U.G. nr. 94/2000.

Învestită cu cererea în anulare a Deciziei nr. 8943 din 30.01.2020 emisă de pârâtă şi obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii de admitere a cererii de retrocedare, prima instanţă a respins acţiunea. A reţinut, în esenţă, că reclamanta a dedus judecăţii instanţelor civile legalitatea contractului de donaţie autentificat sub nr. x/1964 de către Notariatul de Stat al Raionului Dej, astfel că prin sentinţa civilă nr. 2748/17.12.2004, pronunţată de către Tribunalul Cluj în dosarul nr. x/2003, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 502/A/04.05.2005, pronunţată de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr. x/2005 şi irevocabilă prin decizia civilă nr. 2168/R/10.10.2005, pronunţată de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr. x/2005, instanţa civilă a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de Eparhia Reformată din Ardeal, având ca obiect constatare nulitate contract de donaţie.

Prima instanţă a reţinut o prezumţie absolută de veridicitate, în conformitate cu dispoziţiile art. 1200 pct. 4, cu referire la dispoziţiile art. 1202 alin. (2) din vechiul C. civ., motivat de faptul că instanţele civile au înlăturat în mod explicit susţinerile reclamantei cu privire la lipsa intenţiei de a dona, au constatat ca fiind îndeplinite atât exigenţele art. 813 din vechiul C. civ., cât şi a cerinţele de formă şi de fond ale donaţiei, analizând totodată în mod amplu şi legalitatea actului de aprobare a donaţiei nr. 5781/07.10.1963 pe care l-au validat ca producând efecte juridice. A reţinut, astfel, că raţionamentul pârâtei este corect, că statuările instanţelor civile învestite cu soluţionarea acţiunii în constatarea nulităţii absolute a contractului de donaţie intrate în puterea lucrului judecat au constituit argumentul pentru care pârâta Comisia Specială de Retrocedare a respins cererea de retrocedare, constatând ca fiind înlăturată cu succes prezumţia legală relativă a caracterului abuziv al preluării imobilului, instituită prin dispoziţiile art. 1^1 din O.U.G. nr. 94/2000, că prezumţiei legale relative i se opune prezumţia legală absolută derivată din puterea lucrului judecat, în condiţiile în care valabilitatea contractului de donaţie a fost reţinută în mod definitiv şi irevocabil în contradictoriu cu reclamanta, fără a mai putea fi contrazis, nefiind încălcată în niciun mod prezumţia de nulitate a contractelor de donaţie instituită prin dispoziţiile art. 1 alin. (1)^1 din O.U.G. nr. 94/2000.

Înalta Curte constată că potrivit art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, act normativ în temeiul căruia a fost formulată cererea de retrocedare, "imobilele care au aparţinut cultelor religioase din România şi au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de Statul român, de organizatiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989, altele decât lăcaşele de cult, aflate în proprietatea Statului, a unei persoane juridice de drept public, sau în patrimoniul unei persoane juridice din cele prevăzute la art. 2, se retrocedează foştilor proprietari, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă."

Din conţinutul explicit al art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000 rezultă că imobilele care au aparţinut cultelor religioase (cu excepţia lăcaşelor de cult) se retrocedează foştilor proprietari, dacă au fost preluate în mod abuziv, cu titlu sau fără titlu, de stat, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice, în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989. Pentru soluţionarea cererilor de retrocedare nu este necesar să se obţină, în prealabil, constatarea nulităţii actului de preluare.

Mai mult, prin O.U.G. nr. 21/2015, aprobată prin Legea nr. 103/2016, a fost introdus alin. (1)1al art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, care prevede că "(1^1) Se prezumă ca fiind preluate în mod abuziv, în sensul prezentei ordonanţe de urgenţă, imobilele trecute în proprietatea statului român prin acte de donaţie. Prezumţia preluării abuzive poate fi înlăturată de deţinătorul imobilului, prin orice mijloc de probă, în faţa instanţei de judecată, în condiţiile art. 3 alin. (7)."

S-a instituit o prezumţie legală, şi anume preluarea în mod abuziv, în sensul ordonanţei de urgenţă, a imobilelor trecute în proprietatea statului Român prin acte de donaţie, prezumţia preluării abuzive putând fi înlăturată de deţinătorul imobilului, prin orice mijloc de probă, în faţa instanţei de judecată.

Contrar celor reţinute de instanţa de fond, prezumţia legală a preluării abuzive, instituită prin dispoziţiile art. 1 alin. (1)1din O.U.G. nr. 94/2000, nu a fost înlăturată în cauză, în raport de considerentele hotărârilor judecătoreşti pronunţate în soluţionarea litigiului în care s-a analizat contractul de donaţie autentificat sub nr. x/1964 de către Notariatul de Stat al Raionului Dej, prin sentinţa civilă nr. 2748/17.12.2004, pronunţată de către Tribunalul Cluj în dosarul nr. x/2003, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 502/A/04.05.2005, pronunţată de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr. x/2005 şi irevocabilă prin decizia civilă nr. 2168/R/10.10.2005, pronunţată de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr. x/2005, anterioare modificărilor aduse O.U.G. nr. 94/2000, prin care a fost instituită prezumţia legală a preluării abuzive. În litigiul anterior nu a fost examinată validitatea titlului prin raportare la caracterul abuziv al preluării care a avut loc prin contractul de donaţie, prin corelare cu dispoziţiile legale referitoare la proprietate în vigoare la data preluării, iar prezumţia preluării abuzive nu a fost înlăturată în condiţiile prevăzute de dispoziţiile legale menţionate, incidente în ceea ce priveşte soluţionarea cererilor de retrocedare.

Prin Decizia nr. 32/22.02.2019 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă în dosar nr. x/2016, definitivă, prin care a fost respins apelul formulat împotriva sentinţei nr. 373/18.09.2017 pronunţată de Tribunalul Cluj, prin care a fost respinsă o nouă acţiune a reclamantei pentru constatarea nulităţii contractului de donaţie, s-a subliniat că este inadmisibilă acţiunea reclamatei, Comisia Specială de retrocedare fiind singura abilitată să se pronunţe asupra cererii de retrocedare, fără a fi ţinută în soluţionarea acesteia de existenţa unei hotărâri judecătoreşti prin care, în prealabil, să se statueze asupra valabilităţii actului de preluare, cu atât mai mult faţă de împrejurarea că a fost introdusă prezumţia preluării abuzive a imobilelor trecute în proprietatea statului prin donaţie.

Prin urmare, Înalta Curte constată că sunt nefondate argumentele în sensul că imobilul solicitat nu a fost preluat abuziv de către Statul Român, astfel că, faţă de starea de fapt reţinută şi raportat la prevederile legale arătate, a existat o preluare abuzivă a imobilului în litigiu, în perioada de referinţă prevăzută de lege, nefiind înlăturată prezumţia legală privind preluarea abuzivă a imobilului.

În consecinţă, în temeiul art. 18 din Legea nr. 554/2004, raportat la textele normative anterior reţinute, se impune anularea Deciziei nr. 8943/30.01.2020 emise de pârâtă.

În ceea ce priveşte celelalte capete de cerere din cererea precizată, Înalta Curte reţine că nu pot fi analizate, având în vedere că, prin Decizia nr. 8943/30.01.2020, cererea de retrocedare a fost analizată exclusiv prin prisma înlăturării prezumţiei caracterului abuziv al preluării imobilului, în baza sentinţei nr. 2748/17.12.2004, pronunţată de către Tribunalul Cluj în dosarul nr. x/2003, urmând ca pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri care au aparţinut cultelor religioase din România să reia procedura de soluţionare a cererii de retrocedare nr. x/02.12.2002, pentru a verifica îndeplinirea celorlalte condiţii impuse de lege.

În raport de aceste aspecte, având în vedere că prima instanţă a interpretat greşit prevederile O.U.G. nr. 94/2000, atunci când a reţinut înlăturarea prezumţiei legale prevăzute de art. 1 alin. (1)1din O.U.G. nr. 94/2000, sentinţa recurată a fost pronunţată cu interpretarea greşită a legii, motiv de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

2.2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

În consecinţă, constatând că este incident cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamanta Eparhia Reformată din Ardeal, va dispune casarea sentinţei atacate şi rejudecând cauza, va admite în parte acţiunea precizată, va anula Decizia nr. 8943 din 30.01.2020 emisă de Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, menţinând restul dispoziţiilor sentinţei recurate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de reclamanta Eparhia Reformată din Ardeal împotriva sentinţei civile nr. 123/2020 din 1 octombrie 2020 a Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi, în rejudecare, admite în parte acţiunea.

Anulează Decizia nr. 8943 din 30.01.2020 emisă de Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România.

Menţine restul dispoziţiilor sentinţei recurate.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 20 aprilie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.