Annulment applications rejected; final decision upholding annulment of RON 498,174.73 budgetary debt stands.

Şedinţa publică din data de 4 mai 2023

Asupra contestaţiilor în anulare de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a chemat în judecată pârâţii Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice - Direcţia Generală Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane şi Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului - Organism Intermediar Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane, solicitând:

1. Anularea Deciziei AM POSDRU nr. 65 din 02.08.2013 de respingere a contestaţiei împotriva Procesului-verbal nr. x din 04.06.2013, comunicată în data de 27.08.2013;

2. Admiterea Contestaţiei nr. 13160/04.07.2013 şi anularea Procesului-verbal nr. x din 04.06.2013 de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare pentru programele operaţionale în cadrul obiectivului convergenţă privind Proiectul x - "Consolidarea patronatului şi dezvoltarea capacităţii acestuia de a participa la procesul decizional", cod SMIS 9061;

3. Anularea creanţei fiscale stabilite în sarcina sa de 498.174,73 RON;

4. Obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1738 din 17 mai 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale şi, în consecinţă, a respins cererea împotriva acestuia pentru lipsa calităţii procesuale pasive.

A admis cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Fondurilor Europene, Ministerul Fondurilor Europene prin Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale (fost Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice), Ministerul Educaţiei Naţionale - Direcţia Generală Organismul Intermediar Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane.

A anulat Decizia AMPOSDRU nr. 65/2.08.2013 şi Procesul-verbal de constatare nr. x/4.06.2013.

A exonerat reclamanta de plata sumei de 498.174,73 RON.

A obligat pârâţii, în solidar, la plata sumei de 8650 RON cheltuieli de judecată către reclamantă, din care 150 RON taxă judiciară de timbru, 2000 RON onorariu expert şi 6500 RON onorariu avocat redus.

3. Cererile de recurs şi soluţia instanţei de recurs

Pârâtul Ministerul Fondurilor Europene a formulat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului şi casarea sentinţei atacate, în sensul respingerii acţiunii în totalitate, ca neîntemeiată.

Pârâta Direcţia Organismul Intermediar pentru Programul Operaţional Capital Uman - Ministerul Educaţiei a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., solicitând admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a OI POCU-MEN în prezenta cauză, casarea sentinţei atacate şi exonerarea sa de obligaţia de restituire a sumelor menţionate în hotărâre, inclusiv exonerarea de la plata cheltuielilor de judecată.

Prin decizia nr. 5599 pronunţată la 17 noiembrie 2021 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2014 a fost admisă excepţia tardivităţii recursului formulat de pârâtul Ministerul Fondurilor Europene, invocată din oficiu.

A fost respins recursul formulat de pârâtul Ministerul Fondurilor Europene împotriva sentinţei civile nr. 1738 din 17 mai 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca fiind tardiv.

A fost respins recursul formulat de pârâta Direcţia Organismul Intermediar pentru Programul Operaţional Capital Uman - Ministerul Educaţiei împotriva sentinţei civile nr. 1738 din 17 mai 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Totodată, în şedinţa publică din 17 noiembrie 2021, conform menţiunilor din practicaua sentinţei, Înalta Curte a admis excepţia tardivităţii recursului declarat de recurentul-pârât Ministerul Fondurilor Europene, invocată din oficiu, raportat la data comunicării sentinţei atacate, la sediul indicat de acesta în şedinţa publică de la 19 aprilie 2019, respectiv data de 14.06.2019 şi data depunerii recursului, prin mail, respectiv data de 2 iulie 2019 .

4. Contestaţiile în anulare formulată în cauză

Împotriva deciziei nr. 5599 pronunţate la 17 noiembrie 2021 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal au formulat contestaţie în anulare Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene şi Ministerul Educaţiei - Direcţia Organismul Intermediar pentru Programul Operaţional Capital Uman.

4.1 Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a solicitat anularea hotărârii pentru motivul prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ.

În motivare, a arătat că instanţa de recurs a apreciat că data comunicării sentinţei atacate ar fi 14.06.2019 şi că, faţă de această dată, termenul de declarare a recursului era împlinit la 02.07.2019.

A menţionat contestatorul că hotărârea apare ca fiind comunicată instituţiei prin serviciul poştal, fără ca pe plic să fie înregistrată vreo dată, ceea ce nu reprezintă culpa sa, fiind un fapt obiectiv, independent de conduita instituţiei.

Astfel, contestatorul a arătat că singura dată de înregistrare a sentinţei la registratura instituţiei este 18.06.2019, aşa cum apare înscrisă pe dovada de comunicare a hotărârii, înregistrată sub nr. x/18.09.2019, neavând ca reper vreo altă dată la care să se raporteze, pentru a aprecia asupra termenului până la care se putea declara recursul, cu atât mai puţin să poată identifica data de 14.06.2019 reţinută de instanţa de recurs.

În concluzie, contestatorul a solicitat instanţei să constate că, fără a nega înscrisurile aflate la dosarul cauzei, procedura de comunicare a sentinţei la sediul procesual ales, astfel cum a fost reţinut în mod corect de instanţa de fond şi de recurs, a fost viciată din motive independente de voinţa sa.

Totodată, a menţionat că sentinţa a fost comunicată şi fostului reprezentant legal al MFE, respectiv Ministerului Finanţelor Publice, la 24.06.2019 şi, faţă de această dată, termenul de recurs s-ar fi împlinit la 10.07.2019, nefiind, nici în acest caz, în situaţia unei tardivităţi a formulării recursului.

A mai susţinut contestatorul că, în aprecierea împrejurărilor de fapt şi de drept specifice cauzei, îşi găseşte aplicabilitatea principiul in dubio pro reo, pentru inexactitatea informaţiilor cu privire la data comunicării sentinţei.

4.2 Ministerul Educaţiei - Direcţia Organismul Intermediar pentru Programul Operaţional Capital Uman a invocat faptul că instanţa de recurs nu a analizat efectiv motivul de casare invocat de OI POCU - ME privind lipsa calităţii procesuale pasive în dosarul nr. x/2014.

A arătat că, în judecarea recursului, instanţa a apreciat eronat, în mod neîntemeiat asupra calităţii procesuale a părţilor: contractul de finanţare are ca semnatari pe reclamantul-intimat şi AM POSDRU ca finanţator/reprezentant al finanţatorului; actele administrative atacate nu au fost emise de OI POCU-ME.

Totodată, prin decizia nr. 5599/2021, Înalta Curte a generat în sarcina OI POCU-ME, în solidar cu ceilalţi pârâţi, obligaţia de plată a sumei de 8650 RON, cheltuieli de judecată către reclamant, obligaţie care generează un prejudiciu în sarcina contestatorului.

În concluzie, a apreciat contestatorul că se impune anularea deciziei nr. 5599/2021, rejudecarea recursului şi soluţionarea cauzei în sensul admiterii acestuia, legiuitorul indicând în mod expres şi neechivoc că dacă dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori, precum şi dacă instanţa a respins recursul fără a cerceta efectiv motivele de casare invocate de recurente, acest fapt poate constitui temei pentru exercitarea căii de atac a contestaţiei în anulare, în baza art. 503 alin. (2) pct. 2 şi 3 din C. proc. civ.

5. Apărările intimaţilor

Intimatul Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestaţiei în anulare formulate de Ministerul Educaţiei.

Totodată, a invocat excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant a semnatarului contestaţiei Ministerului Educaţiei - Direcţia Organismul Intermediar Programul Operaţional Capital Uman.

6. Alte aspecte procesuale

La termenul de judecată din 23 martie 2023, Înalta Curte a constatat că la dosarul cauzei există dovada calităţii de reprezentant a semnatarului contestaţiei Ministerului Educaţiei, la fila x fiind ataşat ordinul nr. 172/14.02.2022 prin care doamnei B. i se conferă dreptul de a coordona, printre altele, direcţia generală juridică, acesta fiind şi temeiul în care a semnat contestaţia în anulare.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra contestaţiei în anulare

Examinând contestaţiile în anulare, în raport cu decizia atacată şi dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte reţine următoarele:

Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac, prin care se cere instanţei care a pronunţat hotărârea atacată, în cazurile şi în condiţiile limitativ prevăzute de lege, să îşi desfiinţeze propria hotărâre şi să procedeze la o nouă judecată.

Prezentele căi de atac sunt formulate în temeiul art. 503 alin. (2) pct. 2 şi 3 din C. proc. civ., conform cărora:

"(2) Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când:

. . . . . . . . . .

2. dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale;

3. instanţa de recurs, respingând recursul sau admiţându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen;."

Motivele contestaţiei în anulare sunt expres şi limitativ prevăzute de lege, iar textele care o reglementează sunt de strictă interpretare. În cadrul contestaţiei în anulare nu se analizează temeinicia soluţiei cu privire la drepturile subiective deduse judecăţii, ci se verifică incidenţa vreunuia dintre motivele prevăzute de dispoziţiile procedurale.

Ipoteza textului invocat de contestator, art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., vizează numai erorile materiale cu caracter procedural, care să fi condus la pronunţarea unei soluţii greşite, erori comise prin confundarea unor elemente sau date materiale ce au legătură cu aspectele formale ale judecăţii, cum ar fi anularea unei cereri ca netimbrată, deşi era ataşată dovada achitării taxei de timbru, greşita respingere a unui recurs ca fiind tardiv formulat etc.

Fiind un text de excepţie, noţiunea de "eroare materială" nu poate fi interpretată extensiv. Greşeala instanţei de recurs trebuie să fie una de fapt şi nu una de judecată, de apreciere a probelor ori de interpretare a dispoziţiilor legale.

În ceea ce priveşte contestaţia formulată de Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Înalta Curte reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ:

"Hotărârea pronunţată în primă instanţă poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare."

Art. 181 din C. proc. civ. prevede că "Termenele, în afară de cazul în care legea dispune altfel, se calculează după cum urmează: (...) (2) când termenul se socoteşte pe zile, nu intră în calcul ziua de la care începe să curgă termenul, nici ziua când acesta se împlineşte."

Conform dispoziţiilor art. 185 alin. (1) din C. proc. civ.:

"Când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate".

Această sancţiune se aplică şi în cazul nerespectării termenului de declarare a recursului, dat fiind că este vorba despre exercitarea unui drept procesual, termenul de declarare a recursului fiind un termen imperativ şi absolut.

Sancţiunea decăderii poate fi evitată în condiţiile în care partea împotriva căreia curge termenul dovedeşte că a fost împiedicată să efectueze actul de procedură în termenul legal şi că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate, sens în care dispune art. 186 din C. proc. civ.

Totodată, termenele pentru exerciţiul drepturilor procesuale nu au ca scop îngrădirea dreptului la un proces echitabil şi efectiv, ci stimularea activităţii procesuale a părţilor prin sancţiunea instituită pentru nerespectarea lor.

Instanţa de recurs a admis excepţia tardivităţii recursului declarat de recurentul-pârât Ministerul Fondurilor Europene, invocată din oficiu, raportat la data comunicării sentinţei atacate, la sediul indicat de acesta în şedinţa publică de la 19 aprilie 2019, respectiv data de 14.06.2019 şi data depunerii recursului, prin mail, respectiv data de 2 iulie 2019 .

Prin urmare, având în vedere că termenul legal de formulare a recursului prevăzut de art. 20 din Legea nr. 554/2004 a fost depăşit, Înalta Curte a respins recursul formulat de pârâtul Ministerul Fondurilor Europene împotriva sentinţei civile nr. 1738 din 17 mai 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca fiind tardiv.

Contestatorul a susţinut că hotărârea apare ca fiind comunicată instituţiei prin serviciul poştal, fără ca pe plic să fie înregistrată vreo dată, ceea ce nu reprezintă culpa sa, fiind un fapt obiectiv, independent de conduita instituţiei; totodată, singura dată de înregistrare a sentinţei la registratura instituţiei este 18.06.2019, aşa cum apare înscrisă pe dovada de comunicare a hotărârii, înregistrată sub nr. x/18.09.2019, astfel că nu a avut ca reper vreo altă dată la care să se raporteze, pentru a aprecia asupra termenului până la care se putea declara recursul, cu atât mai puţin să poată identifica data de 14.06.2019 reţinută de instanţa de recurs.

Înalta Curte constată că recurentul solicită, practic, a se da o altă interpretare dispoziţiilor legale, invocând, astfel, aplicarea greşită a acestora, şi nu o eroare materială.

Dispoziţiile art. 164 din C. proc. civ. sunt cele care prevăd că "(1) Dovada de înmânare a citaţiei sau a altui act de procedură ori, după caz, procesul-verbal va cuprinde: a) anul, luna, ziua şi ora când dovada a fost luată sau procesul-verbal a fost întocmit; (...)", iar cele ale art. 165, din acelaşi cod, prevăd că "procedura se socoteşte îndeplinită: 1. la data semnării dovezii de înmânare ori, după caz, a încheierii procesului-verbal prevăzut la art. 164, indiferent dacă partea a primit sau nu citaţia ori alt act de procedură personal; (...)", astfel că motivul invocat nu poate fundamenta admiterea contestaţiei în anulare, în cauză instanţa de recurs nesăvârşind o eroare materială în ceea ce priveşte calculul termenului pentru exercitarea recursului.

Totodată, se observă că pe dovada de înmânare a sentinţei apare data de 14.06.2019, aceasta fiind semnată de funcţionarul însărcinat cu primirea corespondenţei - C..

Potrivit art. 163 din C. proc. civ.:

"Procedura de comunicare

(1) Comunicarea citaţiei se va face persoanei în drept să o primească, care va semna dovada de înmânare certificată de agentul însărcinat cu înmânarea.

. . . . . . . . . .

5) Despre împrejurările arătate la alin. (3) agentul va întocmi un proces-verbal, care va cuprinde menţiunile arătate la art. 164, acesta făcând dovada până la înscrierea în fals cu privire la faptele constatate personal de cel care l-a încheiat."

Faţă de cele expuse anterior, susţinerile contestatorului Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene sunt neîntemeiate, data comunicării sentinţei fiind reţinută în mod corect de instanţă.

În ceea ce priveşte contestaţia în anulare formulată de Ministerul Educaţiei - Direcţia Organismul Intermediar pentru Programul Operaţional Capital Uman, Înalta Curte reţine că acesta a solicitat anularea deciziei nr. 5599/2021, rejudecarea recursului şi soluţionarea cauzei în sensul admiterii acestuia, susţinând că legiuitorul a indicat în mod expres şi neechivoc că dacă dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori, precum şi dacă instanţa a respins recursul fără a cerceta efectiv motivele de casare invocate de recurente, acest fapt poate constitui temei pentru exercitarea căii de atac a contestaţiei în anulare, în baza art. 503 alin. (2) pct. 2 şi 3 din C. proc. civ.

Înalta Curte apreciază că sunt nefondate şi nu poate primi argumentele invocate în susţinerea contestaţiei în anulare, întrucât modul în care instanţa de recurs a analizat calea de atac promovată şi aprecierile făcute asupra excepţiei calităţii procesuale pasive, respectiv interpretarea dispoziţiile legale incidente şi aplicarea lor la situaţia concretă din speţă reprezintă, în mod evident, aspecte care privesc dezlegarea pe fond a pricinii, şi nu erori materiale în sensul art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ.

Erorile invocate de contestator, referitoare la faptul că instanţa de recurs ar fi apreciat eronat în judecarea recursului asupra calităţii procesuale a părţilor nu pot forma obiectul remedierii pe calea contestaţiei în anulare întrucât exced voinţei legiuitorului, care a conceput această cale extraordinară de atac drept una de retractare, şi nu de reformare.

De asemenea, constatând că în cuprinsul motivelor contestaţiei în anulare sunt reiterate şi argumente expuse în faţa instanţelor de fond şi de recurs, Înalta Curte apreciază că, în realitate, contestatorul tinde să obţină o reapreciere a probelor şi o rejudecare a recursului, ceea ce excede controlului realizat de instanţă pe calea contestaţiei în anulare .

O nouă apreciere a fondului cauzei contravine normelor procedurale interne, dar şi jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului. În mod constant, Curtea a reamintit faptul că nicio parte a unui proces soluţionat definitiv nu poate determina redeschiderea acestuia, numai în scopul de a obţine o rejudecare a cauzei; contestaţia în anulare nu poate avea semnificaţia unui "apel/recurs deghizat", ci trebuie să fie justificată numai de circumstanţe esenţiale şi imperative, condiţie care, în prezenta cauză, nu este realizată.

Principiul securităţii raporturilor juridice implică respectarea principiului res judicata, care exclude posibilitatea de desfiinţare a unei hotărâri definitive şi irevocabile în absenţa unui "defect fundamental" (cauza Mitrea contra României, hotărârea din 29.07.2008, cauza Lungoci contra României, hotărârea din 26.01.2006 etc).

În ceea ce priveşte susţinerile referitoare la incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ. referitor la omisiunea instanţei de recurs de a se pronunţa asupra unuia dintre motivele de casare, trebuie precizat faptul că, pentru a fi incidentă ipoteza vizată de aceste dispoziţii legale, este necesară îndeplinirea următoarelor condiţii: instanţa de recurs să fi omis să cerceteze vreunul din motivele de recurs, iar această omisiune să se fi produs din greşeală, textul referindu-se la omisiuni esenţiale şi involuntare în raport cu situaţia existentă la dosar în momentul pronunţării hotărârii.

Numai nepronunţarea instanţei de recurs asupra unui asemenea motiv, presupunând completa lui ignorare şi, deci, neabordarea lui în cuprinsul deciziei, constituie temei pentru admiterea contestaţiei în anulare, întrucât ceea ce a urmărit legiuitorul prin reglementarea acestei căi de atac este să asigure efectivitatea controlului judiciar exercitat pe calea recursului şi nicidecum să pună la dispoziţia părţii interesate un remediu suplimentar pentru eventualele greşeli de judecată săvârşite de instanţele de recurs.

Lecturând decizia atacată, se reţine că instanţa de recurs a constatat că, într-adevăr, prin întâmpinarea formulată în faţa primei instanţe, pârâta Direcţia Organismul Intermediar pentru Programul Operaţional Capital Uman - Ministerul Educaţiei Naţionale a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a sa în prezenta cauză, iar instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra excepţiei, însă această omisiune nu este de natură să schimbe soluţia care se va pronunţa în recurs, întrucât excepţia este neîntemeiată.

A reţinut instanţa de recurs că, chiar dacă pârâta Direcţia Organismul Intermediar pentru Programul Operaţional Capital Uman - Ministerul Educaţiei Naţionale nu este emitentul actelor administrative atacate în cauză, care privesc un contract de finanţare încheiat în cadrul Programului Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, organismele intermediare au atribuţii delegate de la autoritatea de management pentru implementarea programului operaţional aflat în gestiune, în baza dispoziţiilor art. 31 din H.G. nr. 457/2008 şi a Acordului de delegare de funcţii privind responsabilităţile şi atribuţiile părţilor în pregătirea implementării şi în implementarea Programului Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 în România, încheiat la data de 11.09.2008.

Aşadar, a apreciat instanţa de recurs că a avut loc o delegare de competenţă în ceea ce priveşte derularea proiectelor privind Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, delegare prin care OI POCU-MEN (fost OI POSDRU - MECT) a dobândit o capacitate administrativă proprie.

Prin urmare, analizând considerentele deciziei contestate, Înalta Curte constată că instanţa de recurs a răspuns şi acestui motiv invocat de recurent, iar faptul că nu a răspuns în sensul solicitat de acesta nu constituie motiv de contestaţie în anulare, textul legal sancţionând neexaminarea motivelor de recurs, şi nu eventualele erori de apreciere.

Totodată, cu privire la susţinerea că, prin decizia nr. 5599/2021, Înalta Curte a generat în sarcina OI POCU-ME, în solidar cu ceilalţi pârâţi, obligaţia de plată a sumei de 8650 RON, cheltuieli de judecată către reclamant, obligaţie care generează un prejudiciu în sarcina sa, se reţine că contestatorul tinde la rejudecarea cererii de recurs, însă, un atare demers nu se circumscrie categoriei erorii materiale la care se referă dispoziţia înscrisă în art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ.

Realizarea unei evaluări în coordonatele propuse de contestator ar echivala cu o nouă judecată în recurs, ceea ce ar fi de natură să aducă atingere autorităţii de lucru judecat de care se bucură hotărârea atacată.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 508 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestaţiile în anulare formulate de Ministerul Educaţiei - Direcţia Generală Organismul pentru Programul Operaţional Capital Uman şi Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (fost Ministerul Fondurilor Europene) împotriva deciziei nr. 5599 pronunţate la 17 noiembrie 2021 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2014.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestaţiile în anulare formulate de Ministerul Educaţiei -Direcţia Generală Organismul Pentru Programul Operaţional Capital Uman şi Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (fost Ministerul Fondurilor Europene) împotriva deciziei nr. 5599 pronunţate la 17 noiembrie 2021 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2014.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 4 mai 2023.