Scope of judicial inspection disciplinary review: exclusion of substantive and procedural reasoning censorship under judicial independence and Law 303/2004

Şedinţa publică din data de 4 mai 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată 30.01.2020 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti sub numărul de dosar x/2020, reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară - Direcţia Inspecţia Judiciară pentru Judecători, a solicitat anularea rezoluţiei nr. 3737/A/01.11.2019 şi a rezoluţiei nr. 09-4565/07.01.2020, pronunţată de inspectorul şef.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1200 din 16 noiembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a fost respinsă cererea de chemare în judecată ca nefondată.

3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a formulat recurs reclamanta, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat, în principal, admiterea recursului, casarea hotărârii, iar în rejudecare desfiinţarea rezoluţiilor atacate şi trimiterea dosarului pentru completarea verificărilor; în subsidiar, a solicitat casarea hotărârii, iar în rejudecare desfiinţarea rezoluţiilor şi începerea cercetării disciplinare împotriva judecătorilor pentru săvârşirea abaterilor disciplinare reclamate.

În motivarea recursului, recurenta a arătat că în mod nelegal instanţa de fond a apreciat că pârâta a analizat toate aspectele sesizate. Nici inspectorul judiciar şi nici inspectorul şef nu au verificat aspectul esenţial invocat prin plângere, respectiv faptul că judecătorii au încălcat în recurs limitele învestirii şi probaţiunea făcută la fond în dosarul nr. x/2012.

În mod nelegal, instanţa de fond a apreciat că inspecţia judiciară a analizat toate aspectele sesizate, întrucât nu a fost verificat aspectul privind faptul că judecătorii şi-au extins nepermis competenţa şi faţă de procedura falimentului B. S.R.L., deşi limitele învestirii au fost fixate numai la procedura C.. Mai mult, deşi problema întinderii creanţei a fost ridicată de recurentă, judecătorii nu au solicitat lămuriri şi nici explicaţii cu privire la creanţa faţă de D. S.R.L..

A mai susţinut recurenta că instanţa de fond a încălcat dispoziţiile art. 99 alin. (1) lit. t) şi art. 991 din Legea nr. 303/2004 atunci când a apreciat că nu există argumente pentru atragerea răspunderii magistraţilor pentru gravă neglijenţă, în condiţiile în care din analiza hotărârii pronunţate rezultă o nesocotire neîndoielnică şi nescuzabilă a normelor de drept procesual în legătură cu antepronunţarea.

A menţionat recurenta că judecătorii s-au antepronunţat atunci când au solicitat punctul de vedere al administratorului judiciar cu privire la creanţa băncii şi l-au întrebat dacă a pus în aplicare decizia din recurs pronunţată în dosarul nr. x/2012 şi dacă o respectă, deşi acelaşi complet de judecată a soluţionat în recurs dosarul menţionat.

A susţinut recurenta că instanţa de fond a încălcat dispoziţiile art. 99 alin. (1) lit. t) şi art. 991 din Legea nr. 303/2004 atunci când a apreciat că nu există argumente pentru atragerea răspunderii magistraţilor pentru gravă neglijenţă, în condiţiile în care din analiza hotărârii pronunţate rezultă o nesocotire neîndoielnică şi nescuzabilă a normelor de drept procesual în legătură cu contradicţia dintre considerente şi dispozitiv.

Recurenta a arătat că prin decizia nr. 2360/14.11.2018 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti în dosarul nr. x/2012 a fost respins recursul ca nefondat, însă instanţa de recurs reţine, în esenţă, fără a se sprijini pe dispozitivul hotărârii, că programul de plăţi poate fi actualizat în cursul procedurii şi că banca ar fi recuperat sumele pe baza plăţilor făcute din procedura de faliment a debitoarei B. S.R.L..

A apreciat recurenta că, procedând astfel, magistraţii au creat confuzie prin hotărârea pronunţată şi au periclitat întreaga procedură a debitoarei C., precum şi întreaga procedură a B. S.R.L..

A mai arătat recurenta că instanţa de fond a încălcat dispoziţiile art. 99 alin. (1) lit. t) şi art. 991 din Legea nr. 303/2004 atunci când a apreciat că nu există argumente pentru atragerea răspunderii magistraţilor pentru gravă neglijenţă, în condiţiile în care din analiza hotărârii pronunţate rezultă o nesocotire neîndoielnică şi nescuzabilă a normelor de drept procesual în legătură cu faptul că nu s-au abţinut în dosarul asociat a56.

În concluzie, a susţinut recurenta că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre nelegală, în condiţiile în care, din perspectiva legală, actele procesuale realizate de judecătorii respectivi constituie abateri disciplinare prin încălcarea normelor de drept material sau procesual care pun în discuţie însăşi valabilitatea actelor întocmite de judecător şi pentru care nu poate fi găsită o justificare legală.

4. Apărările intimatei

Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei instanţei de fond ca fiind temeinică şi legală.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Reclamanta A. S.A. a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară - Direcţia Inspecţia Judiciară pentru Judecători, anularea rezoluţiei nr. 3737/A/01.11.2019 şi a rezoluţiei nr. C19-4565/07.01.2020 pronunţate de inspectorul-şef.

Soluţia primei instanţe de respingere a acţiunii este legală, fiind împărtăşită şi de instanţa de control judiciar pentru că reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale pertinente, în raport cu situaţia de fapt rezultată din probele administrate în cauză.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că instanţa de fond a apreciat în mod temeinic şi legal că, potrivit principiului independenţei judecătorilor consacrat de art. 124 alin. (3) din Constituţia României, art. 2 alin. (3) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor şi art. 46 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, intimata-pârâtă nu poate cenzura stabilirea situaţiei de fapt pe baza probatoriului administrat în cauză, interpretarea probelor, aprecierea asupra apărărilor şi susţinerile părţilor expuse în actele de procedură, interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor legale, aprecierea asupra relevanţei diferitelor probe administrate în cauză.

Soluţiile pronunţate prin hotărârile judecătoreşti pot fi modificate doar prin exercitarea căilor de atac prevăzute de lege, aşa cum rezultă şi din dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată şi modificată.

Potrivit prevederilor art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004 constituie abatere disciplinară:

t) exercitarea funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă, dacă fapta nu întruneşte elementele constitutive ale unei infracţiuni. Sancţiunea disciplinară nu înlătură răspunderea penală.

Înalta Curte reţine incidenţa prevederilor art. 97 din Legea nr. 303/2004, potrivit cărora:

"(1) Orice persoană poate sesiza Consiliul Superior al Magistraturii, direct sau prin conducătorii instanţelor ori ai parchetelor, în legătură cu activitatea sau conduita necorespunzătoare a judecătorilor sau procurorilor, încălcarea obligaţiilor profesionale în raporturile cu justiţiabilii ori săvârşirea de către aceştia a unor abateri disciplinare.

(2) Exercitarea dreptului prevăzut la alin. (1) nu poate pune în discuţie soluţiile pronunţate prin hotărârile judecătoreşti, care sunt supuse căilor legale de atac".

În raport cu prevederile art. 97 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, verificările administrative nu pot implica cenzurarea unor raţionamente juridice de drept substanţial sau procedural.

Rezultă, aşadar, că modul de examinare a argumentelor, apărărilor sau susţinerilor părţilor în cauzele deduse judecăţii excedează competenţelor Inspecţiei judiciare, fiind nepermis să se realizeze o reanalizare a cauzei sub aspectul legalităţii şi temeiniciei soluţiei pronunţate de instanţă.

Înalta Curte apreciază că obiectul verificării disciplinare nu-l poate constitui raţionamentul logico-juridic al magistratului chemat să instrumenteze o cauză, ci doar încălcarea cu intenţie sau din gravă neglijenţă a normelor de drept material ori procesual, cu scopul determinat de a vătăma o persoană sau doar de a accepta producerea unei asemenea consecinţe.

În acest context, în mod corect a apreciat prima instanţă că analiza învestirii instanţei, verificarea probelor şi a concludenţei probelor, aprecierile aspra efectului pozitiv sau negativ al autorităţii de lucru judecat reprezintă operaţiuni tipice activităţii de judecată. Nemulţumirile reclamantei sub aceste aspecte nu pot constitui obiect de examinare concretă a inspecţiei judiciare care nici nu examinează probele din dosar, nici nu verifică raţionamentul judiciar, nici nu se exprimă asupra calităţii motivării. Pertinenţa argumentelor referitoare la falimentul B. S.A. în dosarul x/2012 este tot o problemă de raţionament judiciar, nefiind nici el supus cenzurii inspecţiei judiciare. De asemenea, opiniile şi analizele practicienilor în insolvenţă nu sunt relevante pentru soluţionarea legalităţii rezoluţiilor Inspecţiei Judiciare, care nu analizează fondul raporturilor juridice între părţi.

În cauză, recurenta nu a făcut dovada încălcării normelor de drept material sau procesual, criticile invocate prin sesizarea adresată Inspecţiei Judiciare fiind, de fapt, critici ale raţionamentului logico-juridic ce a stat la baza soluţiilor pronunţate, în concret fiind invocate aspecte privind:

- modul în care judecătorii au determinat sfera şi întinderea litigiului, modul în care au făcut analiza creanţei băncii, contradicţia între dispozitiv şi considerentele hotărârii pronunţate, judecătorii nu solicită lămuriri şi nici explicaţii cu privire la creanţa faţă de D. S.R.L., judecătorii şi-au extins competenţa faţă de procedura falimentului B. S.R.L., deşi limitele investirii lor au fost fixate numai la procedura C., judecătorii au solicitat punctul de vedere al administratorului judiciar cu privire la creanţa băncii şi l-au întrebat manifest dacă a pus în aplicare decizia din recurs pronunţată în dosarul nr. x/2012 şi dacă o respectă, judecătorii au avantajat partea adversă, în raport de excepţia cu care au fost învestiţi în prezenta cauză.

Recurenta reia pe larg în cadrul memoriului de recurs situaţia de fapt, arătând care sunt titlurile sale de creanţă, care sunt sumele datorate de debitori conform acestor titluri, care a fost modalitatea de derulare a procedurii de reorganizare, modalitatea de stingere a creanţelor, însă în mod corect instanţa de fond a observat că aceasta ignoră aspectul esenţial conform căruia nici inspecţia judiciară şi nici instanţa de contencios administrativ chemată să verifice legalitatea actelor emise de această autoritate administrativă nu sunt chemate să refacă raţionamentul judiciar al instanţelor care au soluţionat cauza.

Stabilirea situaţiei de fapt, în baza probatoriului administrat, aprecierea şi coroborarea mijloacelor de probă, interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor legale sunt operaţiuni specifice activităţii de judecată, care fac parte din raţionamentul logico-juridic în temeiul căruia se pronunţă soluţiile judecătoreşti. Aceste elemente esenţiale ale activităţii de judecată nu pot fi cenzurate în cadrul verificărilor administrative ce se efectuează de către Inspecţia Judiciară, ci sunt supuse analizei exclusiv în cadrul controlului judiciar, prin promovarea de către partea nemulţumită a căilor de atac ordinare şi, după caz, extraordinare prevăzute de lege.

Cu privire la susţinerea recurentei că în mod nelegal instanţa de fond a apreciat că pârâta a analizat toate aspectele sesizate, instanţa de control judiciar reţine, în acord cu prima instanţă, că lipsa unei analize pe fond a argumentelor reclamantei este rezultatul lipsei de pertinenţă prin raportare la sesizarea disciplinară.

Înalta Curte are în vedere faptul că atributul esenţial al activităţii de judecată îl reprezintă raţionamentul pe care magistratul îl face atunci când transpune în drept situaţia de fapt.

Cum s-a arătat anterior, interpretarea normelor de drept, încuviinţarea şi coroborarea probelor administrate reprezintă elemente ale raţionamentului logico-juridic, întrucât interpretarea normelor este o operaţiune raţională şi logică de determinare a înţelesului şi conţinutului acestora, iar coroborarea probelor reprezintă un proces intelectiv de evaluare a acestora, în urma căruia judecătorul stabileşte situaţia de fapt ce urmează să o încadreze în drept. În acest demers, judecătorul trebuie să decidă liber, fără nicio influenţă, presiune sau ameninţare, iar opinia pe care acesta şi-o formează nu poate fi cenzurată decât în căile de atac prevăzute de lege, nu şi în cadrul unei verificări disciplinare. A admite altfel înseamnă, pe de o parte, a nesocoti principiul constituţional privind independenţa judecătorului, iar, pe de altă parte, a încălca dispoziţia constituţională potrivit căreia hotărârile judecătoreşti sunt supuse numai controlului judiciar.

În ceea ce priveşte susţinerile referitoare la faptul că din analiza hotărârii pronunţate ar rezulta o nesocotire neîndoielnică şi nescuzabilă a normelor de drept procesual în legătură cu antepronunţarea, Înalta Curte reţine că sunt nefondate, întrucât judecătorul poate fi îndepărtat de la soluţionarea cauzei doar atunci când şi-a exprimat opinia în legătură cu pricina concretă ce o judecă, înainte de a se ajunge la deliberare şi pronunţare, nu însă şi atunci când a soluţionat anterior un alt litigiu în care s-a pus în discuţie o problemă de drept înrudită cu cea din speţă, chiar între aceleaşi părţi. Totodată, judecătorul chemat a se pronunţa cu privire la o cerere ce prezintă doar anumite legături cu o speţă anterior soluţionată nu poate fi considerat incompatibil, recuzabil ori lipsit de imparţialitate.

În concluzie, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentei sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. fiind nefondat.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de A. S.A. (fostă E.) împotriva sentinţei civile nr. 1200 din 16 noiembrie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. S.A. (fostă E.) împotriva sentinţei civile nr. 1200 din 16 noiembrie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 4 mai 2023.