Confirmation of Securitate worker status upheld; appeal dismissed as unfounded

Şedinţa publică din data de 4 mai 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 02.04.2020, reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a formulat acţiune în constatare prin care a solicitat, în baza documentelor existente la dosar, să se constate existenţa calităţii de lucrător al securităţii în ceea ce îl priveşte pe domnul A..

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1147 din 5 noiembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal a fost admisă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor O.U.G. nr. 24/2008 şi ale Legii nr. 293/2008 formulată de pârâtul A..

A fost admisă cererea formulată de către reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, în contradictoriu cu pârâtul A..

S-a constatat calitatea de lucrător al Securităţii a pârâtului A..

3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a formulat recurs pârâtul, solicitând admiterea acestuia, casarea sentinţei şi respingerea acţiunii ca nefondată şi nelegală.

În motivarea recursului, a arătat că nu avea nicio competenţă pe linie de informaţii interne, astfel că nu a desfăşurat nicio activitate informativ-operativă în cadrul dosarului, nu a obţinut nicio informaţie despre persoana urmărită, acestea fiind obţinute în totalitate de către ofiţerul de caz.

A mai susţinut recurentul că propunerea luării unor măsuri, ca urmare a existenţei unor indicii cu privire la săvârşirea unor fapte prevăzute de lege la acea dată, nu poate fi considerată o activitate prin care să fie suprimate sau îngrădite drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului.

A menţionat recurentul că, pentru a motiva îndeplinirea celei de-a doua condiţii prevăzute de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, instanţa de fond a reţinut aceeaşi apreciere a reclamantului potrivit căreia prin activităţile informativ-operative recurentul-pârât a adus atingere drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanelor, dar în realitate această apreciere nu este susţinută legal. Dimpotrivă, activităţile informativ-operative imputate erau activităţi de serviciu desfăşurate în mod legal, potrivit Constituţiei în vigoare la acea dată, C. pen., legilor de înfiinţare şi funcţionare a Departamentului Securităţii Statului, ordinelor militare şi instrucţiunilor specifice de muncă.

Recurentul a arătat că instanţa de fond a omis să ia în considerare aprecierile sale ce făceau trimitere la art. 29 din Constituţie. Totodată, Convenţia internaţională privind apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului prevede la art. 7 că nimeni nu poate fi condamnat pentru o acţiune sau omisiune care, în momentul săvârşirii, nu constituie infracţiune conform dreptului naţional sau internaţional. Aceeaşi convenţie interzice abuzul de drept şi discriminarea.

A concluzionat recurentul că toate măsurile informativ-operative la care face referire CNSAS s-au desfăşurat în secret şi nu au îngrădit în niciun fel drepturile şi libertăţile individuale ale persoanei aflate în atenţie, iar sentinţa instanţei de fond este nelegală întrucât cea de-a doua condiţie prevăzută de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 invocată de reclamant nu este îndeplinită.

4. Apărările intimatului

Intimatul-reclamant a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei instanţei de fond ca fiind temeinică şi legală.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care a solicitat să se constate existenţa calităţii de lucrător al securităţii în ceea ce îl priveşte pe domnul A..

Soluţia primei instanţe de admitere a acţiunii este legală, fiind împărtăşită şi de instanţa de control judiciar pentru că reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale pertinente, în raport cu situaţia de fapt rezultată din probele administrate în cauză.

Astfel, prima instanţă a constatat în mod corect, pe baza documentaţiei prezentate de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, că activitatea recurentului-pârât a îngrădit exerciţiul unor drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului, aşa încât sunt incidente dispoziţiile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008.

În cauză nu s-a contestat calitatea recurentului-pârât de ofiţer al fostei Securităţi, aspectele în dispută vizând numai natura activităţilor desfăşurate în această calitate.

Potrivit definiţiei legale a conceptului de lucrător al Securităţii cuprinse în art. 2 lit. a) din ordonanţa de urgenţă, are această calitate "orice persoană care, având calitatea de ofiţer sau de subofiţer al Securităţii sau al Miliţiei cu atribuţii pe linie de Securitate, inclusiv ofiţer acoperit, în perioada 1945-1989, a desfăşurat activităţi prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului".

Ca atare, pentru constatarea calităţii de lucrător al Securităţii este necesar întrunirea a două condiţii:

- persoana în cauză să fi avut calitatea de ofiţer sau de subofiţer al Securităţii sau al Miliţiei cu atribuţii pe linie de Securitate, inclusiv ofiţer acoperit, în perioada 1945-1989;

- acea persoană să fi desfăşurat activităţi prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului.

Cu privire la prima condiţie, în mod corect a reţinut instanţa de fond că aceasta este îndeplinită, pârâtul având gradul de maior (1984-1986) şi funcţia de şef securitate oraş (1984-1985) în cadrul Inspectoratului Judeţean Hunedoara.

Cu privire la cea de-a doua condiţie, după cum în mod argumentat a reţinut şi prima instanţă, raportat la actele depuse la dosar, recurentul-pârât a participat la supravegherea informativă a unei persoane semnalate că în urma căsătoriei ar desfăşura activitate intensă pe linia sectei ilegale "Adventişti-reformişti".

Astfel, în cadrul măsurilor întreprinse în cadrul dosarului x, recurentul-pârât a dirijat reţeaua informativă din subordine pe lângă persoana urmărită, pentru stabilirea activităţilor în perioadele în care era plecat din localitate, verificarea la întoarcerea din concediu, interceptarea corespondenţei, cunoaşterea activităţii în cadrul deplasărilor şi aflarea locurilor de adunare clandestină, precum şi urmărirea acestuia prin intermediul reţelei de informatori acoperiţi.

Ca urmare, motive exclusiv politice, şi nu considerente legate de siguranţa statului, au stat la baza declanşării acţiunilor informative deschise pe numele persoanei urmărite.

Astfel, desfăşurarea de către recurentul-pârât a activităţilor ce rezultă din examinarea înscrisurilor depuse la dosarul de fond a avut ca scop şi consecinţă obţinerea de informaţii referitoare la viaţa privată a persoanei urmărite, fără ca măsurile întreprinse să fi fost justificate de imperativul apărării siguranţei naţionale.

Înalta Curte apreciază că recurentul-pârât nu se poate apăra invocând natura muncii desfăşurate ori respectarea ordinelor superiorilor, având în vedere scopul reglementării aduse prin O.U.G. nr. 24/2008, voinţa leguitorului fiind de calificare ca fiind lucrător al Securităţii şi a persoanei care, acţionând în limitele profesiei şi cu respectarea atribuţiilor ce îi reveneau în epocă, a desfăşurat activităţi prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului, din formularea art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 reieşind concluzia că este suficient ca prin activităţile derulate de angajatul Securităţii să se producă o îngrădire a drepturilor şi libertăţilor fundamentale.

În concluzie, în absenţa unui motiv întemeiat al urmăririi informative, constituit din existenţa unor riscuri pentru binele şi interesul colectiv, prin preluarea acelor tipuri de informaţii care vizau atât viaţa privată, cât şi opiniile persoanei urmărite, recurentul-pârât a contribuit la instrumentarea unor acţiuni abuzive, prin care s-au încălcat drepturi şi libertăţi fundamentale, în special dreptul la viaţă privată şi dreptul la libertatea de exprimare, libertatea opiniilor şi de conştiinţă.

Concluzionând, instanţa de control judiciar apreciază că nu este fondat motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. şi că instanţa de fond a realizat o corectă aplicare şi interpretare a dispoziţiilor legale incidente cauzei.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de A. împotriva sentinţei civile nr. 1147 din 5 noiembrie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva sentinţei civile nr. 1147 din 5 noiembrie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 4 mai 2023.