Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2327/2023 AI generated

Annulment of appeal due to cessation of legal personality and lack of procedural capacity following dissolution

Case Number Decizia nr. 2327/2023
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice, in a final decision, annulled the appellant's appeal (recurs) on the grounds of a total lack of legal standing, thereby leaving the lower instance's dismissal of the original claim in force; the dispute concerned a challenge to an administrative decision and process-verbal issued by a public intermediary body under the Sectoral Operational Programme for Human Resources Development regarding the detection of irregularities and establishment of budget claims. The decisive legal basis was the doctrine that a legal person must possess procedural capacity to bring or sustain legal actions at both the time of filing and the time of decision, with the Court determining that the appellant’s dissolution via bankruptcy and subsequent removal from the commercial register extinguished its legal personality and procedural capacity, rendering the appeal null and void under Articles 40 and 496(1) of the Civil Procedure Code, in conjunction with Articles 205 and 251 of the Civil Code.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ, art. 248 alin. (1) C. proc. civ, art. 205 din C. civ, art. 40 din C. proc. civ, art. 496 alin. (1) din C. proc. civ; Annulment of appeal due to cessation of legal personality and lack of procedural capacity following dissolution: The decisive legal basis was the doctrine that a legal person must possess procedural capacity to bring or sustain legal actions at both the time of filing and the time of decision, with the Court determining that the appellant’s dissolution via bankruptcy and subsequent removal from the commercial register extinguished its legal personality and procedural capacity, rendering the appeal null and void under Articles 40 and 496(1) of the Civil Procedure Code, in conjunction with Articles 205 and 251 of the Civil Code.

Keywords

AI generated
action for annulment procedural capacity legal capacity standing to appeal grounds for cassation legal personality

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 40 din C. proc. civ.

Provision establishing the nullity of a procedural act performed by a person without procedural legal standing, serving as the main ground for annulling the appeal.

art. 496 alin. (1) din C. proc. civ.

Procedural provision governing the court's power to rule on the appeal and annul it due to procedural defects.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 4 mai 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-A contencios administrativ şi fiscal, la data de 13.05.2016 sub dosar nr. x/2016, reclamanta A. S.R.L., chemând în judecată pe pârâtul Organismul Intermediar Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane - Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, a solicitat anularea deciziei nr. x/11.11.2015, respectiv a procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare pentru programe operaţionale în cadrul obiectivului de convergenţă, înregistrat sub nr. x/16.07.2015.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 205 din 10 iunie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a fost admisă excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant a semnatarului cererii de chemare în judecată, invocată din oficiu.

A fost anulată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L (fostă B. S.R.L.), în contradictoriu cu pârâtul Organismul Intermediar Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane - Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice.

3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a formulat recurs reclamanta, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea acestuia.

4. Apărările intimatului

Intimatul-pârât a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei instanţei de fond ca fiind temeinică şi legală.

II. Soluţia instanţei de recurs

Examinând, cu prioritate, excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a recurentei-reclamante, în raport de dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată că excepţia este întemeiată, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 205 din C. civ., persoanele juridice care sunt supuse înregistrării au capacitatea de a avea drepturi şi obligaţii (capacitate de folosinţă) de la data înregistrării lor, iar conform art. 251 din acelaşi act normativ, persoanele juridice supuse înregistrării încetează la data radierii din registrele în care au fost înscrise.

Din perspectivă procesuală, Înalta Curte reţine că, potrivit art. 32 alin. (1) lit. a), coroborat cu art. 40 din C. proc. civ., orice demers judiciar ("orice cerere") poate fi iniţiat şi întreţinut numai de către o persoană care deţine capacitate procesuală de folosinţă, sub sancţiunea nulităţii actului de procedură. Aceste dispoziţii sunt aplicabile atât în cazul cererilor de chemare în judecată, cât şi în cazul căilor de atac, atât la momentul formulării, cât şi al soluţionării cererii/căii de atac.

Excepţia lipsei capacităţii de folosinţă este o excepţie absolută şi peremptorie, care poate fi invocată de către orice parte, precum şi de instanţa de judecată, din oficiu, în orice stadiu al soluţionării pricinii.

În raport de aceste considerente de ordin teoretic, Înalta Curte constată că, potrivit înscrisurilor depuse la dosarul instanţei de recurs, recurenta-reclamantă A. S.R.L a fost radiată din registrul comerţului, ca urmare a închiderii procedurii insolvenţei, conform dispoziţiilor sentinţei civile nr. 1950/19.04.2022, pronunţată de Tribunalul Bucureşti în dosarul nr. x/2014, definitivă prin decizia nr. 1228/12.09.2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti.

Prin urmare, chiar dacă, la data declarării recursului, reclamanta avea personalitate juridică, la data judecării prezentei căi de atac personalitatea juridică a încetat, reclamanta nu mai deţine capacitate procesuală de folosinţă, lipsindu-i aptitudinea de a avea drepturi şi obligaţii, inclusiv dreptul de a susţine actul procesual al recursului declarat în cauză. În aceste condiţii, sunt incidente dispoziţiile art. 40 din C. proc. civ., care sancţionează cu nulitatea actul procesual făcut de o persoană fără capacitate procesuală.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 40 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursul pentru lipsa capacităţii procesuale de folosinţă a A. S.R.L - în insolvenţă (fosta B. SRL) - prin lichidator judiciar C..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul pentru lipsa capacităţii procesuale de folosinţă a A. S.R.L - în insolvenţă (fosta B. SRL) - prin lichidator judiciar C..

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 4 mai 2023.