Tax authority’s appeal dismissed; suspension of tax restitution order upheld for pensioner travel subsidies

Şedinţa publică din data de 4 mai 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr. x/2022 la Curtea de Apel Bacău, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi şi Ministerul Finanţelor, anularea Deciziei nr. 15/P din 24.03.2022, prin care Ministerul Finanţelor - Serviciul de soluţionare a plângerilor prealabile şi a contestaţiilor a respins plângerea prealabilă formulată de reclamantă împotriva Dispoziţiei obligatorii nr. ISR-AIF -4623/18.12.2021 emise de DGRFP Iaşi, precum şi anularea dispoziţiei obligatorii anterior menţionate; suspendarea executării Deciziei nr. 15/P din 24.03.2022, prin care Ministerul Finanţelor - Serviciul de soluţionare a plângerilor prealabile şi a contestaţiilor a respins plângerea prealabilă formulată de reclamantă împotriva Dispoziţiei obligatorii nr. ISR-AIF - 4623/18.12.2021 emisă de DGRFP Iaşi, precum şi suspendarea dispoziţiei obligatorii anterior menţionate.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 70/2022 din 12 iulie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a fost admisă, în parte, cererea de suspendare formulată de reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâţii Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi şi Ministerul Finanţelor, ambii fiind reprezentaţi prin mandatar Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Neamţ.

S-a dispus suspendarea executării Dispoziţiei obligatorii nr. ISR-AIF-4623/18.12.2021 emise de D.G.R.F.P. Iaşi până la soluţionarea definitivă a fondului în dosarul nr. x/2022.

A fost respinsă cererea de suspendare a Deciziei nr. 15/P din 24.03.2022 emise de Ministerul Finanţelor.

3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a formulat recurs pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Neamţ în numele şi pentru Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei recurate şi respingerea cererii privind suspendarea executării dispoziţiei obligatorii.

În motivarea recursului, a arătat că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, fiind dată şi cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material incidente în cauză.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., recurenta a arătat că instanţa de fond nu menţionează în mod concret care sunt acele împrejurări de fapt şi/sau de drept evidente, flagrante, care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură actul administrativ. Chiar dacă este vorba despre un litigiu având ca obiect o cerere de suspendare, hotărârea judecătorească trebuie să respecte dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta a apreciat că sentinţa este dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 14 şi art. 2 alin. (1) lit. ş) şi t) din Legea nr. 554/2004.

Contrar celor reţinute de instanţa de fond, din cuprinsul actului nu se poate sesiza la o simplă analiză existenţa unei nelegalităţi evidente, motivele invocate de reclamantă sunt susţineri de temeinicie a căror veridicitate nu poate fi verificată decât prin administrarea unui probatoriu complex specific acţiunii de fond. În speţă, cele reţinute de instanţa de fond echivalează cu o prejudecare a fondului.

Totodată, a apreciat recurenta că în mod nelegal a reţinut instanţa de fond că este îndeplinită condiţia referitoare la producerea prejudiciului, întrucât reclamanta nu a făcut nicio dovadă concretă în acest sens. Aceasta nu a prezentat dovezi care să probeze iminenţa producerii unei pagube prin punerea în executare a dispoziţiei obligatorii contestate.

A mai susţinut recurenta că instanţa de fond nu a avut în vedere apărările pârâtelor referitoare la faptul că, în timpul inspecţiei fiscale, reclamanta a înstrăinat toate bunurile, acesta fiind faptul de natură să perturbe efectiv activitatea societăţii, iar nu executarea actului contestat.

În concluzie, a arătat recurenta că instanţa de fond a interpretat şi aplicat greşit dispoziţiile art. 14 şi art. 2 alin. (1) lit. ş) şi t) din Legea nr. 554/2004.

4. Apărările intimatei

Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant a semnatarului cererii de recurs şi excepţia nulităţii, solicitând în subsidiar respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei instanţei de fond ca fiind temeinică şi legală.

5. Alte aspecte procesuale

La termenul de judecată din 4 mai 2023, Înalta Curte a respins excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant a semnatarului memoriului de recurs în raport de cele două mandate existente la dosar.

II. Soluţia instanţei de recurs

Examinând cu prioritate, în raport de prevederile art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului invocată de intimata-reclamantă, Înalta Curte constată că aceasta este neîntemeiată şi urmează să o respingă, având în vedere că motivele de nelegalitate invocate de recurentă pot fi circumscrise motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., recurenta a invocat faptul că instanţa de fond nu a menţionat în mod concret care sunt acele împrejurări de fapt şi/sau de drept evidente, flagrante, care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură actul administrativ. Chiar dacă este vorba despre un litigiu având ca obiect o cerere de suspendare, a apreciat recurenta că hotărârea judecătorească trebuie să respecte dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ.

Examinând considerentele sentinţei, raportat la dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., potrivit cărora hotărârea va cuprinde "motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor", Înalta Curte constată că hotărârea recurată este motivată.

Instanţa a reţinut situaţia de fapt şi a expus concret argumentele de fapt şi de drept pentru care a apreciat temeinicia cererii de suspendare a executării dispoziţiei obligatorii, hotărârea nu cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Obligaţia de motivare nu impune o anumită întindere a motivării sau un răspuns la fiecare susţinere a părţilor, ci expunerea raţionamentului juridic care a determinat aprecierea şi convingerea judecătorului pentru soluţia pronunţată.

Prin urmare, motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. este nefondat.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., critica recurentei vizează aspectele reţinute de către prima instanţă în motivarea cererii de suspendare a executării, care, în opinia recurentei, necesită o analiză pe fond a raportului juridic dedus judecăţii şi nu sunt suficiente pentru a demonstra îndeplinirea condiţiilor cazului bine justificat şi pagubei iminente, fiind aspecte ce ţin de legalitatea în sine a actului administrativ.

Potrivit art. 15 alin. (1) din Legea 554/2004, "suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant, pentru motivele prevăzute la art. 14, şi prin cererea adresată instanţei competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat. În acest caz, instanţa poate dispune suspendarea actului administrativ atacat, până la soluţionarea definitivă a cauzei. Cererea de suspendare se poate formula odată cu acţiunea principală sau printr-o acţiune separată, până la soluţionarea acţiunii în fond."

Conform dispoziţiilor art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004:

"În cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond".

Astfel, pentru a se dispune măsura de suspendare a executării actului administrativ, art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 impune două condiţii cumulative, şi anume: (1) cazul bine justificat, definit de art. 2 alin. (1) lit. t) din lege, ce constă în anumite împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ; (2) paguba iminentă, definită în art. 2 alin. (1) lit. ş) din aceeaşi lege, definită ca fiind prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public.

În dreptul administrativ român operează, cu titlul de principiu, prezumţia de legalitate a actelor administrative, care sunt executorii din oficiu, iar cele două condiţii prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, prin sensul lor restrictiv imperativ, denotă caracterul de excepţie al măsurii suspendării executării actului normativ, presupunând dovedirea efectivă a unor împrejurări conexe regimului administrativ aplicabil, care să fie de natură a argumenta existenţa unui caz bine justificat şi iminenţa producerii pagubei.

Înalta Curte apreciază că în mod corect prima instanţă a reţinut că, în speţă, având în vedere circumstanţele de fapt ale cauzei, sunt îndeplinite atât condiţia cazului bine justificat, cât şi condiţia referitoare la paguba iminentă.

În ceea ce priveşte condiţia cazului bine justificat, identificarea elementelor de nelegalitate a actului administrativ ce pot fi subsumate acestei condiţii trebuie să se facă în urma unei analize sumare a legalităţii actului administrativ, soluţionarea unei cereri de suspendare a executării nepermiţând examinarea legalităţii actului, pentru că aceasta ar echivala cu prejudecarea fondului cauzei.

În speţă, se constată că în argumentarea condiţiei cazului bine justificat prima instanţă a reţinut că organele fiscale au dispus restituirea sumei de 6.682.810 RON aferentă cupoanelor talon pentru care reclamanta nu a probat cu documente justificative încasarea de la pensionari a 50% din tariful de călătorie şi că aparenţa de legalitate a actului administrativ este afectată prin însăşi motivaţia invocată în stabilirea obligaţiilor de plată, referitoare la caracterul nereal al tuturor operaţiunilor de transport al pensionarilor care au prezentat cupoane talon pentru a beneficia de reducerea de 50% din biletul de călătorie, caracter stabilit pe baza suspiciunilor inspectorilor fiscali, fără însă a fi utilizate toate informaţiile şi documentele existente, care să susţină susceptibilitatea rezonabilă a acestora.

Înalta Curte constată, contrar celor invocate de către recurenta-pârâtă, că aspectele reţinute de către prima instanţă se circumscriu cerinţei de verificare doar la nivel aparent a legalităţii actului administrativ atacat, prin această analiză nefiind antamat fondul cauzei, respectiv legalitatea sumelor stabilite în sarcina intimatei-reclamante, ci au fost verificate doar aspecte formale, fără a se face o analiză de fond a raportului juridic fiscal, respectiv fără a se intra pe fondul verificării aspectelor de legalitate a actului administrativ.

Cât priveşte criticile recurentei-pârâte referitoare la îndeplinirea condiţiei pagubei iminente, astfel cum aceasta este definită în art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte constată, de asemenea, că şi această condiţie este îndeplinită, raportat la efectul imediat al actelor administrative contestate, precum şi la cuantumul sumelor stabilite prin acestea.

Înalta Curte reţine că instanţa de fond a avut în vedere faptul că lipsirea societăţii de mijloace financiare poate conduce la blocarea activităţii acesteia şi în final la incapacitate de plată, efect care nu ar putea fi atenuat printr-o eventuală întoarcere a executării, executarea imediată afectând posibilităţile părţii de îndeplinire a obligaţiilor curente.

Condiţia pagubei iminente presupune producerea unui prejudiciu material viitor şi previzibil, greu sau imposibil de reparat, dar cu toate acestea, iminenţa prejudiciului nu trebuie dovedită cu certitudine absolută, ci este suficient, mai ales atunci când realizarea prejudiciului depinde de intervenţia unui ansamblu de factori, ca acesta să poată fi prevăzut cu un grad de probabilitate suficient de mare, cum este cazul şi în situaţia dedusă prezentei judecăţi.

Prin urmare, se constată că sunt întemeiate aprecierile instanţei de fond, în sensul îndeplinirii şi a acestei condiţii, fiind de necontestat că, în condiţiile în care punerea în executare a unui act administrativ prin care a fost stabilită în sarcina societăţii reclamante o măsură care, prin însăşi natura ei, conduce la diminuarea patrimoniului societăţii şi perturbarea întregii activităţi a acesteia, nu pot fi omise repercusiunile de natură economică şi financiară cauzate în acest mod.

Astfel fiind, criticile invocate de către pârâtă nu sunt în măsură să conducă la reformarea hotărârii de primă instanţă, soluţia pronunţată de aceasta fiind legală.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Neamţ în numele şi pentru Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi împotriva sentinţei nr. 70/2022 din 12 iulie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului.

Respinge recursul declarat de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Neamţ în numele şi pentru Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi împotriva sentinţei nr. 70/2022 din 12 iulie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 4 mai 2023.