Suspension of fiscal assessment enforcement based on expiration of tax collection prescription and imminent financial damage

Şedinţa publică din data de 3 mai 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 12.09.2022 pe rolul Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. S.R.L., în insolvenţă, prin administrator special B., a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov, în temeiul art. 215 Codul de procedură fiscală, coroborat cu art. 15 din Legea nr. 554/2004, suspendarea parţială a executării Deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală pentru persoane juridice, înregistrată sub nr. F-BV 104/14.03.2016, şi a Raportului de inspecţie fiscală înregistrat sub nr. x/14.03.2016, ambele emise de D.G.R.F.P. Braşov - A.J.F.P. Braşov - Activitatea de inspecţie fiscală, cu privire la suma de 9.568.533 RON, precum şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 153 din data de 10 noiembrie 2022, Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia inadmisibilităţii cererii de suspendare a executării Raportului de inspecţie fiscală nr. x/14.03.2016 emis de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov;

A admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L., în insolvenţă, prin administrator special B., în contradictoriu cu pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov, şi în consecinţă:

A dispus suspendarea parţială a executării Deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală pentru persoane juridice nr. x/14.03.2016, emise de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov, cu privire la suma de 9.568.533 RON, până la soluţionarea definitivă a cauzei de fond;

A respins cererea privind suspendarea executării Raportului de inspecţie fiscală nr. x/14.03.2016 emis de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov, ca inadmisibilă;

A respins cererea formulată şi completată de reclamanta A. S.R.L., în insolvenţă, prin administrator special B., în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov, ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă;

A obligat pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov să plătească reclamantei suma de 3.395,63 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei nr. 153 din data de 10 noiembrie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs recurenta-pârâtă Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii recurate şi respingerea cererii de suspendare a executării Deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată, pentru persoane juridice nr. x/14.03.2016 cu privire la suma de 9.568.533 RON, până la soluţionarea definitivă a cauzei.

În motivarea recursului arată că instanţa de fond a reţinut că sunt îndeplinite condiţiile admiterii cererii de suspendare a executării, respectiv cazul bine justificat şi preîntâmpinarea producerii unei pagube iminente, considerând că există o aparenţă de nelegalitate a actelor contestate prin prisma susţinerilor referitoare la prescripţia dreptului de a stabili creanţe fiscale pentru anul 2007, ceea ce conduce la diminuarea obligaţiilor stabilite prin actul administrativ fiscal.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., susţine că instanţa de fond nu a avut în vedere toate motivele invocate de către recurentă prin întâmpinare, respectiv nu a avut în vedere înscrisurile depuse în probaţiune, iar în ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., arată că instanţa de fond în mod greşit a admis acţiunea reclamantei.

Cu privire la soluţia referitoare la excepţia lipsei calităţii de reprezentant convenţional a SCA C., pe care instanţa de fond a respins-o motivat de faptul ca au fost depuse la dosar împuternicirea avocaţială şi contractul de asistenţă juridică, consideră că soluţia este greşită, având în vedere dispoziţiile art. 61 din Legea nr. 85/2014, potrivit cărora:

"în vederea îndeplinirii atribuţiilor sale, administratorul judiciar va putea desemna persoane de specialitate precum avocaţi, experţi contabili, evaluatori autorizaţi sau alţi specialişti. Numirea şi nivelul remuneraţiilor acestor persoane vor fi supuse aprobării comitetului creditorilor în cazul în care acestea vor fi plătite din averea debitoarei sau se vor supune standardelor de cost stabilite de Uniunea Naţională a Practicienilor în Insolvenţă din România, potrivit prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 86/2006. republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în cazul în care se vor remunera din fondul de lichidare constituit potrivit prevederilor art. 39 alin. (4)."

Astfel, consideră că se impune dovedirea calităţii de reprezentant convenţional al SCA C., stabilită în urma hotărârii Comitetului creditorilor S.C. A. S.R.L., precum şi a aprobării onorariului în situaţia în care acesta va fi plătit din averea debitoarei, iar în caz contrar, se impune a se dovedi sursa din care va fi achitat onorariul.

Întrucât administratorul judiciar nu şi-a însuşit prezenta acţiune şi nu a dispus convocarea Comitetului creditorilor pentru angajarea societăţii de avocatură să reprezinte societatea în prezenta cauza şi nici pentru aprobarea onorariului reprezentantului convenţional, solicită admiterea excepţiei şi anularea acţiunii ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală.

Pe fond, susţine că aspectele reţinute de către prima instanţă referitoare la cazul bine justificat şi prevenirii unei pagube iminente sunt eronată.

În ceea ce priveşte existenţa unui caz bine justificat, arată că reclamanta nu a probat, prin cererea introductivă, existenţa unui motiv întemeiat cu privire la nelegalitatea vădita a actului administrativ contestat, nefiind evidenţiate împrejurări de natură a crea o îndoială serioasă asupra legalităţii actului.

Susţine că orice act administrativ-fiscal se bucură, prin efectul legii, de prezumţia de legalitate şi are caracter executoriu, iar prezumţia nu a fost răsturnată, astfel că nu se poate reţine un prejudiciu cauzat prin punerea lui în executare.

Consideră că în mod eronat instanţa a reţinut că există o aparenţă de nelegalitate a actului administrativ fiscal contestat, raportat la faptul că din dispoziţiile legale reţinute ca temei de drept în decizia de impunere nu rezultă că a fost impusă de legiuitor o condiţie cu privire la locul de desfăşurare a activităţii pentru acordarea facilităţilor fiscale; că asupra legalităţii actelor atacate se poate pronunţa instanţa numai după judecarea fondului cauzei; că aparenţa de nelegalitate poate fi apreciată doar cu privire la condiţiile de formă ale actului administrativ-fiscal sau temeiul legal al acestuia, invocând în acest sens jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, constând în Decizia nr. 5191/27.10.2005 şi Decizia nr. 1390 din 20 aprilie 2006.

Recurenta-pârâtă susţine că în cauză nu s-a făcut dovada existenţei unui caz bine justificat, care sa înfrângă principiul potrivit căruia actul administrativ este executoriu din oficiu.

Mai arată că, în ceea ce priveşte prevenirea unei pagube iminente, aceasta presupune ca actul administrativ a cărui suspendare a executării se solicită să conţină dispoziţii a căror îndeplinire i-ar produce reclamantului un prejudiciu greu sau imposibil de înlăturat în ipoteza anulării actului, condiţie care nu este îndeplinită în cauză.

Susţine că această condiţie nu a fost dovedită, respectiv nu au fost depuse la dosar înscrisuri concludente din care să rezulte un eventual dezechilibru ca urmare a plăţii obligaţiilor fiscale stabilite în baza deciziei de impunere, cererea introductivă nu conţine vreo motivare a condiţiei pagubei iminente, respectiv nu se arată în ce mod i-ar fi încălcat dreptul vătămat.

De asemenea, simpla executare a unui act administrativ fiscal nu produce prin ea însăşi o pagubă, fiind necesar ca iminenţa producerii acesteia să fie dovedită de către partea adversă, iar cu privire la argumentul instanţei de fond referitoare la faptul că executarea sumei contestate ar fi de natură să conducă societatea în faliment, arată că termenul pentru ducerea la îndeplinire a planului de reorganizare propus de debitoare s-a împlinit.

4. Apărările formulate în recurs

4.1. Intimata-pârâtă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov a format întâmpinare, prin care solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat.

4.2. Intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L., în insolvenţă, prin administrator statutar a depus note scrise, prin care solicită respingerea recursului ca inadmisibil în ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii de reprezentant a societăţii de avocaţi C., în condiţiile în care această excepţie a fost respinsă prin încheierea din 02.11.2022, soluţia rămânând definitivă prin neatacare, câtă vreme împotriva acesteia nu s-a formulat recurs.

Consideră că acest aspect nu mai poate fi pus în discuţia instanţei de recurs, aflându-se sub imperiul autorităţii de lucru judecat.

Invocă excepţia nulităţii recursului pe motiv că aspectele invocate prin cererea de recurs nu se încadrează motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., pe care recurenta şi-a întemeiat recursul.

Pe fond, arată că cererea de suspendare a executării este întemeiată, fiind îndeplinite condiţiile cazului bine justificat şi pagubei iminente, în condiţiile în care a invocat excepţia prescripţiei dreptului organului fiscal de a stabili impozit pe profit şi TVA aferent anului 2007.

Consideră că instanţa de fond a dat o dezlegare corectă cauzei, pronunţând o hotărâre temeinică şi legală.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 26 iunie 2022, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 3 mai 2023, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

6. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând legalitatea sentinţei recurate prin prisma criticilor formulate prin cererea de recurs, a apărărilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

În cauză, reclamanta A. S.R.L., în insolvenţă, a învestit instanţa de contencios administrativ şi fiscal cu o acţiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov, în temeiul art. 215 Codul de procedură fiscală, coroborat cu art. 15 din Legea nr. 554/2004, suspendarea parţială a executării Deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală pentru persoane juridice, înregistrată sub nr. F-BV 104/14.03.2016, şi a Raportului de inspecţie fiscală înregistrat sub nr. x/14.03.2016, ambele emise de D.G.R.F.P. Braşov - A.J.F.P. Braşov - Activitatea de inspecţie fiscală, cu privire la suma de 9.568.533 RON.

Prima instanţă a admis excepţia inadmisibilităţii cererii de suspendare a executării Raportului de inspecţie fiscală nr. x/14.03.2016 emis de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov şi a respins cererea pe acest considerent; a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L., în insolvenţă, şi a dispus suspendarea parţială a executării Deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală pentru persoane juridice nr. x/14.03.2016, emise de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov, cu privire la suma de 9.568.533 RON, până la soluţionarea definitivă a cauzei de fond; a respins cererea formulată şi completată de reclamanta A. S.R.L., în insolvenţă, în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov, ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă;

Împotriva sentinţei nr. 153 din data de 10 noiembrie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs recurenta-pârâtă Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Cu titlu preliminar, se constată că asupra excepţiei nulităţii recursului, invocate de către intimata-reclamantă prin întâmpinare, instanţa de recurs s-a pronunţat în şedinţa publică din 3 mai 2023, în sensul respingerii acesteia.

În ceea ce priveşte inadmisibilitatea recursului cu privire la criticile formulate de către recurenta-pârâtă cu privire la excepţia lipsei calităţii de reprezentant a societăţii de avocaţi C., în condiţiile în care această excepţie a fost respinsă prin încheierea din 02.11.2022, iar cererea de recurs nu a vizat şi respectiva încheiere, Înalta Curte constată că acestea reprezintă argumente aduse cu privire la fondul cauzei, urmând a fi analizate ca atare.

Înalta Curte constată că, deşi în partea introductivă a cererii de recurs se invocă în mod expres doar sentinţa nr. 153 din data de 10 noiembrie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, ulterior, recurenta-reclamantă critică soluţia dată de către instanţa de fond cu privire la excepţia lipsei calităţii de reprezentant a SCA C. prin încheierea din 02.11.2022 a Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Astfel, nu poate fi reţinut argumentul intimatei-reclamante în sensul că soluţia cu privire la excepţia lipsei calităţii de reprezentant ar fi dobândit autoritate de lucru judecat, dat fiind faptul că nu ar fi fost recurată prin prezenta cerere de recurs, câtă vreme este de netăgăduit faptul că recurenta-pârâtă a formulat critici cu privire la încheierea din 02.11.2022, ceea ce înseamnă că a recurat acest aspect şi, implicit, încheierea respectivă, simpla nemenţionare a acesteia în partea introductivă a cererii de recurs având caracter formal, ce nu poate dobândi semnificaţia invocată de către intimata-reclamantă.

6.1. În ceea ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei"), Înalta Curte reţine că, subsumat acestui motiv de casare, recurenta-reclamantă a susţinut că instanţa de fond nu a avut în vedere toate motivele invocate de către recurentă prin întâmpinare, respectiv nu a avut în vedere înscrisurile depuse în probaţiune, fără a indica în mod concret aspectele invocate prin întâmpinare pe care instanţa de fond nu le-ar fi analizat şi nici înscrisurile pe care instanţa nu le-ar fi avut în vedere.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor."

Verificând conţinutul sentinţei atacate, instanţa de control judiciar constată că aceasta îndeplineşte exigenţele menţionate, întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar şi logic argumentele care au fundamentat soluţia adoptată.

Motivul de recurs analizat nu are în vedere analizarea de către instanţa de fond a fiecăruia dintre argumentele de fapt şi de drept invocate, instanţa având posibilitatea să le grupeze şi să le structureze în funcţie de problemele de drept deduse judecăţii, putând să le răspundă prin considerente comune.

Cu alte cuvinte, chiar dacă în motivarea hotărârii judecătoreşti nu se regăsesc literal toate susţinerile invocate de părţi, sentinţa nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de recurs cercetat.

Prin urmare, verificând conţinutul sentinţei atacate, instanţa de control judiciar reţine că aceasta îndeplineşte exigenţele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar şi logic argumentele care au fundamentat soluţia adoptată. De asemenea, în cuprinsul hotărârii judecătoreşti analizate, nu se regăsesc considerente contradictorii, instanţa de fond înfăţişând într-o manieră clară şi coerentă argumentele avute în vedere în adoptarea soluţiei asupra cererii de chemare în judecată.

Doctrina şi jurisprudenţa au afirmat constant că o motivare clară şi cuprinzătoare a unei hotărâri judecătoreşti nu presupune analizarea tuturor afirmaţiilor părţilor, ci doar a acelora cu caracter esenţial, chiar şi acestea din urmă putând fi tratate în mod global. Este obligatoriu ca judecătorul să analizeze, în mod real şi păstrându-şi echilibrul dar şi obiectivitatea, susţinerile ambelor părţi cu interese contrare în proces, dar doar acele susţineri care au legătură cu obiectul cauzei, cu fundamentul pretenţiilor deduse judecăţii şi cu soluţia ce urmează a se dispune, din perspectiva acestei soluţii, urmând a fi filtrate şi cenzurate respectivele susţineri, fie în sensul reţinerii, fie în cel al înlăturării lor.

Astfel fiind, Înalta Curte apreciază că acest motiv de recurs nu este întemeiat.

6.2. În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că şi acesta este nefondat.

În ceea ce priveşte critica referitoare la respingerea de către instanţa de fond a excepţiei lipsei calităţii de reprezentant a SCA C., Înalta Curte constată că prin cererea de recurs s-a susţinut că se impunea dovedirea calităţii de reprezentant convenţional al SCA C., stabilită în urma hotărârii Comitetului creditorilor S.C. A. S.R.L., precum şi a aprobării onorariului în situaţia în care acesta va fi plătit din averea debitoarei, iar în caz contrar, se impune a se dovedi sursa din care va fi achitat onorariul.

Înalta Curte constată că prima instanţă a respins în mod corect excepţia, în condiţiile în care C. şi-a dovedit calitatea de reprezentant, prin depunerea la dosar a împuternicirii avocaţiale şi a contractului de asistenţă juridică încheiat cu S.C. A. S.R.L., prin administrator special B., înregistrat în evidenţele Registrului Comerţului la data de 23.05.2022 potrivit Hotărârii AGA nr. 1 din 21.02.2022, administrator special care are dreptul de a reprezenta societatea potrivit art. 56 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) din Legea nr. 85/2014, atâta timp cât dreptul de administrare al debitorului nu este ridicat, situaţie în care societatea reclamantă ar fi fost reprezentantă prin administrator judiciar.

Prin urmare, susţinerile recurentei-pârâte din cererea de recurs cu privire la soluţionarea excepţiei lipsei calităţii de reprezentant sunt nefondate.

Pe fond, cererea de suspendare a executării a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 15 din Legea nr. 554/2004, forma în vigoare la data formulării cererii, respectiv 12.09.2022, potrivit cărora:

"(1) Suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant, pentru motivele prevăzute la art. 14, şi prin cererea adresată instanţei competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat. În acest caz, instanţa poate dispune suspendarea actului administrativ atacat, până la soluţionarea definitivă a cauzei. Cererea de suspendare se poate formula odată cu acţiunea principală sau printr-o acţiune separată, până la soluţionarea acţiunii în fond."

Potrivit dispoziţiilor art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, forma în vigoare la aceeaşi dată a introducerii acţiunii:

"(1) În cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond. (...)".

Prima instanţă a admis în parte cererea de chemare în judecată, apreciind că sunt îndeplinite în cauză cerinţele cazului bine justificat şi pagubei iminente cu privire la suma de 9.568.533 RON, stabilită în sarcina societăţii reclamante prin Decizia de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală pentru persoane juridice nr. x/14.03.2016, emise de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov, dispunând suspendarea parţială a executării cu privire la această sumă până la soluţionarea definitivă a cauzei de fond.

Înalta Curte constată că soluţia instanţei de fond cu privire la cererea de suspendare a executării este corectă.

Astfel, pentru a se dispune măsura suspendării executării actului administrativ, art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 impune două condiţii cumulative, şi anume: (1) cazul bine justificat, definit la art. 2 alin. (1) lit. t) din lege, ce constă în anumite împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ; (2) paguba iminentă, definită la art. 2 alin. (1) lit. ş) din aceeaşi lege, ca fiind prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public.

În dreptul administrativ român operează, cu titlu de principiu, prezumţia de legalitate a actelor administrative, care sunt executorii din oficiu, iar cele două condiţii prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, prin sensul lor restrictiv imperativ, denotă caracterul de excepţie al măsurii suspendării executării actului administrativ, presupunând dovedirea efectivă a unor împrejurări conexe regimului administrativ aplicabil, care să fie de natură a argumenta existenţa unui caz bine justificat şi iminenţa producerii pagubei.

La modul concret, condiţia existenţei unui caz bine justificat este îndeplinită în situaţia în care sunt identificate argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ aflat în litigiu.

Altfel spus, pentru a opera suspendarea judiciară a executării unui act administrativ trebuie să existe cel puţin un indiciu temeinic de nelegalitate a acestuia, iar îndoiala serioasă asupra legalităţii actului administrativ trebuie să poată fi distinsă cu uşurinţă, în urma unei cercetări sumare a aparenţei dreptului, pentru că, în cadrul procedurii suspendării executării actelor administrative, pe calea căreia pot fi dispuse numai măsuri provizorii, nu este permisă o prejudecare a fondului litigiului.

Prin urmare, instanţa poate aprecia drept necesară o asemenea măsură când se oferă suficiente indicii aparente de răsturnare a prezumţiei de legalitate a actului administrativ, la o examinare sumară a aparenţei dreptului.

În jurisprudenţa sa constantă, secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi a reţinut că pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanţa nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăşi cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-şi limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt şi/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură un act administrativ.

Astfel de împrejurări vădite, de fapt sau/şi de drept care sunt de natură să producă o îndoială serioasă cu privire la legalitatea unui act administrativ (act administrativ-fiscal) au fost reţinute de Înalta Curte ca fiind: emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depăşirea competenţei, actul administrativ emis în temeiul unor dispoziţii legale declarate neconstituţionale, nemotivarea actului administrativ, modificarea importantă a actului administrativ în calea recursului administrativ (reducerea importantă a cuantumului sumelor reţinute ca obligaţii bugetare suplimentare), etc.

În speţă, cu privire la condiţia cazului bine justificat, Înalta Curte constată că în mod corect instanţa de fond a apreciat că această condiţie este îndeplinită.

Astfel, în susţinerea acestei condiţii, reclamanta a invocat prescripţia dreptului organului fiscal de a stabili impozit pe profit aferent anului 2007, alături de majorările şi penalităţile de întârziere aferente; încălcarea principiului proporţionalităţii şi a dreptului de proprietate privată, consacrate de jurisprudenţa CEDO, raportat la cuantumul foarte ridicat al creanţei fiscale stabilite printr-o decizie de impunere contestată pe cale judecătorească, cuantum apt să determine intrarea societăţii în faliment; modalitatea de stabilire a obligaţiilor fiscale accesorii, constând în majorări şi penalităţi de întârziere, ca urmare a reîncadrării tranzacţiilor, în urma unui control fiscal care a avut loc pentru verificarea situaţiei anumitor tranzacţii, care fuseseră deja impozitate, şi potrivit căruia au fost stabilite debite care depăşesc de câteva zeci de ori cifra de afaceri a firmei din ultimii ani anteriori verificării, reclamanta invocând în acest sens încălcarea principiului predictibilităţii impunerii, securităţii juridice şi proporţionalităţii, consacrate de jurisprudenţa CJUE; încălcarea principiului "ne bis in idem", în contextul în care există deja o soluţie definitivă pronunţată în dosarul penal.

Reţinând criticile anterior prezentate, se constată că toate aspectele sesizate nu presupun examinarea fondului cauzei, fiind susceptibile a fi examinate în cadrul procedurii sumare a suspendării de executate a actului administrativ, iar pe de altă parte, acestea sunt de natură să creeze o îndoială serioasă cu privire la legalitatea actului administrativ.

Prin urmare, prima instanţă a reţinut în mod corect că suma de 9.568.533 RON reprezentând obligaţii fiscale suplimentare stabilite în sarcina reclamantei prin decizia de impunere nr. x/14.03.2016 şi cu privire la care reclamanta a solicitat suspendarea parţială a executării deciziei de impunere, este reprezentată de: 2.595.663 RON impozit pe profit, 4.710.204 RON majorări de întârziere aferente impozitului pe profit şi 389.350 RON penalităţi de întârziere aferente impozitului pe profit, respectiv 716.675 RON TVA, 1.049.140 RON majorări de întârziere aferente TVA şi 107.501 RON penalităţi de întârziere aferente TVA; din suma de 9.568.533 RON, cea mai mare parte a obligaţiilor fiscale suplimentare stabilite în sarcina societăţii A. S.R.L. prin decizia de impunere nr. x/14.03.2016, este reprezentată de impozitul pe profit aferent anului 2007 (1.992.147 RON) împreună cu majorările de întârziere (3.826.716 RON) şi penalităţile de întârziere aferente acestuia (298.823 RON), or, în aplicarea Deciziei nr. 21/2020 a ÎCCJ - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, prin Decizia nr. 1652/21.03.2022 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2016, s-a reţinut prescripţia dreptului organului fiscal de a stabili obligaţii fiscale reprezentând impozit pe profit aferent anului 2007, raportat la aceeaşi inspecţie fiscală şi la emiterea aceleiaşi decizii de impunere nr. x/14.03.2016, contestate şi în prezenta cauză, împrejurare de natură a justifica aparenţa de nelegalitate a deciziei de impunere menţionate.

Astfel, Înalta Curte constată că aceste aspecte determină o îndoială serioasă cu privire la legalitatea actului administrativ atacat, constând în decizia de impunere nr. x/14.03.2016.

Dincolo de aceste aspecte, în cauză sunt şi alte elemente ce se impun a fi luate în considerare şi care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ, cum ar fi deschiderea procedurii generale a insolvenţei faţă de societatea intimată-reclamantă; faptul că la data de 08.11.2021, creditoarea Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov a formulat cerere de deschidere a procedurii falimentului împotriva societăţii debitoare A. S.R.L., în condiţiile menţinerii caracterului executoriu al deciziei de impunere nr. x/14.03.2016, ceea ce poate conduce la încălcarea principiului proporţionalităţii şi a dreptului de proprietate privată, consacrate de jurisprudenţa CEDO; cuantumul foarte ridicat al creanţei fiscale stabilite în sarcina societăţii, precum şi cuantumul ridicat al accesoriilor fiscale stabilite prin aceeaşi decizie de impunere; aplicarea principiului "ne bis in idem", având în vedere pronunţarea în dosarul nr. x/2017 a deciziei penale nr. 87/AP/16.02.2021 a Curţii de Apel Braşov, în considerentele căreia a fost analizată fapta materială privind tranzacţionarea licenţelor audiovizuale (care au stat la baza reîncadrării tranzacţiilor şi stabilirii impozitului pe profit şi TVA contestate, potrivit deciziei de impunere nr. x/14.03.2016).

Prin urmare, în cauză se conturează, la nivel de aparenţă, nelegalitatea actului supus procedurii de suspendare a executării.

Referitor la condiţia pagubei iminente, în sensul art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004, în mod corect prima instanţă a apreciat că executarea creanţei în suma de 9.568.533 RON, comunicată prin actul contestat, poate perturba activitatea reclamantei şi este de natură să conducă la intrarea în faliment a societăţii, cu cosecinţe greu sau chiar imposibil de reparat pentru aceasta.

Este adevărat că simpla executare a unui act administrativ fiscal nu produce prin ea însăşi o pagubă, însă în speţă, executarea trebuie analizată în contextul cuantumului foarte mare al creanţei şi al potenţialelor efecte pe care le-ar putea cauza, respectiv intrarea în faliment a societăţii, în condiţiile în care există elemente care determină o aparenţă de nelegalitate a sumelor stabilite prin actul a cărui suspendare a executării se solicită.

Înalta Curte reţine că prezumarea de către instanţa de judecată a unor consecinţe viitoare produse de actul administrativ contestat asupra situaţiei financiare a reclamantei se înscrie în activitatea de analizare a caracterului previzibil al prejudiciului, astfel cum dispun dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004.

Astfel, punerea în executare a Deciziei de impunere doar ulterior soluţionării definitive a cererii privind anularea acesteia, asigură stabilitatea raporturilor juridice, prin menţinerea unui just echilibru între scopul urmărit, respectiv apărarea bugetului de stat, şi mijloacele utilizate, respectiv emiterea în mod unilateral a unui titlu executoriu, fără intervenţia instanţei de judecată.

Având în vedere aceste aspecte, Înalta Curte apreciază că în cauză au fost dovedite atât condiţia cazului bine justificat, cât şi condiţia pagubei iminente, astfel încât hotărârea primei instanţe este legală, fiind pronunţată cu respectarea dispoziţiilor art. 15 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 2 lit. ş) şi t) din Legea nr. 554/2004, iar soluţia de admitere parţială a cererii de suspendare a executării este întemeiată.

7. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov împotriva sentinţei nr. 153 din data de 10 noiembrie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov împotriva sentinţei nr. 153 din data de 10 noiembrie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 3 mai 2023.