Validity of voluntary pharmacy license suspension: insolvency and pre-existing staff termination as non-statutory grounds under Pharmacy Law

Şedinţa publică din data de 3 mai 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Sănătăţii - Direcţia Politica Medicamentului, a Dispozitivelor şi Tehnologiilor Medicale:

1. anularea adresei nr. x/25.11.2021 prin care a fost respinsă contestaţia administrativă formulată împotriva adresei-răspuns nr. x/30.09.2021;

2. obligarea pârâtului la înscrierea pe anexa la autorizaţia de funcţionare nr. x/21.12.2010 a menţiunii privind suspendarea voluntară a autorizaţiei de funcţionare pentru o perioadă de 180 de zile, începând cu data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 116 din data de 15 septembrie 2022, Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia inadmisibilităţii;

A respins ca inadmisibil capătul de cerere având ca obiect anularea adresei nr. x/25.11.2021 emisă de pârât;

A respins, ca neîntemeiat, al doilea capăt al cererii de chemare în judecată formulate de către reclamanta A. S.R.L., în reorganizare judiciară, prin administrator judiciar B., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Sănătăţii - Direcţia Politica Medicamentului, a Dispozitivelor şi Tehnologiilor Medicale.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei nr. 116 din data de 15 septembrie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamanta A. S.R.L, în reorganizare judiciară, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate şi, în rejudecare, admiterea acţiunii, casarea sentinţei recurate şi obligarea intimatului-pârât să înscrie pe anexa la autorizaţia de funcţionare nr. x/21.12.2010 menţiunea privind suspendarea voluntară a autorizaţiei de funcţionare pentru o perioadă de 180 de zile, începând cu data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti.

În motivarea recursului arată că prin sentinţa nr. 1729/2018 a Tribunalului Iaşi, rămasă definitivă prin Decizia nr. 212/06.03.2019 a Curţii de Apel Iaşi, s-a dispus anularea transferului fraudulos care a avut drept consecinţă scoaterea autorizaţiei de funcţionare farmacie nr. x din data de 21.12.2010 din patrimoniul S.C. A. S.R.L.; la data de 12.02.2021, Ministerul Sănătăţii a emis Anexa I la autorizaţie de funcţionare sus-menţionată prin care a înscris menţiunea cu privire la revenirea autorizaţiei de funcţionare nr. x din data de 21.12.2010 în patrimoniul societăţii.

La data de 24.02.2021 a fost înregistrată în platforma PCUe sub nr. x din 24.02.2021, înregistrată la D.P.M.D.T.M. sub nr. x/25.02.2021, cererea recurentei de suspendare a autorizaţiei de funcţionare a farmaciei pentru o perioadă de 180 de zile, conform art. 21 din Legea 266/2008, fiind depuse documentele prevăzute de art. 8 din OMS nr. 444/2019 pentru aprobarea Normelor de aplicare a Legii 266/2008.

Prin răspunsul înregistrat sub nr. x/30.09.2021, DPMDTM a respins cererea de suspendare, reţinând că în susţinerea cererii de suspendare a fost depus un document care nu mai produce efecte din anul 2011 şi care nu mai era valabil în anul 2021 pentru justificarea suspendării activităţii; că farmacistul-sef menţionat în autorizaţia de funcţionare nr. x/21.12.2010 nu este C., ci D.; că declaraţia administratorului judiciar al recurentei nu poate reprezenta un document care să motiveze cererea de suspendare a activităţii, în înţelesul Legii farmaciei şi a Legii privind procedura insolvenţei.

Precizează că împotriva răspunsului nr. x/30.09.2021 a formulat plângere prealabilă, care a fost respinsă prin adresa nr. x/25.11.2021 şi care evocă, în esenţă, aceleaşi motive de respingere ca şi răspunsul nr. x/30.09.2021.

Recurenta-reclamantă susţine că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea sau interpretarea greşită a normei de drept material.

Primul motiv de nelegalitate se referă la respingerea ca inadmisibil a capătului de cerere privind anularea răspunsului la plângerea prealabilă, emis de pârâtul-intimat sub nr. x/25.11.2021, susţinând că, deşi instanţa de fond a reţinut din jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal decizia nr. 850/2007, judecătorul fondului a interpretat greşit prevederile art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, ce defineşte refuzul nejustificat de a soluţiona o cerere.

Consideră că adresa nr. x/30.09.2021 emisă de Direcţia Politica Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale din cadrul Ministerului Sănătăţii nu constituie un refuz nejustificat din perspectiva definiţiei date de art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004.

Susţine că în adresa anterior menţionată, autoritatea publică s-a raportat exclusiv la prevederile art. 8 din OMS nr. 444/2019, deşi cererea de suspendare a autorizaţiei s-a întemeiat pe art. 22 din Legea nr. 266/2008, şi pe care intimatul-pârât nu le-a analizat, aşa încât nu a existat o exprimare explicită a voinţei de a nu rezolva cererea de suspendare, ceea ce scoate respectiva adresă din sfera refuzului nejustificat de a soluţiona cererea şi, implicit, face ca plângerea prealabilă să fie necesară.

Astfel, consideră că instanţa de fond a interpretat în mod greşit norma legală şi, tot în mod greşit, a admis excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere privind anularea adresei nr. x/25.11.2021.

Al doilea motiv de nelegalitate se referă la interpretarea greşită dată art. 21 alin. (1) din Legea 266/2008, în condiţiile în care starea de insolvenţă este un motiv obiectiv şi subzistă; că menţiunea privind reintrarea autorizaţiei în patrimoniul S.C. A. S.R.L. a fost înscrisă de ministerul intimat pe anexa la autorizaţie abia la data de 12.02.2021; că reluarea activităţii farmaciei a fost imposibil de îndeplinit în lipsa intervenţiei autorităţii publice competente - Ministerul Sănătăţii, în timp ce subdobânditorul fraudulos al autorizaţiei (SC E. SRL) a continuat să desfăşoare activitatea de farmacie în baza autorizaţiei, deşi contractul de vânzare-cumpărare fond comerţ nr. 111/14.09.2021, în temeiul căruia a dobândit autorizaţia, a fost anulat definitiv din 06.03.2019, prin Decizia nr. 212/2019 a Curţii de Apel Iaşi.

Mai arată că pentru a reîncepe activitatea era necesar să intre în posesia autorizaţiei şi că, în acest scop, a formulat cerere de executare silită, aceasta făcând obiectul dosarului de executare nr. 655/2019 deschis la BEJ F.; că la data de 19.10.2020, după mai bine de 1 an şi 6 luni de la pronunţarea definitivă a Deciziei nr. 212/2019 a Curţii de Apel Iaşi, Ministerul Sănătăţii, prin adresa nr. x/19.10.2020, încă refuza restituirea autorizaţiei; că nu putea relua activitatea, autorizaţia fiind la Ministerul Sănătăţii, o dovadă în acest sens fiind faptul că ministerul a înscris pe autorizaţie menţiunea referitoare la anularea transferului fraudulos prin sentinţa nr. 1729/2018 şi Decizia nr. 212/2019 abia în data de 12.02.2021, iar la data de 22.12.2021, odată cu introducerea unei acţiuni în anulare, pe calea cererii reconvenţionale în dosarul nr. x/2021 al Curţii de Apel Bacău, Ministerul Sănătăţii a formulat cerere reconvenţională.

Or, în aceste condiţii, susţine că norma de la art. 21 alin. (1) din Legea 266/2008 a fost interpretată greşit de către instanţa de fond, inclusiv din perspectiva aprecierii instanţei de fond cu privire la scopul suspendării, sens în care arată că intenţia valorificării autorizaţiei de funcţionare exprimată prin planul de reorganizare nu vine în contradicţie cu intenţia de reluare a activităţii exprimată prin cererea de suspendare, dat fiind faptul că una din sarcinile administratorului judiciar este de a maximiza averea persoanei juridice aflate în insolvenţă, reluarea activităţii de farmacie, urmată de o valorificare a autorizaţiei împreună cu un fond de comerţ funcţional, este mult mai profitabilă procedurii de reorganizare.

Al treilea motiv de nelegalitate vizează aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 8 alin. (3) lit. b) din OMS nr. 444/2019.

Astfel, arată că aspectul referitor la raportul de muncă care a încetat în urmă cu 10 ani se impunea a fi interpretat coroborat cu faptul că autorizaţia de funcţionare a fost scoasă din patrimoniul societăţii şi readusă ca urmare a anulării actului de transfer, ceea ce face să nu poată fi reţinută lipsa de actualitate a încetării raporturilor de muncă al farmacistului şef, în condiţiile în care contractul anulat este considerat că nu a fost încheiat niciodată, conform art. 1254 C. civ., aşa încât momentul încetării raportului de muncă al farmacistului şef D. devine virtual vecin momentului la care autorizaţia a reintrat în patrimoniul recurentei, raţionament care-l contrazice pe cel reţinut de către prima instanţă.

În privinţa cauzei de încetare a raportului de muncă a farmacistului şef D. la 21.09.2011, acesta a venit pe fondul înstrăinării fondului de comerţ şi a autorizaţiei de funcţionare prin contract de vânzare-fond comerţ nr. x din 14.09.2011, fiind o prezumţie care decurge din succesiunea faptelor prezentate, prezumţie care nu a fost răsturnată de ministerul intimat, astfel că aprecierea instanţei de fond cum că cele două evenimente (încetarea raportului de muncă şi înstrăinarea autorizaţiei de funcţionare) nu au legătură între ele, este lipsită de fundament.

Critică argumentul instanţei de fond în sensul că nu a dovedit că raporturile de muncă ale farmacistului şef nominalizat pe anexa la autorizaţie (D.) au intervenit după reintrarea autorizaţiei în patrimoniu.

Precizează că referirea din cuprinsul cererii la o altă persoană (C.) este rezultatul unei erori materiale.

Consideră că instanţa de fond a dat o hotărâre cu încălcarea dispoziţiilor referitoare la rolul activ al judecătorului (art. 26 C. proc. civ.), de vreme ce numita D., este nominalizată pe autorizaţia de funcţionare în care este indicat şi sediul (punctul de lucru) în care farmacia funcţionează.

4. Apărările formulate în recurs

Intimatul-pârât Ministerul Sănătăţii a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului ca nefondat, apreciind că sunt nefondate criticile ce privesc soluţia de admitere a excepţiei inadmisibilităţii acţiunii formulate cu privire la răspunsul la plângerea prealabilă, acesta nefiind un act administrativ.

Pe fondul cauzei, consideră că refuzul Ministerului Sănătăţii cu privire la cererea de suspendare a activităţii farmaciei este întemeiat pe prevederile legale în vigoare

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 4 ianuarie 2023, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 3 mai 2023, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

6. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând legalitatea sentinţei recurate prin prisma criticilor formulate prin cererea de recurs, a apărărilor formulate prin întâmpinare şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

În cauză, reclamanta A. S.R.L. a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Sănătăţii - Direcţia Politica Medicamentului, a Dispozitivelor şi Tehnologiilor Medicale: anularea adresei nr. x/25.11.2021 prin care a fost respinsă contestaţia administrativă formulată împotriva adresei-răspuns nr. x/30.09.2021; obligarea pârâtului la înscrierea pe anexa la autorizaţia de funcţionare nr. x/21.12.2010 a menţiunii privind suspendarea voluntară a autorizaţiei de funcţionare pentru o perioadă de 180 de zile, începând cu data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti.

Prima instanţă a respins ca inadmisibil capătul de cerere având ca obiect anularea adresei nr. x/25.11.2021 emisă de pârât şi ca neîntemeiat al doilea capăt al cererii de chemare în judecată formulate de către reclamanta A. S.R.L., în reorganizare judiciară, prin administrator judiciar B..

Împotriva sentinţei instanţei de fond a declarat recurs reclamanta A. S.R.L, în reorganizare judiciară, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Într-o primă critică, recurenta-reclamantă susţine că judecătorul fondului a interpretat greşit prevederile art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, ce defineşte refuzul nejustificat de a soluţiona o cerere, în condiţiile în care adresa nr. x/30.09.2021 emisă de Direcţia Politica Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale din cadrul Ministerului Sănătăţii nu constituie un refuz nejustificat, ceea ce face ca plângerea prealabilă să fie necesară.

Sub acest aspect, Înalta Curte constată că argumentul este nefondat.

Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă a solicitat Ministerului Sănătăţii, printr-o cerere încărcată pe platforma electronică a acestuia, sub nr. x din 24.02.2021, notarea suspendării autorizaţiei de funcţionare a farmaciei nr. x/21.12.2010 pentru o perioadă de 180 de zile, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 21 din Legea nr. 266/2008 şi Ordinul nr. 444/2019 al Ministerului Sănătăţii.

Ministerul Sănătăţii, prin Direcţia Politica Medicamentului, a Dispozitivelor şi Tehnologiilor Medicale, a respins cererea recurentei-reclamante, comunicându-i decizia luată prin adresa nr. x/30.09.2021, pe care recurenta-reclamantă a atacat-o cu plângere prealabilă, formulată în temeiul art. 7 din Legea 554/2004, ce i-a fost respinsă pentru aceleaşi argumente, potrivit adresei nr. x/25.11.2021.

Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, prin act administrativ se înţelege "actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice; sunt asimilate actelor administrative, în sensul prezentei legi, şi contractele încheiate de autorităţile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achiziţiile publice; prin legi speciale pot fi prevăzute şi alte categorii de contracte administrative supuse competenţei instanţelor de contencios administrativ".

Prin urmare, pentru a fi considerat act administrativ, condiţiile prevăzute de lege trebuie îndeplinite cumulativ, respectiv să fie vorba de un act unilateral emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, în scopul de a da naştere, a modifica sau a stinge drepturi şi obligaţii.

Înalta Curte constată că, în cauză, prin conţinutul concret al răspunsului la contestaţia administrativă a recurentei-reclamante, nu s-a dat naştere la niciun drept şi la nicio obligaţie din sfera dreptului administrativ, fiind vorba despre un simplu răspuns la contestaţia recurentei-reclamante adresate Ministerului Sănătăţii cu privire la adresa nr. x/30.09.2021.

Prin urmare, prima instanţă a reţinut în mod corect că adresa nr. x/25.11.2021 nu are natura juridică a unui act administrativ şi nu poate forma obiect al acţiunii în contencios administrativ, motiv pentru care excepţia de inadmisibilitate reţinută are caracter întemeiat.

Printr-un al doilea motiv de nelegalitate a hotărârii recurate, recurenta-reclamantă invocă interpretarea greşită a dispoziţiilor art. 21 alin. (1) din Legea 266/2008, în condiţiile în care starea de insolvenţă este un motiv obiectiv şi subzistă.

Potrivit art. 21 alin. (1) din Legea farmaciei nr. 266/2008:

"(1) Pentru motive întemeiate sau pentru motive obiective invocate de deţinătorul autorizaţiei prevăzute la art. 10 alin. (1), Ministerul Sănătăţii poate aproba întreruperea activităţii farmaciei comunitare pe o perioadă de până la 180 de zile", iar potrivit alin. (4) al aceluiaşi articol:

"(4) Documentaţia necesară suspendării activităţii pe o perioadă ce depăşeşte 30 de zile calendaristice se depune la Ministerul Sănătăţii, în vederea înscrierii menţiunii de suspendare."

În concret, documentaţia necesară suspendării activităţii farmaciei şi situaţiile în care aceasta se poate dispune sunt reglementate prin art. 8 alin. (1) şi (3) din Normele privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea unităţilor farmaceutice, din 25.03.2019, parte integrantă din Ordinul MS nr. 444/2019, potrivit cărora:

"Art. 8. -

(1) Suspendarea voluntară a autorizaţiei de funcţionare a unei unităţi farmaceutice, ca urmare a întreruperii activităţii în conformitate cu prevederile art. 21 alin. (1) şi art. 27 alin. (1) din lege, pe o perioadă mai mare de 30 de zile, se înscrie ca menţiune pe anexă la autorizaţia de funcţionare, pe baza următoarelor documente, transmise electronic către Ministerul Sănătăţii:

a) Cerere tip potrivit modelului nr. 14 din anexa la prezentele norme;

b) Cererea motivată a deţinătorului autorizaţiei;

c) Autorizaţia de funcţionare sau duplicatul emis de Ministerul Sănătăţii în cazul pierderii autorizaţiei;

d) Dovada achitării taxei prevăzute de lege;

e) Dovada transmiterii către Colegiul Farmaciştilor din România, filiala teritorială corespunzătoare judeţului în care unitatea farmaceutică îşi desfăşoară activitatea a notificării potrivit modelului nr. 9 din anexa la prezentele norme;

f) Extras REVISAL sau alt document edificator din care să reiasă modificarea încadrării farmacistului-şef sau a asistentului medical de farmacie-şef, atunci când lipsa acestuia motivează cererea de suspendare;

g) Contractul de închiriere sau alt document edificator de deţinere a spaţiului atunci când lipsa acestuia motivează cererea de suspendare. (...)

(3) Motivele pentru care Ministerul Sănătăţii poate aproba întreruperea activităţii farmaciei comunitare şi drogheriei, pentru o perioadă de până la 180 de zile, sunt:

a) încetarea/expirarea/suspendarea contractului de închiriere sau a contractului de comodat asupra spaţiului;

b) încetarea contractului de muncă al farmacistului-şef sau al asistentului medical de farmacie-şef, fără posibilitatea preluării atribuţiilor de către alt farmacist sau asistent medical de farmacie;

c) concediu medical sau concediu de odihnă în cazul unităţilor farmaceutice ce au în schema de personal doar un farmacist, respectiv un asistent medical de farmacie pentru drogherie;

d) modificări aduse spaţiului unităţii farmaceutice;

e) decesul farmacistului-şef fără posibilitatea delegării atribuţiilor acestuia către un alt farmacist."

Or, în speţă, recurenta-reclamantă nu s-a aflat în niciuna dintre ipotezele prevăzute la art. 8 alin. (3) din OMS nr. 444/2019.

Contrar celor susţinute de către recurenta-reclamantă şi în acord cu considerentele instanţei de fond, Înalta Curte constată că argumentul privind încetarea contractului de muncă al farmacistului-şef nu poate fi reţinut, în condiţiile în care pentru D., acesta a încetat la data de 21.09.2011, potrivit datelor din REVISAL, comunicate de către ITM Iaşi, or, recurenta-reclamantă a solicitat Ministerului Sănătăţii suspendarea autorizaţiei prin cererea formulată la data de 24.02.2021 şi înregistrată sub nr. x

Având în vedere acest aspect, în mod corect intimatul-pârât nu a aprobat cererea recurentei-reclamante, în condiţiile în care aceasta nu a reluat prestarea activităţii de farmacie şi nici nu a dovedit că încetarea raporturilor de muncă a farmaciştilor şefi a intervenit după momentul reintrării în patrimoniul său a autorizaţiei de funcţionare.

Aceasta pentru că raţiunea suspendării voluntare a autorizaţiei de funcţionare a unei unităţi farmaceutice, astfel cum reiese din textele de lege anterior redate, are la baza premisa unei întâmplări cu potenţial destabilizator al activităţii unităţii famaceutice, în considerarea căreia se impune suspendarea activităţii până la remedierea situaţiei.

Or, în cauză nu poate fi reţinută o asemenea ipoteză.

Dincolo de acest aspect, Înalta Curte constată că starea de insolvenţă a societăţii recurente nu poate constitui temei pentru suspendarea voluntară a autorizaţiei de funcţionare, aceasta nefiind menţionată la art. 8 alin. (3) din Ordinul MS nr. 444/2019 printre cauzele ce pot conduce la o asemenea suspendare.

Pe de altă parte, suspendarea voluntară a autorizaţiei de funcţionare a farmaciei reprezintă o situaţie de excepţie ce nu poate fi dispusă decât pentru ipotezele vizate în mod expres de către legiuitor, fără a putea fi extinsă, prin analogie, altor situaţii.

Din această perspectivă, nu prezintă relevanţă argumentul recurentei-reclamante conform căruia intenţia valorificării autorizaţiei de funcţionare exprimată prin planul de reorganizare nu vine în contradicţie cu intenţia de reluare a activităţii exprimată prin cererea de suspendare, câtă vreme societatea nu a făcut dovada că se încadrează uneia dintre situaţiile prevăzute la art. 8 alin. (3) din Ordinul MS nr. 444/2019, care să permită suspendarea autorizaţiei de funcţionare.

Prin al treilea motiv de nelegalitate a hotărârii recurate, recurenta-reclamantă susţine că instanţa de fond a făcut o aplicare greşită a dispoziţiilor art. 8 alin. (3) lit. b) din OMS nr. 444/2019, în condiţiile în care instanţa trebuia să reţină cont de faptul că autorizaţia de funcţionare a fost scoasă din patrimoniul societăţii şi readusă ca urmare a anulării actului de transfer.

Critica este nefondată, dat fiind faptul că dispoziţiile art. 8 alin. (3) lit. b) din OMS nr. 444/2019 sunt clare în acest sens cu privire la situaţiile în care se poate dispune măsura suspendării autorizaţiei de funcţionare, motiv pentru care prima instanţă a reţinut în mod corect că pretinsa încetare a contractului de muncă al farmacistului-şef, prevăzută la art. 8 alin. (3) lit. b) din Ordinul MS nr. 444/2019 nu justifică aprobarea întreruperii de activitate, deoarece aceasta implică, ca şi situaţie premisă, faptul că societatea desfăşoară în concret activitatea de farmacie, context în care intervine încetarea contractului de muncă al farmacistului şef, or, situaţia de fapt relevă că reclamanta nu desfăşoară această activitate, iar contractul de muncă al farmacistului şef a încetat la data de 21.09.2011, astfel că pârâtul în mod corect şi legal a refuzat să aprobe întreruperea de activitate pentru acest motiv, câtă vreme reclamanta nu a reluat prestarea activităţii de farmacie şi nu a dovedit că încetarea raporturilor de muncă a farmaciştilor şefi a intervenit după momentul reintrării în patrimoniul său a autorizaţiei de funcţionare.

De asemenea, cu privire la neconcordanţa între numele farmacistului şef înscris în anexa la autorizaţie, Înalta Curte constată că în recurs recurenta-reclamantă a precizat că este vorba de D. şi că dintr-o eroare materială a indicat ca farmacist şef pe C..

Prin urmare, instanţa de control judiciar apreciază că motivele invocate de recurenta-reclamantă A. S.R.L. în calea de atac a recursului nu sunt apte să determine reformarea hotărârii de fond, care a fost dată cu respectarea tuturor normelor legale de procedură, precum şi cu corecta interpretare şi aplicare a dispoziţiilor de drept material incidente circumstanţelor factuale reţinute, prin raportarea la susţinerile părţilor litigante şi la probatoriul administrat, nefiind incidente motivele de casare invocate.

7. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. prin administrator judiciar B. împotriva sentinţei nr. 116 din data de 15 septembrie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. prin administrator judiciar B. împotriva sentinţei nr. 116 din data de 15 septembrie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 3 mai 2023.