Challenge to anti-discrimination harassment sanction; failure of judicial motivation violating double degree of jurisdiction

Şedinţa publică din data de 3 mai 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 29.07.2021 pe rolul Curţii de Apel Constanţa, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamanta Staţiunea de Cercetare - Dezvoltare pentru Pomicultură Constanţa a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, anularea Hotărârii nr. 401/12.05.2021, emise de către pârât în dosarul nr. x/2020, ca netemeinică şi nelegală, cu consecinţa exonerării de la plata amenzii contravenţionale în cuantum de 1.000 RON.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 56 din data de 4 aprilie 2022, Curtea de Apel Constanţa, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea formulată de reclamanta Staţiunea de Cercetare - Dezvoltare pentru Pomicultură Constanţa, în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi A. şi a anulat hotărârea CNCD nr. 401/12.05.2021.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei nr. 56 din data de 4 aprilie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs recurentul-pârât Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 3 şi 5 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

În motivarea recursului arată că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea competenţei de ordine publică a altei instanţe şi nu cuprinde motivele pe care se întemeiază.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., arată că potrivit art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 instanţa de judecată competentă din punct de vedere teritorial să soluţioneze cauza este cea de la domiciliul sau sediul pârâtului, în condiţiile în care reclamantul este instituţie publică, conform art. 27 lit. c), art. 5 şi art. 6 din H.G. nr. 96/2018, astfel cum reiese din cererea de chemare în judecată, motiv pentru care susţine că hotărârea recurată a fost pronunţată de o instanţă necompetentă din punct de vedere teritorial.

Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., arată că hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază.

Astfel, arată că în cuprinsul sentinţei nu se face referire la nelegalitatea Hotărârii CNCD nr. 401/12.05.202; judecătorul fondului nu a prezentat propriile argumente, concluzionând fără temei că nu se poate aprecia că pârâta A. a fost hărţuită, respectiv că hotărârea adoptată este netemeinică şi nelegală.

Mai arată că instanţa de fond s-a rezumat să preia în mod fidel declaraţiile celor doi martori propuşi de către reclamantă şi audiaţi în cauză, fără a exprima propria convingere asupra întregii situaţii de fapt şi fără a se raporta la probatoriul constând în documentaţia administrativă nr. 456/2020, depusă de către pârâtul CNCD la dosar.

Critică faptul că instanţa de fond a redat pe larg susţinerile martorilor audiaţi şi că singura referire a instanţei la fapta de hărţuire a fost făcută în contextul în care pârâtei i s-a solicitat un raport zilnic de activitate, instanţa apreciind că această împrejurare nu poate constitui un abuz, angajatorul având dreptul să solicite un astfel de raport angajaţilor săi. Cu toate acestea, arată că în Hotărârea CNCD au fost reţinute şi analizate şi alte fapte de discriminare ale angajatorului.

Mai mult, soluţia instanţei de fond se bazează exclusiv pe declaraţiile martorilor, fără ca aceştia să fi fost propuşi şi audiaţi şi în faţa Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării.

De asemenea, recurentul-pârât susţine că potrivit art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, instanţa este chemată să efectueaze un control asupra legalităţii şi temeiniciei unui act administrativ emis de către o autoritate/instituţie publică, respectiv a unei hotărâri a Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, prin raportare la soluţia dată şi având în vedere exclusiv probele administrate în faţa CNCD şi de care acesta a ţinut cont la emiterea hotărârii.

Consideră că este inadmisibil ca instanţa de judecată să permită administrarea altor probe decât cele folosite în faţa CNCD şi de care s-a ţinut cont la emiterea soluţiei, chiar dacă judecătorul se prevalează de dispoziţiile art. 22 C. proc. civ.

Invocă dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, precum şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, recurentul-pârât apreciind că o asemenea modalitate de abordare a motivării echivalează cu necercetarea fondului cauzei, ceea ce impune trimiterea cauzei spre rejudecare pentru espectarea principiului dublului grad de jurisdicţie.

4. Apărările formulate în recurs

Intimata-reclamantă Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură Constanţa a formulat întâmpinare, prin care invocă excepţia nulităţii recursului, având în vedere că recurentul-pârât nu a indicat motivele de nelegalitate.

Apreciază că motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. nu poate fi invocată pentru prima dată în recurs, în condiţiile în care excepţia de necompetenţă nu a fost invocată în faţa instanţei de fond, iar în ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., arată că sentinţa atacată îndeplineşte exigenţele cerute de lege, având în vedere că judecătorul fondului a expus în mod clar şi logic argumentele care au fundamentat soluţia adoptată.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 27 octombrie 2022, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 3 mai 2023, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

6. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând legalitatea sentinţei recurate prin prisma criticilor formulate prin cererea de recurs, a apărărilor formulate prin întâmpinare şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Cu titlu preliminar, Înalta Curte constată că excepţia nulităţii recursului a fost respinsă fost respinsă în şedinţa publică din data de 3 mai 2023, pentru motivele arătate în practicaua prezentei hotărâri.

Tot cu titlu preliminar, Înalta Curte constată că în şedinţa publică din data de 3 mai 2023 a recalificat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. în motivul de casare prevăzut de pct. 6 al aceluiaşi articol, date fiind argumentele invocate prin cererea de recurs.

Reclamanta Staţiunea de Cercetare - Dezvoltare pentru Pomicultură Constanţa a învestit instanţa de contencios administrativ şi fiscal cu o acţiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, anularea Hotărârii nr. 401/12.05.2021, emise de către pârât în dosarul nr. x/2020, ca netemeinică şi nelegală, cu consecinţa exonerării de la plata amenzii contravenţionale în cuantum de 1.000 RON.

Prima instanţă a admis cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantă şi a anulat hotărârea CNCD nr. 401/12.05.2021.

Împotriva sentinţei instanţei de fond a declarat recurs recurentul-pârât Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, criticând hotărârea recurată pentru faptul că a fost dată cu încălcarea competenţei de ordine publică a altei instanţe şi nu cuprinde motivele pe care se întemeiază.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu este fondat, având în vedere că potrivit acestui text de lege:

"(1) Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: (...)

3. când hotărârea a fost dată cu încălcarea competenţei de ordine publică a altei instanţe, invocată în condiţiile legii."

Or, în speţă, necompetenţa instanţei de fond a fost invocată pentru prima dată în calea de atac a recursului, şi nu în faţa instanţei de fond.

Astfel, acest motiv de recurs poate căpăta eficienţă doar dacă s-a invocat excepţia necompetenţei materiale sau teritoriale de ordine publică în faţa instanţei a cărei hotărâre se atacă, respectiv invocarea excepţiei s-a făcut în condiţiile legii, respectiv a art. 130 alin. (2) C. proc. civ., care prevede că necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică poate fi invocată de către părţi ori de către judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe şi pot pune concluzii.

De asemenea, pentru a fi putea fi invocat aceste motiv de casare, se impune ca instanţa de fond să fi respins în mod greşit excepţia ori să fi omis a se pronunţa asupra acesteia, ceea ce nu este cazul în speţă.

Prin urmare, acest motiv de casare nu poate fi primit, întrucât în cauză nu este îndeplinită condiţia ca necompetenţa instanţei de fond să fi fost invocată în faţa primei instanţe, în condiţiile legii.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., astfel cum a fost recalificat de către instanţa de recurs, Înalta Curte constată că este fondat, având în vedere că instanţa de fond nu a expus argumentele logico-juridice ce au fundamentat soluţia pronunţată, respectiv nu a arătat argumentele pentru care a apreciat că se impune anularea hotărârii Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării.

Examinând hotărârea recurată, Înalta Curte constată că prima instanţă a prezentat starea de fapt şi cele reţinute în hotărârea Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, precum şi declaraţiile martorilor audiaţi; a redat textul de lege considerat a fi fost încălcat de către reclamanta Staţiunea de Cercetare - Dezvoltare pentru Pomicultură Constanţa şi care a stat la baza constatării cazului de hărţuire de către Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, fără a expune raţionamentul, respectiv considerentele logico-juridice care au stat la baza soluţiei pronunţate.

De asemenea, instanţa de fond nu a ţinut cont de faptul că lipsa hărţuirii trebuia să rezulte din analiza situaţiei de fapt prin raportare la definiţia hărţuirii dată prin Ordonanţa nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, coroborat cu probele administrate.

Din analiza Hotărârii nr. 401/12.05.2021 reiese că, în speţă, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a apreciat că în cauză sunt întrunite elementele faptei de hărţuire, săvârşite de către reclamantă cu privire la intimata-pârâtă A., astfel cum este aceasta definită în art. 2 alin. (5) din Ordonanţa nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, potrivit căruia:

"(5) Constituie hărţuire şi se sancţionează contravenţional orice comportament pe criteriu de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, gen, orientare sexuală, apartenenţă la o categorie defavorizată, vârstă, handicap, statut de refugiat ori azilant sau orice alt criteriu care duce la crearea unui cadru intimidant, ostil, degradant ori ofensiv."

Or, instanţa de fond nu a arătat în concret motivele pentru care a apreciat, contrar celor reţinute de către Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, că faptele reţinute la pct. 19-26 din Hotărârea nr. 401/12.05.2021 nu constituie hărţuire, conform art. 2 alin. (5) din O.G. nr. 137/2000.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că sentinţa atacată nu răspunde cerinţei privind motivarea soluţiilor pronunţate de către instanţele judecătoreşti, respectiv a exigenţelor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., precum şi ale art. 6 par. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Potrivit dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., republicat, hotărârea pronunţată de prima instanţă va cuprinde:

"b) considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor".

În consecinţă, Înalta Curte constată că prin sentinţa atacată nu s-a arătat silogismul logico-juridic ce a stat la baza soluţiei pronunţate, respectiv argumentele pentru care instanţa de fond a apreciat că elementele de fapt reţinute de către Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării prin hotărârea atacată nu constituie hărţuire în sensul art. 2 alin. (5) din O.G. nr. 137/2000.

Cu alte cuvinte, instanţa de fond nu a procedat la analiza elementelor de fapt ale cauzei în raport cu dispoziţiile O.G. nr. 137/2000, care defineşte hărţuirea, şi cu ansamblul probator al cauzei.

Instanţa de recurs consideră că în acest mod a fost încălcat dreptul părţilor la un proces echitabil, fiindu-le cauzată o vătămare procesuală care nu poate fi înlăturată decât prin casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă de fond, pentru a se asigura părţilor accesul la dublul grad de jurisdicţie, ca garanţie a legalităţii şi temeiniciei hotărârii judecătoreşti ce va fi dată în cauză.

Motivarea hotărârii judecătoreşti, respectiv a soluţiilor pronunţate, trebuie realizată într-o manieră clară şi coerentă, în raport cu toate aspectele invocate prin cererea de chemare în judecată, fiind indispensabilă pentru exercitarea controlului judecătoresc de către instanţa ierarhic superioară, constituind o garanţie împotriva arbitrariului pentru părţile în proces, întrucât le furnizează dovada, pe de o parte, că solicitările şi mijloacele lor de apărare au fost serios examinate de instanţă, dar şi că soluţiile adoptate de către instanţele judecătoreşti se întemeiază pe un raţionament logico-juridic menit să confere certitudinea că instanţa a pronunţat o soluţie justă, în raport cu împrejurările de fapt ale cauzei şi temeiurile de drept aplicabile.

În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut constant în jurisprudenţa sa că "dreptul la un proces echitabil nu poate trece drept efectiv, decât dacă cererile şi observaţiile părţilor sunt cu adevărat studiate adică examinate de către tribunalul sesizat", iar art. 6 din C.E.D.O. impune în sarcina instanţei obligaţia de a proceda la o analiză efectivă a mijloacelor, argumentelor şi propunerilor de dovezi ale părţilor, în raport cu normele de drept aplicabile, pentru a da posibilitatea instanţei de control judiciar să verifice legalitatea şi temeinicia hotărârii pronunţate în primă instanţă şi pentru a crea premisele unui recurs efectiv la care partea are dreptul.

Prin urmare, instanţa de fond, astfel cum dispune expres art. 501 din C. proc. civ., va judeca din nou cererea formulată de către reclamantă, urmând să analizeze în concret toate aspectele deduse judecăţii în prezenta cauză, inclusiv cu privire la elementele care nu au fost analizate din hotărârea Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării şi cu privire la care prima instanţă nu a arătat argumentele logico-juridice care să fundamenteze soluţia adoptată.

7. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 497 C. proc. civ., va admite recursul declarat de recurentul-pârât Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării împotriva sentinţei nr. 56 din data de 4 aprilie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia contencios administrativ şi fiscal; va casa sentinţa recurată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul-pârât Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării împotriva sentinţei nr. 56 din data de 4 aprilie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 3 mai 2023.