Contraventional liability of a sports event organizer for supporters’ discriminatory chants under O.G. 137/2000 and the principle of personal criminal responsibility

Şedinţa publică din data de 13 aprilie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele;

1. Circumstanţele cauzei. Cererea de chemare în judecată.

Prin acţiunea în contencios administrativ înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2020, reclamanta A. a solicitat în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi B., anularea Hotărârii nr. 483/10.06.2020 pronunţată de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării în dosarul nr. x/2019, cu consecinţa anulării sancţiunii amenzii de 5.000 de RON stabilită în sarcina subscrisei A., iar în temeiul dispoziţiilor art. 451 C. proc. civ. şi urm. a solicitat obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată generate de soluţionarea prezentei cauze.

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal cu numărul x/2020, reclamanta A. a solicitat în contradictoriu cu pârâţii CONSILIUL NAŢIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII şi B., anularea Hotărârii nr. 520/17.06.2020 pronunţată de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării în dosarul nr. x/2019, cu consecinţa anulării sancţiunii amenzii de 5.000 de RON stabilită în sarcina reclamantei A. şi obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

Prin încheierea din data de 26.02.2021 s-a dispus conexarea dosarului x/2020 la dosarul nr. x/2020.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 610 din 20 aprilie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a admis cererile conexate, formulate de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi B., având ca obiect "anulare act administrativ" şi a dispus anularea hotărârilor adoptate de CNCD nr. 483/10.06.2020 şi nr. 520/17.06.2020 şi exonerarea reclamantei de plata amenzilor contravenţionale aplicate prin aceste hotărâri.

3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei civile nr. 610 din data de 20.04.2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 din C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii atacate şi în rejudecare, respingerea acţiunii introductive, ca nefondată.

Recurentul-pârât a susţinut că instanţa de fond reţine ca singur motiv de nelegalitate a hotărârilor CNCD, faptul că, grosso modo, clubul de fotbal/federaţia în speţă nu ar putea răspunde juridic contravenţional pentru fapta suporterilor constând în scandările discriminatorii constatate, întrucât nu ar exista un temei de drept care să reglementeze răspunderea contravenţională a unui club de fotbal pentru săvârşirea de către suporterii acestuia, în timpul desfăşurării unui meci de fotbal, organizat de către clubul respectiv, a contravenţiei prevăzute de art. 15 din O.G. nr. 137/2000.

Recurentul apreciază ca fiind vădit eronat raţionamentul de la care pleacă instanţa de fond şi, în felul acesta, criticabilă concluzia la care aceasta ajunge în final.

Astfel, învederează faptul că O.G. nr. 137/2000 nu are ca scop juridic reglementarea răspunderii juridice în mod expres şi particular a subiecţilor activi concreţi ai faptelor de discriminare de natură contravenţională, astfel încât să stabilească o listă exhaustivă a acestora, ci are ca obiectiv, pe lângă definirea juridică a tuturor formelor de discriminare (art. 2 din ordonanţă), inclusiv, prin intermediul părţii sale speciale (art. 6-15 din acelaşi act normativ), stabilirea naturii contravenţionale a diferitelor forme de discriminare într-o varietate de domenii ale vieţii publice: domeniul muncii, domeniul accesului la bunuri şi servicii publice, domeniul educaţiei, domeniul libertăţii de circulaţie şi domeniul demnităţii umane.

Aplicarea acestui act normativ cadru în materia nediscriminării la nivel naţional, de competenţa CNCD, presupune, în scopul stabilirii concrete a subiecţilor pasivi, după caz activi, ai faptelor de discriminare circumstanţiate obiectelor litigiilor în curs de soluţionare, raportarea la reglementări speciale care stabilesc, după caz, drepturi în favoarea subiecţilor pasivi ai discriminării, respectiv obligaţii subsecvente în sarcina subiecţilor activi ai discriminărilor reclamate, în raport cu care se impune respectarea principiului egalităţii şi nediscriminării.

In felul acesta, aplicarea dispoziţiilor O.G. nr. 137/2000, care reglementează formele de discriminare, natura contravenţională a comportamentelor discriminatorii în varii domenii sociale şi răspunderea contravenţională specifică, se va face prin raportarea, explicită sau implicită, la dispoziţiile legislative speciale care reglementează, după caz, drepturi şi obligaţii specifice subiecţilor discriminărilor circumstanţiate litigiilor, atât în scopul identificării tuturor elementelor constitutive ale discriminării (tratament diferenţiat, criteriul de discriminare, dreptul încălcat şi lipsa justificării obiective), cât şi al stabilirii vinovăţiei subiectului activ al discriminării reclamate, circumscris obligaţiei acestuia corelative dreptului pretins încălcat al subiectului pasiv.

Fapta de discriminare în cauză a fost constatată ca şi contravenţie şi sancţionată corespunzător în baza dispoziţiilor art. 2, alin. (1), raportat la art. 15, coroborat cu art. 26 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000R.

Din economia dispoziţiilor art. 2, alin. (1) din O.G. nr. 137/2000R rezultă că subiectul activ al contravenţiei în speţă poate fi orice persoană fizică sau juridică, în calitate de unic autor sau participant coautor al faptei de discriminare cu caracter contravenţional materializată prin "orice comportament manifestat în public".

Sintagma juridică "orice comportament manifestat în public" înglobează o paletă neexhaustivă de mijloace materiale active sau pasive subordonate laturii obiective a contravenţiei în speţă, mijloace care contribuie în mod direct sau indirect/mijlocit sau nemijlocit la crearea unui cadru intimidant, lezatoriu, ofensator la adresa terţilor, în baza unui criteriu de discriminare.

Prin dispoziţiile art. 10 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor se instituie principiul răspunderii juridice individuale a participanţilor la săvârşirea contravenţiei.

Aşadar, pentru săvârşirea unei fapte contravenţionale, răspunderea juridică se angajează în mod individual faţă de fiecare participant, în raport de contribuţia fiecăruia, iar eventuala omisiune de sancţionare a unuia dintre participanţi nu înlătură răspunderea juridică a celorlalţi (cel mult punându-se în discuţia insuficienţa întinderii răspunderii juridice contextuale, dar fără a afecta legalitate celei angajate), jurisprudenţa fiind clară în acest sens.

Analiza faptei în cauză să impune raportare atât la dispoziţiile care stabilesc caracterul discriminatoriu al acesteia, anume dispoziţiile art. 2. alin. (1) din O.G. nr. 137/2000R, cât şi la dispoziţiile care stabilesc caracterul contravenţional al discriminării, anume art. 15 din acelaşi act normativ, iar încadrarea finală a faptei se circumscrie dispoziţiilor legale coroborate astfel cum au fost acestea stabilite în cauză.

Or, trebuie reţinut că, din perspectiva cadrului legal coroborat fixat în cauză (dispoziţiile art. 2, alin. (1), coroborate cu cele ale art. 15 din O.G. nr. 137/2000R), prin raportare la elementele subiective: intelectiv si volitiv, astfel cum transpar din conduita autorului faptei, se cere a se stabili dacă fapta a fost săvârşită cu vinovăţie, manifestată sub forma dolului (intenţie directă sau indirectă") sau, după caz, a culpei (cu prevedere sau simpla).

În cauză, sub aspectul răspunderii juridice de natură contravenţională, este necesar a se reţine în cauză vinovăţia în oricare dintre formele sale, inclusiv a culpei simple, ceea ce ar fi presupus că autorul nu a prevăzut rezultatul faptei sale, deşi trebuia şi putea să-l prevadă.

Aceasta cu atât mai mult cu cât, dispoziţiile art. 2, alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, în baza cărora a fost încadrată fapta ca discriminare, definesc juridic discriminarea ca fiind orice deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă, având la bază unul dintre criteriile de discriminare exemplificate, "care are ca scop sau efect" restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării unuia dintre drepturilor şi libertăţile fundamentale ale omului.

De asemenea, analiza condiţiei privind vinovăţia se realizează şi prin raportare la dispoziţiile legale în ipotezele cărora a fost stabilită şi constatată fapta de discriminare în cauză drept contravenţie, în speţă dispoziţiile art. 15 din O.G. nr. 137/2000.

În ceea ce priveşte teza a II-a a ipotezelor juridice reglementate de art. 15 din O.G. nr. 137/2000, cea în care se încadrează sub aspectul caracterului contravenţional fapta reclamantului, aceasta nu ar presupune de plano demonstrarea intenţiei autorului, fiind necesară reţinerea vinovăţiei manifestată inclusiv sub forma culpei (cu prevedere sau simplă).

Aceasta "a fortiori" prin coroborarea dispoziţiilor art. 15 cu art. 2, alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, norme legale în care au fost încadrat exhaustiv comportamentul împricinat şi care definesc juridic discriminarea ca fiind orice deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă, având la bază unul dintre criteriile de discriminare exemplificate, "care are ca scop sau efect" restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării unuia dintre drepturilor şi libertăţile fundamentale ale omului, în speţă fiind vorba despre dreptul la demnitate umană.

Recurentul învederează caracterul irelevant cauzei al susţinerii reclamantei în sensul inexistenţei intenţiei de a crea o atmosferă degradantă sau umilitoare faţă de membrii minorităţii maghiare, întrucât fapta a fost constatată şi sancţionată în baza tezei a doua din art. 15 al O.G. nr. 137/2000, care nu presupune că autorul acesteia a urmărit în mod necesar şi exclusiv producerea consecinţelor arătate, fiind suficient ca respectivul comportament, în raport cu care FRF purta răspundere juridică circumscris obligaţiei de a preîntâmpina si a elimina orice formă de discriminare săvârşită în incinta stadionului în care acesta organiza evenimentul sportiv, să fie susceptibil de producerea unor asemenea consecinţe, aceste dispoziţii legale reglementând o contravenţie nu de rezultat, ci de pericol, circumscris obiectivului principal şi prioritar preventiv al O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare. De altfel, jurisprudenţa relevantă cauzei statuează în acelaşi sens.

În raport cu obiectul cauzei, si în lumina dispoziţiilor art. 16, 18 alin. (1) si 19 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, capătă incidenţă dispoziţiile art. 2, alin. (1). raportat la art. 15, coroborat cu art. 26. alin. (1 şi (2) din acelaşi act normativ, în sensul competentei CNCD (agent constatator cu atribuţii de jurisdicţie specială administrativă şi totodată garant al respectării si aplicării principiului nediscriminării. în conformitate cu legislaţia internă în vigoare şi cu documentele internaţionale la care România este parte) de a constata si a sancţiona contravenţional discriminările cu caracter contravenţional.

În cauză, reclamându-se o faptă de discriminare prezumată a se încadra în ipotezele juridice ale art. 2, alin. (1), raportat la art. 15, sub consecinţa juridică a art. 26 alin. (1) şi (2) din O.G. nr. 137/2000, era indubitabilă competenţa CNCD nu doar de natura "ratione materiae", dar chiar cu caracter general şi absolut în domeniul constatării si sancţionării contravenţionale a faptei de discriminare.

Pentru a se constata fapta de discriminare, respectiv a se stabili răspunderea juridică în speţă, este necesară raportarea la acele reglementări normative speciale care trasează obligaţiile subiectului activ al faptei reclamate (organizatorul unui eveniment sportiv specific) corelative dreptului la demnitate umană al terţilor, indiferent de rasă, naţionalitate, etnie etc.

În activitatea administrativ-jurisdicţională de încadrare a unei fapte în ipotezele juridice ale O.G. nr. 137/2000R, Consiliul nu apelează la legislaţia specială în scopul aplicării directe şi efective a acesteia, ci "stricto sensu" pentru a căuta şi a stabili, după caz, dreptul reglementat prin aceste acte normative, respectiv obligaţiile corelative ale subiecţilor activi ai discriminării.

În acest sens, recurentul invocă, dispoziţiile art. 5 alin. (1) şi art. 10 alin. (1), lit. r) din Legea nr. 4/2008 privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi a jocurilor sportive, din interpretarea coroborată a acestor dispoziţii legale rezultând că toţi organizatorii evenimentelor sportive deţin obligaţia să organizeze, administreze şi să gestioneze şederea şi manifestările spectatorilor în incinta desfăşurării evenimentului sportiv, astfel încât să prevină orice acţiuni rasiste sau în genere cu caracter discriminatoriu de orice fel.

Din economia şi conţinutul logico-juridic al normelor preopinate rezultă explicit sau implicit că obligaţia în cauză a cluburilor organizatoare de astfel de evenimente subordonează acţiuni cu caracter pozitiv şi activ cu privire la orice tip de manifestare discriminatorie a suporterilor, materializate factual - scriptic sau verbal (acţiuni rasiste, discriminatorii, simboluri, texte sau sloganuri - care, lingvistic, semnifică formule pregnante de exprimare rezumativă pe cale scrisă sau verbală a unor idei, concepţii, ţeluri, actualităţi etc).

Obligaţia organizatorilor în sensul prevenirii efectelor cu caracter discriminatoriu al unor astfel de comportamente ale spectatorilor includ acţiuni imediate, într-o primă fază de a întreprinde a priori măsuri publice de informare şi conştientizare a publicului spectator cu privire la obligaţia de a se abţine de la producerea, prin orice metode, a unor fapte de discriminare, iar în fazele a posteriori şi post-factum, solicitarea încetării manifestărilor discriminatorii, respectiv acţiuni de îndepărtare a materialelor scriptice discriminatorii şi, de asemenea, de evacuare din stadion a spectatorilor implicaţi în astfel de manifestări discriminatorii.

Această obligaţie a organizatorului unor astfel de evenimente capătă o importanţă capitală în context, întrucât vinovăţia acestuia în raport de contribuţia sa la producerea efectelor discriminatorii ale faptei se va analiza în funcţie de îndeplinirea sau nu a respectivei obligaţii, datoria probării îndeplinirii acestei obligaţii revenindu-i subiectului activ al discriminării - organizatorul evenimentului sportiv, potrivit dispoziţiilor art. 20, alin. (6), teza a doua, din O.G. nr. 137/2000R (petentul având datoria dovedirii existenţei unei fapte, în speţă existenţa unor sloganuri, iar persoana acuzată şi/sau cercetată având obligaţia probării nevinovăţiei, respectiv a faptului că situaţia reclamată nu încalcă principiul nediscriminării).

În cauză, reclamanta trebuia să dovedească faptul că şi-a îndeplinit astfel de obligaţii, de natura tuturor celor ante-precizate, eventualele acţiuni sau măsuri active ale organizatorului nu-l deresponsabilizează în cazul producerii efectelor discriminatorii, acesta suportând consecinţele răspunderii juridice contravenţionale în materia discriminării (producerea per se a unor fapte sau manifestări discriminatorii în cadrul evenimentului sportiv demonstrând inso facto că obligaţiile organizatorului fie nu au fost îndeplinite, fie au fost îndeplinite defectuos prin acţiuni insuficiente), însă sunt reţinute la individualizarea sancţiunii, constituind împrejurări şi circumstanţe de care se ţine seama la stabilirea sancţiunii circumscrisă formei de vinovăţie.

De aceste împrejurări s-a ţinut seama în cauză, CNCD aplicându-i actualei reclamante sancţiunea pecuniară la limita de jos a sancţiunilor aplicabile pentru fapte de discriminare la adresa unui grup sau a unei comunităţi.

Este important de precizat că, potrivit dispoziţiilor legale ante-precizate, răspunderea pentru asigurarea măsurilor de ordine si siguranţă în interiorul arenelor sportive revine organizatorului.

De menţionat faptul că, astfel cum rezultă din conţinutul dispoziţiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 4/2008, obligaţiile cluburilor organizatoare cu privire la manifestările discriminatorii ale suporterilor se înscriu în categoria măsurilor de asigurare a ordinii si siguranţei în arenele sportive, astfel că răspunderea juridică stabilită în sarcina cluburile pentru asigurarea măsurilor de ordine si siguranţă în interiorul arenelor sportive vizează inclusiv neîndeplinirea obligaţiilor faţă de manifestările discriminatorii ale suporterilor în aceste arene sportive.

Desigur, organizatorul poate încheia contracte de prestări servicii, în condiţiile legii, cu societăţi specializate de protecţie si pază, însă această posibilitate (nu obligaţie) nu conduce "de jure" la deresponsabilizarea organizatorului, acesta fiind în continuare ţinut de obligaţiile expressis verbis trasate în sarcina sa, sub consecinţa răspunderii juridice în fata organelor statului pentru prejudiciile cauzate terţilor prin încălcarea unor drepturi legale (precum cel de imagine/demnitate, acces în locuri publice etc.). O astfel de contractare a serviciilor unor societăţi specializate poate atrage, în cazul unor deficienţe contractuale, o răspundere contractuală a celor în cauză, însă răspunderea juridică (delictual-civilă, contravenţională) a organizatorului subzistă, nefiind înlăturată în acest fel.

Prin urmare, în speţă se identifică un temei legal în baza căruia se poate stabili răspunderea juridică contravenţională a organizatorului evenimentului sportiv în cauză pentru fapta constând în neîndeplinirea obligaţiei de a preveni manifestările discriminatorii ale suporterilor cu ocazia organizării evenimentului sportiv respectiv faptă ce a contribuit la crearea unei atmosfere ostile, intimidante, ofensatoare şi degradante la adresa apartenenţilor naţionalităţii maghiare art. 2 alin. (1), coroborat cu art. 15 si art. 26 din O.G. nr. 137/2000, raportat la art. 5 alin. (1) şi art. 10. alin. (1). lit. r) din Legea nr. 4/2008.

Răspunderea reclamantei-intimate (club/federaţie organizatoare al unui eveniment sportiv) în legătură cu fapta în cauză poate fi analizată sub două optici tehnico-juridice.

Prima ar viza o răspundere obiectivă ex lex [art. 5, alin. (1), raportat la art. 10, alin. (1), lit. r) din Legea nr. 4/2008], fundamentată pe ideea sau obligaţia de garanţie obiectivă, care îşi are suportul în riscul de acţiune al celui faţă de care se nasc responsabilităţi (aici faţă de spectatorii prezenţi la evenimentul sportiv), corelativ principiului garantării securităţii terţilor în legătură cu activitatea in extenso pe care clubul sportiv, organizator al evenimentului sportiv, o organizează şi desfăşoară prin asocierea (simbolistic-nominală şi de imagine) cu proprii suporteri, activitate condusă în interesul direct, indirect sau implicit, imediat sau mediat al clubului de fotbal în speţă.

Ad hicca se impune a se reţine că reclamanta, ca organizator al evenimentului sportiv cu participarea suporterilor, realizează o activitate cu un interes direct de obţinere a unor beneficii multiple (sportive, de imagine şi financiare), iar la îndeplinirea obiectivului sportiv, de imagine şi economic direct şi urmărit al reclamantului cu ocazia organizării evenimentului în cauză au contribuit (şi contribuie in genere) suporterii prezenţi la acest eveniment.

Or, obligaţiile şi responsabilităţile stabilite în sarcina clubului organizator al acestor evenimente sportive se fundamentează şi pe ideea de beneficiu multiplu obţinut de către acesta pe seama participării suporterilor şi prin asocierea (simbolistic-nominală şi de imagine) cu aceştia.

Sub această teză, se poate aprecia (de principiu), lato sensu, că subiectul condiţiei vinovăţiei dovedite a clubului sportiv-persoană juridică în raport cu fapta celor faţă de care se nasc responsabilităţi ex lex (suporterii prezenţi la meci) nu este absolut necesară, întrucât răspunderea persoanei juridice în raporturile cu victima/ele ilicitului nu este de natură culpabilă, ci este una de jure (obiectivă), a cărei esenţă juridico-socială rezidă din îndatorirea societăţii club sportiv de a garanta terţilor că cei faţă de care poartă obligaţii şi responsabilităţi (suporterii prezenţi la evenimentul sportiv organizat de către club în beneficiul acestuia), prin actele şi faptele lor, nu le vor cauza prejudicii injuste de imagine.

Pe de altă parte, sub o a doua optică juridică, în speţă putem reţine şi o răspundere directă a actualei intimate, pentru fapta proprie a organizatorului evenimentului fotbalistic, în virtutea obligaţiei legale exprese de a nu fi pasiv, ci, dimpotrivă, activ prin acţiuni concrete de natura a preîntâmpina scandările discriminatorii, respectiv a suprima naşterea efectelor acestor scandări (prin acţiuni derulate în toate fazele, de prevenţie şi de eliminare a efectelor discriminatorii, incluzând evacuarea din stadion a spectatorilor implicaţi în astfel de fapte, în scopul preîntâmpinării respectiv limitării producerii unei atmosfere ostile, intimidante, ofensatoare şi degradante la adresa membrilor minorităţii maghiare din România).

Sub acest aspect, reclamanta în cauză putea şi trebuia să aibă un comportament activ de prevenire, respectiv de limitare a efectelor discriminatorii ale scandărilor împricinate care au condus la crearea atmosferei umilitoare şi ofensatoare la adresa apartenenţilor naţionalităţii maghiare.

În calitatea sa de organizator al evenimentului sportiv în cauză, reclamanta avea obligaţia legală de a avea o conduită activă antidiscriminare, care să preîntâmpine producerea unor asemenea scandări discriminatorii.

Producerea unor fapte de natura scandărilor discriminatorii în cadrul evenimentului sportiv organizat probează eo ipso neîndeplinirea obligaţiilor legale de prevenire a efectelor discriminatorii ale scandărilor suporterilor, împrejurare care atestă participarea personală a organizatorului, direct sau indirect, la săvârşirea faptei de discriminare, concretizându-se un tratament de creare a unei atmosfere ostile, degradante si umilitoare la adresa etnicilor maghiari.

Din această perspectivă, putem spune că fată de actuala reclamantă a fost angajată răspunderea juridică de tip contravenţional pentru fapta sa proprie, constând în neîndeplinirea obligaţiilor legale de prevenire a efectelor discriminatorii ale scandărilor suporterilor.

Este lipsit de relevanţă juridică aspectul că scandările suporterilor nu-i aparţin, întrucât responsabilităţile reclamantei, în calitatea sa de organizator al evenimentului sportiv în cauză, se nasc, sub consecinţa răspunderii juridice, inclusiv faţă de terţii prezenţi în mod direct sau pe calea undelor tv la evenimentul sportiv respectiv. Mai mult decât atât, răspunderea personală a unui astfel de organizator de evenimente sportive este reglementată expres pe cale legală, în legătură cu acţiunile acestuia corelative manifestărilor ilicite ale suporterilor prezenţi la evenimentul sportiv.

Activitatea de organizare a unor astfel de evenimente sportive publice nu poate fi folosită în scopuri potrivnice ordinii de drept statornicite prin Constituţie si prin legi speciale (precum cele în domeniul nediscriminării) ori în scopuri potrivnice drepturilor si intereselor legitime ale persoanelor fizice şi juridice.

In apărarea intereselor societăţii si a persoanelor împotriva exercitării neglijente sau abuzive a dreptului de organizare a unor evenimente sportive, au fost stabilite atât obligaţii, cât si răspundere juridică subsecventă fată organizatorii acestor evenimente sportive. în legătură cu manifestările discriminatorii ale suporterilor sau spectatorilor.

Jurisprudenţa instanţei supreme consacră expres în sensul răspunderii juridice contravenţionale în materia nediscriminării a cluburilor de fotbal/federaţii, în calitate de organizatoare de evenimente sportive, pentru manifestările discriminatorii ale suporterilor.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-reclamantă A. a formulat întâmpinare faţă de recursul recurentului-pârât, solicitând, în principal, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ., constatarea nulităţii acestuia iar în subsidiar respingerea ca neîntemeiat.

5. Procedura de soluţionare

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 21 septembrie 2021, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 13 aprilie 2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

6. În ceea ce priveşte excepţia nulităţii recursului, Înalta Curte o apreciază ca fiind nefondată, constatând din cuprinsul memoriului de recurs că recurentul a invocat prevederile art. 488 pct. 5 şi 8 din C. proc. civ., iar criticile formulate se circumscriu acestor motive de casare.

7. Soluţia instanţei de recurs

Examinând hotărârea atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent şi a apărărilor formulate prin întâmpinare, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

7.1. Situaţia de fapt

Reclamanta s-a adresat instanţei de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti solicitând efectuarea unui control de legalitate asupra Hotărârii nr. 483/10.06.2020 pronunţată de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării în dosarul nr. x/2019 şi a Hotărârii nr. 520/17.06.2020 cu consecinţa anulării sancţiunilor cu amendă de câte 5.000 de RON stabilite în sarcina A..

La data de 05.09.2019 reclamanta a organizat partida de fotbal România şi Spania -pentru preliminariile Campionatului European de Fotbal 2020, pe stadionul Arena Naţională din Bucureşti. Pe parcursul desfăşurării meciului de fotbal, un grup de persoane ce fac parte din gruparea autointitulată "C." aflate în incinta stadionului au avut manifestări de tip xenofob la adresa comunităţii maghiare.

La data de 11.09.2019 pârâta B. a formulat în faţa CNCD "plângere împotriva Echipei Naţionale de Fotbal a României", prin care a solicitat sancţionarea acestei entităţi pentru pretinse fapte de discriminare comise la data de 05.09.2019.

Prin Hotărârea nr. 483/10.06.2020, CNCD a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a A. şi a dispus amendarea FRF cu suma de 5.000 de RON.

La data de 21.10.2019 pârâta B. a formulat în faţa CNCD "plângere împotriva A.", prin care a solicitat sancţionarea acestei entităţi pentru pretinse fapte de discriminare comise la data de 14.10.2019, când reclamanta a organizat partida de fotbal România U 21 - Irlanda de Nord U21, pe stadionul "D.", din Voluntari, judeţul Ilfov. Pe parcursul desfăşurării meciului de fotbal, un grup de persoane ce fac parte din gruparea autointitulată "C.", aflate în incinta stadionului au avut manifestări de tip xenofob la adresa comunităţii maghiare.

Prin Hotărârea nr. 520/17.06.2020, CNCD a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Echipei Naţionale de Fotbal a României şi a dispus amendarea FRF cu suma de 5.000 de RON.

Prima instanţă a anulat Hotărârea nr. 483/10.06.2020 şi Hotărârea nr. 520/17.06.2020 pronunţate de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, reţinând în esenţă că răspunderea contravenţională pentru săvârşirea contravenţiei constatate şi sancţionate prin cele două hotărâri aparţine persoanelor fizice care au proferat în mod nemijlocit scandările ce reprezintă elementul obiectiv al contravenţiei prevăzute de art. 15 din O.G. nr. 137/2000 iar nu A..

7.2. Analiza motivelor de casare

Potrivit art. 15 din O.G. nr. 137/2000, constituie contravenţie, conform prezentei ordonanţe, dacă fapta nu intră sub incidenţa legii penale, orice comportament manifestat în public, având caracter de propagandă naţionalist-şovină, de instigare la ură rasială sau naţională, ori acel comportament care are ca scop sau vizează atingerea demnităţii ori crearea unei atmosfere de intimidare, ostile, degradante, umilitoare sau ofensatoare, îndreptat împotriva unei persoane, unui grup de persoane sau unei comunităţi şi legat de apartenenţa acestora la o anumită rasă, naţionalitate, etnie, religie, categorie socială sau la o categorie defavorizată ori de convingerile, sexul sau orientarea sexuală a acestuia.

Înalta Curte constată că în mod legal şi temeinic judecătorul fondului a făcut aplicarea principiului răspunderii contravenţionale personale, pentru săvârşirea de fapte antisociale cu pericol social redus, fiind vorba despre o acuzaţie în materie penală, acest principiu fiind aplicabil atât în materie penală cât şi contravenţională, fiind consacrat explicit de dispoziţiile art. 10 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001, privind regimul juridic al contravenţiilor, cu care O.G. nr. 137/2000 se completează în mod corespunzător.

În materie contravenţională răspunderea se antrenează pentru fapta proprie nu pentru fapta altei persoane, nefiind aplicabile dispoziţiile corespunzătoare din cadrul răspunderii civile delictuale, or, astfel cum rezultă din norma incriminatoare răspunderea contravenţională pentru orice comportament manifestat în public, având caracter de propagandă naţionalist-şovină, de instigare la ură rasială sau naţională, care are ca scop sau vizează atingerea demnităţii ori crearea unei atmosfere de intimidare, ostile, degradante, umilitoare sau ofensatoare, îndreptat împotriva unei persoane, unui grup de persoane sau unei comunităţi şi legat de apartenenţa acestora la o anumită rasă, naţionalitate, etnie, religie, categorie socială sau la o categorie defavorizată ori de convingerile, sexul sau orientarea sexuală a acestuia, presupune o faptă comisivă nemijlocită a subiectului răspunderii contravenţionale.

Or, în condiţiile în care contravenţia prevăzută de art. 15 din O.G. nr. 137/2000 nu a fost săvârşită de organele de conducere ale A., în legătură cu atribuţiile sau cu scopul funcţiilor încredinţate şi nici nu putea fi săvârşită de persoana juridică, instanţa de fond în mod legal a reţinut că prin Hotărârea CNCD nr. 483/10.06.2020 şi prin Hotărârea CNCD nr. 520/17.06.2020, pârâta a făcut o aplicarea vădit nelegală a prevederilor art. 15 din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, în condiţiile în care textul de lege menţionat anterior reglementează o răspundere contravenţională pentru fapta proprie a persoanelor fizice/juridice care au săvârşit contravenţia prevăzută de textul de lege menţionat anterior, iar nu o răspundere juridică obiectivă a A. pentru ilicitul contravenţional al altor persoane fizice.

Recurentul-pârât a susţinut că din economia dispoziţiilor art. 2 alin. (1), raportat la art. 15, coroborat cu art. 26 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000R, rezultă că subiectul activ al contravenţiei în speţă poate fi orice persoană fizică sau juridică, în calitate de unic autor sau participant coautor al faptei de discriminare cu caracter contravenţional materializată prin "orice comportament manifestat în public".

Sintagma juridică "orice comportament manifestat în public" înglobează o paletă neexhaustivă de mijloace materiale active sau pasive subordonate laturii obiective a contravenţiei în speţă, mijloace care contribuie în mod direct sau indirect/mijlocit sau nemijlocit la crearea unui cadru intimidant, lezatoriu, ofensator la adresa terţilor, în baza unui criteriu de discriminare.

În acord cu aceste aprecieri cu caracter teoretic şi general, Înalta Curte constată totuşi că faptele reţinute, ce fac parte din latura obiectivă a contravenţiilor nu au fost săvârşite nici ca autor şi nici ca participant, coautor, de către FRF, ci de alte persoane ce fac parte din gruparea "C.", nefiind reţinută o eventuală instigare sau complicitate a organizatorului manifestării.

Principiul legalităţii răspunderii contravenţionale presupune ca legea să prevadă că pentru asemenea categorie de fapte antisociale răspunde contravenţional şi persoana juridică organizatoare, dar nu pentru săvârşirea lor nemijlocit ci pentru eventuale fapte omisive de neluarea unor măsuri organizatorice, respectiv nerespectarea art. 56 din Regulamentul FRF, or actele administrative de constatare şi sancţionare a contravenţiei nu reţin existenţa unor dispoziţii cu caracter contravenţional pentru lipsa unor asemenea măsuri şi nici nu sancţionează Federaţia pentru o asemenea faptă contravenţională.

Sintagma juridică "orice comportament manifestat în public" nu poate primi o interpretare atât de largă, până într-acolo încât să instituie o răspundere contravenţională pentru fapta altei persoane, eventuala răspundere juridică a organizatorilor evenimentelor putându-se antrena pe tărâmul răspunderii administrative sau civile delictuale, pentru eventuale fapte de discriminare imputabile acestora săvârşite din culpă.

Recurentul susţine că fapta a fost constatată şi sancţionată în baza tezei a doua din art. 15 al O.G. nr. 137/2000, care nu presupune că autorul acesteia a urmărit în mod necesar şi exclusiv producerea consecinţelor arătate, fiind suficient ca respectivul comportament, în raport cu care FRF purta răspundere juridică circumscris obligaţiei de a preîntâmpina si a elimina orice formă de discriminare săvârşită în incinta stadionului în care acesta organiza evenimentul sportiv, să fie susceptibil de producerea unor asemenea consecinţe, aceste dispoziţii legale reglementând o contravenţie nu de rezultat, ci de pericol, circumscris obiectivului principal şi prioritar preventiv al O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare.

Înalta Curte nu poate reţine această critică, întrucât o eventuală omisiune de a preîntâmpina si a elimina orice formă de discriminare săvârşită în incinta stadionului în care acesta organiza evenimentul sportiv, nu poate fi încadrată în ceea ce priveşte latura subiectivă, ca având ca scop sau vizând atingerea demnităţii ori consecinţele prevăzute de teza a doua din art. 15 al O.G. nr. 137/2000, neexistând o legătură de cauzalitate între aceste fapte imputate organizatorului şi faptele reclamante şi reţinute ca fiind contravenţii.

Împrejurarea că din interpretarea art. 5 alin. (1) şi art. 10 alin. (1), lit. r) din Legea nr. 4/2008 privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi a jocurilor sportive, rezultă că toţi organizatorii evenimentelor sportive deţin obligaţia să organizeze, administreze şi să gestioneze şederea şi manifestările spectatorilor în incinta desfăşurării evenimentului sportiv, astfel încât să prevină orice acţiuni rasiste sau in genere cu caracter discriminatoriu de orice fel, nu îi transformă în subiecţi ai răspunderii contravenţionale pentru faptele de această natură săvârşite de alte persoane, ci poate conduce la răspunderi specifice de natură competiţională, administrativă sau civilă.

Faptele discriminatorii reţinute trebuie să fie rezultatul acţiunilor sau inacţiunilor proprii ale organizatorului, existând o legătură de cauzalitate directă, (Ex: săvârşite de organele de conducere sau salariaţii acestuia; conţinutul unor bannere afişate de organizatori; pliante; etc.), însă nu se poate antrena răspunderea contravenţională pentru faptele antisociale cu caracter contravenţional săvârşite nemijlocit de alte persoane.

8. Temeiul de drept al soluţiei pronunţate în recurs

Pentru toate aceste considerente, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge recursul declarat de recurentul-pârât Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării împotriva sentinţei nr. 610 din 20 aprilie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului invocată de intimata A..

Respinge recursul declarat de recurentul-pârât Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării împotriva sentinţei nr. 610 din 20 aprilie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13 aprilie 2022.