Liability of insurer's guarantee fund for road accident damages in absence of valid mandatory insurance policy due to vehicle registration discrepancy

Şedinţa publică din data de 3 mai 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 20 noiembrie 2020, sub nr. x/2020, reclamanta A. S.A. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, a solicitat anularea deciziei nr. 24948/02.11.2020 emise de FGA, cu consecinţa admiterii cererii de plată a sumei de 40.502,02 RON reprezentând despăgubirile achitate în urma producerii evenimentului rutier din data de 2 noiembrie 2016, precum şi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1403 din data de 13 octombrie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta A. S.A şi a anulat decizia atacată, obligând pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor să soluţioneze cererea de plată cu privire la răspunderea civilă obligatorie a autovehicului cu numărul de înmatriculare x, condus de B..

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 1403 din data de 13 octombrie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând casarea sentinţei recurate şi rejudecarea cauzei, cu consecinţa respingerii acţiunii introductive, precum şi obligarea părţii adverse la plata cheltuielilor de judecată efectuate cu soluţionarea prezentei cauze.

În dezvoltarea motivelor de recurs, pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor a arătat că sentinţa recurată a fost pronunţată cu greşita interpretare şi aplicare a Legii nr. 213/2015 şi a Ordinului ASF nr. 23/2014, având în vedere că instanţa de fond a reţinut în mod nejustificat că la baza deciziei de respingere emise de FGA a stat o eroare cu privire la numărul de înmatriculare al autoturismului implicat în producerea accidentului rutier.

Cu privire la acest aspect, pârâtul a susţinut că, în urma verificărilor efectuate în baza de date C. gestionată de B.A.A.R., a constatat că autoturismul cu numărul de înmatriculare x indicat în procesul-verbal de contravenţie şi în cuprinsul cererii de plată nu este un autocamion marca x, ci un autoturism x Golf al cărui proprietar este domnul D.. Pentru acest din urmă autoturism, exista o poliţă de asigurare RCA valabilă, aspect ce nu coincidea însă cu menţiunile din procesul-verbal de contravenţie potrivit cărora autoturismul implicat în accidentul rutier nu avea o poliţă de asigurare. Toate aceste inadvertenţe au condus FGA la concluzia că numărul corect de înmatriculare al autoturismului este x, aferent unei autoutilitare marca x a cărei poliţă de asigurare RCA a fost emisă pentru perioada 14.09.2014-13.03.2015, neavând aşadar valabilitate la data de 02.12.2016 când a avut loc evenimentul rutier.

Astfel, în lipsa unei poliţe de răspundere civilă auto valabilă la data producerii accidentului, care să fie emisă de asigurătorul în faliment, FGA a apreciat ca fiind incidente dispoziţiile art. 27 pct. 4 din Norma ASF nr. 23/2014 potrivit cărora nu se acordă despăgubiri pentru prejudiciile cauzate în situaţiile în care nu se face dovada valabilităţii la data accidentului a asigurării obligatorii RCA sau dacă asigurătorul RCA nu are răspundere, respingând cererea de plată formulată de către reclamantă.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-reclamantă A. S.A. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor este fondat, pentru următoarele considerente:

Prin decizia nr. 24948/02.11.2020 emisă de Fondul de Garantare a Asiguraţilor a fost respinsă cererea de plată nr. x/21.08.2016 formulată de către reclamanta A. S.A., prin care a solicitat acordarea sumei de 40.502,02 RON cu titlu de despăgubiri, în urma producerii evenimentului rutier din data de 2 noiembrie 2016.

Reclamanta A. S.A. a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune în anulare a deciziei FGA nr. 27461/21.08.2016, iar prima instanţă a admis cererea de chemare în judecată şi a anulat decizia contestată, obligând pârâtul la soluţionarea cererii de plată. Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că pârâtul s-a raportat în mod eronat la un alt număr de înmatriculare şi că trebuia să soluţioneze cererea de plată cu referire la autovehiculul cu numărul de înmatriculare x, condus de B., astfel cum rezulta din procesul-verbal de contravenţie şi din cererea depusă de asigurător.

Fiind învestită cu recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că instanţa de fond a pronunţat o soluţie nelegală.

Verificând înscrisurile ataşate la dosar, Înalta Curte observă că în Procesul-verbal de contravenţie nr. x din data de 2 noiembrie 2016, întocmit la faţa locului, ce se află ataşat la dosarul de fond, s-a consemnat că autovehiculul implicat în evenimentul rutier este o autoutilitară N3 marca x, cu nr. de înmatriculare x, care nu deţine o poliţă de asigurare RCA valabilă.

La momentul soluţionării cererii de plată, FGA a constatat că, în baza de date C. gestionată de B.A.A.R., figurează cu numărul x un autoturism marca x, pentru care a fost înregistrată o poliţă de asigurare valabilă în perioada 23 mai 2016-22 noiembrie 2016. Date fiind aceste inadvertenţe faţă de menţiunile consemnate în procesul-verbal de contravenţie, pârâtul FGA a procedat la efectuarea unor verificări suplimentare, în urma cărora a rezultat că numărul de înmatriculare x este aferent unui autovehicul marca x pentru care nu există o poliţă de asigurare valabilă la momentul producerii accidentului. Drept urmare, pârâtul a concluzionat că acesta din urmă este autovehiculul implicat în evenimentul rutier din data de 2 noiembrie 2016 şi a procedat la soluţionarea cererii de plată.

Coroborând înscrisurile ataşate la dosarul de fond, reprezentând extrase din baza de date C. gestionată de B.A.A.R. cu privire la autovehiculele înmatriculate cu nr. x şi y, cu procesul-verbal de contravenţie şi cu cererea de avizare de daune auto pentru eliberarea autorizaţiei de reparaţie, Înalta Curte constată că s-a strecurat o eroare materială cu privire la numărul autoturismului implicat în accident, fapt ce a condus la reţinerea de către instanţa de fond în mod eronat a numărului de înmatriculare x, în loc de x.

Pentru a statua astfel, Înalta Curte are în vedere şi faptul că marca x a autoutilitarei implicate în evenimentul rutier rezultă nu numai din procesul-verbal de contravenţie, ci şi din cuprinsul cererii de avizare de daune auto pentru eliberarea autorizaţiei de reparaţie formulate de şoferul celui de-al doilea autoturism implicat şi a fost menţionată chiar şi de către reclamantă, în cuprinsul cererii de chemare în judecată, în expunerea situaţiei de fapt.

În ceea ce priveşte autovechiculul înmatriculat cu nr. x, în urma verificării înscrisurilor existente la dosar, Înalta Curte reţine, în acord cu pârâtul, că acesta nu avea o poliţă de asigurare valabilă la data producerii evenimentului rutier, încheiată cu E. S.A., astfel cum rezultă din extrasul furnizat de baza de date C. gestionată de B.A.A.R. În concret, poliţa de asigurare RCA emisă de E. S.A. a fost emisă pentru acest autovehicul pentru perioada 14.09.2014-13.03.2015, astfel că aceasta nu acoperea şi evenimentul rutier din data de 2 noiembrie 2016.

Totodată, nu pot fi primite aserţiunile reclamantei legate de obligaţia de plată ce ar incumba pârâtului pe motiv că există o poliţă de asigurare pentru autoturismul înmatriculat cu nr. x, în contextul în care acea poliţă priveşte un alt autovehicul decât cel implicat în accident rutier, respectiv un vehicul marca x şi nu o autoutilitară marca x, numărul de înmatriculare fiind eronat.

În acest context, în lipsa unei dovezi a unei poliţe valabile de asigurare RCA pentru autoutilitara marca x cu numărul de înmatriculare x, Înalta Curte constată că soluţia instanţei de fond de obligare a pârâtului FGA la emiterea deciziei de soluţionare a cererii de despăgubire este nelegală, fiind pronunţată cu aplicarea greşită a legii.

Relevante în acest sens sunt dispoziţiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 213/2015 potrivit cărora:

"(1) În înţelesul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos au următoarea semnificaţie:

a) creanţa de asigurări - creanţele creditorilor de asigurări care rezultă dintr-un contract de asigurare, inclusiv sumele rezervate pentru aceşti creditori atunci când unele elemente ale datoriei nu sunt cunoscute încă. Se consideră creanţe de asigurări sumele achitate creditorilor de asigurări din disponibilităţile Fondului, reprezentând despăgubiri/indemnizaţii, precum şi primele datorate de către asigurătorul debitor pentru perioada în care riscul nu a fost acoperit de acesta, ca urmare a încetării contractelor de asigurare;

b) creditorii de asigurări sunt, după caz:

(i) persoana asigurată - persoana fizică sau juridică aflată în raporturi juridice cu asigurătorul debitor prin încheierea contractului de asigurare;

(ii) beneficiarul asigurării - terţa persoană căreia, în baza legii sau a contractului de asigurare, asigurătorul debitor urmează să îi achite sumele cuvenite ca urmare a producerii riscului asigurat;

(iii) persoană păgubită (în cazul asigurării de răspundere civilă) - persoana îndreptăţită să primească despăgubiri pentru prejudiciul suferit ca urmare a producerii unui risc acoperit printr-un contract de asigurare de răspundere civilă.

De asemenea, potrivit art. 13 alin. (1) din aceeaşi lege:

"De la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului pronunţată împotriva unui asigurător, conform prevederilor art. 266 din Legea nr. 85/2014, Fondul de Garantare a Asiguraţilor este în drept să efectueze plăţi din disponibilităţile sale, în vederea achitării sumelor cuvenite creditorilor de asigurări, cu respectarea dispoziţiilor legale."

Din cuprinsul acestor dispoziţii legale, Înalta Curte reţine că pârâtul FGA plăteşte despăgubirea din fondurile sale în condiţiile legii, respectiv în aceleaşi condiţii în care ar fi plătit şi asigurătorul RCA aflat în faliment. Una dintre aceste condiţii este existenţa unei poliţe RCA valabile la data evenimentului rutier.

Potrivit art. 27 pct. 4 din Norma A.S.F. nr. 23/2014, asigurătorul nu acordă despăgubiri pentru prejudiciile cauzate în situaţiile în care nu se face dovada valabilităţii la data accidentului a asigurării obligatorii RCA sau a răspunderii asigurătorului RCA.

Existenţa unei poliţe RCA precum cea de la dosarul de fond nu este suficientă pentru plata despăgubirilor de către FGA, în condiţiile în care s-a relevat faptul că acea poliţie RCA, care a fundamentat cererea de despăgubire depusă de reclamantă, nu a avut ca obiect asigurat autoutilitara marca x în privinţa căreia însăşi reclamanta a susţinut că este vinovată de producerea prejudiciului, ci un autoturism marca x, cu numărul de înmatriculare x ce a fost consemnat în mod eronat în cuprinsul cererii de plată.

Având în vedere că reclamanta nu a făcut dovada existenţei unui raport de asigurare valabil, Înalta Curte constată că aceasta nu este îndreptăţită să primească despăgubiri, răspunderea asigurătorului neputând fi angajată.

Fondul de Garantare a Asiguraţilor garantează plata despăgubirilor in baza unei obligaţii izvorâte din contracte de asigurare, facultative si obligatorii, conform Legii nr. 213/2015. Prin urmare, în lipsa unui contract de asigurare, deci a unei poliţe de asigurare valabil încheiate de asiguratul vinovat de producerea evenimentului rutier, nici FGA nu poate fi obligat la plata despăgubirilor către reclamantă.

Pentru considerentele expuse, constatând că este incident cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în condiţiile art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (2) C. proc. civ., va admite recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, va casa sentinţa recurată şi, în rejudecare, va respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.A. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, ca neîntemeiată.

În temeiul art. 453 C. proc. civ., Înalta Curte va obliga intimata-reclamantă la plata către recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor a sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru achitată în recurs, conform extrasul bancar nr. 1155 ataşat la dosarul de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei civile nr. 1403 din data de 13 octombrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi, rejudecând:

Respinge cererea formulată de reclamanta A. S.A. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, ca neîntemeiată.

Obligă intimata-reclamantă A. S.A. la plata sumei de 100 RON cheltuieli de judecată către recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 3 mai 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.