Invalidity of fiscal installment loss decisions due to improper fund allocation and lack of mandatory administrative motivation

Şedinţa publică din data de 28 aprilie 2023

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 23.05.2018, sub nr. x/2018, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală-Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, (ANAF - DGAMC) şi cu Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, anularea Deciziei nr. 771EV2 din 27 februarie 2018 emisă de ANAF - DGAMC - Serviciul Evidentă plătitori, compensări, restituiri 2 prin care s-a respins contestaţia administrativă împotriva Deciziei nr. 458/07.02.2018 de constatare a pierderii valabilităţii eşalonării la plată a obligaţiilor fiscale si, respectiv la data de 12.05.2018 a Deciziei nr. 38 din 09 mai 2018 emisă de ANAF - DGAMC - Serviciul Soluţionare Contestaţii prin care s-a respins contestaţia administrativă împotriva Deciziei nr. 459/07.02.2018 referitoare la obligaţiile de plată accesorii reprezentând penalităţi datorate în cazul eşalonărilor la plată în sumă de 218.970 RON, cu precizarea că a formulat, în termen legal, contestaţia administrativă nr. 295/15.02.2018 împotriva Deciziei de constatare a pierderii valabilităţii eşalonării la plată a obligaţiilor fiscale nr. 458 din 07.02.2018 şi împotriva Deciziei referitoare la obligaţiile de plată accesorii reprezentând penalităţi datorate în cazul eşalonărilor la plată nr. x/07.02.2018, acte administrative i-au fost comunicate prin postă, la data de 12.02.2018, in baza art. 9 alin. (1) şi alin. (4) din Legea nr. 207/2005 privind Noul Codul de procedură fiscală, denumit în continuare NCPF, coroborat cu art. 41 alin. (2) lit. a) şi c) din Carta drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene, art. 12 alin. (1) şi alin. (3), art. 46 alin. (1) lit. j) şi art. 49 alin. (1) lit.

b) coroborat cu art. 46 alin. (1) lit. d), art. 49 alin. (1) lit. a), b) şi c) din NCPF, art. 194 lit. e) în forma în vigoare după modificarea prin O.G. nr. 30/2017, art. II alin. (7) din Ordonanţa Guvernului nr. 30/2017,art. 195, precum şi art. 200 alin. (2) din NCPF coroborat cu pct. 15 alin. (1), alin. (2) şi alin. (3) din O.P.A.N.A.F. nr. 3637/2015 pentru aprobarea Metodologiei de distribuire a sumelor plătite de contribuabili în contul unic şi de stingere a obligaţiilor fiscale înregistrate de către aceştia, precum şi în baza art. 272 alin. (1) şi alin. (5) lit.

a) din NCPF, in temeiul art. 281 alin. (2) şi (4) din NCPF, ale art. 8 alin. (1), art. 10 şi urm, art. 11 alin. (1) lit. a) şi urm. art. 17 şi art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ şi art. 278 alin. (2) lit. d) şi alin. (3) din NCPF, a formulat acţiune împotriva Deciziei nr. 771EV2/27.02.2018 emisă de ANAF - DGAMC, Serviciul Evidenţă Plătitori, compensări, restituiri 2 privind respingerea contestaţiei administrative nr. 295/15.02.2018 formulată de A. S.R.L. înregistrată la DGAMC sub nr. x/16.02.2018 împotriva Deciziei nr. 458/07.02.2018 de constatare a pierderii valabilităţii eşalonării la plată a obligaţiilor fiscale, a Deciziei nr. 38/09.05.2018 emisă de ANAF - DGAMC, Serviciul Soluţionare Contestaţii privind respingerea contestaţiei administrative formulată de A.

S.R.L. nr. 295/15.02.2018 înregistrată la DGAMC sub nr. x/16.02.2018 şi, prin redirecţionare, la DGAMC Serviciul Soluţionare Contestaţii sub nr. SSC 1156/01.03.2018 împotriva Deciziei nr. 459/07.02.2018 referitoare la obligaţiile de plată accesorii reprezentând penalităţi de plată datorate în cazul eşalonării la plată, accesorie Deciziei de constatare a pierderii valabilităţii eşalonării la plată a obligaţiilor fiscale nr. 458/07.02.2018, precum şi împotriva Deciziei de constatare a pierderii valabilităţii eşalonării la plată a obligaţiilor fiscale nr. 458/07.02.2018 si a Deciziei referitoare la obligaţiile de plată accesorii reprezentând penalităţi datorate în cazul eşalonărilor la plată nr. x/07.02.2018.

1.2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 357 de la data de 22 decembrie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili şi Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, şi a anulat Decizia de soluţionare a contestaţiei nr. 3771 RV2/2018, Decizia de soluţionare a contestaţiei nr. 38/2018, Decizia de constatare a pierderii valabilităţii eşalonării la plata a obligaţiilor fiscale nr. 458/2018 si Decizia referitoare la obligaţiilor de plata accesorii nr. x/2018.

1.3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe, în termenul legal, au declarat recurs Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, solicitând, prima recurentă în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 şi, respectiv cea de-a doua recurentă, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8, admiterea cererilor de recurs, cu casarea sentinţei civile atacate, iar pe fondul cauzei, respingerea cererii de chemare în judecată.

În motivarea recursului său, ANAF - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor a susţinut că este o direcţie, în cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, care, în conformitate cu actul normativ ce reglementează organizarea şi funcţionarea acestei instituţii, H.G. nr. 520/2013, funcţionează ca direcţie fără personalitate juridică în cadrul Agenţiei; în acest context, susţine recurenta, personalitate juridică si capacitate procesuală are instituţia, în ansamblul său, şi nu fiecare direcţie de specialitate în parte iar, atâta timp cât reclamanta a formulat o acţiune în contradictoriu cu Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, contrar reţinerilor Curţii de Apel Bucureşti, ANAF este parte în dosar şi curtea de apel ar fi trebuit să admită excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de recurenta respectivă, motivarea soluţiei de respingere a acestei excepţii, fiind netemeinică şi nelegală.

Prin urmare, susţine recurenta, instanţa de fond ar fi trebuit să constate că, în cauză, singura instituţie publică cu personalitate juridică care are calitate procesuală pasivă în dosar si căreia trebuia să-i fie comunicate toate actele procedurale era Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, astfel că se solicită admiterea recursului, casarea sentinţei, cu consecinţa admiterii excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a ANAF şi respingerii acţiunii faţă de aceasta, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

În recursul promovat împotriva aceleiaşi sentinţe, recurenta Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili a solicitat, de asemenea, casarea în tot a hotărârii atacate şi, pe cale de consecinţă, în rejudecare, respingerea în tot a acţiunii ca neîntemeiată, cu consecinţa menţinerii actelor administrative fiscale atacate, ca fiind temeinice şi legale

În susţinerea motivului de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din Codul de procedură, această recurentă susţine că, analizând considerentele sentinţei, rezultă, fără îndoială, că instanţa de fond şi-a însuşit întocmai concluziile raportului de expertiză, fără a motiva propriul raţionament juridic care a determinat-o a aprecia astfel asupra situaţiei fiscale a reclamantei şi asupra legalităţii actelor administrative şi fără să ţină cont de apărările pârâtei DGAMC, expuse inclusiv prin obiecţiunile formulate la raportul de expertiză tehnică, deşi în doctrină s-a reţinut că judecătorul este obligat să demonstreze în scris de ce s-a oprit la soluţia dată, pentru ce motive a admis susţinerile unei părţi şi le-a respins pe ale celeilalte, pentru ce a găsit bună o probă şi nesinceră o altă probă, de ce a aplicat o anumită normă de drept sau i-a dat o anumită interpretare, această obligaţie fiind una esenţială, a cărei încălcare duce la desfiinţarea hotărârii.

În opinia acestei recurente, instanţa de fond nu s-ar fi preocupat de analiza apărărilor formulate de DGAMC şi a înscrisurilor depuse în probaţiune, respectiv faptul că Decizia de compensare nr. 728EV, ar fi fost comunicată, de organul fiscal, societăţii, la data de 19.06.2017, act administrativ ridicat şi necontestat de societate în termenul legal.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8, recurenta susţine că prima instanţă ar fi reţinut situaţia faptică expusă de către expertul tehnic în cuprinsul raportului de expertiză, fără a efectua verificări şi a înlăturat nemotivat situaţia de fapt fiscală expusă de organul fiscal, apreciind nelegalitatea actelor administrativ-fiscale numai pe baza "amplului punct de vedere exprimat de reclamantă" şi ţinând cont de expertiza efectuată, deşi din întregul probatoriu, în opinia sa, rezulta clar că societatea reclamantă a luat cunoştinţă de toate deciziile emise de organul fiscal, precum şi de toate titlurile de creanţă rezultând din declaraţiile sale sau din decizii emise de către organul fiscal.

Mai susţine recurenta că Decizia de constatare a pierderii valabilităţii eşalonării la plată a obligaţiilor fiscale nr. 458/2018 şi Decizia referitoare la obligaţiile de plată accesorii nr. x/2018, emise de pârâta recurentă DGAMC sunt acte administrativ fiscale iar motivarea actului administrativ este menită a evita dobândirea de către autoritatea administrativă a unei puteri discreţionare, precum şi de a asigura exercitarea de către subiectul de drept căruia i se adresează, a dreptului la apărare şi a celui la un proces echitabil, reglementat prin art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, condiţie a cărui nesocotire atrage anulabilitatea actului. Prin urmare, orice decizie de natură a produce efecte privind drepturile şi libertăţile fundamentale trebuie motivată nu doar din perspectiva competenţei de a emite acel act, ci şi din perspectiva posibilităţii persoanei şi a societăţii de a aprecia asupra legalităţii măsurii.

În opinia sa, sentinţa de fond ar fi nelegală, întrucât aceasta apreciază că motivarea reprezintă o obligaţie generală, aplicabilă oricărui act administrativ, inclusiv actului administrativ-fiscal, o condiţie de legalitate externă a actului, care face obiectul unei aprecieri în concreto, după natura acestuia şi contextul adoptării sale, iar obiectivul său este prezentarea, într-un mod clar şi neechivoc, a raţionamentului instituţiei emitente a actului. În plus, motivarea actului administrativ fiscal trebuie apreciată în funcţie de caracterul standardizat al acestor acte, stabilit prin actele administrative cu forţă superioară, emise în executarea legislaţiei fiscale; astfel cum rezultă din conţinutul deciziilor emise de. pârâta DGAMC, motivarea emitentului actului există şi se bazează pe textele legale pe care se fundamentează organul fiscal precum şi pe întreaga stare de fapt prezentată de organul fiscal şi înlăturată nejustificat de instanţă iar, sub aspectul caracterului standardizat al actului administrativ fiscal, după natura acestuia şi contextul adoptării acestei decizii, în concret, există, în opinia recurentei, o motivare suficientă, în fapt şi în drept, a deciziei contestate.

Un argument în plus în sensul existenţei motivării explicite a actelor contestate, este, susţine această recurentă, că posibilitatea atacării, în procedura administrativ-jurisdicţională şi în justiţie, a actului respectiv nu este iluzorie, deoarece reclamanta a urmat procedura administrativ fiscală finalizată cu Decizia nr. 3771/RV 2/2018, iar judecătorul poate cunoaşte şi verifica motivele care au determinat autoritatea administrativă să ia o anumită măsură şi se poate realiza eficient controlul judecătoresc al actelor administrative atacate în prezenta cauză.

1.4. Apărările formulate în cauză

Intimata - reclamantă S.C. A. S.R.L. a depus întâmpinare faţă de ambele recursuri, prin care a solicitat respingerea ca nefondate a acestora pe considerentul că soluţia instanţei de fond este legală şi temeinică sub aspectul constatării realităţii situaţiei de fapt, aferentă emiterii actelor administrativ atacate, constând în faptul că, la data de 31.01.2018, reclamanta nu înregistra debite către organele fiscale, acest lucru rezultând din raportul de expertiză contabilă efectuată în cauză, la care nu au existat obiecţiuni, conform dispoziţiilor legale procedurale, dar ale cărui constatări sunt criticate în recurs de către recurente, în condiţiile în care plăţile efectuate de contribuabil au fost alocate greşit de organul fiscal.

De asemenea, arată intimata, s-a stabilit fără dubiu, de către curtea de apel, că actele fiscale contestate sunt nelegale, fiind emise fără audierea contribuabilului, fără posibilitatea de a formula un punct de vedere, fără motivare în fapt şi în drept, fără inspecţie fiscală prealabilă.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate şi a apărărilor din întâmpinare, Înalta Curte constată că nu există motive pentru reformarea hotărârii de fond. Aceasta întrucât prima instanţă a aplicat judicios dispoziţiile de drept substanţial, considerentele prezentate justificând soluţia adoptată, ceea ce face ca cele 4 recursuri îndreptate împotriva sentinţei să fie nefondate, din perspectiva tuturor motivelor de casare invocate.

Aşa cum s-a precizat în preambulul prezentei decizii, recursul Direcţiei Generale de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul ANAF, recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., critică exclusiv respingerea de către curtea de apel a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a acestei instituţii, susţinând recurenta faptul că nu face parte din cadrul procesual al prezentului proces.

Recursul este nefondat, raţionamentul judecătorului de primă instanţă ce a sta la baza respingerii respectivei excepţii, fiind unul corect. Aceasta deoarece, aşa cum a reţinut curtea de apel, în prezenta cauză, a fost chemată în judecată Direcţia generală de soluţionare a contestaţiilor din cadrul ANAF, si nu ANAF ca atare, astfel încât se reţine că ANAF nu este, de fapt, parte în cauză, ci doar structura nominalizată de reclamanta ca fiind subordonată acestei instituţii, şi care este structură emitentă a actelor contestate; se impune a se aminti faptul că, în cadrul unui litigiu de contencios administrativ, din cadrul procesual al cauzei, trebuie să facă parte, având calitatea procesuală pasivă ce presupune existenţa unei identităţi între persoana pârâtului şi cel obligat în acelaşi raport juridic,, organul emitent al actului reclamat ca fiind vătămător, ceea ce justifică prezenţa în proces a recurentei Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul ANAF, în mod indubitabil, organ emitent al unora dintre deciziile contestate.

În ceea ce priveşte recursul promovat împotriva aceleiaşi sentinţe de către recurenta Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, acesta este, de asemenea, nefondat, din perspectiva ambelor motive de casare invocate.

Astfel, în legătură cu invocarea punctului 6 al articolului 488, Înalta Curte constată că acest motiv de recurs nu are incidenţă în cauză, motivarea judecătorului de fond răspunzând adecvat la toate aspectele invocate de reclamantă în cererea introductivă de instanţă; motivul de recurs invocat nu are în vedere analizarea expresă de către judecător a fiecăruia dintre argumentele de fapt şi de drept expuse de reclamant în cererea de chemare în judecată sau de pârât în apărare, instanţa având posibilitatea să le structureze, în funcţie de problemele de drept deduse judecăţii, putând să le răspundă prin considerente comune, iar nemulţumirea părţii faţă de soluţia judecătorului cu privire la pretenţiile deduse judecăţii, nu atrage automat concluzia viciului nemotivării.

Înalta Curte reaminteşte că exigenţa motivării hotărârii judecătoreşti este o garanţie a caracterului echitabil al procedurii şi împotriva arbitrariului instanţei, fiind reglementată de dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.. Potrivit acestui text de lege, hotărârea judecătorească va cuprinde, din acest punct de vedere, considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

Transpunând dispoziţiile acestei norme în contextul criticilor formulate de recurenta-pârâtă în cauză, Înalta Curte apreciază că obligaţia instanţei de fond de a motiva sentinţa pe care a pronunţat-o priveşte, în esenţă, arătarea situaţiei de fapt pe care a reţinut-o şi a considerentelor de fapt şi de drept pentru care a pronunţat soluţia criticată în recurs, criterii legale pe care sentinţa recurată le îndeplineşte. În repetate rânduri, instanţa supremă a subliniat faptul că motivarea hotărârii judecătoreşti nu reprezintă o chestiune de cantitate şi nici nu obligă judecătorul să răspundă tuturor argumentelor de fapt şi de drept ale părţilor, instanţa putând să grupeze unele dintre acestea pe baza unui numitor comun şi să le răspundă în cadrul unui singur considerent; totodată, este necesară analiza acelor motive şi apărări care sunt esenţiale pentru dezlegarea pricinii, care au aptitudinea de a demonstra analiza efectivă a cauzei, potrivit exigenţelor Curţii Europene a Drepturilor Omului.

Aşadar, verificând conţinutul sentinţei atacate, instanţa de control judiciar reţine că aceasta îndeplineşte exigenţele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar şi logic argumentele care au fundamentat soluţia adoptată. De asemenea, în cuprinsul hotărârii judecătoreşti analizate, nu se regăsesc considerente contradictorii, instanţa de fond înfăţişând într-o manieră clară şi coerentă argumentele avute în vedere în adoptarea soluţiei asupra cererii de chemare în judecată, ceea ce face ca afirmaţiile reclamantei ce susţin motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 6 să apară ca fiind nefondate.

Se mai impune a se preciza şi faptul că omologarea, de către judecător, a concluziilor unei lucrări de specialitate, încuviinţată în cauză, în lipsa unei contradovezi cu aceeaşi valoare probatorie, care să răstoarne concluziile expertului sau să le înlăture parţial, nu presupune şi nu echivalează cu o atitudine părtinitoare a judecătorului, în favoarea părţii care a suportat costul expertizei ori cu nemotivarea soluţiei; aceasta cu atât mai mult cu cât expertiza judiciară se dispune de către instanţă în scopul elucidării aspectelor pentru care este necesară opinia unui specialist, iar sarcina expertului este aceea de a o lămuri asupra chestiunilor tehnice care sunt indispensabile soluţionării litigiului. Drept consecinţă, expertul, în cadrul unui proces civil, îşi asumă un rol eterogen, similar celui de auxiliar al justiţiei, dar care îi conferă, totodată, o poziţie importantă, aproape predominantă, în ceea ce priveşte organizarea elementelor pe care judecătorul îşi va întemeia hotărârea şi, prin urmare, în ceea ce priveşte aflarea adevărului.

Recursul aceleiaşi recurente este nefondat şi din perspectiva motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., pentru argumentele ce vor fi expuse în continuare:

Se impune a se preciza, cu prioritate, faptul că, în cea mai mare parte a lor, criticile ce argumentează acest motiv de casare privesc îndeosebi nemulţumirile acestei recurente faţă de concluziile raportului de expertiză privind situaţia de fapt şi faţă de împrejurarea omologării lui, de către curtea de apel; aceste critici nu pot fi încadrate în motivul de nelegalitate prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât nu aduc, în faţa instanţei de recurs, aspecte critice decurgând din greşita interpretare şi aplicare a unei norme de drept substanţial, ci critici privind evaluarea probelor, abordate dintr-o perspectivă subiectivă şi incompatibile cu noţiunea de "nelegalitate" ce caracterizează calea extraordinară de atac a recursului.

Pe de altă parte, nici cu privire la aceste aspecte, recurenta, în afara unor simple afirmaţii, nesusţinute de probe, nu a făcut dovada unei situaţii contrară celei reţinută de judecătorul fondului, ori a unui raţionament juridic greşit al acestuia din urmă.

Dimpotrivă, din dovezile administrate care au indus şi expertului judiciar aceeaşi concluzie, Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili nu a respectat, pentru stingerea datoriei bugetare a reclamantei, prevederile legale care reglementează procedura eşalonării la plată a obligaţiilor fiscale; reclamanta a achitat în totalitate debitul cu privire la care i s-a acordat eşalonarea la plată, însă pârâta-recurentă a distribuit aceste sume către alte conturi, fără a da posibilitatea societăţii comerciale reclamante să exprime un punct de vedere.

În ceea ce priveşte pretinsa eroare a curţii de apel în cenzurarea ca nemotivate a actelor fiscale, susţinerile acestei recurente, din cadrul aceluiaşi motiv de recurs sunt, de asemenea, nefondate.

Nemotivarea actelor fiscale, determinate de încălcarea drepturilor procesuale elementare ale recurentei, în primul rând al aceluia de a-şi exprima poziţia faţă de împrejurările imputate, nu poate fi justificată prin argumentele superflue ale recurentei, exclusiv prin justificarea că ar folosi formulare pentru emiterea anumitor categorii de decizii.

Ca atare, pentru toate argumentele expuse, şi acest recurs apare ca fiind, în totalitate, nefondat, astfel că va respins, sentinţa ce a făcut obiectul celor două recursuri urmând a fi menţinută în totalitate.

2.2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursurile formulate de pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare Contestaţii şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de recurentele-pârâte Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor împotriva sentinţei civile nr. 357 din 22 decembrie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 aprilie 2023.