Judicial inspection review: failure to verify unreasoned "scusable error" characterization of prosecutorial disclosure of suspect's personal data

Şedinţa publică din data de 27 aprilie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 26.02.2021, sub nr. x/2021, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii - Direcţia de Inspecţie Judiciară, a formulat contestaţie împotriva Rezoluţiei nr. C21-176 din data de 11.02.2021 şi a Rezoluţiei de clasare nr. 3960/A/24.12.2020 prin care a solicitat desfiinţarea rezoluţiilor contestate cu consecinţa trimiterii dosarului pentru completarea verificărilor.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1362 din 5 octombrie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal, s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii - Direcţia de Inspecţie Judiciară, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 1362 din 5 octombrie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul-reclamant a susţinut că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază.

Astfel, sentinţa este nemotivată, instanţa nefăcând vreo referire la dispoziţiile art. 99 lit. a) şi art. 99 lit. j) din Legea nr. 303/2004, şi cu atât mai mult vreo analiză a acestora, nefiind arătate în vreun fel motivele pentru care instanţa a concluzionat că nu există indiciile săvârşirii abaterilor disciplinare raportat la circumstanţele concrete reţinute.

Instanţa de fond a preluat necritic argumentele invocate de intimată, care, la rândul său, şi-a însuşit nemotivat, prin Rezoluţia nr. C21-176 din data de 3 februarie 2021, concluzia exprimată în Rezoluţia nr. 3960/A din 24.12.2020, care era în aceeaşi măsură nemotivată, ceea ce ar fi trebuit să atragă nulitatea rezoluţiilor contestate.

În opinia sa, conformarea de către inspectorul desemnat cu continuarea verificărilor impuse prin Rezoluţia de infirmare era doar una dintre chestiunile de drept supuse dezlegării de instanţa de fond, care, ar fi trebuit la situaţia de fapt concretă, care prezenta indicii clare asupra unor potenţiale abateri disciplinare, având în vedere că prezumţia de nevinovăţie a reclamantului a fost nerespectată prin comunicarea de către procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor a unor informaţii dintr-un dosar penal aflat în faza de urmărire penală, nedestinate publicului.

Prin urmare, sentinţa este nemotivată, prima instanţă nerespectând obligaţia de a analiza şi de a înlătura motivat argumentele invocate de reclamant.

Referitor la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant a invocat încălcarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 99 lit. a) şi art. 99 lit. j) din Legea nr. 303/2004.

A susţinut, sub un prim aspect, că diseminarea în spaţiul public de către procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, care instrumentau dosarul nr. x/2018, a unor informaţii nedestinate publicităţii, în cursul urmăririi penale şi cu încălcare prezumţiei de nevinovăţie a reclamantului, îndeplineste condiţiile de tipicitate obiectivă şi subiectivă a abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) şi art. 99 lit. j) din Legea nr. 303/2004.

Astfel, urmare a solicitării jurnalistului B. a unor informatii privind stadiul dosarului penal nr. x/2018, prin Adresa nr. x/2020 din data de 16.10.2020 întocmită pe prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, au fost comunicate datele personale ale reclamantului, ceea ce a condus la linşarea sa mediatică pentru fapte aflate în curs de judecare.

Or, astfel cum mentionează chiar rezolutiile atacate, reclamantul nu avea calitatea necesară care să permită comunicarea în spatiul public a numelui si prenumelui unei persoane puse sub acuzare, calitate la care se referă dispozitiile art. 28 alin. (4) din Hotararea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/17.09.2019.

Prin urmare, a fost încălcată obligaţia de anonimizare a acestor date, ceea ce a avut drept consecinţă încălcarea prezumtiei de nevinovatie a reclamantului. Însă considerentele retinute de instanţa de fond tratează în mod superficial acest aspect.

Tocmai prin aceasta eroare calificată drept "scuzabilă" au fost încălcate nu doar drepturile şi interesele legitime ale recurentului, dar a fost nesocotită obligatia respectării caracterului confidenţial al acestor informaţii.

Mai mult, Adresa emisă de Parchetul de pe langa Tribunalul Bihor a fost in sine redactată într-o manieră care nu respectă prezumţia de nevinovaţie şi cu încălcarea dispoziţiilor art. 285 alin. (2) din C. proc. pen. care reglementează caracterul nepublic al urmăririi penale.

Sub un al doilea aspect, recurentul-reclamant a susţinut că în mod gresit a retinut instanta de fond ca inspectorul desemnat sa completeze verificarile fata de procurorii din cadrul Parchetului de pe langa Tribunalul Bihor a respectat intocmai obligatiile impuse. In acest sens, a demonstrat faptul ca nu au fost respectate obligatiile impuse de inspectorul - sef, care solicitase verificarea unor aspecte ignorate cu desavarsire de inspectorul desemnat.

Aceste verificari erau esentiale, avand in vedere ca articolul de presa ce a avut ca nota de fundamentare adresa transmisa de parchet relata informatii care exced celor furnizate, in mod oficial, de unitatea de parchet.

Era necesară efectuarea unor verificări privind comparatia materialului acuzatorial expus în ordonanţa de efectuare in continuare a urmăririi penale emise în dosarul penal nr. x/2018 si adresa cu nr. x/2020 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, precum si a unor verificări privind comunicarea altor informaţii decât cele din adresa emisă de parchet, în mod oficial.

In concluzie, în mod greşit a apreciat instanţa de fond că nu existau indiciile săvârşirii abaterilor disciplinare reclamate de recurent, având în vedere că situaţia de fapt concreta generează suficiente indicii în sens contrar. Dacă abaterea disciplinarea prevazută la art. 99 lit. j) din Legea nr. 303/2004 priveste nerespectarea secretului confidenţialităţii lucrărilor care au acest caracter, precum şi a altor informaţii de aceeasi natură de care a luat cunostinta in exercitarea functiei judecatorul sau procurorul, abaterea disciplinara prevazută la art. 99 lit. a) din acelasi act normativ înglobeaza toate normele legale si infralegale care incumbă judecătorilor şi procurorilor.

4. Apărările formulate în recurs

Intimatul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii - Direcţia de Inspecţie Judiciară a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că sentinţa recurată este legală.

În esenţă, a susţinut că instanţa de fond a motivat amplu si punctual soluţia dispusă cu luarea în considerare a criticilor formulate prin cererea de chemare în judecată.

De asemenea, în opinia sa, au fost interpretate şi aplicate corect dispoziţiile legale incidente. Potrivit art. 451 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 317/2004, este conferită posibilitatea secţiei de contencios administrativ a Curţii de Apel Bucureşti de a dispune admiterea contestatiei şi desfiinţarea rezoluţiilor contestate doar în cazul în care se impune completarea verificărilor de inspectorul judiciar. Or, în speţă, recurentul a exprimat doar nemulţumiri faţă de aspectele reţinute în cuprinsul rezoluţiilor atacate, respectiv elementele de fapt rezultate în urma verificărilor.

În fine, a mai arătat intimatul că răspunderea disciplinară este personală, iar raportul juridic disciplinar se leagă doar între magistrat şi angajator, recurentul nefiind parte a acestui raport de drept, neexistând un drept al autorului sesizării la inspecţia judiciară de a declanşa cercetarea disciplinară a unui magistrat, cu ceea ce presupune procedura prevăzută de art. 46 din Legea nr. 317/2004.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 25 martie 2022, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 30 martie 2023, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând probele administrate în cauză, Înalta Curte constată că recursul este fondat, impunându-se casarea sentinţei şi admiterea acţiunii pentru considerentele următoare:

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Prin sesizarea înregistrată la Direcţia de inspecţie pentru procurori din cadrul Inspecţiei Judiciare la data de 13.11.2020, petentul A. a solicitat efectuarea de verificări faţă de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor responsabili de diseminarea în spaţiul public a unor informaţii nedestinate publicităţii în legătură cu instrumentarea dosarului nr. x/2018, sub aspectul abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) şi lit. j) din Legea nr. 303/2004, privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată şi modificată.

Prin rezoluţia nr. 3829/A/10.12.2020, sesizarea a fost clasată, în temeiul art. 45 alin. (4) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, întrucât nu s-au identificat indiciile săvârşirii vreunei abateri disciplinare prevăzute de art. 99 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată.

Directorul Direcţiei de inspecţie pentru procurori a emis avizul negativ nr. 3829/I/A/14.12.2020, iar prin rezoluţia nr. 3829/A/II/16.12.2020 inspectorul-şef adjunct a dispus infirmarea rezoluţiei nr. 3829/A/10.12.2020 şi completarea verificărilor prealabile.

În acest sens, Directorul Direcţiei de inspecţie pentru procurori a constat că verificările prealabile nu au vizat aspecte privitoare la:

- identitatea dintre aspectele inserate în conţinutul ordonanţei de efectuare în continuare a urmăririi penale fata de suspecţii A., C., D., E. şi F. şi informaţiile transmise de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor cu adresa din 16.10.2020 jurnalistului B., informaţii ce au stat la baza articolelor de presa indicate în sesizare;

- nu s-a verificat/argumentat respectarea/nerespectarea prezumţiei de nevinovăţie;

- nu s-a verificat aspectul privitor la comunicarea/necomunicarea şi a altor informaţii din ancheta de către procurorul de caz;

- îndeplinirea cerinţelor prevăzute de art. 28 alin. (6), respectiv dacă adresa a fost emisa anterior sau ulterior aducerii la cunoştinţa a calităţii de suspect a tuturor persoanelor la care se face referire în conţinutul adresei;

- activităţile judiciare desfăşurate în dosarul cu nr. x/2019 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor;

- nu s-a verificat/argumentat daca au fost respectate dispoziţiile Ordinului nr. 235/25.08.2014 al Procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie privind relaţia dintre Ministerul Public şi mass-media cu prilejul emiterii adresei nr. x/2020 din 16.10.2020;

- nu au fost avute în vedere cu prilejul analizei/argumentării soluţiei dispoziţiile art. 28 alin. (2) şi alin. (6), a art. 30 alin. (2) din Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/17.09.2019 şi Decizia nr. 37/2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în privinţa tehnicii anonimizate;

Faţă de propunerea Directorului Direcţiei de inspecţie pentru procurori, prin rezoluţia nr. 3829/A/II/16.12.2020 inspectorul şef a dispus infirmarea rezoluţiei nr. 3829/A/10.12.2020 de clasare a sesizării şi completarea verificărilor prealabile cu privire la toate aspectele reţinute în motivarea avizului negativ şi în cea a rezoluţiei de infirmare, reţinându-se că: "În avizul negativ, cu totul justificat, emis de Directorul Direcţiei de inspecţie pentru procurori la data de 14.12.2020, s-au reţinut următoarele:

- argumentarea soluţiei a avut la bază Ghidul de bune practici privind relaţia sistemului judiciar cu mass-media aprobat prin Hotărârea Plenului CSM nr. 197/17.09.2019,respectiv a art. 27, art. 28 alin. (1),alin. (3), alin. (4) şi alin. (6) şi art. 12 lit. e) şi f) din Legea nr. 544/2001, însă, şi aceasta a fost realizată în mod selectiv, fără a se avea în vedere cu privire la îndeplinirea cerinţelor prevăzute de art. 28 alin. (6); de asemenea, reţinem că Ghidul are un caracter de îndrumare şi nu obligă la respectarea lui, decât în măsura în care prevederile acestuia sunt preluate în ordine interne din cadrul Ministerului Public, aceasta fiind perspectiva din care pot fi efectuate verificări de natură disciplinară;

- nu s-a verificat/argumentat daca au fost respectate dispoziţiile Ordinului nr. 235/25.08.2014 al Procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie privind relaţia dintre Ministerul Public şi mass-media cu prilejul emiterii adresei nr. x/2020 din 16.10.2020;

- nu s-a verificat/argumentat respectarea/nerespectarea prezumţiei de nevinovăţie a persoanelor la care se face referire în adresa din 16.10.2020;

- nu au fost verificate datele activităţilor judiciare desfăşurate în dosarul cu nr. x/2019 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, care au legătură cu prezenta sesizare;

- nu au fost avute în vedere cu prilejul analizei/argumentării soluţiei dispoziţiile art. 28 alin. (2) şi alin. (6), a art. 30 alin. (2) din Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/17.09.2019 şi Decizia nr. 37/2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în privinţa tehnicii anonimizate.

Distinct de cele reţinute în avizul negativ dat de Directorul Direcţiei de Inspecţie pentru procurori şi apreciate ca juste, conform celor redate mai sus, inspectorul-şef a mai constat că: nu s-a stabilit cine a redactat adresa cu nr. x/2020 din 16.10.2020 şi cine a furnizat datele transmise; nu au fost solicitate note de relaţii persoanelor implicate - prim-procuror, purtător de cuvânt, procuror de caz - şi nu s-a stabilit cine sunt procurorii ale căror acte şi fapte ar atrage o potenţială răspundere disciplinară.

Prin rezoluţia nr. 3960/A/24 decembrie 2020, sesizarea a fost clasată, în temeiul art. 45 alin. (4) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, nefiind conturate indiciile săvârşirii vreunei abateri disciplinare prevăzute de art. 99 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată.

Împotriva măsurii de clasare dispuse, petentul a formulat plângere în temeiul art. 451 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, republicat şi modificată, respinsă prin rezoluţia inspectorului-şef al Inspecţiei Judiciare nr. C21-176 din data de 11 februarie 2021.

În acest context factual, instanţa de contencios administrativ şi fiscal a fost învestită cu o cerere, prin care, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii - Direcţia de Inspecţie Judiciară, a formulat contestaţie împotriva Rezoluţiei nr. C21-176 din data de 11.02.2021 şi a Rezoluţiei de clasare nr. 3960/A/24.12.2020 prin care a solicitat desfiinţarea rezoluţiilor contestate cu consecinţa trimiterii dosarului pentru completarea verificărilor, considerând nelegale actele deduse judecăţii, cât timp inspectorul judiciar nu s-a conformat solicitărilor de completare impuse de inspectorul-şef al Inspecţiei Judiciare, iar acesta din urmă şi-a însuşit în integralitate şi fără motivare argumentele din rezoluţia de clasare nr. 3960/24.12.2020.

Prin sentinţa recurată, acţiunea a fost respinsă, reclamantul formulând cerere de recurs întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Înalta Curte nu poate reţine criticile formulate de recurent circumscrise dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Aminteşte instanţa de recurs că nemotivarea hotărârii judecătoreşti este sancţionată de legiuitor, pornind de la obligaţia statului de a respecta dreptul părţii la un proces echitabil, drept consacrat de art. 6 paragraful 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Cu alte cuvinte, art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului implică, mai ales în sarcina instanţei, obligaţia de a proceda, la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi al elementelor probatorii ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa.

Lecturând considerentele sentinţei recurate, Înalta Curte constată că acestea îndeplinesc exigenţele dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât, raportat la obiectul cauzei şi limitele în care a fost învestită, prima instanţă a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale, raportându-se la dispoziţiile legale aplicabile raportului de drept dedus judecăţii.

Astfel, judecătorul a explicat soluţia pronunţată în dispozitiv, prin argumente de fapt şi de drept care demonstrează că acesta a analizat probele dosarului, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri şi a explicat raţionamentul pe baza căruia a ajuns la concluzia respingerii cererii de chemare în judecată.

În sensul dispoziţiilor art. 425 alin. (1) din C. proc. civ., precum şi a art. 6 § 1 din CEDO, motivele de fapt şi de drept la care se referă textul reprezintă elementele silogismului judiciar, premisele de fapt şi de drept care au condus instanţa la adoptarea soluţiei din dispozitiv.

Aceasta înseamnă, aşa cum s-a reţinut în practica consolidată a instanţei supreme, având în vedere că motivarea unei hotărâri este o chestiune de sinteză, de conţinut, nu de volum, că instanţa nu este obligată să răspundă punctual tuturor susţinerilor/apărărilor părţilor ori fiecărei nuanţe date de părţi textelor pe care acestea şi-au întemeiat cererile, care pot fi sistematizate în funcţie de legătura lor logică, cerinţă pe care o îndeplineşte sentinţa recurată, faptul că soluţia pronunţată nu este în concordanţă cu opinia recurentului neputând să atragă casarea hotărârii în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Înalta Curte reţine însă incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Astfel, se constată că, prin actele atacate se reţine faptul că, într-adevăr, prin adresa nr. x/2020, "preluând situaţia de fapt reţinută în ordonanţa procurorului, dintr-o eroare, ce poate fi calificată drept scuzabilă, prim-procurorul şi prim-procurorul adjunct au preluat şi informaţiile privind datele personale ale petentului."

Or, Înalta Curte observă că, în actele atacate, nu sunt prezentate argumente concrete care să susţină caracterul "scuzabil" al nerespectării normelor referitoare la protecţia datelor cu caracter personal. Înalta Curte constată că datele necesare pentru identificarea recurentului-reclamant (nume şi prenume) se regăsesc în numeroase paragrafe din cuprinsul adresei nr. x/2020, fiind exclus ca autorii adresei să nu le fi observat la o analiză, chiar sumară, a înscrisului. Încă din primul paragraf se menţionează faptul că numele corect al persoanei la care se face referire în cererea de informaţii de interes public este A., nu "A.".

De asemenea, numele recurentului şi al celorlalte persoane care sunt cercetate în cadrul aceluiaşi dosar sunt scrise cu majuscule şi cu litere îngroşate încă din prima parte a adresei.

Faptul că în paragraful al doilea al adresei nr. x/2018 se vorbeşte de "persoana menţionată de dvs." nu poate fi interpretat ca fiind o dovadă a intenţiei autorilor adresei de anonimizare a datelor cu caracter personal. Dincolo de faptul că numele recurentului apare de mai multe ori chiar în primele alineate, fiind scris cu majuscule şi caractere îngroşate, ceea ce exclude posibilitatea ca autorii adresei să nu îl fi remarcat, chiar şi în paragraful al doilea se face trimitere la o persoană a cărei identitate este cunoscută destinatarului adresei, neputându-se vorbi de o veritabilă încercare de ocultare a datelor de identificare.

De altfel, chiar prin cererea formulată de jurnalistul B. se solicitau informaţii cu privire la "stadiul dosarului privindu-l pe dl. A.", dacă "este începută urmărirea penală in personam în cazul d-lui A.", "pentru ce anume" şi "ce alte persoane sunt urmărite penal alături de dl. A. şi pentru ce anume". Aşadar, în mod explicit, prin cerere, se solicitau informaţii cu privire la persoane identificate sau identificabile, fiind vorba, deci de date cu caracter personal, în sensul art. 2 lit. c) din Legea nr. 544/2001. Informaţiile cu privire la datele personale nu sunt doar cele de identificare a unei persoane, ci, potrivit definiţiei cuprinse în art. 2 lit. c) din Legea nr. 544/2001, sunt toate informaţiile "privind o persoană fizică identificată sau identificabilă". Astfel de informaţii nu puteau fi furnizate, aşa cum rezultă din prevederile art. 13 alin. (1) lit. d) raportat la art. 14 din Legea nr. 544/2001, decât în măsura în care "afectează capacitatea de exercitare a unei funcţii publice", ceea ce nu s-a reţinut în speţă.

În concluzie, reţinerea caracterului scuzabil al furnizării unor date cu caracter personal nu a fost motivată în mod corespunzător în cuprinsul actelor atacate, fapt care impunea admiterea acţiunii, anularea Rezoluţiei nr. C21-176 din data de 11.02.2021 şi Rezoluţiei de clasare nr. 3960/A/24.12.2020 şi retrimiterea cauzei la Inspecţia Judiciară pentru completarea verificărilor.

Cât priveşte neverificarea modalităţii în care au fost furnizate alte informaţii decât cele cuprinse în adresa nr. x/2018, Înalta Curte constată că este vorba de detalii lipsite de relevanţă care nu sunt suficiente pentru declanşarea unei investigaţii, fiind foarte posibil ca astfel de detalii să fi fost obţinute de jurnalist din surse care nu au legătură cu dosarul penal. Decizia nr. 913/2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, invocată de recurent, avea în vedere o situaţie diferită în care informaţiile apărute în presă nu puteau fi obţinute decât din dosarul penal aflat în custodia organelor penale.

Referitor la apărările formulate de intimatul-pârât prin întâmpinare, Înalta Curte le-a răspuns, implicit, în procesul de examinare a recursului declarat de reclamant.

În concluzie, reţinând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., instanţa de control judiciar va dispune reformarea sentinţei recurate.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul formulat de reclamant, va casa sentinţa recurată şi, în rejudecare, va admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii - Direcţia de Inspecţie Judiciară, va anula Rezoluţia nr. C21-176 din data de 11.02.2021 şi Rezoluţia de clasare nr. 3960/A/24.12.2020 şi va trimite dosarul Inspecţiei Judiciare pentru completarea verificărilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 1362 din 5 octombrie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi, în rejudecare:

Admite cererea.

Anulează Rezoluţia nr. C21-177 din 03.02.2020 şi Rezoluţia de clasare nr. 3960/A/24.12.2020 şi trimite dosarul Inspecţiei Judiciare pentru completarea verificărilor.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 27 aprilie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.