Moral damages for road accident victims: application of common fault liability limits to Guarantee Fund payments after insurer insolvency

Şedinţa publică din data de 27 aprilie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a solicitat anularea deciziei pârâtului Fondul de Garantare a Asiguraţilor prin care s-a refuzat plata diferenţei de daune morale pretinse prin cererea de plată, în cuantum total de 500.000 RON, pentru prejudiciul suferit în urma evenimentului rutier din data de 04.11.2015.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1401 din 13 octombrie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, s-a admis cererea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, în parte; a fost anulată decizia atacată cu privire la respingerea diferenţei solicitate; a fost obligat pârâtul FGA să plătească reclamantului încă 200.000 RON cu titlu de daune morale; s-au respins în rest pretenţiile reclamantului.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 1401 din 13 octombrie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs Fondul de Garantare a Asiguraţilor, criticând-o pentru nelegalitate, solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, respingerea acţiunii, ca neîntemeiată.

În contextul unei succinte prezentări a situaţiei de fapt, recurentul-pârât a susţinut că sentinţa a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 22 coroborat cu art. 397 alin. (1) C. proc. civ., art. 1 alin. (4) din Constituţie, art. 11 şi art. 13 alin. (3) şi art. 14 alin. (2) din Legea nr. 213/2015, aspect ce se circumscrie prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.

Astfel, în opinia sa, instanţa de fond a suplimentat suma daunelor morale având în vedere un act nou, ce nu a fost prezentat FGA, act ce identifică o nouă consecinţă a accidentului rutier, cu caracter permanent şi care, prin natura sa, schimbă criteriile de apreciere ale FGA, respectiv scurtarea piciorului cu 2 cm.

Or, nici în cererea de plată şi nici ulterior, nu s-a adus la cunostinţa FGA existenţa acestei consecinţe a vătămării, Fondul neavând cum să aprecieze asupra cuantumului despăgubirilor în raport de această situaţie, pe care instanţa de fond a analizat-o în baza expertizei medico-legale efectuată în cauză, respectiv un înscris nou.

Prin urmare, soluţia este pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 1 alin. (4) din Constituţie, precum şi a limitelor învestirii - de vreme ce trebuia să aprecieze asupra legalităţii deciziei având în vedere înscrisurile pe care FGA le avea la dispoziţie la momentul soluţionării cererii de plată.

În fine, enunţând dispoziţiile art. 14 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 213/2015, art. 11, art. 13 alin. (3) din Legea nr. 213/2015, recurentul a apreciat că sentinţa recurată este dată cu încălcarea art. 54 alin. (1) din Legea nr. 136/1995, prin raportare la care, în cazul accidentului produs din culpă comună, răspunderea contractuală a asigurătorului este de jumătate din suma cuantificată cu titlu de daune, critici încadrate în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Cererea de recurs a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4 şi 8 C. proc. civ.

4. Apărările formulate în recurs

Intimatul A. a formulat întâmpinare, prin care a invocat lipsa taxei de timbru; excepţia tardivităţii recursului, arătând că, în opinia sa, calea de atac este declarată peste termenul legal de 15 zile; excepţia nulităţii recursului invocând faptul că dispoziţiile art. 488 fiind indicate generic, nefiind aduse critici punctuale cu privire la nelegalitatea sentinţei recurate.

Pe fond, a solicitat respingerea recursului, apreciind că sentinţa recurată este temeinică şi legală, fiind dată cu aplicarea corectă a normelor de drept material incidente situaţiei de fapt reţinute.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 25 martie 2022, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 30 martie 2023, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

În şedinţa publică din data de 30 martie 2023, apărătorul intimatului-reclamant a aratat că nu mai susţine excepţia netimbrării şi excepţia tardivităţii recursului.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare şi a dispoziţiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este fondat, în limitele şi pentru considerentele expuse în continuare.

1. Înalta Curte urmează să respingă excepţia nulităţii recursului invocată de intimatul-reclamant, constatând că în cuprinsul memoriului de recurs, recurentul-pârât a expus argumente de ordin critic privind nerespectarea dispoziţiilor art. 22 coroborat cu art. 397 alin. (1) C. proc. civ., art. 14 alin. (1) şi (2), art. 11 şi art. 13 alin. (3) din Legea nr. 213/2015, precum şi neaplicarea dispoziţiilor art. 54 alin. (1) din Legea nr. 213/2015 prin raportare la împrejurarea că în cauză este vorba despre o culpă comună a conducătorilor auto implicaţi în producerea accidentului, care pot fi încadrate în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4 şi 8 C. proc. civ., indicate în mod expres ca temei al căii de atac de faţă.

2. Argumente de fapt şi de drept relevante

În fapt, la data de 04.11.2015 a avut loc un accident de circulaţie in care a fost implicat conducătorul autospecialei de stins incendii cu nr. de inmatriculare x, care, fiind in misiune cu semnalele acustice si luminoase in funcţiune, a pătruns in intersecţie pe culoarea roşu a semaforului si a intrat in coliziune cu autovehiculul cu nr. de înmatriculare x, rezultând vătămarea corporală a petentului A., care se afla în calitate de pasager în autospecială.

La momentul producerii evenimentului rutier, autovehiculul cu nr. de înmatriculare x BGK era asigurat RCA la S.C. B. S.A., conform poliţei de asigurare nr. x (constituindu-se dosarul de daună nr. x - număr unic x), societate care ulterior a intrat în faliment.

Petentul s-a adresat Fondului de Garantare a Asiguraţilor cu cererea de plată nr. x/11.05.2018, prin care a solicitat să fie despăgubit din disponibilităţile acestuia cu suma de 540.000 RON, reprezentând prejudiciul suferit în urma evenimentului rutier din data de 04.11.2015.

Prin Decizia nr. 20250/13.06.2019, cererea a fost admisă în parte, în sensul ca s-a aprobat si plătit intimatului suma de 45.987 RON, având în vedere faptul că în cauza s-a stabilit culpa comună a conducătorilor auto implicaţi în accidentul rutier reclamat.

În acest context factual, instanţa de contencios administrativ şi fiscal a fost învestită cu o cerere, prin care reclamantul A. a solicitat anularea deciziei pârâtului Fondul de Garantare a Asiguraţilor prin care s-a refuzat plata diferenţei de daune morale pretinse prin cererea de plată, în cuantum total de 500.000 RON, pentru prejudiciul suferit în urma evenimentului rutier din data de 04.11.2015.

Astfel, reclamantul a contestat suma de 45.987 RON acordată de pârâtul FGA, întrucât a apreciat că, raportat la suferinţa îndurată, la intervenţiile chirurgicale şi tratamentele medicale în vederea recuperării, la afectarea capacităţilor fizice, la prejudiciul estetic şi la durerea psihică, toate acestea lipsindu-l de beneficiile unei vieţi normale, această sumă este foarte redusă, raportat şi la plafonul legal stabilit prin Legea nr. 213/2015.

Prin sentinţa recurată, acţiunea a fost admisă în parte, Fondul de Garantare a Asiguraţilor, care a fost obligat să plătească reclamantului încă 200.000 RON cu titlu de daune morale urmare a anulării deciziei contestate, a formulat recurs din perspectiva motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4 şi 8 C. proc. civ.

Înalta Curte nu poate reţine incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.

Astfel, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. se întemeiază pe conceptul de "exces de putere" ce priveşte nerespectarea unor competenţe jurisdicţionale în cadrul organizării statale, potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor, respectiv săvârşirea, de către instanţa de judecată, a unor acte aflate în sfera de competenţă a organelor puterii executive sau legislative, situaţie care nu se regăseşte în speţă.

În cauză, nu poate fi decelat un caz de depăşire a atribuţiilor puterii judecătoreşti, respectiv de imixtiune în atribuţiile puterii legislative ori executive de altfel, în susţinerea acestui motiv recurenta invocând faptul că instanţa de fond a încălcat prevederi ale C. proc. civ. privind limitele învestirii instanţei şi ale Legii nr. 213/2015, care urmează să fie analizate în continuare, alături de celelalte critici, din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Cu privire la motivul de recurs prin care se invocă dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că potrivit acestui motiv, casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa, deşi a recurs la textele de lege aplicabile speţei, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

Subsumat acestui motiv de nelegalitate, recurentul-pârât a criticat, astfel cum s-a reţinut anterior, cuantumul daunelor morale stabilit de instanţă ca urmare a analizării unui înscris nou, respectiv raportul de expertiză medico-legală prin care s-a stabilit o nouă consecinţă a vătămării suferită de reclamant (membrul inferior mai scurt cu 2 cm) şi neadusă anterior la cunoştinţa Fondului, cu nerespectarea dispoziţiilor art. 22 coroborat cu art. 397 alin. (1) C. proc. civ., art. 14 alin. (1) şi (2), art. 11 şi art. 13 alin. (3) din Legea nr. 213/2015, precum şi ca urmare a neaplicării dispoziţiilor art. 54 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, cu privire la drepturile persoanelor păgubite prin accidente rutiere care se exercită împotriva asiguratorului de răspundere civilă, în limitele obligaţie acestuia, faţă de împrejurarea că în cauză este vorba despre o culpă comună a conducătorilor auto implicaţi în producerea accidentului în discuţie.

Înalta Curte apreciază că primul set de critici privind nerespectarea dispoziţiilor art. 22 coroborat cu art. 397 alin. (1) C. proc. civ., art. 14 alin. (1) şi (2), art. 11 şi art. 13 alin. (3) din Legea nr. 213/2015 sunt nefondate, urmând să le răspundă prin argumente comune în raport de finalitatea concretă a acestora.

Instanţa de control judiciar aminteşte că, de principiu, cuantumul despăgubirilor morale stabilit de prima instanţă, conform circumstanţelor particulare, reprezintă o chestiune ce ţine de temeinicia hotărârii şi nu de nelegalitate şi este necenzurabilă pe calea de atac a recursului.

Cu toate acestea, analizând recursul din perspectiva normelor de drept apreciate a fi fost încălcate, Înalta Curte reţine că rolul Fondului, în conformitate cu dispoziţiile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, este acela de protejare a creditorilor de asigurări de consecinţele insolvenţei unui asigurător, acesta garantând, potrivit art. 2 alin. (3) din lege, plata de indemnizaţii/despăgubiri rezultate din contractele de asigurare facultative şi obligatorii, încheiate în condiţiile legii, în cazul falimentului unui asigurător, cu respectarea plafonului de garantare prevăzut în lege şi în limita resurselor financiare disponibile la momentul plăţii, potrivit art. 5 din lege.

În ceea ce priveşte cuantificarea şi acordarea daunelor morale solicitate de creditorii de asigurare este important a se reţine, pentru început, că fiecare cauză comportă particularităţile sale din perspectiva gradului de severitate al atingerilor aduse drepturilor nepatrimoniale protejate de lege şi de aceea nu poate fi stabilit un cuantum fix, general valabil pentru orice situaţie în care sunt vătămate drepturile cu conţinut nepatrimonial.

Întinderea prejudiciului cauzat prin încălcarea drepturilor nepatrimoniale nu poate fi cuantificat potrivit unor criterii matematice sau economice, astfel încât, în funcţie de împrejurările concrete ale speţei, instanţa acordă despăgubiri apte să constituie o indemnizaţie pentru satisfacţie echitabilă. În materia daunelor morale, principiul reparării integrale a prejudiciului nu poate avea decât un caracter aproximativ, fapt explicabil în raport de natura neeconomică a respectivelor daune, imposibil a fi echivalate material.

Aşadar, scopul acordării daunelor morale este acela de a oferi o compensaţie persoanelor vătămate pentru pierderea suferită, fără a avea pretenţia însă ca despăgubirile morale să înlăture integral urmările faptei cauzatoare de prejudicii, acesta fiind motivul pentru care regulile de evaluare a cuantumului acestora este diferit de modalitatea de stabilire a daunelor materiale.

În literatura de specialitate, dar şi în practica judecătorească, s-a reţinut constant că, în absenţa unor criterii legale pe baza cărora să se poată realiza o cuantificare obiectivă a acestora, daunele morale sunt stabilite în raport cu consecinţele negative suferite de victima accidentului, importanţa valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea şi consecinţele traumei fizice şi psihice suferite ori în ce măsură a fost afectată situaţia familială, socială şi profesională.

Aşadar, în stabilirea cuantumului daunelor morale se au în vedere circumstanţele particulare ale cauzei, despăgubirile trebuind să fie rezonabile, juste şi echitabile, să corespundă prejudiciului moral real şi efectiv produs victimei, în aşa fel încât să nu se ajungă la o îmbogăţire fără just temei a celui îndreptăţit să pretindă şi să primească daune morale, dar nici să nu fie derizorii.

În lumina acestor consideraţii, în cauză, prima instanţă a făcut o corectă apreciere a cuantumului total al acestora în raport de circumstanţele particulare relevate de probatoriul administrat în speţă.

Astfel, Înalta Curte constată că în mod corect Curtea a apreciat că prejudiciul moral ce s-ar cuveni reclamantului este superior sumei de 45.987 RON, acordată prin decizia FGA contestată, stabilind o suplimentare a acestei sume cu încă 200.000 RON, pe motiv că reclamantul a suferit mai multe fracturi şi intervenţii chirurgicale; în prezent starea sa fizică nu este recuperată, a rămas cu membrul inferior stâng mai scurt cu 2 cm, conform noii expertize medico-legale ceea ce implică condiţionări specifice în viaţa zilnică, şi prin aplicarea cauzei CEDO Tolstoy Miloslovsky cu privire la proporţionalitatea dintre atingerea adusă şi gradul de lezare a valorii sociale ocrotite (integritatea fizică a reclamantului).

Instanţa de fond a omis însă aplicarea în cauză a dispoziţiilor art. 54 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, în raport de împrejurarea că în cauză s-a stabilit o culpă comună a asiguratului RCA la asigurătorul aflat în faliment şi a celuilalt conducător auto implicaţi în producerea accidentului care a avut ca urmare vătămarea reclamantului, critici aduse de recurentul-pârât pe care Înalta Curte le apreciază ca fiind fondate.

Instanţa de control judiciar reţine că potrivit art. 54 alin. (1) din Legea nr. 213/2015 "Despăgubirea se stabileşte şi se efectuează conform art. 43 şi 49, iar în cazul stabilirii despăgubirii prin hotărâre judecătorească, drepturile persoanelor păgubite prin accidente produse de vehicule aflate în proprietatea persoanelor asigurate în România se exercită împotriva asiguratorului de răspundere civilă, în limitele obligaţiei acestuia."

Art. 28 alin. (1) din Norma nr. 23/2014 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule prevede că "În situaţia în care persoana păgubită a contribuit din culpă la producerea accidentului sau la mărirea prejudiciului, cel chemat să răspundă va fi ţinut răspunzător numai pentru partea din prejudiciu care îi este imputabilă - culpa comună. În astfel de situaţii întinderea răspunderii fiecărei persoane va fi cea constatată prin orice mijloc de probă."

Conform prevederilor art. 2 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, Fondul, ca schemă de garantare în domeniul asigurărilor, are ca scop protejarea creditorilor de asigurări de consecinţele insolvenţei unui asigurător, art. 11 din Legea 213/2015 stabilind că "Fondul asigură efectuarea plăţii indemnizaţiilor/despăgubirilor din disponibilităţile sale, către creditorii de asigurări, potrivit condiţiilor şi plafonului de garantare stabilite de prezenta lege".

Totodată, la art. 13 alin. (3) din Legea nr. 213/2015, se prevede că în vederea efectuării plăţii sumelor cuvenite creditorilor de asigurări, Fondul procedează la verificarea dosarelor de daună şi a creanţelor de asigurări înregistrate în evidenţele sale, ţinând seama de normele aplicabile în materie şi de condiţiile de asigurare generale şi specifice prevăzute în contractele de asigurare încheiate cu asigurătorul faţă de care s-a stabilit starea de insolvenţă."

Din interpretarea acestor dispoziţii rezultă că Fondul de Garantare a Asiguraţilor are obligaţia de a asigura efectuarea plăţii indemnizaţiilor/despăgubirilor din disponibilităţile sale, către creditorii de asigurări, în limitele obligaţiei asiguratorului de răspundere civilă intrat în faliment.

Or, în speţă, Înalta Curte constată că din Raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit în dosarul penal nr. x/2016 rezultă că a existat o culpă comună a conducătorului autospecializatei şi a conducătorului autoturismului cu care a intrat în coliziune, în urma căreia a rezultat vătămarea reclamantului, în ceea ce priveşte generarea stării de pericol, a cauzei producerii accidentului, ambii conducători auto având posibilitatea de evitare a accidentului, aspect recunoscut ca atare de către reclamant prin contestaţia cu care a sesizat instanţa de fond, în cuprinsul cărei a precizat şi faptul că împotriva numitului C. care a condus autospecializata de stins incendiu, asigurată la D. a formulat acţiune pe cale separată înregistrată la Tribunalul Bucureşti sub nr. de dosar x/2018

Prin urmare, în raport de situaţia de fapt reţinută, de limitele răspunderii astfel stabilite, prin aplicarea dispoziţiilor legale antereferite, Înalta Curte apreciază că se impune reducerea la jumătate a cuantumului daunelor morale stabilite de prima instanţă, respectiv de la suma de 200.000 RON la suma de 100.000 RON, sentinţa recurată urmând să fie reformată în acest sens.

3. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge excepţia nulităţii recursului invocată de intimatul-reclamant; va admite recursul formulat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, va casa în parte sentinţa recurată şi, în rejudecare, va reduce cuantumul daunelor morale de la suma de 200.000 RON la suma de 100.000 RON; va menţine în rest sentinţa recurată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului invocată de intimatul-reclamant.

Admite recursul formulat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei civile nr. 1401 din 13 octombrie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.

Casează în parte sentinţa recurată şi, în rejudecare, reduce cuantumul daunelor morale de la suma de 200.000 RON la suma de 100.000 RON.

Menţine în rest sentinţa recurată.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 27 aprilie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.