Prescription of the right to enforce compulsory execution of a final judgment against a public authority under Law 554/2004

Şedinţa publică din data de 27 aprilie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei.

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 05.08.2022, sub nr. x/2022, reclamanta A. a solicitat instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa în contradictoriu cu pârâţii Prim-Ministrul României şi Guvernul României prin Secretariatul General al Guvernului:

- să constate că pârâtul Guvernul României nu a executat de bunăvoie, în termen de cel mult 30 de zile, decizia nr. 2370/08.05.2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2015;

- să aplice Prim-Ministrului României, în calitate de conducător al executivului, amenda de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, având în vedere că nu a pus în executare decizia anterior indicată, la expirarea termenului de cel mult 30 de zile, care se calculează de la data de 08.06.2019;

- să fixeze cuantumul penalităţilor în valoare de 1.000 RON/zi de întârziere, care vor fi calculate de la expirarea termenului de 30 zile, acordate prin titlul executoriu reprezentat decizia nr. 2370/08.05.2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată în dosarul nr. x/2015.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 1876 din 21 octombrie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a respins ca neîntemeiate excepţiile necompetenţei materiale, inadmisibilităţii acţiunii şi lipsei calităţii procesuale active; a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi a respins cererea formulată de reclamanta A., în calitate de creditor, în contradictoriu cu pârâţii Prim-Ministrul României şi Guvernul României prin Secretariatul General al Guvernului, ca prescrisă.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei nr. 1876 din 21 octombrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2022, a exercitat recurs reclamanta A., invocând în drept dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 8 din C. proc. civ.. A solicitat admiterea recursului şi, în principal, casarea în tot a sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond; în subsidiar, a solicitat casarea sentinţei recurate şi, rejudecându-se în fond procesul, să fie schimbată în tot sentinţa atacată, în sensul admiterii cererii de executare silită, amendării Prim-Ministrului şi fixării cuantumului penalităţilor în valoare de 1.000 RON/zi de întârziere.

În dezvoltarea recursului a susţinut, după o succintă expunere a situaţiei de fapt, a soluţiei pronunţate de prima instanţă şi a considerentelor reţinute în fundamentarea soluţiei, că sentinţa de fond a fost dată cu încălcarea art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, a art. 41 din Decretul nr. 195/2020, precum şi a normelor legale prevăzute de art. 2532 pct. 9 teza a II-a din C. civ. şi art. 706 din C. proc. civ.

Astfel, a arătat că este neîntemeiată excepţia prescripţiei dreptului de a cere executarea silită a deciziei nr. 2370/08.05.2019 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2015, întrucât termenul de prescripţie de 3 ani a început să curgă de la data de 08.06.2019, în conformitate cu art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, conform căruia termenul de prescripţie începe să curgă după 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii.

A citat prevederile art. 41 din Decretul nr. 195/2020 şi a afirmat că decretul derogă astfel de la limitările impuse de art. 2532 pct. 9 C. civ., conform cărora: "forţa majoră nu constituie o cauză de suspendare a prescripţiei decât dacă survine în ultimele 6 luni înainte de expirarea termenului de prescripţie", astfel încât termenele de prescripţie sau de decădere vor fi suspendate pe întreaga durată a stării de urgenţă, indiferent de termenul scurs până la decretarea stării de urgenţă.

Totodată, a redat dispoziţiile art. 706 din C. proc. civ. şi a susţinut că, ţinând cont de faptul că starea de urgenţă a fost decretată pe teritoriul României în perioada 15.03.2020-15.05.2020, termenul de prescripţie al dreptului de a obţine executarea silită a fost suspendat timp de două luni, împlinindu-se la data de 08.08.2022, conform următorului calcul: 08.05.2019 + 30 de zile (art. 24 alin. (1) Legea nr. 554/2004) + 2 luni (art. 41 din Decret nr. 195/2020) + 3 ani (art. 706 C. proc. civ.) = 08.08.2022.

În plus, a mai susţinut că la data de 08.06.2022 pârâtul Guvernul României a emis H.G. nr. 746/08.06.2022 pentru punerea în executare a deciziei civile nr. 2370/08.05.2019 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2015 şi, în aceste condiţii, a operat întreruperea termenului de prescripţie în conformitate cu dispoziţiile art. 709 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., citate în cererea de recurs.

Întrucât după recunoaşterea datoriei, adică după întreruperea termenului de prescripţie, începe să curgă un nou termen de prescripţie de 3 ani, şi având în vedere că acţiunea a fost înregistrată pe rolul instanţei la data de 03.08.2022, consideră că a fost introdusă în interiorul termenului de prescripţie a dreptului de a cere executarea silită, excepţia prescripţiei fiind neîntemeiată, iar sentinţa de fond astfel pronunţată nelegală.

Pentru motivele arătate a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat.

4. Apărările formulate în cauză

Intimaţii-pârâţi au depus întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei de fond ca temeinică şi legală. În esenţă, au arătat că instanţa a apreciat în mod just că, potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, autoritatea publică este obligată să execute obligaţia stabilită prin hotărârea judecătorească ce reprezintă titlul executoriu, în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă, dacă în cuprinsul acesteia nu este prevăzut un alt termen. Însă, decizia nr. 2370 a fost pronunţată de instanţa supremă la 08.05.2019, iar autoritatea publică avea obligaţia de a o executa de la momentul pronunţării, acest aspect rezultând din partea finală a dispozitivului în care s-a dispus că penalităţile se aplică de la momentul pronunţării deciziei şi până la momentul executării obligaţiei.

Au mai susţinut că nu se poate reţine că ar fi rămas în pasivitate din moment ce obligaţia stabilită prin hotărâre judecătorească a fost îndeplinită, Guvernul României emiţând H.G. nr. 746/2022 pentru aprobarea cotei procentuale ce urmează a fi achiziţionată de salariaţii societăţii OMV Petrom S.A. şi momentului la care se va realiza achiziţionarea acţiunilor de către aceştia. Prin urmare, au arătat că susţinerile recurentei sunt neîntemeiate, iar soluţia pronunţată de prima instanţă se impune a fi menţinută, întrucât aceasta a interpretat şi aplicat în mod corect dispoziţiile legale în vigoare, în raport de situaţia de fapt ce îşi găseşte suport în probatoriul administrat.

II. Soluţia instanţei de recurs.

Înalta Curte, examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor formulate prin întâmpinare, raportat la dispoziţiile legale aplicabile, constată fondat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în sensul că soluţia de admitere a excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune a fost pronunţată cu interpretarea greşită a dispoziţiilor legale incidente.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

În fapt, aşa cum s-a arătat în considerentele de la pct. I.1. al acestei decizii, prin cererea de executare silită înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, la data de 05.08.2022, sub nr. x/2022, întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 24 şi art. 25 din Legea nr. 554/2004, reclamanta A. a solicitat să se constate că Guvernul României nu a executat de bunăvoie, în termen de cel mult 30 de zile, decizia nr. 2370/08.05.2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată în dosarul nr. x/2015.

Totodată, a solicitat instanţei să aplice Prim-Ministrului României, în calitate de conducător al executivului, o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, având în vedere că nu a pus în executare decizia anterior indicată, la expirarea termenului de cel mult 30 de zile, calculat de la data de 08.06.2019, şi să fixeze cuantumul penalităţilor în valoare de 1.000 RON/zi de întârziere, care vor fi calculate de la expirarea termenului de 30 zile, acordate prin titlul executoriu indicat.

Prin decizia nr. 2370/08.05.2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2015, pârâtul Guvernul României a fost obligat să adopte o hotărâre pentru punerea în aplicare a dispoziţiilor art. 9 din anexa la O.U.G. nr. 49/1997, astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 55/2003, în vederea vânzării de acţiuni OMV Petrom S.A., până la limita de 8% din capitalul social, la acelaşi preţ la care au fost vândute acţiunile în cadrul procesului de privatizare, sub sancţiunea unor penalităţi de 1.000 RON pe fiecare zi de întârziere, de la data pronunţării deciziei şi până la executarea obligaţiei.

A susţinut reclamanta că, până la data formulării cererii de chemare în judecată, pârâtul nu şi-a îndeplinit obligaţia stabilită intuitu personae în sarcina sa, deşi cunoştea că avea această obligaţie chiar de la data pronunţării deciziei ce reprezintă titlul executoriu în cauză, dată de la care îi datorează şi penalităţi de 1.000 RON pentru fiecare zi de întârziere începând cu 08.05.2019 şi în continuare, până la executarea întocmai a titlului.

Soluţionând cauza, prima instanţă a respins excepţiile necompetenţei materiale, a inadmisibilităţii şi a lipsei calităţii procesuale active, ca neîntemeiate, şi a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, respingând acţiunea reclamantei pe acest temei.

În susţinerea acestei din urmă soluţii, instanţa de fond a reţinut că termenul de prescripţie este termenul general de 3 ani, calculat de la 08.05.2019, care s-ar fi împlinit la data de 08.05.2022 dacă nu ar fi operat suspendarea acestuia prin Decretul nr. 195/2020 şi Decretul nr. 240/2020, decrete prin care s-a prelungit termenul de prescripţie până la data de 08.07.2022, dată faţă de care cererea depusă la oficiul poştal la 03.08.2022 este în afara termenului de prescripţie extinctivă de 3 ani prelungit, fiind astfel prescrisă.

Soluţia pronunţată asupra excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune a fost criticată de reclamantă, considerând că a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, a celor cuprinse la art. 41 din Decretul nr. 195/2020 şi la art. 2532 pct. 9 teza a II-a din C. civ., respectiv la art. 706 din C. proc. civ.

Cu titlu prealabil, Înalta Curte constată că, deşi recurenta-reclamantă a invocat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., din cererea de recurs formulată nu rezultă că a dezvoltat critici ce pot fi încadrate în acest caz de casare, fiind invocat formal.

Ca atare, va proceda la examinarea sentinţei de fond din perspectiva cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ce vizează pronunţarea hotărârii cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material incidente, astfel cum a pretins recurenta în cererea de recurs formulată.

În acord cu susţinerile recurentei, pe care le găseşte întemeiate, şi contrar argumentelor instanţei de fond, al cărei raţionament logico-juridic nu îl împărtăşeşte, Înalta Curte reţine că termenul de prescripţie al dreptului material de a cere executarea silită nu se calculează în speţă prin raportare la data pronunţării hotărârii judecătoreşti în discuţie.

Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004: "Dacă în urma admiterii acţiunii autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operaţiuni administrative, executarea hotărârii definitive se face de bunăvoie în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen, în termen de cel mult 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii", iar, (2) "În cazul în care debitorul nu execută de bunăvoie obligaţia sa, aceasta se duce la îndeplinire prin executare silită, parcurgându-se procedura prevăzută de prezenta lege."

Alineatul (3) al acestui text de lege stipulează că, "La cererea creditorului, în termenul de prescripţie a dreptului de a obţine executarea silită, care curge de la expirarea termenelor prevăzute la alin. (1) şi care nu au fost respectate în mod culpabil, instanţa de executare, prin hotărâre dată cu citarea părţilor, aplică conducătorului autorităţii publice sau, după caz, persoanei obligate, o amendă de 20 % din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, care se face venit la bugetul de stat, iar reclamantului îi acordă penalităţi, în condiţiile art. 906 din C. proc. civ.."

Dispoziţiile art. 24 din Legea nr. 554/2004 prevăd o procedură specială de executare a hotărârilor pronunţate de instanţele de contencios administrativ, acestea instituind, pe de o parte, un mijloc de constrângere a autorităţii publice pentru executarea obligaţiilor stabilite în sarcina sa, iar, pe de altă parte, reglementează o formă de răspundere juridică drept sancţiune a atitudinii de pasivitate a autorităţii publice şi a conducătorului acesteia. Altfel spus, mecanismul juridic reglementat în art. 24 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 este fundamentat pe premisa neexecutării culpabile a hotărârii judecătoreşti în termenul prevăzut de lege.

Prima etapă a procedurii de executare silită intervine dacă obligaţiile stabilite prin titlul executoriu nu sunt executate de bunăvoie în termenul menţionat în textul de lege incident şi are semnificaţia, aşa cum s-a precizat, unui mijloc de constrângere a debitorului în vederea executării în natură a obligaţiei.

În a doua etapă a procedurii, aşa cum reiese din conţinutul alin. (4) al art. 24 din Legea nr. 554/2004, dacă, în termen de 3 luni de la data comunicării hotărârii de aplicare a amenzii şi de acordare a penalităţilor, debitorul nu execută obligaţia prevăzută în titlul executoriu, instanţa de executare, la cererea creditorului, va fixa suma definitivă ce se va datora statului cu titlu de amendă şi suma ce i se va datora lui cu titlu de penalităţi, prin hotărâre dată cu citarea părţilor, în acest mod definitivându-se procedura de executare.

În speţă, Înalta Curte constată că titlul executoriu nu prevede un anumit termen pentru executarea obligaţiei stabilite în cuprinsul său, respectiv aceea prin care pârâtul Guvernul României a fost obligat să adopte o Hotărâre de Guvern pentru punerea în aplicare a dispoziţiilor articolului 9 din Anexa 1 a O.U.G. nr. 49 din 1997. Faptul că, prin titlu executoriu s-a stabilit şi sancţiunea aplicării unor penalităţi de 1.000 RON pe fiecare zi de întârziere de la data pronunţării deciziei şi până la executarea obligaţiei, nu înseamnă că autoritatea publică trebuia să execute obligaţia de a adopta hotărârea de guvern de la momentul pronunţării deciziei, cum în mod greşit a reţinut prima instanţă.

Întrucât în cauză este vorba despre prescripţia executării silite, în lipsa unor dispoziţii speciale contrare, termenul de prescripţie a dreptului de a obţine executarea silită aplicabil în speţa dedusă judecăţii este, potrivit art. 28 din Legea nr. 554/2004, cel de drept comun reglementat la art. 706 alin. (1) din C. proc. civ., respectiv de 3 ani, care curge, conform alin. (2) teza întâi, "de la data când se naşte dreptul de a obţine executarea silită".

Procedura de executare silită se declanşează la cererea creditorului, cu respectarea termenului de prescripţie de 3 ani, însă numai după expirarea termenelor prohibitive instituite de art. 24 din Legea nr. 554/2004, astfel că penalităţile nu se stabilesc de la data pronunţării hotărârii judecătoreşti ce constituie titlu executoriu.

Sub acest aspect se impune a se aminti faptul că prin decizia nr. 12 din 22 februarie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial nr. 572 din 4 iunie 2021, dată în interpretarea art. 24 din Legea nr. 554/2004, s-au stabilit următoarele:

"- termenul în care creditorul poate solicita fixarea sumei ce i se datorează de către debitor cu titlu de penalităţi este termenul de prescripţie a executării silite, de 3 ani, reglementat de art. 706 C. proc. civ., termen care curge de la data executării obligaţiei sau, în caz de neexecutare, de la data expirării termenului de 3 luni, înăuntrul căruia debitorul avea posibilitatea să execute în natură obligaţia;

- penalităţile stabilite în procent pe zi de întârziere se calculează de la momentul indicat în încheierea pronunţată în cadrul procedurii reglementate de art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, până la executarea obligaţiei, dar nu mai târziu de momentul expirării termenului de 3 luni, înăuntrul căruia debitorul avea posibilitatea să execute în natură obligaţia, în caz de neexecutare;

- în cadrul procedurii reglementate de art. 24 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, instanţa de judecată poate stabili valoarea obiectului obligaţiei, la care se aplică penlităţile de întârziere stabilite în procent pe zi de întârziere, în ipoteza în care instanţa prevăzută la art. 24 alin. (3) din aceeaşi lege nu a stabilit acest lucru."

În plus, instanţa de control judiciar reţine că prin art. 1 din Decretul nr. 195/2020 al Preşedintelui României s-a instituit starea de urgenţă pe teritoriul naţional, iar prin art. 1 din Decretul nr. 240/2020 s-a prelungit starea de urgenţă, aceasta existând în perioada 16.03.2020-14.05.2020.

Instituirea stării de urgenţă prin intermediul acestor decrete a fost generată de evoluţia situaţiei epidemiologice naţionale şi internaţionale determinată de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2 la nivelul a peste 150 de ţări, precum şi de declararea "Pandemiei" de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii, la data de 11.03.2020. Prin aceste acte normative au fost stabilite măsurile aplicabile pe perioada stării de urgenţă în mai multe domenii de activitate, inclusiv în domeniul justiţiei.

Astfel, în perioada stării de urgenţă, curgerea termenului de prescripţie a fost suspendată timp de două luni, aşa cum s-a menţionat în art. 41 din Decretul nr. 195/2020 şi art. 62 din Decretul nr. 240/2020.

Prin urmare, în contextul în care acţiunea a fost formulată la data de 03.08.2022 (data ştampilei oficiului poştal), în interiorul termenului de prescripţie de 3 ani, calculat după expirarea termenelor expres prevăzute de art. 24 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte constată că instanţa de fond a dat o dezlegare greşită excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune, aspect de natură a atrage incidenţa motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., cu consecinţa casării sentinţei sub aspectul precizat.

2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru considerentele expuse la pct. II.1 al acestei decizii, constatând că sentinţa primei instanţe este nelegală, fiind pronunţată cu interpretarea şi aplicarea eronată a normelor de drept material ce reglementează prescripţia extinctivă a dreptului de a cere executarea silită, fiind întrunit cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (2) din C. proc. civ., raportat la art. 20 alin. (3) din Legea nr. 544/2004, va admite recursul declarat de reclamanta A., va casa sentinţa recurată în ceea ce priveşte soluţionarea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei nr. 1876 din 21 octombrie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 27 aprilie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.