Judicial review of discrimination conviction: Casation for insufficient reasoning on evidence and arguments in administrative challenge to anti-discrimination authority sanction.

Şedinţa publică din data de 27 aprilie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei.

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 16.06.2020, sub nr. x/2020, reclamantul Primarul Municipiului Mangalia a solicitat instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, să dispună:

1. Anularea Hotărârii nr. 355/29.04.2020 emisă de Colegiul Director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, prin care:

a) s-a constatat în mod neîntemeiat că refuzul motivat de acordare a concediului de odihnă la data impusă de petent, refuzul nereal al eliberării unei adeverinţe pentru medic, aplicarea unei sancţiuni, care nu a fost aplicate în fapt şi respectiv solicitarea de rapoarte de activitate şi mutarea locului de desfăşurare a activităţii intr-un alt sediu al UAT Mangalia, reprezintă discriminare si hărţuire, contrar oricărei realităţi de fapt şi pe baza unor susţineri total subiective, atât ale părţii interesate cât şi ale martorului acestuia, care se afla, de asemenea, într-o situaţie conflictuală cu instituţia pe motive speculate strict politic;

b) s-a dispus în mod nefondat amendarea reclamantului cu suma de 2.000 de RON pentru săvârşirea faptelor apreciate ca fiind discriminatorii, prevăzute de art. 2 alin. (5), art. 7, lit. b) şi art. 15 din O.G. nr. 137/2000;

2. Obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

La termenul de judecată din data de 04.12.2020 a fost introdus în cauză A., în calitate de pârât, în temeiul prevederilor art. 78 alin. (2) C. proc. civ., reţinându-se că reclamantul a fost de acord cu introducerea în cauză a acestei persoane.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 367 din 12 martie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Primarul Municipiului Mangalia în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi A., ca nefondată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei nr. 367 din 12 martie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a exercitat recurs reclamantul Primarul Municipiului Mangalia, criticând-o pentru nelegalitate din perspectiva dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ. şi solicitând admiterea recursului, casarea în tot a hotărârii recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

În dezvoltarea recursului a susţinut, în contextul expunerii succinte a situaţiei de fapt şi a soluţiei pronunţate, că instanţa de fond a reţinut în mod corect că sarcina probei pentru demontarea acuzaţiilor formulate îi revine reclamantului potrivit legii, însă, în motivarea soluţiei pronunţate, nu a făcut nicio referire la probele administrate în acest sens.

Ca urmare, a înţeles să invoce dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., arătând că din motivarea hotărârii se poate desprinde doar ideea conform căreia au fost aplicate dispoziţiile legale citate în cuprinsul ei şi faptul că reclamantul nu a făcut dovada contrară, dar anexat listei de probatorii se regăsesc dovezile ce demontează toate susţinerile petentului din perspectiva neacordării concediului de odihnă pentru anul 2019 şi pretinsului refuz al eliberării unei adeverinţe.

În ceea ce priveşte motivul de discriminare reprezentat de mutarea biroului petentului, susţine că şi această situaţie a fost în mod obiectiv argumentată şi dovedită prin aceea că au fost delegate atribuţii diferite de cele pe care intimatul-pârât A. le avea anterior, acestă delegare fiind, în realitate, motivul nemulţumirilor şi al sesizării Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării. Or, delegarea de atribuţii este o procedură legală ce nu are nicio legătură cu textele de lege avute în vedere la aplicarea sancţiunilor în temeiul prevederilor O.U.G. nr. 137/2000.

Faţă de cele arătate, solicită a se observa că motivarea instanţei de fond în legătură cu probele administrate în cauză se rezumă la o singură frază prin care a reţinut că, în raport cu materialul probator, au existat măsuri din partea reclamantului prin care asupra numitului A. s-au exercitat acţiuni nejustificate obiectiv.

Întrucât în motivarea reţinută nu a făcut nicio referire la probele administrate, a considerat recurentul-reclamant că sunt întrunite dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., în sensul lipsei motivării hotărârii, solicitând casarea acesteia şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

A mai susţinut recurentul-reclamant incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., arătând că instanţa de fond a aplicat în mod greşit dispoziţiile art. 2 alin. (5), art. 7 şi art. 5 din O.U.G. nr. 137/2000, nefiind îndeplinite condiţiile legale pentru existenţa unor situaţii de discriminare faţă de intimatul-pârât A..

Astfel, deşi instanţa de fond a citat în integralitate textele de lege aplicabile cauzei, faţă de situaţia descrisă de reclamant în acţiunea introductivă şi probele administrate, respectiv proba cu înscrisuri, cel puţin două dintre faptele de discriminare reţinute în actul atacat, în fapt, nu există. Situaţiile expuse sunt nereale, fiind contrazise de probe clare, constând în hotărâri judecătoreşti şi adeverinţe eliberate la cererea petentului pentru concediu medical.

În opinia recurentului, singura faptă reală din cuprinsul actului atacat este cea a mutării biroului şi delegării de atribuţii petentului, situaţie pe deplin şi obiectiv justificată, fiind o atribuţie ce îi revine reclamantului în virtutea legii. Simpla nemulţumire a petentului faţă de această măsură a Primarului, respectiv schimbarea biroului ca urmare a delegării unor atribuţii, nu poate constitui temei pentru sancţionarea reclamantului în baza O.U.G. nr. 137/2000. Pentru aceste motive, a solicitat analizarea incidenţei dispoziţiilor art. 2, art. 7 şi art. 15 din O.U.G. nr. 137/2000 şi să se constate că acestea nu sunt aplicabile în speţă, nemulţumirile intimatului-pârât A. neputând fi interpretate drept acte discriminatorii şi abuzive.

4. Apărările formulate în cauză

Intimaţii-pârâţi nu au formulat întâmpinare în faza procesuală a recursului.

II. Soluţia instanţei de recurs.

Înalta Curte, examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs şi a dispoziţiilor legale aplicabile, constată fondat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., în sensul că soluţia pronunţată de instanţa de fond nu îndeplineşte cerinţele prevăzute de lege sub aspectul motivării hotărârii judecătoreşti, incidenţa acestui motiv de recurs fiind de natură a determina casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe de fond.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

În fapt, prin Hotărârea nr. 355/29.04.2020 emisă de Colegiul Director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, s-a constatat că refuzul Primarului Municipiului Mangalia de acordare a concediului de odihnă la data impusă de petentul A., refuzul nereal al eliberării unei adeverinţe pentru medic, aplicarea unei sancţiuni care nu a fost aplicată în fapt şi respectiv solicitarea de rapoarte de activitate şi mutarea locului de desfăşurare a activităţii într-un alt sediu al Unităţii Administrativ Teritoriale Mangalia, reprezintă fapte de discriminare şi hărţuire. Totodată, s-a dispus amendarea Primarului Municipiului Mangalia cu suma de 2.000 RON pentru săvârşirea faptelor apreciate ca fiind discriminatorii, prevăzute de art. 2 alin. (5), art. 7 lit. b) şi art. 15 din O.G. nr. 137/2000.

Hotărârea menţionată a fost contestată de reclamantul Primarul Municipiului Mangalia, considerând-o nelegală, întrucât Colegiul Director a reţinut în mod nefondat şi netemeinic aceste fapte, apreciindu-le în mod superficial ca fiind discriminatorii în conformitate cu textele de lege arătate, cu toate că pentru fiecare dintre aceste fapte există probe ce dovedesc contrariul. În plus, în contextul în care întreaga construcţie a acuzaţiei de hărţuire şi discriminare este edificată pe considerente subiective, a susţinut că presupusele fapte discriminatorii nu au nicio legătură cu realitatea.

Pe de altă parte, a susţinut că raportat la constatările nefondate reţinute, s-a dispus amendarea sa cu suma de 2.000 RON, în temeiul art. 26 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, fără a se lua în considerare vreo evidenţă rezultată din înscrisurile anexate cererii de chemare în judecată.

Soluţionând cauza, prima instanţă a respins cererea de chemare în judecată ca nefondată, reţinând, în esenţă, că au existat măsuri din partea reclamantului, prin care asupra pârâtului-petent A. s-au exercitat acţiuni nejustificate obiectiv, de discriminare şi de hărţuire, fiindu-i lezate dreptul la muncă, exercitarea profesiei, precum şi demnitatea umană.

Analizând cu prioritate criticile formulate în recurs din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., clamând lipsa motivării hotărârii, în sensul că instanţa nu a făcut referire în motivare la probele administrate în cauză, Înalta Curte reţine că potrivit dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., hotărârea judecătorească va cuprinde, printre altele, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

În mod necesar, o hotărâre judecătorească trebuie să cuprindă în motivarea sa argumentele pro şi contra care au format, în fapt şi în drept, convingerea instanţei cu privire la soluţia pronunţată, argumente care trebuie să se raporteze, pe de o parte, la susţinerile şi apărările părţilor şi la probatoriul administrat în litigiu, iar, pe de altă parte, la dispoziţiile legale aplicabile raportului juridic dedus judecăţi, în caz contrar fiind lipsită de suport probator şi legal şi pronunţată cu nerespectarea prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Motivarea reprezintă un element esenţial al unei hotărâri judecătoreşti, o puternică garanţie a imparţialităţii judecătorului şi a calităţii actului de justiţie, precum şi o premisă a exercitării corespunzătoare de către instanţa superioară a atribuţiilor de control judiciar, în speţă, de legalitate a hotărârii. De altfel, obligativitatea motivării hotărârilor judecătoreşti constituie o condiţie a procesului echitabil, exigenţă a art. 21 alin. (3) din Constituţia României şi art. 6 alin. (1) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Orice parte are dreptul în cadrul unei proceduri, în mod evident, să prezinte judecătorului observaţiile şi argumentele sale şi să pretindă organului judiciar să le examineze pe acestea în mod efectiv. Dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă observaţiile părţilor sunt corect examinate de către instanţă care are, în mod necesar, obligaţia de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor de probă şi al argumentelor invocate de părţi, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa, astfel că nemotivarea unei hotărâri judecătoreşti, total sau parţial, echivalează practic cu soluţionarea procesului fără a intra în fondul acţiunii, de natură să justifice casarea cu trimitere spre rejudecare.

În cauza dedusă judecăţii, Înalta Curte constată că la pronunţarea sentinţei recurate, instanţa de fond nu a procedat la o analiză efectivă a susţinerilor şi apărărilor invocate de părţi, ceea ce se poate observa din parcurgerea considerentelor hotărârii, care, în fapt, reprezintă o enunţare a textelor de lege incidente, expunerea unor considerente de ordin teoretic şi jurisprudenţial referitoare la domeniul discriminării şi sarcina probei, precum şi o reproducere a faptelor discriminatorii reţinute, conchizând prin a arăta că raportat la materialul probator au existat măsuri din partea reclamantului, prin care asupra pârâtului-petent s-au exercitat acţiuni nejustificate obiectiv, de discriminare şi de hărţuire, fiindu-i lezat dreptul la muncă, exercitarea profesiei, precum şi cel al demnităţii umane.

Astfel, este de observat că prima instanţă nu a arătat motivele pentru care a considerat că argumentele prezentate de reclamant în cuprinsul cererii de chemare în judecată şi sprijinite de probele administrate punctual faţă de fiecare dintre susţinerile autorului sesizării referitoarele la faptele presupus discriminatorii şi de hărţuire nu ar fi temeinice, raportat la contextul cauzei.

În aceste condiţii, motivarea hotărârii atacate nu este de natură să furnizeze reclamantului dovada că susţinerile şi mijloacele de apărare pe care le-a formulat prin cererea dedusă judecăţii au fost serios examinate, împrejurare ce denotă, în fapt, necercetarea fondului cauzei şi determină imposibilitatea instanţei de recurs de a exercita controlul judiciar.

Aşadar, prin omisiunea instanţei de fond de a examina şi a cerceta, în mod efectiv, prin considerentele hotărârii recurate, motivele de fapt şi de drept invocate de reclamant prin cererea de chemare în judecată, care necesitau un răspuns specific şi explicit, au fost nesocotite dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ. şi a fost încălcat dreptul părţii la un proces echitabil, Înalta Curte fiind astfel în imposibilitatea de a exercita în mod corespunzător atribuţiile de control judiciar.

Întrucât s-a cauzat reclamantului o vătămare procesuală ce nu poate fi înlăturată altfel decât prin casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă de fond, Înalta Curte va proceda în acest sens pentru a se asigura părţilor accesul la dublul grad de jurisdicţie, ca garanţie a legalităţii şi temeiniciei hotărârii judecătoreşti ce va fi dată în cauză.

Având în vedere incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., se constată că nu se mai impune analizarea celorlalte critici care se circumscriu motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din acelaşi act normativ, acestea urmând a fi examinate de instanţa de fond cu ocazia rejudecării cauzei.

De altfel, cu ocazia rejudecării, prima instanţă urmează a proceda la un examen efectiv al argumentelor prezentate de reclamant în cuprinsul cererii de chemare în judecată, prin raportare la apărările formulate de pârât şi la mijloacele de probă administrate în cauză, în vederea analizării tuturor aspectelor de fond necesare lămuririi situaţiei de fapt.

2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru considerentele expuse la pct. II.1. al acestei decizii, constatând că sentinţa primei instanţe este nelegală, fiind pronunţată cu nerespectarea dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., de natură a atrage incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din acelaşi act normativ, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (2) din C. proc. civ., raportat la art. 20 alin. (3) din Legea nr. 544/2004, va admite recursul declarat de reclamantul Primarul Municipiului Mangalia, va casa sentinţa recurată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul Primarul Municipiului Mangalia împotriva sentinţei nr. 367 din 12 martie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 27 aprilie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.