Constitutional referral for criminal liability of legal persons denied as inadmissible due to lack of link to pending procedural delay dispute

Şedinţa publică din data de 26 aprilie 2023

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin încheierea din 08.03.2023 pronunţată în dosar nr. x/2019.1 s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 135 alin. (1) din C. pen., formulată de petentul A..

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa învestită cu cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a reţinut că în cauză nu este îndeplinită condiţia de admisibilitate constând în legătura dintre dispoziţiile legii a căror neconstituţionalitate se invocă şi litigiul pendinte, întrucât norma legală cu privire la care s-a invocat excepţia de neconstituţionalitate vizează răspunderea persoanei juridice, cu excepţia statului şi a autorităţilor publice, în materie penală.

S-a mai reţinut că dosarul în cadrul căruia a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate are ca obiect plângerea formulată împotriva încheierii prin care s-a soluţionat contestaţia privind tergiversarea procesului, formulată de contestatorul A. în dosarul nr. x/2019.

La data de 10 martie 2023, în termen legal, petentul A. a formulat recurs împotriva încheierii menţionate, sub aspectul soluţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, învederând, în esenţă, următoarele:

-Excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 135 alin. (1) din C. pen., potrivit cărora:

"(1) Persoana juridică, cu excepţia statului şi a autorităţilor publice, răspunde penal pentru infracţiunile săvârşite în realizarea obiectului de activitate sau în interesul ori în numele persoanei juridice" a fost invocată cu respectarea dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, astfel încât cererea de sesizare este admisibilă, respectiv a fost ridicată de către una din părţile procesului şi are legătură cu cauza;

- Prin respingerea solicitării de sesizare a Curţii Constituţionale petentul este grav vătămat în drepturile sale legitime, astfel că se impune casarea încheierii recurate şi admiterea solicitării.

Analizând cauza, Înalta Curte constată următoarele:

Reglementând condiţiile de admisibilitate a unei cereri de sesizare a Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate, art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, prevede că aceasta trebuie să fie ridicată în faţa instanţelor judecătoreşti, la cererea uneia dintre părţi, sau din oficiu, de către instanţă ori de procuror în cauzele în care participă; să vizeze neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare; să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituţionale, printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale şi să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia. Din redactarea art. 29 din Legea nr. 47/1992 rezultă că cerinţele de admisibilitate a excepţiei sunt şi cele de admisibilitate a cererii de sesizare a Curţii cu excepţia ridicată.

În aplicarea acestui text de lege, instanţa realizează o verificare sub aspectul respectării condiţiilor legale în care excepţia de neconstituţionalitate, ca incident procedural, poate fi folosită, care nu echivalează cu o analiză a conformităţii prevederii atacate cu Constituţia şi nici cu soluţionarea de către instanţă a unui aspect de contencios constituţional, căci instanţa nu statuează asupra temeiniciei excepţiei, ci numai asupra admisibilităţii cererii de sesizare a Curţii Constituţionale.

Aşa cum rezultă din cuprinsul dispoziţiilor art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, rep., se înţelege că legiuitorul a rezervat instanţelor de judecată în faţa cărora se invocă excepţii de neconstituţionalitate rolul de prim filtru în privinţa acestora, a căror trimitere la Curtea Constituţională nu se poate dispune decât sub rezerva constatării întrunirii condiţiilor cumulative de admisibilitate instituite prin alin. (1)-(3) din norma menţionată.

Or, în analiza sa, instanţa ce a pronunţat încheierea nu a făcut decât să-şi exercite acest rol de prim filtru al sesizării vizând neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 135 alin. (1) C. pen.

Astfel, în esenţă, instanţa în faţa căreia s-a formulat sesizarea vizând neconstituţionalitatea dispoziţiei legale menţionate anterior a apreciat asupra inadmisibilităţii acesteia întrucât dispoziţia legală vizată de excepţie nu are legătură cu cauza, în condiţiile în care dosarul în cadrul căruia a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate are ca obiect plângerea formulată împotriva încheierii prin care s-a soluţionat contestaţia privind tergiversarea procesului, formulată de contestatorul A. în dosarul nr. x/2019.

Criticând această soluţie, recurentul a susţinut pe calea recursului că excepţia de neconstituţionalitate pe care a invocat-o are legătură cu soluţionarea cauzei în dosarul în care a fost invocată deoarece s-a încălcat principiul răspunderii juridice a statului şi a autorităţilor publice pentru fapte de vătămare a persoanelor în drepturile şi interesele lor, principiu consacrat de Constituţia României.

Înalta Curte apreciază însă că o astfel de informaţie nu este aptă să demonstreze ceea ce prima instanţă a reţinut că lipseşte sesizării, respectiv legătura cu cauza, ci, cel mult, demonstrează cauza nemulţumirii recurentului faţă de împrejurarea că a fost respinsă plângerea formulată împotriva încheierii prin care s-a soluţionat contestaţia privind tergiversarea procesului.

Reafirmând argumentele sale de neconstituţionalitate a acestei dispoziţii legale prin memoriul de recurs, recurentul pretinde că textul în discuţie încalcă grav şi art. 2 din Constituţia României, considerând că statul s-a protejat prin omisiune împotriva unor plângeri referitoare la infracţiuni comise de autorităţi. După cum însuşi recurentul afirmă, acest aspect este văzut de acesta ca un viciu de neconstituţionalitate care trebuie reglat de Curtea Constituţională.

În jurisprudenţa sa constantă, fundamentată pe atribuţiile sale constituţionale şi legale, Curtea Constituţională şi-a negat rolul de legiuitor pozitiv, respingând excepţii de neconstituţionalitate ce criticau situaţii de nereglementare legală ori de vid legislativ, subliniind că rolul său constituţional este de a verifica şi scoate în afara fondului legislativ activ dispoziţii de lege sau ordonanţe afectate de viciul neconstituţionalităţii.

Astfel, având a aprecia asupra cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate, instanţa a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, atunci când a constatat că nu se impune învestirea instanţei de contencios constituţional cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate, nefiind întrunite cerinţele textului legal care să facă posibilă sesizarea.

Aşa fiind, în cauza de faţă nu se constată existenţa unei legături efective între necesitatea pronunţării unei hotărâri în contenciosul constituţional şi soluţionarea cauzei, deoarece aspectele invocate de către recurent nu se constituie în chestiuni de ordin prejudicial care să fie date în competenţa jurisdicţiei constituţionale.

Faţă de argumentele anterior reţinute, Înalta Curte va respinge,ca nefondat, recursul declarat de recurentul A. împotriva încheierii de şedinţă din 8 martie 2023 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva încheierii din 8 martie 2023 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2019.1, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 26 aprilie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.