Transfer denial upheld: judge's challenge to magistrate council's refusal based on court staffing needs rejected.

Şedinţa publică din data de 25 aprilie 2023

Asupra contestaţiei de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul contestaţiei deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată la data de 26 ianuarie 2023, pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, contestatoarea A., în contradictoriu cu intimatul Consiliul Superior al Magistraturii ("CSM", "Consiliul"), a solicitat anularea Hotărârii nr. 2490/15.11.2022 emisă de Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru Judecători şi a Hotărârii nr. 2760/17.11.2022 emisă de Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru Judecători şi obligarea intimatului la emiterea unei noi hotărâri prin care să dispună aprobarea cererii de transfer la oricare secţie a uneia din instanţele următoare: Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti, Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti.

În motivarea cererii, contestatoarea a arătat că prin Hotărârea nr. 2490/15.11.2022, intimatul a respins cererea sa de transfer, bazat pe faptul că şapte judecători din cadrul Judecătoriei Constanţa au solicitat transferul, astfel că o eventuală admitere a tuturor acestor cereri ar afecta buna funcţionare a instanţei. Prin urmare, intimatul a admis doar două cereri din cele zece, cererea contestatoarei fiind respinsă.

Prin raportare la aceste motive, în temeiul art. 613din Legea nr. 303/2004, a formulat o nouă cerere de transfer din cadrul Judecătoriei Constanţa la una dintre Judecătoriile Sectorului 1, 2, 3, 4, 5 sau 6 din Bucureşti, arătând că situaţia sa, prin raportare la cererile de transfer deja admise, reclamă şi admiterea cererii sale.

Prin Hotărârea nr. 2760/17.11.2022, intimatul a respins cererea contestatoarei, bazat pe vechimea redusă, dar şi pe faptul că Judecătoria Constanţa se confruntă deja cu o situaţie dificilă din punct de vedere al personalului.

În opinia contestatoarei, cele două hotărâri sunt emise cu încălcarea prevederilor art. 612din Legea 303/2004, în cazul său impunându-se transferul la una dintre Judecătoriile din Bucureşti.

Astfel, contestatoarea a susţinut că este cadru universitar încă din anul 2015 la Facultatea de Drept a Universităţii din Bucureşti, desfăşurând activitate didactică la disciplinele Drept internaţional public şi Organizaţii şi Relaţii Internaţionale, fiind totodată doctorand la disciplina Dreptul Comerţului Internaţional, teză care are termen de susţinere în acest an, fiind în ultimul an de graţie care este posibil a fi acordat.

În acest context, trebuie să fie prezentă în Bucureşti pentru a merge la seminarele ce au loc în cadrul Facultăţii de Drept din Bucureşti, dar şi pentru a discuta cu coordonatorul său şi pentru a avea acces la resurse necesare activităţii mele de cercetare, resurse care nu se găsesc în Constanţa şi care nu pot fi consultate digital.

Totodată, este membru în echipa de cercetare B., un proiect realizat în colaborare cu Research Council of Norway, care necesită prezenţa sa fizică în Bucureşti, având în vedere că activitatea de cercetare desfăşurată în cadrul acesteia este una de amploare şi presupune inclusiv deplasări în afara ţării.

În plus, distanţa faţă de Bucureşti a condus la pierderea a numeroase oportunităţi unice în cariera unui magistrat, cele mai relevantă fiind imposibilitatea de a pleca la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene alături de cadrul său didactic coordonator, care actualmente serveşte drept judecător în cadrul CJUE, precum şi imposibilitatea de a desfăşura activitate didactică în cadrul C..

În ceea ce priveşte situaţia personală, a arătat că deţine posibilităţi locative proprii în Bucureşti, transferul fiind o oportunitate de a degreva bugetul public de decontarea chiriei în ce o priveşte.

În plus, atât familia, logodnicul, cât şi prietenii săi locuiesc în Bucureşti, astfel încât distanţa faţă de acest oraş şi-a pus o amprentă negativă asupra vieţii private şi a posibilităţii de a întemeia o familie, având în vedere absenţa sa frecventă de lângă cei apropiaţi.

Totodată, în urma unei operaţii chirurgicale, este nevoită să vină în Bucureşti pentru şedinţe de recuperare în cadrul clinicii D., iar naveta constantă de 220 km produce un impact semnificativ asupra stării sale de sănătate, aceasta având un început de hernie de disc, stare care se adaugă peste motivele medicale anterior indicate.

A susţinut contestatoarea că respingerea transferului este, în esenţă, nemotivată, neţinând cont de niciunul dintre criteriile prevăzute de Legea nr. 303/2004.

Motivul pe care se bazează cele două hotărâri de respingere a cererilor de transfer ale sale sunt reprezentate de asigurarea bunei funcţionări a Judecătoriei Constanţa. Intimatul a considerat că prin raportare la personalul disponibil şi la gradul de încărcare al instanţei, sunt posibile doar trei transferuri.

Pentru a stabili însă care din cele opt cereri de transfer urmează a fi soluţionate favorabil, cu excepţia cazului doamnei E. şi F., intimatul nu a luat în considerare niciunul dintre criteriile prevăzute de art. 612din Legea nr. 303/2004, ci a ales în mod arbitrar să soluţioneze favorabil cererea doamnei G.. Această alegere arbitrară nu doar că principiul egalităţii de tratament, dar încalcă şi prevederile art. 612din Legea nr. 303/2004.

Pentru a soluţiona cererile de transfer formulate, intimatul avea obligaţia de a analiza situaţia fiecărui solicitant în parte, raportat la criteriile prevăzute de lege. Or, intimatul s-a rezumat la a invoca un motiv formal - interesul general al bunei funcţionări a instanţei de unde se solicită transferul. A mai invocat intimatul ca motiv situaţia personală deosebită a doamnei G., motive pe care le-a avansat şi contestatoarea, alături de alte motive profesionale concrete.

Or, o astfel de analiză selectivă raportată exclusiv la o parte dintre criteriile prevăzute de lege, este una nelegală, nefiind de natură a asigura un echilibru între criteriile de ordin obiectiv referitoare la situaţia instanţelor implicate în procedura de transfer şi criteriile de ordin personal ale solicitantului. De altfel, în procedura de transfer antemenţionată, se impunea analiza criteriilor subiective legate de persoana fiecărui solicitant în parte, raportat tocmai la faptul că era necesară selecţia a trei din cele opt cereri de transfer.

Simpla referire la date statistice şi la situaţia judecătorilor din cadrul Judecătoriei Constanţa, fără legătură cu argumentele de ordin personal şi profesional invocate echivalează cu o lipsă de motivare a Hotărârilor, ceea ce contravine art. 612din Legea nr. 303/2004.

Dacă s-ar fi analizat în mod real cererea sa de transfer, în temeiul principiului egalităţii de tratament, se impunea şi admiterea acesteia, similar situaţiei doamnei judecător G..

În plus, raportat la criteriile stabilite de art. 612din Legea 303/2004, se impunea admiterea cererii sale cu prioritate faţă de situaţia doamnei G..

În ceea ce priveşte situaţia familială, criteriu prevăzut de art. 612din Legea nr. 303/2004 lit. j), contestatoarea a arătat că a locuit în Bucureşti în ultimii 10 ani, având o legătură mult mai puternică cu oraşul în care am familia, logodnicul şi prietenii, spre deosebire de doamna G.. De asemenea, desfăşoară o activitate profesională extinsă în Bucureşti.

A mai susţinut contestatoarea că respingerea transferului este netemeinică inclusiv prin raportare la criteriile obiective invocate de intimat.

Chiar şi analizând doar argumentele de ordin statistic avute în vedere de CSM pentru emiterea hotărârilor, se poate observa că nici acestea nu sunt de natură să susţină concluzia intimatului.

După cum s-a statuat în hotărârile anterior menţionate, Judecătoria Sector 1 avea o încărcătură mai mare decât a Judecătoriei Constanţa. Astfel, în anul 2021, la Judecătoria Constanţa, încărcătura cauzelor/judecător a fost de 1239, comparativ cu 1250 la Judecătoria Sector 1, iar încărcătura cauzelor/schemă a fost de 898 la Judecătoria Constanţa comparativ cu 983 la Judecătoria Sector 1.

Or, atât Curtea de Apel Bucureşti, cât şi Judecătoria Sector 1, Judecătoria Sector 3, Judecătoria Sector 4 şi Judecătoria Sector 6 au avizat favorabil transferul său la această din urmă instanţă, ceea ce demonstrează că cererea îndeplinea inclusiv criteriul obiectiv pe care CSM şi-a bazat hotărârile de respingere a transferului.

Prin urmare, buna funcţionare a Judecătoriei Sector 1, Judecătoriei Sector 3, Judecătoriei Sector 4 şi Judecătoriei Sector 6 este un argument în favoarea transferului contestatoarei.

Nu în ultimul rând, raportat la situaţia sa particulară, rezultă cu evidenţă că hotărârile sunt emise cu încălcarea interesului unei bune gestionări a resurselor umane.

2. Apărările formulate în cauză

Intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

II. Soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând contestaţia formulată, în raport de actele şi lucrările dosarului şi de dispoziţiile legale aplicabile, constată că aceasta este nefondată, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Înalta Curte constată că a fost învestită în temeiul art. 61^1 alin. (7) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, coroborate cu cele ale art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu o contestaţie ce are ca obiect Hotărârea nr. 2490/15.11.2022 şi Hotărârea nr. 2760/17.11.2022 ale Consiliului Superior al Magistraturii, secţia pentru Judecători prin care s-au respins cererile de transfer ale doamnei judecător A. de la Judecătoria Constanţa.

Potrivit dispoziţiilor art. 60 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată:

"(1) Transferul judecătorilor şi procurorilor de la o instanţă la altă instanţă sau de la un parchet la alt parchet ori la o instituţie publică se aprobă, la cererea celor în cauză, de secţia corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii, cu avizul consultativ motivat al preşedintelui instanţei sau al conducătorului parchetului de unde se transferă şi unde se transferă, însoţite de punctul de vedere al preşedinţilor curţilor de apel sau al procurorilor generali ai parchetelor de pe lângă curţile de apel în circumscripţia cărora se află instanţa sau parchetul de unde se transferă şi unde se transferă. În cazul în care transferul se solicită în circumscripţia aceleiaşi curţi de apel sau a aceluiaşi parchet de pe lângă o instanţă din circumscripţia aceleiaşi curţi de apel este necesar punctul de vedere al preşedintelui respectivei curţi de apel sau al procurorului general al parchetului de pe lângă respectiva curte de apel."

Potrivit art. 61^1:

"(1) Cererile de transfer se depun la Consiliul Superior al Magistraturii în termen de 15 zile de la data publicării anunţului prevăzut la art. 61 alin. (1). Cererea de transfer va conţine informaţii privind specializarea judecătorului sau a procurorului şi, dacă este cazul, disponibilitatea asumată a acestuia de a activa la instanţa sau la parchetul la care solicită transferul, în oricare dintre secţiile sau completurile sau compartimentele la care cerinţele acestei instanţe sau ale acestui parchet o impun".

Totodată, art. 612din acelaşi act normativ prevede că "La soluţionarea cererilor de transfer ale judecătorilor la alte instanţe şi ale procurorilor la alte parchete se au în vedere următoarele criterii:

a) motivele cuprinse în avizele consultative motivate şi punctele de vedere prevăzute la art. 60 alin. (1);

b) volumul de activitate al instanţei sau al parchetului de la care se solicită transferul şi la care se solicită transferul, numărul posturilor vacante şi al posturilor temporar vacante la instanţele sau la parchetele implicate şi dificultăţile de ocupare a acestora;

c) specializarea judecătorului sau a procurorului, specializările complementare, vechimea în cadrul secţiei sau al completului corespunzător specializării;

d) vechimea la instanţa sau la parchetul de la care se solicită transferul;

e) vechimea efectivă în funcţia de judecător sau, după caz, de procuror;

f) vechimea în gradul aferent instanţei sau parchetului la care se solicită transferul;

g) disponibilitatea de a activa în secţia sau în completul corespunzător specializării postului vacant;

h) domiciliul sau, după caz, reşedinţa solicitantului;

i) distanţa dintre domiciliul sau, după caz, reşedinţa şi sediul instanţei sau al parchetului la care funcţionează judecătorul sau procurorul şi posibilităţile reale de navetă, inclusiv timpul afectat acesteia;

j) starea de sănătate şi situaţia familială."

Înalta Curte constată că argumentele de ordin critic privind analiza efectuată de secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii cu privire la îndeplinirea în cauză a criteriilor prevăzute de art. 612din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, sunt neîntemeiate.

Prealabil prezentării, în concret, a argumentelor pe care îşi întemeiază concluzia în sensul netemeiniciei criticilor contestatoarei, Înalta Curte aminteşte, astfel cum a statuat deja în jurisprudenţa sa constantă, că, în exercitarea atribuţiilor lor, Consiliul Superior al Magistraturii, ca de altfel şi entităţile administrative în general, dispun de o marjă de apreciere, astfel că, în situaţia în care nu pot fi identificate motive de nelegalitate formală ori elemente din care să rezulte că emitentul actului administrativ, prin conduita lui, s-a îndepărtat de la scopul legii ori a încălcat principiul proporţionalităţii între interesul public şi cel privat, o evaluare a substanţei măsurilor dispuse, făcută de instanţa de contencios administrativ însăşi, ar constitui o ingerinţă nepermisă în atribuţiile administraţiei publice.

Intimatul are posibilitatea, în funcţie de interesul public al desfăşurării actului de justiţie, să ia în considerare şi alte aspecte relevante în cauză sau invocate de partea interesată. Este important însă ca eventualul refuz al autorităţii să nu se transforme în ceea ce dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ denumesc excesul de putere, respectiv depăşirea limitelor dreptului de apreciere prin încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, prevăzute de Constituţie sau de lege.

Analizând conţinutul actelor administrative atacate în cadrul coordonatelor astfel configurate, Înalta Curte constată că hotărârile contestate respectă limitele şi scopul prevederilor legale în executarea cărora a fost adoptată, iar măsura adoptată a fost în mod exhaustiv şi adecvat motivată, neexistând elemente pe baza cărora să poată fi decelată o exercitare abuzivă a dreptului de apreciere, în sensul art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004.

Astfel, este de remarcat că, în cauză, întreaga procedură s-a desfăşurat cu respectarea prevederilor art. 60, ale art. 61^1, precum şi ale art. 612din Legea nr. 303/2004, privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată.

Raportat la raţiunile şi necesităţile sistemului judiciar, analiza cererilor de transfer s-a efectuat prin prisma acestor criterii, tocmai pentru a asigura luarea unei decizii obiective, în condiţii de legalitate şi oportunitate şi în raport de circumstanţele concrete ale fiecărei solicitări, cu menţinerea unui echilibru între interesul public pe care Consiliul Superior al Magistraturii are obligaţia să-l ocrotească în exercitarea rolului său de garant al independenţei justiţiei şi interesul legitim privat.

Pe de altă parte, din interpretarea tuturor dispoziţiilor legale şi regulamentare privitoare la cariera judecătorilor şi procurorilor, rezultă cu evidenţă, că gestionarea resurselor umane în sistemul judiciar, prin ocuparea posturilor vacante, raportat la raţiunile şi necesităţile sistemului judiciar, reprezintă atributul exclusiv al intimatului Consiliul Superior al Magistraturii.

Din interpretarea dispoziţiilor legale anterior enunţate rezultă că normele care reglementează instituţia transferului au caracter supletiv şi conferă doar o vocaţie în sensul arătat, fără a crea în mod automat un drept solicitantului, iar în speţă, intimatul a fost consecvent, în sensul în care, analizând cererea formulată, în raport de motivele invocate, precum şi în raport de criteriile prevăzute de art. 61^2 din Legea nr. 303/2004, corelând şi avizele emise în temeiul art. 60 din aceeaşi lege, de instanţele implicate în procedura transferului, a apreciat că nu este oportună admiterea cererii de transfer a contestatoarei.

Sub aspectul conţinutului hotărârilor atacate, Înalta Curte reţine că secţia pentru judecători a analizat în mod efectiv toate motivele personale şi profesionale invocate de contestatoare, iar acestea au fost coroborate cu datele obiective privind situaţia posturilor unităţilor implicate în procedura de transfer, încărcătura pe judecător şi pe schemă, la acel moment, precum şi cu avizele emise în cauză.

Secţia pentru judecători a observat faptul că 10 judecători de la Judecătoria Constanţa au solicitat transferul la alte instanţe, iar, în eventualitatea admiterii tuturor acestor cereri de transfer, buna funcţionare a acestei instanţe ar fi fost grav afectată, având în vedere că 8 posturi erau efectiv vacante, un judecător era delegat la altă instanţă, iar 8 posturi aveau ca titulari judecători stagiari, având o competenţă redusă de soluţionare a cauzelor, aspecte ce au rezultat şi din avizele nefavorabile comunicate de Curtea de Apel Constanţa şi Judecătoria Constanţa.

Examinând concomitent cele 10 cereri de transfer de la Judecătoria Constanţa, pentru asigurarea bunei funcţionări a acestei instanţe, în considerarea faptului că doar o cerere de transfer formulată pentru această instanţă se impunea a fi admisă, secţia pentru judecători a apreciat oportună admiterea a doar 2 cereri de transfer, respectiv cererea formulată de doamna judecător G. şi cererea formulată de doamna judecător F., având în vedere situaţia personală deosebită a doamnelor judecător, ce făcea necesară prezenţa acestora în Municipiul Bucureşti şi, respectiv, în Municipiul Râmnicu Vâlcea.

Reţinând şi avizele negative emise de Curtea de Apel Constanţa şi Judecătoria Constanţa, secţia pentru judecători a apreciat că, la acel moment, nu era oportun transferul reclamantei de la Judecătoria Constanţa la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti, Judecătoria Sectorului 4 8ucureşti, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti sau la Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti.

Prin urmare, analizând cererea de transfer formulată, prin raportare la criteriile legale mai sus arătate, care nu au o ordine de prioritate şi reclamă o evaluare comparativă şi cumulativă, precum şi la necesitatea menţinerii unui echilibru între interesul public - buna funcţionare a instanţelor - pe care Consiliul Superior al Magistraturii are obligaţia să-l ocrotească în exercitarea rolului său de garant al independenţei justiţiei şi interesul legitim privat al persoanei care a formulat o cerere de transfer, secţia pentru judecători a considerat, la acel moment, neoportună acordarea transferului în raport de gradul de ocupare al posturilor la Judecătoria Constanţa, precum şi în raport de avizele nefavorabile.

Referitor la criticile reclamantei potrivit cărora secţia pentru judecători nu ar fi acordat relevanţă la analiza cererilor de transfer motivelor personale şi profesionale invocate în susţinerea cererilor, acestea nu pot fi reţinut de vreme ce chiar din considerentele hotărârilor rezultă că ambele cereri de transfer au fost analizate în raport de toate motivele invocate, inclusiv cele personale şi profesionale.

În ceea ce priveşte motivele personale sau profesionale invocate de contestatoare în susţinerea temeiniciei cererii de transfer, acestea nu constituie motive excepţionale de natură a răsturna raportul de preeminenţă al interesului public faţă de drepturile şi interesele private ale solicitantului.

De altfel, soluţionarea unei cereri de transfer nu poate fi raportată exclusiv la situaţia personală a unui magistrat, cu ignorarea celorlalte criterii prevăzute de lege, motivele de ordin personal şi familial reprezentând criterii care trebuie avute în vedere la soluţionarea cererii de transfer, însă acestea nu constituie, prin ele însele, motive determinante în admiterea cererii, fiind supuse cerinţei coroborării cu celelalte criterii regulamentare, astfel încât, prin admiterea cererii de transfer să se asigure, în primul rând, buna funcţionare a instanţelor implicate în procedura transferului.

Or, în cauză, soluţia de respingere a cererilor de transfer ale petentei dispuse de secţia pentru judecători este justificată şi se încadrează în limitele competenţei şi dreptului de apreciere conferit de lege.

Din punct de vedere al cerinţei legale a motivării, instanţa de contencios administrativ poate pronunţa o soluţie de anulare a actului administrativ, dacă este vorba despre o nemotivare totală a acestuia sau dacă din cuprinsul motivelor sumar expuse, judecătorul, dar şi partea vătămată, nu pot analiza şi decela raţionamentul autorităţii emitente. Se constată, însă, că hotărârile atacate respectă cerinţele prevăzute de lege din perspectiva motivării.

Verificând Hotărârile nr. 2490/15.11.2022 şi nr. 2760/17.11.2022, Înalta Curte constată că acestea sunt motivate, expunând corespunzător atât obiectul cererilor de transfer şi împrejurările pe care acestea se întemeiază, cât şi argumentele secţiei pentru judecători pentru care a fost respinsă solicitarea contestatoarei, respectiv datele obiective privind situaţia posturilor, încărcătura pe judecător şi pe schemă de la instanţele implicate în procedura transferului, avizele instanţelor implicate, precum şi argumente referitoare la asigurarea bunei funcţionări a judecătoriei de la care se solicită transferul, care au determinat intimatul să adopte soluţiile de respingere a solicitării de transfer.

La verificarea legalităţii hotărârilor contestate se au în vedere datele existente la momentul analizării cererii contestatoarei, prioritar fiind ca intimatul să aleagă din mai multe variante posibile pe cea care corespunde cel mai bine interesului public protejat, în speţă, funcţionarea optimă a instanţelor implicate în analiză, având în vedere date statistice şi criterii concrete relevante obiective privind toate cererile formulate, iar nu scoase din context şi interpretate în mod subiectiv de fiecare titular al unei cereri de transfer.

De asemenea, criticile contestatoarei referitoare la nelegalitatea respingerii cererii sale de transfer prin raportare la soluţia de admitere a celorlalte cereri de transfer sunt nefondate, atât timp cât secţia pentru judecători a reţinut concursul mai multor cereri de transfer de la Judecătoria Constanţa şi a apreciat că pentru asigurarea bunei funcţionări a acestei instanţe puteau fi admise doar două cereri de transfer, iar solicitările magistraţilor au fost analizate în funcţie de circumstanţele concrete ale fiecărui caz în parte, prin raportare la aceleaşi criterii legale, astfel încât nu se poate vorbi în speţă de o încălcare a principiului egalităţii de tratament.

Concluzionând, în considerarea aspectelor evocate, Înalta Curte constată că nu subzistă motivele de nelegalitate ale Hotărârilor nr. 2490/15.11.2022 şi 2760/17.11.2022 emise de Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru Judecători, actele administrative atacate fiind emise în limitele competenţelor prevăzute de lege şi cu respectarea dispoziţiilor legale incidente.

Pentru considerentele expuse, în baza art. 18 din Legea nr. 554/2004 şi a art. 611alin. (7) din Legea nr. 303/2004 raportat la art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, Înalta Curte va respinge contestaţia formulată de contestatoare, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestaţia formulată de contestatoarea A. împotriva Hotărârilor nr. 2490/15.11.2022 şi 2760/17.11.2022 ale secţiei pentru Judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, ca nefondată.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 25 aprilie 2023.