Judicial transfer dispute: margin of appreciation in balancing institutional workload against personal circumstances
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal filed by a judge, thereby upholding the administrative decision of the Superior Council of Magistracy that rejected her transfer request from a lower court in Motru to a court in Craiova. The dispute concerned a judicial transfer application where the appellant argued that her request was discriminatorily rejected compared to a colleague's approved transfer, citing personal hardships such as a long commute and childcare needs, while the respondent council relied on negative opinions from the courts of origin and destination regarding staffing levels and workload. The Court held that the transfer norms are supplementary and do not create an automatic right, emphasizing that the Council possesses a margin of appreciation to prioritize public interest—specifically, the functional equilibrium of judicial institutions—over individual private interests. Under Articles 60, 61^1, and 61^2 of Law No. 303/2004, the Court determined that the Council correctly applied cumulative criteria, including vacancy rates, workload, and consultative opinions, and that the comparison with a separate transfer approved in a different procedural phase did not constitute discrimination or an abuse of power.
Legislator headnote
AI generatedart. 61 alin. (4) din Legea nr. 303/2004, art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, art. 60 din Legea nr. 303/2004, art. 612din Legea nr. 303/2004, art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, art. 612 lit. a) din Legea nr. 303/2004; Judicial transfer dispute: margin of appreciation in balancing institutional workload against personal circumstances: The dispute concerned a judicial transfer application where the appellant argued that her request was discriminatorily rejected compared to a colleague's approved transfer, citing personal hardships such as a long commute and childcare needs, while the respondent council relied on negative opinions from the courts of origin and destination regarding staffing levels and workload. The Court held that the transfer norms are supplementary and do not create an automatic right, emphasizing that the Council possesses a margin of appreciation to prioritize public interest—specifically, the functional equilibrium of judicial institutions—over individual private interests. Under Articles 60, 61^1, and 61^2 of Law No. 303/2004, the Court determined that the Council correctly applied cumulative criteria, including vacancy rates, workload, and consultative opinions, and that the comparison with a separate transfer approved in a different procedural phase did not constitute discrimination or an abuse of power.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProcedural basis cited in the dispositive for the decision to dismiss the contestation as unfounded.
Substantive legal basis cited in the dispositive governing the jurisdiction and procedural framework for challenging the Superior Council of Magistracy's decision.
Full text
Şedinţa publică din data de 25 aprilie 2023
Asupra contestaţiei de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul contestaţiei deduse judecăţii
Prin cererea înregistrată la data de 25 ianuarie 2023, pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, contestatoarea A., în contradictoriu cu intimaţii Consiliul Superior al Magistraturii şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, a solicitat anularea Hotărârii 2840/17.11.2022 şi obligarea Consiliului Superior al Magistraturii să emită o hotărâre prin care să dispună transferul contestatoarei de la Judecătoria Motru, la Judecătoria Craiova.
În motivarea cererii, contestatoarea a arătat că a formulat cerere de transfer de la Judecătoria Motru la Judecătoria Craiova, invocând atât motive ce ţin stric de statistica instanţelor şi desfăşurarea activităţii, precum şi motive de ordin personal.
Astfel, a precizat faptul că în prezent se află în concediu de creştere copil, fiind suspendată din activitate, începând cu data de 22.02.2022, însă şi-a manifestat disponibilitatea de a reveni în activitate de îndată, începând cu data pentru care s-ar admite cererea de transfer de la Judecătoria Motru la Judecătoria Craiova.
A arătat că la Judecătoria Motru, schema de judecători este completă (probabil printre puţinele instanţe din ţară cu schema completă), în timp ce la Judecătoria Craiova erau şi încă sunt mai multe posturi vacante.
De asemenea, încărcătura completelor la Judecătoria Motru nu este mai mare comparativ cu media naţională, aşa cum rezultă şi din referatul întocmit cu ocazia discutării cererii.
A mai arătat că locuieşte în comuna Isalnita, str. x, jud. Dolj, iar naveta la Judecătoria Motru presupune o naveta zilnică de 83 km dus, 83 km întors, în total 166 km, şi un timp de circa 2-3 ore zilnic, în funcţie de condiţiile meteo şi trafic.
De asemenea, soţul acesteia lucrează ca inginer la S.C. B., pe platforma C., în Craiova, în 3 ture. Are un copil minor, care odată cu întoarcerea sa la serviciu, va trebui dus la o creşă în Craiova, deoarece ar fi inuman să facă naveta cu copilul la Motru. De altfel, pentru mine, acesta este motivul principal pentru care a formulat cererea de transfer.
Consideră că cererea a fost respinsă în mod netemeinic, deloc echitabil şi în mod discriminatoriu, prin comparaţie cu soluţia dispusa în hotărârea nr. 2598/15.11.2022.
Contestatoarea a susţinut că avizul negativ al preşedintelui instanţei dar şi cel al preşedintelui Curţii de Apel Craiova este nejustificat, raportat la art. 61 alin. (4) din Legea nr. 303/2004, având în vedere că atât la momentul discutării cererii, cât şi în prezent, schema de judecători la Judecătoria Motru este completă, încărcătura pe complet de judecată nu este mai mare decât media naţională, chiar şi în condiţiile în care nu îşi mai desfăşura activitatea la Judecătoria Motru de circa un an, fiind în concediu de creştere copil.
De altfel, Consiliul Superior al Magistraturii nu a analizat în niciun fel motivele pentru care s-a emis avizul negativ din partea instanţei de la care provine, ci doar a menţionat acest aspect.
Un alt criteriu la care face referire art. 61 alin. (4) din Legea 303/2004, vizează situaţia hotărârilor sau a lucrărilor restante, care în cazul său, nu există.
Nici în activitate nu a înregistrat întârzieri nejustificate în redactarea lucrărilor şi tot timpul şi-a îndeplinit atribuţiile de serviciu cu maximă responsabilitate şi conştiinciozitate.
Faptul ca 4 judecători dintre cei 5 care activează în prezent la Judecătoria Motru urmează să îndeplinească condiţiile de pensionare, nu reprezintă o certitudine că aceştia vor şi exercita acest drept.
Chiar şi în această ipoteză, nu se poate reţine că prin admiterea cererii sale de transfer de la Judecătoria Motru, la Judecătoria Craiova, ar fi împietată buna desfăşurare a activităţii sau că s-ar crea un dezechilibru, deoarece nu îşi mai desfăşoară activitatea la această instanţă de circa 1 an. Un eventual dezechilibru s-ar produce dacă toţi judecătorii care îndeplinesc condiţiile de pensionare şi-ar exercita acest drept deodată, ori nu mi se pare echitabil să i se impute o astfel de situaţie.
A mai arătat contestatoarea că se simte discriminată, având în vedere condiţiile în care a fost admisă cererea de transfer (singura admisă) la Judecătoria Craiova a colegului de la Judecătoria Segarcea. Acesta are aceeaşi vechime, fiind numit în funcţie odată cu contestatoarea, vine de la o instanţă cu o schemă chiar mai redusă decât Judecătoria Motru şi care mai are şi un post vacant. De asemenea, încărcătura la Judecătoria Segarcea pe judecător a fost de 1057 cauze, comparativ cu Judecătoria Motru, unde încărcătura de judecător a fost de 863.
Având în vedere că motivul principal pentru care i s-a respins cererea de transfer a fost schema redusă de judecători a Judecătoriei Motru, prin comparaţie, apreciază că soluţia a fost luată de către Consiliul Superior al Magistraturii, cu greşita aplicare a legii şi cu exces de putere.
De asemenea, simplul fapt că acest coleg şi-a exprimat acordul de a-şi exercita activitatea ca judecător delegat la Penitenciarul Craiova, nu este suficient să i se admită cererea, mai ales că delegarea la o altă instanţă nu este un criteriu prevăzut de lege la discutarea cererii de transfer la acea instanţă.
2. Apărările formulate în cauză
Intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.
II. Soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Examinând contestaţia formulată, în raport de actele şi lucrările dosarului şi de dispoziţiile legale aplicabile, constată că aceasta este nefondată, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Înalta Curte constată că a fost învestită în temeiul art. 61^1 alin. (7) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, coroborate cu cele ale art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu o contestaţie ce are ca obiect Hotărârea nr. 2840/17.11.2022 a Consiliului Superior al Magistraturii, secţia pentru Judecători prin care s-a respins cererea de transfer a doamnei judecător A. de la Judecătoria Motru.
Potrivit dispoziţiilor art. 60 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată:
"(1) Transferul judecătorilor şi procurorilor de la o instanţă la altă instanţă sau de la un parchet la alt parchet ori la o instituţie publică se aprobă, la cererea celor în cauză, de secţia corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii, cu avizul consultativ motivat al preşedintelui instanţei sau al conducătorului parchetului de unde se transferă şi unde se transferă, însoţite de punctul de vedere al preşedinţilor curţilor de apel sau al procurorilor generali ai parchetelor de pe lângă curţile de apel în circumscripţia cărora se află instanţa sau parchetul de unde se transferă şi unde se transferă. În cazul în care transferul se solicită în circumscripţia aceleiaşi curţi de apel sau a aceluiaşi parchet de pe lângă o instanţă din circumscripţia aceleiaşi curţi de apel este necesar punctul de vedere al preşedintelui respectivei curţi de apel sau al procurorului general al parchetului de pe lângă respectiva curte de apel."
Potrivit art. 61^1:
"(1) Cererile de transfer se depun la Consiliul Superior al Magistraturii în termen de 15 zile de la data publicării anunţului prevăzut la art. 61 alin. (1). Cererea de transfer va conţine informaţii privind specializarea judecătorului sau a procurorului şi, dacă este cazul, disponibilitatea asumată a acestuia de a activa la instanţa sau la parchetul la care solicită transferul, în oricare dintre secţiile sau completurile sau compartimentele la care cerinţele acestei instanţe sau ale acestui parchet o impun".
Totodată, art. 612din acelaşi act normativ prevede că "La soluţionarea cererilor de transfer ale judecătorilor la alte instanţe şi ale procurorilor la alte parchete se au în vedere următoarele criterii:
a) motivele cuprinse în avizele consultative motivate şi punctele de vedere prevăzute la art. 60 alin. (1);
b) volumul de activitate al instanţei sau al parchetului de la care se solicită transferul şi la care se solicită transferul, numărul posturilor vacante şi al posturilor temporar vacante la instanţele sau la parchetele implicate şi dificultăţile de ocupare a acestora;
c) specializarea judecătorului sau a procurorului, specializările complementare, vechimea în cadrul secţiei sau al completului corespunzător specializării;
d) vechimea la instanţa sau la parchetul de la care se solicită transferul;
e) vechimea efectivă în funcţia de judecător sau, după caz, de procuror;
f) vechimea în gradul aferent instanţei sau parchetului la care se solicită transferul;
g) disponibilitatea de a activa în secţia sau în completul corespunzător specializării postului vacant;
h) domiciliul sau, după caz, reşedinţa solicitantului;
i) distanţa dintre domiciliul sau, după caz, reşedinţa şi sediul instanţei sau al parchetului la care funcţionează judecătorul sau procurorul şi posibilităţile reale de navetă, inclusiv timpul afectat acesteia;
j) starea de sănătate şi situaţia familială."
Înalta Curte constată că argumentele de ordin critic privind analiza efectuată de secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii cu privire la îndeplinirea în cauză a criteriilor prevăzute de art. 612din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, sunt neîntemeiate.
Prealabil prezentării, în concret, a argumentelor pe care îşi întemeiază concluzia în sensul netemeiniciei criticilor contestatoarei, Înalta Curte aminteşte, astfel cum a statuat deja în jurisprudenţa sa constantă, că, în exercitarea atribuţiilor lor, Consiliul Superior al Magistraturii, ca de altfel şi entităţile administrative în general, dispun de o marjă de apreciere, astfel că, în situaţia în care nu pot fi identificate motive de nelegalitate formală ori elemente din care să rezulte că emitentul actului administrativ, prin conduita lui, s-a îndepărtat de la scopul legii ori a încălcat principiul proporţionalităţii între interesul public şi cel privat, o evaluare a substanţei măsurilor dispuse, făcută de instanţa de contencios administrativ însăşi, ar constitui o ingerinţă nepermisă în atribuţiile administraţiei publice.
Intimatul are posibilitatea, în funcţie de interesul public al desfăşurării actului de justiţie, să ia în considerare şi alte aspecte relevante în cauză sau invocate de partea interesată. Este important însă ca eventualul refuz al autorităţii să nu se transforme în ceea ce dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ denumesc excesul de putere, respectiv depăşirea limitelor dreptului de apreciere prin încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, prevăzute de Constituţie sau de lege.
Analizând conţinutul actului administrativ atacat în cadrul coordonatelor astfel configurate, Înalta Curte constată că hotărârile contestate respectă limitele şi scopul prevederilor legale în executarea cărora a fost adoptată, iar măsura adoptată a fost în mod exhaustiv şi adecvat motivată, neexistând elemente pe baza cărora să poată fi decelată o exercitare abuzivă a dreptului de apreciere, în sensul art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004.
Astfel, este de remarcat că, în cauză, întreaga procedură s-a desfăşurat cu respectarea prevederilor art. 60, ale art. 61^1, precum şi ale art. 612din Legea nr. 303/2004, privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată.
Raportat la raţiunile şi necesităţile sistemului judiciar, analiza cererilor de transfer s-a efectuat prin prisma acestor criterii, tocmai pentru a asigura luarea unei decizii obiective, în condiţii de legalitate şi oportunitate şi în raport de circumstanţele concrete ale fiecărei solicitări, cu menţinerea unui echilibru între interesul public pe care Consiliul Superior al Magistraturii are obligaţia să-l ocrotească în exercitarea rolului său de garant al independenţei justiţiei şi interesul legitim privat.
Pe de altă parte, din interpretarea tuturor dispoziţiilor legale şi regulamentare privitoare la cariera judecătorilor şi procurorilor, rezultă cu evidenţă, că gestionarea resurselor umane în sistemul judiciar, prin ocuparea posturilor vacante, raportat la raţiunile şi necesităţile sistemului judiciar, reprezintă atributul exclusiv al intimatului Consiliul Superior al Magistraturii.
Din interpretarea dispoziţiilor legale anterior enunţate rezultă că normele care reglementează instituţia transferului au caracter supletiv şi conferă doar o vocaţie în sensul arătat, fără a crea în mod automat un drept solicitantului, iar în speţă, intimatul a fost consecvent, în sensul în care, analizând cererea formulată, în raport de motivele invocate, precum şi în raport de criteriile prevăzute de art. 61^2 din Legea nr. 303/2004, corelând şi avizele emise în temeiul art. 60 din aceeaşi lege, de instanţele implicate în procedura transferului, a apreciat că nu este oportună admiterea cererii de transfer a contestatoarei.
Sub aspectul conţinutului hotărârii atacate, Înalta Curte reţine că secţia pentru judecători a analizat în mod efectiv toate motivele personale şi profesionale invocate de contestatoare, iar acestea au fost coroborate cu datele obiective privind situaţia posturilor unităţilor implicate în procedura de transfer, încărcătura pe judecător şi pe schemă, la acel moment, precum şi cu avizele emise în cauză.
Astfel, alături de motivele invocate de doamna judecător, secţia pentru judecători a constatat că schema de personal a Judecătoriei Motru era una redusă, cu doar 6 posturi de judecător, iar încărcătura de dosare/judecător era situată în apropierea mediei naţionale, vacantarea unui post de judecător fiind de natură să genereze disfuncţionalităţi în ceea ce priveşte buna derulare a activităţii de judecată la nivelul instanţei menţionate, prin majorarea gradului de încărcare efectivă a judecătorilor rămaşi în funcţie.
Reţinând şi avizele negative emise de Curtea de Apel Craiova şi Judecătoria Motru, secţia pentru judecători a apreciat că, la acel moment, nu era oportun transferul reclamantei de la Judecătoria Motru la Judecătoria Craiova.
Prin urmare, analizând cererea de transfer formulată, prin raportare la criteriile legale mai sus arătate, care nu au o ordine de prioritate şi reclamă o evaluare comparativă şi cumulativă, precum şi la necesitatea menţinerii unui echilibru între interesul public - buna funcţionare a instanţelor - pe care Consiliul Superior al Magistraturii are obligaţia să-l ocrotească în exercitarea rolului său de garant al independenţei justiţiei şi interesul legitim privat al persoanei care a formulat o cerere de transfer, secţia pentru judecători a considerat, la acel moment, neoportună acordarea transferului în raport cu schema posturilor de judecător la Judecătoria Motru, încărcătura de dosare/judecător, precum şi în raport de avizele nefavorabile.
După cum rezultă din conţinutul avizului nefavorabil emis de Judecătoria Motru, însuşit de Curtea de Apel Craiova, în raport de schema redusă a Judecătoriei Motru, transferul doamnei judecător A. ar fi influenţat în mod negativ buna funcţionare a instanţei de la care s-a solicitat transferul.
În mod corect secţia pentru judecători a avut în vedere şi a dat prioritate argumentelor expuse în avizul negativ emis de Judecătoria Motru şi însuşit de Curtea de Apel Craiova faţă de rolul însemnat al preşedinţilor curţilor de apel în gestionarea optimă a resurselor umane din cadrul instanţelor arondate. Mai mult, acest criteriu legal prevăzut de art. 612 lit. a) din Legea nr. 303/2004, a fost analizat prin coroborare cu alte criterii legale relevante, precum volumul de activitate al instanţei de la care s-a solicitat transferul şi al celei la care s-a solicitat transferul, schema de personal şi încărcătura instanţelor pe judecător şi pe schemă, precum şi gradul de atractivitate al acestora.
În ceea ce priveşte motivele personale sau profesionale invocate de contestatoare în susţinerea temeiniciei cererii de transfer, acestea nu constituie motive excepţionale de natură a răsturna raportul de preeminenţă al interesului public faţă de drepturile şi interesele private ale solicitantului.
De altfel, soluţionarea unei cereri de transfer nu poate fi raportată exclusiv la situaţia personală a unui magistrat, cu ignorarea celorlalte criterii prevăzute de lege, motivele de ordin personal şi familial reprezentând criterii care trebuie avute în vedere la soluţionarea cererii de transfer, însă acestea nu constituie, prin ele însele, motive determinante în admiterea cererii, fiind supuse cerinţei coroborării cu celelalte criterii regulamentare, astfel încât, prin admiterea cererii de transfer să se asigure, în primul rând, buna funcţionare a instanţelor implicate în procedura transferului.
Or, în cauză, soluţia de respingere a cererilor de transfer ale petentei dispuse de secţia pentru judecători este justificată şi se încadrează în limitele competenţei şi dreptului de apreciere conferit de lege.
Înalta Curte nu poate primi susţinerile reclamantei prin care invocă discriminarea faţă de situaţia domnului judecător D. a cărui cerere de transfer a fost admisă prin Hotărârea nr. 2598 din 15.11.2022.
În primul rând, analiza de legalitate a acestei hotărâri excedează obiectului cercetării judecătoreşti din prezentul litigiu, iar în al doilea rând, cele două solicitări de transfer nu reprezintă cereri concurente, cererea reclamantei fiind analizată în etapa a doua de transferuri, în condiţiile art. 611 alin. (3) şi (5) din Legea nr. 303/2004, pentru posturile devenite vacante ca urmare a admiterii unei cereri de transfer formulate în condiţiile alin. (1) al art. 611, în timp ce, solicitarea de transfer a domnului D. a fost analizată în prima etapă de transferuri, în conformitate cu art. 611 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 303/2004.
Prin urmare, nu se poate reţine pretinsa aplicare arbitrară a criteriilor prevăzute de lege, solicitările de transfer fiind analizate în sesiuni diferite.
În egală măsură, analiza comparativă realizată de reclamantă din perspectiva celor două solicitări nu prezintă nicio relevanţă în cauză, întrucât cererea sa de transfer nu a fost respinsă în considerarea admiterii cererii de transfer a domnului judecător D..
Totodată, în speţă nu se poate reţine existenţa unei situaţii similare cu cea a reclamantei şi aplicarea unui tratament diferenţiat acesteia, soluţionarea cererilor de transfer presupunând o analiză a unor motive personale şi profesionale proprii fiecărui solicitant, precum şi o analiză a specificului distinct al fiecărei instanţe implicate în procedură, la momentul soluţionării unor astfel de cereri.
Concluzionând, în considerarea aspectelor evocate, Înalta Curte constată că nu subzistă motivele de nelegalitate ale Hotărârii nr. 2840/17.11.2022, actul administrativ atacat fiind emis în limitele competenţelor prevăzute de lege şi cu respectarea dispoziţiilor legale incidente.
Pentru considerentele expuse, în baza art. 18 din Legea nr. 554/2004 şi a art. 611alin. (7) din Legea nr. 303/2004 raportat la art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, Înalta Curte va respinge contestaţia formulată de contestatoare, ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge contestaţia formulată de contestatoarea A. împotriva Hotărârii nr. 2840/17.11.2022 a secţiei pentru Judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, ca nefondată.
Definitivă.
Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 25 aprilie 2023.