90-day Guarantee Fund claim deadline is peremptory; late 2019 filing barred by limitation

Şedinţa publică din data de 25 aprilie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii A. şi B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, anularea deciziilor nr. 22714/13.02.2020 şi 22717/13.12.2020 şi obligarea pârâtului să soluţioneze pe fond cererea de plată formulată de aceştia şi, în subsidiar, obligarea pârâtului să plătească reclamanţilor suma de 60.000 euro în favoarea petentei A. şi suma de 60.000 euro în favoarea petentului B. sau echivalentul în RON la data plăţii, cu titlu de despăgubiri pentru daunele morale suferite ca urmare a accidentului de circulaţie din data de 14.12.2012 comis din culpa concurentă a conducătorului auto C. {decedat}, în temeiul Poliţei de asigurare de răspundere civilă auto RCA R0/17/G17/HR0 nr. x emisă de S.C. D. S.A.. societate de asigurare aflată în prezent în insolvenţă.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1415 din 14 octombrie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a respins cererea formulată de reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs reclamanţii A. şi B., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată.

Recurenţii au susţinut că raţionamentul instanţei care stă la baza soluţiei pronunţate este greşit, raportat la faptul că scopul normei prevăzute la art. 14 din L.213/2015 - a instituirii procedurii prealabile - este prevăzut de legiuitor tocmai în protejarea intereselor persoanelor păgubite, în ideea soluţionării amiabile şi cu celeritate a pretenţiilor exprimate de creditori, fără a fi nevoie de intervenţia instanţei şi nu să împiedice accesul liber şi nestingherit la controlul instanţei.

Limitarea persoanei păgubite la un termen obscur, un termen pe care păgubitul nu are cum să-1 cunoască, din moment ce nu este parte în procedura falimentului, iar hotărârea pronunţată în cadrul acestei proceduri nu este supusă vreunei forme de comunicare prin publicitate, aduce atingere liberului acces la justiţie.

În ceea ce-l priveşte pe recurentul B., acesta era minor pe parcursul parcurgerilor procedurilor judiciare, iar împotriva lui nu a putut curge niciun termen de prescripţie şi decădere. El a devenit major doar la data de 20.09.2019, deci termenul de 90 de zile nu a curs în defavoarea lui decât de la data, la care, cel puţin teoretic avea capacitate şi putea să-şi exercite drepturile, iar procedura prealabilă a fost făcută în termenul de 90 de zile de la data când acesta a dobândit capacitate de exerciţiu deplină.

Cu privire la numitul C.. celalalt conducător auto vinovat, instanţa penală a reţinut că este imposibilă angajarea răspunderii penale, deoarece acesta a decedat în accident, dar este indubitabil că acesta a încălcat prevederile legale referitoare la regimul de viteză şi alcoolemie ceea ce ar fi atras răspunderea sa penală, în ipoteza supravieţuirii sale în urma evenimentului rutier. Gradul său de culpă a fost stabilit la 50%, dar instanţa penală a reţinut că nu este posibilă soluţionarea în procesul penal a acţiunii civile derivate din culpa de 50% a conducătorului auto C..

Au arătat recurenţii că s-au adresat instanţei civile în dosarul nr. x/2018 în termenul general de prescripţie şi prin sentinţa civilă nr. 7690/08.07.2019, comunicată acestora în luna septembrie 2019, s-a constatat încetată de drept acţiunea în considerarea intrării asigurătorului în insolvenţă.

Aşadar, au luat cunoştinţă de rămânerea definitivă a hotărârii de deschidere a procedurii insolvenţei asigurătorului în luna septembrie 2019.

În aceste condiţii, cererea de plată este formulată în termen raportat la dispoziţiile legale, neputând a le fi opusă tardivitatea raportat la intrarea în insolvenţă a asigurătorului care nu le-a fost adusă la cunoştinţă.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul - pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei recurate, ca fiind legală şi temeinică.

II. Considerentele şi soluţia Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, prin prisma motivelor de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanţi este nefondat, pentru următoarele considerente:

Preliminar, instanţa de control judiciar reţine că, deşi recurenţii şi-au întemeiat recursul şi pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ., faţă de criticile formulate aceste dispoziţii nu sunt aplicabile.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. se referă la situaţia în care, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii. Acest motiv de casare include toate neregularităţile procedurale care atrag sancţiunea nulităţii, cu excepţia celor menţionate la pct. 1-4, precum şi nesocotirea unor principii fundamentale a căror nerespectare nu se încadrează în alte motive de recurs.

Acest motiv de recurs nu este incident, deoarece, în cuprinsul criticilor formulate, recurenţii nu expun împrejurări de fapt sau de drept de natură a releva o încălcare a regulilor de procedură.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contractorii ori numai motive străine de natura cauzei"), în cuprinsul motivării cererii de recurs nu se regăseşte nicio susţinere care să poată fi subsumată acestui motiv de casare, neputând fi astfel analizat.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. ("când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material"), Înalta Curte constată că este nefondat, pentru argumentele ce vor fi prezentate în cele ce urmează.

Legea nr. 213/2015 a instituit o procedură administrativă de plată a despăgubirilor, prin intermediul căreia creditorul de asigurări are posibilitatea, în cazul falimentului unui asigurător, să se adreseze Fondului pentru obţinerea despăgubirilor.

Referitor la data naşterii creanţei recurenţilor-reclamanţi, instanţa de control judiciar reţine că potrivit dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 213/2015:

"În vederea încasării indemnizaţiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanţă de asigurări împotriva asigurătorului în faliment poate formula o cerere motivată în acest sens, adresată Fondului în termen de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului sau de la data naşterii dreptului de creanţă, atunci când acesta s-a născut ulterior. Cererea-tip de plată va fi prevăzută în reglementările emise în aplicarea prezentei legi".

Totodată, art. 20 alin. (1) din Norma nr. 16/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraţilor stipulează că:

"Pentru încasarea de la Fond a indemnizaţiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanţă de asigurări împotriva societăţii de asigurare trebuie să completeze o cerere de plată motivată în acest sens, conform modelului prevăzut în anexa nr. 6. Cererea de plată se poate depune începând cu data publicării deciziei Autorităţii de Supraveghere Financiară de închidere a procedurii de redresare financiară, în condiţiile art. 22 din Legea nr. 503/2004, republicată, cu modificările ulterioare, şi în maximum 90 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment. Pentru creanţele de asigurări născute ulterior rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti de deschidere a procedurii de faliment, cererea de plată poate fi depusă în maximum 90 de zile de la data naşterii dreptului de creanţă al creditorului de asigurări. Cererea de plată se adresează Fondului şi se depune la sediul acestuia, direct sau prin poştă, cu scrisoare recomandată, cu confirmare de primire, prin poşta electronică ori prin alte mijloace ce asigură transmiterea textului actului şi confirmarea primirii acestuia. Cererea de plată se poate depune şi la mandatarii desemnaţi de către Fond în acest scop. La cererea de plată se anexează, în copie legalizată, actele/înscrisurile doveditoare ale sumelor pretinse cu titlu de creanţe de asigurări".

Aşadar, pentru a se putea naşte pentru pârâtul FGA obligaţia de plată a unei creanţe de asigurări, în primul rând, persoana care pretinde că este titulara unei astfel de creanţe de asigurare are obligaţia formulării unei cereri de plată adresată Fondului într-un termen de 90 de zile, care este un termen este unul imperativ, de sesizare a Fondului cu cererea de plată a persoanei ce se pretinde creditor de asigurare, nerespectarea acestuia atrăgând sancţiunea decăderii din dreptul de a mai formula cererea de plată.

Cu alte cuvinte nerespectarea termenului pentru exercitarea dreptului de a formula cerere de plată conduce la pierderea dreptului în discuţie (art. 2545 alin. (2) C. civ.).

Aşadar, termenul în discuţie nu este un termen de prescripţie, ci un termen de decădere în sensul art. 2545 alin. (1) C. civ.. Nefiind un termen de prescripţie, termenului de 90 de zile nu îi sunt aplicabile regulile acestor termene nici în privinţa datei de la care începe să curgă nici în privinţa suspendării sau întreruperii, afară dacă legea prevede expres altfel (art. 2548 C. civ.).

Totodată, acest termen de decădere de 90 de zile pentru adresarea către Fond a cererii de plată începe să curgă de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului sau de la data naşterii dreptului de creanţă, atunci când acesta s-a născut ulterior.

Aşadar, legiuitorul a fixat expres două momente obiective ca dată de început pentru curgerea acestui termen de decădere: fie data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment (în acest caz dreptul de creanţă fiind născut anterior), fie data naşterii dreptului de creanţă, când acesta s-a născut ulterior rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment.

Înalta Curte reţine că deschiderea procedurii de faliment împotriva D.. S.A. s-a făcut prin Hotărârea nr. 132 pronunţata la data de 16.02.2017 în dosarul nr. x/2016 de Tribunalul Sibiu, secţia a II-a civilă, devenind definitivă la data de 17.03.2017.

Totodată, se reţine că sentinţa penală nr. 1517/26.11.2015 pronunţată de Judecătoria Baia-Mare a rămas definitivă la data de 09.03.2016, prin decizia penală a Curţii de Apel Cluj nr. 368/9.03.2016.

În aceste condiţii, pentru creanţele născute anterior momentului rămânerii definitive a hotărârii de faliment, cum este şi cazul creanţei reclamanţilor, termenul pentru formularea cererii de plată era de cel mult 90 de zile, astfel că se împlinea la data de 16.06.2017.

Ori, petenţii au înţeles să depună cererea de plată la data de 17.10.2019, peste termenul de 90 zile stabilit de lege.

Intrarea în faliment a D. S.A. a fost de notorietate, iar instituţiile abilitate au făcut cunoscut acest aspect prin publicarea pe site-urile acestora a tuturor informaţiilor necesare. Astfel, ASF a publicat pe site-ul său şi în Monitorul Oficial nr. 586/02.08.2016 Decizia nr. 1.498/27.07.2016 privind închiderea procedurii de redresare financiară pe bază de plan de redresare, stabilirea stării de insolvenţă, declanşarea procedurii de faliment şi retragerea autorizaţiei de funcţionare a D. S.A.

De asemenea, falimentul D. a fost intens mediatizat şi în mass-media, iar mai multe ziare de largă circulaţie au publicat articole referitoare la rămânerea definitivă a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment.

Prin urmare, susţinerea recurenţilor cu privire la faptul că nu au cunoscut împrejurarea deschiderii procedurii falimentului D. S.A. nu poate fi primită.

În contextul expus, având în vedere că cererea de plată a fost depusă la Fondul de Garantare a Asiguraţilor după expirarea termenului legal prevăzut de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015 şi art. 20 alin. (1) din Norma nr. 16/2015, Înalta Curte constată că deciziile contestate sunt legale, iar criticile de nelegalitate formulate de recurenţii-reclamanţi nu sunt în măsură să conducă la casarea sentinţei atacate.

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenţii-reclamanţi A. şi B. împotriva sentinţei civile nr. 1415 din 14 octombrie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 25 aprilie 2023.