Legality of UNBR fee increase and procedural validity of e-mailed lawsuit lacking original signature under Civil Procedure Code

Şedinţa publică din data de 25 aprilie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 31 decembrie 2021, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta Uniunea Naţională a Barourilor din România, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună: anularea hotărârii Congresului UNBR din 25-26 iunie 2021, prin care a fost dublată cota lunară a avocaţilor din România către UNBR de la 15 RON/lună la 30 RON/lună; anularea hotărârii prin care a fost stabilită iniţial această cotă; anularea hotărârii de delegare a Consiliului UNBR pentru adoptarea proiectului de buget pentru anul 2022.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 1443/2022 din 19 septembrie 2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a anulat cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Uniunea Naţională a Barourilor din România, pentru lipsa semnăturii.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4, 5 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi judecarea pe fond a cauzei, cu consecinţa admiterii acţiunii.

În motivarea cererii de recurs, recurentul - reclamant a susţinut că instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti, a încălcat normele de procedură şi a aplicat greşit legea.

Astfel, instanţa de fond a dat o greşită interpretare prevederilor art. 196 C. proc. civ. şi a anulat în mod greşit cererea de chemare în judecată.

Art. 196 C. proc. civ. reglementează cazul în care cererea de chemare în judecată nu este semnată, ceea ce nu este cazul în prezenta cauză deoarece cererea a fost semnată, apoi scanată şi trimisă pe adresa de e-mail a Curţii de Apel Bucureşti.

Chiar dacă nu s-a conformat solicitării instanţei din citaţia pentru primul termen de judecată în sensul de a depune la dosar cererea în original sub sancţiunea anulării, cererea nu putea fi anulată având în vedere faptul că solicitarea nu avea un fundament legal care ar fi fost în măsură să atragă o astfel de sancţiune.

În primul rând, cererea semnată de reclamant în original a fost scanată, la fel şi documentele ataşate şi a fost trimisă pe adresa oficială de e-mail a secţiei a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti.

Având în vedere faptul că cererea a fost trimisă de pe adresa oficială de e-mail a cabinetului de avocat A., respectiv av.alexandru.bogdan(g),gmail.com, adresă ce este publică pe site-ul Baroului Dolj şi pe alte site-uri cu informaţii publice despre cabinete de avocatură, nu exista nici cel mai mic dubiu că semnătura scanată nu i-ar fi aparţinut.

Mai mult, la cerere a ataşat copii scanate de pe originalul legitimaţiei de avocat şi Cărţii de identitate, documente personale care atestă identitatea sa ca reclamant.

Nu este cazul ca art. 196 C. proc. civ., precum şi alte texte de lege să fie interpretate într-un sens negativ pentru cetăţenii, care se adresează instanţelor pentru recunoaşterea unor drepturi doar pentru a degreva instanţele de cauze judecate pe fond şi a reduce numărul de dosare aflate pe rol.

Formalizarea justiţiei nu poate deveni o practică a instanţelor de judecată, mai ales când actul de justiţie este realizat de instanţe cu grad superior, cum este Curtea de Apel Bucureşti.

Mai mult, deşi legea prevede posibilitatea înregistrării unei cereri de chemare în judecată prin trimiterea acesteia pe adresa de e-mail a instanţei, solicitarea Curţii de Apel Bucureşti de a depune originalul nu face decât să excludă această procedură prevăzută de lege, solicitând, fără ca legea să prevadă în mod expres, originalul. Dacă intenţia legiuitorului ar fi fost aceasta ar fi prevăzut în mod expres că după depunerea cererii pe e-mail se va depune prin registratura instanţei sau se va trimite prin poştă originalul. Din contră, noul C. proc. civ. reglementează posibilitatea înregistrării cererilor pe e-mail tocmai pentru a facilita accesul cetăţenilor la justiţie şi a face mai eficient actul de justiţie. A pune la îndoială documentele trimise printr-o formă prevăzută de lege şi a anula judecarea unui drept în acest sens reprezintă o gravă eroare judiciară care va trebui îndreptată în recurs.

Interpretarea legii trebuie făcută în sensul asigurării efective a accesului la justiţie pentru a nu se pierde drepturi, tocmai acolo unde ar trebui recunoscute şi câştigate. In acest fel s-ar asigura un drepturi fundamentale reglementat de CEDO care ar trebui să fie punctul de pornire în judecarea oricărei cauze-dreptul la un proces echitabil şi dreptul la accesul liber în justiţie.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă Uniunea Naţională a Barourilor din România a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

II. Considerentele şi soluţia Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantul A. este nefondat şi va fi respins pentru următoarele considerente:

Primul motiv de recurs invocat este întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., potrivit cărora "instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti". Prin această sintagmă se înţelege incursiunea autorităţii judecătoreşti în sfera activităţii executive sau legislative, aşa cum a fost consacrată de Constituţie sau de o lege organică, instanţa judecătorească săvârşind acte care intră în atribuţiile unor organe aparţinând altei autorităţi constituite în stat, decât cea judecătorească.

Acest motiv de casare vizează încălcarea unor atribuţii constituţionale recunoscute într-un anumit moment legislativ diferitelor autorităţi statale. Altfel spus, excesul de putere atinge principiul separaţiei puterilor în stat. Instanţa săvârşeşte un exces de putere în una din următoarele forme: îndeplineşte un act pe care numai un organ al puterii executive sau al puterii legislative îl poate face; consfinţeşte, cu valoare legală, texte abrogate; contestă puterea legală a unor texte; aplică o lege adoptată înainte de intrarea ei în vigoare; se pronunţă pe cale de dispoziţii generale.

Analizând conţinutul sentinţei recurate din perspectiva dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., Înalta Curte constată că instanţa de fond s-a pronunţat în conformitate cu normele legale incidente speţei, fără a depăşi limitele şi atribuţiile conferite de acestea. Faptul că instanţa a pronunţat soluţia de anulare a cererii prin raportare la textele legale aplicabile, nu poate fi interpretată ca o depăşire a atribuţiilor puterii judecătoreşti.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte constată că prima instanţă a pronunţat o hotărâre în limitele atribuţiilor puterii judecătoreşti, motivul de recurs invocat fiind nefondat.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acest motiv de recurs nu este incident, deoarece, în cuprinsul criticilor formulate, recurentul nu expune împrejurări de fapt sau de drept de natură a releva o încălcare a regulilor de procedură; criticile recurentului referitoare la interpretarea eronată a dispoziţiilor art. 196 C. proc. civ. care au condus la anularea, pretins greşită, a cererii sale de chemare în judecată nu se încadrează în acest motiv de casare, ci intră în sfera de aplicaţie a motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., urmând a fi analizate în acest sens.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 din C. proc. civ. ("când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material"), Înalta Curte constată că este nefondat, pentru argumentele ce vor fi prezentate în cele ce urmează.

Potrivit art. 196 C. proc. civ.. Nulitatea cererii.

"(1) Cererea de chemare în judecată care nu cuprinde numele şi prenumele sau, după caz, denumirea oricăreia dintre părţi, obiectul cererii, motivele de fapt ale acesteia ori semnătura părţii sau a reprezentantului acesteia este nulă. Dispoziţiile art. 200 sunt aplicabile.

(2) Cu toate acestea, lipsa semnăturii se poate acoperi în tot cursul judecăţii în faţa primei instanţe. Dacă se invocă lipsa de semnătură, reclamantul care lipseşte la acel termen va trebui să semneze cererea cel mai târziu la primul termen următor, fiind înştiinţat în acest sens prin citaţie. În cazul în care reclamantul este prezent în instanţă, acesta va semna chiar în şedinţa în care a fost invocată nulitatea.

(3) Orice altă neregularitate în legătură cu semnarea cererii de chemare în judecată va fi îndreptată de reclamant în condiţiile prevăzute la alin. (2)."

Totodată, art. 148 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. impune semnarea cererii, aceasta putând fi transmisă şi în formă electronică, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de legea specială. Art. 148 alin. (5) C. proc. civ. impune semnarea cererii fie la termenul când a fost depusă, fie la termenul următor, judecătorul urmând a stabili identitatea părţii, citind conţinutul cererii, luând consimţământul acesteia şi făcând menţiune în încheiere.

Aceste prevederi relevă intenţia legiuitorului de a impune semnarea cererii în original sau prin semnătură electronică în condiţiile Legii nr. 455/2001.

Înalta Curte reţine că semnarea cererii nu are ca scop exclusiv identificarea persoanei care o formulează, ci şi asumarea consecinţelor acesteia, astfel că prevederile legale ale C. proc. civ., precum şi ale Regulamentului de ordine interioară, care permit depunerea actelor de sesizare a instanţei şi prin fax sau alte mijloace electronice, nu elimină pentru asemenea ipoteze cerinţa semnăturii în original.

Posibilitatea formulării şi transmiterii cererii prin mijloace electronice (art. 148 alin. (2), art. 199 alin. (1) C. proc. civ.) vizează celeritatea comunicării cu instanţa, însă nu înlătură obligaţia acesteia de a verifica, pe de o parte, identitatea titularului, iar, pe de altă parte, faptul că acesta şi-a însuşit conţinutul cererii prin aplicarea semnăturii originale.

În cauza de faţă, în aplicarea art. 196 alin. (2) C. proc. civ., care prevede că lipsa semnăturii se poate acoperi în tot cursul judecăţii, judecătorul fondului i-a pus în vedere reclamantului să depună la dosarul cauzei un exemplar al cererii de chemare în judecată, în original.

Întrucât reclamantul nu s-a conformat dispoziţiilor instanţei şi nici nu a procedat la semnarea exemplarului aflat la dosarul cauzei, instanţa de fond, constatând că nu sunt întrunite condiţiile de formă ale cererii de chemare în judecată prevăzute de dispoziţiile art. 194 lit. f) din C. proc. civ., în mod corect a admis excepţia nulităţii cererii invocată din oficiu şi a anulat cererea de chemare în judecată.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 544/2004 şi art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinţei nr. 1443/2022 din 19 septembrie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 25 aprilie 2023.