Mayoral incompatibility with remunerated veterinary practice under Law No. 161/2003

Şedinţa publică din data de 31 martie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată iniţial pe rolul Tribunalului Vâlcea la data de 27.06.2019, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate anularea raportului de evaluare nr. x/14.06.2019.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 5 din 15 ianuarie 2020 Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins cererea în anulare formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate, având ca obiect anularea raportului de evaluare nr. x/14.06.2019, ca nefondată.

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei a declarat recurs reclamantul A., criticând-o pentru nelegalitate şi, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârii, rejudecarea acţiunii şi admiterea acesteia astfel cum a fost formulată.

În motivarea recursului s-a arătat că aplicarea art. 87 alin. (1) lit. k) din Legea nr. 161/2003 trebuie întotdeauna făcută în urma unei interpretări teleologice a normei în discuţie, prin raportare la fiecare caz de incompatibilitate analizat în parte.

Analizând însăşi titulatura actului normativ, este evident că scopul instituirii incompatibilităţilor prevăzute de art. 87 este acela de prevenire şi combatere a folosirii abuzive a funcţiilor publice, a obţinerii unor câştiguri necuvenite în exercitarea acestora.

În particular, cazul incompatibilităţii prevăzute de art. 87 alin. (1) lit. k) nu poate viza decât eliminarea posibilului conflict între interesul public pe care trebuie să îl urmărească primarul şi interesul particular de natură patrimonială pe care îl urmăreşte prin definiţie comerciantul. În raport de această premisă, simpla calitate, abilitare, ca persoană care este titular al unui cabinet veterinar nu presupune în fapt, în mod obligatoriu, ca cel care a dobândit această autorizare, în raport de normele legale incidente în materie, să şi realizeze efectiv acte de comerţ prohibite în contextul posibilului conflict cu interesul public.

Acest mod de abordare a dispoziţiilor menţionate este confirmat de către Curtea Constituţională a României, prin decizia nr. 396/2013 unde, dincolo de consideraţiile teoretice privind constituţionalitatea normei legale, se stabileşte şi un principiu de aplicare a acesteia:

"Desigur, calificarea de facto a unei persoane fizice ce desfăşoară o activitate economică autorizată ca fiind comerciant (cabinet veterinar în speţa de faţă) trebuie apreciată de la caz la caz, de către instituţiile/autorităţile competente, în funcţie de coordonatele cuprinse în legislaţia de drept comun (art. 3 din Legea nr. 287/2009 privind C. civ., si art. 6 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 287/2009)."

Or, dispoziţiile art. 3 din C. civ. la care face trimitere Curtea Constituţională defineşte profesionistul (comerciantul în vechea terminologie) ca fiind cel care exploatează o întreprindere, adică exercitarea sistematică a unei activităţi organizate ce constă în producerea, administrarea ori înstrăinarea de bunuri sau prestarea de servicii.

În fapt, în perioada relevantă, intimata a reţinut, în mod greşit, că reclamantul ar fi desfăşurat activitate sanitară remunerată în cadrul C.M.V. dr. A., respectiv că a realizat venituri din această activitate, deşi, în punctul de vedere formulat, s-a comunicat pârâtei că pentru desfăşurarea activităţii sanitar-veterinare a cabinetului a fost desemnată o altă persoană.

Recurentul a precizat că doctorul A., persoană fizică autorizată, a concesionat în anul 1999 activităţi sanitar-veterinare publice de interes naţional în conformitate cu prevederile H.G. nr. 446/03.06.1999. Organizarea si exercitarea profesiei de medic veterinar este reglementată de Legea 160/1998 şi de Statutul Medicului Vetrinar.

Date fiind definiţiile profesiei de medic veterinar şi a cabinetului medical veterinar din cuprinsul Legii nr. 160/1998, recurentul a subliniat faptul că medicul veterinar de liberă practică, în exercitarea profesiei sale, nu este funcţionar public", fapt reglementat si de articolul 7 din Statutul Medicului Veterinar. Cabinetul Medical Veterinar dr. A. a fost organizat în condiţiile stabilite de art. 28 alin. (1), lit. a), punctul 1din Legea nr. 160/1998 şi art. 24 alin. (1) lit. a), punctul 1 din Statutul Medicului Veterinar, calitatate de medic veterinar titular având doctorul A., fiind totodată şi concesionarul spaţiului medical în care se desfăşoară activitatea veterinară.

Contractul de concesiune cu Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor nr. 171/15.10.1999 si nr. 31/15.10.1999 s-a încheiat pe o perioadă de 15 ani, cu posibilitatea de a fi prelungit cu o perioadă egală cu cel mult jumătate din durata sa iniţială, însă fără posibilitatea de a subconcesiona şi/sau închiria bunurile sau activităţile sanitare veterinare de interes public naţional care fac obiectul concesiunii.

Aşadar, calitatea de medic veterinar concesionar al unei activităţi veterinare, nu este incompatibilă cu cea de primar, situaţie în care dispoziţiile art. 87 din Legea nr. 161/2003 nu sunt incidente.

Fiind titularul Cabinetului Medical Veterinar si având în vedere interdicţia de subconcesionare prevăzută în contractul de concesiune încheiat, tocmai pentru a respecta prevederile Legii nr. 161/2003 recurentul a desemnat o altă persoană să desfăşoare şi să coordoneze activitatea sanitar-veterinară din cadrul cabinetului, având totodată, ca personal angajat, atât personal de specialitate, respectiv medic veterinar şi asistenţi veterinari, cât şi personal auxiliar.

Astfel, în data de 03.07.2012 am încheiat contractul de muncă nr. x, prin care dr. A., titular al C. M. V. Dr. A. şi dr. B., în calitate de medic veterinar, să desfăşoare, în locul său, activitatea sanitar-veterinară concesionată, remunerată sau neremunerată, în cadrul C. M. V. Dr. A. pe toată durata în care mandantul îndeplineşte funcţia de primar al comunei Ladesti, astfel încât medicul A. să nu desfăşoare o altă activitate remunerată în cadrul cabinetului.

Veniturile realizate de C.M.V. dr. Dr. A. nu provin dintr-o activitate remunerată desfăşurată de către dl. Dr. A., în perioada 2012-prezent, ci au fost realizate de către d-nul Dr. B..

Argumentul instanţei de fond privind faptul că textul nu distinge este eronat, în contextul în care regula de interpretare adecvată este cu totul alta şi anume interpretarea teleologică cu raportare la interpretarea oficială a Curţii Constituţionale şi art. 3 din C. civ.

4. Apărările formulate de intimată

Intimata-pârâtă Agenţia Naţională de Integritate a depus întâmpinare şi, fără a invoca excepţii, a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală a hotărârii primei instanţe.

5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Reclamantul A. a supus controlului de legalitate exercitat de instanţa de contencios administrativ raportul de evaluare nr. x/14.06.2019, prin care pârâta Agenţia Naţională de Integritate a constatat încălcarea dispoziţiilor art. 87 alin. (1) lit. k) din Legea nr. 161/2003, întrucât reclamantul A., în perioada exercitării funcţiei de primar al comunei Lădeşti, judeţul Vâlcea pentru mandatele 2012-2016 şi 2016-2020, a a desfăşurat activităţi remunerate în calitate de medic veterinar titular al "Cabinetului Medical Veterinar Dr. A.".

Fiind învestită cu soluţionarea recursului declarat de reclamant împotriva soluţiei de respingere ca neîntemeiată a acţiunii formulate, Înalta Curte reţine că potrivit motivului de recurs invocat - art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

Astfel, potrivit art. 87 alin. (1) lit. k) din Legea nr. 161/2003, funcţia de primar este incompatibilă cu "orice alte funcţii publice sau activităţi remunerate, în ţară sau în străinătate, cu excepţia funcţiei de cadru didactic sau a funcţiilor în cadrul unor asociaţii, fundaţii sau alte organizaţii neguvernamentale".

Art. 91 alin. (3) din acelaşi act normativ prevede că " Alesul local poate renunţa la funcţia deţinută înainte de a fi numit sau ales în funcţia care atrage starea de incompatibilitate sau în cel mult 15 zile de la numirea sau alegerea în această funcţie. Alesul local care devine incompatibil prin aplicarea prevederilor prezentei secţiuni este obligat să demisioneze din una dintre funcţiile incompatibile în cel mult 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi."

În prezenta cauză, recurentul pretinde că nu a prestat activitate în cadrul C.M.V. A., întrucât începând cu data de 3.07.2022, a angajat o altă persoană drept medic veterinar, cu contract parţial de muncă, astfel încât veniturile realizate de C.M.V. dr. Dr. A. nu provin dintr-o activitate remunerată desfăşurată de către dl. Dr. A., în perioada 2012 - prezent, ci au fost realizate de către d-nul Dr. B..

Înalta Curte nu poate da acestor argumente valenţa pretinsă de recurent şi, în acord cu cele reţinute de prima instanţă, constată că într-adevăr, începând cu 03.07.2012, C.M.V. A. a avut ca angajat un alt medic veterinar, respectiv pe dl. B., însă acesta a fost angajat cu o normă de doar 2 ore pe zi, dar această împrejurare, prin ea însăşi, nu poate duce la concluzia că întreaga activitate în cadrul cabinetului sanitar-veterinar a fost desfăşurată exclusiv de acest medic. De asemenea, prin adresa nr. x/12.06.2019, D.S.V.S.A Vâlcea a comunicat pârâtei faptul că toate înscrisurile privitoare la desfăşurarea activităţii, respectiv deconturi justificative, procese-verbale de vaccinare, tabel privind efectuarea acţiunilor de vaccinare, centralizator probe de laborator, cerere de analiză a probelor prelevate, proces-verbal de efectuare a acţiunilor de tuberculinare în exploataţiile comerciale autorizate, de tip A şi nonprofesionale, tabel privind efectuarea tuberculinării au fost semnate, ştampilate şi parafate de reclamant, în calitate de titular al cabinetului.

În mod similar, autoritatea pârâtă a constatat în mod legal caracterul remunerat al activităţii desfăşurate de recurent, întrucât acesta a înregistrat venituri din activităţile sanitar-veterinare, pe care le-a menţionat în declaraţiile fiscale şi în declaraţiile de avere întocmite pentru anii 2012-2016, care se regăsesc inclusiv în adresa comunicată de organul fiscal sub nr. x/212.12.2016.

Mai mult decât atât înscrisurile ce au stat la baza emiterii raportului de evaluare, depuse şi la dosarul cauzei, confirmă faptul că recurentul a desfăşurat efectiv activităţi sanitar-veterinare în baza contractelor de prestări servicii încheiate cu Direcţia Sanitară Veterinară şi Pentru Protecţia Alimentelor Vâlcea - facturile fiscale emise de cabinetul medical-veterinar şi semnate chiar de către reclamantul A., pentru serviciile de identificare şi înregistrare a animalelor, înscrisuri care se coroborează şi cu raportul de inspecţie fiscală emis de D.G.F.P. Vâlcea sub nr. x/05.08.2013, în care se menţionează că evidenţa contabilă a C.M.V. a fost întocmită de către reclamantul A., care răspunde pentru organizarea şi conducerea contabilităţii în conformitate cu Legea nr. 82/1991.

Prin urmare, întrucât legislaţia în vigoare interzice deţinerea simultană a funcţiei de primar cu "orice alte funcţii publice sau activităţi remunerate" şi constatând că recurentul a ales să nu îşi dea demisia din una dintre funcţiile incompatibile, autoritatea pârâtă şi prima instanţă au reţinut, în mod corect, starea de incompatibilitate în care s-a aflat recurentul, prin raportare la dispoziţiile art. 87 alin. (1) lit. k) din Legea nr. 161/2003.

Pentru considerentele expuse, constatând că sentinţa recurată nu este afectată de nelegalitate şi nu poate fi reformată prin prisma cazului de casare invocat, în temeiul dispoziţiilor art. 496 C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 5 din 15 ianuarie 2020 a Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 martie 2022.