Baccalaureate appeal grade-lowering rules upheld; claimant's annulment bid rejected.

Şedinţa publică din data de 31 martie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 16.10.2019 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educaţiei Naţionale anularea următoarelor dispoziţii normative:

- art. 73 alin. (1), (2) şi 3 din Anexa 2 la Ordinul MECTS nr. 799/31.08.2010, privind organizarea şi desfăşurarea examenului de bacalaureat (aplicabil şi în anul 2019, conform Metodologiei de organizare şi desfăşurare a examenului de bacalaureat - 2019 şi modificărilor aduse prin Ordinul ministrului educaţiei naţionale nr. 4830/2018 din 30 august 2018 privind organizarea şi desfăşurarea examenului de bacalaureat naţional - 2019, publicat în Monitorul Oficial nr. 788 din 13 septembrie 2018).

- art. 11 din Ordinul ministrului educaţiei naţionale nr. 4830/2018 din 30 august 2018 privind organizarea şi desfăşurarea examenului de bacalaureat naţional -2019, publicat în Monitorul Oficial nr. 788 din 13 septembrie 2018;

- art. 8 alin. (3) din Procedura nr. 33793/18.06.2019 privind evaluarea lucrărilor scrise, soluţionarea contestaţiilor şi transmiterea rezultatelor din cadrul examenului de bacalaureat naţional - 2019.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 82 din 31 ianuarie 2020 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educaţiei Naţionale, ca neîntemeiată.

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei a declarat recurs reclamantul A., criticând-o pentru nelegalitate şi, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârii, rejudecarea acţiunii şi admiterea acesteia astfel cum a fost formulată.

În motivarea recursului s-a arătat că sentinţa primei instanţe nu respectă exigenţele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. şi art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, întrucât, deşi reclamantul a expus pe larg critici cu privire la fiecare act normativ invocat, prima instanţă s-a mărginit la a arăta, printr-o singură frază, că principiul "non reformatio in peius" se aplică exclusiv procedurilor judiciare. Motivarea instanţei de fond este extrem de succintă, fără nicio referire la aspectele menţionate, fapt care face ca sentinţa recurată să fie criticabilă din perspectiva legalităţii, în măsura în care nu oferă transparenţă asupra silogismului juridic care să explice şi să justifice dispozitivul şi nu arată, la situaţia şi aspectele concrete supuse judecăţii, care a fost parcursul logic al concluziei exprimate. Instanţa de fond nu a făcut altceva decât să constate că respectivul principiu nu este aplicabil, fără însă, a analiza şi celelalte aspecte invocate de recurent care ar fi avut o înrâurire hotărâtoare asupra dezlegării date problemei de drept.

În raport de circumstanţele concrete ale cauzei, faţă de apărările punctuale oferite de recurent prin actele procesuale depuse în faţa instanţei de fond, se poate constata cu uşurinţă faptul că instanţa de fond nu a cercetat apărările formulate, iar sentinţa recurată apare ca nemotivată, fapt ce constituie o încălcare a dreptului la un proces echitabil.

Din perspectiva dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul a apreciat că dispoziţiile normative contestate încalcă principiile legalităţii şi nediscriminării, constituind un exces de putere în accepţiunea Legii nr. 554/2004.

Prin acţiunea formulată s-a arătat că prevederile menţionate încalcă principiul general de drept al neagravării situaţiei în propria cale de atac, recunoscut în toate materiile. Raţiunea principiului "non reformatio in peius" constă în aceea că, dacă s-ar îngădui autorităţilor competente, în soluţionarea unei căi de atac, să agraveze situaţia celui ce a exercitat-o, s-ar ajunge la o îngrădire a dreptului părţii de a contesta actele socotite nedrepte. Principiul garantează dreptul persoanelor de a avea acces la o cale efectivă de a contesta şi necondiţionată de acceptarea posibilităţii de a i se crea o situaţie defavorabilă.

Astfel, formularea şi depunerea contestaţiei sunt condiţionate, prin menţiunile din cuprinsul modelului de contestaţie ce trebuie completat, de declaraţia de acceptare şi a unei situaţii care l-ar putea dezavantaja pe contestator. Art. 8 alin. (3) din Procedura nr. 33793/18.06.2019 privind evaluarea lucrărilor scrise, soluţionarea contestaţiilor şi transmiterea rezultatelor din cadrul examenului de bacalaureat naţional - 2019, prevede că formularea şi depunerea contestaţiei este condiţionată de declaraţia de acceptare a unei note mai mici în soluţionarea contestaţiei.

În opinia recurentului principiul "non reformatio in peius" este pe deplin aplicabil şi în situaţia exercitării unor căi de atac sui generis cum ar fi contestaţiile menţionate anterior. Deşi, aparent, acest principiu este propriu numai procedurii şi căilor de atac judiciare, el nu este exclusiv un principiu al căilor de atac exercitate în procedura judiciară, deoarece doctrina şi jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene l-au consacrat ca un principiu general de drept aplicabil şi în etapa contestaţiilor administrative.

În acord cu doctrina şi jurisprudenţa C.J.U.E., principiul a fost consacrat şi în legislaţia internă care reglementează căi administrative de atac (spre exemplu, art. 213 alin. (3) Codul fiscal, art. 21 alin. (3) din Regulamentul din 14.05.2012, de organizare şi funcţionare a Comisiei de autorizare a activităţii de schimb valutar şi pct. 8.2 din Normele metodologice din 17.08.2010 privind soluţionarea plângerilor prealabile formulate împotriva proceselor-verbale de control financiar încheiate în baza legii nr. x/1991 privind organizarea şi funcţionarea controlului financiar şi a Gărzii financiare prevăd expres că prin soluţionarea contestaţiei nu se poate crea o situaţie mai grea contestatorului în propria cale de atac). Aceste reglementări reprezintă modalitatea prin care legiuitorul a înleles să consacre aplicarea generală a principiului "non reformatio in peius" şi nu să instituie o derogare de la procedurile căilor de atac judiciare.

Aşadar, principiul este aplicabil oricărei proceduri, inclusiv procedurii de soluţionare a contestaţiilor formulate cu privire la notele obţinute la disciplina limba şi literatura română şi disciplina fiziologie umană, genetică şi ecologie umană, contestaţiile au natura juridică a unor căi de atac, iar recurentul nu putea fi pus într-o situaţie mai puţin favorabilă decât cea în care s-a aflat anterior formulării acestora.

De asemenea, în opinia recurentului, printr-o dispoziţie emisă de un ministru nu se poate reglementa într-o manieră contrară principiului juridic citat. Dispoziţiile contestate au fost adoptate de pârât cu exces de putere, fiind întrunită ipoteza normei legale cuprinsă în art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004. Ele contrazic fundamentul noţiunii de contestaţie şi efectele juridice fireşti ale respingerii acesteia, cu consecinţe directe asupra rezultatului final obţinut la examenul de bacalaureat şi cu efecte vătămătoare pentru recurent, ca subiect al contestaţiei.

Mai mult decât atât, prin întâmpinarea depusă pârâtul nu a invocat nici un argument legal sau logic pentru care principiul "non reformatio in peius" nu se aplică prezentei proceduri, aspect preluat de către instanţa de judecată, cu motivarea că principiul se aplică exclusiv procedurilor judiciare. De asemenea, pârâtul nu a indicat nicio dispoziţie din Legea educaţiei naţionale care să fundamenteze metodologia de soluţionare a contestaţiilor, limitându-se la a invoca împrejurarea că recurentul a fost de acord să primească o notă mai mică, deşi acest acord condiţiona formularea şi depunerea contestaţiei.

A mai arătat recurentul, sub aspectul conformităţii actelor atacate cu dispoziţiile Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, se observă că acestea intră în contradicţie cu principiul prevăzut în art. 2 alin. (3) din Legea nr. 1/2011, respectiv dezvoltarea liberă, integrală şi armonioasă a individualităţii umane, în formarea personalităţii autonome şi în asumarea unui sistem de valori care sunt necesare pentru împlinirea şi dezvoltarea personală, din moment ce, prin dispoziţiile normative atacate sunt instituite norme cu efect inhibitor, încă din perioada de formare a elevului (în învăţământul preuniversitar), cu efecte asupra întregului parcurs educational al acestuia (întrucât ca urmare a soluţionării contestaţiei şi reducerii notei nu poate opta pentru un anumit liceu pentru care iniţial îndeplinea condiţiile necesare înscrierii, ori nu poate să urmeze cursurile unei facultăţi pentru care nota iniţială de la examenul de bacalaureat îi permitea înscrierea).

Diferit de această manieră de reglementare a modului de soluţionare a contestaţiilor, aplicabilă într-o perioadă extrem de sensibilă pentru formarea individului, în etapele ulterioare de formare universitară ori profesională se aplică principiul non reformatio in peius în soluţionarea contestaţiilor candidaţilor. Spre exemplu, art. 20 alin. (8) din Regulamentul privind activitatea studenţilor din Facultatea de Drept a Universităţii din Bucureşti, republicat în 26.07.2013, art. 21 din Hotărârea C.S.M. care reglementează regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea concursului de ocupare a posturilor vacante de grefier la instanţele judecătoreşti şi la parchetele de pe lângă acestea, Hotărârea C.S.M. care reglementează regulamentul privind examenul de admitere în magistratură).Toate aceste acte cu caracter normativ prevăd că nota finală, după soluţionarea contestaţiei, nu poate fi mai mică decât nota iniţială.

4. Apărările formulate de intimat

Intimatul-pârât Ministerul Educaţiei a depus întâmpinare şi, fără a invoca excepţii, a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală a hotărârii primei instanţe.

5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Reclamantul A. a învestit instanţa de contencios administrativ cu solicitarea de anulare a dispoziţilor art. 73 alin. (1), (2) şi 3 din Anexa 2 la Ordinul MECTS nr. 799/31.08.2010, art. 11 din Ordinul ministrului educaţiei naţionale nr. 4830/2018 din 30 august 2018 şi art. 8 alin. (3) din Procedura nr. 33793/18.06.2019, vizând organizarea şi desfăşurarea examenului de bacalaureat, evaluarea lucrărilor scrise, soluţionarea contestaţiilor şi transmiterea rezultatelor.

Instanţa de fond a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată, constatând că singurul motiv de nelegalitate invocat în privinţa actelor normative contestate a vizat încălcarea principiului "non reformatio in peius", a cărui sferă de aplicare este însă limitată la procedurile judiciare.

Analizând criticile recurentului-reclamant din calea de atac promovată, Înalta Curte constată că obligaţia instanţei de a-şi motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispoziţiile art. 425 C. proc. civ. are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situaţiei de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant, şi, nu în ultimul rând raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată. Aceste cerinţe legale sunt impuse de însăşi esenţa înfăptuirii justiţiei, iar forţa de convingere a unei hotărâri judecătoreşti rezidă din raţionamentul logico-juridic clar explicitat şi întemeiat pe considerente de drept.

În prezenta cauză instanţa de fond a arătat în mod expres motivele pentru care a ajuns la soluţia adoptată, iar sentinţa recurată respectă dispoziţiile art. 22 alin. (2) şi art. 425 C. proc. civ.. Astfel, prima instanţă a expus silogismul logico-juridic ce a stat la baza soluţiei pronunţate, fiind clare raţiunile avute în vedere de instanţă. De asemenea, trebuie subliniat faptul că instanţa are obligaţia de a răspunde argumentelor esenţiale invocate de părţi, iar nu tuturor subargumentelor aduse de acestea. Astfel, aşa cum s-a statuat în paragraful 20 al Deciziei pronunţate în Cauza Gheorghe Mocuţa împotriva României: "În continuare, Curtea reiterează că, deşi articolul 6 § 1 obligă instanţele să îşi motiveze hotărârile, acesta nu poate fi interpretat ca impunând un răspuns detaliat pentru fiecare argument (a se vedea Van de Hurk împotriva Ţărilor de Jos, 19 aprilie 1994, pct. 61, seria x nr. x). De asemenea, Curtea nu are obligaţia de a examina dacă s-a răspuns în mod adecvat argumentelor. Instanţele trebuie să răspundă la argumentele esenţiale ale părţilor, dar măsura în care se aplică această obligaţie poate varia în funcţie de natura hotărârii şi, prin urmare, trebuie apreciată în lumina circumstanţelor cauzei (a se vedea, alături de alte hotărâri, Hiro Balani împotriva Spaniei, 9 decembrie 1994, pct. 27, seria x nr. x-B)."

Aceasta înseamnă, astfel cum s-a reţinut în jurisprudenţa consolidată a instanţei supreme, că motivarea unei hotărâri este o chestiune de sinteză şi de conţinut, instanţa nefiind obligată să răspundă punctual tuturor susţinerilor/apărărilor părţilor ori fiecărei nuanţe date de părţi textelor pe care acestea şi-au întemeiat cererile, ci pot fi sistematizate în funcţie de legătura lor logică, cerinţă pe care o îndeplineşte sentinţa recurată, iar faptul că soluţia pronunţată nu este în concordanţă cu opinia recurentului nu poate atrage casarea hotărârii.

Aplicând cele statuate mai sus la prezenta cauză, Înalta Curte observă că prima instanţă a pronunţat o hotărâre motivată, iar acest prim motiv de casare invocat - art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. este nefondat.

Potrivit celui de al doilea motiv de casare invocat - art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În prezenta cauză, astfel cum s-a arătat în precedent, reclamantul a solicitat constatarea nelegalităţii anumitor prevederi din acte administrative cu caracter normativ, prin intermediul cărora a fost instituit mecanismul potrivit căruia în cazul notelor cuprinse între 4,50-9,50 obţinute la examenul de bacalaureat, dacă se formulează contestaţie nota finală va fi cea acordată de comisia de soluţionare a contestaţiei, iar nu nota iniţială:

- art. 73 alin. (1), (2) şi 3 din Anexa 2 la Ordinul MECTS nr. 4799/31.08.2010 privind organizarea şi desfăşurarea examenului de bacalaureat, dispoziţii care stabilesc:

(1) Pentru lucrările care au primit iniţial note cuprinse între 4,50 - 4,99, inclusiv notele de 4,50 şi 4,99, sau o notă cel puţin egală cu 9,50, nota definitivă este nota acordată de către comisia de contestaţii.

(2) Pentru lucrările care au primit iniţial, la comisia din centrul zonal de evaluare, alte note decât cele menţionate la alin. (1), nota definitivă este nota acordată de comisia judeţeană de contestaţii/a municipiului Bucureşti, dacă între nota iniţială şi nota acordată la contestaţii se constată o diferenţă de cel puţin 0,50 puncte. Dacă diferenţa dintre cele două note este mai mică de 0,50 puncte, nota definitivă este nota iniţială, acordată de comisia din centrul zonal de evaluare.

(3) Nota definitivă, acordată în conformitate cu procedura menţionată la alin. (1) şi (2), nu mai poate fi modificată şi reprezintă nota obţinută de candidat la proba respectivă.

- art. 11 din Ordinul ministrului educaţiei naţionale nr. 4830/30.08.2018 privind organizarea şi desfăşurarea examenului de bacalaureat naţional 2019 dispoziţii care stabilesc:

(1) În procesul de evaluare iniţială a lucrărilor scrise şi de rezolvare a contestaţiilor, după validarea finalizării evaluării de către cei doi profesori evaluatori, în cazul în care diferenţa dintre notele celor doi evaluatori este de cel mult un punct, este calculată nota finală, ca medie aritmetică cu două zecimale a notelor acordate de evaluatori, fără rotunjire, fiind înregistrată în catalogul de bacalaureat.

(2) În cazul în care diferenţa dintre notele acordate de cei doi profesori evaluatori este mai mare de 1 punct, acestea nu se transcriu pe lucrare şi se procedează astfel:

- preşedintele comisiei nominalizează alţi doi profesori evaluatori pentru recorectarea lucrării;

- după finalizarea recorectării lucrării, notele acordate de fiecare din cei patru evaluatori se trec pe lucrare şi se semnează de către evaluatori;

- preşedintele comisiei calculează nota finală din cele 4 (patru) note, după eliminarea celor două note - valori extreme, ca medie aritmetică cu două zecimale fără rotunjire, a celor două note - valori centrale. Media rezultată reprezintă nota finală pe care o trece pe lucrare şi semnează.

(3) În cadrul etapei de soluţionare a contestaţiilor, după încheierea evaluării lucrărilor, nota finală se calculează cu respectarea prevederilor alin. (1) şi (2). În situaţia în care, după desecretizarea lucrării, se constată o diferenţă de notare mai mare de 1,5 puncte, în plus sau în minus, între nota de la evaluarea iniţială şi cea de la contestaţii, lucrarea se resecretizează şi este transmisă spre a fi reevaluată altor doi profesori evaluatori. Nota finală, ca urmare a reevaluării în etapa de soluţionare a contestaţiei, este calculată cu respectarea prevederilor alin. (1) şi (2).

(4) Nota definitivă, acordată în conformitate cu procedura menţionată la alin. (1), (2) şi (3), nu mai poate fi modificată şi reprezintă nota obţinută de candidat la proba respectivă.

- art. 8 alin. (3) din Procedura nr. 33793/18.06.2019 privind evaluarea lucrărilor scrise, soluţionarea contestaţiilor şi transmiterea rezultatelor din cadrul examenului de bacalaureat naţional 2019 dispoziţii care stabilesc: "candidaţii care depun contestaţii, completează şi semnează o cerere tip conform modelului prevăzut în anexă care conţine şi declaraţia privind luarea la cunoştinţă a faptului că nota acordată ca urmare a soluţionării contestaţiei poate modifica nota iniţială, prin creştere sau descreştere după caz’’’.

În acord cu cele reţinute de prima instanţă, Înalta Curte aminteşte că principiul legalităţii actelor administrative presupune ca autorităţile administrative să nu încalce legea şi toate deciziile lor să se întemeieze pe lege. El impune, în egală măsură, ca respectarea acestor exigenţe de către autorităţi să fie în mod efectiv asigurată.

Aşadar, actele administrative pot fi anulate în situaţia în care se constată nerespectarea actelor normative cu forţă juridică superioară, pornind de la Constituţia României, legi, ordonanţe de urgentă, reglementări europene, jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.

Dispoziţiile contestate de recurent au fost emise în temeiul prevederilor art. 77 alin. (5) şi ale art. 361 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, care impun stabilirea conţinutului programelor de examen, calendarului, metodologiei şi modului de organizare şi desfăşurare a examenului de bacalaureat.

Nici în faţa primei instanţe şi nici în recurs, recurentul nu a indicat actele normative cu forţă juridică superioară încălcate prin emiterea dispoziţiilor contestate, ci s-a limitat la a invoca nerespectarea principiului "non reformatio in peius".

Contrar susţinerilor recurentului, Înalta Curte reţine că acest principiu este consacrat legislativ de prevederile art. 481 C. proc. civ., conform cărora "apelantului nu i se poate crea în propria cale de atac o situatie mai rea decât aceea din hotărârea atacată, în afară de cazul în care el consimte expres la aceasta sau în cazurile anume prevăzute de lege."

Instanţa de fond a reţinut, în mod corect, că sfera de aplicare a acestui principiu este limitată la procedurile judiciare şi a subliniat faptul că în reglementarea procedurilor administrative statul beneficiază de o marjă largă de apreciere, nefiind obligatoriu ca în cadrul acestor proceduri să fie respectate în integralitate aceleaşi principii şi garanţii care stabilesc coordonatele procedurilor judiciare, începând chiar cu organul competent să soluţioneze contestaţia care este fie acelaşi care a emis actul mitial (în cazul recursului graţios) fie organul ierarhic superior (în cazul recursului ierarhic), iar nu o instanţă sau un organ independent. Comisia de soluţionare a contestaţiilor nu este o instanţă de judecată, iar activitatea ei nu se conduce după principiile aplicabile în domeniul judiciar.

În acest context, Înalta Curte nu poate primi argumentul recurentul vizând îngrădirea dreptului candidaţilor la o dezvoltare liberă, integrală şi armonioasă a individualităţii umane şi constată că dreptul la o evaluarea obiectivă şi corectă nu poate fi transformat într-o vătămare, chiar dacă rezultatul primit în urma formulării unei contestaţii îl nemulţumeşte pe cel care a formulat-o. Dreptul de a contesta rezultatul evaluării este garantat, iar exercitarea acestuia este lăsată la latitudinea fiecărui elev. De asemenea, elevul care contestă nota obţinută în urma examinării este informat cu privire la posibilele efecte ale exercitării dreptului de a contesta, acesta completând şi semnând o declaraţie-tip care menţionează faptul că a luat cunoştinţă de faptul că nota acordată în urma soluţionării contestaţiei poate modifica, după caz, nota iniţială, prin creştere sau descreştere. De altfel, dacă scopul formulării contestaţiei ar fi fost ca nota acordată iniţial să rămână aceeaşi (în situaţia în care la recorectare se dovedea că elevul trebuia să primească o notă mai mică) toţi elevii ar fi fost încurajaţi sî formuleze contestaţii în speranţa primirii unor note mai mari, atunci formularea contestaţiei nu mai era o opţiune, ci era inserată în cuprinsul metodologiilor cu titlu de obligativitate.

Pentru considerentele expuse, constatând că sentinţa recurată nu este afectată de nelegalitate şi nu poate fi reformată prin prisma cazurilor de casare invocate, în temeiul dispoziţiilor art. 496 C. proc. civ. Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul promovat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 82 din 31 ianuarie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 martie 2022.