Church Land Restitution Claim Denied; Parish Fails to Prove Abusive Taking

Şedinţa publică din data de 31 martie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată initial pe rolul Tribunalului Bucureşti sub nr. x/2017, reclamanta Parohia Dobroteasa a solicitat anularea Deciziei nr. 7290 din 14.09.2017 emisă de pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România şi obligarea pârâtei la emiterea unei decizii de restituire în natură a imobilului situat în municipiul Bucureşti, Bd. x nr. 35 A (consemnat anterior în evidenţele cadastrale pe Calea x, str. x bis şi Calea x) sector 3.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 1887 din 03 iunie 2019 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal - veche a respins cererea formulată de reclamanta Parohia Dobroteasa în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, ca neîntemeiată.

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei a declarat recurs reclamanta Parohia Dobroteasa, criticând-o pentru nelegalitate şi, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârii, în principal trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond, în vederea suplimentării probatoriului administrat cu o expertiză tehnică în specialitatea topografie, având ca obiectiv identificarea terenului în litigiu, cu determinarea suprafeţei acestuia şi a configuraţiei, iar în subsidiar, reţinerea spre judecare pe fond a cauzei şi admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată.

În motivarea recursului, după prezentarea situaţiei de fapt a imobilului ce face obiectul cererii de retrocedare adresate pârâtei, recurenta a apreciat că soluţia instanţei de fond este nelegală, fiind dată cu aplicarea greşită a legii.

Astfel, imobilul în discuţie a fost preluat abuziv prin Decretul Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România nr. 130/1989. Incă din anul 1986 posesor al terenului este înscris Departamentul Cultelor, iar conform adresei nr. x din 05.04.2016 emisă de Secretariatul de Stat pentru culte, în calitate de continuator Departamentului Cultelor, nu există documente din care să rezulte care este actul sau temeiul juridic în baza căruia s-a realizat preluarea.

In ceea ce o priveşte, recurenta a apreciat că, întocmai ca şi în celelalte cazuri în care bunurile Parohiei Dobroteasa au fost preluate în temeiul Decretului Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România nr. 130/1989 şi acest teren a intrat în proprietatea statului în baza aceluiaşi act normativ, de necontestat fiind faptul că, aproape în întregime, zona învecinată bisericii a fost demolată pentru construirea noului cartier. Planşele foto depuse în probaţiune au avut rolul de a dovedi susţinerile recurentei cu privire la demolarea vecinătăţilor bisericii.

Fotografiile bisericii Dobroteasa din anul 1940, respectiv din anii '70 - începutul anilor '80 demonstrează clar faptul că lăcaşul dispunea de un teren generos în jurul său, împrejmuit cu gard de fier forjat pe postament de beton. Pozele făcute la finele anilor '80 (când au început demolările în cartierul Dobroteasa) şi la începutul anilor '90 relevă în mod evident că buldozerele care au ras totul în jur, au intrat în incinta şi au distrus şi curtea bisericii Dobroteasa, în jurul lăcaşului rămânând pustiu, iar în faţa scărilor bisericii, pe locul fostei grădini a parohiei, fiind realizate fundaţiile blocului ce avea menirea de a masca biserica.

Pentru a indica Decretul Consiliului de Stat nr. 130/1989 ca titlu în baza căruia s-a făcut preluarea, recurenta a procedat la compararea planului anexă cu alte planuri cadastrale ale zonei Dobroteasa (plan aferent anilor 1940 întocmit de Comisiunea pentru Înfiinţarea Cărţilor Funciare, schiţele întocmite cam în aceeaşi perioadă de Primăria Municipiului Bucureşti cu ocazia inventarierii imobilelor din Sectorul II Negru, planuri aferente anilor '60, '70, '80), observând că biserica Dobroteasa era înconjurată de o curte ovoidală, mai largă în faţa bisericii, unde erau trasate şi două alei (corespunzătoare celor două porţi de acces în incintă).

In planul anexat la Decretul Consiliului de Stat nr. 130/1989 (unde erau reprezentate imobilele ce urmau a fi expropriate si demolate, respectiv cele foarte puţine care nu urmau aceeaşi soartă), se poate observa că, fără a figura în vreo poziţie a tabelului-anexă, o parte din terenul înconjurător al bisericii (anume cel aferent grădinii din faţa sfântului lăcaş), este "rupt" din curtea bisericii, pe el figurând amprenta blocului M27, ale cărui fundaţii se apropiau la doar 2-3 metri de scările de intrare în biserică, acest bloc urmând să estompeze faţada bisericii Dobroteasa.

Prin urmare, momentul elaborării acestui act normativ împreună cu planul său de demolări coincide cu momentul în care biserica Dobroteasa a rămas fără curtea împrejmuitoare, respectiv terenul a cărui restituire se solicită. Astfel, considerentele instanţei de fond potrivit cărora nu s-a dovedit preluarea terenului cu titlul reprezentat de Decretul Consiliului de Stat nr. 130/1989 întrucât în cuprinsul acestui act nu este menţionat în mod expres imobilul în litigiu, sunt greşite, în condiţiile în care în planurile de demolări - anexă a actului normativ este inclus şi bunul recurentei.

In subsidiar, se poate în mod legitim reţine preluarea în fapt a bunului imobil de către Statul Român, întrucât chiar şi în lipsa formală a unui act normativ sau administrativ de deposedare, simplul fapt că în perioada de referinţă a O.U.G. nr. 94/2000 se menţionează că imobilul se regăseşte în posesia statului (Departamentului Cultelor) constituie o prezumţie de preluare abuzivă.

Potrivit recurentei, din interpretarea dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000 rezultă în mod clar că legiuitorul nu a înţeles să excludă din sfera de aplicare a actului normativ situaţiile în care preluările s-au realizat fără titlu, respectiv în fapt, ci dimpotrivă.

Astfel, pe de o parte, sunt supuse restituirii şi bunurile preluate în fapt în perioada de referinţă, iar pe de altă parte, în speţă operează prezumţia relativă a preluării abuzive, în condiţiile în care recurenta a dovedit că a deţinut terenul în proprietate, în perioada de referinţă a legii, terenul fiind bun sacru inalienabil, insesizabil şi imprescriptibil. De asemenea, chiar dacă în prezent recurenta ocupă o parte din terenul în litigiu, fără însă a-l ocupa în întregime, astfel cum îl detinea înainte de preluarea sa de către Statul Român, acest fapt nu este suficient pentru a justifica respingerea ca neîntemeiată a cererii sale, ci dimpotrivă, tocmai faptul că şi în continuare o suprafaţă de peste 100 m.p. este "ruptă" din întreg dovedeşte contrariul celor reţinute de instanţa de fond, respectiv faptul că preluarea a avut loc, iar recurenta nu mai deţine terenul în forma şi suprafaţa de dinaintea preluării.

Concluzionând, recurenta a apreciat că instanţa de fond a încălcat prevederile art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, în sfera imobilelor supuse restituirii fiind incluse atât cele preluate cu titlu, cât şi fără, dar în mod abuziv. Conform dispozitiilor art. 1 alin. (9) din O.U.G. nr. 90/2004, cererile de retrocedare vor fi însoţite de acte doveditoare, sintagma de "acte doveditoare" fiind explicată în cuprinsul pct. 13 din Normele metodologice de punere în aplicare a O.U.G. nr. 90/2004: - " a) orice înscrisuri care atestă dreptul de proprietate al solicitantului asupra imobilului, la data preluării abuzive; b) orice acte juridice sau declaraţii care permit încadrarea preluării ca fiind abuzivă, cu titlu sau fără titlu;

c) orice acte care întemeiază prezumţia existenţei dreptului de proprietate al solicitantului asupra imobilului, la data preluării abuzive; ... e) expertize judiciare sau extrajudiciare de care solicitantul înţelege să se prevaleze în susţinerea cererii sale; f) orice acte sau înscrisuri pe care solicitantul înţelege să le folosească în dovedirea cererii sale".

Nedând valoare probatorie înscrisurilor reprezentate de adresa din 04.01.2006 emisă de Primăria Municipiului Bucureşti - Direcţia Evidenţa imobiliară şi cadastrala - Serviciul Evidenţă proprietăţi şi Adresei nr. x/1.08.2001 eliberată de Primăria Municipiului Bucureşti - Direcţia patrimoniu, evidenţă proprietăţi, cadastru - Serviciul nomenclatură urbană, precum şi Certificatului nr. x/22.04.2004 eliberat de Primăria Municipiului Bucureşti - Direcţia patrimoniu evidenţă proprietăţi, cadastru, Serviciu nomenclatură urbană, acte din care rezultă că la nivelul anului 1986 posesor al terenului figura Statul Român, prin Departamentul Cultelor, instanţa a încălcat art. 1 alin. (9) din O.U.G. nr. 90/2004 şi pct. 13 din Normele metodologice de punere în aplicare a O.U.G. nr. 90/2004 care fac referire la orice acte sau declaraţii.

4. Apărările formulate de intimată

Intimata-pârâtă Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri care au aparţinut cultelor religioase din România a depus întâmpinare şi, fără a invoca excepţii, a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală a hotărârii primei instanţe.

5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Reclamanta Parohia Dobroteasa a supus controlului de legalitate exercitat de instanţa de contencios administrativ decizia nr. 7290/14.09.2017 prin care pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri care au aparţinut cultelor religioase din România a respins cererile de retrocedare nr. x/5.12.2005 şi nr. x/15.012.2005 depuse de reclamantă cu privire la retrocedarea imobilului situat în Bucureşti, Bd. x, (consemnat anterior în evidenţele cadastrale pe Calea x, str. x nr. 4bis, şi Calea x), ca urmare a faptului că imobilul-biserică situat pe terenul solicitat nu face obiectul O.U.G. nr. 94/2000, iar solicitanta nu a depus, în termenul de 120 de zile prevăzut de art. 32 din Legea nr. 165/2013, înscrisuri din care să reiasă dovada preluării imobilului-teren, de către Statul Român în perioada de referinţă a O.U.G. nr. 94/2000, respectiv 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.

Prima instanţă a validat actul administrativ emis de autoritatea pârâtă, reţinând, în esenţă, că reclamanta deţine toate atributele dreptului de proprietate cu privire la imobilul a cărui restituire o solicită şi nu există vreo dovadă a preluării chiar şi faptice a acestuia de către stat.

În urma propriului demers de analiză a dispoziţiilor legale incidente şi a probelor administrate în cauză, Înalta Curte reţine, în limitele criticilor formulate prin calea de atac promovată, că potrivit art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, imobilele care au aparţinut cultelor religioase din România şi au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de Statul Român, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, altele decât lăcaşele de cult, aflate în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice din cele prevăzute la art. 2, se retrocedează foştilor proprietari.

Condiţia premisă pentru admiterea cererilor formulate de foştii proprietari este, aşadar, aceea ca imobilul a cărui retrocedare se solicită să fi fost preluat abuziv de către stat în perioada regimului comunist.

De asemenea, art. 4 alin. (2) şi (3) din O.U.G. nr. 94/2000 instituie obligaţia solicitantului de a produce probe în sprijinul cererii de retrocedare, în timp ce prevederile art. 3 alin. (8) şi (9) din acelaşi act normativ nu instituie în sarcina Comisiei speciale de retrocedare obligaţia de a administra probe în locul titularului cererii de retrocedare. Există, aşadar, un drept şi nu o obligaţie a Comisiei de a solicita relaţii privind situaţia juridică a imobilului şi elementele de identificare a unităţii deţinătoare.

În prezenta cauză, recurenta a susţinut faptul că terenul solicitat se află în proprietatea statului, ca urmare a demolării aproape în întregime a zonei învecinate bisericii, iar terenul ar fi fost preluat în temeiul Decretului Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România nr. 130/1989.

În acord cu cele reţinute de prima instanţă, Înalta Curte constată de decretul anterior menţionat nu conţine vreo menţiune în acest sens. Există, într-adevăr, mai multe imobile preluate de stat prin acest act, însă sunt fie clădiri (locuinţe), fie imobile situate la alte adrese decât cea a imobilului din cauza de faţă care a avut adresele Calea x, str. x nr. 4bis şi Calea x, iar nu Dobroteasa, nr. 2, 4 sau 16 ori A. .

De asemenea, în mod just, s-a apreciat că fotografiile făcute în zonă ar fi putut proba cel mult o preluare în fapt a terenului, în contextul în care preluarea cu titlu presupune existenţa unui act administrativ ce conţine o menţiune expresă de preluare a imobilului de la proprietar. Recurenta din prezenta cauză nu a probat, însă, nici preluarea în fapt a acestui teren, aceasta însuşi arătând faptul că, după anul 1989, lucrările de construcţii au fost sistate, locul rămânând liber şi garantând monumentului istoric Dobroteasa (biserica) ieşirea la actualul Bulevard x.

În acelaşi timp, contrar susţinerilor recurentei, aspectele rezultate din adresa din 05.04.2016 emisă de Secretariatul de Stat pentru culte, în calitate de continuator al Departamentului Cultelor, nu sunt sensul celor pretinse de aceasta şi nu dovedesc preluarea terenului în discuţie, câtă vreme acesta nu se află în administrarea acestei instituţii şi nici nu figurează în situaţia centralizată a bunurilor din domeniul public sau privat al statului.

În acord cu cele reţinute de instanţa de fond, Înalta Curte constată că preluarea imobilului de către stat trebuia să rezulte clar din evidenţele autorităţii ori din situaţia faptică (ocuparea lui de către stat prin construcţii, lucrări etc.), autorităţii nu i se poate cere să facă dovada unui fapt negativ, la fel cum atribuţia pârâtei este aceea de a soluţiona cererea de retrocedare a recurentei în raport de probatoriul administrat de aceasta şi nu de a se comporta ca un reprezentant al statului care să administreze probe în susţinerea ori combaterea probelor solicitantei.

Înalta Curte nu poate primi nici argumentele recurentei referitoare la includerea în sfera imobilelor supuse restituirii atât a celor preluate cu titlu, cât şi fără, dar în mod abuziv şi constată că prima instanţă nu a dat valoarea probatorie invocată de reclamantă adreselor emise în perioada 2001-2006 de direcţiile de specialitate din cadrul Primăriei Bucureşti, apreciind, în mod just, că acestea nu dovedesc preluarea abuzivă a terenului de către Statul Român.

Pe de altă parte, menţiunile din evidenţele cadastrale nu dovedesc dreptul de proprietate, ci doar atestă configuraţia terenurilor şi indică posesorii acestora, neproducând efecte juridice în sensul susţinut de reclamantă. Chiar dacă intenţia statului a fost de a prelua în fapt terenul pentru a construi două blocuri, blocurile nu au mai fost construite, terenul rămânând nu doar în proprietatea, ci şi în posesia reclamantei, neschimbându-se situaţia juridică a acestuia de la momentul dobândirii acestuia până în prezent.

De asemenea, pretinsele diferenţe de suprafeţe invocate de recurentă nu dovedesc, nici ele, preluarea abuzivă a terenului, astfel că soluţia de constatare a legalităţii deciziei contestate este corectă, autoritatea pârâtă, dar şi prima instanţă analizând înscrisurile depuse în dosarul aferent cererilor de retrocedare, raportat la prevederile OU.G. nr. 94/2000.

Pentru considerentele expuse, constatând că sentinţa recurată nu este afectată de nelegalitate şi nu poate fi reformată prin prisma cazului de casare invocat, în temeiul dispoziţiilor art. 496 C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta Parohia Dobroteasa împotriva sentinţei civile nr. 1887 din 03 iunie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal - veche, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 martie 2022.