Pharmacy licensing demographic criterion: "number of inhabitants" defined by registered domicile vs. actual resident population under Law 266/2008
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal as unfounded, thereby upholding the lower court's decision to reject the annulment of the operating license for a community pharmacy. The dispute centered on the interpretation of the demographic criterion for urban pharmacy authorization, specifically whether "number of inhabitants" should be defined by actual resident population (as claimed by the appellant, a pharmacy association) or by the registered resident population with established domicile (as applied by the respondent Ministry of Health and the licensed entity). The court held that the phrase "number of inhabitants" in Article 12(1) of Law No. 266/2008 must be interpreted in conjunction with the Civil Code and Emergency Government Ordinance No. 97/2005, which presumes that an individual resides effectively at their registered domicile; consequently, the data from the Department for the Registration of Persons (DEPAB) and local administration certificates were deemed legally sufficient evidence, overriding statistical census data or judicial presumptions. The court further rejected arguments regarding the Ministry's competency to verify premises, ruling that under the regulatory framework in force at the time of the application, the Ministry retained jurisdiction until the new ordinance and implementing orders took effect.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 12 alin. (1) din Legea nr. 266/2008, art. 12 din Legea nr. 266/2008, art. 11 din Legea nr. 266/2008, art. 36 din Legea nr. 95/2006, art. 10 din Legea nr. 266/2008; Pharmacy licensing demographic criterion: "number of inhabitants" defined by registered domicile vs. actual resident population under Law 266/2008: The dispute centered on the interpretation of the demographic criterion for urban pharmacy authorization, specifically whether "number of inhabitants" should be defined by actual resident population (as claimed by the appellant, a pharmacy association) or by the registered resident population with established domicile (as applied by the respondent Ministry of Health and the licensed entity). The court held that the phrase "number of inhabitants" in Article 12(1) of Law No. 266/2008 must be interpreted in conjunction with the Civil Code and Emergency Government Ordinance No. 97/2005, which presumes that an individual resides effectively at their registered domicile; consequently, the data from the Department for the Registration of Persons (DEPAB) and local administration certificates were deemed legally sufficient evidence, overriding statistical census data or judicial presumptions. The court further rejected arguments regarding the Ministry's competency to verify premises, ruling that under the regulatory framework in force at the time of the application, the Ministry retained jurisdiction until the new ordinance and implementing orders took effect.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedThe procedural rule determining the court's power to decide on the appeal and dismiss it as unfounded.
The specific procedural provision governing the judgment dismissing the appeal on the merits.
Full text
Şedinţa publică din data de 4 aprilie 2023
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii deduse judecăţii
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 29 ianuarie 2020, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul Colegiul Farmaciştilor din Judeţul Vaslui, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Sănătăţii şi A. S.R.L., a solicitat:
(i) anularea autorizaţiei de funcţionare nr. x din data de 16.10.2019, emisă de Ministerul Sănătăţii, prin intermediul căreia s-a autorizat funcţionarea farmaciei comunitare cu denumirea S.C. A. S.R.L. la adresa Mun. Vaslui, str. x, ap. sp. com. nr. 1, jud. Vaslui, precum şi a operaţiunilor administrative care au stat la baza emiterii acesteia;
(ii) suspendarea autorizaţiei de funcţionare până la soluţionarea definitivă a acţiunii în anulare.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 1099 din 29 octombrie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a respins excepţiile lipsei calităţii procesuale active şi a interesului, ca neîntemeiate şi a respins acţiunea formulată de reclamantul Colegiul Farmaciştilor din Judeţul Vaslui, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Sănătăţii şi A. S.R.L., ca neîntemeiată.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinţei civile nr. 1099 din 29 octombrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamantul Colegiul Farmaciştilor din Judeţul Vaslui, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi, în rejudecare, admiterea cererii de anulare.
În motivarea recursului, reclamanta susţine că sentinţa atacată este pronunţată cu nesocotirea criteriului demografic, astfel cum este reglementat de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 266/2008, interpretat prin considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 768/2014, a Regulamentului UE nr. 1260/2013 şi în jurisprudenţa CJUE invocată (cauzele conexate C-570/07 şi C-571/07). Consideră recurentul-reclamant că acest criteriu trebuia raportat la numărul de locuitori rezidenţi, adică care locuiesc efectiv în localitate, iar nu la numărul de persoane cu domiciliu stabilit pe raza localităţii. Instanţa de fond a considerat în mod incorect că, în lipsa unei definiţii a locuitorului în Legea nr. 266/2008, se va aplica norma incidentă în materia evidenţei populaţiei, raţionament care nu poate fi primit, fiind în contradicţie cu scopul urmărit de legiuitor la reglementarea criteriului demografic drept condiţie pentru autorizarea farmaciilor comunitare.
Afirmă recurentul-reclamant că, în lipsa unei definiţii exprese a locuitorului în cuprinsul Legii nr. 266/2008, trebuie avute în vedere considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 768/2014, mai exact paragrafele 21, 23 şi 24. Criteriul demografic are rolul de a proteja sănătatea publică în mod efectiv, ceea ce nu se poate realiza decât prin raportare la populaţia rezidentă a localităţilor, mai ales în condiţiile existenţei unei neconcordanţe semnificative între populaţia rezidentă şi populaţia domiciliată. Interpretarea excesiv de formală a cadrului normativ de către prima instanţă ar conduce, în opinia recurentei-reclamante, la lipsirea legii de efecte juridice, raportarea la populaţia domiciliată ducând la dispariţia criteriului demografic.
Astfel, concluzionează recurentul-reclamant, noţiunea de locuitor la care se referă art. 12 din Legea nr. 266/2008 priveşte numărul de persoane care locuiesc în mod efectiv/real într-o localitate, iar nu numărul de persoane cu domiciliul stabilit pe raza acelei localităţi, dar care nu locuiesc în fapt la acel domiciliu. Un argument în acest sens îl constituie şi desemnarea de către legiuitor a autorităţii publice locale drept entitate emitentă a adeverinţei cuprinzând numărul de locuitori. Dacă legiuitorul ar fi intenţionat să aibă în vedere numărul de persoane domiciliate pe raza localităţii, ar fi delegat această prerogativă DEPAB.
Totodată, recurentul-reclamant invocă şi prevederile Regulamentului UE nr. 1260/2013 privind statisticile demografice europene, unde noţiunea de "populaţie rezidentă în mod obişnuit" desemnează toate persoanele care au reşedinţa obişnuită într-un stat membru la momentul de referinţă, determinate în raport de faptul că au locuit la locul de reşedinţă obişnuit o perioadă neîntreruptă de cel puţin 12 luni înainte de momentul de referinţă sau au sosit la acest loc în cursul celor 12 luni precedente momentului de referinţă cu intenţia de a rămâne pentru cel puţin un an.
Mai susţine recurentul-reclamant că farmaciile comunitare reprezintă un element cheie al sistemului de sănătate publică, având în vedere rolul pe care îl îndeplinesc conform art. 11 din Legea nr. 266/2008 şi art. 36 din Legea nr. 95/2006, astfel că aplicarea criteriului demografic în raport de numărul de persoane domiciliate pe raza unei localităţi, în condiţiile în care există diferenţe considerabile faţă de numărul de locuitori rezidenţi, afectează rolul farmaciilor şi lezează sistemul de sănătate publică. Autorizarea unui număr de farmacii mai mare decât nevoia reală a comunităţii conduce la migrarea farmaciştilor din zonele rurale limitrofe în municipiul Vaslui, cu consecinţa privării populaţiei rurale de accesul la medicamente, expunerea populaţiei din zonele urbane la o prezenţă agresivă a farmaciilor, cu consecinţa consumului excesiv de medicamente, precum şi la nesocotirea standardelor deontologice. În acest sens, solicită a fi avută în vedere şi jurisprudenţa CJUE din cauzele conexate C-570/07 şi C-571/07.
Arată recurentul-reclamant că Institutul Naţional de Statistică este instituţia care poate furniza informaţii privind numărul de rezidenţi, iar nu MAI - DEPAB, care deţine informaţii privind numărul de locuitori care şi-au stabilit domiciliul pe raza teritorială a municipiului Vaslui. Ca atare, criteriul demografic trebuia analizat de prima instanţă în raport de adresa emisă de Primăria Vaslui în baza adresei Direcţiei Judeţene de Statistică Vaslui, din care rezultă că populaţia rezidentă la recensământul din anul 2011 a fost de 55.407 persoane. Lipsa unor date recente privind numărul de rezidenţi nu poate fi imputată reclamantei, dar nici nu poate conduce la aplicarea criteriului demografic în raport de populaţia domiciliată. Totodată, intimatul-pârât Ministerul Sănătăţii nu se poate prevala de culpa de a nu fi colectat date recente privind numărul de rezidenţi al municipiului Vaslui.
În opinia recurentului-reclamant, instanţa de fond putea uza de prezumţiile judiciare. Colegiul nu a contestat conţinutul înscrisurilor, respectiv numărul de persoane domiciliate pe raza municipiului Vaslui, ci a urmărit să dovedească împrejurarea că există o diferenţă semnificativă între acest număr şi numărul persoanelor efectiv rezidente, având în vedere că din înscrisuri rezultă că la unele adrese figurează înscrise mai mult de 10 persoane, că mai mulţi cetăţeni ai Republicii Moldova şi-au înregistrat domiciliul în municipiul Vaslui, că sporul natural este negativ din 2011 până în prezent, că dimensionarea serviciilor publice s-a făcut pentru o populaţie de aproximativ 70.000 persoane, că este imposibil obiectiv ca fondul locativ din municipiul Vaslui să găzduiască o populaţie de peste 100.000 locuitori. Acest dubiu, de altfel recunoscut de prima instanţă, reprezintă un argument suplimentar al interpretării legii în sensul susţinut de recurenta-reclamantă.
Recurentul-reclamant invocă şi nesocotirea art. 34 din Constituţie, deoarece prin modalitatea greşită de aplicare a criteriului demografic este lezat dreptul la sănătate publică prin îngrădirea sau privarea populaţiei din zonele rurale de accesul la medicamente şi prin expunerea populaţiei urbane la prezenţa agresivă a farmaciilor. Arată că în municipiul Vaslui ar fi trebuit să funcţioneze maxim 16 farmacii, dar în prezent sunt emise 39 de autorizaţii de funcţionare.
Se mai susţine în recurs şi greşita interpretare şi aplicare a art. 10 din Legea nr. 266/2008, forma în vigoare la data depunerii cererii de autorizare (25.03.2019), susţinând recurentul-reclamant că controlul privind conformitatea spaţiului trebuia realizat de direcţia judeţeană de sănătate publică, iar nu de Ministerul Sănătăţii, chiar dacă Ordinul nr. 969/2009 privind normele de punere în aplicare a Legii nr. 266/2008 nu a fost pus în acord cu modificările aduse actului normativ de rang superior.
4. Apărările formulate în cauză
Intimaţii-pârâţi A. S.R.L. şi Ministerul Sănătăţii au depus întâmpinări, solicitând respingerea recursului, ca nefondat. Intimatul-pârât Ministerul Sănătăţii a invocat şi excepţia nulităţii recursului pentru nemotivare.
5. Cererea de sesizare a Curţii Constituţionale
Prin cererea depusă la termenul de judecată din 25 ianuarie 2023, recurentul-reclamant Colegiul Farmaciştilor din Judeţul Vaslui a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 12 alin. (1) din Legea nr. 266/2008, apreciind că normele legale contestate încalcă dispoziţiile art. 1 alin. (5) şi art. 34 din Constituţia României.
Pentru soluţionarea acestei cereri, s-a dispus crearea dosarului asociat nr. x/2020, potrivit dispoziţiilor art. 148 alin. (12) din Regulamentul de organizare şi funcţionare administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
6. Cererea de suspendare a judecăţii recursului
Recurentul-reclamant Colegiul Farmaciştilor din Judeţul Vaslui a solicitat suspendarea judecăţii recursului, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate invocate şi publicarea deciziei Curţii Constituţionale.
7. Alte aspecte procesuale
Excepţia nulităţii recursului pentru nemotivare, invocată de intimatul-pârât Ministerul Sănătăţii, a fost respinsă, ca neîntemeiată, la termenul de judecată din 25 ianuarie 2023, pentru motivele expuse în încheierea de şedinţă.
II. Soluţia instanţei de recurs
II.1. În ceea ce priveşte cererea de suspendare a soluţionării cauzei, întemeiată pe dispoziţiile art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.
Înalta Curte reţine că dispoziţiile art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. reglementează un caz de suspendare facultativă a judecăţii, ceea ce presupune o analiză din partea instanţei asupra oportunităţii suspendării judecării cauzei.
În cauza de faţă, în raport de soluţia de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 266/2008, pronunţată prin încheierea din 4 aprilie 2023, în dosarul nr. x/2020, Înalta Curte apreciază că suspendarea judecării prezentului recurs în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. nu este oportună, adoptarea acestei măsuri putând conduce la o temporizare excesivă a soluţionării unei căi extraordinare de atac.
Este de observat că, în cazul sesizării Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate invocată în cursul soluţionării unei cereri de chemare în judecată sau a unei căi de atac, măsura suspendării judecării pricinii nu mai este prevăzută de lege, odată cu abrogarea, prin art. I pct. 3 din Legea nr. 177/2010, a dispoziţiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 care prevedeau suspendarea de drept a judecării cererilor pe perioada soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate.
Abrogarea acestor dispoziţii a fost însoţită de reglementarea unui caz de revizuire suplimentar în materie civilă, de natură să asigure părţilor garanţiile specifice dreptului la un proces echitabil, reglementat de art. 509 alin. (1) pct. 11 din C. proc. civ., potrivit căruia revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă, ulterior rămânerii definitive a hotărârii, Curtea Constituţională s-a pronunţat asupra excepţiei invocate în acea cauză, declarând neconstituţională prevederea care a făcut obiectul acelei excepţii.
În concluzie, apreciind că măsura suspendării soluţionării recursului nu este oportună, iar în cazul admiterii excepţiei de neconstituţionalitate există un remediu procedural, constând în revizuirea hotărârii pronunţate de instanţa de control judiciar, Înalta Curte va respinge cererea de suspendare formulată de recurentul-reclamant.
II.2. Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este nefondat, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 12 alin. (1) din Legea farmaciei nr. 266/2008, înfiinţarea unei farmacii comunitare în mediul urban se face în funcţie de numărul de locuitori, dovedit prin adeverinţă eliberată de autoritatea administraţiei publice locale.
În cauză, chestiunea de drept litigioasă, asupra căreia părţile au exprimat opinii contrare, priveşte înţelesul sintagmei "numărul de locuitori", care reprezintă criteriul demografic în raport de care se înfiinţează farmaciile comunitare în mediu urban. Recurentul-reclamant consideră că prima instanţă a făcut o greşită interpretare şi aplicare a normei legale, cu nesocotirea criteriului demografic, astfel cum această noţiune este interpretată prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 768/2014 şi definită prin Regulamentul (UE) nr. 1260/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 20.11.2013 privind statisticile demografice europene.
Înalta Curte reţine că, prin decizia nr. 768/2014, Curtea Constituţională a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 12 şi art. 42 din Legea farmaciei nr. 266/2008, reţinând că instituirea criteriului demografic nu încalcă libertatea economică, este necesară şi proporţională, faţă de obiectivul de interes public urmărit de legiuitor.
Prin această decizie, Curtea Constituţională nu a interpretat în niciun mod dispoziţiile art. 12 alin. (1) din Legea farmaciei nr. 266/2008; dimpotrivă, în cuprinsul paragrafelor 17 şi 18, forul constituţional a citat jurisprudenţa CJUE, inclusiv hotărârea invocată de recurentul-reclamant prin motivele de recurs, conform căreia fiecare stat membru al Uniunii Europene este liber să îşi proiecteze propriul sistem de protecţie a sănătăţii publice. Astfel, prin Hotărârea pronunţată de către CJUE în cauzele conexe C-570/07 şi C-571/07, CJUE a reţinut că reglementarea respectivă constituie o restricţie privind libertatea de stabilire, în sensul art. 49 TFUE (par. 60), dar că obiectivul referitor la asigurarea unei aprovizionări sigure şi de calitate a populaţiei cu medicamente este susceptibil să justifice o asemenea reglementare (par. 66), care este de natură să garanteze atingerea obiectivului urmărit (par. 103) fără a depăşi ceea ce este necesar pentru atingerea acestuia (par. 112), astfel că ea este conformă art. 49 TFUE, revenind instanţei naţionale sarcina de a verifica, sub aspectul caracterului coerent şi sistematic al urmăririi obiectivului, dacă, raportat la o zonă geografică ce prezintă caracteristici demografice particulare, restricţiile impuse împiedică înfiinţarea unui număr suficient de farmacii susceptibile să asigure un serviciu farmaceutic adecvat, caz în care reglementarea contravine art. 49 TFUE (par. 94-100, 113 şi 114).
În acelaşi sens, este de observat că Regulamentul (UE) 1260/2013 nu împiedică statul membru să adopte propriul act intern, cum este O.U.G. nr. 97/2005 privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor, care poate să fie mai strict sau mai larg decât cel cuprins în actul european.
Înalta Curte constată că interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 266/2008 a fost realizată de către prima instanţă în concordanţă cu prevederile C. civ. şi ale O.U.G. nr. 97/2005 privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor, persoana fizică fiind prezumată a locui în mod efectiv la adresa de domiciliu, noţiunea de "locuitor" fiind similară cu cea de "persoană domiciliată".
Solicitarea ca Ministerul Sănătăţii să apeleze la datele statistice deţinute de Direcţia Judeţeană de Statistică Vaslui este eronată, având în vedere că prevederile art. 12 alin. (1) din Legea nr. 266/2008 obligă ca numărul de locuitori să fie dovedit prin adeverinţă emisă de autorităţile administraţiei publice locale, astfel cum s-a realizat în cauză, unde Primăria municipiului Vaslui a emis adresa nr. x/27.05.2019, conform datelor furnizate de DEPABD (adresa nr. x/17.04.2019), potrivit căreia, la data de 13.04.2019, pe teritoriul mun. Vaslui, în RNEP, erau înregistrate 136.694 persoane cu domiciliu stabil şi 333 persoane cu viză de reşedinţă.
Potrivit art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 97/2005, domiciliul persoanei fizice este acolo unde aceasta declară că are locuinţa principală, iar potrivit art. 2 alin. (2) din acelaşi act normativ, evidenţa cetăţenilor români cu domiciliul în România se ţine după principiul locului de domiciliu al acestora de către Ministerul Administraţiei şi Internelor, prin Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date, împreună cu serviciile publice comunitare de evidenţă a persoanelor organizate potrivit legii; conform art. 11 alin. (6) din O.U.G. nr. 97/2005, furnizarea sau verificarea unor date cu caracter personal din R.N.E.P. se realizează de D.E.P.A.B.D. sau de structurile sale teritoriale, la solicitarea scrisă adresată acestora sau de serviciile publice comunitare de evidenţă a persoanelor, la solicitarea scrisă adresată acestora de către autorităţile publice locale sau de către persoanele fizice şi juridice în condiţiile prevăzute de lege.
Prin urmare, adeverinţa eliberată de autoritatea administraţiei publice locale (Primăria municipiului Vaslui), pe baza informaţiilor furnizate de o autoritate publică cu competenţe în domeniu în ceea ce priveşte evidenţa populaţiei (D.E.P.A.B.D.), este emisă cu respectarea dispoziţiilor legale, conţinutul său exprimând numărul de locuitori înregistraţi pe raza municipiului, criteriu în raport de care se eliberează autorizaţiile prevăzute de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 266/2008.
Deşi susţine că nu contestă informaţiile cuprinse în adresele emise de autoritatea publică locală şi de autoritatea cu atribuţii în evidenţa populaţiei, recurentul-reclamant pune sub semnul întrebării veridicitatea locuirii efective pe teritoriul municipiului a persoanelor înregistrate în bazele de date ale acestor autorităţi, întemeindu-se pe diferenţele dintre aceste date şi datele recensământului din anul 2011 ori pe o serie de aspecte punctuale referitoare la înregistrarea la acelaşi domiciliu a unui număr ridicat de persoane. Or, aceasta reprezintă o interpretare greşită a recurentului-reclamant asupra normelor de drept incidente, câtă vreme nici dispoziţiile Legii nr. 266/2008 şi nici cele ale C. civ. şi O.U.G. nr. 97/2005 nu operează cu astfel de distincţii, dimpotrivă, persoana fizică este prezumată a locui în mod efectiv la adresa de domiciliu, astfel că informaţiile referitoare la numărul de locuitori, comunicate de organele cu atribuţii în domeniu, fac dovada celor afirmate, prezumându-se că ele corespund adevărului.
După cum în mod corect a reţinut instanţa de fond, în contra informaţiilor ce reies din adresele comunicate de autorităţile cu competenţe în materia evidenţei persoanelor, recurentul-reclamant solicită a se valorifica proba prin prezumţii judiciare simple, dar o astfel de probă nu poate fi reţinută peste sau în contra efectelor juridice pe care le produc în circuitul civil înregistrările din bazele de date privind evidenţa persoanelor.
Este adevărat că, din datele statistice comunicate de Direcţia Judeţeană de Statistică Vaslui prin adresa nr. x/16.04.2019, rezultă că populaţia stabilă (rezidentă) a municipiului Vaslui la recensământul populaţiei şi locuinţelor din 2011 a fost 55.407 persoane. Însă aceste date nu pot fi avute în vedere în contra dispoziţiilor Legii nr. 266/2008, coroborate cu cele ale O.U.G. nr. 97/2005. Nu trebuie omis nici că aceste date au o vechime considerabilă faţă de data la care s-au derulat procedurile de autorizare a farmaciei A. S.R.L., iar în condiţiile în care activităţile de recenzare a populaţiei se desfăşoară la intervale mari de timp, acesta este un argument suplimentar în favoarea interpretării art. 12 alin. (1) din Legea nr. 266/2008 ca referindu-se la populaţia domiciliată pe raza localităţii, indicator care exprimă situaţia demografică actuală.
Totodată, Înalta Curte nu poate reţine nicio culpă în sarcina intimatului-pârât Ministerul Sănătăţii, în sensul necolectării de date recente privind numărul de rezidenţi al municipiului Vaslui, câtă vreme această autoritate nu are atribuţii în administrarea serviciilor de evidenţă a populaţiei şi nici în recenzarea populaţiei locale, ci, în procedura de eliberare a autorizaţiei de funcţionare a unei farmacii, este obligat să aibă în vedere datele comunicate prin adeverinţa emisă de autorităţile administraţiei publice locale.
Înalta Curte nu poate reţine nici argumentul nesocotirii prevederilor art. 34 din Constituţia României, ce protejează şi garantează dreptul la ocrotirea sănătăţii publice, câtă vreme Curtea Constituţională nu a constatat neconstituţionalitatea art. 12 alin. (1) din Legea nr. 266/2008, iar criticile recurentului-reclamant cu privire la modul de interpretare şi aplicare a criteriului demografic sunt neîntemeiate, conform considerentelor anterior expuse.
În ceea ce priveşte greşita interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 10 din Legea nr. 266/2008, în forma în vigoare la data depunerii cererii de autorizare a funcţionării farmaciei - 25.03.2019, din perspectiva necompetenţei Ministerului Sănătăţii de a verifica conformitatea spaţiului, Înalta Curte constată că şi aceste critici sunt nefondate.
La data depunerii cererii de autorizare - 25.03.2019, procedura era reglementată de prevederile Ordinul ministrului sănătăţii nr. 962/2009, iar potrivit art. 3 alin. (1), art. 5 şi art. 6 alin. (1) şi (2) din acest ordin, controlul privind conformitatea spaţiului se efectua de Ministerul Sănătăţii. Acest ordin a fost abrogat la data de 24.04.2019, ca urmare a intrării în vigoare a Ordinul ministrului sănătăţii nr. 444/2019, iar potrivit art. 3 alin. (2) din acest ordin, dosarele depuse înainte de intrarea în vigoare a acestui ordin, se soluţionează potrivit legislaţiei în vigoare la data depunerii.
Recurentul-reclamant a susţinut că, la data depunerii cererii de autorizare, dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 266/2008 fuseseră deja modificate prin O.U.G. nr. 58/2017 şi O.G. nr. 4/2018, în sensul efectuării controlului conformităţii spaţiului de către direcţia judeţeană de sănătate publică, iar OMS nr. 962/2009 nu a fost pus în acord cu aceste dispoziţii, fiind astfel abrogat implicit.
Înalta Curte va respinge aceste susţineri ca neîntemeiate, având în vedere, pe de-o parte, că OMS nr. 962/2009 a fost abrogat expres de OMS nr. 444/2019 la data de 24.04.2019, iar pe de altă parte, potrivit art. II din O.U.G. nr. 58/2017, "În termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, ministrul sănătăţii emite ordinul pentru aplicarea modificărilor şi completărilor aduse Legii farmaciei nr. 266/2008, republicată, cu modificările ulterioare, prin prezenta ordonanţă de urgenţă", iar conform art. III din acelaşi act normativ, "Documentaţiile înregistrate la Ministerul Sănătăţii şi nesoluţionate până la data intrării în vigoare a ordinului prevăzut la art. II se soluţionează conform dispoziţiilor legale în vigoare la data înregistrării acestora". Aşadar, prin dispoziţie legală expresă, legiuitorul a stabilit că, până la intrarea în vigoare a noului ordin, dosarele depuse vor fi soluţionate conform normelor în vigoare la data înregistrării, în speţă conform dispoziţiilor Ordinului ministrului sănătăţii nr. 962/2009.
În concluzie, cum niciunul dintre motivele de nelegalitate susţinute de recurentul-reclamant cu privire la autorizaţia de funcţionare nr. x din 16.10.2019 nu se confirmă în speţă, Înalta Curte constată că prima instanţă a pronunţat o soluţie legală de respingere a acţiunii, iar criticile din recurs nu sunt apte să conducă la reformarea acestei soluţii.
Pentru toate aceste considerente, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de reclamantul Colegiul Farmaciştilor din Judeţul Vaslui, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge cererea de suspendare a judecăţii până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate, formulată de recurentul-reclamant Colegiul Farmaciştilor din Judeţul Vaslui.
Respinge recursul declarat de reclamantul Colegiul Farmaciştilor din Judeţul Vaslui împotriva sentinţei civile nr. 1099 din 29 octombrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 4 aprilie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.