Disciplinary suspension for concurrent office practice and unitemized execution expenses: limits of professional control over bailiff conduct and expense justification

Şedinţa publică din data de 4 aprilie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii deduse judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 15 ianuarie 2021, pe rolul Curţii de Apel Suceava, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Uniunea Naţională a Executorilor Judecătoreşti - Comisia Superioară de Disciplină şi Camera Executorilor Publici de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti - Consiliul de Disciplină, a solicitat:

(i) în principal, anularea Hotărârii nr. 20/20.11.2020 a Comisiei Superioare de Disciplină din cadrul UNEJ, anularea Hotărârii nr. 1/26.06.2020 pronunţată de Consiliul de Disciplină al Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti în dosarul disciplinar nr. x/2020 şi, drept consecinţă, retrimiterea cauzei Consiliului de Disciplină în vederea reefectuării cercetării sale disciplinare în condiţii de legalitate;

(ii) în subsidiar, modificarea Hotărârii nr. 20/20.11.2020 a Comisiei Superioare de Disciplină din cadrul UNEJ, în sensul aplicării unei sancţiuni disciplinare mai blânde;

(iii) obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 84 din 12 mai 2021, Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Uniunea Naţională a Executorilor Judecătoreşti - Comisia Superioară de Disciplină şi Camera Executorilor Publici de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti - Consiliul de Disciplină, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 84 din 12 mai 2021, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate şi, în rejudecare, admiterea acţiunii.

Prealabil înfăţişării motivelor căii de atac, recurentul-reclamant subliniază că nu înţelege să critice în recurs considerentele instanţei de fond prin care i-au fost respinse motivele de nelegalitate vizând nerespectarea art. 72 alin. (2) din Regulamentul de punere în aplicarea a Legii nr. 188/2000, încălcarea principiului loialităţii obţinerii probelor, prescripţia răspunderii şi incidenţa principiului non bis in idem.

În ceea ce priveşte prima abatere disciplinară reţinută în sarcina sa, referitoare la desfăşurarea concomitentă a activităţii în cadrul mai multor forme de exercitare a profesiei, recurentul-reclamant susţine că încasările/plăţile realizate în/din conturile rămase deschise pe numele BEJ A. nu întrunesc elementul material al faptei de neglijenţă în efectuarea lucrărilor. Afirmă că nu poate controla plăţile efectuate în contul de consemnare al BEJ, iar anterior asocierii cu executorul B., când funcţiona în cadrul BEJ A., a efectuat acte de executare ale căror consecinţe s-au produs în perioada ulterioară asocierii în cadrul SCPEJ C.. Pentru aceste motive, învederează că sumele încasate au fost eliberate direct creditorilor ori virate în contul SCPEJ C. sau în contul de venituri al BEJ A., apreciind că efectuarea acestor plăţi este legală, în raport de dispoziţiile art. 12 alin. (2) din Legea nr. 188/2000.

Consideră recurentul-reclamant că prima instanţă a aplicat greşit prevederile art. 47 lit. e) teza a II-a din Legea nr. 188/2000, întrucât transferul sumelor de bani din conturile de consemnare ale BEJ în conturile de venit, în conturile creditorilor sau în conturile SCPEJ C. nu reprezintă "lucrare" în sensul acestui text de lege.

Chiar dacă s-ar accepta că această faptă reprezintă o abatere disciplinară, consideră că sancţiunea aplicată are un caracter disproporţionat, fiind aplicată cu încălcarea art. 49 din Legea nr. 188/2000. Gravitatea faptelor trebuie raportată la gravitatea consecinţelor, iar singurele operaţiuni care au adus un beneficiu recurentului sunt patru viramente efectuate în contul de venit al BEJ A. cu titlu de cheltuieli de executare, însumând 7405 RON. Aceste sume au fost utilizate pentru a achita un împrumut bancar, o datorie ce incumba strict biroului executorului judecătoresc şi nu putea fi transferată pe noua formă de organizare.

În ceea ce priveşte cea de-a doua abatere reţinută în sarcina sa, constând în stabilirea greşită a cheltuielilor de executare şi comunicarea cu întârziere a actelor de executare, recurentul-reclamant susţine că cheltuielile de executare au fost stabilite conform dispoziţiilor Legii nr. 188/2000 şi C. proc. civ., care statuează posibilitatea executorului de a identifica şi stabili alte cheltuieli necesare desfăşurării executării silite.

Totodată, arată că în niciun dosar de executare, din cele ce au făcut obiectul controlului, nu s-a formulat contestaţie la executare sau plângere penală împotriva recurentului-reclamant. Potrivit art. 49 din Legea nr. 188/2000, sancţiunile disciplinare se aplică în raport cu gravitatea faptelor, iar în cazul de faţă nu au existat astfel de consecinţe pentru părţile din dosarele de executare. Aceasta, în condiţiile în care recurentul-reclamant afirmă că a administrat şi a efectuat acte de executare într-un număr de aproximativ 9000 de dosare în perioada 2015-2018, iar dintre acestea s-a constatat că au fost comise erori doar în 10 dosare. Ca atare, nu se poate susţine o practică a recurentului în instrumentarea greşită a acestor dosare.

Mai arată recurentul-reclamant că activitatea sa a fost verificată anual de un executor judecătoresc mandatat de Colegiul Director, nefiind sesizate nereguli. Cum faptele imputate au caracter excepţional, sancţiunea aplicată este disproporţionată.

Prin completarea motivelor de recurs depusă la data de 21 martie 2023, recurentul-reclamant a susţinut incidenţa unui motiv de recurs de ordine publică, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., referitor la încălcarea atribuţiilor puterii jduecătoreşti.

În acest sens, recurentul-reclamant s-a prevalat de decizia nr. 1649 din 21 martie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2018, prin care s-a dispus anularea în parte art. 103 alin. (2) al Ordinului Ministerului Justiţiei nr. 210/2001 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti, în ceea ce priveşte sintagma "legalitatea lucrărilor executorilor judecătoreşti" întrucât adaugă la dispoziţiile art. 62 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 188/2000.

Arată că o parte din faptele reţinute în sarcina sa ca reprezentând abateri disciplinare reprezintă critici de legalitate faţă de modul de întocmire a actelor de executare, iar în raport de decizia ÎCCJ amintită, aceste critici nu pot constitui argumente pentru atragerea răspunderii disciplinare, obiect al cercetării putând să-l formeze doar calitatea actelor şi lucrărilor, iar nu şi legalitatea acestora.

4. Apărările formulate în cauză

Intimaţii-pârâţi Uniunea Naţională a Executorilor Judecătoreşti - Comisia Superioară de Disciplină şi Uniunea Naţională a Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti - Consiliul de Disciplină nu au depus întâmpinări faţă de recursul declarat de reclamantul A..

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de criticile formulate şi cazurile de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este nefondat, pentru considerentele ce se succedă:

Referitor la prima abatere disciplinară reţinută în sarcina reclamantului, Înalta Curte constată că prima instanţă a făcut o corectă interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 12 din Legea nr. 188/2000, art. 40, art. 45, art. 501 şi art. 504 din Statutul UNEJ, precum şi a art. 4 alin. (1) din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 188/2000, criticile din recurs fiind nefondate.

Comisiile de disciplină profesională, locală şi naţională, au reţinut că recurentul-reclamant a desfăşurat concomitent activitatea de executor judecătoresc în cadrul mai multor forme de exercitare a profesiei, respectiv atât în cadrul BEJ A., cât şi în cadrul SCPEJ C., aspect demonstrat de încasările/plăţile realizate în/din conturile rămase deschise pe numele BEJ A..

După cum în mod corect a reţinut şi instanţa de fond, nu pot fi primite apărările reclamantului, prin care se susţine, pe de-o parte, imposibilitatea controlării plăţilor efectuate în aceste conturi, iar pe de altă parte se recurge la o interpretare proprie a sferei de cuprindere a activităţilor desfăşurate de executorul judecătoresc, supuse controlului disciplinar.

În prim rând, împrejurarea că o parte din dosarele execuţionale au fost demarate anterior asocierii cu un alt executor judecătoresc şi parte din activităţile de executare au fost finalizate ulterior acestui moment nu deschide recurentului-reclamant posibilitatea de a continua desfăşurarea activităţii în cadrul vechii forme de organizare a activităţii, în condiţiile în care art. 504 din Statutul UNEJ statuează că:

"Prin asociere, executorul judecătoresc nu îşi pierde dreptul la birou individual, dar pe durata asocierii nu îşi poate desfăşura activitatea concomitent într-un birou individual şi într-o altă formă de asociere prevăzută la Art. 501 alin. (1).". Contrar susţinerilor recurentului, plăţile şi consemnările efectuate în conturile BEJ A. ar fi putut fi preîntâmpinate dacă executorul judecătoresc ar fi emis adrese către subiectele procedurii execuţionale, pentru a le aduce la cunoştinţă schimbarea formei de desfăşurare a activităţii, precum şi noile conturi de venituri/consemnare deschise pe numele asocierii SCPEJ C..

În al doilea rând, în înţelesul Legii nr. 188/2000, în sfera activităţilor executorului judecătoresc se includ toate operaţiunile efectuate în cadrul biroului, inclusiv încasarea sumelor în conturile de consemnare/venituri şi eliberarea acestora. În recurs, reclamantul a făcut trimitere la noţiunea de "lucrare" din cuprinsul art. 47 lit. e) teza a II-a din Legea nr. 188/2000, susţinând că transferul sumelor de bani în/din conturile BEJ nu se circumscrie acestei sintagme. Or, această interpretare nu poate fi primită, câtă vreme încasarea sumelor provenite din executarea silită, cu titlu de cheltuieli de executare sau de achitare debit, constituie activităţi specifice procedurii execuţionale, pentru care se întocmesc încheieri, procese-verbale sau alte acte de procedură, conform art. 656 C. proc. civ.

Nu poate fi reţinută nici apărarea referitoare la necesitatea efectuării viramentului unor sume de bani din contul BEJ A. în contul unui credit bancar angajat de forma individuală de organizare, câtă vreme legea interzice desfăşurarea activităţii în două forme de organizare, fără specificarea unor excepţii.

Cât priveşte cea de-a doua faptă reţinută în sarcina recurentului-reclamant, vizând modalitatea de stabilire a cheltuielilor de executare şi întocmirea eronată şi comunicarea cu întârziere a actelor de executare, Înalta Curte reţine că instanţa de fond a făcut o analiză detaliată a actelor întocmite în dosarele de executare instrumentate de recurentul-reclamant, pe care acesta nu o contestă. Este de observat că argumentele expuse în calea de atac se referă exclusiv la modalitatea de stabilire a cheltuielilor de executare, netratând în niciun fel problema modalităţii de întocmire şi comunicare a actelor de executare silită.

Ceea ce se susţine în recurs este posibilitatea executorului judecătoresc de a stabili şi a percepe orice alte cheltuieli de executare consideră a fi necesare, apărare care nu poate fi reţinută, câtă vreme cheltuielile de executare sunt detaliate de art. 670 alin. (3) pct. 1-7 C. proc. civ., executorul având obligaţia de a percepe doar cheltuielile prevăzute de acest text de lege. Este adevărat că art. 670 alin. (3) pct. 7 C. proc. civ. se referă la orice alte cheltuieli prevăzute de lege ori necesare desfăşurării executării silite, dar această categorie de cheltuieli, care excede celor de la punctele 1-6, trebuie să îşi dovedească caracterul necesar şi trebuie realizate efectiv, în legătură directă cu un anumit dosar execuţional şi o anume procedură de executare silită.

Or, în speţă, organele de disciplină profesională au reţinut în mod corect şi instanţa de fond a valorificat aceste argumente, că parte din cheltuielile de executare nu sunt detaliate, ci percepute global, ceea ce duce la imposibilitatea verificării realităţii efectuării lor, iar în încheierile de cheltuieli suplimentare sunt percepute "alte cheltuieli necesare procedurii de executare (TVA inclus)", fără vreo menţiune din care să rezulte în ce constă aceste cheltuieli şi fără a exista documente justificative. Totodată, s-a învederat şi stabilirea unui onorariu pentru consultaţii cu constituirea actelor de procedură, fără a exista dovada plăţii acestui serviciu.

Aşadar, lipsa unei detalieri concrete a acestor cheltuieli în fiecare dosar şi lipsa dovezilor justificative nu permit să se verifice dacă suma percepută se încadrează în pct. 7 al art. 670 alin. (3) C. proc. civ., respectiv dacă a fost sau nu necesară desfăşurării executării silite în dosarele execuţionale respective, fiind corectă concluzia organelor de disciplină şi a instanţei de fond cu privire la săvârşirea abaterii disciplinare de neglijenţă în efectuarea lucrărilor.

Înalta Curte va respinge ca nefondată şi critica referitoare la posibilitatea cenzurării cheltuielilor în discuţie exclusiv de instanţa de executare, pe calea unei contestaţii la executare, sens în care recurentul-reclamant s-a prevalat de decizia ÎCCJ-SCAF nr. 1649/2022, prin care a fost anulat în parte art. 103 alin. (2) al Ordinului Ministerului Justiţiei nr. 210/2001 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti.

Instanţa de recurs reţine că, deşi recurentul-reclamant a încadrat acest motiv de nelegalitate în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., invocând depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti, cazul de casare menţionat priveşte nerespectarea unor competenţe jurisdicţionale în cadrul organizării statale, potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor, respectiv săvârşirea, de către instanţa de judecată, a unor acte aflate în sfera de competenţă a organelor puterii executive sau legislative, situaţie care nu se regăseşte în speţă. Or, recurentul-reclamant a expus argumente referitoare la pretinsa nelegalitate a analizării, în cadrul procedurii disciplinare derulate împotriva executorului judecătoresc, a modului de stabilire a cheltuielilor de executare, care, în opinia sa, revine în atributul instanţei de executare, critici care se circumscriu cazului de casare reglementat de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., sub care vor fi analizate.

Potrivit art. 60 din Legea nr. 188/2000, "(1)Actele executorilor judecătoreşti sunt supuse, în condiţiile legii, controlului instanţelor judecătoreşti competente. (2) Activitatea executorilor judecătoreşti este supusă controlului profesional, în condiţiile prezentei legi.", iar art. 62 alin. (1) lit. b) din aceeaşi lege dispune:

"(1) Controlul profesional se exercită de Ministerul Justiţiei, prin inspectori generali de specialitate, şi de Uniunea Naţională a Executorilor Judecătoreşti, prin consiliul său de conducere, şi va avea în vedere: (...) b) calitatea actelor şi lucrărilor efectuate de executorii judecătoreşti;"

Prin decizia nr. 1649/2022, ÎCCJ-SCAF a anulat în parte art. 103 alin. (2) al Ordinului Ministerului Justiţiei nr. 210/2001 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti, în ceea ce priveşte sintagma "legalitatea lucrărilor executorilor judecătoreşti", reţinând că:

"(...) prin instituirea prin prevederile art. 103 alin. (2) din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti a unui control profesional care vizează legalitatea lucrărilor executorilor judecătoreşti se adaugă la dispoziţiile conţinute în art. 62 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 188/2000, care prevede doar controlul calităţii actelor şi lucrărilor acestora."

Înalta Curte constată că abaterea disciplinară sesizată în speţă de către intimatul-reclamant Ministerul Justiţiei şi confirmată prin analiza primei instanţe nu vizează legalitatea şi cenzurarea cheltuielilor de executare dintr-un anumit dosar execuţional, ci practica constantă a executorului judecătoresc în instrumentarea dosarelor cu care este învestit, de a stabili şi percepe cheltuieli nesusţinute de un temei legal şi în cuantum neverificabil. Aşadar, în speţă se urmăreşte sancţionarea executorului judecătoresc pentru modalitatea de desfăşurare a activităţii execuţionale, din perspectiva calităţii actelor şi lucrărilor efectuate, fiind observată o întocmire defectuoasă şi repetată a actelor de executare silită, prin includerea în cuantumul cheltuielilor de executare a unor sume care nu au un atare caracter.

Din această perspectivă, nu prezintă relevanţă nici argumentul recurentului-reclamant referitor la neformularea de către debitori/creditori/terţi a unor contestaţii la executare, câtă vreme procedura disciplinară nu are ca scop şi nu poate conduce la desfiinţarea actelor întocmite de executorul judecătoresc (atribut ce aparţine instanţei de executare), ci urmăreşte sancţionarea acestuia pentru modalitatea greşită şi repetată de desfăşurarea a activităţii, contrară obligaţiilor ce-i revin potrivit Legii nr. 188/2000 şi Statutului UNEJ.

Recurentul-reclamant a formulat şi critici referitoare la caracterul disproporţionat al sancţiunii aplicate faţă de cele două fapte reţinute în sarcina sa, susţinând că, din operaţiunile bancare efectuate în contul BEJ A. după momentul asocierii, doar patru dintre acestea i-au adus un beneficiu exclusiv, iar în privinţa actelor de executare întocmite greşit, aceastea reprezintă un procent scăzut raportat la volumul activităţii derulate de recurentul-reclamant.

Înalta Curte constată că aceste argumente nu sunt suficiente pentru a contura pretinsul caracter disproporţionat al sancţiunii. Potrivit art. 49 alin. (1) din Legea nr. 188/2000, sancţiunea se aplică în raport cu gravitatea faptelor, iar în speţă faptele reţinute în sarcina executorului sancţionat dovedesc încălcarea repetată şi nejustificată a obligaţiilor legale ce-i revin executorului judecătoresc. Astfel cum rezultă din actele dosarului, prin Hotărârea nr. 1/26.06.2020, Consiliul de Disciplină al Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti a aplicat sancţiunea excluderii din profesie, însă prin Hotărârea nr. 20/20.11.2020, Comisia Superioară de Disciplină din cadrul UNEJ a aplicat o sancţiunea mai blândă, respectiv suspendarea din profesie pe o perioadă de 6 luni, sancţiune pe care Înalta Curte o apreciază a fi proporţională cu abaterea disciplinară constatată.

Interpretarea subiectivă a recurentului-reclamant cu privire la operaţiunile bancare realizate în contul BEJ A. nu poate fi primită, distincţia referitoare la obţinerea sau nu a unui beneficiu exclusiv nefiind susţinută de vreun temei legal, iar ceea ce trebuie observat este că operaţiunile bancare respective s-au realizat pe o perioadă îndelungată, de aproape doi ani, timp în care recurentul-reclamant a menţinut deschise conturile bancare, permiţând alimentarea acestora cu sume de bani şi utilizând aceste sume pentru diverse viramente.

În mod similar, în privinţa modalităţii defectuoase de întocmire şi comunicare a actelor de executare, inclusiv de stabilire a unor cheltuieli de executare nejustificate, faptele s-au întins pe o perioadă de patru ani, afectând dosare execuţionale întocmite în anii 2015, 2016, 2017 şi 2018. Chiar dacă volumul de activitate a fost unul ridicat, astfel cum pretinde recurentul-reclamant, iar numărul dosarelor afectate de neglijenţa executorului a fost scăzut, deficienţele constatate de organele de disciplină profesională în privinţa actelor de executare sunt suficient de grave pentru a justifica aplicarea sancţiunii de suspendare temporară din funcţie.

Pentru toate aceste considerente, nefiind incident cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 C. proc. civ., va respinge, ce nefondat, recursul declarat de reclamantul A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 84 din 12 mai 2021, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 4 aprilie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.