FGA’s exclusion of late-payment penalties from insurance guarantees under Law 213/2015 and comparative negligence in traffic accident damages

Şedinţa publică din data de 29 martie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII -a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a solicitat anularea în parte a deciziei FGA nr. 16875/11.09.2018 şi obligarea FGA să emită o decizie de aprobare a cererii de plată formulată de reclamant sau de a plăti direct către reclamant suma de 449.125 RON daune morale diferenţă faţă de valoarea acordată de FGA prin decizia atacată (16.875 RON), 1727,13 RON daune materiale faţă de valoarea acordată de FGA prin decizia atacată (1727,13 RON), penalităţi de întârziere de 0,2% pe zi de întârziere asupra despăgubirii totale începând cu data de 19.04.2016 şi până la 16.02.2017; penalităţi de întârziere în sarcina FGA în cuantum de 0,2% pe zi de întârziere asupra despăgubirii acordate de instanţă, de la data de 11.09.2018 şi până la data plăţii efective a diferenţei de despăgubire; cu cheltuieli de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 2625 din 12 decembrie 2019 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea ca neîntemeiată.

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul A., invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului, recurentul a arătat că motivarea instantei de fond încalcă normele de drept material incidente în cauză. În esenţă, instanţa de fond a reţinut că nu este întemeiată acţiunea în anulare având în vedere că, sub aspectul culpei, "rezultă aşadar o culpă de 50 % a reclamantului, aşa cum în mod corect a avut în vedere şi pârâtul" iar sub aspectul cuantumului daunelor morale "rezultă din decizia atacată că pârâtul a cuantificat daunele cu respectarea principiului proporţionalităţii".

De asemenea, în privinţa penalităţilor de întârziere, recurentul apreciază că instanţa de fond a realizat o greşită aplicare a legii, reţinând că " Această situaţie nu trebuie confundată cu situaţia afirmată de partea reclamantă - aceea a stabilirii penalităţilor în sarcina FGA, dar nu ca sancţiune proprie FGA, ci ca sancţiune suportată de FGA ca urmare a neachitării de către a asigurător in termen a despăgubirii. Aceasta ar însemna că FGA ar prelua debitul asigurătorului, deci şi culpa asiguratorului în neinstrumentarea dosarului de daună depus de victimă iniţial la asiguratorul falit. Or), Legea nr. 213/2015 nu prevede preluarea tuturor datoriilor societăţii de asigurare si nu prevede posibilitatea plaţii penalitatilor/dobanzilor de întârziere de către F.G.A."

Recurentul a apreciat că instanţa de fond a aplicat în mod greşit legea materială în acest caz în condiţiile în care a stabilit culpa conducatorilor auto în baza susţinerilor pârâtului formulate pe calea întâmpinării şi a obiecţiunilor la raportul de expertiză realizat în cauză. Este anormal ca instanţa de judecată să înlăture probele din dosar pe motiv că sunt nefondate dar să îşi bazeze motivarea pe punctele de vedere ale uneia dintre parti.

A arătat, de asemenea, că nu am avut posibilitatea de a contesta procesul-verbal întocmit în cauză având în vedere că a suferit numeroase leziuni şi a fost internat o perioadă lungă de timp în spital.

Chiar şi în măsura în care ar exista o culpa comună, recurentul a susţinut că trebuie stabilită intinderea acesteia, respectiv cine a creat starea de pericol şi care erau posibilităţile de evitare a accidentului.

Instanţa de fond a apreciat în mod greşit că exista o diferenţă semnificativă între dimensiunile autoutilitarei identificate de expert în raportul de expertiză şi cele ale autoutilitarei prezentate de pârât.

În concluzie, instanta a aplicat în mod greşit legea în privinţa modului de stabilire a culpei în producerea accidentului fapt ce este inclus în motivul de casare prevăzut de art. 488 C. proc. civ.. De asemenea, se impune a se reţine că instanţa de fond nu a dispus completarea sau o nouă expertiză după cornunicarea actelor de la poliţie, documente importante asupra carora expertul trebuia să îşi expună punctul de vedere, a înlăturat concluziile expertizei în favoarea punctului de vedere al uneia dintre părţi, care în mod evident a fost formulat în mod subiectiv, a reţinut trunchiat poziţia pârâtului şi a dat o interpretare personală, dar eronată acestor susţineri.

Recurentul - reclamant a arătat că instanţa de fond a aplicat în mod greşit legea şi la stabilirea cuantumului despăgubirilor întrucât niciunde în cuprinsul deciziei emise de FGA nu se face o referire concretă la criteriile şi pragurile valorice avute în vedere la stabilirea despăgubirilor aferente daunelor morale, nefiind o procedură transparentă şi concretă de stabilire a acestor valori. Nu se ştie cum a ajuns FGA la suma de 450 RON/zi de ingrijire medicală, considerată ca justă pentru despagubire în condiţiile în care nu se indică nicio modalitate de calcul sau jurisprudenţa avută în vedere.

Instanţa de fond nu a avut în vedere dispozitiile art. 1385 şi urmat. C. civ. -"Prejudicul se repară integral, dacă prin lege nu se prevede altfel."

Recurentul a apreciat că se impune a se avea în vedere că despăgubirile acordate de intimată au avut la bază o stabilire netemeinică de către aceasta a culpei comune în producerea accidentului, cu toate că, în cauza de faţă, din probatoriul administrat reiese faptul ca vinovăţia exclusivă aparţine numitului B., astfel că daunele acordate de intimată au fost înjumătăţite, în mod nelegal, în considerarea reţinerii unei culpe comune de 50%.

În ceea ce priveşte daunele materiale, FGA a acordat doar jumătate din valoarea acestora având în vedere că s-a reţinut o culpă comună. Având în vedere că din probatoriul administrat reiese că vinovat de producerea accidentului este, în mod exclusiv, numitul B., se impune majorarea acestor despăgubiri, până la nivelul sumei de 3.454,26 RON, dovedită cu documente justficative.

A considerat recurentul că şi sub acest aspect instanţa de fond a aplicat în mod greşit legea, reţinând că nu sunt îndeplinite dispozitiile art. 1535 C. civ. sau a Legii 213/2015, respectiv că FGA nu poate fi obligat la penalităţi. FGA este dator să achite penalităţi atât pentru neîndeplinirea obligaţiilor proprii ale asiguratorului intrat în faliment cât şi pentru neîndeplinirea obligaţiilor proprii ale FGA.

De asmenea, recurentul a precizat că deşi a solicitat pe calea cererii de despăgubire către FGA aceste sume, decizia emisă de FGA nici măcar nu analizează această chestiune.

4. Apărările formulate de intimaţi

Intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Recurentul - reclamant A. anularea în parte a deciziei nr. 16875/11.09.2018 emisă de Fondul de Garantare a Asiguraţilor.

Potrivit Deciziei nr. 16875/11.09.2018, pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor a admis cererea de plată formulată de reclamant pentru suma de 1727,13 RON daune materiale şi suma de 16.875 RON daune morale. În rest, cererea de plată a fost respinsă. Potrivit motivării deciziei atacate, FGA a reţinut incidenţa art. 50 din Norma ASF nr. 23/2014; FGA a reţinut că în urma accidentului auto din data de 13.08.2015, reclamantul a suferit vătămare corporală constând în: fractură deschisă de tip III A la nivelul femurului stâng condil extern cu deplasare, plagă suturată în alt serviciu, fractură avulsie platou tibial extern stâng cu fractură parcelară cap peroneu stang fara deplasare, plaga la nivelul regiunii palpebrale drepte, sutură în alt serviciu, excoriaţii antebraţ şi cot drept,excoriaţii multiple la nivelul coapsei drepte, entorsă radiocarpiană dreaptă, partea vătămată necesitând circa 75 de zile îngrijiri medicale, FGA stabilind acordarea unei sume de 450 RON pe zi de îngrijire medicală - total 33.750 RON daune morale. Potrivit deciziei FGA, pârâtul, la stabilirea daunelor morale a avut în vedere numărul de zile de îngrijiri medicale, leziunile suferite care nu au pus in pericol viata victimei, faptul că petentului nu i-a fost afectată capacitatea de muncă, faptul că petentul nu a fost incadrat în grad de handicap, respectiv vindecarea a fost fără sechele morfo-funcţionale.

Pentru daunele materiale din inscrisurile depuse FGA a constatat că suma este justificată în cuantum de 3.454,26 RON.

De asemenea, la stabilirea cuantumului despăgubirii, FGA a avut în vedere că, aşa cum rezultă din procesele-verbale întocmite de organele de poliţie pe numele celor doi conducători auto, culpa celor doi conducători auto este una comună, astfel că reclamantului i s-a stabilit în final jumătate din despăgubirile determinate in decizia FGA, respectiv suma de 1727,13 RON daune materiale şi suma de 16.875 RON daune morale (total: 18.602,13 RON).

Prin sentinţa recurată, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII -a contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea ca nefondată.

Recurentul-reclamant a criticat prin cererea de recurs înlăturarea de către instanţa de fond a concluziilor raportului de expertiză tehnică auto întocmit în cauză. De asemenea, a criticat reţinerea de către instanţa de fond şi de către Fondul de Garantare a Asiguraţilor a culpei comune în producerea accidentului de circulaţie, ceea ce a atras diminuarea cu 50% din suma stabilită cu titlu de daune.

Înalta Curte împărtăşeşte concluziile instanţei de fond sub aceste aspecte, în condiţiile în care opinia primei instanţei este susţinută de probele administrate în cauză.

Referitor la motivul de recurs constând în înlăturarea raportului de expertiză întocmit în cauză, Înalta Curte reţine incidenţa prevederilor art. 264 C. proc. civ., conform cărora instanţa va examina probele administrate, pe fiecare în parte şi pe toate în ansamblul lor, în vederea stabilirii existenţei sau inexistenţei faptelor pentru a căror dovedire probele au fost încuviinţate, judecătorul le apreciază în mod liber, potrivit convingerii sale, în afară de cazul când legea stabileşte puterea lor doveditoare (cum este cazul art. 270 sau 288 C . pr. civ.).

Or, cu privire la raportul de expertiză tehnică judiciară nu există prevederi legale care să îi confere în mod absolut o anumită putere doveditoare, situată deasupra tuturor celorlalte mijloace de probă, astfel încât judecătorul va aprecia asupra concluziilor raportului de expertiză prin raportare şi la celelalte mijloace de probă administrate în cauză.

În speţă, instanţa de control judiciar apreciază că este motivată măsura de înlăturare a raportului de expertiză, judecătorul fondului constatând că situaţia reţinută de către expert nu a fost confirmată de probele aflate la dosar, respectiv procesele-verbale de constatare a contravenţiei emise pe numele celor doi conducători auto coroborate cu planşa foto efectuata de organele de politie la fata locului şi punctul de vedere, ştiinţific argumentat, prezentat de pârâtă ca obiecţiuni la raportul de expertiză tehnică auto întocmit de expertul judiciar, dl C..

Astfel că, pe baza probelor aflate la dosar, în mod corect, s-a stabilit culpa comună a celor două persoane implicate în producerea accidentului, cu consecinţa diminuării cu 50% atât a despăgubirilor reprezentând daunele materiale, cât şi a despăgubirilor privind daunele morale la care Fondul de Garantare a Asiguraţilor a apreciat că este îndreptăţit recurentul - reclamant.

De asemenea, din motivarea căii de atac, rezultă că recurentul-reclamant este nemulţumit de interpretarea criteriilor determinante şi de încadrarea despăgubirilor acordate pe un anumit prag valoric, aspecte ce se regăsesc în procedura de soluţionare amiabilă a pretenţiilor (materiale şi morale) izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau decese, în temeiul căreia a fost emisă decizia FGA contestată în cauză.

În concret, recurentul-reclamant apreciază că instanţa de fond nu au analizat prejudiciile suferite în urma accidentului rutier şi efectele acestora asupra tuturor aspectelor vieţii sale, respectiv nu a ţinut cont de Raportul de expertiză medico-legală nr. x/16.04.2019. De asemenea, a susţinut că nu rezultă modul în care FGA a ajuns la suma de 450 de RON/zi de îngrijire medicală.

Înalta Curte constată că în raport de dispoziţiile art. 50 din ordinul Norma A.S.F. nr. 23/2014, în vigoare la data formulării cererii de plată, potrivit cărora:

"la stabilirea despăgubirilor în caz de vătămări corporale, se au în vedere următoarele:

a) diferenţa dintre veniturile nete ale persoanei vătămate, probate cu documente fiscale, şi indemnizaţia primită din fondurile persoanei juridice sau fizice la care salariatul îşi desfăşoară activitatea şi/sau, după caz, din fondurile bugetului asigurărilor sociale de stat, pe perioada spitalizării şi a concediului medical;

b) venitul mediu lunar net realizat din activităţi desfăşurate de persoana vătămată, probat cu documente justificative, în cazul persoanelor care nu au calitatea de salariat;

c) salariul de bază minim brut pe economie, în cazul persoanelor păgubite aliate la data producerii accidentului în ultimul an de studii sau de calificare;

d) eventualele cheltuieli prilejuite de accident - cheltuieli cu transportul persoanei accidentate, cu tratamentul, cu spitalizarea, pentru recuperare, pentru proteze, pentru alimentaţie suplimentară, conform prescripţiilor medicale, probate cu documente justificative, şi care nu sunt suportate din fondurile de asigurări sociale prevăzute de reglementările în vigoare;

e) cheltuielile cu îngrijitori pe perioada incapacităţii de muncă, dacă prin certificatul medical se recomandă acest lucru, însă nu mai mult decât salariul de bază minim brut pe economie;

f) daunele morale: în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa din România.

Rezultă că, daunele morale pot fi stabilite în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa din România, însă stabilirea cuantumului daunelor morale trebuie să includă o doză de aproximare, prin raportare la consecinţele negative suferite în plan fizic şi psihic, importanţa valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori şi intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, măsura în care păgubitului i-a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială.

De asemenea, instanţa de control judiciar reţine că în materia daunelor morale, dată fiind natura prejudiciului care le generează, practica judiciară şi literatura de specialitate au subliniat că problema stabilirii despăgubirilor morale nu trebuie privită ca o cuantificare economică a unor drepturi şi valori nepatrimoniale (cum ar fi demnitatea, onoarea, ori suferinţa psihică încercată de cel ce le pretinde), ci ca o evaluare complexă a aspectelor în care vătămările produse se exteriorizează, supusă puterii de apreciere a instanţelor de judecată.

Aşadar, stabilirea cuantumului despăgubirilor echivalente unui prejudiciu nepatrimonial poate include o doză de aproximare, iar instanţa să aibă în vedere o serie de criterii, cum ar fi: consecinţele negative suferite de cel în cauză pe plan fizic şi psihic, importanţa valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori şi intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială, însă aceasta trebuie să stabilească un anumit echilibru între prejudiciul moral suferit şi despăgubirile acordate, în măsură să permită celui prejudiciat anumite avantaje care să atenueze suferinţele morale, fără a se ajunge însă în situaţia îmbogăţirii fără just temei.

Acest principiul se degajă şi din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în materia daunelor morale, pe care instanţele naţionale sunt obligate să îl aplice, respectiv acela al statuării în echitate asupra despăgubirii acordate victimei, în raport de circumstanţele particulare ale fiecărui caz în parte. De asemenea, conform aceleiaşi jurisprudenţe, despăgubirile acordate trebuie să păstreze un raport rezonabil de proporţionalitate cu dauna suferită, sens în care a fost consacrat principiul proporţionalităţii daunei cu despăgubirea acordată.

Suma de bani acordată cu titlu de daune morale nu trebuie să devină o sursă de îmbogăţire pentru victimă, dar nici să aibă numai un caracter pur simbolic, ci ea trebuie să reprezinte doar atât cât este necesar pentru a-i uşura ori compensa, în măsura posibilă, suferinţele pe care le-a îndurat sau eventual mai trebuie să le îndure.

Despăgubirea bănească pentru repararea unui prejudiciu nepatrimonial fiind, prin însăşi destinaţia ei (aceea de a uşura situaţia persoanei lezate, de a-i acorda o satisfacţie) o categorie juridică cu caracter special, ea trebuie să fie rezultatul unei analize atente a împrejurărilor concrete ale cauzei, deci a unor elemente obiective, care înlătură posibilitatea ca despăgubirea bănească acordată să constituie un mijloc imoral de îmbogăţire a victimei.

Având în vedere aceste aspecte, Înalta Curte constată că la stabilirea cuantumului daunelor morale atât pârâtul, cât şi prima instanţă în mod corect au reţinut aplicabilitatea Deciziei FGA nr. 142/26.05.2016 referitoare la Procedura de soluţionarea amiabilă a pretenţiilor (materiale şi morale) izvorând din cazuri de vătămări corporale sau decese prin care au fost stabilite valorile medii care se acordă pentru despăgubiri morale ca urmare a vătămării corporale: - 494 RON/zi de îngrijiri medicale, în situaţia în care numărul de zile de îngrijiri medicale este mai mic de 60 de zile; - 413 RON/zi de îngrijiri medicale, în situaţia în care numărul de zile de îngrijiri medicale este mai mare de 60 de zile.

Prin raportare la cuantumul valorilor medii, având în vedere consecinţele pe care evenimentul rutier din data de 13.08.2015 le-a avut asupra recurentului-reclamant, coroborate cu concluziile raportului de expertiză medico-legală, din care rezultă că acesta a suferit leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare 75 de zile de îngrijiri medicale, precum şi faptul că leziunile suferite de către reclamant nu au pus în pericol viaţa acestuia, în acord cu cele reţinute de prima instanţă, Înalta Curte constată că Decizia F.G.A. nr. 16875/11.09.2018 a fost emisă cu respectarea valorilor medii, care se acordă pentru despăgubiri morale ca urmare a vătămării corporale, fiind stabilite despăgubiri de 450 de RON/zi de îngrijiri medicale, iar acordarea daunelor morale în cuantum de 16.875 RON este de natură să compenseze prejudiciul de ordin moral suferit de reclamant în urma accidentului.

În ceea ce priveşte penalităţile de întârziere datorate de FGA, Înalta Curte constată că sumele solicitate cu titlu de penalităţi de întârziere, datorate de asigurătorul D. pentru neplata la timp a despăgubirilor, nu se înscriu în categoria creanţelor de asigurări şi nu reprezintă o obligaţie legală de plată în sarcina Fondului de Garantare a Asiguraţilor, astfel încât criticile de nelegalitate formulate de recurentă sunt nefondate.

Dispoziţiile art. 13 alin. (3) din Legea nr. 213/2015 şi art. 21 alin. (2) Normele ASF nr. 16/2015 prevăd că, în vederea efectuării plăţii sumelor cuvenite creditorilor de asigurări, Fondul procedează la verificarea dosarelor de daună si a creanţelor de asigurări înregistrate în evidentele sale, ţinând seama de normele aplicabile în materie şi de condiţiile de asigurare generale şi specifice prevăzute în contractele de asigurare încheiate cu asigurătorul faţă de care s-a stabilit starea de insolvenţă.

Potrivit art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 213/2015, în categoria de creanţe de asigurări se includ "creanţele creditorilor de asigurări care rezultă dintr-un contract de asigurare, inclusiv sumele rezervate pentru aceşti creditori atunci când unele elemente ale datoriei nu sunt cunoscute încă. Se consideră creanţe de asigurări sumele achitate creditorilor de asigurări din disponibilităţile Fondului, reprezentând despăgubiri/indemnizaţii, precum şi primele datorate de către asigurătorul debitor pentru perioada în care riscul nu a fost acoperit de acesta, ca urmare a încetării contractelor de asigurare;".

De asemenea, dispoziţiile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 213/2015 stabilesc rolul Fondului, respectiv:

"(3) Fondul garantează plata de indemnizaţii/despăgubiri rezultate din contractele de asigurare facultative şi obligatorii, încheiate, în condiţiile legii, în cazul falimentului unui asigurător, cu respectarea plafonului de garantare prevăzut în prezenta lege şi în limita resurselor financiare disponibile la momentul plăţii, aşa cum sunt definite la art. 5. (...)"

Din interpretarea normelor speciale cuprinse în Legea nr. 213/2015 rezultă că temeiul răspunderii Fondului nu îl constituie contractul de asigurare, ci, tocmai dispoziţiile actului normativ menţionat, în aplicarea cărora Fondul este ţinut să efectueze, în limita plafonului de garantare, plăţi ale indemnizaţiilor/despăgubirilor rezultate din contractele de asigurare facultative şi obligatorii, iar nu plăţi ale daunelor interese moratorii, penalităţilor sau cheltuielilor de judecată, întrucât acestea sunt determinate de atitudinea culpabilă a asigurătorului, care nu a înţeles să-şi execute obligaţiile contractuale la termenul scadent.

În sprijinul acestei concluzii urmează a fi reţinute şi dispoziţiile art. 1535 din C. civ. care prevăd că "În cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadenţă, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadenţă până în momentul plăţii, în cuantumul convenit de părţi sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu", sancţiunile în discuţie constând în penalităţi de întârziere aplicabile asigurătorului pentru neplata la termen a unei despăgubiri.

Rezultă astfel în mod cert că raportul de drept civil existent între recurentul-reclamant şi asigurătorul D. produce efecte numai între aceste părţi, conform dispoziţiilor art. 1280 din C. civ., iar raportul de drept administrativ este rezultatul îndeplinirii condiţiilor cerute de legea specială în vigoare la data falimentului, respectiv Legea nr. 213/2015, care a abrogat Legea nr. 136/1995.

Cu alte cuvinte, activitatea Fondului este prevăzută prin Legea de organizare nr. 213/2015, respectiv Norma A.S.F. 16/2015, nefiindu-i aplicabile textele de lege ce erau aplicabile societăţilor de asigurare, respectiv cele referitoare la penalităţile de întârziere, întrucât acestea nu se referă la modalităţi de determinare a întinderii despăgubirii conform art. 16 din Norma A.S.F. nr. 16/2015, nici Legea nr. 213/2015 şi nici Norma A.S.F. nr. 16/2015 neprevăzând posibilitatea obligării Fondului la plata penalităţilor de întârziere în situaţia în care asigurătorul nu şi-a îndeplinit obligaţiile.

Pentru considerentele expuse, constatând că hotărârea instanţei de fond nu este afectată de nelegalite, în temeiul dispoziţiilor art. 496 C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 2625/2019 din 12 decembrie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti veche, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29 martie 2022.