Judicial salary surcharges: statutory 30% budget cap versus claimed maximum 45% individual entitlements and administrative discretion

Şedinţa publică din data de 29 martie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal la data de 11.05.2018 reclamantele A. şi B. au chemat în judecată pe pârâţii Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a solicitat anularea Hotărârii nr. 3/28.03.2018 a colegiului de conducere al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, primită la data de 23.04..2018, prin care s-a respins printre altele şi contestaţia formulată împotriva Deciziei nr. 18/27.02.2018 emisă de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, ca nefondată.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 621 din 19 februarie 2019 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea ca neîntemeiată.

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei au declarat recurs reclamanţii, solicitând casarea hotărârii şi, în rejudecare, admiterea acţiunii, revocarea Hotărârii nr. 3/28.03.2018 şi obligarea intimatului la emiterea unei noi decizii de salarizare cu respectarea prevederilor Legii nr. 153/2017, în sensul aplicării sporurilor în cuantumul maxim solicitat.

În motivarea recursului au arătat că sentinţa recurată este nelegală şi că prin Decizia nr. 18/27.02.2018, emisă de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, s-a creat o discriminare, din punct de vedere salarial, în raport cu personalul auxiliar de specialitate din cadrul altor instanţe, respectiv Curtea de Apel Bacău, Curtea de Apel Bucureşti şi Curtea de Apel Târgu Mureş, care depăşesc limita de acordare a sporurilor salariale prevăzută de art. 25 din Legea nr. 153/2017, care beneficiază de sporuri în procent de 45%, modul de calcul fiind recunoscut ca fiind corect de către Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale prin adresa nr. x/28.02.2018 şi agreat de Curtea de Conturi a României.

Invocă Decizia nr. 23/2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, ce prevede acordarea sporurilor în procent de 45 %, respectiv acordarea, pe lângă sporul pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase de 15 % şi a sporurilor pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică în procent de 25% din indemnizaţia de încadrare şi a celui pentru păstrarea confidenţialităţii, în procent de 5% din indemnizaţia de încadrare.

Mai arată că începând cu data de 01.01.2018 au fost reîncadraţi conform Legii nr. 153/2017, în baza Deciziilor nr. 400/31.10.2018, nr. 401/31.10.2018 şi 402/31.10.2018 emise de Curtea de Apel Ploieşti, iar începând cu data de 01 ianuarie 2019 au fost reîncadraţi conform Legii nr. 153/2017, în baza Deciziei nr. 73/05.02.2019 emise de Curtea de Apel Ploieşti. În urma emiterii acestor decizii, arată că au rezultat, în mod discriminatoriu, salarii mai mici decât cele stabilite pentru aceeaşi categorie de personal din cadrul Curţilor de Apel Bacău, Bucureşti şi Târgu Mureş, cărora le-au fost stabilite şi plătite sporuri în procent de 45% aplicat la salariul de bază lunar.

Invocă art. 5 din Capitolul VIII, Secţiunea I din Anexa V la Legea nr. 153/2017, precizând că, deşi legea stabileşte două sporuri (de 25 % şi 5 % din indemnizaţia brută de încadrare), în anexa deciziei cele două sporuri nu au fost distinct prevăzute, fiind cumulate, iar pe de altă parte, deşi nu s-a precizat procentul celor două sporuri, care cumulate trebuiau să fie de 30 %, rezultă că, în realitate, acestea reprezintă 15% din salariul de bază lunar.

Astfel, arată că din anexele deciziei Curţii de Apel Bacău reies diferenţe în ceea ce priveşte cuantumul sporurilor acordate recurenţilor-reclamanţi şi personalului curţilor de apel indicate, respectiv procentul acestora, în condiţiile în care calculul drepturilor salariale ale personalului Curţilor de Apel Bacău şi Bucureşti a fost recunoscut ca fiind corect de către Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale, prin adresa nr. x, şi agreat de Curtea de Conturi a României. Mai mult, prin circularele nr. 6/9604, 11206, 12479/1 martie 2018, Ministerul Justiţiei a recomandat ordonatorilor de credite ca, la stabilirea drepturilor salariale, să aibă în vedere precizările Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale.

Consideră că în acest mod au fost discriminaţi, sens în care invocă jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (cauza Driha contra României din 21 februarie 2008, cauza Marcks contra Belgiei din l 979) şi art. 2 alin. (3) din O.G. nr. 137/2000, principiul "pentru muncă egală, plată egală" şi dispoziţiile art. 6 din Legea-cadru nr. 153/2017.

Recurenţii-reclamanţi susţin că actele administrative atacate au fost emise cu nerespectarea dispoziţiilor legale, sub aspectul stabilirii şi aplicării sporurilor de care beneficiază personalul auxiliar de specialitate, iar în raport cu salariile de bază stabilite pentru personalul auxiliar de specialitate care depăşesc plafonul stabilit pentru anul 2022, consideră că inclusiv cuantumul total al sporurilor trebuie determinat prin aplicarea integrală a Legii nr. 153/2017 pentru această categorie de personal, ţinând cont de dispoziţiile art. 4 şi 5 din Capitolul VIII Anexa V la Legea nr. 153/2017.

Astfel, susţin că, în cazul în care salariile de bază stabilite pentru personalul auxiliar de specialitate depăşesc plafonul stabilit pentru anul 2022, sporurile trebuie stabilite şi aplicate potrivit dispoziţiilor legii-cadru şi calculate individual pentru fiecare angajat, indiferent de procentul acestora, până la maximul prevăzut de lege, singura limitare impusă de lege rămânând cea prevăzută la art. 25, respectiv, ca suma sporurilor acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite să nu depăşească 30% din suma salariilor de bază stabilită pe ordonator de credite, iar nu pe fiecare angajat în parte, aşa cum este prevăzut în decizia contestată.

Consideră că decizia emisă încalcă şi dispoziţiile art. 38 alin. (6) ind. l din Legea nr. 153/2017, întrucât începând cu luna mai 2018 veniturile nete acordate nu pot fi mai mici decât cele aferente lunii februarie, textul de lege prevăzând că "începând cu luna mai 2018, în situaţia în care veniturile salariate nete acordate potrivit prevederilor prezentei legi sunt mai mici decât cele aferente lunii februarie 2018, se acordă o sumă compensatorie cu caracter tranzitoriu care să acopere diferenţa, în măsura în care persoana îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii. Suma compensatorie este cuprinsă în salariul lunar şi nu se ia în calcul la determinarea limitei prevăzute la art. 25. Suma compensatorie se determină lunar pe perioada în care se îndeplinesc condiţiile pentru acordarea acesteia."

Precizează că potrivit dispoziţiilor legii salarizării se prevăd sporuri pentru personalul auxiliar şi conex de până la 45 %, de risc şi suprasolicitare, de confidenţialitate, de fidelitate, prevăzute la art. 4 şi 5 din lege şi că, din această perspectivă, deciziile emise încalcă îndrumările Ministerului Muncii şi Ministerului Justiţiei, fiind discriminatorii în raport cu dreptul european şi prevederile legii salarizării. În acest sens, invocă art. 6 din Legea-cadru nr. 153/2017 şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 794/15.12.2016.

Susţin că prin sentinţa civilă nr. 736 din 27 iunie 2017 a Tribunalului Galaţi, rămasă definitivă prin decizia nr. 672 din 22 noiembrie 2017 a Curţii de Apel Galaţi, Curtea de Apel Ploieşti a fost obligată la stabilirea nivelului maxim al indemnizaţiei de încadrare şi nivelul maxim al sporurilor pe categorii de personal, începând cu 9.04.2015, cu includerea majorărilor de 2, 5 şi 11 %, precum şi la plata diferenţelor salariate rezultate şi actualizate cu dobânda legală, dar Departamentul economic nu a înţeles să respecte recomandările Ministerului Justiţiei şi nici dispoziţiile unei hotărâri judecătoreşti definitive.

Arată că în contextul art. 1 alin. (5)1 din O.U.G. nr. 83/2014, modificată prin Legea nr. 71/2015, sintagma "salarizat la acelaşi nivel" denotă asumarea de către legiuitor a egalităţii de tratament juridic, echitabil şi nediscriminatoriu între categoriile de personal din sectorul bugetar.

Critică faptul că, în realitate, Curtea de Apel Bacău a acordat sporurile de 45% cu aplicarea plafonării prevăzute de art. 25 din Legea nr. 153/2017.

Apreciază că Decizia nr. 18/27.02.2018 încalcă dispoziţiile art. 34 alin. (2) din O.U.G. nr. 118/2018 şi dispoziţiile art. 38 alin. (6)1 din Legea nr. 153/2017, precum şi considerentele Deciziei nr. 794/2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 31 alin. (11)-(14) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, iar pe de altă parte, este discriminatorie în raport cu dreptul european şi prevederile legii salarizării.

Arată că prin decizia nr. 417 din 20 iunie 2018, Curtea de Apel Bucureşti a acordat personalului auxiliar de specialitate şi conex o valoare de referinţă sectorială de 463,5 RON, fără a face distincţie între personalul vizat de dispoziţiile alin. (3) sau alin. (6) ale art. 38 din Legea cadru nr. 153/2017, iar prin sentinţa nr. 776 din 29.03.2019, Tribunalul Prahova a admis acţiunea recurenţilor-reclamanţi şi a obligat pârâţii să-i reîncadreze cu acordarea drepturilor salariale în raport cu o valoare de referinţă sectorială de 421,36 RON începând cu data de 09.04.2015 şi de 463,5 RON începând cu data de 01.12.2015 şi în continuare.

De asemenea, arată că prin sentinţa nr. 851 din 09.04.2019 Tribunalul Prahova a admis acţiunea recurenţilor-reclamanţi şi a obligat pârâţii Curtea de Apel Ploieşti şi Tribunalul Prahova să reîncadreze reclamanţii şi să le recalculeze indemnizaţiile de încadrare şi celelalte drepturi aferente, raportat la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 440,16 RON începând cu 09.04.2015, respectiv de 484,18 RON începând cu 01.12.2015, precum şi la plata diferenţelor salariale rezultate, actualizate cu indicele de inflaţie şi la care se va aplica dobânda legală penalizatoare.

În raport cu aceste aspecte, recurenţii-reclamanţi susţin că, deşi prin hotărârile menţionate li s-a recunoscut o valoare de referinţă sectorială maximă, sunt în imposibilitatea executării hotărârilor judecătoreşti, salariile neputând fi calculate în raport cu această valoare de referinţă sectorială, întrucât s-au interpretat în mod greşit de către angajator dispoziţiile art. 25 din Legea nr. 153/2017, fără a se face aplicarea prevederilor art. 38 alin. (6)1 din Legea nr. 153/2017.

4. Apărările formulate de intimaţi

Intimatul-pârât Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău a depus întâmpinare şi, fără a invoca excepţii, a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală a hotărârii primei instanţe.

5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Reclamanţii din prezenta cauză, personal auxiliar de specialitate în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bizaz au învestit instanţa de contencios administrativ cu solicitarea de revocare a Hotărârii nr. 3 din 28.03.2018 emisă de Colegiul de Conducere a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, de respingere a contestaţiei formulate împotriva Deciziei nr. 18 din data de 27.02.2018, emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, urmată de emiterea unor noi decizii de salarizare, în sensul recalculării drepturilor cu aplicarea la valoarea maximă a sporului de 25%.

Fiind învestită cu soluţionarea recursului declarat de reclamanţi împotriva soluţiei de respingere a acţiunii, Înalta Curte constată că hotărârea primei instanţe nu este rezultatul unei interpretări şi aplicări eronate a dispoziţiilor de drept material şi nu poate fi reformată prin prisma cazului de casare reglementat de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. căruia îi pot fi subsumate criticile formulate.

Astfel, prin Decizia nr. 18 din data de 27.02.2018, emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău s-a procedat la stabilirea drepturilor salariale ale personalului auxiliar de specialitate din cadrul unităţilor de parchet din circumscripţie, începând cu data de 1.01.2018, în conformitate cu prevederile art. 38 alin. (3) lit. a) coroborat cu art. 38 alin. (6) din Legea cadru nr. 153/2017, în sensul rectificării drepturilor pentru personalul ce intră sub incidenţa art. 38 alin. (6) din legea de salarizare.

Finalitatea demersului judiciar iniţiat de reclamanţi este reprezentată de acordarea sporurilor la un nivel de 45% din cuantumul salariului de bază, aceştia contestând modul de calcul al sporurilor pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică şi pentru păstrarea confidenţialităţii, de care beneficiază începând cu data de 01 ianuarie 2018.

Potrivit art. 25 alin. (1) din dispoziţiile proprii Legii - cadru nr. 153/2017, "Suma sporurilor, compensaţiilor, adaosurilor, primelor, premiilor şi indemnizaţiilor, inclusiv cele pentru hrană şi vacanţă, acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite nu poate depăşi 30% din suma salariilor de bază, a soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deţinut, gradaţiilor şi a soldelor de comandă/salariilor de comandă, a indemnizaţiilor de încadrare şi a indemnizaţiilor lunare, după caz". Aşadar, la intrarea în vigoare a Legii nr. 153/2017 era prevăzut în mod expres faptul că suma sporurilor care se cuvin personalului căruia i se adresează actul normativ nu poate depăşi plafonul de 30% raportat la suma indemnizaţiilor de încadrare aferentă ordonatorului de credite.

Cu toate acestea, chiar dacă prin legea de salarizare, s-a stabilit acordarea mai multor categorii de sporuri, respectiv 15% pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, 25% pentru sporul de risc şi suprasolicitare neuropsihică şi 5% pentru păstrarea confidenţialităţii, sensul textului legal menţionat nu este acela de a conferi salariatului un drept la acordarea sporurilor la nivelul de 45%, ci doar o obligaţie a ordonatorului de credite de a nu depăşi respectivul nivel instituit legal. Altfel spus, art. 25 alin. (1) din dispoziţiile proprii Legii - cadru nr. 153/2017 nu reprezintă un temei valid pentru vreun pretins drept al salariatului la acordarea de sporuri în cuantum de 30% din salariul de bază/indemnizaţia de încadrare.

Totodată, pentru situaţia reclamanţilor sunt aplicabile prevederile art. 25 alin. (1) din Legea nr. 153/2017, care trebuie coroborate cu dispoziţiile art. 24 din actul normativ, potrivit cărora "Limita maximă a sporurilor, compensaţiilor, indemnizaţiilor, adaosurilor, majorărilor, primelor, premiilor şi a altor elemente ale venitului salarial specific fiecărui domeniu de activitate este prevăzută în prezenta lege şi în anexele nr. 1 - VIII", dar şi cu prevederile art. 4, art. 5 şi art. 26 din Anexa V, Capitolul VIII (forma în vigoare la data actului litigios).

Astfel, potrivit art. 4 alin. (1) "Pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, personalul prevăzut la art. 1 beneficiază de un spor de până la 15% din salariul de bază sau, după caz, din indemnizaţia de încadrare, corespunzător timpului lucrat."; articolul menţionat arată că "Judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de la curţile de apel, tribunale, tribunalele specializate şi judecătorii, procurorii de la parchetele de pe lângă aceste instanţe, membrii Consiliului Superior al Magistraturii, personal de specialitate juridică asimilat magistraţilor, magistraţii-asistenţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, asistenţii judiciari, inspectorii judiciari, personalul auxiliar de specialitate, personalul de specialitate criminalistică şi personalul auxiliar de specialitate criminalistică din cadrul Institutului Naţional de Expertize Criminalistice şi al laboratoarelor de expertize criminalistice, ofiţerii şi agenţii de poliţie judiciară, precum şi specialiştii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, personalul de probaţiune beneficiază şi de un spor pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică de până la 25%, respectiv de un spor pentru păstrarea confidenţialităţii de până la 5%, aplicate la salariul de bază lunar, respectiv la indemnizaţia lunară de încadrare"; în sfârşit, art. 26 invocat arată că "Personalul din Ministerul Justiţiei cu atribuţii de coordonare şi control şi cel care efectuează lucrări în legătură cu activitatea penitenciarelor, cu excepţia funcţionarilor publici cu statut special, beneficiază de un spor la salariul de bază, respectiv indemnizaţia de încadrare, de până la 5%."

Contrar susţinerilor recurenţilor, din interpretarea coroborată a textelor de lege nu rezultă că suma sporurilor cuvenite ar fi de 45%, în condiţiile în care legiuitorul nu a prevăzut acordarea de sporuri în procent fix din indemnizaţie, ci o limită maximă în care trebuie să se încadreze fiecare spor în parte.

Înalta Curte apreciază că recurenţilor-reclamanţi nu le este recunoscut necondiţionat dreptul la acordarea cumulată a sporurilor în cuantumul lor maxim, ci doar dreptul la acordarea sporurilor, cuantumul acestora urmând a fi determinat prin aplicarea unei duble condiţionări: încadrarea fiecărui spor în limitele maxime prevăzute în Anexa V şi, totodată, interdicţia depăşirii cumulate a pragului prevăzut de art. 25 alin. (1) din Legea nr. 153/2017, de 30% din suma indemnizaţiilor de încadrare/salariilor de bază aferentă ordonatorului de credite.

De asemenea, Înalta Curte constată că, în cazul recurenţilor-reclamanţi sunt aplicabile şi dispoziţiile art. 38 alin. (6) din Legea - cadru nr. 153/2017, respectiv "În situaţia în care, începând cu 1 ianuarie 2018, salariile de bază, soldele de funcţie/salariile de funcţie, indemnizaţiile de încadrare sunt mai mari decât cele stabilite potrivit prezentei legi pentru anul 2022 sau devin ulterior mai mari ca urmare a majorărilor salariale reglementate, se acordă cele stabilite pentru anul 2022."

În acest context, devin aplicabile dispoziţiile din Capitolul VIII al Anexei V la Legea - cadru nr. 153/2017, revenind ordonatorului de credite să stabilească nivelul sporurilor în discuţie. În plus, în lipsa unei reglementări detaliate cu privire la modul de acordare a sporurilor în discuţie şi câtă vreme nu se acordă în acest sens o sumă derizorie, intră în marja de apreciere a ordonatorului de credite determinarea nivelului concret al acelor sporuri, aspectul acesta privind oportunitatea alegerii de către ordonatorul de credite a respectivului nivel dintre mai multe posibile.

Or, oportunitatea se află în strânsă dependenţă cu puterea discreţionară a administraţiei publice, desemnând facultatea acesteia dată de lege de a alege, după aprecierea sa, între mai multe soluţii posibile, aplicabile la cazul concret. Există deci o marjă de libertate lăsată la libera apreciere a unei autorităţi, astfel ca, în vederea atingerii scopului indicat de legiuitor, să poată recurge la orice mijloc de acţiune, în limitele competenţei sale. Limita legală a dreptului de apreciere, deci a oportunităţii, se va regăsi în scopul legii, revenind instanţei de contencios administrativ să verifice atât conformitatea actului administrativ cu legea, cât şi respectarea în conduita autorităţii emitente a justului echilibru între dreptul subiectiv sau interesul legitim privat pretins vătămat şi interesul public pe care autoritatea publică este chemată să îl ocrotească. Dintr-o asemenea perspectivă, oportunitatea apare ca fiind un subsistem al condiţiilor de legalitate lato sensu, încetând acolo unde administraţia publică a acţionat abuziv, contrar interesului public, aşa cum rezultă acesta din legea pe care se întemeiază actul administrativ atacat. În plus, legiuitorul însuşi defineşte la art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/204 excesul de putere ca fiind "exercitarea dreptului de apreciere al autorităţii publice prin încălcarea limitelor competenţei prevăzute de lege sau prin încălcarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor".

În cauza de faţă însă, nu reiese că pârâtul şi-ar fi exercitat cu exces de putere marja de apreciere în stabilirea cuantumului sporurilor litigioase, câtă vreme, ca efect al aplicării Legii nr. 153/2017, nu rezultă că reclamanţii ar fi înregistrat vreo scădere a drepturilor salariale din precedent (salariul de bază + sporuri) sau vreo pierdere de drepturi salariale avute anterior, ci angajatorul arată că per ansamblu acestea au crescut.

În plus, fiind formulate critici inclusiv cu privire la efectul textelor legale incidente, eventualul control de "legalitate" implică, în principiu şi în principal, un control de constituţionalitate, operaţiune ce nu intră însă în competenţa instanţei de judecată, ci a Curţii Constituţionale a României, în condiţiile art. 146 lit. d) din Constituţia României revizuită. Totodată, art. 124 din Constituţie prevede că "Justiţia se înfăptuieşte în numele legii", ceea ce implică o acţiune de aplicare a acesteia, fără a se recunoaşte judecătorului dreptul de a legifera.

Şi critica referitoare la existenţa unei stări de discriminare se încadrează în aceeaşi categorie. Astfel, se are în vedere faptul că interzicerea discriminării este un principiu de nivel constituţional, iar în acest caz discriminarea reclamată izvorăşte din lege. Prin urmare, o astfel de critică constituie de fapt o critică de neconstituţionalitate a textului de lege, care intră în atribuţiile instanţei de control constituţional.

Se impune a reaminti şi Decizia nr. 1325/2008 a Curţii Constituţionale, care, în legătură cu O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, a reţinut că dispoziţiile acelui act normativ "sunt neconstituţionale în măsura în care din acestea se desprinde înţelesul că instanţele judecătoreşti au competenţa să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, şi să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative". A reţinut Curtea Constituţională în considerentele deciziei amintite că "Un asemenea înţeles al dispoziţiilor ordonanţei, prin care se conferă instanţelor judecătoreşti competenţa de a desfiinţa norme juridice instituite prin lege şi de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, este evident neconstituţional, întrucât încalcă principiul separaţiei puterilor, consacrat în art. 1 alin. (4) din Constituţie, precum şi prevederile art. 61 alin. (1), în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a ţării.

În virtutea textelor constituţionale menţionate, Parlamentul şi, prin delegare legislativă, în condiţiile art. 115 din Constituţie, Guvernul au competenţa de a institui, modifica şi abroga norme juridice de aplicare generală. Instanţele judecătoreşti nu au o asemenea competenţă, misiunea lor constituţională fiind aceea de a realiza justiţia, potrivit art. 126 alin. (1) din Legea fundamentală, adică de a soluţiona, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existenţa, întinderea şi exercitarea drepturilor lor subiective".

Prin acţiunea de faţă tocmai o astfel de finalitate este urmărită de partea reclamantă, respectiv înlăturarea de la aplicare a unui text de lege în vigoare şi nedeclarat ca fiind neconstituţional, sub motivul unei pretinse discriminări prin efectul legii, urmată de aplicarea unei norme dintr-un act normativ ce nu mai este în vigoare sau crearea unei norme pe cale jurisprudenţială. Or, în contextul a ceea ce s-a arătat deja în precedent, lipseşte temeiul legal care să atribuie instanţei competenţa de a proceda de o asemenea manieră.

Pentru considerentele expuse, constatând caracterul nefondat al susţinerilor şi criticilor recurenţilor, în temeiul dispoziţiilor art. 496 C. proc. civ. Înalta Curte va respinge calea de atac promovată în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantele A. şi B. împotriva sentinţei civile nr. 621 din 19 februarie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29 martie 2022.