Criminal convicts' challenge to pension suspension letter fails because mere correspondence lacks the nature of an administrative act

Şedinţa publică din data de 29 martie 2022

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată iniţial pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II a contencios administrativ şi fiscal la data de 23/08/2017 sub nr. x/2017 reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta Consiliul Superior al Magistraturii, solicitând anularea deciziei/hotărârii/notei de informare emisă de Consiliul Superior al Magistraturii prin care s-a dispus, în ceea ce îl priveşte pe reclamant, încetarea (sistarea) plăţii pensiei de serviciu - retroactiv, respectiv începând cu data 27.07.2014.

Prin sentinţa civilă nr. 7194/29.11.2017 Tribunalul Bucureşti, secţia a II a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale şi a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti-SCAF.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal la data de 18.12.2017 sub acelaşi nr. de dosar x/2017

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 619 din 19 februarie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII -a contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia inadmisibilităţii, invocată de pârâtă, ca neîntemeiată.

Pe fond, a respins acţiunea, ca neîntemeiată.

3. Cererile de recurs

Împotriva sentinţei civile nr. 619 din data de 19 februarie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII -a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamantul A., invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

În motivarea căii de atac exercitate, recurentul - reclamant a arătat, în esenţă, că că a fost vătămat într-un drept legitim (dreptul de a beneficia de pensie specială) de către o autoritate publică (intimatul din cauza de faţă), printr-un acţ administrativ cu caracter individual (adresa nr. x/22.11.2016), adresat altui subiect de drept, respectiv Casei Teritoriale de Pensii Iaşi.

Interdependenţa dintre cele doua acte este evidentă, în sensul că decizia de sistare a pensiei speciale nu ar fi fost emisă în lipsa Adresei nr. x/22.11.2016, intimatul stabilind şi impunând Casei de Pensii "luarea măsurilor legale priviud încetarea plăţii pensiei de care beneficiază domnul A., începând cu data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare".

Raportat la acest aspect, este clar că Adresa nr. x/22.11.2016 a produs efecte juridice, fiind un act unilateral în baza căruia s-a dispus sistarea dreptului de a beneficia de pensie specială.

Obstrucţionarea exercitării unei căi efective de atac împotriva adresei CSM, respectiv formularea unei plângeri împotriva actului administrativ emis de o autoritate a statului, nu poate constitui decât o ingerinţă în exercitarea dreptului de acces liber în justiţie, drept consacrat de art. 6 pct. 1 din CEDO şi art. 21 din Constituţie, precum şi prin art. 10 din Declaraţia universală a drepturilor omului şi art. 14 pct. I din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice.

Astfel, în condiţiile în care adresa CSM a produs efecte juridice, în sensul că în baza acesteia a fost emisă o decizie prin care i s-au produs anumite vătămări, recurentul - reclamant susţine că este surprinzătoare opinia intimatului potrivit căreia actul emis de acesta nu reprezintă un act administrativ, interpretare care îl lipseşte astfel de dreptul de a contesta acesta decizie. A admite un punct de vedere contract ar însemna a excepta de la controlul de legalitate actul emis de CSM, în condiţiile în care, aşa cum am precizat şi mai sus, acesta stă la sorgintea Deciziei de pensionare nr. 258314/12.12.2016.

Faţă de cele arătate anterior şi de cele indicate în cuprinsul sentinţei recurate, recurentul - reclamant a apreciat că este legală soluţia instanţei de fond cu privire la excepţia inadmisibilităţii acţiunii.

Având în vedere că la data intervenirii modificărilor legislative(27.07.2014) beneficia deja de pensie de serviciu (fiind eliberat din funcţie în temeiul art. 65 alin. (1) lit. b) Legea 303/2004 - forma actuală), dar şi faptul că aceste modificări legislative au survenit ulterior săvârşirii pretinsei fapte penale, rămânerii definitive a deciziei penale nr. 22/11.01.2013 şi executării pedepsei, recurentul - reclamant apreciază că art. 832 din Legea 303/2004 nu poate produce efecte asupra situaţiei sale - cu privire la drepturile de pensie ce au fost deja recunoscute şi câştigate în temeiul legii speciale vechi.

În acest context, a invocat Decizia nr. 43/14.10.2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept - pronunţată în dosarul nr. x/2019, prin care s-a admis sesizarea formulată în dosarul nr. x/2018 de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, privind pronunţarea unei hotărâri prealabile, prin care s-au stabilit următoarele: " În interpretarea şi aplicarea art. 832 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, astfel cum a fost introdus prin Legea nr. 118/2014 pentru completarea Legii nr. 303/2004, dispoziţia legală menţionată nu se aplică în cazul condamnărilor pentru infracţiuni săvârşite anterior intrării sale în vigoare. Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din C. proc. civ..".

Având în vedere că litigiul de faţă vizează o situaţie de fapt identică cu cea care a format obiectul dosarului în care a fost formulată cererea de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la interpretarea dispoziţiilor art. 832 din Legea nr. 303/2004, iar Decizia nr. 43/14.10.2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost pronunţată ulterior închiderii dezbaterilor cu privire la fondul cauzei în prezentul litigiu, recurentul - reclamant apreciază că instanţa de control judiciar trebuie să aibă în vedere în soluţionarea cererii de recurs jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, aceasta fiind obligatorie pentru instanţele naţionale.

Referitor la argumentele consemnate în cuprinsul sentinţei recurate, potrivit cărora instanţa de fond şi-a întemeiat soluţia de respingere pe considerentele Deciziei nr. 28/17.10.2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care s-a respins ca inadmisibilă sesizarea formulată de Curtea de Apel Oradea privind pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea modului de interpretare şi aplicare a disp. art. 832 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, recurentul - reclamant invocă încă o dată Decizia nr. 43/14.10.2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie făcând referire în cuprinsul hotărârii inclusiv la această decizie nr. 28/2016 şi a sferei de aplicare a acesteia.

În ceea ce priveşte referirea făcută cu privire la principiul neretroactivităţii legii, recurentul - reclamant a apreciat că raţionamentul expus de instanţa de fond este unul eronat.

Astfel, Curtea de Apel Bucureşti a făcut abstracţie de împrejurarea că la data intervenirii modificărilor legislative(27.07.2014), fapta era deja săvârşită, iar el beneficia deja de pensie de serviciu (fiind eliberat din funcţie în temeiul art. 65 alin. (1) lit. b) din Legea 303/2004 - forma actuală).

Mai mult decât atât, aceste modificări legislative au survenit ulterior rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi executării pedepsei, astfel încât art. 83 din Legea 303/2004 nu poate produce efecte asupra situaţiei sale.

În altă ordine de idei, recurentul - reclamant a arătat că situaţia sa este identică cu cea vizată în Decizia nr. 43/14.10.2019, în condiţiile în care la momentul intervenirii modificării legislative prin art. 832 din Legea nr. 303/2004, nu numai că fapta penală era săvârşită, însă la momentul respectiv hotărârea de condamnare era pronunţată în mod definitiv, iar pedeapsa era deja executată.

Or, în acest context, este evident că aplicarea art. 832 s-a făcut în mod retroactiv în ceea ce îl priveşte, fiind încălcat în acest fel principiul neretroactivităţii legii la care face referire sentinţa recurată.

Instanţa de fond a făcut abstracţie de faptul că art. 6 alin. (1) teza I C. civ. prevede că legea civilă se aplică în intervalul de timp cât este în vigoare, iar în caz de succesiune a legilor civile, trebuie să se facă aplicarea principiului neretroactivităţii legii civile noi, în condiţiile în care art. 15 alin. (2) din Constituţie stabileşte că "legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile".

Pe cale de consecinţă, ar fi neconstituţională prevederea dintr-o eventuală lege civilă (ordinară sau organică) sau dintr-un alt act normativ ce ar dispune că acea lege sau acel act normativ s-ar aplica retroactiv, putând avea caracter retroactiv numai un act normativ de o forţă juridică egală Constituţiei (deci numai printr-o lege constituţională legiuitorul ar putea stabili că dispoziţiile acesteia se aplică retroactiv).

Cu atât mai mult, nu poate fi încălcat principiul neretroactivităţii legii civile prin intermediul unei decizii/adrese emise de o autoritate publică, aşa cum este cazul în speţa de faţă.

În acest context, poate fi realizată şi o distincţie între drepturile câştigate, adică drepturile definitiv intrate în patrimoniul unei persoanei şi simplele expectative, respectiv simplele speranţe de a dobândi sau de a se folosi de un drept, arătându-se în doctrină că o lege nouă nu poate să aducă atingere primelor, însă poate să aducă atingere celor din urmă, fără ca prin aceasta să devină retroactivă.

Prin urmare, ţinând cont de principiul neretroactivităţii, cât şi de posibilitatea legiuitorului de a opta între aplicarea imediată a legii noi şi ultraactivitatea legii vechi, recurentul - reclamant a apreciat că situaţia sa se încadrează în categoria "facta praeterita", adică în acele faptele constitutive, modificatoare sau extinctive de situaţii juridice, realizate în întregime înainte de intrarea în vigoare a legii noi, cât şi efectele produse de acea situaţie juridică înainte de acest moment, în privinţa acestora putând fi aplicată numai legea veche, adică legea în vigoare la data producerii faptei respective ori efectelor ei, deoarece, dacă s-ar aplica o lege ulterioară ar însemna să i se atribuie efect retroactiv. Aşa fiind, o lege ulterioară nu poate să aducă atingere constituirii, modificării sau stingerii situaţiilor juridice anterioare, indiferent dacă legea nouă ar suprima un mod de formare, modificare sau stingere a unui drept ori ar schimba condiţiile necesare.

La data de 11.07.2020, Consiliul Superior al Magistraturii a depus la dosar întâmpinare şi recurs incident prin care a invocat excepţia nulităţii recursului în ceea ce priveşte motivele de recurs prevăzute de ari. 488 pct. 4 şi 5 din C. proc. civ., cu consecinţa anulării recursului, excepţia lipsei de interes în formularea cererii de chemare în judecată, cu consecinţa respingerii cererii ca lipsită de interes. Pe fond, a soliciată respingerea recursului formulat împotriva sentinţei civile nr. 619 din data de 19.02.2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VlII-a contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x, ca nefondat,

De asemenea, a solicitat admiterea recursului incident, casarea în parte a sentinţei civile nr. 619 din data de 19.02.2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VUI-a contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2017 în sensul admiterii excepţiei inadmisibilităţii şi în consecinţă respingerea ca inadmisibilă a cererii de chemare în judecată privind anularea adresei nr. x/2016 emisă de Consiliul Superior al Magistraturii către Casa Judeţeană de Pensii Iaşi.

În motivarea recursului incident, Consiliul Superior al Magistraturii a arătat că actul atacat, reprezentat de adresa nr. x/22.11.2016 emisă de Consiliul Superior al Magistraturii către Casa Judeţeană de Pensii Iaşi nu se poate circumscrie noţiunii de act administrativ, în sensul de act unilateral cu caracter individual emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice.

Prin adresa în discuţie s-a comunicat punctul de vedere exprimat la solicitarea Casei Judeţene de Pensii Iaşi, nefiind un act administrativ, ci o simplă corespondenţă care reflecta, la acel moment, opinia Consiliului Superior al Magistraturii în ceea ce priveşte aplicabilitatea art. 832 din Legea nr. 303/2004, ţinând cont de reglementările şi de deciziile interpretative ale acestora existente Ia momentul analizei solicitării.

În speţă, actul administrativ, în sensul de act unilateral cu caracter individual emis de o autoritate publică, în regim de putere şi care creează o situaţie juridică nouă, este reprezentat de decizia nr. 258314/12.12.2016 emisă de Casa Teritorială de Pensii Iaşi prin care în temeiul prevederilor art. 113 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 263/2010 s-a dispus încetarea plăţii pensiei de serviciu începând cu data de 27.07.2014, respectiv de decizia nr. 339368/14.12.2016 prin care s-a stabilit că recurentul - reclamant va beneficia de pensie pentru limită de vârstă în cuantum de 2306 RON, începând cu data de 14.06.2016 şi nu adresa nr. x/22.11.2016 a cărui anulare se cere.

Totodată, a arătat că prin sentinţa civilă nr. 1936 din data de 26.10.2017 pronunţată de Tribunalul Iaşi, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2017, definitivă prin decizia civilă nr. 817 din data de 26,11,2018 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, s-a respins excepţia de nelegalitate a adresei nr. x/2016 emisă de Consiliul Superior al Magistraturii-Directia Resurse Umane şi Organizare-Serviciul Resurse Umane pentru Parchete, excepţie ridicată de reclamantul A..

4. Considerentele şi soluţia Înaltei Curţi asupra recursurilor

Înalta Curte urmează a respinge excepţia nulităţii recursului, invocată de intimatul-pârât, apreciind că, din punct de vedere formal, susţinerile expuse în cuprinsul cererii de recurs se pot circumscrie dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată şi recursurile declarate în cauză, Înalta Curte reţine următoarele:

Înalta Curte apreciază că problema litigioasă a inadmisibilităţii acţiunii, invocată de pârât în faţa instanţei de fond şi reiterată în calea de atac, are prioritate în raport de aspectele de fond ale cauzei, motiv pentru care este necesară analiza primară a recursului incident declarat de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii.

Examinând criticile expuse prin calea de atac incidentă, Înalta Curte reţine că problema de drept disputată de părţi priveşte natura juridică a adresei nr. x/22.11.2016, emisă de Consiliul Superior al Magistraturii, cu privire la care prima instanţă a susţinut că întruneşte toate caracterele unui act administrativ, în timp ce pârâtul a contestat această calificare, susţinând că adresa CSM reprezintă o simplă corespondenţă cu Casa Judeţeană de Pensii Iaşi, fiind inadmisibilă atacarea sa în contencios administrativ.

Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, actul administrativ este "actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice".

Prin adresa nr. x/22.11.2016 emisă de Consiliul Superior al Magistraturii, ce face obiectul acţiunii în anulare, s-a precizat că în şedinţa din data de 15.11.2016 a Comisiei nr. 2 "Eficientizarea activităţii Consiliului Superior al Magistraturii şi a instituţiilor coordonate, parteneriatului cu instituţiile interne şi societatea civilă" a fost analizată solicitarea Casei Judeţene de Pensii Iaşi, sens în care s-a comunicat acestei instituţii punctul de vedere al Consiliului pe această problematică, ţinând cont de reglementările în vigoare şi de deciziile interpretative existente la data analizei solicitării.

Analizând caracteristicile intrinseci ale adresei nr. x/22.11.2016 emisă de CSM, în raport de prevederile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, anterior citate, Înalta Curte constată că această adresă nu are aptitudinea de a produce efecte juridice.

Înalta Curte reţine că cererea de examinare a legalităţii adresei nr. x/22.11.2016 emisă de CSM are un caracter inadmisibil, cât timp actul administrativ cu caracter individual emis de o autoritate publică, în regim de putere publică şi care creează o situaţie juridică nouă este reprezentat de decizia nr. 258314/12.12.2016 emisă de Casa Teritorială de Pensii Iaşi prin care, în temeiul prevederilor art. 113 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 263/2010, s-a dispus încetarea plăţii pensiei de serviciu începând cu data de 27.07.2014.

Prin urmare, în privinţa încetării plăţii pensiei de serviciu, decizia nr. 258314/12.12.2016 emisă de Casa Teritorială de Pensii Iaşi reprezintă actul administrativ producător de efecte juridice, care poate fi contestat la instanţa competentă.

În acest sens, Înalta Curte reţine că, prin sentinţa civilă nr. 1936 din data de 26.10.2017 pronunţată de Tribunalul Iaşi, secţia I civilă, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 817 din data de 26.11.2018 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, a fost respinsă acţiunea având ca obiect anularea deciziei nr. 258314/12.12.2016 privind încetarea plăţii pensiei de serviciu şi şi a deciziei nr. 339368/14.12.2016 privind acordarea pensiei pentru limită de vârstă, ca nefondată. De asemenea, a fost respinsă şi excepţia de nelegalitate a adresei nr. x/2016 emisă de Consiliul Superior al Magistraturii, excepţie invocată de reclamantul A..

În concluzie, instanţa de fond a dat o greşită dezlegare excepţiei inadmisibilităţii, invocate de pârât, reţinând că prin adresa contestată s-a dispus încetarea plăţii pensiei de serviciu şi că în absenţa acestui act, Casa de Pensii nu ar fi procedat la emiterea deciziei nr. 258314/12.12.2016.

Contrar celor reţinute de instanţa de fond, Înalta Curte constată că adresa nr. x/22.11.2016 emisă de Consiliul Superior al Magistraturii reprezintă o simplă corespondenţă purtată cu Casa Judeţeană de Pensii Iaşi, care reflectă opinia Consiliului Superior al Magistraturii în ceea ce priveşte aplicabilitatea art. 832 din Legea nr. 303/2004.

Având în vedere toate aceste aspecte, Înalta Curte constată că recursul incident declarat de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii este fondat, criticile formulate fiind întemeiate sub aspectul inadmisibilităţii acţiunii, motiv pentru care, consecutiv admiterii recursului incident, se impune reformarea sentinţei pronunţate de prima instanţă, în sensul respingerii acţiunii, ca inadmisibilă.

Consecinţa admiterii recursului incident este aceea a respingerii, ca nefondat, a recursului declarat de reclamantul A., fără a mai proceda la examinarea criticilor formulate de reclamant în calea de atac.

Aceste critici privesc aspecte de fond ale cauzei, fiind prezentate argumente în susţinerea caracterului nelegal al adresei contestate, prin care recurentul - reclamant consideră că s-a dispus încetarea plăţii pensiei de serviciu. Or, din moment ce Înalta Curte a constatat că adresată contestată nu are natura juridică a unui act administrativ şi că acţiunea în anulare este inadmisibilă, analiza acestor critici este lipsită de finalitate, soluţia de inadmisibilitate făcând de prisos examinarea argumentelor de nelegalitate a adresei contestate.

Pentru aceste considerente, constatând incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ. şi art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, va casa sentinţa recurată şi, în rejudecarea pricinii, va respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., ca fiind inadmisibilă.

Totodată, pentru motivele anterior expuse, va fi respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 619 din 19 decembrie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII -a de contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului declarat de reclamantul A..

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 619 din 19 februarie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Admite recursul incident declarat de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii împotriva sentinţei civile nr. 619 din 19 februarie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi rejudecând cauza:

Respinge acţiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, ca inadmisibilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29 martie 2022.