Hospital wins statutory default interest on reimbursed sickness benefits; time-barred older claim upheld.

Şedinţa publică din data de 31 martie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată pe rolul secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Timiş la data de 1 februarie 2018, sub nr. dosar x/2018, reclamantul Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă "A." Timişoara a chemat în judecată pe pârâta Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Timiş, solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 2.793.688 RON, cu titlu de sumă datorată pentru concediile medicale şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate pentru angajaţii reclamantului, aferente perioadei iulie 2010 - octombrie 2017 şi care se achită din Fondul Naţional Unic de Asigurări de Sănătate, precum şi la plata dobânzii legale aferente sumei de 2.793.688 RON, calculate şi indexate până la data efectuării plăţii.

În drept, reclamantul a invocat art. 1, art. 2, art. 36 şi art. 38 din O.U.G. nr. 158/2007 şi art. 77 alin. (1) din Ordinul nr. 60/2006, precum şi art. 1522 C. civ.

Prin întâmpinarea depusă la data de 20 martie 2018, pârâta Casa de Asigurări de Sănătate Timiş a invocat, pe cale de excepţie, necompetenţa materială a Tribunalului Timiş şi prescripţia dreptului de a solicita recuperarea indemnizaţiilor aferente perioadei iulie 2010 - decembrie 2017.

În drept, a invocat art. 205-208 C. proc. civ., prevederile O.U.G. nr. 158/2005 şi OMS/CNAS nr. 60/32/2006.

Prin sentinţa civilă nr. 868/PI/21.05.2018, Tribunalul Timiş a admis excepţia de necompetenţă materială a acestei instanţe şi a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii, având ca obiect pretenţii, în favoarea Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara la data de 19.07.2018, sub număr unic de dosar x/2018

În faţa Curţii de Apel Timişoara, prin întâmpinare, pârâta Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Timiş a invocat excepţia prescripţiei dreptului de a solicita recuperarea indemnizaţiilor aferente perioadei iulie 2010 - decembrie 2012.

Prin precizarea de acţiune înregistrată la dosarul cauzei în data de 20.08.2021, reclamantul a învederat instanţei că pârâta a achitat suma de 2.191.416 RON şi că au mai rămas de achitat doar sumele aferente perioadei 2010-2012, în valoare totală de 589.077 RON.

1.2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 542 din 13 octombrie 2021, Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune al reclamantului pentru recuperarea indemnizaţiilor aferente perioadei iulie 2010 - decembrie 2012 şi, în consecinţă, a respins ca prescrisă acţiunea pentru suma de 589.077 RON; a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă "A." Timişoara, în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Timiş; a obligat pârâta să plătească reclamantului dobânzile legale fiscale aferente sumei de 2.191.416 RON, achitată de pârâtă reclamantului, calculate de la data scadenţei fiecărei obligaţii de plată a cererilor de restituire aferente până la data plăţii efective a debitului; a respins în rest cererea de chemare în judecată ca fiind rămasă fără obiect.

1.3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 542 din 13 octombrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâta Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Timiş, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei recurate şi, în rejudecare, exonerarea instituţiei pârâte de la plata dobânzii legale fiscale aferentă sumelor achitate din cererile de restituire.

În motivarea recursului declarat se arată, în esenţă, că în speţa de faţă este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât hotărârea a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv: art. 77, art. 82 din Ordinul nr. 60/32/2006 pentru aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate şi, după abrogarea acestuia, art. 64 - art. 69 din Ordinul comun MS/CNAS nr. 15/2018/1311/2017 pentru aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate (în vigoare din data de 12.01.2018); art. 6, art. 38 din O.U.G. nr. 158/2005; art. 174, art. 182 din Legea nr. 207/2015 privind Noul Codul de procedură fiscală; art. 265-266 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii; Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal; O.G. nr. 13/2011; art. 1.531, art. 1.535 din Noul C. civ. şi art. 451-454 din Noul C. proc. civ.

Arată recurenta-pârâtă că obligarea Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Timiş la plata dobânzii legale fiscale este neîntemeiată, având în vedere că în cauză nu sunt întrunite condiţiile impuse de lege pentru acordarea dobânzii fiscale aferente cererii de restituire formulate de către intimata-reclamantă, cerere care vizează indemnizaţiile plătite către asiguraţi în luna respectivă şi nu obligaţii sau creanţe fiscale, care să intre în sfera de aplicare a Codului de procedură fiscală (calificate astfel şi în Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 70/2018, publicată în M.Of. nr. 1041/07.12.2018).

Recurenta critică faptul că instanţa de fond nu a avut în vedere că indemnizaţiile de concedii medicale au fost achitate, după ce dosarele administrative care stau la baza cererilor de restituire au fost completate ulterior şi verificate de compartimentul specializat din cadrul Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Timiş, motiv pentru care instituţia recurentă nu poate fi obligată la plata dobânzii fiscale aferente debitului principal.

1.4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-reclamant Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă "A." Timişoara a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

II. Soluţia instanţei de recurs

Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate de recurentă şi a apărărilor expuse în întâmpinarea formulată de intimat, Înalta Curte constată că recursul este fondat, urmând a fi admis, în limitele şi pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Înalta Curte constată că motivul de casare prin care se invocă pronunţarea hotărârii cu aplicarea greşită a normelor de drept material, reglementat de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., este fondat.

În condiţiile în care circumstanţele litigiului dedus judecăţii au fost detaliat expuse în cuprinsul hotărârii ce formează obiectul recursului, reluarea acestora în cadrul prezentelor considerente ar avea caracter redundant, iar, în temeiul art. 499 din C. proc. civ., Înalta Curte va analiza motivele de casare invocate, prin prisma criticilor formulate de recurentă, în contextul factual prezentat în sentinţa atacată.

Pentru a ajunge la soluţia de admitere a recursului, instanţa de control judiciar a constatat că, în cauză, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. este întemeiat şi că instanţa de fond a făcut, prin sentinţa pronunţată, prin raportare la circumstanţele de fapt ale litigiului, o greşită interpretare şi aplicare a normelor de drept material aplicabile.

2.1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că, în fapt, reclamantul Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă "A." Timişoara, în calitate de angajator, s-a adresat pârâtei Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Timiş cu scopul restituirii de către pârâtă a sumelor reprezentând indemnizaţii plătite de către reclamant, în calitatea sa de angajator, asiguraţilor care sunt angajaţii săi, sume care depăşesc suma contribuţiilor datorate de aceştia, pentru perioada iulie 2010 - octombrie 2017, în sumă totală de 2.793.688 RON.

Pe fondul nesoluţionării cererilor în termenul legal prevăzut de art. 77 alin. (5) din Ordinul nr. 60/32 din 27 ianuarie 2006, reclamantul a formulat prezenta cerere de chemare în judecată, solicitând obligarea pârâtei la plata sumei totale de 2.793.688 RON - debit principal şi a dobânzii legale aferente.

În considerentele sentinţei recurate s-a reţinut că pârâta a solicitat respingerea acţiunii, precizând că a achitat suma solicitată cu titlu de debit pentru perioada nesupusă prescripţiei, aspect necontestat de altfel de către reclamant, care, prin precizarea de acţiune depusă la data de 20.08.2021, a arătat că debitul aferent perioadei ianuarie 2013 - octombrie 2017, în cuantum de 2.191.416 RON, a fost achitat integral şi a precizat cererea de chemare în judecată în sensul solicitării doar a dobânzilor pentru suma de 2.191.416 RON, astfel că primul capăt de cerere a rămas practic fără obiect, având în vedere că pentru recuperarea indemnizaţiilor în cuantum de 589.077 RON, aferente perioadei iulie 2010 - decembrie 2012, acţiunea a fost respinsă ca prescrisă.

În ceea ce priveşte petitul privind obligarea pârâtei la plata dobânzii aferente sumei de 2.191.416 RON, ca urmare a achitării acesteia cu depăşirea termenului impus de dispoziţiile legale, instanţa de fond a reţinut că pârâta, deşi a achitat parţial debitul, a făcut aceasta cu întârziere, "context în care datorează reclamantei dobânzi fiscale, potrivit art. 124 din O.G. nr. 92/2003, respectiv, art. 182, rap. la art. 174 alin. (5) din Legea nr. 207/2015 (texte aplicabile după 1.01.2016), calculate de la data scadenţei fiecărei sume şi până la restituirea efectivă a debitului."

S-a reţinut în considerentele sentinţei recurate că, în cazul de faţă, termenul fiind unul special de 30/60 de zile, reglementat de OMS nr. 60/32 din 2006, constatând nesoluţionarea în termenul legal de 30/60 de zile a cererilor formulate, reclamantul are dreptul de a solicita dobânzi legale fiscale, începând cu ziua 31/61 de la data depunerii cererii de restituire.

Astfel fiind, în temeiul art. 18 din Legea nr. 554/2004, instanţa a admis în parte cererea şi a obligat pârâta să plătească reclamantului dobânzile legale fiscale aferente sumei de 2.191.416 RON, achitată de pârâtă reclamantului, calculate de la data scadenţei fiecărei obligaţii de plată a cererilor de restituire aferente până la data plăţii efective a debitului.

Contrar opiniei exprimate de instanţa de fond, Înalta Curte apreciază că obligarea Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Timiş la plata dobânzii legale fiscale este neîntemeiată, având în vedere că în cauză nu sunt întrunite condiţiile impuse de lege pentru acordarea dobânzii fiscale aferente cererii de restituire formulate de către intimatul-reclamant, întrucât această cerere vizează de fapt sume reprezentând indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate plătite de către angajator asiguraţilor, care depăşesc suma contribuţiilor datorate de aceştia în perioada vizată.

Înalta Curte constată că, în astfel de litigii, trebuie analizată problema naturii juridice a sumelor plătite de angajator angajaţilor săi, cu titlu de indemnizaţii reglementate de O.U.G. nr. 158/2005, şi care depăşesc valoarea contribuţiilor pentru concedii şi indemnizaţii datorate pentru lunile respective.

Potrivit art. 38 alin. (1) din O.U.G. nr. 158/2005 (în reglementarea în vigoare în perioada vizată):

"Sumele reprezentând indemnizaţii, care se plătesc asiguraţilor şi care, potrivit prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă, se suportă din bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, se reţin de către plătitor din contribuţiile pentru concedii şi indemnizaţii datorate pentru luna respectivă.", iar potrivit alin. (2), astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 117/2010:

"Sumele reprezentând indemnizaţii plătite de către angajatori asiguraţilor, care depăşesc suma contribuţiilor datorate de aceştia în luna respectivă, se recuperează din contribuţiile datorate pentru lunile următoare sau din bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate din creditele bugetare prevăzute cu această destinaţie, în condiţiile reglementate prin normele de aplicare a prezentei ordonanţe de urgenţă. Aceste sume nu pot fi recuperate din sumele constituite reprezentând contribuţii de asigurări sociale de sănătate."

Din interpretarea alin. (1) al art. 38 rezultă că indemnizaţiile achitate de către angajatori asiguraţilor se plătesc din contribuţiile pentru concedii şi indemnizaţii datorate pentru luna respectivă.

Ceea ce depăşeşte valoarea acestor contribuţii se recuperează, potrivit alin. (2) al art. 38, din una dintre cele două surse prevăzute de acest text, şi anume: contribuţiile datorate pentru lunile următoare; bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, în condiţiile prevăzute de norme, cu precizarea finală a textului că aceste "sume nu pot fi recuperate din sumele constituite reprezentând contribuţii de asigurări sociale de sănătate".

Teza finală a art. 38 alin. (2) din O.U.G. nr. 158/2005 exclude, în mod expres, plata sumelor pretinse de reclamant din sumele constituite reprezentând contribuţii de asigurări sociale de sănătate.

Totodată, în conformitate cu prevederile art. 77 alin. (1) din Ordinul nr. 60/2006, sumele reprezentând indemnizaţii plătite de către angajatori asiguraţilor, care depăşesc suma contribuţiilor datorate de aceştia în luna respectivă, se recuperează din bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate din creditele bugetare prevăzute cu această destinaţie.

Prin urmare, modul de constituire a Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate (respectiv din contribuţiile de asigurări sociale de sănătate) şi natura de creanţă fiscală a contribuţiilor de asigurări sociale de sănătate - reţinute de instanţa de fond ca argumente ale concluziei că suma pretinsă de reclamant reprezintă o creanţă fiscală - nu au relevanţă în stabilirea naturii juridice a sumelor reglementate de art. 38 alin. (2) din O.U.G. nr. 158/2005, de vreme ce dreptul angajatorului de a pretinde aceste sume nu are ca sursă contribuţiile de asigurări sociale de sănătate, ci, potrivit textului, "creditele bugetare prevăzute cu această destinaţie", adică cu destinaţia de indemnizaţii de asigurări sociale.

Altfel spus, potrivit art. 38 din O.U.G. nr. 158/2005, finanţarea cheltuielilor cu plata drepturilor pentru concedii şi indemnizaţii de asigurări sociale este asigurată din cota de contribuţie pentru concedii şi indemnizaţii de asigurări sociale - cotă destinată exclusiv acestor cheltuieli, aşa cum se prevede prin art. 4 alin. (2) din O.U.G. nr. 158/2005 şi art. 256 alin. (5) din Legea nr. 95/2006 (în reglementarea în vigoare în perioada analizată) -, iar în cazul în care această cotă nu acoperă în întregime sumele plătite de angajator angajaţilor săi, plata se face din creditele bugetare prevăzute cu această destinaţie în bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate.

Pe de altă parte, astfel cum rezultă chiar din titlul O.U.G. nr. 158/2005 şi din cuprinsul acesteia, pe lângă concediul medical, indemnizaţia de asigurări sociale de sănătate reprezintă un drept al persoanelor asigurate - denumite asiguraţi - iar nu un drept al angajatorului, care este doar un plătitor al indemnizaţiei, dar, de regulă, nu din surse proprii; singura obligaţie pecuniară având natură fiscală a angajatorului este, în materia indemnizaţiilor de asigurări de sănătate, cea de plată a cotei de contribuţie pentru concedii şi indemnizaţii, prevăzută la art. 4 alin. (2) din O.U.G. nr. 158/2005 ca fiind de 0,85%, aplicată la fondul de salarii (cotă destinată exclusiv finanţării cheltuielilor cu plata drepturilor prevăzute de O.U.G. nr. 158/2005), cu respectarea prevederilor legislaţiei financiar-fiscale în materie.

Având în vedere aceste dispoziţii, precum şi pe cele ale art. 2 alin. (2) lit. b) şi c) Codul fiscal, natură fiscală are doar contribuţia de asigurări sociale de sănătate datorată de angajaţi şi contribuţia pentru concedii şi indemnizaţii datorată de angajatori (contribuţii reglementate expres de art. 2 alin. (2) lit. b) şi c) Codul fiscal drept contribuţii sociale reglementate de acest cod), nu însă şi indemnizaţia de asigurări sociale şi nici sumele de bani prevăzute de art. 38 alin. (2) din O.U.G. nr. 158/2005.

Angajatorul nu solicită casei de asigurări de sănătate sumele prevăzute de art. 38 alin. (2) din O.U.G. nr. 158/2005 în calitate de beneficiar al indemnizaţiei, ci în calitate de persoană care a achitat angajaţilor săi, din surse proprii, sume de bani care depăşesc suma contribuţiilor pentru luna/lunile respective, astfel că nu se poate considera că dreptul său reglementat de art. 38 alin. (2) are natură fiscală; angajatorul aflat în această situaţie a făcut o plată pentru altul, recuperarea acesteia nefiind supusă legislaţiei fiscale.

În acelaşi sens sunt şi considerentele Deciziei nr. 70/2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în M.Of. nr. 1041/07.12.2018, în care Curtea a reţinut că: sumele solicitate "reprezintă indemnizaţii care depăşesc suma contribuţiilor datorate de angajator în luna respectivă, plătite asiguraţilor în temeiul art. 38 din O.U.G. nr. 158/2005, şi care se recuperează din bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, în condiţiile prevăzute de Normele de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005. Prin urmare, în speţă nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 135 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, ci prevederile speciale din cuprinsul normelor, prin care s-a reglementat procedura de plată şi de recuperare a acestor indemnizaţii."

Având în vedere considerentele expuse anterior, Înalta Curte concluzionează în sensul că cererile de plată astfel formulate nu vizează obligaţii sau creanţe fiscale şi, în consecinţă, nu intră în sfera de aplicare a Codului de procedură fiscală.

În timp ce contribuţiile de asigurări sociale de sănătate reprezintă creanţe fiscale, după cum rezultă din dispoziţiile art. 265 alin. (2), art. 266 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 95/2006, coroborate cu prevederile Codului de procedură fiscală, indemnizaţiile care se plătesc asiguraţilor pentru caz de boală (risc asigurat prin efectul legii, în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate, potrivit art. 219 alin. (2)-(3) din aceeaşi lege) au natura unor drepturi civile, care izvorăsc ex lege, direct în beneficiul asiguratului, în cadrul raportului juridic civil de asigurări sociale de sănătate, grevând Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate, constituit ca fond special, potrivit art. 220 alin. (1) din legea menţionată.

Astfel, cererile formulate de reclamant în prezenta cauză nu vizează restituirea unor sume achitate cu titlu de obligaţii fiscale la bugetul naţional consolidat sau la bugetele locale, ci recuperarea de la Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate a sumelor achitate de angajator beneficiarilor asigurării, în contul fondului, în temeiul art. 38 din O.U.G. nr. 158/2005.

În consecinţă, având în vedere că aceste cereri vizează sume civile, este evident că ele nu intră în sfera de aplicare a dispoziţiilor Codului de procedură fiscală şi soluţionarea lor cu întârziere nu este de natură să genereze dobânzi fiscale, astfel de dobânzi fiind datorate, potrivit art. 174 Codul de procedură fiscală, doar în cazul sumelor de restituit sau de rambursat de la bugetul general consolidat sau de la bugetele locale, în cadrul raporturilor de drept material fiscal, iar nicidecum în cadrul raporturilor de asigurări sociale de sănătate.

În speţă sunt incidente şi dispoziţiile art. 1.535 din C. civ., conform cărora, în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadenţă, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadenţă până la momentul plăţii, în cuantumul convenit de părţi sau în cel prevăzut de lege, dobânda legală urmând a fi stabilită conform art. 2 şi art. 3 din O.G. nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar.

În cazul executării cu întârziere a obligaţiei de plată a unei sume de bani, indiferent de izvorul contractual ori delictual al obligaţiei, daunele-interese sub forma dobânzii legale se datorează, fără a se face dovada unui prejudiciu şi fără ca principiul reparării integrale a prejudiciului să poată fi nesocotit.

Prin urmare, art. 1.531 şi art. 1.535 din C. civ. consacră principiul reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor şi, cum obligaţia de plată a dobânzii izvorăşte din lege (răspunderea civilă delictuală), intimatul-reclamant este îndreptăţit şi la plata dobânzii legale penalizatoare calculate de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată până la data plăţii efective, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflaţie, în vederea asigurării reparării integrale a prejudiciului cauzat prin întârzierea plăţii despăgubirii cuvenite.

Înalta Curte reţine că este relevantă în acest sens Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 2/2014 din 17 februarie 2014 (Completul competent să judece recursul în interesul legii), publicată in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 411 din 3 iunie 2014, în care s-a reţinut că plata dobânzii legale acoperă beneficiul de care a fost lipsit creditorul (lucrum cessans), dând astfel expresie principiului reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor, principiu consacrat de art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza I şi art. 1.535 alin. (1) din C. civ. din 2009.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în temeiul dispoziţiilor art. 496 C. proc. civ., republicat, coroborate cu art. 20 şi art. 28 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâta Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Timiş şi, pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., va casa în parte sentinţa recurată şi, rejudecând, va admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamant, în sensul că va obliga pârâta să plătească reclamantului dobânzile legale penalizatoare aferente sumei de 2.191.416 RON, sumă achitată de pârâtă reclamantului, calculate de la data scadenţei fiecărei obligaţii de plată a cererilor de restituire aferente până la data plăţii efective a debitului şi va menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei recurate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Timiş împotriva sentinţei civile nr. 542 din 13 octombrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Casează în parte sentinţa recurată şi, rejudecând, admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă "A." Timişoara, în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Timiş.

Obligă pârâta să plătească reclamantului dobânzile legale penalizatoare aferente sumei de 2.191.416 RON achitată de pârâtă reclamantului, calculate de la data scadenţei fiecărei obligaţii de plată a cererilor de restituire aferente până la data plăţii efective a debitului.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei recurate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 31 martie 2023.