Pension fund leadership appointment appeal barred by failure to pay judicial stamp and limited remand scope
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the defendant financial supervisory authority's appeal as unfounded, annulled the plaintiff's appeal as unseized (lacking proper judicial stamp payment), and rejected the authority's exception of mootness, thereby leaving the Court of Appeal's judgment of May 25, 2022, which dismissed the authority's request to complete its prior decision, in force. The dispute concerned an administrative challenge to a public competition and the appointment of the President of the Board of Directors of the Fund for Guaranteeing Rights in the Private Pension System, specifically focusing on procedural issues surrounding the scope of a remand for retrial and requests for completion of the operative part of judgments regarding the suspension of the administrative act. The decisive legal basis included Article 486 of the Code of Civil Procedure and Law No. 80/2013 regarding the strict requirement for prepayment of judicial stamps (resulting in the annulment of the plaintiff's appeal for non-compliance), Article 444 of the Code of Civil Procedure concerning the distinct procedural nature of judgment completion, and Article 496 of the Code of Civil Procedure, whereby the court held that the initial cassation had strictly limited the retrial to the issue of suspension, thus validating the lower court's refusal to address the main action for annulment.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ, art. 496 C. proc. civ, art. 488 C. proc. civ, art. 486 C. proc. civ, art. 24 din O.U.G. nr. 80/2013, art. 486 alin. (2) din C. proc. civ; Pension fund leadership appointment appeal barred by failure to pay judicial stamp and limited remand scope: , cererea de recurs a fost întemeiată pe art. 488 alin. (1) pct. 5, 6, 7, 8 C. proc. civ., solicitându-se ca instanţa de recurs sa admită, in baza art. 496 C. proc. civ. aceasta cerere si sa dispuna ca hotărârea civila nr. 977/2022 din data de 25 mai 2022 a Curtii de Apel Bucureşti sa fie completata prin pronunţarea judecătorului fondului asupra tuturor capetelor de cerere pe care le-a formulat.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 30 martie 2023
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cadrul procesual
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 22.05.2019 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2019, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, a solicitat:
- anularea Concursului public pentru desemnarea preşedintelui Consiliului de Administraţie (CA) al Fondului de Garantare a Drepturilor din Sistemul de Pensii Private (FGDSPP), si reluarea acestuia in condiţii de legalitate;
- anularea in tot a Deciziei Autorităţii de Supraveghere Financiara (ASF) privind numirea preşedintelui Consiliului de Administraţie (CA) al Fondului de Garantare a Drepturilor din Sistemul de Pensii Private (FGDSPP);
- acordarea de daune morale egale in cuantum cu indemnizaţia preşedintelui Consiliului de Administraţie (CA) al Fondului de Garantare a Drepturilor din Sistemul de Pensii Private (FGDSPP) începând cu data emiterii deciziei de numire a acestuia si pana la data la care decizia instanţei de judecata privind anularea deciziei de numire, va rămâne definitiva;
- acordarea de cheltuieli de judecată,
- iar, în măsura în care instanţa de judecata consideră că modul în care pâtâta ASF a organizat si a desfăşurat nelegal concursul public pentru ocuparea poziţiei de preşedinte al Consiliului de Administraţie (CA) al Fondului de Garantare a Drepturilor din Sistemul de Pensii Private aduce atingere încrederii in sistemul public de pensii din România solicită, in aplicarea Legii nr. 554/2004, art. 14 alin. (1), suspendarea deciziei Autorităţii de Supraveghere Financiara (ASF) privind numirea preşedintelui Consiliului de Administraţie (CA) al Fondului de Garantare a Drepturilor din Sistemul de Pensii Private (FGDSPP), pana la rămânerea definitiva si irevocabila a hotărârii instanţei de judecată.
Prin sentinţa nr. 2 din 7 ianuarie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea privind pe reclamantul A. împotriva pârâtei Autoritatea de Supraveghere Financiară şi a respins cererea de suspendare a Hotărârii Consiliului Autorităţii de Supraveghere Financiare privind desemnarea Preşedintelui Consiliului de Administraţie al F.G.D.S.P.P.
Împotriva sentinţei civile nr. 2 din 7 ianuarie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.
Prin Decizia nr. 180/19.01.2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2019 s-a admis recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 2 din 7 ianuarie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, s-a casat sentinţa recurată şi s-a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Prin sentinţa civilă nr. 381 din 2 martie 2022 pronunţată de Curte de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, s-a dispus în limitele deciziei ÎCCJ de casare cu rejudecare nr. 180/19.01.2021, admiterea cererii de suspendare în cauza ce priveşte pe reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară şi s-a dispus supendarea executării Hotărârii Consiliului Autorităţii de Supraveghere Financiară privind desemnarea Preşedintelui Consiliului de Administraţie al F.G.D.S.P.P.
Prin cererea de completare a dispozitivului, pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară a solicitat completarea sentinţei nr. 381/02.03.2022 prin pronunţarea instanţei asupra cererii de anulare, nu doar pe cererea de suspendare.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 977 din 25 mai 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, s-a respins cererea de completare a sentinţei civile nr. 381/02.03.2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2019 formulată de petenta-pârâtă Autoritatea de Supraveghere Financiară în contradictoriu cu reclamantul A., ca nefondată.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinţei civile nr. 977 din 25 mai 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, au declarat recurs reclamantul A. şi pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară.
3.1 Recurentul-reclamant A. a susţinut că prin decizia nr. 180/19.01.2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi justiţie s-a dispus:
"Admite recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 2 din 7 ianuarie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe."
În opinia sa, este evident ca sentinţa civila nr. 2 din 7 ianuarie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti a fost recurată si a fost casata in totalitatea acesteia. Mai mult decât atât, obiectul dosarului x/2019 este:
"anulare act administrativ" .
Judecătorul de fond a insistat ca reclamantul ar fi recurat sentinţa civila nr. 2 din 7 ianuarie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, doar cu privire la cererea de suspendare si ca prin Decizia ICCJ-SCAF nr. 180/19.01.2021, Curtea de Apel Bucureşti a fost limitata la examinarea exclusiva a cererii de suspendare.
Or, recurentul-reclamant a solicitat ca judecătorul fondului (Curtea de Apel Bucureşti) sa dispună: anularea concursului public pentru desemnarea preşedintelui Consiliului de Administraţie (CA) al Fondului de Garantare a Drepturilor din Sistemul de Pensii Private (FGDSPP), si reluarea acestuia in condiţii de legalitate; anularea în tot a Deciziei Autorităţii de Supraveghere Financiara (ASF) privind numirea preşedintelui Consiliului de Administraţie (CA) al Fondului de Garantare a Drepturilor din Sistemul de Pensii Private (FGDSPP) acordarea de daune morale egale in cuantum egal cu indemnizaţia preşedintelui Consiliului de Administraţie (CA) al Fondului de Garantare a Drepturilor din Sistemul de Pensii Private (FGDSPP) incepand cu data emiterii deciziei de numire a acestuia si pana la data la care decizia instanţei de judecata privind anularea deciziei de numire va ramane definitiva.
În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe art. 488 alin. (1) pct. 5, 6, 7, 8 C. proc. civ., solicitându-se ca instanţa de recurs sa admită, in baza art. 496 C. proc. civ. aceasta cerere si sa dispuna ca hotărârea civila nr. 977/2022 din data de 25 mai 2022 a Curtii de Apel Bucureşti sa fie completata prin pronunţarea judecătorului fondului asupra tuturor capetelor de cerere pe care le-a formulat.
3.2 Recurenta-pârâtă Autoritatea de Supraveghere Financiară, prin cererea de recurs întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casare sentinţei nr. 977/2022 şi trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea completării sentinţei nr. 381/2022.
A susţinut că sentinţa a fost pronunţată cu neobservarea atât a cererii de completare dispozitiv cât şi a limitelor rejudecării.
În sentinţa civilă nr. 977/2022 nu se face referire la cererea de completare dispozitiv sentinţă 381/2022, transmisă chiar de reclamant instanţei, prin e-mail, înainte de termenul de judecată. Prin cererea de completare dispozitiv, reclamantul a arătat că a recurat în întregime sentinţa nr. 2/2020, nu doar soluţia dată suspendării executării actului.
4. Apărările formulate în recurs
Recurenta-pârâtă ASF a formulat întâmpinare, prin care a invocate excepţia nulităţii recursului declarat de reclamant, apreciind că argumentele invocate de recurentul-reclamant nu se încadrează în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ.
5. Răspunsul la întâmpinare
Prin răspunsul la întâmpinare, recurentul-reclamant a arătat că cererea de recurs este întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6, 7, 8 C. proc. civ.
6. Procedura de soluţionare a recursului
În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.
În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 6 februarie 2023, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererilor de recurs la data de 30 martie 2023, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.
În timpul şedinţei de judecată din data de 30 martie 2023, recurenta-pârâtă a depus note scrise prin care a invocate rămânerea fără obiect a recursurilor formulate împotriva sentinţei nr. 977/2022, în raport de considerentele deciziei nr. 5389/15.11.2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin care s-a admis recursul A.S.F, a fost casată sentinţa recurată şi, în rejudecare, a fost respinsă cererea de suspendare a executării hotărârii Consiliului ASF privind desemnarea Preşedintelui Consiliului de administraţie al Fondului de garantare a Drepturilor din Sistemul Pensiilor Private, reţinându-se că în speţă se constată că, prin memoriul de recurs declarat de reclamantul A., în primul ciclu procesual, acesta a înţeles să formuleze recurs doar în ceea ce priveşte cererea de suspendare a Hotărârii, prin decizia nr. 180/19.01.2021, Înalta Curte, în raport de limitele învestirii sale prin ecrerea de recurs a trimis cauza spre rejudecare instanţei de fond strict în ceea ce priveşte capătul de cerere privitor la suspendarea executării actului administativ.
II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
1. Recursul declarat de recurentul-reclamant
Analizând cu prioritate legalitatea învestirii instanţei cu calea de atac exercitată de recurentul-reclamant, Înalta Curte constată că aceasta este netimbrată.
Astfel, potrivit art. 24 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru:
"(1) Recursul împotriva hotărârilor judecătoreşti se taxează cu 100 RON dacă se invocă unul sau mai multe dintre motivele prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 1-7 din C. proc. civ.. (...)"
Totodată, dispoziţiile art. 33 alin. (1) şi alin. (2) teza I din O.U.G. nr. 80/2013 prevăd că taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, cu excepţiile prevăzute de lege, iar în cazul în care cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, titularului acesteia i se pune în vedere obligaţia de timbra cererea în cuantumul stabilit de instanţă şi de a transmite la dosarul cauzei dovada achitării taxei judiciare de timbru.
Prin rezoluţia completului de judecată învestit cu soluţionarea cauzei, s-a stabilit în sarcina recurentului-reclamant obligaţia de achitare a taxei judiciare de timbru în cuantum de 200 RON, aferentă motivelor de casare invocate, obligaţie comunicată prin adresa emisă la data de 31 august 2022 aflată la dosar şi primită de acesta la data de 14 septembrie 2022, conform dovezii de înmânare aflată la dosar. Această obligaţie i-a fost retransmisă recurentului-reclamant şi prin poştă electronică, la data de 18 octombrie 2022, documentul fiind vizualizat de recurent la aceeaşi dată, conform dovezii aflate la dosar.
În aceste condiţii, se constată că recurentul-reclamant nu a achitat taxa judiciară de timbru în cuantum de 200 RON, deşi obligaţia i-a fost adusă la cunoştinţă, astfel cum rezultă din actele de procedură antereferite.
Aşa fiind, văzând şi dispoziţiile art. 486 alin. (2) din C. proc. civ., în conformitate cu care la cererea de recurs se vor ataşa dovada achitării taxei de timbru, conform legii, Înalta Curte va face aplicarea dispoziţiilor art. 486 alin. (3) care dispun că menţiunile prevăzute la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii. Şi va anula recursul declarat de reclamant, ca netimbrat.
2. Recursul declarat de pârâtă
Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs şi a dispoziţiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.
În primul rând, Înalta Curte constată că excepţia lipsei de obiect a recursurilor invocată de recurenta-pârâtă este neîntemeiată.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 444 C. proc. civ.: "(1) Dacă prin hotărârea dată instanţa a omis să se pronunţe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în acelaşi termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar în cazul hotărârilor date în căile extraordinare de atac sau în fond după casarea cu reţinere, n termen de 15 zile de la pronuntare. (...)"
Din interpretarea acestor dispoziţii legale rezultă că procedura completării hotărârii judecătoreşti este distinctă de căile de atac ce se pot exercita împotriva hotărârii, astfel încât soluţia dată în recurs prin care a fost casată sentinţa nr. 381/2021 a cărei completare s-a solicitat şi a fost respinsă prin sentinţa recurată în prezentul dosar nu împiedică soluţionarea unei cereri de completare formulată în condiţiile art. 444 C. proc. civ.
În ceea ce priveşte fondul recursului declarat de pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, pe motiv că sentinţa a fost pronunţată cu neobservarea limitelor rejudecării, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, prin decizia nr. 5389/15.11.2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin care s-a admis recurusl A.S.F, fiind casată sentinţa recurată şi, în rejudecare, a fost respinsă cererea de suspendare a executării hotărârii Consiliului ASF privind desemnarea Preşedintelui Consiliului de administraţie al Fondului de garantare a Drepturilor din Sistemul Pensiilor Private.
Prin această decizie s-a constatat că "prin memoriul de recurs declarat de către intimatul-reclamant A., în primul ciclu procesual, declarat împotriva sentinţei civile nr. 2 din 7 ianuarie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, acesta a înţeles să formuleze recurs doar în ceea ce priveşte cererea de suspendare a Hotărârii Consiliului Autorităţii de Supraveghere Financiară privind desemnarea Preşedintelui Consiliului de Administraţie al FGDSPP.
Prin decizia nr. 180 din 19.01.2021, Înalta Curte în raport de limitele investirii sale prin cererea de recurs a trimis cauza spre rejudecare instanţei de fond strict în ceea ce priveşte capătul de cerere privitor la suspendarea executării actului administrativ a cărei anulare se solicita prin principalul capăt al cererii de chemare în judecată.
În acest context, instanţa de recurs din primul ciclu procesual prin soluţia de trimitere spre rejudecare a cauzei a stabilit clar limitele casării, acestea vizând doar rejudecarea capătului de cerere privitor la suspendarea Hotărârii Consiliului Autorităţii de Supraveghere Financiară privind desemnarea Preşedintelui Consiliului de Administraţie al FGDSPP."
În aceste condiţii, Înalta Curte constată că motivele invocate prin cererea de recurs de către pârâtă nu sunt în măsură să conducă la reformarea sentinţei recurate.
3. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge excepţia rămânerii fără obiect a recursurilor invocată de recurenta-pârâtă Autoritatea de Supraveghere Financiară; va anula recursul formulat de reclamantul A., ca netimbrat, şi va respinge recursul formulat de pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge excepţia rămânerii fără obiect a recursurilor invocată de recurenta-pârâtă Autoritatea de Supraveghere Financiară.
Anulează recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 977 din 25 mai 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca netimbrat.
Respinge recursul formulat de pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară împotriva sentinţei civile nr. 977 din 25 mai 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 30 martie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.