Judicial assistants' salary classification based on effective tenure; application of res judicata barring rediscussion of statutory seniority limits

Şedinţa publică din data de 30 martie 2023

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată. Hotărârea instanţei de fond

Prin acţiunea înregistrată, la data de 21.01.2020, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantele A., B., C. şi D., asistenţi judiciari în cadrul Tribunalului Argeş, au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei şi Tribunalul Argeş, anularea Ordinului ministrului justiţiei nr. 5290/C/20.12.2019 şi obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei să emită ordine de încadrare pentru fiecare reclamantă cu indemnizaţia de încadrare brută lunară determinată în raport de vechimea efectivă în funcţie şi să vireze către pârâtul Tribunalul Argeş sumele necesare efectuării plăţilor salariale lunare corespunzătoare, precum şi obligarea pârâtului Tribunalul Argeş să plătească, în baza ordinelor ce se vor emite, diferenţele de drepturi salariale rezultate, în raport de vechimea efectivă în funcţie, corect determinată, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa nr. 347 din 25 februarie 2022, Curtea a respins ca nefondate excepţiile lipsei de interes, prematurităţii şi lipsei calităţii procesuale active invocate de pârâtul Ministerul Justiţiei cu referire la capătul de cerere privind obligarea sa la virarea către Tribunalul Argeş a sumelor de bani necesare plăţii drepturilor salariale ale reclamantelor.

A respins ca nefondate excepţia rămânerii fără obiect a acţiunii invocată de pârâtul Ministerul Justiţiei şi excepţia lipsei de interes a acţiunii invocată din oficiu, prin raportare la emiterea ordinelor de punere în executare a sentinţei nr. 1226/16.03.2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. x/2017.

A admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantele A., B. şi D. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei.

A anulat în parte Ordinul ministrului Justiţiei nr. 5290/C/20.12.2019, numai în ceea ce le priveşte pe reclamante şi a obligat pârâtul Ministerul Justiţiei să emită ordine de salarizare în care să stabilească, începând cu data de 01.12.2019, cuantumul indemnizaţiei brute lunare a fiecărei reclamante în raport de vechimea efectivă în funcţie.

A respins în rest acţiunea, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei şi Tribunalul Argeş, ca neîntemeiată.

2. Cererea de recurs

Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs pârâtul Ministerul Justiţiei, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea în tot a hotărârii recurate şi respingerea acţiunii, ca neîntemeiată.

A susţinut recurentul-pârât că instanţa în mod greşit a respins excepţia rămânerii fără obiect, pentru că obligaţia staiblită în sarcina Ministerului Justiţiei a fost executată conform titlului executoriu emis de instanţă, prin emiterea OMJ nr. 3906/C/2021, nr. 3906/C/2021 şi nr. 3909/2/2021, fiind stabilite drepturile salariale începând cu 09.04.2015.

Obligaţia de a calcula şi a plăţi salariul care să includă sporul de fidelitate-sporul pentru vechimea în specialitatea funcţiei din sistemul justiţiei, începând cu 09.04.2015, a fost executată în două etape. Prin OMJ nr. 4871/C/2021 au fost stabilite drepturile începând cu 01.07.2018, iar pentru perioada 09.04.2015 şi 30.06.2018 a fost emis OMJ nr. 339/C/2022.

Ministerul Justiţiei nu putea revoca cel puţin formal ordinul contestat în lipsa anulării acestuia de către instanţa de judecată, iar, pe de altă parte, Ministerul Justiţiei şi-a îndeplinit obligaţia stabilită prin sentinţa civilă nr. 1226/2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. x/2017 aşa cum a fost modificată prin încheierea de îndreptare eroare materială din 29.06.2018, definitivă prin decizia civilă nr. 2519/19.04.2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

A mai arătat recurentul, în esenţă, că instanţa a încălcat dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Legea nr. 153/2017 aplicabile în materia salarizării asistenţilor judiciari, pentru că refuzul de emitere a ordinului de salarizare cu luarea în calcul a vechimii însumate în specialitate nu este unul nejustificat, ci întemeiat pe dispoziţiile legale incidente.

Legiuitorul a stabilit, în mod expres, care este nivelul maxim aplicabil asistenţilor judiciari, tranşa maximă în care pot fi încadraţi corespunzând tanşei de vechime în funcţie 3-5 ani.

Prima instanţă nu a analizat legalitatea ordinului contestat şi actele care au stat la baza emtierii acestuia, ci a reţinut numai sentinţa civilă nr. 1226/16.03.2018 a Curţii de Apel Bucureşti din Dosarul nr. x/2017, care s-ar impune cu autoritate de lucru judecat.

Astfel, se poate constata că ordinul contestat este legal, neexistând o bază legală pentru stabilirea indemnizaţiei intimatelor-reclamante în raport de vechimea efectivă în funcţie în baza Legii nr. 153/2017, astfel că acordarea acesteia nu este posibilă, drepturile salariale prevăzute în Anexa la Ordinul nr. 5290/C/20.12.2019 fiind corect calculate.

3. Apărările formulate

Intimatele-reclamante au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluţia instanţei de recurs

Preliminar, se reţine faptul că a fost citată în cauză Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care s-a subrogat în drepturile şi obligaţiile pârâtului Ministerul Justiţiei, în baza art. 142 alin. (6) din Legea nr. 304/2022 privind organizarea judiciară.

Examinând hotărârea atacată în raport cu criticile recurenului-pârât şi cu dispoziţiilor legale incidente în speţă, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, neputându-se reţine incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

1.1. În ceea ce priveşte critica referitoare la soluţionarea greşită a excepţiei lipsei de obiect a acţiunii, Înalta Curte apreciază că emiterea ordinului nr. 3906/C/2021, nr. 3907/C/2021 şi nr. 3909/C/2021 nu reprezintă o împrejurare de natură a lipsa de obiect acţiunea, ci o punere în executare a dispoziţiilor instanţei stabilite prin titlurile executorii avute în vedere, având efectul unei recunoaşteri a pretenţiilor reclamantelor de către pârâtul Ministerul Justiţiei. Or, obiectul acţiunii priveşte analiza legalităţii ordinului atacat şi refuzul de a da curs solicitărilor reclamantelor şi, pe cale de consecinţă, obligarea pârâtului să acţioneze conform dispoziţiilor legale. De asemenea, după cum a reţinut şi prima instanţă, referitor la ordinele invocate de pârât în susţinerea excepţiei lipsei de obiect, din anexele la ordine nu rezultă care a fost vechimea avută în vedere prin acestea.

1.2. Nici restul argumentele recurentului-pârât privind fondul cauzei nu pot fi primite, argumentele sale nevizând legalitatea sentinţei recurate.

După cum a reţinut prima instanţă, dreptul reclamantelor de a le fi stabilită indemnizaţia de încadrare brută lunară prin raportare la vechimea efectivă în funcţie a fost deja recunoscut definitiv prin hotărârile judecătoreşti pronunţate în litigii purtate între aceleaşi părţi, şi anume prin sentinţa civilă nr. 797 din 23 mai 2018 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, secţia I civilă în Dosarul nr. x/2017 şi sentinţa nr. 1226 din 16 martie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. x/2017, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea de îndreptare eroare materială din data de 29 iunie 2018, care se impun cu putere de lucru judecat în cauza de faţă, fără posibilitatea de a mai contrazice chestiunile definitiv tranşate între părţi.

Judecătorul fondului a avut în vedere dispoziţiile art. 430 alin. (1) C. proc. civ., conform cărora autoritatea de lucru judecat constituie un efect esenţial al hotărârilor judecătoreşti, şi cele ale art. 431 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă. În atare situaţie, instanţa de fond nu a mai analizat argumentele reclamantelor şi nici apărările pârâtului.

Recurentul-pârât, prin argumentele prezentate în recurs, tinde la repunerea în discuţie şi la reanalizarea dreptului intimatelor-reclamante ceea ce, după cum s-a subliniat mai sus, nu poate fi primit, aceste aspecte fiind stabilite cu putere de lucru judecat. În consecinţă, criticile şi apărările recurentului-pârât Ministerul Justiţiei, cu privire la inexistenţa unei norme legale care să confere dreptul solicitat de reclamante, nu pot fi rediscutate în cadrul procesual obiectiv al cauzei pendinte, opunându-se efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat.

În mod corect instanţa de fond a constatat că aceste aspecte au fost deja analizate în litigiile anterioare, reprezentând o chestiune litigioasă tranşată, a cărei rezolvare se opune în prezentul litigiu cu caracter obligatoriu, iar în recurs pârâtul Ministerul Justiţiei nu a prezentat niciun contraargument apt să înlăture această concluzie.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele arătate, instanţa de fond interpretând şi aplicând corect dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâta Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Preşedinte (succesoare în drepturi şi obligaţii a Ministerului Justiţiei) împotriva sentinţei civile nr. 347 din 25 februarie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 30 martie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.