Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2162/2005 AI generated

Annulment of arbitral award: procedural requirement to identify statutory grounds before merits review

Case Number Decizia nr. 2162/2005
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Partially Allowed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice admitted the respondent's appeal, quashed the Court of Appeal's decision, and remanded the case for retrial, while dismissing the claimant's concurrent appeal as moot following the quashing. The dispute arose from a maritime service contract where an arbitral tribunal found mutual fault and ordered reciprocal damages, a decision the claimant challenged via an action for annulment; the Court of Appeal improperly bypassed the preliminary legal assessment of annulment grounds and directly resolved the merits by attributing exclusive fault to the respondent. The High Court held that under the Civil Procedure Code, a court adjudicating an action for annulment of an arbitral award must first examine whether any of the specific statutory grounds for annulment under Article 364 are met before addressing the merits, making the appellate court's failure to identify the violated provision a procedural illegality that necessitated the quashing of the judgment and remand.

Legislator headnote

AI generated

art. 281 C. proc. civ, art. 364 C. proc. civ, art. 364 lit. g) C. proc. civ, art. 366 alin. (1) C. proc. civ, art. 304 pct. 9 C. proc. civ, art. 312 alin. (1) C. proc. civ; Annulment of arbitral award: procedural requirement to identify statutory grounds before merits review: The dispute arose from a maritime service contract where an arbitral tribunal found mutual fault and ordered reciprocal damages, a decision the claimant challenged via an action for annulment; the Court of Appeal improperly bypassed the preliminary legal assessment of annulment grounds and directly resolved the merits by attributing exclusive fault to the respondent. The High Court held that under the Civil Procedure Code, a court adjudicating an action for annulment of an arbitral award must first examine whether any of the specific statutory grounds for annulment under Article 364 are met before addressing the merits, making the appellate court's failure to identify the violated provision a procedural illegality that necessitated the quashing of the judgment and remand.

Keywords

AI generated
annulment of arbitral award statutory grounds examination of the merits ground for review article of civil procedure cassation review

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 312 alin. (3), raportat la art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Procedural basis for admitting the appeal, quashing the decision, and remanding the case for retrial.

art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

Procedural basis for dismissing the counter-appeal as having lost its object.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Hotărârea nr. 15 din 31 iulie 2003, Tribunalul Arbitral din cadrul C.C.I.N.A. Constanța, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta SC C. SA Constanța, precum și în parte, cererea reconvențională formulată de pârâta SC T.T. SRL Constanța și în consecință a obligat pârâta către reclamantă la plata sumei de 51.120,15 dolari S.U.A., în echivalent lei, cu titlu de daune, 3.724 dolari S.U.A., în echivalent lei, cu titlu de dobânzi, precum și la plata taxei pe valoare adăugată, aferentă acestor sume.

A mai obligat reclamanta către pârâtă la plata sumei de 132.794,36 dolari S.U.A. în echivalent lei, cu titlu de daune și a compensat cheltuielile arbitrale făcute de părți.

Hotărând astfel, Tribunalul Arbitral a reținut că există culpă comună și egală a părților cu privire la executarea contractului de prestări servicii, deoarece reclamanta nu a încărcat la timp și întreaga cantitate de marfă aparținând pârâtei în nave, iar pârâta nu a participat la încărcarea navelor respective cu propriile sale macarale plutitoare, așa cum s-a obligat prin contract.

În aceste condiții pârâta datorează reclamantei daune și dobânzi, raportat la cantitatea de marfă încărcată, iar reclamanta datorează pârâtei daune reprezentând 50% din totalul contrastaliilor și a taxelor portuare suplimentare, înregistrate ca urmare a încărcării cu întârziere a navelor.

Prin încheierea din 15 septembrie 2003, Tribunalul Arbitral a admis cererea de îndreptare a erorii materiale formulată de reclamantă, în sensul că a obligat-o la plata sumei de 129.504,36 dolari S.U.A., în echivalent lei, cu titlu de daune, în loc de 132.794,36 dolari S.U.A., cum din eroare s-a consemnat în dispozitivul hotărârii.

Curtea de Apel Constanța, prin decizia civilă nr. 62 din 30 octombrie 2003, a admis acțiunea în anulare formulată de reclamantă a anulat hotărârea atacată, a admis acțiunea și a obligat pârâta către reclamantă la plata sumei de 76.680,23 dolari S.U.A., în echivalent lei la momentul plății, cu titlu de daune și 3.724 dolari S.U.A. dobânzi.

Totodată, a respins cererea reconvențională formulată de pârâtă.

Pentru a adopta această decizie instanța de apel a reținut că pârâta nu și-a respectat obligațiile contractuale asumate, fiind singura vinovată pentru neîncărcarea la timp și în întregime a cantității de marfă.

În aceste condiții, nu trebuia reținută o culpă concurentă în sarcina reclamantei, în temeiul aceluiași contract, cu atât mai mult, cu cât s-a demonstrat faptul că pârâta nu și-a respectat obligația de a folosi mijloacele proprii de încărcare, obligație, care, dacă ar fi fost respectată, excludea plata unor contrastalii către armatorii, cu care pârâta a încheiat contracte de navlosire.

Prin încheierea nr. 17 din 1 martie 2004, Curtea de Apel Constanța, a admis în parte cererea de îndreptare a erorii materiale formulată de reclamantă și a îndreptat eroarea materială în sensul că în decizia civilă nr. 62 din 30 octombrie 2003 a Curții de Apel Constanța, a trecut SC T.T. SRL în loc de SC T. SRL.

A respins cererea pentru îndreptarea erorii referitor la suma de 476.079.878 lei, ca nefondată, reținând că judecând în fond, instanța nu a luat în discuție și nu s-a pronunțat cu privire la capătul de cerere, privind obligarea pârâtei și la plata sumei de 476.079.878 lei, reprezentând taxă pe valoarea adăugată și ca atare în cauză nu sunt îndeplinite cerințele art. 281 C. proc. civ.

Nemulțumită de decizia pronunțată, pârâta a declarat recurs arătând că este nelegală, deoarece:

- judecând acțiunea în anulare, instanța trebuia să constate, într-o primă fază, dacă hotărârea arbitrală este anulabilă în raport de dispozițiile art. 364 C. proc. civ. și numai după această cenzurare, constatând că subzistă motive, anula hotărârea și dacă litigiul era în stare de judecată se pronunța și pe fondul cauzei, ori instanța fără să evoce dispozițiile legale a trecut la soluționarea în fond a litigiului, lăsând nerezolvată această chestiune esențială.

- pentru a atrage anularea unei hotărâri arbitrale, conform art. 364 lit. g) C. proc. civ., trebuie ca hotărârea să nu cuprindă motivele pe care se sprijină, ori în cazul de față motivele sunt prezentate în detaliu, cu argumentațiile și interpretările aferente.

- în mod greșit s-a reținut culpa exclusivă a pârâtei în executarea contractului de prestări servicii, ignorând actul adițional la acest contract, care prelungește raporturile contractuale, stabilind noi condiții de cooperare.

Din întregul ansamblu probator rezultă de fapt că acțiunile și inacțiunile părților au concurat deopotrivă la neperformarea în totalitate a prevederilor contractuale.

Criticile sunt întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 8 C. proc. civ.

De asemeni a formulat recurs și reclamanta, împotriva încheierii din 16 februarie 2004, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, solicitând să fie modificată și admisă cererea de îndreptare a erorii materiale în sensul obligării pârâtei și la plata sumei de 476.079.878 lei, așa cum a pretins prin cererea arbitrală și prin acțiunea în anulare, suma respectivă, reprezentând taxă pe valoarea adăugată deoarece în cauză sunt îndeplinite condițiile art. 281 C. proc. civ.

Recursul declarat de pârâtă este fondat.

Conform art. 366 alin. (1) C. proc. civ., instanța judecătorească, admițând acțiunea, va anula hotărârea arbitrală iar, dacă litigiul este în stare de judecată, se va pronunța și în fond în limitele convenției arbitrale.

Acțiunea în anulare având un caracter special, soluția poate fi desființată numai pentru motivele prevăzute în mod expres de dispozițiile art. 364 lit. a) – i) C. proc. civ.

Din cele două texte de lege sus amintite rezultă că instanța, trebuie într-o primă etapă să stabilească care este motivul sau motivele pe care se întemeiază acțiunea, iar în cea de-a doua etapă să soluționeze cauza pe fond.

Curtea de apel a soluționat direct cauza fără a reține care dintre cele 9 motive au fost încălcate de Tribunalul arbitral și procedând astfel a pronunțat o hotărâre nelegală.

Așa fiind, în temeiul art. 312 alin. (3), raportat la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul și casând decizia, va trimite cauza pentru rejudecare la Curtea de Apel Constanța.

Față de soluția ce urmează a se pronunța este inutil a se analiza celelalte două motive de recurs invocate de pârâtă, care însă vor fi avute în vedere de către instanța de rejudecare la soluționarea cauzei.

Cât privește recursul declarat de reclamantă, în raport de soluția ce se va pronunța a rămas fără obiect și drept urmare, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte îl va respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta SC T.T. SRL Constanța, împotriva deciziei nr. 62 din 30 octombrie 2003 a Curții de Apel Constanța, secția comercială.

Casează decizia atacată și trimite cauza la aceleiași instanță pentru rejudecare.

Respinge recursul declarat de reclamanta SC C. SA Constanța, împotriva Încheierii din 16 februarie 2004 a Curții de Apel Constanța, în dosarul nr. 1264/2003, ca rămas fără obiect.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, astăzi 29 martie 2005.