Extraordinary appeal inadmissible for attempting to relitigate lack of interest as a material error

Şedinţa publică din data de 22 martie 2022

Asupra contestaţiei în anulare de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanţele cauzei.

Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la data de 3.03.2020, sub nr. x/2020, reclamanta A. a chemat în judecată pârâtul Ministerul Tineretului şi Sportului, solicitând suspendarea executării actului administrativ unilateral - AVIZ - emis de pârâtul MTS cu nr. x din 25.06.2019, în temeiul art. 14 din Legea 554/2004.

Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 47 din 22 aprilie 2020, Curtea de Apel Alba-Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis în fond cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenienta B. în interesul pârâtului Ministerul Tineretului şi Sportului, a respins excepţia inadmisibilităţii cererii reclamantei, excepţia lipsei de interes a cererii reclamantei, excepţia tardivităţii plângerii prealabile şi excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, invocate de intervenienta B., a respins excepţia inadmisibilităţii cererii reclamantei invocată de pârâtul Ministerul Tineretului şi Sportului şi, totodată, a respins ca nefondată cererea de suspendare a avizului nr. x/25.06.2019 emis de pârâtul Ministerul Tineretului şi Sportului, formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Tineretului şi Sportului şi cu intervenienta în interesul pârâtului, B..

Recursul formulat în cauză

Împotriva încheierii din 14 aprilie 2020 şi a sentinţei nr. 47 din 22 aprilie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Alba-Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs recurenta-reclamantă A., criticând hotărârea pentru nelegalitate şi netemeinicie, susţinând că instanţa de fond a încălcat prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

În cauză recurenta-reclamantă B. a formulat recurs

Decizia ce face obiectul contestaţiei în anulare

Prin Decizia nr. 6862 din 16 decembrie 2020 pronunţată în dosarul nr. x/2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia nulităţii recursului.

Deopotrivă, a admis excepţia lipsei de interes, respingând recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva încheierii din 14 aprilie 2020 şi a sentinţei nr. 47 din 22 aprilie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Alba-Iulia, secţia contencios şi fiscal, ca lipsit de interes, precum şi recursul incident declarat de recurenta-reclamantă B. împotriva aceleiaşi sentinţei.

Contestaţia în anulare exercitată în cauză

Împotriva Deciziei nr. 6862 din 16.12.2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2020 a formulat contestaţie în anulare contestatoarea - recurentă - A., invocând dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor invocate, contestatoarea a susţinut că hotărârea atacată este rezultatul mai multor erori materiale ale instanţei care a pronunţat-o.

Susţine contestatoarea că eroarea materială este evidentă, pentru că lipsa sa de interes pentru a contesta Avizul MTS nr. 01/25.06.2019 nmu a fost sub nici o formă pusă în discuţie în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din dosarul nr. x/2018.

Mai mult decât atât Asociaţia nici măcar nu a fost parte în dosarul x/2018 interesul său în acea cauză nu a fost nici ridicat de vreo parte, nici discutat la vreun termen de judecată şi nici măcar Decizia 2979 din 30.06.2020 la care face trimitere instanţa ICCJ in Decizia 6862 din 16.12.2020, nu cuprinde vreo referire la interesul oricărei părţi din acel dosar cu privire la orice fel de Aviz al MTS

Instanţa ICCJ prin Decizia 2979/30.06.2020 in dosarul x/2018 ar fi stabilit că Avizul MTS nu era necesar în cazul Hotărârii AGEA a B. din 19.06.2019

Or, în dispozitivul Deciziei ICCJ nr. 2979/30.06.2020 nu apare sub nici o formă vreo trimitere la Hotărârea AGEA a B. din 19.06.2019 ci la o cu totul altă Hotărâre - cea a AGA a B. din 17.11.2017. Mai mult decât atât, instanţa ICCJ în Decizia 2979/30.06.2020 nu stabileşte sub nici o formă faptul că Avizul MTS nu era necesar nici măcar în cazul Hotărârii AGA a B. din 17.11.2017. În fapt, în cuprinsul Deciziei ICCJ mai sus amintite nu este cuprinsă nici un fel de referire cu privire la orice fel de aviz al MTS.

Instanţa ICCJ prin Decizia nr. 2979/30.06.2019 in dosarul x/2018 ar fi stabilit că nu ar fi existat modificări de acte constitutive ale B. cu ocazia Hotărârii AGEA a B. din 19.06.2019!!!

Or, în cuprinsul Deciziei ICCJ nr 2979 nu este sub nicio formă statuată vreo referire cu privire la existenţa sau inexistenţa vreunei modificări de acte constitutive ale B. ca urmare a Hotărârii AGEA a B. din 19.06.2019. Instanţa ICCJ a făcut trimitere numai la lipsa modificărilor de acte constitutive ale B. cu privire la Hotărârea AGA a B. din 17.11.2017, care este o cu totul altă hotărâre a AGA a B..

Instanţa ICCJ a statuat in dispozitivul Deciziei 2979/30.06.2020, că: "astfel in mod greşit a reţinut instanţa de fond că hotărârea AGA a B. din 17.11.2017, prin care domnul cosac george a fost ales injiinctia de. preşedinte ai B. are ca obiect modificarea actului constitutiv si a statutului B. si produce efecte doar de la data inscrierii acesteia, in registrul federaţiilor de la Tribunalul Bucureşti.

De altfel,. Înalta Curte analizând cuprinsul Hotărârii AGA din 17.11.2017 constată, că nu se face vorbire niciunde despre vreo. modificare de substanţă adusă actului constitutiv, ori statutului B."

Susţine contestatoarea ca fiind evident faptul că, dintr-o gravă eroare materială, instanţa ICCJ a statuat că ar exista o putere a lucrului judecat cu privire la existenţa unei modificări ale actelor constitutive cu privire la Hotărârea AGEA a B. din 19.06.2019.

Mai mult decât atât, există un act material foarte clar şi cert care dovedeşte existenţa unei modificări a actelor constitutive ale B. cu ocazia Hotărârii AGEA a B. din 19.06.2019, respectiv actul adiţional la actul constitutiv al B. emis de B. si autentificat de notar public C. cu nr. x din 19.06.2019, act care se afla la dosarul cauzei (anexa nr 34 la cererea principala de chemare in judecata a subscrisei!!!) si pe care, dintr-o gravă eroare materială instanţa ICCJ nu 1-a luat în seamă la momentul dezlegării date recursului.

Actul adiţional la actul constitutiv al B. autentificat cu nr. x din 19.06.2019 este cea mai certă dovada materială a faptului că prin Hotărârea AGEA a B. din 19.06.2019 membrii B. au decis modificarea actului constitutiv al B.. Actul modificator al actului constitutiv al B. cuprinde chiar la început că: "Noi membrii B.. am hotărât să modificăm actul constitutiv al B.. după cum urmează..."

Atâta timp cât acel act modificator al actului constitutiv este în fiinţă, iar B. ca emitent nu îl revocă sau nu este anulat printr-o hotărâre judecătorească, modificarea actelor constitutive ale B. in sensul cuprins in acel document este ACTUALĂ, iar in mod evident interesul oricărui membru B. de a contesta Avizul MTS prin care a fost autorizată acea modificare a actelor constitutive ale B. este actual.

Susţine astfel, că numai din iniţiativa B. Avizul B. a fost emis de MTS, iar interesul de a ataca acest act administrativ este actual atâta timp cât există în fiinţa, atât actul adiţional la actul constitutiv al B. prin care a fost modificat actul constitutiv al B. cât mai ales Avizul MTS prin care a fost autorizată (si care reprezintă condiţie de legalitate) modificarea actelor constitutive ale B..

Astfel, dintr-o eroare materială evidentă instanţa ICCJ a omis să ţină seama că avocaţii B. au susţinut ÎN FALS că nu există o modificare de acte constitutive ale B. ca urmare a Hotărârii Adunării Generale de Alegeri a B. din 19.06.2019, dar exact aceeaşi avocaţi ai B. au luat cunoştinţă despre actul adiţional la actul constitutiv al B. emis de B. si autentificat de notar public C. cu nr. x din 19.06.2019 prin care chiar a fost modificat actul constitutiv al B., act pe care B. in calitate de petenta 1-a depus la dosarul cauzei x/2019 de la Tribunalul Bucureşti odată cu cererea principală prin care s-a solicitat înscrierea modificărilor actelor constitutive ale B., cauză in care aceeaşi avocaţi au reprezentat B. la toate termenele de judecată.

Dintr-o gravă eroare materială, instanţa ICCJ nu a verificat că pârâta B. a susţinut în fals că emiterea Avizului MTS nu era necesară în cazul Hotărârii AGEA a B. din 19.06.2019 iar instanţa nu a luat în considerare că cererea B. prin care este solicitat Avizul MTS depusă de asemenea la dosarul cauzei x/2019 de la Tribunalul Bucureşti, cauză în care au solicitat şi au obţinut înscrierea modificării actelor constitutive survenite ca urmare a AGEA a B. din 19.06.2019

Dintr-o gravă eroare materială, instanţa ICCJ a preluat în mod total eronat ca şi lucru deja judecat, din dispozitivul Deciziei ICCJ nr. 2979/30.06.2020 că emiterea Avizului MTS nu era obligatorie faţa de cele decise prin Hotărârea AGEA a B. din 19.06.2019, fără să in considerare că B. a emis acte atât cu privire la modificarea efectivă a actului constitutiv al B., respectiv actul adiţional la actul constitutiv al B. autentificat cu nr. x/19.06.2019, cât şi cu privire la emiterea Avizului MTS respectiv cererea B. către MTS prin care a fost solicitat Avizul MTS.

De asemenea, printr-o gravă eroare materială, instanţa a preluat susţinerile micinoase ale avocatului B. fără să ia în considerare actele depuse la dosar, prin care se constată foarte clar că pârâta B. prin reprezentanţii ei acţionează prin fals, uz de fals şi mai ales înşelăciune la adresa subscrisei şi a tuturor membrilor afiliaţi ai B., fapte prevăzute de C. pen. ca infracţiuni pedepsite cu sancţiuni de închisoare cu executare.

În concluzie, faţă de excepţia lipsei de interes a recurentei pârâte B. pentru a formula recurs împotriva sentinţei cAAI prin care a fost dispusă respingerea suspendării Avizului MTS, este evident că: atâta timp cât însăşi pârâta B. susţine că Avizul MTS nr. 01 din 19,06.2019 nu este necesar, nu este obligatoriu şi nu ar trebui să existe, atunci o sentinţa prin care sa fie suspendat, ba chiar anulat Avizul MTS în cauză este chiar benefică şi in interesul B..

Pentru aceste considerente, solicită anularea deciziei civile a ICCJ nr. 6862 din 16.12.2020 pronunţată în dosarul x/2020 şi, rejudecând recursul, să se dispună admiterea acestuia, astfel cum a fost formulat.

Apărările formulate în cauză

Intimata B. a formulat întâmpinare, în cadrul căreia solicită, în principal, respingerea contestaţiei în anulare, ca inadmisibilă şi, în temeiul art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. A) C. proc. civ., solicită amendarea contestatoarei cu suma de 1.000 RON pentru formularea unei căi de atac vădit neîntemeiate.

Susţine în esenţă intimata că, prin cererea formulată, contestatoarea încearcă să repună în discuţie dezlegări date prin decizia civilă nr. 6862/16.12.2020, formulând critici ce ţin de aprecierea instituţiei lucrului judecat şi dezlegarea dată excepţiei lipsei de interes de către instanţă, pe care le califică în mod eronat " greşeli materiale".

Mai susţine intimata că, atâta timp cât motivele contestaţiei în anulare invocate nu se referă la greşeli materiale, susţinerile din cuprinsul contestaţiei în anulare propun de fapt o rejudecare în drept a cauzei, cale de atac este inadmisibilă, instanţa învestită cu o contestaţie în anulare neputând corecta niciodată dezlegări de drept ale instanţei de recurs.

În cadrul întâmpinării intimata a solicitat şi amendarea contestatoarei pentru abuz de drept procesual, invocând dispoziţiile art. 12 şi art. 187 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

În susţinerea cererii, a menţionat că A. a formulat o cale de atac de retractare, lipsită de orice fel de legătură cu temeiurile de admisibilitate şi, folosind un limbaj agresiv, insultător, aceasta a deturnat un drept procesual de la scopul pentru care acesta a fost instituit.

Considerentele şi soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Analizând decizia contestată, prin prisma criticilor formulate, a apărilor din întâmpinare şi a normelor legale incidente, Înalta Curte constată că este întemeiată excepţia inadmisibilităţii contestaţiei în anulare, invocată de intimata - intervenientă B., prin întâmpinare, motiv pentru care o va admite şi, pe cale de consecinţă, va respinge contestaţia în anulare formulată de A., ca inadmisibilă, pentru considerentele în continuare arătate:

Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, prin care se cere înseşi instanţei care a pronunţat hotărârea atacată, în cazurile şi în condiţiile limitativ prevăzute de lege, să îşi desfiinţeze propria hotărâre şi să procedeze la o nouă judecată.

În cadrul contestaţiei în anulare nu se analizează temeinicia soluţiei cu privire la drepturile subiective deduse judecăţii, ci se verifică exclusiv incidenţa vreunuia dintre motivele limitativ prevăzute de dispoziţiile procedurale.

Potrivit art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. invocat de contestatoare, care reglementează contestaţia în anulare specială, "Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare când dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale."

În accepţiunea textului de lege menţionat, motivul de contestaţie referitor la săvârşirea unei greşeli materiale în dezlegarea recursului are în vedere o eroare materială evidentă în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, cum ar fi respingerea recursului ca tardiv sau anularea lui ca netimbrat/insuficient timbrat ori făcut de o persoană fără calitate, deşi, la dosar se găsesc dovezi din care rezultă că a fost depus în termen, a fost legal timbrat, ori formulat de o persoană îndreptăţită a-l declara, pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor.

Deci, pentru a se putea reţine admisibilitatea unei contestaţii în anulare îndreptată împotriva unei decizii pronunţate de o instanţă de recurs, este necesar ca eroarea materială invocată de o parte să privească greşeli comise prin confundarea unor date esenţiale ale cauzei, a unor aspecte formale ale judecăţii în recurs, pentru verificarea cărora să nu fie necesară o reexaminare a fondului sau o reapreciere a probelor.

Greşelile instanţei de recurs, care deschid calea contestaţiei în anulare, trebuie să fie greşeli de fapt care să fie determinante pentru soluţia din recurs, şi nu greşeli de judecată, de soluţionare a unor excepţii procesuale, de apreciere a probelor ori de interpretare a dispoziţiilor legale.

Analizându-se prezenta contestaţie în anulare se constată cu uşurinţă că, prin intermediul acestei căi de atac contestatoarea încearcă să repună în discuţie dezlegări date prin Decizia nr. 6862/16.12.2020, formulând critici ce ţin de aprecierea instituţiei lucrului judecat şi dezlegarea dată excepţiei lipsei de interes de către instanţă, calificându-le eronat " erori materiale".

De altfel, contestatoarea susţine fără echivoc faptul că " dezlegarea dată excepţiei lipsei de interes …..este rezultatul unei grave erori materiale a instanţei", fiind deci, evident, că această critică priveşte interpretarea legii, nicidecum vreo eroare materială, în sensul dispoziţiilor art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ.

Prin urmare, susţinerile contestatoarei nu pot fi încadrate în prevederile art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., întrucât admiterea excepţiei lipsei de interes şi respingerea recursului declarat de contestatoarea din prezenta cauză, ca lipsit de interes, nu este rezultatul unei simple şi evidente eroari materale, ci a modului în care instanţa a înţeles să interpreteze şi să aplice dispoziţiile art. 32 şi 33 din Codul de procedură, raportat la obiectul litigiului şi la probele existente la dosar.

În realitate, ceea ce urmăreşte contestatoarea prin exercitarea căii de atac extraordinare de retractare de faţă este tocmai repunerea în discuţie a excepţiei lipsei de interes, invocată în cadrul recursului, şi respingerea acesteia, ceea ce are semnificaţia unui recurs la recurs, nefiind îndeplinite dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ.

În esenţă, prin motivele indicate, contestatoarea invocă o pretinsă greşeală de judecată, tinzând de fapt să obţină o nouă judecată a cauzei sub aspectul aplicării dispoziţiilor incidente în raport cu circumstanţele de fapt şi normele de drept aplicabile, ceea ce excede controlului realizat de instanţă pe calea contestaţiei în anulare.

Ori, Înalta Curte constată că erorile materiale invocate de contestatoare nu pot forma obiectul remedierii pe calea contestaţiei în anulare pentru că exced voinţei legiuitorului, exced prevederilor art. 503 C. proc. civ., care a conceput contestaţia în anulare ca pe o cale extraordinară de atac, de retractare şi nu de reformare.

Este evident că scopul contestatoarei este acela de a obţine rejudecarea recursului prin reaprecierea probelor şi reinterpretarea dispoziţiilor legale aplicabile în cauza dedusă judecăţii, ceea ce nu este posibil pe calea contestaţiei în anulare.

Sub acest aspect, trebuie amintită şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, prin care s-a statuat că nicio parte a unui proces nu poate determina redeschiderea acestuia, soluţionat definitiv, numai în scopul de a obţine o rejudecare a cauzei. Contestaţia în anulare nu poate avea semnificaţia unui apel-recurs deghizat, ci trebuie să fie justificată numai de circumstanţe esenţiale şi imperative.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat permanent că principiul securităţii raporturilor juridice implică respectarea principiului res iudicata, iar posibilitatea de desfiinţare a unei hotărâri definitive afectează dreptul la un proces echitabil, reglementat de art. 6 din Convenţie (Cauza Mitrea vs. România, 26105/03 Hotărârea din 29 iulie 2008).

Referitor la introducerea căilor de recurs extraordinare (Cauza Sebastian Taub împotriva României, Hotărârea din 12 octombrie 2006), aceasta a reţinut că "(...) instanţele superioare nu trebuie să-şi folosească puterea de supervizare decât pentru a corecta erorile de fapt sau de drept şi erorile judiciare şi nu pentru a proceda la o nouă analiză. Supervizarea nu trebuie să devină un apel deghizat, iar simplul fapt că ar putea exista două puncte de vedere diferite asupra subiectului nu reprezintă un motiv suficient pentru a rejudeca o cauză. Nu se poate deroga de la acest principiu decât atunci când o cer motive substanţiale şi imperioase (Riabykh împotriva Rusiei, nr. 52.854/99, § 52, CEDO 2003-IX).".

Fiind o cale de retractare, contestaţia în anulare nu poate fi exercitată pentru alte motive decât cele prevăzute de lege, nefiind admisibilă repunerea în discuţie a unor probleme de drept si de fapt ce au fost solutionate de instanţa de recurs.

Ori, prin criticile formulate, contestatoarea tinde, în realitate, la o rejudecare a recursului şi deopotrivă a fondului cauzei, care, în actuala fază procesuală, în sensul celor reţinute şi de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, ar aduce atingere principiului res judicata a cărui respectare impune ca exercitarea unei asemenea căi de atac (contestaţia în anulare de faţă) să nu presupună o nouă judecare a cauzei.

Conchizând, Înalta Curte reţine că susţinerile contestatoarei nu se încadrează în sintagma "erori materiale", ci reprezintă critici de legalitate vizând pretinse erori de judecată, constituind astfel un veritabil "recurs", imposibil de analizat pe calea contestaţiei în anulare.

Pe cale de consecinţă, Înalta Curte urmează a respinge contestaţia în anulare, ca inadmisibilă.

În ceea ce priveşte cererea de aplicare a unei amenzi judiciare, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. civ. dacă legea nu prevede altfel, instanţa, potrivit dispoziţiilor prezentului articol, va putea sancţiona următoarele fapte săvârşite în legătură cu procesul, astfel:

1. cu amendă judiciară de la 100 RON la 1.000 RON:

a) introducerea, cu rea-credinţă, a unor cereri principale, accesorii, adiţionale sau incidentale, precum şi pentru exercitarea unei căi de atac, vădit netemeinice"

În actuala reglementare instituţia abuzului de drept are ca sediu al materiei dispoziţiile art. 15 noul C. proc. civ. care prevăd că niciun drept nu poate fi exercitat în scopul de a vătăma sau păgubi pe altul, ori într-un mod excesiv şi nerezonabil, contrar bunei credinţe.

În materie procesuală, principiul bunei credinţe este reglementat de art. 12 alin. (1) noul C. proc. civ.

În speţă, buna-credinţă sub imperiul căreia a acţionat contestatoare, fiind prezumată, iar reaua credinţă trebuind să fie probată în concret, Înalta Curte constată că intimata nu a făcut dovada relei credinţe a contestatoarei, deşi sarcina probei îi incumbă conform dispoziţiilor art. 249 C. proc. civ.

Astfel, Înalta Curtea constată că nu s-a făcut dovada că, în cauză, contestatoarea a exercitat contestaţia în anulare în mod excesiv şi nerezonabil, iar simpla introducere a contestaţiei în anulare, chiar inadmisibilă, nu conduce automat la concluzia că partea a acţionat cu rea credinţă.

Raportat la cele anterior expuse, Înalta Curte apreciază că nu se impune sancţionarea contestatoarei cu amendă judiciară.

Pe cale de consecinţă, va respinge cererea de amendare a contestatoarei, formulată de intimata B., ca neîntemeiată.

Totodată, raportat la dispoziţiile art. 453 alin. (1) din C. proc. civ. şi la soluţia ce se preconizează, urmează a fi obligată contestatoarea A., ca " parte care pierde procesul", la plata, către intimata B., a sumei de 4122 Ron, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat, conform Facturii nr. x din 21.03.2022 şi Ordinului de Plată nr. x emis la aceeaşi dată, ambele fiind depuse în original la dosarul de recurs.

Temeiul legal al soluţie adoptate

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, reţinând că nu este incidentă ipoteza reglementată de art. 503 alin. (2) pct. 2 Cod procedură civilă, va respinge contestaţia în anulare formulată de contestatoarea A., ca inadmisibilă.

Va respinge cererea de amendare formulată de intimata B., ca neîntemeiată.

În temeiul dispoziţiilor art. 451 şi 453 alin. (1) C. proc. civ., va obliga contestatoarea la plata către intimata B. a sumei de 4122 Ron, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatoarea A. împotriva Deciziei nr. 6862 din 16 decembrie 2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2020, ca inadmisibilă.

Respinge cererea de amendare formulată de intimata B., ca neîntemeiată.

Obligă contestatoarea la plata către intimata B. a sumei de 4122 Ron, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 22 martie 2022.