Lack of current interest in administrative suspension due to final first-instance dismissal of annulment

Şedinţa publică din data de 22 martie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanţele cauzei

Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal la data de 21.03.2021 sub nr. x/2021 reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâţii Ministrul Afacerilor Externe şi Ministerul Afacerilor Externe, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună suspendarea executării Ordinului nr. 732/2021 al Ministrului Afacerilor Externe al României pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea şi desfăşurarea concursului pentru admiterea în Corpul diplomatic şi consular al României, până la pronunţarea instanţei de fond şi consecutiv suspendarea procedurilor de concurs iniţiate de intimata Ministerul Afacerilor Externe, pentru lipsa suportului normativ, în condiţiile suspendării executării actului administrativ; cu cheltuieli de judecată pe cale separată.

Hotărârile ce fac obiectul controlului judiciar

Prin încheierea de şedinţă (de amânare a pronunţării) din data de 03 iunie 2021, Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, în practicaua acesteia, a dispus printre altele că:

"După deliberare, instanţa respinge ca neîntemeiată excepţia invocată (excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Mninistrului Afacerilor Externe invocată prin întâmpinare), având în vedere prevederile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 care fac referire în mod explicit la emitentul actului a cărei suspendare se solicită, sens în care în mod evident acesta are calitate procesuală de a sta în judecată în conformitate cu art. 36 din C. proc. civ..".

Prin sentinţa civilă nr. 165/2021 din 07 iunie 2021 Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal a admis cererea de suspendare a executării Ordinului nr. 732/2021 al MINISTRULUI AFACERILOR EXTERNE pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea şi desfăşurarea concursului pentru admiterea în Corpul diplomatic şi consular al României şi consecutiv, a procedurilor de concurs iniţiate în baza acestuia, formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii MINISTRUL AFACERILOR EXTERNE şi MINISTERUL AFACERILOR EXTERNE, până la pronunţarea instanţei de fond.

Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva încheierii de şedinţă (de amânare a pronunţării) din data de 03 iunie 2021, dar şi împotriva sentinţei civile nr. 165/2021 din 07 iunie 2021, ambele pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, a exercitat calea de atac a recursului pârâtul Ministerul Afacerilor Externe.

Invocând motivele de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., recurentul Ministerul Afacerilor Externe a susţinut în esenţă că, prin încheierea de şedinţă din data de 3 iunie 2021, instanţa de fond a procedat la o aplicare greşită a dispoziţiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 atunci când a respins, ca neîntemeiată, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a ministrului afacerilor externe.

Consideră ca fiind eronat să se interpreteze că emitentul actului a cărui suspendare s-a solicitat este persoana ministrului afacerilor externe şi nu persoana juridică în numele căreia ministrul îşi exercită atribuţiile, conform art. 5 alin. (1) şi 7) din Hotărârea Guvernului nr. 16/2017.

Autoritatea publică" de care se face vorbire în art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 este cea definită la art. 2 alin. (1) lit. "b" din legea contenciosului administrativ, respectiv acel "organ de staL.xare acţionează, în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes legitim public".

In nicio parte a Codului Administrativ ministrul nu este nominalizat drept "organ de stat", referinţa din art. 55 al O.U.G. nr. 57/2019 indicându-1 drept persoana care "exercită conducerea ministerului şi îl reprezintă în raporturile cu celelalte autorităţi publice, cu persoanele juridice şi fizice din ţară şi din străinătate, precum şi în justiţie".

Între atribuţiile ministrului se află şi semnarea ordinelor cu caracter normativ (cazul în speţă) dar, în exercitarea atribuţiilor, capacitatea de exerciţiu a persoanei fizice a ministrului nu este antamată, Activitatea ministrului apare ca o manifestare a personalităţii juridice a autorităţii publice, prin delegare.

A echivala capacitatea de exerciţiu a persoanei fizice care reprezintă autoritatea publică, cu aceea a autorităţii publice, care deţine propria existenţă juridică, este o interpretare abuzivă a legii contenciosului administrativ şi o deturnare a sensului definiţiilor legale conţinute de aceasta.

Acolo unde legiuitorul a înţeles să precizeze condiţiile în care sunt antrenate răspunderea juridică a autorităţii publice şi răspunderea personală a ministrului a arătat-o în mod explicit şi neextensiv la art. 16 din Legea nr. 554/2004.

Întrucât instituţia personalităţii juridice este cea care poate realiza o punte între dreptul publi dreptul privat, apreciem că, inclusiv în drept administrativ, sunt pe deplin aplicabile dispoziţiile 218 alin. (1) C. civ. unde se prevede că " Actele juridice făcute de organele de administrare persoanei juridice, în limitele puterilor ce le-au fost conferite, sunt actele persoanei juridice înse.

În aceste condiţii, a pretinde că ministrul are calitate procesuală pasivă pentru singura raţiu semnării actului administrativ atacat, ştiut fiind că asumarea actului realizează prerogativ autoritate publică cu care ministrul este învestit în calitate de conducător al ministerului afac externe, în lipsa conturării unei răspunderi patrimoniale, reliefează o interpretare greşită a contenciosului administrativ.

Astfel, în temeiul art. 488 alin. (1) punctul 8 C. proc. civ., recurentul a solicitat a se admite această critică de legalitate, a se casa soluţia instanţei de fond, pronunţată asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a ministrului afacerilor externe iar, în rejudecare, a se remedia această dezlegare nelegală prin admiterea excepţiei.

In ce priveşte soluţia pronunţată prin sentinţa civilă nr. 165/07 iunie 2021, recurentul susţine că instanţa de fond a interpretat greşit legea şi a încălcat-o deopotrivă.

Consideră că, în mod greşit judecătorul fondului a motivat soluţia de admitere a. suspendării acestui act prin încuviinţarea opiniei eronate a reclamantului care, în argumentarea acţiunii, a invocat încălcarea dispoziţiilor art. 17 din Legea nr. 269/2003 prin edictarea normei infra-Iegale, conţinută la art. 3 alin,l) lit. "d" din Regulamentul de concurs, aprobat prin Ordinul ministrului afacerilor externe nr. 732/2021.

Această preluare necritică a poziţiei părţii adverse reprezintă atât o motivare străină de natura pricinii, cât şi o aplicare greşită a normelor de drept material, împrejurare ce atrage incidenţa simultană a motivelor de recurs prevăzute de art. 488 a!in.l punctele 6 şi 8 din C. proc. civ.

Solicită a se observa că organizarea concursului, potrivit raţiunilor de gestiune a resurselor umane identificate la nivelul Ministerului Afacerilor Externe, nu are nicio legătură cu îndeplinirea condiţiilor necesare pentru a dobândi vocaţia calităţii de membru al Corpului diplomatic şi consular al României.

Interpretarea sistematică a dispoziţiilor consecutive, conţinute la articolele 17 şi 18 ale Legii nr. 269/2003, dacă ar fi fost condusă cu bună - credinţă, ar fi lămurit atât instanţa de fond, cât şi partea adversă că, în cuprinsul art. 17 din Legea nr. 269/2003, sunt expuse elementele de bază ce se cer a fi întrunite pentru dobândirea calităţii de membru al Corpului diplomatic şi consular al României, cele ce dau capacitatea de a primi respectivul statut, iar, la art. 18 din acelaşi act normativ, se consemnează sarcina administrativă a ministrului afacerilor externe, care este obligat să obiectiveze procesul de selecţie a prezumtivilor candidaţi prin intermediul unui ordin de reglementare a concursului.

Între capacitate şi selecţie legiuitorul a stabilit o relaţie de lucru, în sensul că va participa la selecţie numai cel care întruneşte în persoana sa elementele de capacitate, dar, pentru acest fapt, nu înseamnă că cele două noţiuni pot fi confundate, una cu cealaltă, deoarece capacitatea defineşte un raport static iar selecţia evocă un raport dinamic.

Invocând art. 17 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 269/2003, recurentul susţine că instanţa d efond nu a înţeles arhitectura legii de organizare a profesiei diplomatice şi consulare şli nu a identificat corect aria de aplicabilitate a fiecărei norme legale regăsite la art. 17, respectiv art. 18 din acest act normativ, concluzikonând greşit că " Legea nr. 269/2003 privind Statutul Corpului diplomatic şi consular al României nu creează cadrul necesar pentru stabilirea condiţiilor de concurs si acces în Corpul diplomatic şi consular al României prin ordin al ministrului de resort, aceasta întrucât nicăieri în cuprinsul acestui ultim act normativ menţionat nu se regăseşte o dispoziţie în acest sens."

Consideră ca fiind falsă această afirmaţie, deoarece prevederile art. 18 din Legea nr. 269/2003 chiar asta fac, permit crearea cadrului normativ inferior, necesar în conturarea criteriilor de concurs şi acces, legiuitorul delegând autorităţii această sarcină.

Activităţile de specialitate necesare realizării politicii externe a statului sunt activităţi cu caracter special care presupun exercitarea prerogativelor de putere publică (art. 370 alin. (3) lit. "d" din Codul Administrativ) iar acest fapt implică prestarea serviciilor publice, diplomatice şi consulare, de către funcţionari care beneficiază de un statut special (art. 380 alin. (1) Ht. "d" din Codul Administrativ).

În respectul principiului adaptabilităţii serviciului public, consacrat recent prin dispoziţiile art. 580 alin. (5) din Codul Administrativ, dar avut. în vedere, în esenţă, şi Ia momentul redactării Legii nr. 269/2003, legiuitorul a conferit autorităţii publice flexibilitatea de care aceasta avea nevoie în organizarea şi recrutarea resursei umane, prin permisiunea acordată ministrului afacerilor externe de a emite legislaţie secundară în acest sens (art. 18 din Legea nr. 269/2003).

Numai autoritatea administraţiei publice centrale (MAE) deţine gradul de proximitate necesar pentru evaluarea modului de adaptare a serviciilor publice non-economice de interes general (art. 585 din Codul Administrativ), reprezentate de serviciile diplomatice şi,consulare, la realitatea din domeniul de activitate.

Cerinţa cunoaşterii a două limbi străine, dintre care una să fie engleză sau franceză, a rezultat dintr-o astfel de evaluare, o cerinţă constantă în recrutarea de personal diplomatic şi consular din moment ce a fost instituită în urmă cu aproape 20 de ani. în cadrul MAE, multilingvismul, dezirabil a fi implementat şi în alte arii administrative ale statului român, asigură instrumentele uzuale de lucru şi desfăşurarea corespunzătoare a activităţii curente.

Această condiţie este fundamentată pe necesitatea deţinerii de către persoanele ce urmează să exercite profesia de diplomat a unor competenţe de comunicare fluentă în mai multe limbi străine, dintre care, obligatoriu, cel puţin una dintre principalele limbi de lucru folosite în cadrul UE şi NATO şî al altor foruri internaţionale şi vorbite în cele mai multe domenii de activitate din lume. Fără cunoaşterea avansată a două sau mai multe limbi străine, dintre care una să fie engleza sau franceza, este foarte dificil ca un diplomat să îşi poată desfăşura în mod eficient şi profesionist activităţile curente, atât în Centrala MAE, cât şi în Serviciul Exterior. Acest criteriu de selecţie este folosit de majoritatea serviciilor diplomatice la nivel global.

Susţine astfel că judecătorul fondului interpretează greşit în sensul că s-au depăşit limitele de normare infra-legală, impuse de exigenţele art. 4 alin. (3) şi ale art. 13 din Legea nr. 24/2000 privind tehnica legislativă;

MAE, prin edictarea Ordinului nr. 732/2021, nu a depăşit nici competenţele proprii şi nu a adus atingere nici principiilor din Legea nr. 269/2003 ci, dimpotrivă, a realizat voinţa expresă a legiuitorului, de a adapta concursul la actualitatea din aria de lucru, prin ordin, fără a fi necesară modificarea legislaţiei primare.

Consideră astfel că prima instanţă a încălcat flagrant normele ce impuneau să nu se antameze nici o chestiune de fond în soluţionarea cererii de suspendare întemeieată pe dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Pe de altă parte, recurentul mai susţine că prima instanţă a aplicat greşit legea în sensul că, în verificarea condiţiei de admisibilitate a cererii de suspendare, raportat la identificarea "cazului bine justificat", aceasta susţine că " înăsprirea acestor condiţii se analizează ca motiv de nelegalitate a actului administativ emis în executarea legii, care prevalează oricărui examen de oportunitate."

Aşadar, în opinia instanţei, numai evaluarea oportunităţii administrative ce stă Ia baza emiterii actului administrativ poate face obiectul acţiunii de fond (ca şi când această verificare n-ar fi inerentă analizei de legalitate), iar dacă se pune în discuţie ceea ce judecătorul sentinţei atacate apreciază a fi nelegalitatea actului, chiar dacă aceasta nu estevădită şi nu e de natură să creeze o îndoială serioasă asupra validităţii lui (cum impune legea în cercetarea cererii de suspendare) atunci este admisibilă şi poate fi acceptată cererea de suspendare.

Consideră recurentul că această perspectivă este complet greşită şi în dezacord cu junsprudenţa constantă a înaltei Curţi de Casaţie şt Justiţie, precum şi în dezacord cu doctrina majoritară în materia contenciosului administrativ care nu împărtăşeşte concepţia dualistă potrivit căreia legalitatea actului administrativ şi oportunitatea emiterii lui sunt două chestiuni distincte care nu se condiţionează reciproc şi care pot comporta discuţii separate.

Oportunitatea administrativă este un element al legalităţii actului, iar faptul că prima instanţă pretinde că nu a analizat oportunitatea administrativă nu semnifică faptul că aceasta nu a păşit, nepermis, în dezlegarea pe fond a litigiului, atunci când a făcut aprecieri asupra modului în care se conformează ordinul atacat în prin raport cu legea.

Aducând în discuţie "suplimentarea condiţiilor" de concurs, judecătorul fondului chiar procedează la o valorizare a oportunităţii administrative asumate la nivelul MAE.

În ce priveşte calificarea actului administrativ ca fiind apt să producă, prin efectele sale, un prejudiciu iminent reclamantului, instanţa rătăceşte în teritoriul unei legislaţii care nu se aplică în speţă, motivarea în drept rămânând străină şi ineficientă pentru dezlegarea acestei cauze. Astfel:

- invocarea dispoziţiilor art. 1532 alin. (2) din C. civ. nu ajută în acest litigiu deoarece impun, ca o condiţie preexistentă, ca reclamantul să deţină calitatea de creditor al MAE, ceea ce nu este cazul, pentru că nu ne aflăm în materia executării prin echivalent a obligaţiilor deja constituite între părţi;

- dispoziţiile invocate ale art. 1385.alin. (4) C. civ. ar fi.fost de folos în scopul pentru care au fost edictate, respectiv să ofere un reper de cuantificare a reparaţiei prejudiciului, în niciun caz pentru sensul deturnat şî trunchiat pe care îl oferă instanţa de fond, respectiv pentru a valida "pierderea unei şanse ca tip de prejudiciu patrimonial recunoscut în mod expres" de legiuitor.

Cuantificarea reparaţiei nu are nicio legătură cu dovedirea pagubei iminente: acesta era singurul demers util în succesul unei cereri de suspendare, care nu a fost parcurs nici de reclamant şi nici de instanţa de fond, în ciuda "avalanşei" de texte de lege care nu-şi găsesc locul în cauză.

Susţine recurentul că, în mod greşit reţine judecătorul de fond că se împlineşte cerinţa prevăzută de lege în dovedirea pagubei iminente, acea daună materială ce se va aduce patrimoniului unei persoane într-un viitor previzibil, cu caracter cert, din împrejurarea că reclamantul "îşi depusese candidatura".

În speţă probele propuse de reclamant provin din executarea propriu-zisă a efectelor actuilui administrativ vătămător, iar în privinţa dovedirii pagubei iminente, care nu se poate prezuma, ele lipsesc cu desăvârşire. Mai mult, faptul prejudiciabil, creator al paguibei, nu va fi niciodată identificat în executarea actului administrativ vătămător, ci el ar trebui să apară ca efect vătămător al executării actului administrativ atacat.

Pentru toate aceste motive recurentul solicită admiterea recursului, casarea hotărârilor judecătoreşti atacate şi, în rejudecare, să se admită excepţiile invocate şi, consecutiv, să se respingă cererea de suspendare, ca inadmisibilă, pentru neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege.

Apărările formulate în recurs

Intimatul A. a formulat întâmpinare la recursul promovat de pârâtul Ministerul Afacerilor Interne, solicitând respingerea recursului şi apărărilor pe fondul cauzei, formulate de pârât, ca neîntemeiate.

Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministrului Afacerilor Externe, susţine intimatul că, raportat la prevederile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 care fac referire în mod explicit la emitentul actului a cărei suspendare se solicită, Ministrul Afacerilor Externe are calitate procesuală de a sta în judecată în conformitate cu art. 36 din C. proc. civ.

Emitentul actului este ministrul afacerilor externe, care a stabilit criteriile de eligibilitate la concurs prin ordinul ministrului, iar practica judiciara a stabilit că emitentul actului trebuie să fie parte, pentru a i se da posibilitatea să se apere.

Pe de altă parte, calitatea procesuală a ministrului este dată de dispoziţia cu caracter normativ din Hotărârea Guvernului nr. 16/2017 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Afacerilor Externe, care arată la art. 5 alin. (1) că "Ministrul afacerilor externe conduce întreaga activitate a M.A.E. şi îl reprezintă în raporturile cu celelalte autorităţi publice, cu persoanele fizice şi juridice din ţară şi din străinătate, precum şi în justiţie. Referirile cu privire la calitatea procesuală pasivă în dosarele care au ca obiect pretenţii băneşti nu au relevanţă în prezenta cauză sau calitatea de ordonator ordonatorul de credite.

Pe fondul cererii de suspendare, susţine intimatul că, raportat la existenţa cazului temeinic justificat, a făcut dovada existenţei unor împrejurări legate de starea de fapt şi de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actelor administrative atacate, conform art. 2 lit. f) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ. Instanţa de judecată trebuie să-şi limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt şi/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură un act administrativ. Prin urmare, ceea ce trebuia verificat, şi a fost verificat în cadrul cererii de suspendare este aparenţa legalităţii actului, pentru care nu s-au administrat probe decât sub aspectul îndeplinirii condiţiilor speciale prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

În ceea ce priveşte aparenţa de nelegalitate, susţine intimatul reclamant că Ordinul nr. 732/2021 al Ministrului Afacerilor Externe a cărui suspendare se solicită a fost emis, potrivit menţiunilor din preambulul său, în executarea prevederilor art. 18 din Legea nr. 269/2003 privind Statutul Corpului diplomatic şi consular al României, cu modificările ulterioare, în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 16/2017 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Afacerilor Externe, cu modificările şi completările ulterioare. Ceea ce se contestă în prezenta cauză este modul în care Ordinul atacat respectă ierarhia actelor normative, actul administrativ emis în executarea Legii nr. 269/2003 adaugă nepermis la lege, prin suplimentarea condiţiilor de accedere în corpul diplomatic şi consular al României, în condiţiile în care textul art. 17 alin. (1) lit. e) din Statutul Corpului diplomatic şi consular al României, cu modificările şi completările ulterioare stabileşte ca şi condiţie de dobândire a calităţii de.membru al Corpului diplomatic şi consular al României cunoaşterea cel puţin a unei singure limbi străine, fără alte circumstanţieri,

Textul art. 17 alin. (1) din lege stabileşte el însuşi aceste condiţii, potrivit prevederilor sale neechivoce:

"Calitatea de membru al Corpului diplomatic şi consular al României poate fi dobândită de persoana care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii (...)", iar din punctul de vedere al topografiei legii, titlul Secţiunii din cadrul Capitolului III (Admiterea în Corpul diplomatic şi consular) sub care e aşezat art. 17 în discuţie se referă chiar la "Condiţii".

Interesul său este dat de prejudiciul imediat şi previzibil, dat de privarea de şansa pe care legea o acordă de a intra în Corpul diplomatic şi consular al României, iar prin actul administrativ defăimat această şansă este propriu-zis aneantizată. Situaţia sa factuală concretă se încadrează în sintagma "paguba iminentă", astfel cum este definită în art. 2 alin, (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare (paguba iminentă - prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public).

Susţine intimatul că a arătat în cererile formulate, atât în procedura administrativă, cât şi în procedura judiciară că îndeplineşte condiţiile legale, iar dreptul său subiectiv este dreptul de a participa la concursul organizat de minister, în condiţii de legalitate. Paguba iminentă este beneficiul pe car -l poate obţine, dacă concursul se desfăşoară în temeiul legii, iar acest beneficiu/prejudiciu se încadrează în sintagma prejudiciului material viitor şi previzibil.

Consideră că, a se susţine că nu arputea accede în celelalte etape ale concursului, printr-o prezumţie simplă a ministerului, apare ca o insolenţă gratuită.

Nu este relevantă în cauză nici desfăşurarea procedurii de adoptare a actului, nici dreptul de apreciere al administraţiei, devreme ce ordinul nu respectă legea iar ceea ce a contestat pe fond este însăşi nelegalitatea actului administrativ, iar din argumentele expuse reiese că, în cadrul prezentei cereri este îndeplinită condiţia de aparenţă de nelegalitate a actului, condiţie esenţială pentru admiterea cererii de suspendare.

Legalitatea actelor administrative este strâns legată de principiile general afirmate de respectarea a legilor şi de principiul neviolării directe a unui act cu forţă juridică superioară.

Autorul citat arată că ..ori de câte ori un act cu forţă juridică superioară stabileşte conţinutul unui act inferior (cel puţin îti mod relativ), iar acest din urmă act încalcă prescripţiile prestabilite, suntem în prezenţa unui viciu de fond al actului în caută".

În condiţiile în care scopul de reglementare al textului art. 17 din Legea nr. 269/2003 este acela al stabilirii unor cerinţe minime de eligibilitate, care nu ar "putea fi extinse prin regulamentul de concurs, iar înăsprirea acestor condiţii se analizează ca motiv de nelegalitate a actului administativ emis în executarea legii, care prevalează oricărui examen de oportunitate, susţine că, aşa cum corect a apreciat instanţa de judecată, se probează pe deplin cerinţa cazului bine justificat.

Sub aspectul pagubei iminente, intimatul arată că la data cererii sale recrutarea personalului, astăzi suspendată, era în desfăşurare, în baza unui act administrativ nelegal, astfel că era imperios necesar a solicita şi a se aprecia de instanţa de judecată că subsemnatul am şi calitate şi interes să solicit suspendarea efectelor actului.

Este rezonabil a se considera că partea, cunoscător al unei limbi străine (aşadar îndeplinind cerinţa minimă de eligibilitate prevăzută de Legea 269/2003) a pierdut o şansă reală şi serioasă, în contextul importanţei şi amplorii concursului relevată prin numărul mare (120) de posturi scoase la concurs. Astfel, pierderea unei şanse reale şi serioase constituie în sine un prejudiciu-cert, de natură a justifica îndeplinirea cerinţei pagubei iminente impuse de textul ari. 14 din Legea nr. 554/2004.

Chiar dacă principiul legalităţii nu interzice şi nici nu limitează în vreun fel dreptul administraţiei publice de a-şi exercita, în activitatea sa, puterea discreţionară prin care se înţelege " acea marjă de libertate lăsată la libera apreciere a unei autorităţi astfel ca, în vederea atingerii scopului indicat de legiuitor, să poată recurge la orice mijloc de acţiune în limitele competenţei sale", consideră că, în cazul său, această putere discreţionară, sau drept de apreciere (oportunitate) trebuie analizată doar în limitele legii, iar nu prin adăugarea unor condiţii restrictive, în plus faţă de condiţiile prevăzute de lege.

În cazul său legea nu lasă drept de apreciere cu privire Ia condiţia de a accede la grupul ţintă, Corpul diplomatic şi consular al României, devreme ce un cetăţean român, care cunoaşte cel puţin o limbă străină, trebuie să aibă posibilitatea de a deveni parte din acest grup.

Prin introducerea unor noi condiţii restrictive, limitarea sferei persoanelor care pot face parteMin grup este dublu condiţionată, atât de cunoaşterea celei de a doua limbi străine, cât şi de afirmarea expresă a Unor limbi (franceză sau engleză).

Consideră că, în cadrul mai larg al dreptului de apreciere al administraţiei, singura posibilitate de a respecta legea şi de a recruta angajaţi care cunosc mat multe limbi străine, era de a organiza concursuri ulterioare pe diferite posturi, după formarea corpului diplomatic întemeiat strict pe respectarea legii, dar nu puteau să limiteze accesul la anumite posturi, pe care legea le lasă deschise şi persoanelor care cunosc doar o limbă străină,

Această dispută asupra legalităţii actului constituie un caz temeinic justificat, existând elemente de natură să aducă serioase dubii asupra aparenţei de legalitate a actului.

Faţă de aceste considerente, având în vedere şi faptul că întreaga procedură de concurs este viciată de actul administrativ emis în contradicţie cu prescripţiile imperative ale legii, intimatul consideră că singurul remediu pentru asigurarea supremaţiei legii şi noimei constituţionale este menţinerea dispoziţiilor instanţei de judecată, respectiv suspendarea executării actului şi, ca atare recursul se impune a fi respins.

Răspunsul la întâmpinare

Recurentul -pârât Ministerul Afacerilor Interne a formulat Răspuns la întâmpinarea depusă de intimatul A., în cadrul căruia combate susţinerile acestuia, solicitând înlăturarea acestor apărări şi admiterea recursului, astfel cum a fost formulat.

Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin Rezoluţia Preşedintelui completului învestit cu soluţionarea dosarulu din data de 17.09.2021, s-a fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 22 martie 2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, când, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt şi temeiurile de drept ale cauzei, în baza art. 394 C. proc. civ. Înalta Curte a declarat dezbaterile închise reţinând dosarul spre soluţionare, inclusiv cu privire la excepţia lipsei de interes, invocată de recurentul - pârât Ministerul Afacerilor Interne, prin reprezentantul său, raportat la soluţia pronunţată cu privire la acţiunea în anularea aceluiaşi act administrativ.

Alte aspecte procesuale

Verificându-se portalul instanţelor de judecată, pentru a afla stadiul acţiunii în anularea aceluiaşi act administrativ ce face obiectul prezentei cereri de suspendare, se constată că aceasta a făcut obiectul dosarului înregistrat sub nr. x/2021, tot pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a CAF, fiind soluţionată în fond prin sentinţa nr. 301 din data de 18.11.2021, în sensul admiterii excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a ministrului afacerilor externe, domnul B., respingându-se astfel acţiunea în contradictoriu cu acesta, ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă, cât şi acţiunea în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, conform dovezilor ataşate la dosarul de recurs.

Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că recursul este fondat, iar cererea de suspendare formulată de reclamantul A. este lipsită de interes, în considerarea argumentelor expuse în continuare:

Prin cererea ce face obiectul prezentului litigiu, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministrul Afacerilor Externe şi Ministerul Afacerilor Externe, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună suspendarea executării Ordinului nr. 732/2021 al Ministrului Afacerilor Externe al României pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea şi desfăşurarea concursului pentru admiterea în Corpul diplomatic şi consular al României, până la pronunţarea instanţei de fond şi consecutiv suspendarea procedurilor de concurs iniţiate de intimata Ministerul Afacerilor Externe, pentru lipsa suportului normativ, în condiţiile suspendării executării actului administrativ.

Potrivit dispoziţiilor art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, "În cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond".

Rezultă, din prevederile legale citate, că măsura suspendării executării unui act administrativ este limitată sub aspect temporal, putând fi dispusă, în temeiul art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, numai până la data pronunţării instanţei de fond.

Raţiunea acestei limitări este evidentă, constând în aceea că, prin pronunţarea unei soluţii cu privire la fondul cauzei, fie se constată legalitatea actului administrativ şi, deci, punerea în executare devine imperativ necesară, fie se constată nelegalitatea actului şi se dispune desfiinţarea acestuia, iar suspendarea executării nu se mai impune, rămânând fără obiect.

Verificându-se portalul instanţelor de judecată pentru a afla stadiul şi modul de soluţionare al acţiunii în anularea aceluiaşi act administrativ - Ordinul nr. 732/2021 - se constată că aceasta a făcut obiectul dosarului nr. x/2021, înregistrat pe rolul aceleiaşi instanţe - Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, fiind soluţionată la data de 18.11.2021, prin sentinţa nr. 301, dispunându-se următoarele:

"Admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a MAE, domnul B., invocată prin întâmpinare.

Respinge acţiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul MAE, domnul B., ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.

Respinge acţiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul MAE, având ca obiect anularea Ordinului nr. 732/2021 al Ministrului Afacerilor Externe al României pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea şi desfăşurarea concursului pentru admiterea în corpul diplomatic şi consular al României şi consecutiv anularea tuturor procedurilor de concurs iniţiate în temeiul ordinului menţionat."

Or, conform dispoziţiilor art. 29 din C. proc. civ. "acţiunea civilă este ansamblul mijloacelor procesuale prevăzute de lege pentru protecţia dreptului subiectiv pretins de către una dintre părţi sau a unei situaţii juridice, precum şi pentru asigurarea apărării părţilor în proces".

Totodată, potrivit dispoziţiilor art. 32 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură civilă una din condiţiile necesare pentru existenţa dreptului la acţiune este cea privind justificarea interesului, condiţie generală care vizează orice cerere în justiţie şi care se impune a fi îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluţionării cauzei, atât la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, cât şi la momentul exercitării căilor de atac.

Se constată, aşadar, că activitatea judiciară nu poate fi iniţiată şi întreţinută fără justificarea unui interes legitim încălcat.

Interesul reprezintă folosul practic, material sau moral pe care îl urmăreşte cel ce investeşte o instanţă de judecată cu o cerere, acesta trebuind a fi legitim, personal, născut şi actual.

Pornind de la aceste premise teoretice, rezultă că interesul, definit ca folosul practic pe care partea îl poate obţine prin promovarea acţiunii civile, trebuie să se reflecte într-un avantaj material sau juridic în patrimoniul sau persoana reclamanţilor.

Condiţia interesului se verifică nu numai la introducerea cererii, ci ea trebuie îndeplinită pe toată durata procesului civil, inclusiv la momentul soluţionării căilor de atac.

În măsura în care promovarea unei cereri nu mai prezintă un folos practic pentru cel care a recurs la ea, acea formă procedurală este lipsită de interes.

Cum obiectul acţiunii reclamantului îl constituie suspendarea executării Ordinului nr. 732/2021, până la "pronunţarea instanţei de fond", iar prin sentinţa nr. 301 pronunţată la data de 18.11.2021, instanţa de fond - Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal - a respins cererea de anulare a acestui ordin, constatând legalitatea acestuia, această soluţie rămânând definitivă, prin nerecurare, Înalta Curte constată că interesul reclamantului în suspendarea executării actului administrativ anterior menţionat nu îndeplineşte cerinţa de a fi actual, în sensul art. 33 din C. proc. civ., fiind depăşit termenul până la care hotărârea de admitere a cererii de suspendare putea, conform legii, să îşi producă efectele. Astfel cum s-a arătat anterior, suspendarea executării actului administrativ, solicitată în temeiul art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, poate fi dispusă până la pronunţarea instanţei de fond, iar singura ipoteză consacrată legislativ, în care măsura suspendării se prelungeşte de drept peste acest termen, este cea reglementată de art. 15 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, fără însă ca această normă legală să fie incidentă în cauza de faţă, dată fiind soluţia de respingere a acţiunii în anulare.

Astfel fiind, în raport de cele expuse anterior, Înalta Curte constată că reclamantul nu mai justifică un interes în soluţionarea cererii de suspendare a executării actului administrativ contestat, motiv pentru care se impune admiterea recursului, casarea hotărârilor atacate şi, rejudecându-se cauza pe fond, se va respinge cererea reclamantului A., ca lipsită de interes, reţinând ca fiind fondată excepţia lipsei de interes invocată de recurentul - pârât.

Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru considerentele anterior expuse, în temeiul dispoziţiilor 496 C. proc. civ.. raportat la art. 248 alin. (1), art. 32 alin. (1) lit. d) şi art. 33 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul formulat de pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, va casa hotărârile atacate şi, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004, rejudecând, va respinge cererea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii MINISTRUL AFACERILOR EXTERNE şi MINISTERUL AFACERILOR EXTERNE, privind suspendarea executării Ordinului nr. 732/2021, ca lipsită de interes.

Totodată, raportat la dispoziţiile art. 453 alin. (1) din C. proc. civ. şi la soluţia ce se preconizează, urmează a fi obligat intimatul-reclamant A., ca " parte care pierde procesul", la plata către recurentul-pârât Ministerul Afacerilor Externe, a sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în taxa judiciară de timbru achitată pentru cererea de recurs, conform Ordinului de Plată nr. x emis la data de 23.07.2021, depus în original la dosarul de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de pârâtul Ministerul Afacerilor Externe împotriva sentinţei civile nr. 165/2021 din 7 iunie 2021 şi a încheierii din 3 iunie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează hotărârile atacate şi, rejudecând,

Respinge cererea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii MINISTRUL AFACERILOR EXTERNE şi MINISTERUL AFACERILOR EXTERNE, privind suspendarea executării Ordinului nr. 732/2021, ca lipsită de interes.

Obligă intimatul-reclamant A. la plata către recurentul-pârât Ministerul Afacerilor Externe, a sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în taxa judiciară de timbru achitată pentru cererea de recurs.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 22 martie 2022.