Appeal against Insured Guarantee Fund's moral damages calculation dismissed; administrative decision upholding fixed compensation per day of medical care affirmed

Şedinţa publică din data de 22 martie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanţele cauzei

Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a la data de 20.08.2019, sub nr. unic x/2019, reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAŢILOR a formulat contestaţie împotriva Deciziei nr. 20751/30.07.2019 emisă de pârât, solicitând anularea Deciziei nr. 20751/30.07.2019 şi obligarea pârâtului la plata sumei de 239.400 RON (respectiv diferenţa dintre 450.000 RON reprezentând plafonul maxim de garantare şi suma de 210.600 RON acordată de pârât astfel cum se menţionează în art. 1 în decizia contestată) în vederea acoperirii prejudiciului nepatrimonial suferit ca urmare a implicării în accidentul rutier din data de 04.10.2010, precum şi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Hotărârea ce face obiectul recursului dedus prezentei judecăţi

Prin sentinţa civilă nr. 365 pronunţată în data de 05.06.2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAŢILOR, ca neîntemeiată.

Recursul formulat în cauză şi motivele de casare invocate

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta A., solicitând, în principal, admiterea recursului, casarea sentinţei recurate, trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe, iar în subsidiar, solicită admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei recurate, iar în rejudecare, să se dispună acordarea de daune morale în vederea acoperirii prejudiciului nepatrimonial suferit, până la limita plafonului de garantare stabilit de art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraţilor, respectiv 450.000 RON.

Invocând motivul de nelegalitate prevăzut de artr. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a susţinut recurenta - reclamantă că, prin modalitatea de soluţionare a contestaţiei privind stabilirea daunelor nepatrimoniale. Curtea de Apel Bucureşti nu a realizat o corectă aplicare a normelor legale aplicabile în speţă, respectiv art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213 a Fondului de Garantare a Asiguraţilor, art. 26 din Ordinul CSA nr. 21/2009 şi art. 49 din Ordinul CSA nr. 21/2009.

Susţine că soluţia instanţei de fond a fost una de respingere a cererii de acordare de daune nepatrimoniale, deşi, raportat la scopul despăgubirilor morale - de compensaţie şi la finalitatea urmărită de leguitor de a o oferi o "satisfacţie si reparaţie" - în mod evident se impunea o reevaluare a indemnizaţiei băneşti, în care să se aibă în vedere criteriile jurisprudenţiale.

Ori, greşita interpretare a normelor materiale rezidă din această eroare a instanţei care înţelege că numărul de zile este echivalent de îngrijiri medicale cu prejudiciul încercat de o victimă, însă această perspectivă poate fi avută în vedere în cazul daunelor materiale, ori chiar a celor nepatrimoniale, pe perioada recuperării. În cazul particular al victime A., recuperarea nici după aproximativ 10 ani nu s-a realizat, astfel încât numărul de zile de îngrijiri medicale nu este echivalent cu prejudiciului moral încercat, aşa cum încearcă să inducă Fondul de Garantare.

Cel puţin teoretic, Fondul de Garantare are menirea de a proteja creditorii societăţilor de igurare aflat în faliment, nu de a se folosi de acest eveniment pentru a le produce un prejudiciu, pe gă evenimentul nefericit care de multe ori le-a prejudiciat în mod considerabil sănătatea sau le-a răpit o persoană draga.

Demersul efectuat de Directorul general al Fondului de Garantare prin această Decizie nr. .4/02.08.2018, prin care s-a stabilit o schemă de despăgubire a unor prejudicii nepatrimoniale, care nterior erau acordate în urma administrării unui material probator complex, direct şi nemijlocit în faţa unei instanţe de judecată - obiectivă şi indcpedentă - este în mod cert una arbitrară, care nu tine cont de interesele asiguraţilor. Tocmai în acest scop trebuia să intervină instanţa de judecata - Curtea de Apel Bucureşti pentru a îndrepta situaţia abuzivă printr-o procedură ce a oferit putere discreţionară unei entităţi oricum aflate pe o poziţie de superioritate.

Această interpretare defectuoasă a Curţii de Apel Bucureşti contravine însăşi liniilor directoare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 145 din 25.01.2017 care arată că "la stabilirea turnului despăgubirilor morale trebuie avută în vedere natura acestora, aptă să asigure o iisfacţie şi reparaţie(...) De asemenea, trebuie ţinut seama de criteriul proporţionalităţii între "orile lezate şi satisfacţia acordată, precum şi de cel al reparării echitabile..."

In ceea ce priveşte despăgubirile pentru repararea prejudiciilor morale (nepatrimoniale), acestea sunt dificil de stabilit, în absenţa unor probe materiale, judecătorul fiind singurul care, în raport i consecinţele suferite de partea vătămată, trebuie să aprecieze o anumită sumă globală. Cât priiveşte întinderea prejudiciului este evident că aceasta nu poate fi cuantificată potrivit unor criterii matematice sau economice, astfel încât în funcţie de împrejurările concrete ale spetei, statuând în echitate, instanţa urmează să acorde despăgubiri apte să constituie o satisfacţie echitabilă. Tot sub acest aspect, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit în cauza Tolstoy Miloslovsky c. igatul Unit, că despăgubirile trebuie să prezinte un raport rezonabil de proporţionalitate cu atingerea adusă, având în vedere, totodată, gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite, fensitatca si gravitatea atingerii adusă acestora.

Cu referire la prejudiciul nepatrimonial, scopul sumei de bani destinate a compensa prejudiciul corporal este acela de a uşura situaţia victimei, de a atenua consecinţele faptei prejudiciabile, de a face să revină la o stare de echilibru cu cea avută înainte de producerea evenimentului rutier, iar al acordării de despăgubiri pentru daunele morale provocate ca urmare a vătămării corporale rezidă în ideea de compensare. Acest scop ce rezidă din dispoziţiile legale care au fost aplicate în greşit de Curtea de Apel Bucureşti, însă nu putem afirma că aceasta finalitate a fost atinsă, ba, din contra după aproape 10 ani în care s-a judecat cu B. S.A., respectiv Fondul de Garantare a Asiguraţilor, într-o procedură anevoioasă si îndelungată, respectiv sumele derizorii care i-au fost oferite au mărit starea de deznăpejdie în care se află recurenta.

In mod doctrinar şi jurisprudenţial - raportat la faptul că Norma ASF nr. 21/2009 prevede că stabilirea despăgubirii se realizează în conformitate cu legislaţia si jurisprudenta din Romania, concluzia logică ce se deprinde aceea că atât pârâtul cât şi instanţa trebuiau să aibă în vedere şi următoarele aspecte:

- valoarea lezată: dreptul la sănătate, integritate fizică şi psihică;

- vârsta victimei. în cazul de faţă: 35 de ani;

- ocupaţia - lipsă, incapacitate de muncă produsă de accidentul rutier;

- statutul social: căsătorită, însă într-o imposibilitate obiectivă de a avea de familie normală;

- consecinţele leziunilor produse asupra vieţii victimei - aşa cum se arată în multitudinea înscrisurilor depuse la dosar, dar pe instanţa de fond nu a vrut să le ia în considerare -după 04.10.2010 au urmat 10 ani de imobilizare la pat şi deplasare cu cărucior/handicap grad 1/imposibilitate de autoîngrijire/pierderea capacităţii de muncă.

- durata menţinerii consecinţelor vătămării pe plan fizic si psihic, adică durata prejudiciului (în cazul recurentei A., urmările vătămărilor suferite au caracter permanent - prezintă prejudiciu estetic permanent iar funcţia mobilă este pierdută,

- gradul de afectare al victimei sub aspect psihic - labilitate psihică - conform actelor medicale depuse;

• faptul că în sarcina reclamantei nu poate fi reţinută nicio culpă în producerea accidentului - traversa trecerea de pietoni în mod regulamentar;

Or, susţine recurenta - reclamantă în speţa de faţă, niciunul din aceste criterii nu a fost aplicat de instanţa de fond, motivarea, şi soluţia pronunţată, fiind una rigidă, dar şi profund inechitabilă, fără a avea în vedere aspecte privesc însuşi fondul chestiunii litigioase, aspecte precum gradul de suferinţă al victimei, nsecinţele produse asupra stării de sănătate fizice şi psihice a acesteia în prezent şi viitor, modul care viaţa acesteia a fost schimbată sub aspect profesional, social, emoţional, familial, etc., ceea ce evidenţiază o aplicare greşită a dispoziţiilor din materia sigurărilor.

Solicită astfel admiterea recursului şi casarea în parte a sentinţei recurate, trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe.

În subsidiar, în cazul în care se va dispune casarea cu reţinere, solicită acordarea de daune morale în vederea acoperirii prejudiciului nepatrimonial suferit, până la limita plafonului de garantare stabilit de art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraţilor, respectiv 450.000 RON;

Apărările formulate în cauză

Intimatul Fondul de Garantare a Asiguraţilor a formulat întâmpinare la recursul promovat de recurenta - reclamantă, solicitând respingerea recursului.

Pe cale de excepţie invocă excepţia nulităţii recursului, în temeiul art. 489 C. proc. civ., în considerarea faptului că, în cuprinsul acestuia nu este argumentat nici un motiv de casare prevăzut de art. 488 C. proc. civ.

În subsidiar, solicită respingerea recursului, ca nefondat şi menţinerea sentinţei de fond, ca temeinică şi legală.

Răspunsul la întâmpinări

Deşi întâmpinarea intimatului - pârât i-a fost comunicată în termenul legal, recurenta - reclamantă nu a combătut apărările acestuia în cadrul unui Răspuns la întâmpinare, astfel cum permit dispoziţiile art. 4711 alin. (4) din C. proc. civ., incidente şi în cazul recursului, conform art. 490 C. proc. civ.

Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin Rezoluţia Preşedintelui completului învestit cu soluţionarea dosarulu din data de 16.12.2020, s-a fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 13.09.2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, acest termen fiind preschimbat la data de 22 martie 2022, prin încheierea din Camera de Consiliu din data de 19.10.2021, urmare a admiterii cererii formulate de recurenta - reclamantă.

Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

Înalta Curte, examinând hotărârea atacată în raport de criticile formulate în cadruil recursului, de apărările din cuprinsul întâmpinării şi de prevederile legale incidente în cauza de faţă, constată că recursul promovat de recurenta A. este nefondat, motiv pentru care urmează a-l respinge, în considerarea următoarelor argumente:

În prealabil, în ceea ce priveşte excepţia nulităţii recursului, invocată de intimatul - pârât în cadrul întâmpinării, nu va mai fi analizată, în considerarea faptului că autoritatea, prin reprezentantul său legal, a renunţat a mai susţine această apărare, în şedinţa publică de la acest termen de judecată, aspect consemnat în practicaua prezentei hotărâri.

Trecând la analizarea pe fond a recursului, reţine instanţa de control judiciar că, potrivit motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., invocat de recurenta - reclamantă, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente, soluţia primei instanţe fiind expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă şi în cea judiciară.

Astfel, se constată că, prin cererea de plată nr. x/05.09.2016, înregistrată la Fondul de Garantare a Asiguraţilor, recurenta din prezenta cauză a solicitat sa fie despăgubită din disponibilităţile F.G.A. cu suma de 450.000 RON, daune morale, reprezentând prejudiciul suferit în urma evenimentului rutier din data de 04.10.2010.

Prin Decizia nr. 20751/30.07.2019, Fondul de Garantare a Asiguraţilor a admis cererea de plată formulată de petenta A., pentru suma de 210.600 RON, respingând cererea de plată cu privire la diferenţa dintre suma solicitată şi cea acordată.

În considerentele deciziei, având în vedere Procedura de soluţionare pe cale amiabilă a pretenţiilor pecuniare izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau decese, dar şi dispoziţiile art. 49 din Norma ASF nr. 5/2010 şi faptul că vătămarea corporală a provocat drept consecinţe:fractură coloană vertebrală mielică (paraplegie), traumatism toracic cu fracturi costale şi emfizem subcutanat, fractură cominutivă deschisă gambă dreaptă, partea vătămată necesitând pentru vindecare un număr de circa 180 de zile de îngrijiri medicale, Fondul de Garantare a stabilit acordarea unei sume de 900 RON/zi de îngrijire medicală, rezultând suma de 162.000 RON daune morale, sumă ce a fost majorată cu 30%, aplicându-se dispoziţiile Pragului 3 lit. a), d) şi f) din Anexa 3 la Procedura de soluţionare pe cale amiabilă a pretenţiior pecuniare izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau decese, urmare a faptului că petenta s-a încadrat încadrat în grad de handicap grav. Astfel, suma ce a fost acordată recurentei - reclamante cu titlu de daune morale a fost în cuantum de 210.600 RON.

Decizia emisă de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor a fost contestată în faţa instanţei de contencios administrativ, iar prin sentinţa recurată a fost respinsă, ca neîntemeiată, contestaţia formulată de reclamantă împotriva Deciziei nr. 20751/30.07.2019, emisă de pârât.

Prin criticile formulate în susţinerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a arătat, în esenţă, că instanţa de fond a interpretat/aplicat greşit dispoziţiile art. 15 alin. (2) din legea nr. 213/2015, art. 26 din Ordinul CSA nr. 21/2009, dar şi dispoziţiile art. 49 din Ordinul CSA nr. 12/2009.

Referitor la daunele morale, Înalta Curte reţine că stabilirea cuantumului daunelor morale nu poate fi realizată prin raportare la parametri exacţi, astfel că determinarea acestui cuantum implică o marjă de apreciere a autorităţii învestite cu cererea petentului, ce poate fi analizată în concret prin prisma consecinţelor negative suferite de cel vătămat în plan fizic şi/sau psihic, precum şi de importanţa valorilor sociale lezate, măsura în care au fost lezate şi intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării. Aşadar, în lipsa unor criterii şi limite legale, intimatul-pârât a stabilit corect cuantumul daunelor morale, raportându-se, la un criteriu obiectiv şi rezonabil, respectiv zilele de îngrijiri medicale.

Analizând critica recurentei privind încălcarea dispoziţiilor art. 49 din Ordinul CSA nr. 21/2009, ce prevede că " La stabilirea despăgubirilor în cazul vătămării corporale sau al decesului unor persoane se au în vedere următoarele: 1. în caz de vătămare corporală: f) daunele morale: în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa din România", această critică nu poate fi avută în vedere de instanţa de control judiciar, care reţine că, în absenţa unor norme legale care să stabilească intervale sau plafoane precise de despăgubiri, hotărârile altor instanţe în cazuri similare pot fi luate în considerare doar la nivel pur orientativ.

Deşi instanţa este chemată să aplice criteriile stabilite jurisprudenţial şi să aibă în vedere jurisprudenţa în materie a instanţelor naţionale, nu trebuie să stabilească despăgubiri într-un cuantum identic cu cel acordat în alte cauze, cât timp, pe de o parte, respectivele hotărâri reflectă punctual anumite opinii ale instanţelor de judecată, iar pe de altă parte, cauzele respective nu sunt identice cu speţa supusă analizei.

Apreciază instanţa de control judiciar că trimiterea legiuitorului la stabilirea despăgubirilor morale în raport de jurisprudenţa naţională are rolul de a stabili criterii de referinţă pentru instanţe, având în vedere specificitatea prejudiciului care decurge din producerea accidentelor rutiere şi, pe baza acestor criterii instanţa stabileşte un raport de proporţionalitate între cuantumul daunelor morale acordate şi suferinţa provocată, însă, ţinând cont de situaţia de fapt specifică fiecărei cauze.

Astfel cum s-a arătat constant în practica instanţei supreme, analiza cauzei trebuie făcută din perspectiva normelor legale, a probelor administrate şi a particularităţilor situaţiei deduse judecăţii, soluţiile pronunţate în pricini cu obiect similar nefiind de natură să influenţeze decizia din prezenta cauză, întrucât, pe de o parte, noţiunea de juriprudenţă nu se poate rezuma la decizii izolate de speţă, ci este necesar ca părţile să probeze că, în practica judiciară vizând situaţii comparabile, au fost evidenţiate în mod constant criterii pe baza cărora au fost stabilite într-un anumit cuantum daunele morale.

Astfel, deşi nu a indicat în mod expres în cuprinsul sentinţei atacate anumite hotărâri judecătoreşti relevante, ca similitudine cu starea de fapt reţinută în cauză, judecătorul de primă jurisdicţie a dezvoltat acele aspecte factuale pe care le-a apreciat drept relevante în cuantificarea prejudiciului nepatrimonial, aplicând astfel criteriile stabilite jurisprudenţial.

Prima instanţă a indicat care sunt criteriile de analiză a prejudiciului moral, respectiv natura valorilor lezate şi suferinţele de ordin psihic, evaluate atât ca intensitate cât şi ca durată temporală, dar şi efectele produse asupra vieţii, pe care le-a aplicat în situaţia concretă dedusă judecăţii. Din această perspectivă, nu se poate aprecia că instanţa de fond a încălcat dispoziţiile art. 49 din Ordinul CSA nr. 21/2009.

Aşadar, Înalta Curte reţine că, raportat la dispoziţiile art. 49 pct. 2 lit. d) din Ordinul CSA nr. 14/2011, jurisprudenţa constituie un reper pentru acordarea daunelor morale, şi nicidecum nu poate constitui temei pentru cuantificarea suferinţei si traumelor suferite de recurenţii - reclamanţi din prezenta cauză, incomparabile cu ale altor oameni aflaţi chiar si in aceeaşi situaţie.

În literatura de specialitate, dar şi în practica judecătorească s-a reţinut constant că, în absenţa unor criterii legale pe baza cărora să se poată realiza o cuantificare obiectivă a acestora, daunele morale sunt stabilite în raport cu efectele produse de tragicul eveniment rutier, importanţa valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea şi consecinţele traumei fizice şi psihice suferite ori gradul în care i-a fost afectată situaţia familială, socială şi profesională.

Aşadar, jurisprudenţa poate furniza judecătorului doar criterii orientative de estimare a despăgubirilor, în stabilirea cuantumului daunelor morale avându-se în vedere circumstanţele particulare ale cauzei, despăgubirile trebuind să fie rezonabile, juste şi echitabile, să corespundă prejudiciului moral real şi efectiv produs victimei, în aşa fel încât să nu fie derizorii, dar nici să ajungă la o îmbogăţire fără just temei a celui îndreptăţit să pretindă şi să primească despăgubirea, astfel cum instanţa de fond a şi procedat.

Raportat la aceste considerente, critica recurentei referitoare la încălcarea dispoziţiilor art. 49 din Ordinul CSA nr. 21/2009, este nefondată.

Nici celelalte critici formulate de recurenta - reclamantă cu privire la soluţia pronunţată de prima instanţă pe cererea de obligare a pârâtului la plata sumei de 239,400 RON, reprezentând diferenţa dintre suma solicitate cu titlu de despăgubiri - 450.000 RON, reprezentând plafonul maxim de garantare şi suma acordată de pârât, în cuantum de 210.600 RON, nu pot fi primite.

Cât priveşte cuantumul daunelor morale acordate, pe care recurenta-reclamantă îl consideră insuficient, Înalta Curte reţine că, spre deosebire de prejudiciul material, a cărui întindere nu poate fi stabilită decât pe baza unui suport probator, în privinţa daunelor morale nu pot fi produse probe materiale în vederea cuantificării pierderii suferite. De aceea, judecătorul are dreptul să aprecieze, în raport cu toate circumstanţele cauzei, asupra unei sume globale, care să constituie o reparaţie echitabilă în raport cu efectele faptei generatoare de prejudicii. Daunele morale corespund atingerii aduse cinstei, onoarei, imaginii publice ori prestigiului profesional al persoanei, scopul lor fiind unul compensatoriu, fără să constituie însă o penalitate excesivă pentru cel care a produs dauna.

În mod evident, nu se poate pretinde că acordarea de despăgubiri morale, oricare ar fi cuantumul acestora, este în măsură să conducă la înlăturarea suferinţei produse recurentei-reclamante urmare a producerii evenimentului rutier, o asemenea suferinţă suportată ca urmare a recuperării fizice îndelungate, neputând fi cuantificată în bani. Ceea ce se intenţionează prin acordarea daunelor morale este în primul rând recunoaşterea caracterului vătămător al faptei, precum şi recunoaşterea faptului că aceasta a fost de natură a produce persoanelor vătămate, suferinţe psihice/emoţionale imposibil de cuantificat.

Aşadar, scopul acordării daunelor morale este acela de a oferi o compensaţie persoanelor vătămate pentru pierderea suferită, fără a avea pretenţia însă ca despăgubirile morale să înlăture integral urmările faptei cauzatoare de prejudicii, acesta fiind motivul pentru care regulile de evaluare a cuantumului acestora sunt diferite de modalitatea de stabilire a daunelor materiale.

De asemenea, se constată că "Procedura de soluţionare pe cale amiabilă a pretenţiilor pecuniare (morale şi materiale) izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau decese" reprezintă o procedură internă la care s-a raportat autoritatea pârâtă, fiind validată şi de asigurător şi folosită în prezent de lichidatorii judiciari în analiza cererilor de creanţă formulate de creditori pentru înscrierea la masa credală, dat fiind că nu există dispoziţii legale exprese cu privire la modalitatea în care trebuie evaluat cuantumul despăgubirilor morale, iar aceste proceduri utilizate de intimatul-pârât F.G.A. în evaluarea daunelor morale reprezintă un criteriu obiectiv de evaluare a prejudiciului, în condiţiile în care acestea au fost elaborate inclusiv prin raportare la evoluţia practicii judiciare în materie.

Judicios a reţinut instanţa de fond că recurgerea la o procedură internă standardizată nu contravine vreunei prevederi legale şi nici nu este de natură a leza dreptul persoanei îndreptăţite de a primi daune morale, ci, dimpotrivă, are rolul de a asigura transparenţa în procesul adoptării soluţiei administrative, precum şi a unui tratament echitabil pentru fiecare dintre persoanele îndreptăţite la primirea unor astfel de despăgubiri, aceasta făcând posibilă încadrarea cât mai obiectivă şi corespunzătoare a situaţiei reale şi a împrejurărilor specifice fiecărei cereri de acordare a daunelor morale.

Înalta Curte are în vedere în acest sens şi susţinerile intimatului-pârât F.G.A., potrivit cărora acesta nu este chemat să repare prejudiciul suferit de reclamant în locul asiguratorului care a intrat în insolvenţă, ci este chemat în nume propriu, în scop de garantare a persoanelor prejudiciate de intrarea în insolvenţă a asiguratorului asupra faptului că acestea vor fi despăgubite.

Pe cale de consecinţă, Înalta Curte va reţine că nu are loc o înlocuire a debitorului obligaţiei de plată a despăgubirii cu un nou debitor, ca urmare a intrării primului în faliment, ci la momentul deschiderii procedurii iau naştere în patrimoniul reclamantei şi al pârâtului, în temeiul Legii nr. 213/2015, dreptul şi obligaţia corelativă de garantare a despăgubirii, care însă poate fi plafonată de legiuitor şi a cărei executare este supusă, din punct de vedere procedural, unor norme speciale, derogatorii.

În acest sens, prezintă relevanţă dispoziţiile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 213/2015 potrivit cărora:

"Fondul garantează plata de indemnizaţii/despăgubiri rezultate din contractele de asigurare facultative şi obligatorii, încheiate, în condiţiile legii, în cazul falimentului unui asigurător, cu respectarea plafonului de garantare prevăzut în prezenta lege şi în limita resurselor financiare disponibile la momentul plăţii, aşa cum sunt definite la art. 5".

Rezultă aşadar, din textul legii, că în aplicarea dispoziţiilor legale, intimatul-pârât F.G.A. are dreptul de a stabili proceduri interne privind modul de cuantificare a daunelor morale şi, dat fiind că aceste proceduri reprezintă rezultatul cercetării jurisprudenţei în materie, Înalta Curte apreciază că "Procedura de soluţionare pe cale amiabilă a pretenţiilor pecuniare (morale şi materiale) izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau decese", care reprezintă o procedură internă validată de asigurător şi folosită în prezent de lichidatorii judiciari în analiza cererilor de creanţă formulate de creditori pentru înscrierea la masa credală, reprezintă un criteriu obiectiv în stabilirea cuantumului daunelor morale.

Înalta Curte constată că, potrivit Anexei 3, valoarea medie a despăgubirilor morale, urmare vătămării corporale ce a necesitat îngrijiri medicale mai mult de 90 de zile, este între 510 şi 900 RON/zi de îngrijire medicală, iar intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor, ţinând cont de particularităţile speţei, respectiv de faptul că, recurenta a necesitat pentru vindecare un număr de circa 180 de zile de îngrijiri medicale, având în vedere deopotrivă şi cele consemnate în Certificatul de încadrare în grad de handicap, recurenta încadrându-se în grad de handicap grav, în conformitate cu art. 5.3.2. alineatul ultim din Procedura de soluţionare pe cale amiabilă a pretenţiilor pecuniare izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau decese, a acordat o valoare superioară, majorând suma rezultată, adică suma de 162.000 RON, cu 30%, astfel suma acordată cu titlu de daune morale a fost stabilită în cuantum de 210.600 RON.

Instanţa de control judiciar aminteşte că ceea ce se urmăreşte prin acordarea daunelor morale este, în primul rând, recunoaşterea caracterului vătămător al faptei, prin producerea unor suferinţe psihice/emoţionale imposibil de determinat cu exactitate.

Este demn de amintit că şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în Cauza Tolstoy Miloslovsky contra Regatului Unit, a stabilit că despăgubirile trebuie să prezinte un raport rezonabil de proporţionalitate cu atingerea adusă, având în vedere şi gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite, intensitatea şi gravitatea atingerii adusă acestora.

Prin urmare, Înalta Curte nu poate reţine că prima instanţă ar fi încălcat sau interpretat greşit dispoziţiile de drept material incidente, ci dimpotrivă, făcând o corectă interpretare a normelor legale incidente speţei - art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015, art. 49 din Normele privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudiciile produse prin accidente de vehicule, aprobate prin Ordinul CSA nr. 5/2010, în vigoare la data producerii accidentului, în mod judicios a reţinut curtea că, raportat la faptul că Fondul de Garantare a Asiguraţior nu preia funcţiile unui asigurător, ci are doar menirea de a acoperi despăgubirile pentru creditorii societăţilor de asigurare aflate în faliment, în limita unui plafon mult mai mic decât cel al asiguratorilor RCA, dreptul de apreciere de care dispune autoritatea pârâtă nu a fost exercitat discreţionar, sau prin abuz/exces de putere, ci în baza unor reguli clare şi concrete, cu aplicabilitate generală, ce asigură respectarea unui tratament egal şi nediscriminatoriu faţă de oricare victimă a accidentelor rutiere.

Înalta Curte constată că, în aprecierea cuantumului daunelor morale, instanţa de fond nu s-a raportat doar la criteriul privind numărul de zile de îngrijiri medicale necesitate pentru vindecare, ci a procedat la propria evaluare a prejudiciului moral, inclusiv prin raportare la criteriile invocate prin acţiunea introductivă, concluzia fiind că pârâtul a acordat o sumă corespunzătoare din perspectiva reparării prejudiciului moral invocat de reclamantă.

De altfel, aprecierea instanţei de fond cu privire la cuantificarea prejudiciului moral suferit de reclamantă constituie un element de temeinicie a hotărârii pronunţate, iar nu de legalitate a acesteia, iar în cadrul procesual al recursului, instanţa de control judiciar analizează doar motivele de nelegalitate a hotărârii atacate, conform art. 483, coroborat cu art. 488 C. proc. civ., iar nu şi motivele de netemeinicie, sens în care astfel de critici nu pot fi avute în vedere.

În orice caz, Înalta Curte aminteşte că în literatura de specialitate, dar şi în practica judecătorească, s-a arătat că, în absenţa unor criterii legale pe baza cărora să se poată realiza o cuantificare obiectivă a acestora, daunele morale sunt stabilite în raport cu consecinţele negative suferite de victima accidentului, importanţa valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea şi consecinţele traumei fizice şi psihice suferite ori măsura în care a fost afectată situaţia familială, socială şi profesională.

Atât instanţele naţionale, cât şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu operează cu criterii de evaluare prestabilite, ci judecă în echitate, procedând la o apreciere subiectivă a circumstanţelor particulare ale cauzei, în funcţie de care se stabileşte întinderea reparaţiei pentru prejudiciul suferit, despăgubirile reprezentând daunele morale trebuind să fie rezonabile, aprecierea şi cuantificarea acestora să fie justă şi echitabilă, să corespundă prejudiciului moral real şi efectiv produs victimei şi suferite de aceasta, în aşa fel încât să nu se ajungă la o îmbogăţire fără just temei a celui îndreptăţit să pretindă şi să primească daune morale, dar nici să nu fie derizorii.

Astfel, nu se poate identifica în prezenta cauză vreun motiv de nelegalitate al sentinţei recurate, având în vedere că scopul acordării daunelor morale este acela de a oferi o compensaţie persoanelor vătămate pentru pierderea suferită, fără a avea pretenţia însă ca despăgubirile morale să înlăture integral urmările faptei cauzatoare de prejudicii, acesta fiind motivul pentru care regulile de evaluare a cuantumului acestora sunt diferite de modalitatea de stabilire a daunelor materiale.

Raţiunile obiective determinate de limitele impuse de lege şi respectarea principiului proporţionalităţii, al echităţii în raport de toate celelalte cazuri ce fac obiectul acestui gen de acţiuni şi respectarea principiului îmbogăţirii fără justă cauză conduc la aprecierea de faţă.

În concluzie, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) şi art. 453 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de reclamanta A., ca nefondat, cu consecinţa menţinerii hotărârii atacate, ca legale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 365 din 5 iunie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 22 martie 2022.