Disciplinary suspension of architect signing rights: obligation to register projects and validity of "complacency signatures" sanction

Şedinţa publică din data de 22 martie 2022

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată iniţial pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, în data de 11.02.2019, reclamantul A. a chemat în judecată pârâtul Ordinul Arhitecţilor din România - Comisia de disciplină, solicitând anularea Hotărârii nr. 1/22.01.2019 a Comisiei Naţionale de Disciplină şi, pe cale de consecinţă, redobândirea calităţii de arhitect, daune morale în valoare de 10.000 RON şi plata cheltuielilor de judecată, precum şi suspendarea efectelor acesteia.

Prin sentinţa civilă nr. 198/27.05.2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, şi a declinat soluţionarea cauzei în favoarea Curţii de Apel Piteşti, reţinând că potrivit prevederilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, în forma aplicabilă la data introducerii cererii de chemare în judecată, reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul său.

Prin urmare, dosarul a fost înregistrat sub acelaşi număr, la data de 26.06.2019 pe rolul Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Astfel învestită, această instanţă a anulat, ca netimbrată, cererea de suspendare a actului administrativ contestat, prin încheierea din 7.08.2019.

Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 135/2019 pronunţată în data de 10.10.2019, Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins, ca nefondată, contestaţia formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul ORDINUL ARHITECŢILOR DIN ROMÂNIA - Comisia de Disciplină.

Calea de atac a recursului exercitată în cauză şi motivele înfăţişate

Împotriva hotărârii instanţei de fond a exercitat calea de atac a recursului, în condiţiile art. 493 din Codul de procedură civilă, reclamantul A..

Încadrând generic cererea de recurs în dispoziţiile art. 488 Cod procedură civilă, recurentul - reclamant a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinţei recurate, în sensul anulării Hotărârii nr. 1/22.01.2019 a Comisiei Naţionale de Disciplină şi pe cale de consecinţă, redobândirea calităţii de arhitect, în subsidiar, solicită casarea sentinţei cu trimiterea spre rejudecare.

În dezvoltarea criticilor sale, în esenţă, recurentul - reclamant arată că Hotărârea nr. 1/22.01.2019 este nemotivată în fapt, ceea ce duce la nulitatea absolută a acesteia.

Recurentul susţine că nu reprezintă motive: simpla invocare a completului CND, cum că: " documentele suplimentare depuse de reclamant la dosar intaresc acuzaţia de practicare a semnăturii de complezenta. Astfel, din extrasul SIOAR pentru perioada 01.01.2016- 31.12.2017, rezulta ca paratul a solicitat 336 de dovezi de luare in evident a proiectelor, din care 28 au fost response, 2 anulate si 306 soluţionate si eliberate. Prin urmare, se constata ca in perioada in care arhitectul era judecat in cadrul comisiei teritoriale de disciplina a B., acesta a mai solicitat un număr considerabil de dovezi, mai precis, 40 "- în condiţiile în care acest aspect nu face obiectul dosarului cu nr. mai sus menţionat pentru care a fost cercetat disciplinar, astfel încât Comisia de disciplina şi-a depăşit în mod nelegal atribuţiile cu care a fost investită.

Mai mult decât atât, a depus la dosar inscrisuri din care rezultă că în perioada 2016-2017 societatea sa a avut 4 angajaţi, iar acest aspect nu a fost avut în vedere de instanţa de fond, deşi a depus inscrisuri in acest sens.

În ceea ce priveşte menţiunea conform căreia " din încheierea nr. 22971/09.07.2010 a B. rezulta ca arh. A. a fost cercetat disciplinar in trecut fara a se pronunţa o hotărâre de sancţionare", recurentul consideră că acest aspect nu reprezintă circumstanţe agravante în sarcina sa, dimpotrivă, tocmai faptul că nu a mai fost sancţionat, reprezintă un aspect care ar fi trebuit sa fie reţinut în favoarea sa şi nicidecum sa conducă în mod vădit la sancţionarea sa în prezentul dosar.

În ceea ce priveşte reţinerea intimatei - pârâte, conform căreia " Din hotărârea nr. 1/2018 a B. rezultă ca paratul nu a solicitat eliberarea unor dovezi de luare în evidenţă pentru 6 proiecte depuse spre autorizare la primăria com. Baiculesti din jud. Argeş, acest lucru dovedind încalcarea legislaţiei in vigoare.", recurentul susţine că a fost acuzat pe nedrept ca nu ar fi solicitat eliberarea dovezii OAR, nefiind culpa sa, această obligaţie nefiind solicitata de către Primăria care eliberează Certificatul de Urbanism.

Mai susţine recurentul că, acuzaţia filialei că a elaborat un număr " impresionant " de proiecte în perioada 2016- 2017, nu este întemeiata, comisia de disciplina neluand în considerare faptul ca a semnat proiecte ce se întindeau pe o perioadă de o jumătate de an in urma, cele aferente lunii mai invocate fiind un număr de 9 şi acelea magazii si garduri.

Mai mult decât atât, Legea nr. 184/2001 privind organizarea şi exercitarea profesiei de architect, nu impune realizarea unui număr minim sau maxim de proiecte într-o anumita perioada de timp.

Susţine recurentul că instanţa de fond, în mod greşit a reţinut ca nu a angajat în cadrul biroului individual de arhitectura nici un architect sau conductor architect, deşi a depus înscrisuri din care rezulta ca a avut 4 angajaţi.

În ceea ce priveşte reţinerea instanţei de fond în sensul că " reclamantul nu a adus argumente pertinente care sa demonstreze contrariul...", recurentul arată că a depus la dosar insrisuri din care rezulta ca a avut un numar de 4 angajaţi, pentru care a avut încheiate contracte individuale de munca.

De asemenea, susţine recurentul că nu poate fi reţinut nici argumentul invocat de completul de disciplină în motivarea sancţiunii ce i-a fost aplicată, respectiv că starea precara de sănătate nu îi poate permite să se ocupe singur de proiectele pentru care a solicitat luarea in evidenţă, arătând că afirmaţiile făcute la adresa sa şi a activităţii desfăşurate sunt nefondate, nereale si neconforme cu realitatea.

Mai mult decât atât, menţionează recurentul că, pe toata perioada desfăşurării activităţii, a respectat întocmai dispoziţiile legislaţiei in vigoare, mai ales drepturile si obligaţiile impuse de lege, sens în care redă conţinutul articolelor 19 şi 20 din lege.

Într-o ultimă critică recurentul arată că nu au fost respectate nici dispoziţiile art. 38 alin. (5) din Legea nr. 184/2001, ce prevăd că " "(5) Împotriva hotărârii comisiei Teritoriale de disciplină, prin care s-a aplicat una dintre sancţiunile disciplinare prevăzute la alin. (2) lit. a) şi b), se poate formula contestaţie la Comisia Naţională de disciplina în termen de 30 de ţile de la data comunicării hotărârii.", având în vedere că nu i-a fost comunicată hotărârea comisiei teritoriale de disciplină prin care s-a propus aplicarea sancţiunii, astfel încât nu i s-a dat posibilitatea de a formula contestaţie la Comisia Naţionala de Disciplina si implicit de a formula probe si apărări în favoarea sa.

Apărările formulate în cauză

Împotriva recursului promovat de reclamantul A. a formulat întâmpinare intimatul- pârât Ordinul Arhitecţilor din România.

Astfel, în cadrul întâmpinării sale, intimatul a invocat excepţia netimbrării recursului şi excepţia nulităţii recursului, potrivit art. 489 alin. (2) Cod procedură civilă, iar pe fondul recursului a solicitat respingerea acestuia, ca nefondat.

Răspunsul la întâmpinare

Recurentul - reclamant A. a combătut apărările intimatului - pârât, atât cu privire la cele două excepţii invocate, cât şi pe fondul recursului, în cadrul unui Răspuns la întâmpinare, astfel cum permit dispoziţiile art. 4711 alin. (4) C. proc. civ., incidente şi în cazul recursului conform art. 494 din acelaşi act normativ.

Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ. şi dispoziţiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, prin Rezoluţia Preşedintelui completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului din data de 11.05.2020 a fost fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 22.03.2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, când, Înalta Curte, după soluţionarea cu prioritate a celor două excepţii invocate de intimatul - pârât, respectiv excepţia netimbrării şi excepţia nulităţii recursului, în sensul respingerii acestora, pentru motivele expuse în practicaua prezentei hotărâri, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt şi temeiurile de drept ale cauzei, în baza art. 394 C. proc. civ. a declarat dezbaterile închise reţinând dosarul spre soluţionare pe fondul recursului ce face obiectul pricinii deduse judecăţii.

Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din Codul de procedură civilă.

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport cu motivul de casare invocat şi cu apărările din cuprinsul întâmpinării, Înalta Curte constată că recursul promovat de recurentul-reclamant A. este nefondat, urmând a fi respins, pentru considerentele în continuare arătate:

Cu caracter prealabil, Înalta Curte reţine că, în ceea ce priveşte apărările intimatei referitoare la faptul că motivele de recurs nu au fost încadrare conform dispoziţiilor art. 488 din C. proc. civ., respectiv că a fost reiterată parţial poziţia procesuală exprimată în faţa primei instanţe, Înalta Curte constată faptul că, deşi reclamantul a reluat o parte din susţinerile invocate la instanţa de fond, din ansamblul motivelor de recurs pot fi identificate şi critici la adresa hotărării recurate, care pot fi circumscrise şi analizate în raport de motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8) din C. proc. civ., ce vizează încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, fiind invocate motive de nelegalitate privind interpretarea greşită a unor dispoziţii cuprinse în Legea nr. 184/2001.

Analizând, aşadar, hotărârea recurată din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte aminteşte că, potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente, soluţia primei instanţe fiind expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.

Se constată astfel că, prin acţiunea adresată instanţei reclamantul A. a chemat în judecată pârâtul Ordinul Arhitecţilor din România - Comisia de disciplină, solicitând anularea Hotărârii nr. 1/22.01.2019 a Comisiei Naţionale de Disciplină şi, pe cale de consecinţă, redobândirea calităţii de arhitect, daune morale în valoare de 10.000 RON şi plata cheltuielilor de judecată, precum şi suspendarea efectelor acesteia.

Instanţa de fond a respins acţiunea promovată de reclamant, ca nefondată, reţinând legalitatea Hotărârii nr. 1/22.01.2019 emisă de Comisia Naţională de Disciplină din cadrul Ordinului Arhitecţilor din România.

Înalta Curte constată că soluţia primei instanţe este legală, fiind împărtăşită şi de instanţa de control judiciar, pentru că reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a normelor legale incidente raportat la obiectul dedus judecăţii.

Răspunzând punctual criticilor formulate de recurentul - reclamant, Înalta Curte reţine următoarele:

În ceea ce priveşte critica referitoare la nemotivarea în fapt a Hotărârii nr. 1/22.01.2019 a Comisiei Naţionale de Disciplină, în acord cu instanţa de fond şi instanţa de control judiciar constată că, faţă de conţinutul acestei hotărâri, în cadrul căreia se menţionează în mod expres care sunt faptele pentru care s-a efectuat cercetarea disciplinara, sunt indicate în concret probele avute in vedere, susţinerile pârtilor si modul in care s-a făcut încadrarea acestor fapte in rândul abaterilor disciplinare prin încălcările normelor de drept expres indicate, această critică nu poate fi reţinută.

Astfel, raportat la conţinutul acestei hotărâri, în mod corect a reţinut instanţa de fond că Hotărârea nr. 1/22.01.2019 este motivata si fundamentată atât in fapt cât şi in drept; din cuprinsul acesteia rezultând cu claritate care sunt circumstanţele, elementele si probele avute in vedere in cadrul cercetării disciplinare, care sunt motivele argumentate în baza cărora completul de judecată a apreciat ca faptele săvârşite de reclamant se încadrează in sfera de aplicabilitate a Codului Deontologic, a Regulamentului de Organizare si Funcţionare, a Legii nr. 184/2001, fiind făcuta o încadrare în fapt cat si in drept a tuturor faptelor pentru care s-a aplicat sancţiunea disciplinară.

Nici menţiunea din cuprinsul hotărârii, referitoare la faptul că reclamantul a mai fost anterior cercetat disciplinar, fără a fi sancţionat, nu poate fi apreciată că a fost reţinută ca circumstanţă agravantă de către Comisia Naţională de Disciplină, având în vedere sancţiunea ce i-a fost aplicată, respectiv suspendarea dreptului de semnătură pe perioada minimă prevăzută de lege (6 luni).

Cum suspendarea dreptului de semnătură s-a dispus pentru perioada minimă prevăzută de lege, deşi în sarcina recurentului au fost reţinute două abateri disciplinare supuse sancţiunii suspendării dreptului de semnătură (semnătura de complezenţă şi neînregistrarea proiectelor de arhitectură), susţinerea recurentului privind reţinerea unei circumstanţe agravante, este neîntemeiată.

În ceea ce priveşte argumentul recurentului referitor la existenţa celor 4 angajaţi, Înalta Curte, făcând propria analiză a probatoriului administrat la judecata pe fond a pricinii, constată ca fiind corectă reţinerea instanţei de fond în sensul că reclamantul nu a făcut dovada acestei susţineri.

Nici înscrisurile depuse în această etapă procesuală de către recurentul reclamant nu fac dovada că reclamantul, în perioada 01.01.2016 -31.12.2017 ar fi putut elabora, efectiv, cele 336 de proiecte, în condiţiile în care contractul individual de muncă întocmit cu C., ca inginer topograf, a fost încheiat cu timp parţial de doar 2 ore pe zi şi a încetat încă din data de 01.03.2016, iar celelalte 3 contracte individuale de muncă încheiate cu D. şi E. - desenatori tehnici, respectiv cu F. - inginer instalaţii pentru construcţii - au fost tot cu timp parţial, 2 şi 4 ore pe zi, toate încetând încă din data de 31.01.2017, niciuna dintre cele 4 persoane angajate cu timp parţial nefiind arhitect sau conductor arhitect.

De altfel, numărul angajaţilor nu este esenţial, ci capacitatea profesională şi legală a acestora de a contribui la realizarea proiectelor.

Aşadar, nici aceste probe depuse la dosar în faţa instanţei de recurs, nu sunt apte să infirme concluzia Comisiei de disciplină, în sensul că recurentul - reclamant a practicat semnătura de complezenţă, exercitând în mod formal dreptul de semnătură pe proiecte de arhitectură ce nu au fost în realitate elaborate de acesta, având în vedere numărul mare al lucrărilor, recurentul - reclamant fiind singurul arhitect din cadrul biroului individual de arhitectură în măsură să întocmească proiectele de arhitectură, în condiţiile în care celelalte 4 persoane menţionate de acesta au fost cu timp parţial de doar 2 şi 4 ore pe zi, fără a avea capacitatea legală şi profesională de a elabora proiectele de arhitectură.

Instanţa de control judiciar constată că nici argumentul adus de recurentul - reclamant cu privire la lipsa culpei în săvârşirea abaterii disciplinare constând în nesolicitarea dovezii de luare în evidenţă a proiectelor, conform căruia această dovadă trebuia solicitată de primăria care eliberează certificatul de urbanism, nu poate fi primit, raportat la dispoziţiile art. 10 lit. d) din Regulamentul-cadru privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea filialelor teritoriale ale Ordinului Arhitecţilor din România, coroborate şi cu art. 6 alin. (2) din Normele de aplicare a Legii nr. 184/2001 aprobate prin H.G. nr. 932/2010, conform cărora membrilor filialelor teritoriale le revine obligaţia "să solicite înregistrarea la filială a tuturor proiectelor de arhitectură pentru care au exercitat dreptul de semnătură, a proiectelor aferente documentaţiei tehnice pentru autorizarea executării lucrărilor de construire, documentaţiei tehnice pentru autorizarea lucrărilor de desfiinţare, documentaţiei tehnice pentru autorizarea lucrărilor aferente organizării executării lucrărilor, după caz".

Prin urmare, obligaţia de înregistrare la Filialele teritoriale ale OAR a proiectelor pentru care s-a exercitat dreptul de semnătură al arhitectului este o obligaţie expres prevăzută de actele cu forţă juridică obligatorie aplicabile tuturor membrilor OAR în exercitarea profesiei de arhitect, fără să existe niciun text de lege care sa condiţioneze obligaţia arhitectului de a înregistra proiectele la filiala OAR de existenţa unei atare menţiuni în cuprinsul certificatului de urbanism. Aşadar, înregistrarea proiectelor la filiala OAR este o obligaţie care incumbă arhitectului care elaborează proiectul, independent de conduita altor autorităţi sau de conţinutul unor alte acte care se eliberează in procedura autorizării unui proiect.

Ca atare, neînregistrarea proiectelor reprezintă o încălcare a unei obligaţii exprese si mai mult decât atât, săvârşirea acestei fapte atrage răspunderea disciplinara a arhitectului, fiind reglementata în mod expres ca abatere disciplinara de art. 97 alin. (1) lit. g) din Regulamentul de organizare si funcţionare a OAR.

Nefondată este şi critica privind nerespectarea dispoziţiilor art. 38 alin. (5) din Legea nr. 184/2001, urmare a necomunicării hotărârii comisiei teritoriale de disciplină.

Înalta Curte reţine că, faţă de conţinutul acestor dispoziţii, ce prevăd că "(5) Împotriva hotărârii comisiei teritoriale de disciplină, prin care s-a aplicat una dintre sancţiunile disciplinare prevăzute la alin. (2) lit. a) şi b), se poate formula contestaţie la Comisia Naţională de disciplina în termen de 30 de zile de la data comunicării hotărârii.", în condiţiile în care, prin hotărârea comisiei teritoriale de disciplină nu i-a fost aplicată recurentului -reclamant niciuna din cele două sancţiuni disciplinare prevăzute la alin. (2) lit. a) şi b), ci doar s-a propus aplicarea sancţiunii prevăzute de art. 39 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 184/2001, de către Comisia Naţională de Disciplină, potrivit competenţei sale exclusive, în mod corect a reţinut instanţa de fond că textul invocat nu este incident în cauză, deoarece sancţiunea disciplinară a fost aplicată de către Comisia Naţională de Disciplină, conform art. 39 alin. (2) lit. c), iar nu de către colegiul director teritorial, la propunerea comisiei teritoriale de disciplină, conform lit. a) şi b) din Legea nr. 184/2001.

În concluzie, Înalta Curte constată că argumentele expuse de recurentul-reclamant în calea de atac a recursului nu sunt apte să determine reformarea hotărârii de fond, care, astfel cum s-a reţinut, a fost dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept material incidente în cauză.

Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru aceste considerente, nefiind identificate motive de casare a sentinţei, prin prisma prevederilor ar. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul formulat de reclamantul A., ca nefondat, cu consecinţa menţinerii, ca legale, a hotărârii instanţei de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 135/2019 din 10 octombrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 22 martie 2022.