Insurers' Guarantee Fund liability for moral damages constrained by positive res judicata of civil judgment on insolvent insurer's liability

Şedinţa publică din data de 22 martie 2022

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la data de 19.11.2018 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2018, reclamanţii A., B., C., D., E. şi F. în contradictoriu cu pârâtul FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAŢILOR au solicitat instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună anularea parţială a Deciziei de respingere parţială a cererii de despăgubire nr. x/27.05.2016 şi obligarea pârâtului la plata următoarelor sume:

- către contestatoarea A. - soţie a defunctului G., suma de 10.000 Euro, cu titlu de daune morale şi suma de 2480 RON reprezentând cheltuieli de judecată, respectiv onorariu avocat;

- către contestatoarea B. - fiică a defunctului G., suma de 10.000 Euro, cu titlu de daune morale;

- către contestatoarea C. - fiică a defunctului G., suma de 10.000 Euro, cu titlu de daune morale;

- către contestatoarea D.- mamă a defunctului H., suma de 10.000 Euro, cu titlu de daune morale;

- către contestatorul E. - tată a defunctului H., suma de 10.000 Euro cu titlul de daune morale;

- către F.- soră a defunctului H., suma de 5000 Euro, cu titlu de daune morale şi suma de 2480 RON reprezentând cheltuieli de judecată respectiv onorariu avocat;

- către contestatorii A., B., C., D., E., F. a sumei de 2596,85 RON reprezentând cheltuieli de judecată la instanţa civilă, (transport avocat la instanţă, cazare avocat, cheltuieli poştale), precum şi

- menţinerea Decizia nr. 17435/26.10.2018 cu privire la daunele materiale stabilite, acestea fiind corect cuantificate şi acordate, cu cheltuieli de judecată pe cale separată.

Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1642 pronunţată în data de 07.05.2019 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea formulată de reclamanţii A., B., C., D., E. şi F. în contradictoriu cu pârâtul FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAŢILOR, ca neîntemeiată.

Calea de atac a recursului exercitată în cauză şi motivele înfăţişate

Împotriva hotărârii instanţei de fond au exercitat calea de atac a recursului, în condiţiile art. 493 din Codul de procedură civilă, reclamanţii A., B., C., D., E. şi F..

Încadrând criticile în motivele de nelegalitate prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 7 şi 8 C. proc. civ., recurenţii- reclamanţi au solicitat casarea hotărârii recurate şi, rejudecând cauza pe fond, să se dispună admiterea contestaţiei, astfel cum a fost formulată, cu consecinţa obligării intimatului la plata următoarelor sume:

- către recurenta A., soţie a defunctului G.- suma de 10.000 euro cu titlu de daune morale şi suma de 2480 RON reprezentând cheltuieli de judecată, respectiv onorariu de avocat,

- către recurenta B., fiică a defunctului G. - suma de 10.000 euro cu titlu de daune morale,

- către recurenta C., fiică a defunctului G. - - suma de 10.000 euro cu titlu de daune morale,

- către recurenta D., mamă a defunctului H. - suma de 10.000 euro cu titlu de daune morale,

- către recurentul E., tată al defunctului H.- - suma de 10.000 euro cu titlu de daune morale,

- către recurenta F., soră a defunctului H. - suma de 5.000 euro, cu titlu de daune morale şi suma de 2.480 RON reprezentând cheltuieli de judecată, respectiv onorariu de avocat

- către recurenţii A., B., C., D.. E., F. a sumei de 2596,85 RON reprezentând cheltuieli de judecata la instanţa civilă (transport avocat la instanţă, cazare avocat, cheltuieli poştale)

În dezvoltarea motivelor de recurs, în esenţă, recurenţii -reclamanţi au susţinut că instanţa de fond a încălcat normele de drept material, respectiv dispoziţiile art. 1381 şi următoarele din C. civ., respectiv principiul reparării integrale a prejudiciului, încălcând totodată autoritatea de lucru judecat a sentinţei civile nr. 25/15.01.2016 pronunţată de Tribunalul Timiş, secţia a II-a civilă, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 734 din 29.09.2016 a Curţii de Apel Timişoara, în cadrul căreia s-a tranşat aspectul culpei în producerea accidentului rutier care să stă la baza cererii de despăgubire.

Astfel, susţin recurenţii că, în considerentele Deciziei nr. 734/29.09.2016 a Curţii de Apel Timişoara se retine, Curtea apreciază ca fiind justa si conforma cu ansamblul probator administrat in cauza concluzia primei instanţe atât in ceea ce priveşte culpa comuna a celor doi şoferi, cat si contribuţia de culpa de 50% fiecare., Aceste considerente beneficiază de autoritatea de lucru judecat, în sens pozitiv, neputand fi contrazise de o alta hotărâre judecătorească.

Revenind asupra izvorului pretenţiilor, culpa comuna, de 50%, stabilită de Curtea de Apel Timişoara, se manifesta fata de asigurătorii RCA astfel: 1) Poliţa de asigurare RCA pentru autoturismul cu numărul de înmatriculare x condus de numita I. valabilă la data producerii accidentului (09.08.2012), este încheiată cu S.C. J. SA(m insolventa, in prezent) 2) autoturismul marca x, înmatriculat cu numărul x, condus de numitul K. era asigurat pentru răspundere civilă auto la data accidentului la L. S.A.

Cum o instanţa de judecata a statuat asupra culpei în proporţie de 50% in sarcina celor doi conducători auto, I., asigurata la J. S.A. si K., asigurat la L., pentru acoperirea prejudiciului cauzat răspuns cele doua societăţi de asigurare.

Situaţia juridica a societăţii J., de intrare in faliment, a determinat imposibilitatea recuperării prejudiciului aferent culpei conducătorului auto asigurat la J., acesta fiind motivul pentru care, prin prezentul demers recurenţii solicită obligarea paratei la plata unor despăgubiri identice ca si cuantum ca si cele la care a fost obligata societatea L. de către instanţa de judecată care a stabilit culpa şi a evaluat prejudiciul integral.

Împrejurarea că obligaţia de plată a despăgubirilor nu putea fi stabilită printr-un demers civil, pe calea de dreptului comun, este o chestiune lămurită, acesta fiind şi motivul pentru care reclamanţii s-au adresat cu cerere de despăgubire la FGA, urmând procedura administrativă instituită prin legea specială.

Susţin recurenţii că tripla identitate, de părţi, obiect şi cauză, despre care face vorbire instanţa de fond trebuie reţinută în situaţia invocării excepţiei autorităţii de lucru judecat, însă în cazul în care se invocă efectul pozitiv al lucrului judecat de care se bucură orice hotărâre judecătorească, instanţa este obligată să ţină cont de ea.

Concluzionând, recurenţii invocă faptul că instanţa, prin respingerea contestaţiei, a încălcat puterea de lucru judecat a Deciziei nr. 734/29.09.2016 a Curţii de Apel Timişoara, care, pe lângă procentul de culpă, a statuat definitiv şi asupra cuantumului despăgubirilor integrale la care sunt îndreptăţiţi reclamanţii, respectiv " suma de 20.000 euro pentru reclamanţii care au calitatea de soţ, părinte sau copilş al persoanei decedate şi 10.000 euro pentru acei dintre reclamanţi care au calitatea de frate sau soră, cu precizarea că obligaţia de plată a acestor despăgubiri a fost divizată ca urmare a stabilirii culpei comune a celor doi şoferi implicaţi în accident.."

Cum dispozitivul sentinţei civile nr. 25/15.01.2016 pronunţată de Tribunalul Timiş, astfel cum a fost modificat prin decizia civilă nr. 734/29.09.2016 a Curţii de Apel Timişoara a obligat doar L. la plata către reclamanţi a despăgubirilor înjumătăţite, cealaltă jumătate trebuie suportată de FGA, fiind o creanţă certă, lichidă şi exigibilă, stabilită faţă de asiguratorul J. - în faliment, printr-o hotărâre judecătorească. Consideră astfel că, în condiţiile date, hotărârea recurată încalcă normele de drept în materia răspunderii civile delictuale, care statuează că " Prejudiciul se repară integral, dacă prin lege nu se prevede altfel" şi ale art. 1383 C. civ., care stabileşte că "Între cei care răspund solidar, sarcina reparaţiei se împarte proporţional în măsura în care fiecare a participat la cauzarea prejudiciului ori potrivit cu intenţia sau cu gravitatea culpei fiecăruia, dacă această participare nu poate fi stabilită. În cazul în care nici astfel nu se poate împărţi sarcina reparaţiei, fiecare va contribui în mod egal la repararea prejudiciului".

Curtea de Apel Bucureşti a apreciat in mod nelcgal faptul ca intimatul a " stabilit in mod corect cuantumul daunelor morale " precizând ca acestea au avut la baza " Procedura de soluţionare pe calc amiabila a pretenţiilor pecuniare (morale si matrialc) izvorâte din cazuri de vătămări corporale si decese,,.

De asemenea, Curtea de Apel Bucureşti, retine în mod eronat faptul că recurgerea la o procedura internă standardizată nu contravine vreunei prevederi legale si nici nu este de natură a leza dreptul presoanei îndreptăţite de a primi daune morale, ci, dimpotrivă, are rolul de a asigura transparenţa în procesul adoptării soluţiei administrative, precum si a unui tratament echitabil pentru fiecare dintre persoanele îndreptatite la primirea unor astfel de despăgubiri, întrucât solicită instanţei să aibă in vedere faptul ca este un simplu înscris sub semnătura privată, care nu are valoarea unei norme legale, iar daca daunele s-ar acorda doar în baza acestei proceduri, s-ar ignora dispoziţiile legale în materia daunelor morale, principiile de drept naţionale şi convenţionale în această materie, care impun repararea integrala a prejudiciului moral.

Fata de considerentele din sentinţa atacată, privind corecta individualizare a sumelor prin decizia emisa de parată, solicită a se reţine nelegalitatea acestora, raportat la faptul ca aceasta " procedura internă, nu are valoare de " lege", în sens larg, nu conţine criterii obiective de cuantificare a daunelor, dincolo de faptul că, in speţă, s-a încalcat autoritatea de lucru judecat.

Aceasta procedura interna, prin raportarea intimatului la sumele consemnate în Ghidul elaborat de Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii, procedura pe care instanţa de fond o confirmă, este nelegală, fiind cunoscut faptul că, în prezent, la nivel legislativ, nu există criterii obiective, abstracte (respectiv, acele criterii precise, cuantificabile) de stabilire a despăgubirilor băneşti pentru repararea prejudiciilor morale, astfel încât instanţele se "ghidează" după criterii subiective, variabile, prin raportare la jurisprudenţă şi legislaţie. Cunoscând aceste premise legislative, asigurătorii, sub egida Fondului de Protecţie a Victimelor Străzii, au elaborat Ghidul, despre care susţin că reprezintă o statistică elocventă a practicii judiciare cu privire la daune morale.

In principal trebuie reţinut faptul că Ghidul emis de FPVS nu este o lege, ci doar un îndrumar care poate fi folosit, în primul rând, de cei care l-au redactat şi, eventual, preluat de agurători întrucât îi avantajează indubitabil pe cei care trebuie să plătească şi îi dezavantajează pe cei care trebuie să fie despăgubiţi.

Adevăratul scop al emiterii/publicării acestui Ghid a fost, de fapt, dorinţa firmelor de asigurare dse a face tot posibilul pentru o diminuare drastică a cuantumului daunelor morale acordate. Făcând o analiză a cuantumului daunelor acordate înainte de emiterea acestui Ghid, este lesne de observat că tenditţa era de creştere a daunelor, având în vedere evoluţia economică din ultimii ani precum şi particularităţile fiecărei speţe dedusă judecăţii. După emiterea Ghidului, având în vedere lobby-ul agresiv făcut de către asiguratori, daunele morale acordate au fost în scădere.

Cu privire la "Ghidul pentru soluţionarea daunelor morale în România pe cale amiabilă", elaborat de Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii (F.P.V.S), mai trebuie avut în vedere şi faptul că acesta este un înscris sub semnătură privată, care nu are valoarea unei norme legale şi dacă daunele s-ar acorda doar în baza acestui Ghid, s-ar ignora dispoziţiile legale în materia daunelor morale, principiile de drept naţionale şi convenţionale în această materie care impun repararea integrală a prejudiciului moral. Un aspect foarte important, constă în faptul că deciziile la care se face referire în anexa de la Ghid sunt în marea lor majoritate eronate.

Ceea ce este, totuşi, de remarcat este faptul că hotărârile judecătoreşti exemplificate în Ghid, vizează doar soluţii pronunţate între anii 2009-2010, soluţii pronunţate de către instanţele penale, singurul criteriu al selectării acestora pentru introducerea în Ghid fiind condamnarea civilă a asigurătorului la "suma cea mai mică, . Tangenţial, se poate observa că, în mai multe aceste aceste speţe, la o minimă lecturare a deciziilor, sumele acordate cu titlu de daune morale coincid cu sumele pretinse prin acţiune civilă/cerere de constituire de parte civilă, de către organele interesate.

Cu toate acestea, problema majoră cu privire la acest Ghid constă în faptul că este bazat pe o pretinsă jurisprudenţă, imposibil de verificat pe site-ul indicat de către autorii ghidului, iar asigurătorii- fără a face o minimă verificare asupra a ceea ce se susţine în ghid şi care, totuşi, le periclitează credibilitatea- solicită instanţelor de judecată să ţină cont de evaluările din acesta, de media daunelor stipulate în cuprinsul lui, medie despre carese poate afirma, fără putinţă de tăgadă, că nu poate fi verificată şi nu poate fi luată în considerare.

În final recurenţii invocă prevederile art. 49 alin. (2) din Ordinul CSA nr. 14/2011, ce au caracter imperativ, susţinând deopotrivă că în cuprinsul acestora, respectiv la alin. (2) pct. d) nu este prevăzut ca daunele morale să fie acordate şi în funcţie de anumite studii, ci doar în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa din România.

Pentru aceste motive solicită admiterea recursului, astfel cum a fost formulat.

Apărările formulate în cauză

Deşi cererea de recurs i-a fost comunicată în termenul legal, intimatul - pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor nu a combătut motivele de recurs în cadrul unei întâmpinări, conform art. 4711 alin. (3) C. proc. civ., incidente şi în cazul recursului, conform art. 490 alin. (2) din acelaşi act normativ.

Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ. şi dispoziţiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, prin Rezoluţia Preşedintelui completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului din data de 11.05.2020 a fost fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 22 martie 2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, când,luând act de solicitarea recurenţilor, de judecare a cauzei în lipsă, Înalta Curte, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt şi temeiurile de drept ale cauzei, în baza art. 394 C. proc. civ. a declarat dezbaterile închise reţinând dosarul spre soluţionare pe fondul recursului ce face obiectul pricinii deduse judecăţii.

Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport cu criticile formulate şi cu normele legale aplicabile litigiului dedus judecăţii, Înalta Curte constată că recursul promovat de reclamanţii D., C., B., A., F. şi E. este fondat, urmând a fi admis, pentru considerentele expuse în continuare:

În prealabil, Înalta Curte reţine că, în cadrul recursului reclamanţii au formulat crititi doar cu privire la soluţia data de prima instanţă cererii de acordare a daunelor morale, fără a combate susţinerile instanţei cu privire la nelegalitatea cererii de acordare a cheltuielilor de judecată efectuate în cadrul procesului civil ce a format obiectul dosarului nr. x/2014, motiv pentru care hotărârea recurată va fi analizată doar în limitele învestirii instanţei, soluţia de respingere a cererii de obligare a pârâtului Fondul de Garantare a Asiguraţilor la plata cheltuielilor de judecată stabilite prin sentinţa civilă nr. 25/15.01.2016 pronunţată de Tribunalul Timiş, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 734/29.09.2016 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara şi Decizia nr. 2008/17.05.2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul anterior menţionat, urmând a fi menţinută ca atare.

Argumente de fapt şi de drept relevante

Din actele dosarul rezultă că, în fapt, la data de 09.08.2012, în jurul orei 09:30, autoturismul marca x cu numărul de înmatriculare x, condus de numita I., se deplasa în direcţia Cărpiniş - Beregău Mare. In acelaşi timp, însă din direcţia opusă, se deplasa autoturismul marca x, înmatriculat cu numărul x, condus de numituil K.. La km 21+930 metri, s-a produs impactul celor două autoturisme evoluând după impact în mişcări plan paralele, autoturismul marca x răsturnându-se în şanţul din partea dreaptă a drumului în direcţia Beregsău- Cărpinoş. In urma impactului a rezultat decesul ambilor conducători auto, precum şi a numiţilor G. şi H., ambii pasageri în autoturismul x, precum şi vătămarea corporală a numiţilor M. şi N..

Astfel, prin Rezoluţia Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara, în Dosarul nr. x/2012 s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de numita I., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă prevăzută şi pedepsită de art. 178 alin. (2) şi (5) C. pen. (victime G. şi H.) întrucât în cauză a intervenit decesul făptuitoarei.

Poliţa de asigurare RCA (obligatorie), pentru autoturismul cu numărul de înmatriculare x condus de numita I. valabilă la data producerii accidentului (09.08.2012), este încheiată cu S.C. J. S.A., iar autoturismul marca x, înmatriculat cu numărul x, condus de numitul K. era asigurat pentru răspundere civilă auto la data accidentului la L. S.A.

Toţi membri familiilor celor 4 decedaţi şi cele două persoane rănite în acel tragic accident s-au adresat Tribunalului Timiş pentru obligarea asigurătorilor de răspundere civilă auto la plata de daune materiale şi morale, toate dosarele fiind acvirate la Dosarul nr. x/2014.

Prin sentinţa civilă nr. 25/15.01.2016, pronunţată de Tribunalul Timiş în acest dosar, s-a stabilit o culpă egală (de câte 50%) în sarcina celor doi conducători auto implicaţi în accident şi, corelativ s-a stabilit o obligaţie comună şi egală (de câte 50%) şi în sarcina celor doi asigurători de răspundere civilă, respectiv L. S.A., respectiv J. S.A., aliată la acel moment în procedură de faliment. În cursul judecăţii la instanţa de fond a fost introdus, în calitate de garant al obligaţiei de plată, în locul pârâtei J. S.A Fondul de Garantare a Asiguraţilor.

Prin această sentinţă instanţa de fond a admis în parte acţiunea civilă formulată şi a obligat S.C. L. S.A. să achite despăgubiri reclamanţilor după cum urmează: pentru A., soţia decedatului G.- daune morale în cuantum de 10.000 euro, daune materiale în cuantum de 2.121,50 RON, şi cheltuieli de judecată în sumă de 2.480 RON, reprezentând onorariu de avocat; pentru B., fiica decedatului G.- daune morale în cuantum de 5.000 euro; pentru C., fiica decedatului G.- daune morale în cuantum de 5.000 euro; pentru D., mama decedatului H. - daune morale în cuantum de 10.000 euro şi 4143,31 Iei daune materiale; pentru E., tatăl decedatului H.- daune morale în cuantum de 10.000 euro; pentru F., sora decedatului H.- daune morale în cuantum de 5.000 euro şi a sumei de 2.480 RON reprezentând onorariu de avocat; către reclamanţii A., B., C., D., E., F. a sumei de 2596,85 RON reprezentând cheltuieli de judecată (transport avocat la instanţă, cazare avocat, cheltuieli postă).

Totodată, FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAŢILOR a fost obligat să achite despăgubiri reclamanţilor după cum urmează: pentru A., soţia decedatului G. - daune morale în cuantum de 10.000 euro, daune materiale în cuantum de 2.121,50 RON, şi cheltuieli de judecată în sumă de 2.480 RON, reprezentând onorariu de avocat; pentru B., fiica decedatului G.- daune morale în cuantum de 5.000 euro, pentru C., fiica decedatului G.- daune morale în cuantum de 5.000 euro; pentru D., mama decedatului H. - daune morale în cuantum de 10.000 euro şi 4143,31 RON daune materiale; pentru E., tatăl decedatului H.- daune morale în cuantum de 10.000 euro; pentru F., sora decedatului H. - daune morale în cuantum de 5.000 euro şi a sumei de 2.480 RON reprezentând onorariu de avocat către reclamanţii A., B., C., D., E., F. a sumei de 2596,85 RON reprezentând cheltuieli de judecată (transport avocat la instanţă, cazare avocat, cheltuieli postă).

Împotriva acestei Sentinţe au formulat apel toate părţile din dosar şi, prin decizia civilă nr. 734 din 29.09.2016 au fost înlăturate din dispozitivul sentinţei primei instanţe toate obligaţiile stabilite în sarcina FONDULUI DE GARANTARE A ASIGURAŢILOR, având în vedere că procedura de stabilire a despăgubirilor în sarcina Fondului este una specială, în contencios administrativ.

Instanţa de Apel a majorat cuantumul daunelor morale în favoarea reclamantelor B. si C. la plata cărora a fost obligată L. S.A. la câte 10.000 Euro fiecare.

De asemenea, instanţa de apel a păstrat concluzia primei instanţe privind culpa comună egală a celor doi conducători auto în producerea accidentului si, corelativ, a obligaţiei celor doi asigurători de răspundere civilă auto la care erau încheiate poliţele de asigurare a celor două autovehicule implicate în accident.

Împotriva acestei Decizii au formulat recurs 7 reclamanţi, recursul acestora fiind respins de către I.C.C.J. prin Decizia 2008 din 17.05.2018.

Prin Decizia nr. 17435/26.10.2018 emisă de pârât, contestată în cauza de faţă, Fondul de Garantare a Asiguraţilor a admis cererea de plată formulată de petenţii A. - pentru suma de 2.121,50 RON daune materiale şi 26.255 daune morale, B. pentru suma de 21.939,50 RON daune morale, C. pentru suma de 21.939,50 RON daune morale, D. pentru suma de 4.143,30 RON daune materiale şi 37.548,50 RON daune morale, E. pentru suma de 37.548,50 RON daune morale şi F. pentru suma de 14.956 RON daune morale, respingând cererea de plată formulată de petenţi, cu privire la diferenţa dintre suma solicitată şi cea acordată.

La stabilirea daunelor materiale, Fondul de Garantare a Asiguraţilor a avut în vedere sentinţa civilă nr. 25/15.01.2016 pronunţată în dosarul nr. x/2014, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 734/29.09.2016.

În ceea ce priveşte daunele morale, deşi, în cadrul aceleiaşi sentinţe, instanţa a stabilit şi cuantumul acestora, FGA nu le-a mai avut în vedere, ci s-a raportat la sumele consemnate în Ghidul elaborat de Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii şi

"la cele menţionate la alineatele precedente", reţinând că, "pentru acest caz se justifică acordarea următoarelor sume:

- 2.121,50 RON cu titlu de daune materiale şi 52.510 RON cu titlu de daune morale pentru A. (soţia victimei)

- 43.879 RON cu titlu de daune morale pentru B. (fiica victimei)

- 43.879 RON cu titlu de daune morale pentru C. (fiica victimei)

- 4.143,30 RON cu titlu de daune materiale şi 75.097 RON cu titlu de daune morale pentru D. (mama victimei)

- 75.097 RON cu titlu de daune morale pentru E. (tatăl victimei)

- 29.912 RON cu titlu de daune morale pentru F. (sora victimei), dar, având în vedere că, din punctul de vedere al vinovăţiei în producerea evenimentului rutier reclamat speţa se încadrează în culpă comună, va achita jumătate din suma calculată cu titlu de daune morale, pentru fiecare petent în parte, rezultând următoarele: pentru A. (soţia victimei) 2.121,50 RON daune materiale şi 26.255 daune morale, pentru B. (fiica victimei) suma de 21.939,50 RON cu titlu de daune morale, pentru C. (fiica victimei) suma de 21.939,50 RON daune morale, pentru D. (mama victimei) suma de 4.143,30 RON daune materiale şi 37.548,50 RON cu titlu de daune morale, pentru E. (tatăl victimei) suma de 37.548,50 RON cu titlu de daune morale şi pentru F. (sora victimei) suma de 14.956 RON daune morale.

Prin contestaţia formulată în faţa instanţei, reclamanţii au solicitat anularea parţială a Deciziei nr. 17435/26.10.2018 emisă de Fondul de Garantare a Asiguraţilor, respectiv doar cu privire la daunele morale şi la cheltuielile de judecată, solicitând obligarea intimatului la următoarele sume:

- - către reclamanta A. - soţie a defunctului G., suma de 10.000 Euro, cu titlu de daune morale şi suma de 2480 RON reprezentând cheltuieli de judecată, respectiv onorariu avocat;

- către reclamanta B. - fiică a defunctului G., suma de 10.000 Euro, cu titlu de daune morale;

- către reclamanta C. - fiică a defunctului G., suma de 10.000 Euro, cu titlu de daune morale;

- către reclamanta D.- mamă a defunctului H., suma de 10.000 Euro, cu titlu de daune morale;

- către reclamantul E. - tată a defunctului H., suma de 10.000 Euro cu titlul de daune morale;

- către reclamanta F.- soră a defunctului H., suma de 5000 Euro, cu titlu de daune morale şi suma de 2480 RON reprezentând cheltuieli de judecată respectiv onorariu avocat;

- către reclamanţii A., B., C., D., E., F. a sumei de 2596,85 RON reprezentând cheltuieli de judecată la instanţa civilă, (transport avocat la instanţă, cazare avocat, cheltuieli poştale), precum şi

Solicită deopotrivă menţinerea Deciziei nr. 17435/26.10.2018 cu privire la daunele materiale stabilite, apreciind că acestea au fost corect cuantificate şi acordate.

Instanţa de fond a constatat ca fiind legală decizia pronunţată de Fondul de Garantare a Asiguraţilor, reţinând că pârâtul are dreptul de a face propria evaluare a daunelor morale pe care trebuie să le plătească, acestuia neputându-i-se impune evaluarea prejudiciului făcută de instanţa civilă în cadrul unui proces în care nu sunt întrunite condiţiile triplei identităţi de părţi, obiect şi cauză prevăzute de art. 430 C. proc. civ.

Astfel, a reţinut că FGA a stabilit în mod corect cuantumul daunelor morale raportându-se la Procedura de soluţionare pe cale amiabilă a pretenţiilor pecuniare izvorâte din cazuri de vătămări corporale şi decese" aprobată prin Decizia nr. 74/02.08.2018, ce reprezintă o procedură internă validată de asiguratorul J. S.A. şi folosită de lichidatorul judiciar în analiza cererilor de creanţă formulate de creditori pentru înscrierea la masa credală.

Şi cererea de obligare a pârâtului Fondul de Garantare a Asiguraţilor la plata cheltuielilor de judecată efectuate în cadrul procesului civil din dosarul nr. x/2014, a fost respinsă de prima instanţă, cu motivarea că acestea nu se încadrează în categoria despăgubirilor rezultate din contractele de asigurare facultative şi obligatorii prevăzute de art. 1 alin. (3) din Legea nr. 213/2015, ci sunt cheltuieli de judecată ce pot fi suportate de părţile ditr-un proces, ca urmare a culpei procesuale a celui care a pierdut respectivul proces.

Cum în cadrul recursului nu s-au formulat critici şi cu privire la soluţia ce a fost dată cererii de acordare a cheltuielilor de judecată, aceasta va fi menţinută, ca legală.

Analizând hotărârea recurată prin prima motivelor invocate, a probelor administrate şi a dispoziţiilor legale aplicabile în speţa de faţă, Înalta Curte constată că, în ceea ce priveşte daunele morale ce au fost stabilite de Fondul de Garantare a Asiguraţilor, soluţia instanţei de fond, de respingere a acestora, constatând legalitatea deciziei Fondului de Garantare a Asiguraţilor, sub acest aspect, este nelegală din raţiuni care ţin de interpretarea şi aplicarea greşită a prevederilor legale incidente litigiului dedus prezentei judecăţi.

Astfel, se constată că, prin sentinţa civilă nr. 25/15.01.2016, pronunţată de Tribunalul Timiş în Dosar nr. x/2014 instanţa de fond a admis în parte acţiunea civilă formulată şi a obligat S.C. L. S.A. să achite despăgubiri reclamanţilor după cum urmează: pentru A., soţia decedatului G.- daune morale în cuantum de 10.000 euro, daune materiale în cuantum de 2.121,50 RON, şi cheltuieli de judecată în sumă de 2.480 RON, reprezentând onorariu de avocat; pentru B., fiica decedatului G.- daune morale în cuantum de 5.000 euro; pentru C., fiica decedatului G.- daune morale în cuantum de 5.000 euro; pentru D., mama decedatului H. - daune morale în cuantum de 10.000 euro şi 4143,31 Iei daune materiale; pentru E., tatăl decedatului H.- daune morale în cuantum de 10.000 euro; pentru F., sora decedatului H.- daune morale în cuantum de 5.000 euro şi a sumei de 2.480 RON reprezentând onorariu de avocat; către reclamanţii A., B., C., D., E., F. a sumei de 2596,85 RON reprezentând cheltuieli de judecată (transport avocat la instanţă, cazare avocat, cheltuieli postă).

Totodată, FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAŢILOR a fost obligat să achite despăgubiri reclamanţilor după cum urmează: pentru A., soţia decedatului G. - daune morale în cuantum de 10.000 euro, daune materiale în cuantum de 2.121,50 RON, şi cheltuieli de judecată în sumă de 2.480 RON, reprezentând onorariu de avocat; pentru B., fiica decedatului G.- daune morale în cuantum de 5.000 euro, pentru C., fiica decedatului G.- daune morale în cuantum de 5.000 euro; pentru D., mama decedatului H. - daune morale în cuantum de 10.000 euro şi 4143,31 RON daune materiale; pentru E., tatăl decedatului H.- daune morale în cuantum de 10.000 euro; pentru F., sora decedatului H. - daune morale în cuantum de 5.000 euro şi a sumei de 2.480 RON reprezentând onorariu de avocat către reclamanţii A., B., C., D., E., F. a sumei de 2596,85 RON reprezentând cheltuieli de judecată (transport avocat la instanţă, cazare avocat, cheltuieli postă).

Împotriva acestei Sentinţe au formulat apel toate părţile din dosar şi, prin decizia civilă nr. 734 din 29.09.2016 au fost înlăturate din dispozitivul sentinţei primei instanţe toate obligaţiile stabilite în sarcina FONDULUI DE GARANTARE A ASIGURAŢILOR, având în vedere că procedura de stabilire a despăgubirilor în sarcina Fondului este una specială, în contencios administrativ.

Instanţa de Apel a majorat cuantumul daunelor morale în favoarea reclamantelor B. si C. la plata cărora a fost obligată L. S.A. la câte 10.000 Euro fiecare.

De asemenea, instanţa de apel a păstrat concluzia primei instanţe privind culpa comună egală a celor doi conducători auto în producerea accidentului si, corelativ, a obligaţiei celor doi asigurători de răspundere civilă auto la care erau încheiate poliţele de asigurare a celor două autovehicule implicate în accident.

Împotriva acestei Decizii au formulat recurs 7 reclamanţi, recursul acestora fiind respins de către I.C.C.J. prin Decizia 2008 din 17.05.2018.

Deşi, prin Decizia nr. 17435/26.10.2018, Fondul de Garantare a Asiguraţilor, în acordarea daunelor materiale, s-a raportat la sumele stabilite prin sentinţa civilă nr. 25/15.01.2016, pronunţată în dosarul nr. x/2014, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 734/29.09.2016 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara şi Decizia nr. 2008/17.05.2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în privinţa daunelor morale, chiar dacă în respectiva sentinţă şi acestea fuseseră stabilite de instanţă, Fondul de Garantare nu a mai ţinut cont de cele statuate în mod definitiv de instanţă, ci le-a redus la jumătate, făcând propria evaluare, prin raportare la "Procedura de soluţionare pe cale amiabilă a pretenţiilor pecuniare (morale şi materiale) izvorâte din cazuri de vătămări corporale şi decese" aprobată prin Decizia nr. 74/02.08.2018.

Prima instanţă a reţinut că Fondul de Garantare are dreptul de a stabili cuantumul daunelor morale pe care trebuie să le plătească, în considerarea faptului că nu i se poate impune evaluarea prejudiciului făcută de instanţa civilă în cadrul unui proces în care nu sunt întrunite condiţiile triplei identităţi de părţi, obiect şi cauză, prevăzute de art. 430 C. proc. civ.

Contrar considerentelor instanţei de fond, Înalta Curte, fără a constata existenţa autorităţii de lucru judecat raportat la hotărârea judecătorească anterior menţionată, reţine puterea de lucru judecat a acestei hotărâri, în considerarea faptului că aspectele dezlegate prin sentinţa civilă nr. 25/15.01.2016 pronunţată de Tribunalul Timiş, astfel cum a rămas definitivă prin decizia civilă nr. 734/29.06.2016 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, se impun cu putere de lucru judecat şi în această cauză.

Deşi, prin decizia civilă nr. 734 din 29.09.2016 a fost înlăturat din dispozitivul sentinţei primei instanţe toate obligaţiile stabilite în sarcina Fondului de Garantare a Asiguraţilor, pe motivul că procedura de stabilire a despăgubirilor în sarcina acestuia este una specială, de contencios administrativ, instanţa de apel a păstrat concluzia primei instanţe privind culpa comună egală a celor doi conducători auto în producerea accidentului şi corelativ, obligaţia celor doi asiguratori de răspundere civilă auto la care erau încheiate poliţele de asigurare a celor două autovehicule implicate în accident, statuând definitiv şi asupra cuantumului despăgubirilor integrale la care sunt îndreptăţiţi recurenţii - reclamanţi, respectiv "suma de 20.000 euro pentru reclamanţii care au calitatea de soţ, părinte sau copil al persoanelor decedate şi 10.000 euro pentru acei dintre reclamanţi care au calitatea de frate sau soră, cu precizarea că obligaţia de plată a acestor despăgubiri a fost divizată ca urmare a stabilirii culpei comune a celor doi şoferi implicaţi în accident".

Chiar dacă, prin această decizie Fondul de Garantare a Asiguraţilor nu a mai fost parte în litigiul civil, instanţa de apel respingând cererea reclamanţilor, de chemare în garanţie a Fondului de Garantare a Asiguraţilor formulată de reclamanţi, contrar celor reţinute de instanţa de fond, instanţa de control judiciar reţine că dezlegările instanţei îi sunt opozabile şi acestuia, în calitate de garant al despăgubirii rezultate din contractul de asigurare încheiat de autorul prejudiciului, în cazul falimentului societăţii J. S.A., în baza art. 2 din Legea nr. 213/2015.

În temeiul obligaţiei de garanţie legală pentru plata de indemnizaţii/despăgubiri rezultate din contractele de asigurare facultative şi obligatorii, încheiate, în condiţiile legii, în cazul falimentului unui asigurător, intimatul - pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor are obligaţia plăţii despăgubirilor stabilite pe cale amiabilă şi cu atât mai mult a celor stabilite pe cale judiciară.

Aşadar, desi, critica recurenţilor întemeiată pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 Cod procedură civilă, nu poate fi reţinută, sentinţa civilă anterior menţionată neavând autoritate de lucru judecat faţă de litigiul de faţă, având un obiect diferit, totuşi, aspectele dezlegate se impun cu putere de lucru judecat şi în această cauză.

Prin urmare, chiar dacă nu operează autoritatea de lucru judecat, hotărârile anterior menţionate fiind pronunţate într-o cauză civilă, pe calea dreptului comun, având ca obiect despăgubiri băneşti, Fondul de Garantare a Asiguraţilor fiind scos din proces, urmare a respingerii cererii de chemare în garanţie a acestuia, obiectul celor două dosare fiind diferit, se poate reţine efectul pozitiv al lucrului judecat, corect invocat de recurenţii -reclamanţi.

Înalta Curte are în vedere dispoziţiile art. 431 alin. (2) C. proc. civ., conform cărora "oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă".

Art. 431 alin. (2) C. proc. civ. reglementează prezumţia legală de lucru judecat, care reprezintă manifestarea pozitivă a autorităţii de lucru judecat şi care impune judecăţii ulterioare respectarea unei chestiuni litigioase tranşate deja printr-o altă hotărâre, înzestrată cu autoritate de lucru judecat.

Aşadar, efectul pozitiv al lucrului judecat se impune într-un al doilea proces care nu prezintă tripla identitate cu primul, dar care are legătură cu aspectul litigios dezlegat anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis. Această reglementare a puterii de lucru judecat în forma prezumţiei vine să asigure, din nevoia de ordine şi stabilitate juridică, evitarea contrazicerilor între hotărârile judecătoreşti. Prezumţia nu opreşte judecata celui de-al doilea proces, ci doar uşurează sarcina probaţiunii, aducând în faţa instanţei constatări privitoare la raporturile juridice dintre părţi făcute cu ocazia judecăţii anterioare şi care nu pot fi ignorate.

Înalta Curte reţine caracterul de dezlegare jurisdicţională cu caracter definitiv a celor hotărâte prin sentinţa civile nr. 25 din 15.01.2016 pronunţată de Tribunalul Timiş, secţia a II-a civilă în dosarul nr. x/2014, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 734/29.09.2016 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă şi prin Decizia nr. 2008/17.05.2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, inclusiv sub aspectul daunelor morale, dezlegare ce se impune cu puterea lucrului judecat şi în prezentul litigiu, fiind vorba despre efectul pozitiv al lucrului definitiv judecat, în sensul art. 431 alin. (2) C. proc. civ., care opreşte repunerea în discuţie şi analiză a aceloraşi chestiuni litigioase care au făcut obiectul unei judecăţi anterioare. Dezlegarea jurisdicţională definitivă din decizia civilă nr. 734/29.09.2016 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă se impune şi în prezenta cauză, fără a putea fi statuat contrariul, căci efectul pozitiv al puterii lucrului judecat se manifestă ca prezumţie, mijloc de probă de natură să demonstreze ceva în legătură cu raporturile juridice dintre părţi, venind să demonstreze modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părţi, fără posibilitatea de a se statua diferit. Altfel spus, efectul pozitiv al lucrului judecat se impune într-un al doilea proces care nu prezintă tripla identitate cu primul, dar care are legătură cu aspectul litigios dezlegat anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis.

Reglementarea efectului pozitiv al puterii lucrului judecat are drept scop prevenirea şi evitarea contrazicerilor dintre considerentele hotărârilor judecătoreşti şi presupune nu identitate de acţiuni ci doar identitate de chestiuni litigioase puse în discuţie în cadrul celor două procese.

Se constată, aşadar, că instanţa de fond, eludând dispoziţiile art. 431 alin. (2) C. proc. civ. şi interpretând eronat dispoziţiile art. 13 alin. (3) din Legea nr. 213/2015 şi art. 21 alin. (2) din Normele ASF nr. 16/2015, a reţinut în mod greşit că Fondului de Garantare a Asiguraţilor nu i se impune evaluarea prejudiciului făcută de instanţa civilă în cadrul procesului ce a format obiectul dosarului nr. x/2014

Reţinând, aşadar, incidenţa în cauză a motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a admite recursul formulat de reclamanţii D., C., B., A., F. şi E. împotriva sentinţei recurate, a casa în parte această sentinţă şi, rejudecând, va admite, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii D., C., B., A., F. şi E., va anula, în parte Decizia emisă de Fondul de Garantare a Asiguraţilor sub nr. x/26.10.2018, obligând pârâtul la plata daunelor morale către reclamanţi în cuantumul fixat conform sentinţei civile nr. 25 din 15.01.2016 pronunţată de Tribunalul Timiş, secţia a II-a civilă în dosarul nr. x/2014, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 734/29.09.2016 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă şi prin Decizia nr. 2008/17.05.2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă.

Deopotrivă, va menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei recurate, respectiv soluţia de respingere a cererii privind plata cheltuielilor de judecată efectuate în cadrul procesului civil din dosarul nr. x/2014, fiind pronunţată cu interpretarea şi aplicarea corectă a dispoziţiilor art. 1 alin. (3) din Legea nr. 213/2015, recurenţii - reclamanţi neformulând critici şi cu privire la soluţia dată cheltuielilor de judecată ce au fost solicitate.

Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, constatând incidenţa cazului de casare reglementat de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, în conformitate cu dispoziţiile art. 496 alin. (1) din C. proc. civ. şi art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul promovat de reclamanţii D., C., B., A., F. şi E., va casa în parte sentinţa civilă recurată şi, rejudecând, va admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii D., C., B., A., F. şi E., va anula în parte Decizia emisă de Fondul de Garantare a Asiguraţilor sub nr. x/26.10.2018, obligând pârâtul la plata daunelor morale către reclamanţi în cuantumul fixat conform sentinţei civile nr. 25 din 15.01.2016 pronunţată de Tribunalul Timiş, secţia a II-a civilă în dosarul nr. x/2014, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 734/29.09.2016 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă şi prin Decizia nr. 2008/17.05.2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă.

Totodată, va menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei recurate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de reclamanţii D., C., B., A., F. şi E. împotriva sentinţei civile nr. 1642 din 7 mai 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.

Casează în parte sentinţa civilă recurată şi rejudecând,

Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii D., C., B., A., F. şi E..

Anulează în parte Decizia emisă de Fondul de Garantare a Asiguraţilor sub nr. x/26.10.2018.

Obligă pârâtul la plata daunelor morale către reclamanţi în cuantumul fixat conform sentinţei civile nr. 25 din 15.01.2016 pronunţată de Tribunalul Timiş, secţia a II-a civilă în dosarul nr. x/2014, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 734/29.09.2016 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă şi prin Decizia nr. 2008/17.05.2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei recurate.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 22 martie 2022.