Applicability of post-violation EU financial correction regulations to pre-existing public procurement irregularities and validity of restrictive experience criteria

Şedinţa publică din data de 22 martie 2022

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bacău la data de 02.09.2013 sub nr. de dosar x/2013 reclamantul Municipiul Piatra Neamţ, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, a solicitat:

- anularea Deciziei nr. 18/23.05.2013,emisă de pârâtă în soluţionarea contestaţiei administrative,

- suspendarea executării şi anularea Notei de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. x/12.02.2013,emanată de la pârâtă

Prin sentinţa civilă nr. 211/14 noiembrie 2013, Curtea de Apel Bacău a hotărât:

Admite cererea de suspendare executare act administrativ formulată de reclamantul Municipiul Piatra Neamţ şi, în consecinţă, suspendă executarea Notei de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. x/12.02.2013, întocmită de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a acţiunii în anularea actului administrativ.

Admite acţiunea în anulare act administrativ promovată de reclamantul Municipiul Piatra Neamţ, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, şi în consecinţă, anulează Nota de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. x/12.02.2013, întocmită de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, şi Decizia nr. 18/23.05.2013 de soluţionare a contestaţiei.

Împotriva acestei hotărâri pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Public a declarat recurs-soluţionat de I.C.C.J. prin decizia civilă nr. 1295/20.03.2015, astfel:

Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice împotriva sentinţei civile nr. 211 din 14 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Considerentele instanţei de control judiciar au fost:

"Soluţia de admitere a acţiunii şi de anulare a actelor administrative contestate, motivată de împrejurarea că pârâtul a aplicat corecţii financiare în temeiul unui act normativ care nu mai era în vigoare în momentul comiterii faptelor apreciate ca fiind nereguli, încălcând principiul neretroactivităţii legii civile consacrat de art. 15 din Constituţie, nu este împărtăşită de instanţa de control judiciar.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 66 din O.U.G. nr. 66/2011:

"Activităţile de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare care sunt în desfăşurare la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă se finalizează şi se valorifică cu aplicarea prevederilor O.G. nr. 79/2003, aprobată cu modificări prin Legea nr. 529/2003, cu modificările şi completările ulterioare".

Interpretând per a contrario textul legal citat se ajunge la concluzia, corect expusă de recurent, că activităţile de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare desfăşurate după data intrării în vigoare a ordonanţei se finalizează şi se valorifică cu aplicarea prevederilor acesteia.

Prima instanţă a considerat că acest articol se aplică numai în privinţa procedurii de constatare şi raportare a neregulilor, a condiţiilor de fond şi de formă pe care trebuie să le îndeplinească actele întocmite şi a căilor de atac împotriva lor, dar nu şi în ceea e priveşte sancţiunea aplicată unei încălcări a dispoziţiilor contractuale, calificată ca "neregulă", săvârşită înainte de intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 66/2011.

Această abordare este greşită, pentru că porneşte de la interpretarea rigidă, secvenţială a noţiunilor de "neregulă" şi "corecţie/măsură administrativă" fără a avea în vedere, pe de o parte, scopul urmărit de legiuitor prin cele două reglementări naţionale succesive, O.G. nr. 79/2003 şi O.U.G. nr. 66/2011 şi, de altă parte, aspectele comune şi elementele care, dimpotrivă, diferenţiază soluţiile legislative cuprinse în actele normative respective, interpretare sistematic şi prin prisma reglementărilor corespunzătoare din ordinea juridică a Uniunii Europene.

În sensul art. 1 alin. (2) din Regulamentul nr. 2988/1995, "abatere" reprezintă "orice încălcare a unei dispoziţii de drept comunitar, ca urmare a unei acţiuni sau omisiuni a unui agent economic, care poate sau ar putea prejudicia bugetul general al Comunităţilor sau bugetele gestionate de acestea, fie prin diminuarea sau pierderea veniturilor acumulate din resurse proprii, colectate direct în numele Comunităţilor, fie prin cheltuieli nejustificate".

În mod similar, în sensul art. 2 pct. 7 din Regulamentul CE nr. 1083/2006, de stabilire a anumitor dispoziţii generale privind Fondul European de Dezvoltare Regională, Fondul Social European şi Fondul de coeziune şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1260/1999 "neregularitate" înseamnă "orice încălcare a unei dispoziţii a dreptului comunitar care rezultă dintr-un act sau dintr-o omisiune a unui operator economic care are sau ar putea avea ca efect un prejudiciu la adresa bugetului general al Uniunii Europene prin imputarea unei cheltuieli necorespunzătoare bugetului general".

Potrivit art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2001, în forma în vigoare la data emiterii notei contestate neregula este "orice abatere de la legalitate, regularitate şi conformitate, în raport cu dispoziţiile naţionale şi/sau europene, precum şi cu prevederile contractelor ori a altor angajamente legal încheiate pe baza acestor dispoziţii, ce rezultă dintr-o acţiune sau inacţiune a beneficiarului, ori a autorităţii cu competenţe în gestionarea fondurilor europene, care a prejudiciat sau care poate prejudicia bugetul Uniunii Europene/bugetele donatorilor publici internaţionali şi/sau fondurile publice naţionale, printr-o sumă plătită necuvenit."

Art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 66/2011 mai cuprinde următoarele definiţii relevante din perspectiva analizei întreprinse:

h) activitatea de constatare a neregulilor - activitatea de control/investigare desfăşurată de autorităţile competente în conformitate cu prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă, în vederea stabilirii existenţei unei nereguli;

i) activitatea de stabilire a creanţelor bugetare rezultate din nereguli - activitatea prin care se stabileşte şi se individualizează obligaţia de plată rezultată din neregula constatată, prin emiterea unui titlu de creanţă;

j) creanţe bugetare rezultate din nereguli - sumele de recuperat ca urmare a constatării unei nereguli în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora;

k) activitatea de recuperare a creanţelor bugetare rezultate din nereguli - exercitarea funcţiei administrative de către autorităţile competente în conformitate cu prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă, în vederea stingerii creanţelor bugetare rezultate din nereguli;

o) aplicare de corecţii financiare - măsurile administrative luate de autorităţile competente, în conformitate cu prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă, care constau în excluderea de la finanţarea din fonduri europene şi/sau fonduri publice naţionale aferente acestora a cheltuielilor pentru care a fost constatată o neregulă.

În mod corespunzător, O.G. nr. 79/2003 privind controlul şi recuperarea fondurilor comunitare, precum şi a fondurilor de cofinanţare aferente utilizate necorespunzător opera cu următoarele concepte: Art. 2 a) neregula reprezintă orice abatere de la legalitate, regularitate şi conformitate în raport cu dispoziţiile legale naţionale şi/sau comunitare, precum şi cu prevederile contractelor ori ale altor angajamente legale încheiate în baza acestor dispoziţii, care prejudiciază bugetul general al Comunităţii Europene şi/sau bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, precum şi bugetele din care provine cofinanţarea aferentă printr-o cheltuială necuvenită;

d) creanţele bugetare rezultate din nereguli reprezintă sume de recuperat la bugetul general al Comunităţii Europene şi/sau la bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, precum şi/sau la bugetele de cofinanţare aferente, ca urmare a utilizării necorespunzătoare a fondurilor comunitare şi a sumelor de cofinanţare aferente şi/sau ca urmare a obţinerii necuvenite de sume în cadrul măsurilor care fac parte din sistemul de finanţare integrală ori parţială a acestor fonduri;

f) activitatea de constatare a creanţelor bugetare rezultate din nereguli este activitatea prin care se verifică, se stabileşte şi se individualizează obligaţia de plată sub forma unui titlu de creanţă.

g) activitatea de recuperare constă în exercitarea funcţiei administrative de către autorităţile cu atribuţii specifice, în vederea stingerii creanţelor bugetare rezultate din nereguli, şi care este reglementată de prezenta ordonanţă şi de actele normative emise în aplicarea acesteia.

Art. 3 - (1) Obiectul constatării existenţei creanţelor bugetare îl constituie stabilirea neregulilor, prejudiciilor şi/sau a persoanelor juridice ori fizice debitoare, ca urmare a nerespectării legalităţii, conformităţii şi regularităţii utilizării şi administrării fondurilor comunitare şi a fondurilor de cofinanţare aferente.

Art. 4 - (1) Constituie obiect al recuperării creanţelor bugetare rezultate din nereguli sumele plătite necuvenit din fonduri comunitare şi/sau din cofinanţarea aferentă, costurile bancare, inclusiv accesoriile acestora, precum şi alte sume stabilite de lege în sarcina debitorului.

Prin urmare, între cele două acte normative nu există deosebiri de substanţă, scopul urmărit fiind acela ar retragerii avantajelor obţinute prin comiterea unor nereguli.

Motivul introducerii sistemului de corecţii procentuale prin O.U.G. nr. 66/2011 poate fi identificat în preambulul ordonanţei, care menţionează necesitatea "implementării principiului proporţionalităţii, în absenţa căruia au fost deja şi pot fi în continuare stabilite debite excesive în sarcina beneficiarilor de fonduri europene, inclusiv a instituţiilor publice finanţate de la bugetul de stat".

În fine, Înalta Curte mai reţine că jurisprudenţa acestei instanţe s-a consolidat în sensul că aplicarea unor corecţii reglementate prin legea nouă unor nereguli săvârşite sub imperiul legii vechi nu încalcă principiul constituţional al neretroactivităţii legii şi nici principiul legalităţii consacrat în materie fiscală (e.g. Deciziile nr. 714/2013, nr. 5322/2013, nr. 442/2014, nr. 1785/2014, nr. 3066/2014).

Aşadar, reţinând că singurul motiv de nelegalitate reţinut de judecătorul fondului a constat în faptul că, în cauză a fost aplicată o corecţie financiară prin aplicarea retroactivă a prevederilor O.U.G. nr. 66/2011, fără a examina şi celelalte critici invocate prin cererea de chemare în judecată, Înalta Curte apreciază că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 497 C. proc. civ. şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 R, urmând să admită recursul, să caseze sentinţa şi să trimită cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de fond.

Întrucât, încălcarea principiului neretroactivităţii legii civile a constituit unicul argument în reţinerea "cazului bine justificat" definit de dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 R, soluţia de casare a sentinţei recurate şi de trimitere a cauzei spre rejudecare urmează să vizeze şi cererea de suspendare formulată în cadrul acţiunii în anulare."

Rejudecând cauza, Curtea de Apel Bacău, prin decizia (corect sentinţa) 129/18.09.2015 (dosar x/2013) hotărăşte:

Admite acţiunea în anulare formulată de reclamantul Municipiul Piatra Neamţ cu sediul în Piatra Neamţ în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice Bucureşti .

Dispune anularea Notei de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. C.A.-11.545/12.02.2013, emisă de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice-Bucureşti, şi a Deciziei nr. 18/23.05.2013 de soluţionare a contestaţiei.

Dispune suspendarea executării Notei de constatare x/12.02.2015 până la soluţionarea definitivă a cauzei.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin decizia nr. 2009/17 mai 2018, admitând recursul pârâtului, a casat sentinţa 129/18.09.2015, menţionată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe,dezlegare argumentată astfel:, Înalta Curte, examinând hotărârea atacată în raport de prevederile legale incidente, constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Potrivit prevederilor art. 1 alin. (2) din Regulamentul (CE, Euratom) nr. 2988/95 al Consiliului din 18.12.1995 privind protecţia intereselor financiare ale Comunităţilor Europene, constituie abatere orice încălcare a unei dispoziţii de drept comunitar, ca urmare a unei acţiuni sau omisiuni a unui agent economic, care poate sau ar putea să prejudicieze bugetul general al Comunităţilor sau bugetele gestionate de acestea, fie prin diminuarea sau pierderea veniturilor acumulate din resurse proprii, colectate direct şi în numele Comunităţilor, fie prin cheltuieli nejustificate.

Printre măsurile ce pot fi luate împotriva abaterilor intenţionate sau celor săvârşite din neglijenţă, art. 5 din Regulamentul nr. 2988/95 include la lit. c) retragerea totală sau parţială a unui avantaj acordat prin norme comunitare.

Legea naţională, respectiv O.G. nr. 79/2003, defineşte neregula ca fiind "orice abatere de la legalitate, regularitate şi conformitate [...], rezultând dintr-o acţiune sau omisiune a operatorului economic, care printr-o cheltuială neeligibilă, are ca efect prejudicierea bugetului general al Comunităţii Europene şi/sau a bugetelor prevăzute de Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice şi O.U.G. nr. 46/2003 privind finanţele publice locale."

O.G. nr. 79/2003 susţine recuperarea creanţelor bugetare, fără a aminti existenţa principiului proporţional măsurii, iar autorităţile publice competente au interpretat această situaţie prin impunerea restituirii ajutorului necuvenit în proporţie de 100%.

De asemenea, O.G. nr. 79/2003 solicita dovada producerii prejudiciului.

Cele două aspecte sus menţionate pot fi susţinute până la data aderării României la Uniunea Europeană, la 01.01.2007.

De la această dată Regulamentele adoptate în cadrul Uniunii au aplicabilitate directă, iar judecătorul naţional este obligat să ţină seama de dispoziţiile acestora, în detrimentul legislaţiei naţionale.

Astfel, începând cu data aderării, jurisprudenţa Înaltei Curţi a acceptat posibilitatea aplicării principiului proporţionalităţii, în activitatea de recuperare a creanţelor bugetare rezultând din nereguli.

În anul 2006, este adoptat Regulamentul (CE) nr. 1083/2006 al Consiliului din data de 11.05.2006 de stabilire a anumitor dispoziţii generale privind Fondul European de Dezvoltare Regională, Fondul Social European şi Fondul de coeziune şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1260/1999.

Conform dispoziţiilor art. 2 pct. 7 din acest act, "neregularitate" înseamnă orice încălcare a unei dispoziţii a dreptului comunitar care rezultă dintr-un act sau dintr-o omisiune a unui operator economic care are sau ar putea avea ca efect un prejudiciu la adresa bugetului general al Uniunii Europene prin imputarea unei cheltuieli necorespunzătoare bugetului general.

Capitolul II, intitulat Corecţii financiare, al Regulamentului nr. 1083/2006 a introdus la art. 98 dreptul statelor membre să procedeze la corecţiile financiare necesare, prin anularea parţială sau totală a ajutorului necuvenit.

Legea naţională a fost însă modificată sub acest aspect abia prin adoptarea O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora.

O.U.G. nr. 66/2011 a reglementat situaţia tranzitorie ce urma să apară între cele două acte normative, prin intermediul disp. art. 66, conform cărora activităţile de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare care sunt în desfăşurare la data intrării în vigoare a ordonanţei, se finalizează şi se valorifică cu aplicarea prevederilor O.G. nr. 79/2003.

Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 66/2015 a admis excepţia de neconstituţionalitate ridicată din oficiu de Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. x/2014 şi a constatat că prevederile artt. 66 din O.U.G. nr. 66/2011 sunt neconstituţionale.

Curtea Constituţională, analizând prevederile O.G. nr. 79/2003 şi O.G. nr. 66/2011 a constatat că definiţia neregulii este diferită în cele două acte normative, în sensul că potenţialitatea prejudiciului este reglementată numai în art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011, de asemenea principiul proporţionalităţii este susţinut prin introducerea corecţiilor financiare, tot în cadrul O.G. nr. 66/2011.

A concluzionat Curtea Constituţională că, prevederile O.G. nr. 79/2003 sunt mai favorabile sub aspectul definiţiei neregulii, iar prevederile O.U.G. nr. 66/2011 sunt mai favorabile în ceea ce priveşte recuperarea prejudiciului, dacă fapta săvârşită nu poate fi subsumată unei fapte penale sau contravenţionale.

Astfel, Curtea Constituţională a considerat că textul de lege criticat aduce atingere principiului neretroactivităţii, deoarece permite aplicarea normelor de drept substanţial din O.U.G. nr. 66/2011 cu privire la nereguli săvârşite în intervalul temporal în care era în vigoare O.G. nr. 79/2003, legiuitorul reglementând un criteriu greşit pentru determinarea aplicabilităţii noilor norme de drept substanţial, respectiv existenţa sau nu a unor activităţi de control în desfăşurare la momentul intrării în vigoare a noii legi, fără a se raporta la legea în vigoare la momentul naşterii raportului juridic.

Totodată, Curtea Constituţională a arătat că, astfel, calificarea neregulilor şi stabilirea creanţelor se vor face în temeiul actului normativ în vigoare la data săvârşirii neregulii potrivit principiului trempus regist actum, fără a se putea combina dispoziţiile de drept substanţial din O.U.G. nr. 79/2003 cu cele ale O.U.G. nr. 66/2011, în vreme ce procedura urmată de organele de control va fi cea reglementată prin actul normativ în vigoare la data efectuării controlului.

Reţinând incidenţa deciziei Curţii Constituţionale, prima instanţă a reţinut împrejurarea conform căreia dispoziţiile legale din O.U.G. nr. 66/2011 care conţin norme de drept material nu sunt aplicabile neregularităţilor (faptelor juridice) săvârşite înaintea intrării lor în vigoare, astfel că pentru neregularităţile reţinute prin actul de constatare instanţa ar fi urma să le verifice în raport de dispoziţiile O.G. nr. 79/2003. Astfel, a reţinut că actele contestate fiind fundamentate pe dispoziţiile O.U.G. nr. 66/2011, bază legală inaplicabilă, sunt lovite de nulitate.

Înalta Curte reţine că, în speţa naţională de faţă, este relevantă hotărârea Curţii dată în cauzele conexate C-260/14 şi C-261/14 judeţul Neamţ şi judeţul Bacău împotriva Ministrului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice.

CJUE a stabilit prin Hotărârea din 26.05.2016 că principiile securităţii juridice şi protecţiei încrederii legitime trebuie interpretate în sensul că nu se opun aplicării de către un stat membru a unor corecţii financiare reglementate printr-un act normativ intrat în vigoare după cea avut loc o pretinsă încălcare a unor dispoziţii în materia atribuirii unor contracte de achiziţii publice, cu condiţia să fie vorba despre aplicarea unei reglementări noi la efectele viitoare ale unor situaţii apărute sub imperiul reglementării anterioare, aspect a cărui verificare este de competenţa instanţei de trimitere, care trebuie să ţină seama de ansamblul împrejurărilor relevante din litigiile principale.

Totodată, Curtea a stabilit că nerespectarea dispoziţiilor naţionale de către o autoritate contractantă poate constitui o abatere sau neregularitate, în sensul art. 2 pct. 7 din Regulamentul (CE) nr. 1083/2006, în măsura în care această nerespectare are sau ar putea avea ca efect prejudicierea bugetului general al Uniunii, prin imputarea unei cheltuieli nejustificate.

În speţă, contractul de lucrări nr. x a fost încheiat în data de 26.02.2009, însă abaterea a fost constatată prin Nota de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare încheiată la 12.02.2013, sub imperiul O.U.G. nr. 66/2011.

Înalta Curte, ţinând seama de ansamblul împrejurărilor relevante din litigiu, constată că presupusa abatere a fost săvârşită sub imperiul legii naţionale - O.G. nr. 79/2003, în timp ce legislaţia europeană era reprezentată de cele două Regulamente ale Consiliului, amintite deja, iar între legea naţională şi legea europeană exista o contradicţie cu privire la definiţia neregulii şi măsura care urma să fie luată, ce a fost remediată odată cu emiterea O.U.G. nr. 66/2011.

În această situaţie, judecătorul naţional are obligaţia să aplice direct reglementarea europeană şi nu este ţinut să aştepte o eventuală modificare/abrogare a normei naţionale contrare.

În acest sens, Înalta Curte constată că, în speţă, judecătorul fondului în mod greşit nu a aplicat direct legislaţia europeană conform căreia, la data săvârşirii abaterii, prejudiciul poate să fie cert sau eventual, iar măsura administrativă constă în aplicarea unei corecţii financiare.

Prin urmare, decizia Curţii Constituţionale este obligatorie pentru instanţele naţionale, coroborat cu normele europene şi jurisprudenţa CJUE relevantă, urmând a se reţine că principiul neretroactivităţii legii este afectat în măsura în care se aplică norme de drept substanţial ulterioare care nu erau în vigoare la data săvârşirii abaterii cu privire la însăşi existenţa faptei imputate.

Intimatei-reclamante i-a fost imputată încălcarea procedurii de achiziţie publică iar instanţa de fond avea obligaţia să verifice aspectele învederate prin acţiune.

Cu toate acestea, instanţa de fond a reţinut ca unic motiv de nelegalitate faptul că actele contestate au fost fundamentate pe dispoziţiile O.U.G. nr. 66/2011, bază legală ce a apreciat că ar fi inaplicabilă, fără a examina şi celelalte critici invocate prin cererea de chemare în judecată.

Faţă de aceste considerente, în temeiul art. 497 C. proc. civ., coroborate cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, se va casa sentinţa recurată, cauza trimiţându-se spre rejudecare la aceeaşi instanţă."

In a doua rejudecare dosarul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bacău sub nr. x/2013.

Soluţia instanţei de fond, în cea de-a II-a rejudecare după casare

Prin sentinţa nr. 102/2018 pronunţată în data de 05.11.2018 Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în cea de-a II-a rejudecare după casare, a respins acţiunea în anulare şi cererea de suspendare, formulate de reclamantul Municipiul Piatra Neamţ, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, ca neîntemeiate.

Calea de atac a recursului exercitată în cauză şi motivele înfăţişate

Împotriva hotărârii instanţei de fond a exercitat calea de atac a recursului, în condiţiile art. 493 din C. proc. civ., reclamantul Municipiul Piatra Neamţ - prin Primar.

Încadrând criticile sale în motivele de nelegalitate prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., recurentul- reclamant a solicitat casarea hotărârii recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare Curţii de Apel Bacău sau, în subsidiar, modificarea sentinţei în sensul admiterii acţiunii, astfel cum a fost formulată.

În dezvoltarea criticilor sale, în esenţă, recurentul- reclamant a susţinut că actul administrativ unilateral - Nota de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. x/12.02.2013 ce face obiectul litigiului a fost emisă în aplicarea prevederilor art. 66 din O.U.G. nr. 66/2011, dispoziţii declarate neconstituţionale prin Decizia nr. 66/26.02.2015.

Recurentul remarcă faptul că aplicarea deciziei Curţii Constituţionale în litigiile aflate în curs nu este condiţionată de ridicarea unei excepţii de neconstituţionalitate anterior publicării deciziei, întrucât ceea ce are relevanţă în privinţa aplicării acesteia este ca raportul juridic guvernat de dispoziţiile legii declarate neconstituţionale să nu fie definitiv consolidat, iar nu exercitarea unui mijloc procesual de apărare.

Susţine astfel că, prin admiterea excepţiei, efectele deciziei Curţii Constituţioale se produc erga omnes. Or, o asemenea condiţionare nu ar avea nici o raţiune şi ar fi produs şi consecinţe discriminatorii între cetăţeni aflaţi în aceeaşi situaţie juridică, respectiv având calitatea de părţi într-un litigiu în care dispoziţiile declarate necoonstituţionale sunt aplicabile şi a cărui soluţionare depinde de decizia pronunţată de Curtea Constituţională.

Apreciind ca fiind incidentă în cauză Decizia nr. 66/26.02.2015 a Curţii Constituţionale, susţine recurentul că actele contestate au fost emise în temeiul dispoziţiilor a căror neconstituţionalitate a fost constatată, fiind lipsite de temei legal, motiv pentru care se impune anularea acestora, aşa cum a reţinut şi instanţa de fond.

Pe fondul litigiului recurentul susţine că, în atribuirea contractului sancţionat nu au existat nereguli care să justifice sancţionarea sa, nici sub incidenţa O.G. nr. 79/2003 şi nici sub incidenţa O.U.G. nr. 66/2011.

Referitor la procedura de cerere de ofertă: Prin fişa de date a achiziţiei s-a solicitat "Cel puţin un auditor membru CAFR de minim 3 ani care să facă dovada că a mai audiat cel puţin un proiect finanţai din fonduri europene ".

Scopul acestei cerinţe a fost de a evita anumite disfuncţionalităţi în îndeplinirea contractului de servicii, precum:

- procedurile complexe de implementare a proiectelor, care impun reguli stricte privind modalităţile de decontare a fondurilor publice;

- lipsa personalului cu experienţă în domeniul fondurilor structurale; incapacitatea prestatorilor de servicii de a respecta termenele de predare a documentelor necesare decontării sumelor primite în implementarea proiectului şi de a realiza activităţile în condiţiile impuse de procedurile de monitorizare,

- incapacitatea prestatorilor de servicii de a asigura continuitate în realizarea activităţilor, având în vedere permanenta corespondenţă cu organismele intermediare, autorităţile de management, contractanţi; etc, şi obligaţiile ce revin-Autorităţii Contractante şi implicit prestatorului prin contractul semnat.

Scopul procedurii de achiziţie publică este de a atribui contractul unui ofertant capabil să deruleze în bune condiţii activitatea de audit. Condiţia din fişa de date a achiziţiei s-a considerat îndeplinită doar prir nominalizarea în cadrul C.V.-ului a proiectelor audiate. Subliniem faptul că nu s-au înregistrat solicitări d(clarificări şi nici nu au fost contestaţii privind conţinutul documentaţiei de atribuire. Mai mult, condiţia i fost îndeplinită de către toţi ofertanţii implicaţi în procedură.

În cerinţele de calificare nu s-a solicitat prezentarea listei privind principalele prestări din ultimii: ani, nu s-a solicitat completarea fişei de experienţa similară şi nici nu s-au solicitat copii după contracte sau recomandări.

La criteriile de atribuire s-a solicitat: "Prezentarea experienţei ofertantului/asociaţii în fumizarec de servicii de audit şi/sau analiza financiară şi numărul de contracte cu autorităţi publice locale. Ofertantu, cu cele mai multe contracte de audit şi/sau alte servicii financiare cu autorităţi publice locale din Românie (cu numărul de contracte N max) _va primi 20 puncte, iar ofertele celelalte, având număr mai mic de contracte la activ (Ni) vor primi respective un punctaj egal cu: (Ni/Nmax) x20 puncte".

S-au solicitat contracte de audit fără a specifica "pentru proiecte finanţate din fonduri europene" tocmai pentru a evita restricţionarea ofertanţilor.

Consideră că astfel au fost respectate dispoziţiile art. 15 din H.G.R. nr. 925/2006 din Monitorul Oficial nf. 625/20.07.2006.

Precizează că art. 15 a fost modificat prin Hotărârea Guvernului nr. 834/22.07.2009, publicată în Monitorul Oficial nr. 515/27.07.2009, astfel:

Art. 15 (1) "Autoritatea contractantă nu are dreptul de a utiliza criteriile de calificare şi selecţie prevăzute la art. 176 din ordonanţa de urgenţă ca factori de evaluare a ofertelor.", iar la data publicării Hotărârii Guvernului nr. 834/22.07.2007, procedura de cerere de ofertă era deja iniţiată.

Menţionează şi faptul că s-a înregistrat o contestaţie privind rezultatul procedurii, dar prin Decizia C.N.S.C., contestaţia a fost respinsă.

Actul normativ care a stat la baza procedurii de atribuire a contractului - O.U.G. nr. 34/2006 (în vigoare la momentul derulării procedurii) prin dispoziţiile art. 33 a statuat că autoritatea contractantă are obligaţia de a preciza în cadrul documentaţiei de atribuire orice cerinţă, criteriu, regulă şi alte informaţii necesare pentru a asigura ofertantului/candidatului o informare completă, corectă şi explicită cu privire la modul de aplicare a procedurii de atribuire."

Acelaşi act normativ prin art. 176 a statuat că autoritatea contractanta are dreptul de a aplica criterii de calificare şi selecţie referitoare numai Ia:a) situaţia personala a candidatului sau ofertantului; b) capacitatea de exercitare a activităţii profesionale; c) situaţia economică şi financiară; d) capacitatea tehnică şi/sau profesională;

Totodată prin art. 178 s-a statuat că în cazul în care, pentru criteriile de natura celor prevăzute la art. 176 lit. c) şi d), autoritatea contractantă consideră că se justifică impunerea anumitor cerinţe minime pe care ofertanţii/candidaţii trebuie să le îndeplinească pentru a fi consideraţi calificaţi, atunci aceste cerinţe trebuie să fie precizate, iar prin art. 179 s-a prevăzut că autoritatea contractantă are obligaţia de a respecta principiul proporţionalităţii atunci când stabileşte criteriile de calificare şi selecţie, iar aceste criterii trebuie să aibă o legătură concretă cu obiectul contractului care urmează a fi atribuit. în acest sens, nivelul cerinţelor minime solicitate prin documentaţia de atribuire, precum şi documentele care probează îndeplinirea unor astfel de cerinţe trebuie să se limiteze numai la cele strict necesare pentru a se asigura îndeplinirea în condiţii optime a contractului respectiv luând în considerare exigenţele specifice impuse de valoarea, natura şi complexitatea acestuia."

Invocând dispoziţiile art. 187, art. 188, art. 78, recurentul susţine că, din cuprinsul acestor norme reiese că autoritatea are dreptul de a stabili criterii/cerinţe minime de calificare luând în considerare exigenţele specifice date de obiectul, natura si complexitatea contractului în scopul asigurării că operatorul poate face faţă obligaţiilor contractuale dar şi obligaţia de a preciza prin documentaţie cerinţele şi a răspunde eventualelor solicitări de clarificări.

Cerinţele impuse de autoritate corespund obligaţiei de diligentă a autorităţii contractante ("reclamantul în cauză) în vederea eliminării riscului privind obţinerea contractului de către un operator economic care nu poate face faţă obligaţiilor contractante cu consecinţa neasigurării îndeplinirii activităţilor ce sunt în cauză de interes public.

În consecinţă, apreciază că autoritatea a impus factori de evaluare conform cu legislaţia aplicabilă şi a folosit un sistem de punctare care asigură o evaluare obiectivă a ofertelor, fără a restrânge concurenţa între operatorii economici.

Faţă de aceste considerente, recurentul solicită admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare Curţii de Apel Bacău, sau, în subsidiar, modificarea sentinţei în sensul admiterii acţiunii, astfel cum a fost formulată.

Apărările formulate în cauză

Împotriva recursului promovat de reclamantul Municipiul Piatra Neamţ- prin Primar, a formulat întâmpinare intimatul-pârât Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, succesorul în drepturi şi obligaţii al fostului Minister al Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice.

Astfel, în cadrul întâmpinării sale, intimatul, fără a invoca excepţii, a solicitat respingerea recursului, ca nefundat, cu consecinţa menţinerii actelor administrative atacate, ca temeinice şi legale.

Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ. şi dispoziţiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, prin Rezoluţia Preşedintelui completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului din data de 11.05.2020 a fost fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 22 martie 2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, când,luând act de solicitarea ambelor părţi, de judecare a cauzei în lipsă, Înalta Curte, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt şi temeiurile de drept ale cauzei, în baza art. 394 C. proc. civ. a declarat dezbaterile închise reţinând dosarul spre soluţionare pe fondul recursului ce face obiectul pricinii deduse judecăţii.

Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport cu motivul de casare invocat şi cu apărările din cuprinsul întâmpinării, Înalta Curte constată că recursul promovat de recurentul- reclamant Municipiul Piatra Neamţ prin Primar este nefondat, urmând a fi respins, pentru considerentele în continuare arătate:

Cu caracter prealabil, Înalta Curte lecturând cererea de recurs nu a identificat critici care să vizeze soluţia de respingere a cererii de suspendare, motiv pentru care hotărârea recurată va fi analizată doar sub aspectul soluţiei pronunţate cu privire la acţiunea în anulare.

Deopotrivă, Înalta Curte constată că, deşi recurentul - reclamant şi-a întemeiat recursul pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., criticile expuse nu se circumscriu decât cazului de casare reglementat de pct. 8 al articolului menţionat, necuprinzând argumente de nelegalitate referitoare la nemotivarea sentinţei recurate sau la existenţa unor motive străine sau contradictorii în cuprinsul acesteia.

Or, în condiţiile în care recurentul-reclamant a invocat doar în mod formal motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., nedezvoltând argumente de ordin critic care să se circumscrie acestor dispoziţii, instanţa de recurs se află în imposibilitate de a efectua un control de legalitate a sentinţei recurate din această perspectivă, nemulţumirea părţii cu privire la soluţia adoptată de prima instanţă şi simpla indicare a acestui temei legal neputând echivala cu motivarea cererii de recurs sub acest aspect.

Drept urmare, întrucât argumentaţia cererii de recurs se subsumează doar greşitei aplicări sau interpretări a dispoziţiilor legale incidente, urmează a fi analizată doar din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Înalta Curte aminteşte că, potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente, soluţia primei instanţe fiind expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.

În ceea ce priveşte prima critică formulată de recurentul - reclamant, ce vizează nelegalitatea Notei de Constatare prin prisma neconstituţionalităţii art. 66 din O.U.G. nr. 66/2011 reţinută de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 66 din 26.02.2015, aminteşte instanţa de control judiciar că acest aspect a fost tranşat definitiv de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia nr. 2009 pronunţată la data de 17 mai 2018 în litigiul de faţă, în cuprinsul hotărârii instanţa supremă stabilind că " în speţa naţională de faţă, este relevantă hotărârea Curţii dată în cauzele conexate C-260/14 şi C-261/14 judeţul Neamţ şi judeţul Bacău împotriva Ministrului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice.

CJUE a stabilit prin Hotărârea din 26.05.2016 că principiile securităţii juridice şi protecţiei încrederii legitime trebuie interpretate în sensul că nu se opun aplicării de către un stat membru a unor corecţii financiare reglementate printr-un act normativ intrat în vigoare după cea avut loc o pretinsă încălcare a unor dispoziţii în materia atribuirii unor contracte de achiziţii publice, cu condiţia să fie vorba despre aplicarea unei reglementări noi la efectele viitoare ale unor situaţii apărute sub imperiul reglementării anterioare, aspect a cărui verificare este de competenţa instanţei de trimitere, care trebuie să ţină seama de ansamblul împrejurărilor relevante din litigiile principale.

Totodată, Curtea a stabilit că nerespectarea dispoziţiilor naţionale de către o autoritate contractantă poate constitui o abatere sau neregularitate, în sensul art. 2 pct. 7 din Regulamentul (CE) nr. 1083/2006, în măsura în care această nerespectare are sau ar putea avea ca efect prejudicierea bugetului general al Uniunii, prin imputarea unei cheltuieli nejustificate.

În speţă, contractul de lucrări nr. x a fost încheiat în data de 26.02.2009, însă abaterea a fost constatată prin Nota de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare încheiată la 12.02.2013, sub imperiul O.U.G. nr. 66/2011.

Înalta Curte, ţinând seama de ansamblul împrejurărilor relevante din litigiu, constată că presupusa abatere a fost săvârşită sub imperiul legii naţionale - O.G. nr. 79/2003, în timp ce legislaţia europeană era reprezentată de cele două Regulamente ale Consiliului, amintite deja, iar între legea naţională şi legea europeană exista o contradicţie cu privire la definiţia neregulii şi măsura care urma să fie luată, ce a fost remediată odată cu emiterea O.U.G. nr. 66/2011.

În această situaţie, judecătorul naţional are obligaţia să aplice direct reglementarea europeană şi nu este ţinut să aştepte o eventuală modificare/abrogare a normei naţionale contrare.

În acest sens, Înalta Curte constată că, în speţă, judecătorul fondului în mod greşit nu a aplicat direct legislaţia europeană conform căreia, la data săvârşirii abaterii, prejudiciul poate să fie cert sau eventual, iar măsura administrativă constă în aplicarea unei corecţii financiare.

Prin urmare, decizia Curţii Constituţionale este obligatorie pentru instanţele naţionale, coroborat cu normele europene şi jurisprudenţa CJUE relevantă, urmând a se reţine că principiul neretroactivităţii legii este afectat în măsura în care se aplică norme de drept substanţial ulterioare care nu erau în vigoare la data săvârşirii abaterii cu privire la însăşi existenţa faptei imputate.

Intimatei-reclamante i-a fost imputată încălcarea procedurii de achiziţie publică iar instanţa de fond avea obligaţia să verifice aspectele învederate prin acţiune."

Astfel, în mod corect instanţa de fond, în cea de-a II-a rejudecare, a luat act că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins cu autoritate de lucru judecat incidenţa principiului neretroactivităţii O.U.G. nr. 66/2011 (prin Decizia nr. 1295/20 martie 2015) şi argumentul nelegalităţii Notei contestate prin prisma neconstituţionalităţii art. 66 din acelaşi act normativ (Decizia nr. 2009/17 mai 2018), motiv pentru care critica recurentului - reclamant, ce vizează nelegalitatea actelor contestate în considerarea faptului că au fost emise în temeiul unor dispoziţii constatate neconstituţionale prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 66/26.02.2015, nu se mai impune a fi analizată.

În ceea ce priveşte celelalte critici, ce vizeaza reţinerile instanţei de fond cu privire la neregulile constatate de autoritatea emitentă, Înalta Curte constată netemeinicia acestora, în considerarea următoarelor argumente:

Prin Nota de constatare şi stabilire a corecţiilor financiare nr. x/12.02.2013 echipa de control a reţinut că s-au stabilit criterii de calificare nelegale, restrictive, respectiv, autoritatea a solicitat experienţă similara cel putin un contract de prestare de servicii de audit financiar aferent unor proiecte finanţate din fonduri europene şi a folosit factori de evaluare nelegali - experienţa experţilor -, fiind încălcate dispoziţiile art. 15 alin. (1) din H.G. nr. 925/2006.

Se constată, astfel că, în Fişa de date s-a solicitat la punctul V.4 Capacitate Tehnică şi/sau profesională: Cel puţin un auditor membru CAFR de minim 3 ani care să facă dovada că a mai auditat cel puţin un proiect din fonduri europene.

Potrivit prevederilor art. art. 188 alin. {2) lit. a) din O.U.G. nr. 34/2006, cu modificările şi completările ulterioare, corect reţinute de instanţa de fond "în cazul aplicării unei proceduri pentru atribuirea unui contract de servicii, în scopul verificării capacităţii tehnice şi/sau profesionale a ofertanţi lor/candidaţi lor, autoritatea contractantă are dreptul de a le solicita acestora, în funcţie de specificul, de volumul şi de complexitatea lucrării ce urmează să fie executate si numai în măsura în care aceste informaţii sunt relevări pentru îndeplinirea contractului, următoarele:

a) o listă a principalelor servicii prestate în ultimii 3 ani, conţinând valori, perioade prestare, beneficiari, indiferent daca aceştia din urmă sunt autorităţi contractante s clienţi privaţi. Prestările de servicii se confirmă prin prezentarea unor certificate/documente emise sau contrasemnate de o autoritate ori de către clientul prh beneficiar. În cazul în care beneficiarul este un client privat şi, din motive obiective operatorul economic nu are posibilitatea obţinerii unei certificări/confirmări din pari acestuia, demonstrarea prestărilor de servicii se realizează printr-o declaraţie a operatorului economic".

În concordanţă cu prevederile art. 179 din O.U.G. nr. 34/2006, forma în vigoare momentul desfăşurării achiziţiei, "autoritatea contractantă are obligaţia de a respecta principiul proporţionalităţii atunci când stabileşte criteriile de calificare şi selecţie, aceste criterii trebuie să aibă o legătură concretă cu obiectul contractului care urmează c atribuit, h acest sens, nivelul cerinţelor minime solicitate prin documentaţia de atribuit precum şi documentele care probează îndeplinirea unor astfel de cerinţe trebuie să limiteze numai la cele strict necesare pentru a se asigura îndeplinirea în condiţii optime a contractului respectiv, luând în considerare exigenţele specifice impuse de valoarea, natura şi complexitatea acestuia.

Aşadar, scopul îndeplinirii de către operatorii economici a unor cerinţe de calificare este de a demonstra potenţialul tehnic, financiar şi organizatoric al acestora, potenţial care trebuie să reflecte posibilitatea concretă de a realiza un anumit contract de achiziţie publică şi capacitatea de a rezolva eventualele dificultăţi legate de îndeplinirea acestuia.

Cum obiectul contractului de achiziţie publică a constat în servicii de audit financiar - în mod corect s-a reţinut că cerinţa privind dovada încheierii unui contract cu obiect servicii de audit pentru proiecte cu finanţare din fonduri europene este restrictivă, deoarece orice operator economic autorizat legal în domeniul specific obiectului contractului, trebuia să aibă dreptul de a participa la o procedură de licitaţie în condiţii de concurenţă liberă.

În condiţiile în care pentru execuţia contractului trebuie să fie respectate aceleaşi standarde tehnice, indiferent de sursa de finanţare a lucrărilor, impunerea ca şi criteriu minim de calificare, de a depune dovada încheierii unui contract cu obiect servicii de audit pentru proiecte finanţate din fonduri europene, nu are nici o relevanţă în raport cu obiectul contractului şi a avut ca efect restricţionarea participării operatorilor economici la procedura de achiziţie, deoarece, între sursa de finanţare şi legislaţia care guvernează derularea contractelor de achiziţie publică nu există o legătură care să-i permită autorităţii cntractante să utilizeze sursa de finanţare drept criteriu de calificare.

Demonstrarea experienţei similare în audit financiar prin prezentarea unei dovezi că a mai auditat " cel puţin un proiect din fonduri europene", nu trebuie să fie determinată de sursa de finanţare a proiectului auditat, ci mai degrabă, de capacitatea de sinteză, de organizare specifică sau experienţa individuală a fiecărui operator economic.

Având în vedere faptul că pentru execuţia contractului de servicii trebuie să fie respectate aceleaşi standarde tehnice, indiferent de sursa de finanţare a lucrărilor similar celor care vor constitui obiectul contractului, cerinţa de calificare stabilită nu prezintă relevanţă în raport cu obiectul acestuia şi a avut ca efect restricţionarea participării operatorilor economici la procedura de achiziţie.

În ceea ce priveşte utilizarea criteriilor de calificare drept factori de evaluare, Înalta Curte, în acord cu instanţa de fond constată ca fiind relevante dispoziţiile art. 15 alin. (1) din H.G. nr. 925/2005, ce prevăd că " Autoritatea contractantă nu are dreptul de a utiliza criteriile de calificare şi selecţie prevăzute la art. 176 din ordonanţa de urgenţă ca factori de evaluare a ofertelor."

Ori, având în vedere aceste încălcări ale legislaţiei naţionale din domeniul achiziţiilor publice, ţinând cont de dezlegările definitive date de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca instanţă de control judiciar, prin cele două decizii de casare emise anterior în prezenta cauză, în mod judicios instanţa de fond, în rejudecare, făcând o corectă interpretare şi aplicare a Deciziei Curţii de Justiţie a Uniunii Europene pronunţată la data de 26 mai 2016 în cauzele conexate C-260/14 şi C-261/14, prin raportare şi la definiţia dată " neregulii" de legiuitorul român prin art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011, a reţinut ca în speţă sunt îndeplinite elementele constitutive ale noţiunii de " neregulă", deoarece, prin acţiunile de nesocotire a dispoziţiilor obligatorii ale O.U.G. nr. 34/2006, respectiv H.G. nr. 925/2006, a fost prejudiciat, cel puţin potenţial, bugetul din care s-a acordat finanţarea nerambursabilă, dispunând astfel respingerea acţiunii, cu consecinţa menţinerii actelor administrative contestate, ca legale.

Prin urmare, aspectele invocate de către recurentul-reclamant prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, criticile formulate în recurs neevidenţiind incidenţa motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind corect justificate observaţiile şi aprecierile primei instanţe, pe care instanţa de control judiciar şi le însuşeşte în totalitate.

Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Astfel, nefiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul formulat de reclamantul Municipiul Piatra Neamţ prin Primar, ca nefondat, cu consecinţa menţinerii, ca legală, a hotărârii instanţei de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul Municipiul Piatra-Neamţ prin Primar împotriva sentinţei nr. 102/2018 din 5 noiembrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 22 martie 2022.