Judicial Inspection closure of judge complaint upheld for lack of misconduct indicators.

Şedinţa publică din data de 22 martie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la 20.08.2021 reclamantul A. a solicitat anularea rezoluţiei emisă în Lucrarea nr. C21- 1234 la data de 30.07.2021 de către Inspecţia Judiciară prin Inspectorul Şef, menţionând că prin aceasta au fost respinse în mod greşit plângerea şi rezoluţia de clasare.

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 2013 din 22 decembrie 2021, a respins cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva hotărârii instanţei de fond reclamantul A. a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Prin motivele de recurs, recurentul-reclamant arată că recomandarea dată de instanţă privind stabilirea vinovăţiei în sarcina inspectorilor este clară dar nu este clar cine să stabilească abuzul acestora dacă judecători sunt exoneraţi de sarcinile de serviciu, au independenţă şi imunitate şi nu pot fi obligaţi să stabilească neregulile, nici să le sancţioneze.

Dispoziţiile art. 99 din Legea 303/2004 precizează faptul că există rea credinţă când judecătorul încalcă cu ştiinţă normele de drept material sau procesual.

Se poate aprecia de către Curtea de Apel faptul că judecători care nu au constatat neregulile din procesul-verbal nr. COM nr. 001/02.08.2019 (Dosar nr. x/2019), nu aveau cunoştinţă de dispoziţiile O.U.G. nr. 2/2002 şi nu au încălcat cu rea credinţă legea care îi obligă să stabilească neregulile şi să dispună anularea actelor nelegale.

În aceeaşi hotărâre se menţionează faptul că nu au fost administrate probe.

Această menţiune dovedeşte formalismul instanţei, pe lângă cel al inspecţiei judiciare, proba forte în cauză fiind însăşi procesul-verbal de constatare şi sancţionare - COM NR. 001/02.08.2019, care este nelegal întocmit, aspect ce poate fi constatat de orice jurist care îl vizionează, din acesta rezultând indubitabil că nu întruneşte dispoziţiile legale prevăzute de O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor.

Este dovedită şi vătămarea drepturilor procesuale ale recurentului-reclamant sub mai multe aspecte:

- material a fost obligat la plata unei amenzi contravenţionale aplicată în mod nelegal, pe care nu îşi permite să o plătească din pensia de care beneficiază;

- a fost nevoit să apeleze la justiţie pentru dreptate, aspect care i-a generat alte cheltuieli.

- i-a fost afectată sănătatea, iar stresul generat de organele statului a agravat situaţia - din dispoziţia primarului i s-a aplicat în mod nelegal sancţiunea deoarece nu a fost de acord să cedeze terenul proprietatea fiului său pentru a fi comercializat după cum a procedat cu alţi locuitori ai comunei;

- s-a adresat instanţelor de judecată competente să constate nelegalitatea, însă din hotărârile pronunţate rezultă că nu le pasă de lege şi de dreptate.

Pentru aceste motive solicită analizarea materialului probatoriu existent la dosar, care reflectă în mod real adevărul, admiterea recursului, iar pe fond admiterea sesizării.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata Inspecţia Judiciară a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

În ceea ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei")

Înalta Curte reţine că potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor."

Verificând conţinutul sentinţei atacate, instanţa de control judiciar constată că aceasta îndeplineşte exigenţele menţionate, întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar şi logic argumentele care au fundamentat soluţia adoptată.

Motivul de recurs analizat nu are în vedere fiecare dintre argumentele de fapt şi de drept folosite de reclamant în cererea de chemare în judecată, instanţa având posibilitatea să le grupeze şi să le structureze în funcţie de problemele de drept deduse judecăţii, putând să le răspundă prin considerente comune.

Cu alte cuvinte, chiar dacă în motivarea hotărârii judecătoreşti nu se regăsesc literal toate susţinerile invocate de partea reclamantă, sentinţa nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de recurs cercetat.

Prin urmare, verificând conţinutul sentinţei atacate, instanţa de control judiciar reţine că aceasta îndeplineşte exigenţele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar şi logic argumentele care au fundamentat soluţia adoptată. De asemenea, în cuprinsul hotărârii judecătoreşti analizate, nu se regăsesc considerente contradictorii, instanţa de fond înfăţişând într-o manieră clară şi coerentă argumentele avute în vedere în adoptarea soluţiei asupra cererii de chemare în judecată.

Aceasta deoarece, din analiza considerentelor sentinţei recurate, rezultă indubitabil că, în prezenta cauză, instanţa de fond a indicat ce reprezintă, în opinia sa, indicii temeinice, respectiv argumentele care au stat la baza raţionamentului său logico-juridic concretizat în dispozitivul sentinţei, astfel că nu se poate susţine, cu suficient temei, că hotărârea atacată în prezenta cauză ar fi nemotivată, sau că, prin prisma considerentelor sale, nu ar fi posibilă exercitarea controlului judiciar prin intermediul căii de atac a recursului.

Doctrina şi jurisprudenţa au afirmat constant că o motivare clară şi cuprinzătoare a unei hotărâri judecătoreşti nu presupune analizarea tuturor afirmaţiilor părţilor, ci doar a acelora cu caracter esenţial, chiar şi acestea din urmă putând fi tratate în mod global. Este obligatoriu ca judecătorul să analizeze, în mod real şi păstrându-şi echilibrul dar şi obiectivitatea, susţinerile ambelor părţi cu interese contrare în proces, dar doar acele susţineri care au legătură cu obiectul cauzei, cu fundamentul pretenţiilor deduse judecăţii şi cu soluţia ce urmează a se dispune, din perspectiva acestei soluţii, urmând a fi filtrate şi cenzurate respectivele susţineri, fie în sensul reţinerii, fie în cel al înlăturării lor.

Recurentul se declară nemulţumit de faptul că analiza instanţei de fond nu a vizat aspectele sesizate Inspecţiei Judiciare, ci doar rezoluţiile contestate, context în care, expune propriile opinii referitoare la aspectele pe care ar fi trebuit să le aibă în vedere instanţa de judecată în analizarea contestaţiei sale.

În concluzie, prin sentinţa civilă nr. 2013/22.12.2021 s-a răspuns criticilor reclamantului cu privire la actele administrative contestate de o manieră coerentă, îndestulător argumentată, cu aplicarea şi interpretarea corectă a legii de către instanţa de fond.

Astfel fiind, Înalta Curte apreciază că acest motiv de recurs nu este întemeiat.

În ceea ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. ("când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material")

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că reclamantul A. a solicitat anularea rezoluţiei emisă în Lucrarea nr. C21- 1234 la data de 30.07.2021 de către Inspecţia Judiciară prin Inspectorul Şef, prin care au fost respinse în mod greşit plângerea şi rezoluţia de clasare.

Dosarul nr. x a fost înregistrat la Inspecţia Judiciară - Direcţia de inspecţie pentru judecători la data de 20.04.2021, urmare a sesizării formulate de recurentul-reclamant.

Prin sesizare, s-a solicitat efectuarea verificărilor privind modalitatea de soluţionare a dosarelor nr. x/2019 şi nr. y/2020, recurentul exprimând critici vizând soluţiile pronunţate în aceste cauze, ultimul dosar precizat având ca obiect contestaţia în anulare împotriva deciziei civile pronunţate în dosarul nr. x/2019.

Lucrarea a fost soluţionată de către inspectorul judiciar desemnat din cadrul Direcţiei de inspecţie pentru judecători în condiţiile art. 14 alin. (1) din Regulamentul privind normele de efectuare a lucrărilor de inspecţie, fiind emisă Rezoluţia nr. 1668 din data de 28.05.2021, prin care s-a dispus clasarea sesizării, în temeiul art. 45 alin. (4) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată.

În cuprinsul acesteia s-a menţionat că nu au fost evidenţiate încălcări ale responsabilităţilor profesionale de natură a pune în discuţie săvârşirea vreunei abateri disciplinare sau măsuri de competenţa Inspecţiei Judiciare.

Adresa de înaintare şi rezoluţia de clasare au fost comunicate recurentul-reclamant la data de 02.07.2021.

Împotriva Rezoluţiei de clasare nr. 1668 din data de 28.05.2021 emise în dosarul nr. x, recurentul-reclamant a formulat plângere adresată inspectorului-şef al Inspecţiei Judiciare, invocând faptul că soluţia de clasare dispusă ar fi nelegală, având în vedere presupusele fapte comise de judecători, respectiv, încălcarea normelor de drept material, cu ocazia soluţionării cauzelor vizate prin sesizarea sa iniţială.

Prin Rezoluţia Inspectorului-şef nr. C21-1210 din 29.07.2021, în urma analizei efectuate cu privire la motivele plângerii şi conţinutul rezoluţiei de clasare nr. 1668 din 28.05.2021, s-a constatat că rezoluţia criticată este motivată, răspunzându-se aspectelor invocate în sesizarea formulată de petiţionar, că aceasta cuprinde argumentele de fapt şi de drept care au stat la baza măsurii de clasare luate de inspectorul judiciar, fiind dispusă cu respectarea condiţiilor legale speciale în materie şi a Regulamentului privind normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecţie de către Inspecţia Judiciară iar în temeiul art. 45 indice 1 alin. (2) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, plângerea recurentului-reclamant fiind respinsă, cu menţinerea rezoluţiei atacate.

Conform art. 45 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, Inspecţia Judiciară se poate sesiza din oficiu sau poate fi sesizată în scris şi motivat de orice persoană interesată, inclusiv de Consiliul Superior al Magistraturii, în legătură cu abaterile disciplinare săvârşite de judecători şi procurori. Aspectele semnalate sunt supuse unei verificări prealabile efectuate de inspectorii judiciari din cadrul Inspecţiei Judiciare, în cadrul căreia se stabileşte dacă există indiciile săvârşirii unei abateri disciplinare. Verificările se efectuează în termen de cel mult 45 de zile de la data sesizării Inspecţiei Judiciare. Inspectorul-şef poate dispune prelungirea termenului de efectuare a verificării prealabile, cu cel mult 45 de zile, dacă există motive întemeiate care justifică această măsură. Dacă în urma efectuării verificărilor prealabile se constată că nu există indiciile săvârşirii unei abateri disciplinare, sesizarea se clasează, iar rezultatul se comunică direct persoanei care a formulat sesizarea şi persoanei vizate de sesizare. Rezoluţia de clasare este supusă confirmării inspectorului-şef. Rezoluţia poate fi infirmată, o singură dată, de inspectorul-şef, care poate dispune, prin rezoluţie scrisă şi motivată, completarea verificărilor.

Înalta Curte apreciază că instanţa de fond a constatat în mod corect că soluţia Inspecţiei Judiciare de clasare a sesizării reclamantului, menţinută prin Rezoluţia Inspectorului-şef nr. C21-1210 din 29.07.2021 este legală.

În fapt, recurentul critică hotărârea în cauză prin exprimarea dezacordului său faţă de considerentele reţinute de instanţa de fond în pronunţarea soluţiei de respingere ca neîntemeiată a acţiunii sale, susţinând, la modul general, că, "instanţa a preluat argumentele din rezoluţiile CSM", că ar fi "ignorat obligaţia judecătorului de a respecta normele de drept material" şi că, în opinia sa, unele din considerentele reţinute în pronunţarea hotărârii ar dovedi "formalismul instanţei - pe lângă cel al Inspecţiei Judiciare".

Astfel, în ceea ce priveşte motivele ce au stat la baza sesizării disciplinare formulate de recurentul-reclamant şi a rezoluţiei de clasare emisă de intimata-pârâtă, se reţine că toate acestea privesc măsurile luate în ceea ce priveşte probele încuviinţate şi administrate pe parcursul judecăţii şi soluţiile pronunţate de către un judecător din cadrul Judecătoriei Târgovişte şi patru judecători de la Tribunalul Dâmboviţa, în dosarele nr. x/2019 şi nr. y/2020

Instanţa de fond a constatat în mod corect că prin sesizarea disciplinară înregistrată la pârâtă la 20.04.2021, prin plângerea formulată împotriva rezoluţiei de clasare cât şi prin cererea de chemare în judecată, reclamantul nu a indicat niciuna dintre abaterile disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a)-i) din Legea nr. 303/2004, ca temei de drept substanţial, în raport de care să poată susţine în mod întemeiat, admiterea sesizării sale si efectuarea de către inspectorii judiciari a verificărilor prevăzute de art. 45 din Legea nr. 317/2004.

Conform art. 991 din Legea nr. 303/2004, există rea-credinţă atunci când judecătorul sau procurorul încalcă cu ştiinţă normele de drept material ori procesual, urmărind sau acceptând vătămarea unei persoane. Există gravă neglijenţă atunci când judecătorul sau procurorul nesocoteşte din culpă, în mod grav, neîndoielnic şi nescuzabil, normele de drept material ori procesual.

Astfel fiind, se reţine că în mod corect inspectorul judiciar care a întocmit Rezoluţia de clasare nr. 1668/28 mai 2021 a stabilit că dosarele nr. x/2019 şi nr. y/2019 au avut ca obiect anularea a doua procese-verbale de contravenţie diferite, încheiate pentru săvârşirea unor fapte contravenţionale diferite, având în vedere elementele constitutive ale acestora, astupare canal colector al apei de ploaie C202 cu material rezultat din demolări, sancţionată prin Procesul-verbal de contravenţie nr. x/02.08.2019, respectiv aruncare materiale rezultate din demolări pe teren arabil din T 29 P 434/1 în judeţ Dâmboviţa, reţinută în Procesul-verbal de contravenţie nr. x/02.08.2019, susţinerile referitoare la soluţii diferite pronunţate de judecători diferiţi, cu privire la aceeaşi situaţie de fapt, fiind lipsite de temei.

Pornind de la ideea că voinţa legiuitorului, atunci când a prevăzut abatere disciplinară de la art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, nu a fost aceea de a înfrânge în vreun fel principiul independenţei judecătorului, obiectul verificării disciplinare nu-l poate constitui raţionamentul logico-juridic al magistratului chemat să instrumenteze o cauză, ci doar încălcarea cu intenţie a normelor de drept material ori procesual, cu scopul determinat de a vătăma o persoană sau doar de a accepta producerea unei asemenea consecinţe.

Atributul esenţial al activităţii de judecată îl reprezintă raţionamentul pe care magistratul îl face atunci când transpune în drept situaţia de fapt. Interpretarea normelor de drept şi coroborarea probelor administrate reprezintă elemente ale raţionamentului logico-juridic, întrucât interpretarea normelor este o operaţiune raţională şi logică de determinare a înţelesului şi conţinutului acestora, iar coroborarea probelor reprezintă un proces intelectiv de evaluare a acestora, în urma căruia judecătorul stabileşte situaţia de fapt ce urmează să o încadreze în drept.

În acest demers, judecătorul trebuie să decidă liber, fără nicio influenţă, presiune sau ameninţare, iar opinia pe care acesta şi-o formează nu poate fi cenzurată decât în căile de atac ordinare şi/sau extraordinare prevăzute de lege, nu şi în cadrul unei verificări disciplinare.

Se apreciază că reaua-credinţă sau grava neglijenţă circumscrie sfera încălcării normelor de drept material sau procesual la acelea de o gravitate deosebită, care au consecinţe asupra valabilităţii actelor întocmite de magistrat, a duratei procedurilor sau care produc o vătămare gravă a drepturilor şi intereselor părţilor.

Astfel, pot intra în sfera răspunderii disciplinare numai acele încălcări ale normelor de drept material sau procesual care pun în discuţie însăşi valabilitatea actelor întocmite de judecător şi pentru care nu poate fi găsită o justificare legală, ceea ce însă nu este cazul în speţă, astfel cum în mod corect a reţinut şi inspectorul judiciar în considerentele din rezoluţia contestată.

În plus, sub aspectul laturii subiective, judecătorul care acţionează cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă realizează o distorsionare conştientă a dreptului, prin aplicarea greşită a legii, în mod voit, în scopul producerii unei vătămări sau acceptării producerii acesteia. Spre deosebire de buna-credinţă, care presupune că magistratul acţionează cu grijă faţă de interesul public de înfăptuire a justiţiei, apără interesele legitime ale părţilor, îşi subordonează comportarea sa exigenţelor ce decurg din îndatoririle profesionale şi normele deontologice, reaua-credinţă presupune atât intenţia de a manipula legea în mod conştient, cât şi voinţa de a cauza o vătămare a intereselor părţilor.

În acord cu soluţia instanţei de fond, Înalta Curte apreciază că aceste elemente, caracteristice lipsei de onestitate în exercitarea profesiei, nu au fost probate în cauză, pentru a se justifica desfiinţarea rezoluţiei inspectorului-şef şi a rezoluţiei de clasare şi trimiterea dosarului către Inspecţia Judiciară pentru completarea verificărilor.

Totodată, procedura special reglementată prin disp. art. 45 indice 1 alin. (4). din Legea nr. 317/2004, instituie în sarcina instanţei de fond ca, în cazul admiterii contestaţiei, să trimită dosarul Inspecţiei Judiciare pentru completarea verificărilor, precizând motivele pentru care au fost desfiinţate rezoluţiile atacate şi să indice faptele şi împrejurările care trebuie lămurite, precum şi mijloacele de probă ce urmează a fi administrate pentru completarea verificărilor, nicidecum să procedeze la soluţionarea pe fond a sesizării ce a făcut obiectul verificărilor prealabile efectuate de Inspecţia Judiciară şi finalizate prin rezoluţia de clasare contestată, astfel cum rezultă din criticile şi solicitările formulate de recurent în cuprinsul cererii sale de recurs.

În concluzie, cererea recurentului a fost analizată de instanţa de fond prin prisma dispoziţiilor speciale, cu aplicabilitate concretă în cauză, ce reglementează procedura soluţionării sesizărilor disciplinare de către Inspecţia Judiciară, aceasta constatând, în mod corect că, rezoluţiile contestate sunt temeinice şi legale.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile formulate de recurent sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală.

6. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinţei nr. 2013 din 22 decembrie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 22 martie 2023.