Judge's annulment of disciplinary suspension and reinstatement claims rejected; statutory sick-leave benefits upheld over full salary

Şedinţa publică din data de 22 martie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin acţiunea înregistrată la data de 25.10.2019 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2019, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâţii Consiliul Superior al Magistraturii şi Inspecţia Judiciară solicitând desfiinţarea hotărârii nr. 1521/19.12.2018 adoptate de secţia pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii şi, în consecinţă, admiterea cererii sale din data de 09.10.2018 înregistrate sub nr. x/2018, ce a fost precizată la data de 25.11.2018.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1095 din 9 iulie 2021 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Inspecţia Judiciară şi, pe cale de consecinţă, a respins cererea de chemare în judecată a pârâtei Inspecţia Judiciară, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

De asemenea, a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii ca fiind neîntemeiată şi totodată, a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, ca fiind neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile a formulat recurs A..

În susţinerea cererii de recurs şi a memoriului în completarea recursului, recurenta -reclamantă arată că sentinţa civilă atacată este nelegală, fiind incidente dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6, 7 şi pct. 8 din C. proc. civ.

Recurenta - reclamantă învederează că instanţa de fond a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii absolute, respectiv art. 426 din C. proc. civ. întrucât sentinţa atacată a fost redactată şi tehnoredactată de un particular care nu era judecător. Judecătorul care a pronunţat-o a fost eliberat din funcţie prin pensionare la data de 01.06.2022. Se mai arată că sentinţa atacată nu era motivată până la data eliberării din funcţie a judecătorului care a pronunţat-o.

De asemenea, se mai susţine că hotărârea recurată nu este motivată întrucât o hotărâre redactată de un particular echivalează cu lipsa motivării hotărârii. Se mai arată că instanţa de fond nu a arătat argumentele de fapt şi de drept pentru care a apreciat că nu is-ar cuveni celelalte drepturi pe care le-a solicitat în baza art. 63 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, distinct de drepturile salariale/indemnizaţiile brute lunare, respectiv indemnizaţia pentru concediul de odihnă de care a fost lipsită în anul 2018/compensarea în bani a zilelor de concediu pe care nu le-a efectuat în anul 2018 şi nici ulterior, precum şi contravaloarea celor 6 călătorii, a serviciilor medicale şi a medicamentelor.

Din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 din C. proc. civ., se arată că hotărârea recurată încalcă autoritatea de lucru judecat a deciziei civile nr. 173/03.10.2018 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2017 şi a sentinţei civile nr. 50/20.01.2020 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. x/2019.

În susţinerea acestei critici se arată că la pag. 11 paragr. 1 şi 2 din hotărârea recurată se reţine că dezlegarea dată prin considerentele deciziei civile nr. 173/2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie privind neaplicarea dispoziţiilor dreptului comun - Codul muncii în raportul de muncă al judecătorului, a intrat în puterea lucrului judecat anterior, aşa cum prevede art. 431 din C. proc. civ., ceea ce înseamnă că instanţa de fond era obligată să înlăture de la soluţionarea cauzei orice apărare formulată de pârât în baza Codului Muncii. Cu toate acestea, instanţa de fond a respins acţiunea reţinând incidenţa dispoziţiilor Codului Muncii.

De asemenea, se arată că instanţa de fond a încălcat autoritatea de lucru judecat a sentinţei civile nr. 50/20.01.2020 pronunţate în dosarul nr. x/2019, întrucât prin această hotărâre definitivă a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Inspecţia Judiciară, caz în care excepţia respectivă se impunea a fi respinsă şi în prezenta cauză.

Se mai învederează că hotărârea atacată cuprinde motive contradictorii întrucât în baza considerentelor expuse de instanţa de fond nu se poate stabili dacă cererea sa de repunere în situaţia anterioară suspendării din funcţie trebuia să fie soluţionată exclusiv în baza art. 63 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 sau puteau fi aplicate şi dispoziţiile din Codul Muncii.

Recurenta mai susţine că sentinţa a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material întrucât instanţa de fond a aplicat greşit dispoziţiile Codului Muncii. Se mai arată că instanţa de fond a aplicat greşit dispoziţiile art. 651 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 atunci când a reţinut că suspendarea din funcţie a judecătorului ţine de executarea sancţiunii, întrucât aplicarea sancţiunii excluderii din magistratură ar fi dublată de măsura administrativă a suspendării din funcţie pentru a împiedica judecătorul să profeseze imediat după excluderea din magistratură.

De asemenea, recurenta - reclamantă arată că hotărârea recurată ar fi nelegală întrucât ar fi fost încălcate dispoziţiile art. 63 alin. (2) şi art. 64 alin. (4) din Legea nr. 303/2004, forma în vigoare la data de 14.12.2017 când a fost suspendată din funcţie, fiind aplicate exclusiv dispoziţiile Codului Muncii, deşi Hotărârea nr. 1168/19.12.2017 a secţiei pentru judecători ar fi fost pusă în aplicare încă din data de 14.12.2017 şi nu de la data de 18.06.2018.

Pe cale de consecinţă, apreciază că incidente în cauză la soluţionarea cererii sale sunt exclusiv dispoziţiile art. 63 alin. (2) si art. 64 alin. (3) din Legea nr. 303/2004.

Cu privire la nelegalitatea art. 2 din Hotărârea nr. 1521/2018, solicită a se avea în vedere că instanţa de fond a reţinut doar faptul că secţia pentru judecători poate fi titularul unei sesizări disciplinare, însă argumentele de drept cu care a dovedit că nu are această calitate, nu au fost analizate şi înlăturate motivat.

4. Apărările formulate în cauză

Intimaţii Consiliul Superior al Magistraturii cât şi Inspecţia Judiciară au depus întâmpinare, solicitând, în esenţă, respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei atacate ca temeinică şi legală.

II. Soluţia instanţei de recurs

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Analizând criticile invocate în recurs raportat la sentinţa atacată şi la actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că obiectul cauzei de faţă îl reprezintă anularea Hotărârii nr. 1521/19.12.2018 adoptată de secţia pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii prin care a fost respinsă solicitarea doamnei judecător A. de repunere în situaţia anterioară suspendării din funcţie.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., republicat, cu modificările ulterioare,

Înalta Curte apreciază că pentru a putea fi atrasă incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. este necesar ca prin hotărârea dată să se fi încălcat reguli de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, aspecte care nu pot fi reţinute în cauză.

Astfel, sentinţa civila nr. 1095 pronunţată la data de 09.07.2021 de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a fost redactată şi tehnoredactată de judecătorul care a pronunţat hotărârea, fiind pe deplin respectate dispoziţiile art. 426 din C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă nu a făcut nicio dovadă a susţinerilor sale privind redactarea hotărârii ulterior pensionării judecătorului care a pronunţat-o sau privind redactarea hotărârii de către alt judecător decât cel care a pronunţat-o, afirmaţiile sale fiind simple supoziţii fără niciun suport factual.

În ceea ce priveşte termenul de redactare a hotărârii judecătoreşti prevăzut de art. 426 alin. (5) din C. proc. civ., acesta este un termen de recomandare, iar eventuala nerespectare a acestuia nu poate atrage în niciun caz nelegalitatea sentinţei civile pronunţate.

Faţă de solicitarea de anulare a hotărârii pe motiv că ar fi fost redactată de doamna judecător B. după data eliberării din funcţiei prin pensionare la 01.06.2022, se poate constata că în prezenta cauză hotărârea a fost pronunţată de către judecătorul care a administrat probele în cauză, neexistând nicio abatere de la principiul continuităţii completului de judecată.

Redactarea hotărârii reprezintă o altă etapă care se înscrie în dispoziţiile art. 426 C. proc. civ., şi care se realizează de către judecătorul care a soluţionat procesul. Rezultă astfel că redactarea hotărârii se înscrie într-un stadiu ulterior pronunţării hotărârii.

Eliberarea din funcţie a judecătorului, prin pensionare, după data pronunţării hotărârii şi până la data redactării hotărârii, reprezintă un eveniment de ordin administrativ care nu produce efecte juridice împotriva hotărârii pronunţate de judecător anterior, în perioada în care era în funcţie. Nu există dispoziţii legale care să permită invalidarea hotărârilor pronunţate de către un judecător, în mod retroactiv, ca urmare a eliberării din funcţie prin pensionare după data pronunţării hotărârii şi până la redactarea acesteia.

La data pronunţării hotărârii, respectiv 9 iulie 2021, judecătorul cauzei era în funcţie. Eliberarea din funcţie a judecătorului cauzei după data pronunţării hotărârii nu îl exonerează pe acesta de îndatorirea de a redacta hotărârea pronunţată, întrucât opera juridică a redactării aparţine în exclusivitate numai judecătorului cauzei, conform art. 426 C. proc. civ. Nu poate nicio altă persoană să redacteze hotărârea, redactarea hotărârii exprimând considerentele de ordin logico-juridic avute în vedere la data pronunţării hotărârii, astfel încât pierderea funcţiei de judecător ca urmare a pensionării, intervenite după data pronunţării hotărârii nu îl exonerează pe judecător de obligaţia de a redacta, neexistând nicio altă posibilitate a delegării acestei atribuţii inerente funcţiei de judecător.

Faţă de considerentele expuse, Înalta Curte apreciază că nu pot fi reţinute susţinerile recurentei-reclamante cu privire la nulitatea hotărârii recurate.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., republicat, cu modificările ulterioare, Înalta Curte reţine că potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor."

Verificând conţinutul sentinţei atacate, instanţa de control judiciar constată că aceasta îndeplineşte exigenţele menţionate, întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar şi logic argumentele care au fundamentat soluţia adoptată.

Motivul de recurs analizat nu are în vedere fiecare dintre argumentele de fapt şi de drept folosite de reclamant în cererea de chemare în judecată, instanţa având posibilitatea să le grupeze şi să le structureze în funcţie de problemele de drept deduse judecăţii, putând să le răspundă prin considerente comune.

Cu alte cuvinte, chiar dacă în motivarea hotărârii judecătoreşti nu se regăsesc literal toate susţinerile invocate de partea reclamantă, sentinţa nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de recurs cercetat.

Prin urmare, verificând conţinutul sentinţei atacate, instanţa de control judiciar reţine că aceasta îndeplineşte exigenţele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar şi logic argumentele care au fundamentat soluţia adoptată. De asemenea, în cuprinsul hotărârii judecătoreşti analizate, nu se regăsesc considerente contradictorii, instanţa de fond înfăţişând într-o manieră clară şi coerentă argumentele avute în vedere în adoptarea soluţiei asupra cererii de chemare în judecată.

Aceasta deoarece, din analiza considerentelor sentinţei recurate, rezultă indubitabil că, în prezenta cauză, instanţa de fond a indicat ce reprezintă, în opinia sa, indicii temeinice, respectiv argumentele care au stat la baza raţionamentului său logico-juridic concretizat în dispozitivul sentinţei, astfel că nu se poate susţine, cu suficient temei, că hotărârea atacată în prezenta cauză ar fi nemotivată, sau că, prin prisma considerentelor sale, nu ar fi posibilă exercitarea controlului judiciar prin intermediul căii de atac a recursului.

Doctrina şi jurisprudenţa au afirmat constant că o motivare clară şi cuprinzătoare a unei hotărâri judecătoreşti nu presupune analizarea tuturor afirmaţiilor părţilor, ci doar a acelora cu caracter esenţial, chiar şi acestea din urmă putând fi tratate în mod global. Este obligatoriu ca judecătorul să analizeze, în mod real şi păstrându-şi echilibrul dar şi obiectivitatea, susţinerile ambelor părţi cu interese contrare în proces, dar doar acele susţineri care au legătură cu obiectul cauzei, cu fundamentul pretenţiilor deduse judecăţii şi cu soluţia ce urmează a se dispune, din perspectiva acestei soluţii, urmând a fi filtrate şi cenzurate respectivele susţineri, fie în sensul reţinerii, fie în cel al înlăturării lor.

Contrar susţinerilor recurentei - reclamante, instanţa de fond a motivat hotărârea prin raportare la toate solicitările acesteia, apreciind în mod corect, clar şi în acord cu dispoziţiile legale incidente faptul că soluţia de respingere dată cererii de repunere în situaţia anterioară este rezultatul modului de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 651 raportat la art. 63 alin. (2) şi art. 64 alin. (3) din Legea nr. 303/2004 la situaţia de fapt în care s-a găsit recurenta - reclamantă, anume o perioadă de timp în care a avut capacitate de muncă, dar şi o perioadă de timp în care a fost lipsită temporar de capacitatea de muncă.

De asemenea, hotărârea atacată nu cuprinde motive contradictorii, prima instanţă reţinând în mod corect că aspectul litigios în cauză este determinat de faptul că măsura suspendării din funcţie pe temeiul dispoziţiilor art. 651 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 s-a suprapus parţial pe suspendarea raportului de muncă pentru incapacitate temporară de muncă, în timp ce prin decizia civilă nr. 173 din 03.10.2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a analizat legalitatea unei hotărâri pronunţate într-o procedură disciplinară, verificând condiţiile de angajare a răspunderii disciplinare în cazul respectiv.

Prin urmare, motivarea instanţei de fond este clară şi completă, fiind relevate în mod judicios argumentele care au format opinia acesteia sub aspectele deduse judecăţii. Se constată, de asemenea, că instanţa a avut în vedere cererile părţilor, apărările şi susţinerile acestora, astfel că nu poate fi reţinută incidenţa motivului de casare instituit de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 din C. proc. civ., republicat, cu modificările ulterioare ce vizează respectarea principalului efect al hotărârilor judecătoreşti, anume autoritatea de lucru judecat

Contrar susţinerilor recurentei - reclamante, în cauză nu a fost încălcată autoritatea de lucru judecat a deciziei civile nr. 173/03.10.2018 pronunţate în dosarul nr. x/2017 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Prin Hotărârea nr. 28J/03.10.2017, secţia pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii a dispus, printre altele, admiterea acţiunii disciplinare exercitată de Inspecţia Judiciară împotriva doamnei A., judecător în cadrul Tribunalului Călăraşi, şi, în temeiul art. 100 lit. e) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, a aplicat doamnei judecător sancţiunea disciplinară constând în excluderea din magistratură pentru săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) şi art. 99 lit. I) din acelaşi act normativ.

Ca urmare a exercitării recursului împotriva Hotărârii nr. 28J/03.10.2017 a secţiei pentru judecători în materie disciplinară, în temeiul art. 651 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, prin Hotărârea nr. 1168/2017, secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a dispus suspendarea din funcţie a doamnei A. începând cu data de 14.12.2017.

Prin decizia civilă nr. 173/03.10.2018, pronunţată în dosar nr. x/2017, Înalta Curte de Casaţie - Completul de 5 judecători a admis recursul declarat de recurenta - reclamantă A., a casat în parte Hotărârea nr. 28J din 03.10.2017 a secţiei pentru judecători în materie disciplinară şi rejudecând, în temeiul art. 100 lit. c) a aplicat acesteia sancţiunea disciplinară constând în mutarea disciplinară pentru o perioadă de un an la Tribunalul Constanţa, pentru săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) şi lit. I) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor.

Astfel fiind, prin decizia civilă nr. 173 din 03.10.2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a pronunţat o decizie de principiu cu privire la aplicabilitatea cu titlu general a dispoziţiilor Codului Muncii în cazul judecătorilor, ci a analizat legalitatea unei hotărâri pronunţate într-o procedură disciplinară, verificând condiţiile de angajare a răspunderii disciplinare în cazul respectiv. Astfel, Înalta Curte a analizat punctual incidenţa în cauza respectivă a dispoziţiilor art. 60 alin. (1) din Codul Muncii şi ale art. 79 alin. (3) din Legea nr. 303/2004 întrucât sancţiunea disciplinară a excluderii din magistratură fusese aplicată recurentei - reclamante în perioada în care aceasta se afla în concediu pentru incapacitate temporară de muncă, apreciind că nu subzistă nicio cauză de nelegalitate a hotărârii de excludere din magistratură dispusă în perioada concediului medical.

De asemenea, neîntemeiate sunt şi susţinerile recurentei - reclamante privind pretinsa încălcare a autorităţii de lucru judecat a sentinţei civile nr. 50/20.01.2020 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2019.

Astfel, Înalta Curte constată că, în cauză, nu a fost încălcată autoritatea de lucru judecat întrucât atât instanţa de fond, cât şi instanţa care a pronunţat sentinţa sus menţionată au reţinut, în esenţă, faptul că Hotărârea nr. 1521/19.12.2018 a secţiei pentru judecători, ca act de sesizare asupra conduitei recurentei - reclamante, nu poate fi anulată în contradictoriu cu Consiliul Superior al Magistraturii, iniţiatorul sesizării, ci numai după parcurgerea procedurilor administrative în faţa inspecţiei Judiciare şi emiterii unui act administrativ cu drept de contestare pentru partea nemulţumită de soluţia dispusă, Inspecţia Judiciară fiind menţinută în dosarul nr. x/2019 doar pentru opozabilitatea hotărârii.

Astfel fiind, Înalta Curte apreciază că şi acest motiv de recurs nu este întemeiat.

În ceea ce priveşte motivul de casare instituit de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.,

Înalta Curte constată că criticile circumscrise motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. sunt nefondate, prima instanţă pronunţând o soluţie legală cu privire la fondul acţiunii, cu aplicarea întocmai a normelor de drept material incidente în cauză.

În ceea ce priveşte repunerea în situaţia anterioară după încetarea măsurii suspendării din funcţie, dispoziţiile incidente în cauză cuprinse în Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, în forma în vigoare atât la momentul dispunerii măsurii suspendării din funcţie prin Hotărârea nr. 1168/19.12.2017, cât şi la momentul pronunţării deciziei civile nr. 173/03.10.2018 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. x/2017, prevedeau următoarele:

"Art. 651-(2) în cazul în care, împotriva hotărârii de eliberare din funcţie a judecătorului sau procurorului se exercita calea de atac a recursului, acesta va fi suspendat din funcţie până la soluţionarea irevocabilă a cauzei de către instanţa competentă.

(3) Dispoziţiile art. 63 alin. (2) şi ale art. 64 alin. (3) se aplică în mod corespunzător."

"Art. 63 - (2) Dacă se dispune clasarea, achitarea sau încetarea procesului penal faţă de judecător ori procuror, suspendarea din funcţie încetează, iar acesta este repus în situaţia anterioară, i se plătesc drepturile băneşti de care a fost lipsit pe perioada suspendării din funcţie şi i se recunoaşte vechimea în magistratură pentru această perioadă."

"Art. 64 - (3) în perioada suspendării, judecătorului sau procurorului i se plătesc drepturile de asigurări sociale de sănătate, potrivit legii."

Raportat la aceste dispoziţii legale, repunerea în situaţia anterioară în cazul în care încetează măsura suspendării din funcţie ca urmare a soluţionării căii de atac împotriva hotărârii de eliberare din funcţie a judecătorului presupune plata drepturilor băneşti de care persoana în cauză a fost lipsită pe perioada suspendării din funcţie şi recunoaşterea vechimii în magistratură pentru această perioadă.

În cauză, astfel cum a constatat secţia pentru judecători prin hotărârea atacată şi în mod corect a reţinut şi prima instanţă, atât la momentul emiterii Hotărârii nr. 1168/19.12.2017 a secţiei pentru judecători, cât şi ulterior, până la data de 17.06.2018, recurenta - reclamantă s-a aflat în concediu medical, acesteia i s-au plătit indemnizaţiile pentru incapacitate de muncă din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate.

Suspendarea raportului de muncă pe perioada concediului pentru incapacitate de muncă este o suspendare care intervine ope legis.

De asemenea, suspendarea dispusă potrivit art. 651 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 303/2004, în forma în vigoare la data de 03.10.2018 când a fost pronunţată decizia civilă nr. 173/03.10.2018 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. x/2017, este o suspendare administrativă care intervine în baza unor norme de drept imperative, fiind doar constatată de către Secţiile corespunzătoare ale Consiliului Superior al Magistraturii.

Contrar susţinerilor recurentei - reclamante, prin sentinţa recurată şi prin actul administrativ atacat, instanţa de fond şi secţia pentru judecători doar au constatat că în cazul recurentei - reclamante au intervenit aceste cazuri de suspendare din funcţie, respectiv a raporturilor de muncă, corelând şi interpretând dispoziţiile incidente din Legea nr. 303/2004 cu dispoziţiile Codului Muncii aplicabile situaţiei în care se afla recurenta - reclamantă.

În aceste condiţii sunt vădit neîntemeiate susţinerile recurentei - reclamante privind eventuala reţinere eronată a temeiurilor de drept în ceea ce priveşte suspendarea raporturilor de muncă pe perioada concediului medical, respectiv suspendarea acesteia din funcţie.

Prin urmare, fiind în prezenţa unei suspendări de drept a raporturilor de muncă, ca efect al concediului pentru incapacitate temporară de muncă, suspendarea din funcţie constatată prin Hotărârea nr. 1168/2017 a secţiei pentru judecători, nu a operat până în ziua următoare încetării incapacităţii de muncă, respectiv 18.06.2018.

În aceste condiţii, în mod corect a reţinut instanţa de fond că data repunerii în situaţia anterioară este data de 18.06.2018, dată la care a încetat suspendarea raporturilor de muncă ca urmare a incapacităţii temporare de munci şi a operat suspendarea din funcţie dispusă în temeiul art. 651 alin. (2) din Legea nr. 303/2004.

Pentru perioada suspendării de drept a raportului de muncă ca urmare a concediului medical şi pentru care recurenta - reclamantă a formulat cerere de repunere în situaţia anterioară (14.12.2017-17.06.2018), aceasta nu poate beneficia decât de indemnizaţia pentru incapacitate de muncă, sumă ce i-a fost, de altfel, achitată.

În ceea ce priveşte pretinsa nelegalitate a sesizării Inspecţiei Judiciare potrivit art. 74 din Legea nr. 317/2004 se reţine faptul că în actul administrativ atacat a fost indicat contextul în care s-a realizat această sesizare. Pe de altă parte, secţia pentru judecători nu poate fi îngrădită în dreptul de a sesiza Inspecţia Judiciară cu privire la conduita unui judecător în condiţiile în care această prerogativă este recunoscută potrivit dispoziţiilor legale oricărei persoane interesate.

Sub acest aspect, în mod corect instanţa de fond a reţinut că legalitatea Hotărârii nr. 1521/19.12.2018 a secţiei pentru judecători, ca act de sesizare asupra conduitei recurentei-reclamante, va putea fi analizată numai după parcurgerea procedurilor administrative în faţa Inspecţiei Judiciare şi emiterii unui act administrativ cu drept de contestare pentru persoana nemulţumită de soluţia dispusă.

În egală măsură, s-a apreciat şi că participarea Inspecţia Judiciară în procedura de faţă nu se justifică nici prin raportare la dispoziţiile art. 161 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 78 C. proc. civ., aceasta neputând fi considerată "beneficiarul" actului administrativ, ci chiar instituţia publică chemată să soluţioneze sesizarea trimisă de secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală.

2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva sentinţei nr. 1095 din 9 iulie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 22 martie 2023.