Pharmacists’ association and pharmacy owner lose appeals; operating authorization upheld under demographic and space-compliance rules.

Şedinţa publică din data de 22 martie 2023

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea formulată, reclamantul Colegiul Farmaciştilor din judeţul Vaslui a solicitat în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Sănătăţii şi A. S.R.L. anularea autorizaţiei de funcţionare nr. x din data de 22.10.2019 precum şi a operaţiunilor administrative care au stat la baza emiterii acesteia; suspendarea autorizaţiei de funcţionare până la soluţionarea definitivă a acţiunii în anulare.

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal prin sentinţa nr. 365 din 22 martie 2021, a respins excepţiile nulităţii, a lipsei calităţii procesuale active şi a lipsei interesului ca neîntemeiate, a respins cererea de suspendare a executării autorizaţiei de funcţionare ca neîntemeiată şi a respins acţiunea în anulare formulată de către reclamantul Colegiul Farmaciştilor din Judeţul Vaslui, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Sănătăţii şi A. S.R.L., ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva sentinţei nr. 365 din 22 martie 2021a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a exercitat recurs reclamantul Colegiul Farmaciştilor din judeţul Vaslui, criticând-o pentru nelegalitate din perspectiva unor critici de nelegalitate circumscrise motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 din C. proc. civ.

În dezvoltarea recursului a susţinut că sentinţa atacată nu îndeplineşte standardul de motivare impus de disp. art. 425 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., deoarece motivarea sentinţei reprezintă o preluare ad literam a considerentelor sentinţei civile nr. 1098/2020, pronunţată în Dosarul nr. x/2020 al CAB, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.

Preluarea întocmai din hotărârea pronunţată, într-o cauză cu un grad extrem de mare de similitudine, fără ca prima instanţă să realizeze o apreciere proprie a materialului probator şi a problemei de drept deduse judecăţii, reprezintă o veritabilă nemotivare a sentinţei primei instanţe.

Din perspectiva disp. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant susţine interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor de drept naţional şi a dreptului Uniunii Europene.

Principala critică de nelegalitate are în vedere emiterea autorizaţiei de funcţionare cu nesocotirea criteriului demografic, astfel cum această noţiune este reglementată de prevederile art. 12 alin. (1) din Legea nr. 266/2008, interpretate prin Decizia nr. 768/2018 a Curţii Constituţionale referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 12 şi art. 42 din Legea farmaciei nr. 266/2008.

Recurentul-reclamant consideră că raportarea criteriului demografic la numărul de persane ce figurează cu domiciliul pe raza mun. Vaslui, iar nu la numărul de persoane ce locuiesc efectiv pe raza municipiului (populaţia rezidentă) este greşită.

Prima instanţă pune semnul egalităţii între noţiunea de locuitor şi aceea de persoană cu domiciliul pe raza unei localităţi, asumând că în lipsa unei definiţii a locuitorului în Legea nr. 266/2008, cadrul normativ în materia evidenţei populaţiei îşi va găsi incidenţa şi în ceea ce priveşte interpretarea art. 12 din Legea nr. 266/2008.

Un astfel de raţionament nu poate fi primit deoarece contravine în mod flagrant însuşi scopului urmărit de legiuitor prin reglementarea criteriului demografic drept condiţie esenţială pentru autorizarea farmaciilor comunitare.

În scopul identificării voinţei reale a legiuitorului, recurentul-reclamant face trimitere la Decizia Curţii Constituţionale nr. 768/2014 din care se deduce că noţiunea de locuitor la care se referă art. 12 din Legea nr. 266/2008, priveşte numărul de persoane care locuiesc efectiv/real într-o localitate, iar nu numărul de persoane care au domiciliul stabilit pe raza localităţii, fără a locui în fapt la domiciliu.

Aceeaşi concluzie, susţine recurentul-reclamant, rezultă şi din interpretarea şi aplicarea dreptului Uniunii Europene, respectiv a dispoziţiile Regulamentului (UE) nr. 1260/2013 al Parlamentului European şi Consiliului, unde noţiunea de "populaţie rezidentă în mod obişnuit" desemnează toate persoanele care au reşedinţa obişnuită într-un stat membru la momentul de referinţă, determinate în raport de faptul că au locuit la locul lor de reşedinţă obişnuită o perioadă neîntreruptă de cel puţin 12 luni înainte de momentul de referinţă sau au sosit la locul lor de reşedinţă obişnuită în cursul celor 12 luni precedente momentului de referinţă cu intenţia de a rămâne pentru cel puţin un an.

Aplicarea criteriului demografic în raport de numărul de persoane domiciliate pe raza unei localităţi conduce la disoluţia rolului farmaciei şi, în final, la lezarea ireversibilă a sistemului de sănătate publică.

Autorizarea unui număr de farmacii cu mult mai mare decât nevoia reală a comunităţii conduce la migrarea farmaciştilor din zonele rurale limitrofe către municipiul Vaslui, expunerea populaţiei din zonele urbane la o prezenţă agresivă a farmaciilor, nesocotirea standardelor deontologice în detrimentul atingerii unor obiective materiale.

În acest sens, susţine recurentul-reclamant, s-a pronunţat şi CJUE în cauzele conexe C-570/07 şi C-571/07.

Criteriul demografic se impune a fi analizat prin adresa nr. x/29.05.2019 emisă de Primăria Vaslui în baza adresei nr. x/16.04.2019 a Direcţiei Judeţene de Statistică Vaslui, potrivit căreia populaţia rezidentă a mun. Vaslui la recensământul din anul 2011 a fost de 55.407 persoane.

Interpretarea legii astfel cum a fost realizată de către prima instanţă încalcă disp. art. 34 din Constituţia României, ce protejează şi garantează dreptul la ocrotirea sănătăţii publice.

Recurentul-reclamant invocă şi greşita interpretare şi aplicare a disp. art. 10 din Legea nr. 266/2008, forma în vigoare la data depunerii cererii de autorizare a funcţionării farmaciei - 25.03.2019, avându-se în vedere că direcţia judeţeană de sănătate publică avea în competenţă controlul privind conformitatea sau neconformitatea spaţiului şi nu Ministerul Sănătăţii.

Elocvente în acest sens sunt disp. art. 10 din Legea nr. 266/2008, forma în vigoare la data de 25.03.2019, iar faptul că Ordinul nr. 962/2009 privind normele de punere în aplicare nu a fost pus în acord cu dispoziţiile Legii nr. 266/2008, act juridic cu forţă juridică superioară, nu poate fi imputat recurentului, iar intimatul nu se poate prevala de propria culpă de a nu fi modificat la timp legislaţia secundară.

În acelaşi sens se poate considera că a intervenit o abrogare implicită a Ordinului nr. 962/2009, în temeiul căruia a fost realizat controlul privind conformitatea spaţiului.

Se mai arată că sentinţa atacată este pronunţată cu greşita interpretare a Normelor privind spaţiul pentru care se eliberează autorizaţia de funcţionare.

Elocvente în acest sens sunt dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 266/2008, forma în vigoare la data depunerii autorizaţiei de funcţionare a farmaciei 25.03.2019.

În esenţă arată că intimata nu se poate prevala de propria culpă de a nu fi modificat la timp legislaţia secundară, obligaţie care ii incumbă în mod direct şi nemijlocit.

3.2. Pârâta A. S.R.L., în motivarea recursului incident, arată că în mod greşit instanţa de fond nu a admis excepţiile invocate, respectiv excepţia lipsei calităţii de reprezentant, a lipsei calităţii procesuale active şi a lipsei de interes, astfel cum au fost detaliate pe larg prin cererea de recurs.

Reclamanta, Colegiul Farmaciştilor din Judeţul Vaslui nu este vătămată şi nici nu a invocat vătămarea unui drept sau interes legitim, prin emiterea autorizaţiei şi nici nu invocă un drept sau un interes legitim al membrilor săi care să fi fost vătămat.

Nu în ultimul rând, reclamanta nu poate reprezenta interesele farmaciilor sau interesul public.

Reclamanta nu a indicat dreptul sau interesul legitim, care să aparţină într-adevăr membrilor săi (farmaciştilor) şi pe care doreşte să îl protejeze.

Reclamanta nu poate formula acţiuni în care să susţină protejarea unor drepturi ce aparţin societăţilor comerciale ce deţin unităţi farmaceutice, acestea având posibilitatea de a îşi apăra singure drepturile.

De asemenea, deşi reclamanta a invocat protejarea unui interes general, interesul pacienţilor, aceasta nu este un organism social, ci unul profesional, astfel cum rezultă din dispoziţiile art. 586 din legea 95/2006.

În concluzie reclamanta nu indică un interes determinat, legitim şi personal al său, al membrilor săi şi nici a populaţiei.

3. Apărările formulate în cauză

3.1. A. S.R.L prin întâmpinarea formulată a solicitat respingerea recursului reclamantului ca nefondat şi menţinerea sentinţei de fond ca temeinică şi legală. În esenţă, intimata-pârâtă a susţinut că sentinţa recurată respectă cerinţele legale de redactare şi motivare, fiind respectate dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ.

În referire la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a arătat că sentinţa recurată este pronunţată cu interpretarea şi aplicarea corectă a dispoziţiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 266/2008, respectiv cu aplicarea corectă a reglementărilor normative adoptate pentru stabilirea competenţei de a efectua controlul de conformitate a spaţiului unităţii farmaceutice pentru care se solicită autorizarea, precum şi a normelor privind spaţiul pentru care se eliberează autorizaţia de funcţionare a farmaciei comunitare.

A opinat intimata-pârâtă că în perioada suspendării activităţii farmaciei legea nu condiţionează valabilitatea actului administrativ de păstrarea spaţiului unităţii farmaceutice, fiind astfel dedusă, pe calea interpretării normative, disponibilitatea adresei pentru farmacia înfiinţată prin actul dedus judecăţii.

3.2. Colegiul Farmaciştilor din Judeţul Vaslui, prin întâmpinarea formulată a solicitat respingerea recursului incident formulat de intimata-pârâtă A. S.R.L, ca nefondat.

3.3. Ministerul Sănătăţii a formulat, la rândul său, întâmpinare faţă de recursul exercitat de reclamantul-reclamant, în cuprinsul căreia a invocat excepţia nulităţii recursului pentru neindicarea unor critici de nelegalitate, limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., iar pe fond a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Cu privire la primul motiv de casare a arătat că recurentul nu a demonstrat lipsa de coerenţă în raţionamentul instanţei de fond, astfel încât această critică este nefondată.

În referire la cel de-al doilea motiv de recurs ce vizează faptul că sentinţa instanţei de fond a fost dată cu nesocotirea criteriului demografic, astfel cum este acesta reglementat de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 266/2008, a susţinut că în mod corect a reţinut prima instanţă faptul că, prin Legea nr. 266/2008 nu este definită noţiunea de locuitor, astfel încât instanţa poate să aibă în vedere doar întreaga economie a prevederilor O.U.G. nr. 97/2005 privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români şi a prevederilor H.G. nr. 1375/2006 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare unitară a dispoziţiilor legale privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români, din care reiese că evidenţa persoanelor se ţine după principiul locului de domiciliu al acestora, domiciliul fiind adresa la care persoana fizică are locuinţa principală.

3.4. Intimata U.A.T. Vaslui, prin întâmpinare, prin întâmpinarea formulată a solicitat respingerea recursului incident formulat de intimata-pârâtă A. S.R.L, ca nefundat arătând în esenţă că Primăria Municipiului Vaslui, nu a făcut altceva decât a răspunde la o solicitare de informaţii, în condiţiile legii, în conformitate cu datele statistice pe care le deţinea la acea data.

4. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenţi, a apărărilor expuse în întâmpinări, Înalta Curte apreciază că recursurile sunt nefondate.

În ceea ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei")

Înalta Curte reţine că potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor."

Verificând conţinutul sentinţei atacate, instanţa de control judiciar constată că aceasta îndeplineşte exigenţele menţionate, întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar şi logic argumentele care au fundamentat soluţia adoptată.

Motivul de recurs analizat nu are în vedere fiecare dintre argumentele de fapt şi de drept folosite de reclamant în cererea de chemare în judecată, instanţa având posibilitatea să le grupeze şi să le structureze în funcţie de problemele de drept deduse judecăţii, putând să le răspundă prin considerente comune.

Cu alte cuvinte, chiar dacă în motivarea hotărârii judecătoreşti nu se regăsesc literal toate susţinerile invocate de partea reclamantă, sentinţa nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de recurs cercetat.

Prin urmare, verificând conţinutul sentinţei atacate, instanţa de control judiciar reţine că aceasta îndeplineşte exigenţele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar şi logic argumentele care au fundamentat soluţia adoptată. De asemenea, în cuprinsul hotărârii judecătoreşti analizate, nu se regăsesc considerente contradictorii, instanţa de fond înfăţişând într-o manieră clară şi coerentă argumentele avute în vedere în adoptarea soluţiei asupra cererii de chemare în judecată.

Aceasta deoarece, din analiza considerentelor sentinţei recurate, rezultă indubitabil că, în prezenta cauză, instanţa de fond a indicat ce reprezintă, în opinia sa, indicii temeinice, respectiv argumentele care au stat la baza raţionamentului său logico-juridic concretizat în dispozitivul sentinţei, astfel că nu se poate susţine, cu suficient temei, că hotărârea atacată în prezenta cauză ar fi nemotivată, sau că, prin prisma considerentelor sale, nu ar fi posibilă exercitarea controlului judiciar prin intermediul căii de atac a recursului.

Doctrina şi jurisprudenţa au afirmat constant că o motivare clară şi cuprinzătoare a unei hotărâri judecătoreşti nu presupune analizarea tuturor afirmaţiilor părţilor, ci doar a acelora cu caracter esenţial, chiar şi acestea din urmă putând fi tratate în mod global. Este obligatoriu ca judecătorul să analizeze, în mod real şi păstrându-şi echilibrul dar şi obiectivitatea, susţinerile ambelor părţi cu interese contrare în proces, dar doar acele susţineri care au legătură cu obiectul cauzei, cu fundamentul pretenţiilor deduse judecăţii şi cu soluţia ce urmează a se dispune, din perspectiva acestei soluţii, urmând a fi filtrate şi cenzurate respectivele susţineri, fie în sensul reţinerii, fie în cel al înlăturării lor. În concluzie instanţa de fond a încercat să dea o soluţie unitară, în cauze identice.

Astfel fiind, Înalta Curte apreciază că acest motiv de recurs nu este întemeiat.

În ceea ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. ("când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material")

Motivul de nelegalitate întemeiat pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., urmează să fie respins ca nefondat.

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că prin autorizaţia de funcţionare nr. x/22.10.2019 eliberată de pârâtul Ministerul Sănătăţii, în conformitate cu prevederile H.G. nr. 144/2010, ale H.G. nr. 15/1991, ale Legii nr. 266/2008 şi în baza documentaţiei înaintate cu nr. x/5.04.2019 a fost autorizată funcţionarea farmaciei comunitare denumită A. în municipiul Vaslui.

Potrivit disp. art. 12 alin. (1) din Legea farmaciei nr. 266/2008, înfiinţarea unei farmacii comunitare în mediul urban se face în funcţie de numărul de locuitori, dovedit prin adeverinţă eliberată de autoritatea administraţiei publice locale.

Recurentul-reclamant consideră că interpretarea prevederilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 266/2008 s-a făcut cu nesocotirea criteriului demografic, astfel cum această noţiune este interpretată prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 768/2014 şi definită prin Regulamentul (UE) nr. 1260/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 20.11.2013 privind statisticile demografice europene.

Înalta Curte reţine că cele două acte invocate, decizia Curţii Constituţionale a României şi Regulamentul UE, nu reprezintă norme de drept material, în sensul disp. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. .

În legătură cu decizia Curţii Constituţionale se pune problema nesocotirii soluţiei şi argumentelor referitoare la neconstituţionalitatea dispoziţiilor invocate, deoarece interpretarea legii este dată în competenţa instanţelor judecătoreşti.

Se constată că prin Decizia nr. 768/2014, Curtea Constituţională a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 12 şi art. 42 din Legea farmaciei nr. 266/2008, reţinând că instituirea criteriului demografic nu încalcă libertatea economică, este necesară şi proporţională, faţă de obiectivul de interes public urmărit de legiuitor.

În acelaşi timp, prin decizia pronunţată, Curtea Constituţională nu a interpretat în niciun mod disp. art. 12 alin. (1) din Legea farmaciei, mai mult a citat jurisprudenţa CJUE (parg. 17 şi 18), inclusiv hotărârea menţionată prin motivele de recurs, conform căreia fiecare stat membru al Uniunii Europene este liber să îşi proiecteze propriul sistem de protecţie a sănătăţii publice.

În acelaşi sens, Regulamentul (UE) 1260/2013 nu împiedică statul membru să adopte propriul act intern, care poate să fie mai strict sau mai larg decât cel cuprins în actul european, cum este O.U.G. nr. 97/2005 privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor.

Înalta Curte constată că interpretarea şi aplicarea disp. art. 12 alin. (1) din Legea nr. 266/2008 a fost realizată de către prima instanţă în concordanţă cu prevederile C. civ. şi ale O.U.G. nr. 97/2005, persoana fizică fiind prezumată a locui în mod efectiv la adresa de domiciliu, noţiunea de "locuitor" fiind similară cu cea de "persoană domiciliată".

Solicitarea ca Ministerul Sănătăţii să apeleze la datele statistice deţinute de Direcţia Judeţeană de Statistică Vaslui este eronată, având în vedere că prevederile art. 12 alin. (1) din Legea nr. 266/2008 obligă ca numărul de locuitori să fie dovedit prin adeverinţă emisă de autorităţile administraţiei publice locale, astfel cum s-a realizat în cauză.

Din această perspectivă nu se poate invoca nesocotirea prevederilor art. 34 din Constituţia României, ce protejează şi garantează dreptul la ocrotirea sănătăţii publice, iar neconstituţionalitatea textului de lege nu s-a pronunţat de către Curtea Constituţională.

În ceea ce priveşte greşita interpretare şi aplicare a disp. art. 10 din Legea nr. 266/2008, forma în vigoare la data depunerii cererii de autorizare a funcţionării farmaciei - 25.03.2019, respectiv necompetenţa Ministerului Sănătăţii de a verifica conformitatea spaţiului, Înalta Curte constată că argumentele sunt nefondate.

Se reţine că cererea de autorizare, depusă la 25.03.2019 era reglementată de prevederile OMS nr. 962/2009, iar actul a fost abrogat expres la 24.04.2019.

Până la această dată, O.U.G. nr. 58/2017, de modificare a Legii nr. 266/2008, obliga Ministerul Sănătăţii să emită ordinul pentru aplicarea modificărilor şi completărilor aduse Legii farmaciei, însă acest ordin a fost emis la 24.04.2019, după depunerea cererii de autorizare la 25.03.2019.

Potrivit disp. art. 3 alin. (2) din OMS nr. 444/2019, dosarele depuse înainte de intrarea în vigoare a acestui ordin, se soluţionează potrivit legislaţiei în vigoare la data depunerii.

OMS nr. 444/2019 este în vigoare, nu a fost anulat de instanţa competentă, este obligatoriu de urmat, astfel că nu se poate considera că a operat o abrogare implicită a OMS nr. 962/2009.

Faţă de acestea, în temeiul disp. art. 496 C. proc. civ., coroborat cu disp. art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, recursul va fi respins ca nefondat.

În ceea ce priveşte recursul incident, Înalta Curte apreciază că instanţa de fond a soluţionat în mod corect cele trei excepţii. În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii de reprezentant, Preşedinta Colegiului Farmaciştilor din Judeţul Vaslui a fost în mod corespunzător mandatată să întreprindă demersuri precum acţiunea de faţă. În ceea ce priveşte lipsa calităţii procesuale active şi a interesului se reţine că recurenta reprezintă interesele atât ale membrilor săi, cât şi ale populaţiei în general, ocrotind dreptul acestora la sănătate publică, astfel că justifică atât calitatea, cât şi interesul în cauză.

Reclamantul Colegiul Farmaciştilor din judeţul Vaslui este o persoană juridică, cu buget şi patrimoniu propriu, având capacitate de folosinţă şi de exerciţiu, potrivit art. 598 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, iar printre atribuţiile acestuia se numără şi apărarea demnităţii şi promovarea drepturilor şi intereselor membrilor săi în toate sferele de activitate; apărarea onoarei, libertăţii şi independenţei profesionale a farmacistului, precum şi dreptul acestuia de decizie în exercitarea actului profesional; asigurarea respectării de către farmacişti a obligaţiilor ce le revin faţă de pacient şi de sănătatea publică, potrivit art. 589 lit. b) din aceeaşi lege.

Astfel, în cauza de faţă, recurentul-reclamant invocă atât un interes legitim public, definit de art. 2 alin. (1) lit. r) din Legea nr. 554/2004, dar şi apărarea drepturilor farmaciştilor pe care îi reprezintă în temeiul art. 2 alin. (1) lit. a) şi s) din aceeaşi lege.

În materie administrativă, au calitatea de persoană vătămată, potrivit dispoziţiei legale invocate - art. 2 alin. (1) lit. a), şi organismele sociale care invocă vătămarea prin actul administrativ atacat fie a unui interes legitim public, fie a drepturilor şi intereselor legitime ale unor persoane fizice determinate.

Recurentul-reclamant reprezintă un astfel de organism social care invocă atât vătămarea interesului legitim public, cât şi a drepturilor şi intereselor legitime ale farmaciştilor pe care îi reprezintă şi ale căror drepturi le apără şi promovează potrivit art. 589 lit. b) din Legea nr. 95/2006.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile formulate de recurenţi sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală.

5. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant Colegiul Farmaciştilor din Judeţul Vaslui împotriva sentinţei nr. 365 din 22 martie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Respinge recursul incident declarat de recurenta-pârâtă A. S.R.L. împotriva aceleiaşi sentinţe, ca nefondat.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 22 martie 2023.