Military rank eligibility for transferred civilian legal professionals: crediting pre-magistracy legal practice as specialized tenure under the military status code

Şedinţa publică din data de 22 martie 2023

Asuprea recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 06 noiembrie 2020, pe rolul Curţii de Apel Oradea, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării Naţionale ("MAPN", "Ministerul"), a solicitat:

(i) anularea în parte, în ceea ce priveşte gradul militar acordat, a Ordinului Ministrului Apărării Naţionale nr. M.P. 738 din data de 20.08.2020;

(ii) obligarea pârâtului la emiterea unui nou ordin în vederea acordării gradului militar de locotenent-colonel, corespunzător criteriilor enunţate de art. 52 alin. (1) din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările şi completările ulterioare şi de art. 8 din Regulamentul comun privind numirea ca judecător sau procuror militar, transferul de la instanţele sau parchetele civile la instanţele ori parchetele militare, precum şi acordarea gradelor militare şi înaintarea în grad a judecătorilor şi procurorilor militari, aprobat prin Hotărârea 176 din 6 februarie 2014 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii şi prin Ordinul nr. M.47 din 22 aprilie 2014 al ministrului apărării naţionale.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 35 din 15 aprilie 2021, Curtea de Apel Oradea, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării Naţionale.

3. Calea de atac exercitată în cauză

3.1. Împotriva sentinţei civile nr. 35 din 15 aprilie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, admiterea acţiunii.

În motivarea recursului, reclamantul susţine că instanţa de fond a reţinut în mod greşit că unul dintre criteriile avute în vedere la acordarea gradului militar este vechimea în specialitate raportată la stagiile minime de grad, deşi art. 52 alin. (1) din Legea nr. 80/1995 se referă la vechimea în specialitate dobândită pe timpul studiilor raportată la stagiile minime de grad. Instanţa de fond a preluat formularea privind vechimea din art. 8 din Regulamentul comun privind numirea ca judecător sau procuror militar, transferul de la instanţele sau parchetele civile la instanţele ori parchetele militare, precum şi acordarea gradelor militare şi înaintarea în grad a judecătorilor şi procurorilor militari, aprobat prin Hotărârea 176 din 6 februarie 2014 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii şi prin Ordinul nr. M.47 din 22 aprilie 2014 al ministrului apărării naţionale ("Regulamentul comun"), care nu cuprinde sintagma "dobândită în timpul studiilor", apreciind eronat că această dispoziţie este similară cu art. 52 alin. (1) din Legea nr. 80/1995.

Mai arată că instanţa de fond a apreciat greşit că dispoziţiile Regulamentului comun se aplică cu prioritate, deşi este un act administrativ cu caracter individual şi are o forţă juridice inferioară legii. În acest context, recurentul-reclamant invocă excepţia de nelegalitate a art. 8 din Regulamentul comun, întrucât aceste dispoziţii derogă de la lege şi contravin normelor legale în aplicarea cărora au fost emise, modificând criteriile în funcţie de care se acordă gradul militar procurorilor militari.

În opinia recurentului-reclamant, toate profesiile juridice trebuie considerate vechime în specialitatea studiilor juridice şi învederează că în cadrul MAPN funcţionează şi alte tipuri de jurişti, în afara judecătorilor şi procurorilor militari, cărora li se aplică dispoziţiile art. 52 alin. (1) din Legea nr. 80/1995, astfel că unui jurist i se va în considerare vechimea dobândită în orice funcţie juridică pentru acordarea gradului militar, iar unui magistrat militar i se ia în considerare doar vechimea dobândită în timpul exercitării funcţiei de judecător sau procuror.

Susţine că nu a solicitat prin acţiune recunoaşterea unui grad militar înainte de termen sau în mod excepţional, conform art. 53 din Legea nr. 80/1995, ci a solicitat acordarea gradului militar într-o situaţie ce constituie regula, conform art. 94 lit. a) din acest act normativ. Intimatul-pârât MAPN a invocat pentru prima dată argumentul că doar vechimea efectivă în magistratură ar trebui luată în considerare ca vechime în specialitatea studiilor pentru acordarea gradului militar la termenul de judecată din 01.04.2021, după ce această problemă a fost pusă în discuţie de instanţa de fond. Această împrejurare nu a fost menţionată în nota înregistrată sub nr. x/02.07.2020 şi nr. y/01.07.2020, prin care s-a prorogat acordarea gradului militar şi nici în întâmpinarea depusă în faţa instanţei de fond.

Recurentul-reclamant invocă situaţia similară a altor procurori militar, pentru a sublinia lipsa de consecvenţă a MAPN, considerând că acordarea gradelor militare se face în virtutea unor criterii netransparente şi discreţionare, cu nesocotirea prevederilor art. 52 alin. (1) din Legea nr. 80/1995.

Mai susţine că nu este corect raţionamentul instanţei de fond întemeiat pe pretinsa diferenţă terminologică utilizată de legiuitor în cuprinsul Legii nr. 303/2004, referitoare la vechimea în magistratură şi vechimea efectivă în funcţia de judecător sau procuror, solicitând a fi avute în vedere, în sens contrar celor reţinute de prima instanţă, dispoziţiile art. 82 alin. (2) din Legea nr. 303/2004.

4. Apărările formulate în cauză

4.1. Prin întâmpinarea înregistrată în dosarul instanţei de control judiciar, intimatul-pârât MAPN a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Intimatul-pârât consideră a fi corectă soluţia instanţei de fond, care s-a stabilit că vechimea în profesia de avocat nu poate fi considerată vechime în specialitatea studiilor, care să fie luată în considerare la aprecierea vechimii necesare pentru stagiu, raportat la dispoziţiile art. 86 din Legea nr. 303/2004 şi art. 5 alin. (2) din Legea nr. 80/1995, precum şi art. 3 alin. (1) din Ghidul carierei militare aprobat prin H.G. nr. 106/2011. Invocă dispoziţiile art. 48 alin. (3) din Legea nr. 80/1995, care fac referire expresă la vechimea în specialitatea studiilor necesare ocupării funcţiei; or, funcţia ocupată de recurentul-reclamant este cea de procuror militar, arma justiţie militară, specialitatea nr. 116 - magistratură militară, iar condiţia esenţială pentru încadrarea uni funcţii cu acest specific este aceea de a avea calitatea de magistrat, dobândită conform Legii nr. 303/2004. În organigrama MAPN se regăseşte şi specialitatea nr. 115 - justiţie militară, în care sunt încadraţi consilierii juridici cu studii de licenţă în drept, astfel că orice comparaţie între cele două domenii este nefondată.

Dispoziţiile art. 109 alin. (13) din Legea nr. 80/1995 prevăd explicit că dispoziţiile unor articole, printre care şi cele ale art. 52 alin. (1), nu se aplică ofiţerilor, maiştrilor militari şi subofiţerilor din structurile MAPN, aceste dispoziţii stând la baza întocmirii Notei comune la Raportul din 23.06.2020 al procurorului militar, înregistrată sub nr. x/02.07.2020, prin care s-a prorogat emiterea avizului MAPN cerut de dispoziţiile art. 8 alin. (1) din Regulamentul comun.

Intimatul-pârât solicită a fi avute în vedere şi dispoziţiile art. 74 alin. (6) din Legea nr. 303/2004 şi art. 74 alin. (1) din Legea nr. 80/1995, concluzionând în sensul respectării întregului cadru normativ la parcurgerea procedurii pentru încadrarea recurentului-reclamant în gradul militar acordat.

În ceea ce priveşte excepţia de nelegalitate a art. 8 din Regulamentul comun, intimatul-pârât susţine că acest articol reprezintă o reflectare a dispoziţiilor Legii nr. 80/1995, respectiv Capitolul VIII, secţiunea a II-a, referitoare la limitele de vârstă şi stagiile minime în grad.

4.2. Fiind citat în cauză, în calitate de intimat, în vederea soluţionării excepţiei de nelegalitate, Consiliul Superior al Magistraturii a solicitat respingerea, ca inadmisibilă, a excepţiei invocate de recurentul-reclamant, susţinând, totodată, că art. 8 din Regulamentul comun este redactat în acord cu legislaţia primară.

II. Soluţia instanţei de recurs

II.1. În ceea ce priveşte excepţia de nelegalitate a art. 8 din Regulamentul comun, Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă, în raport de prevederile art. 4 din Legea nr. 554/2004.

Potrivit alin. (1) al art. 4 din Legea nr. 554/2004, legalitatea unui act administrativ cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepţie, din oficiu ori la cererea părţii interesate, iar potrivit alin. (4) teza I, actele administrative cu caracter normativ nu pot forma obiect al excepţiei de nelegalitate.

În cauza de faţă, recurentul-reclamant solicită, pe calea excepţiei, constatarea nelegalităţii art. 8 din Regulamentul comun privind numirea ca judecător sau procuror militar, transferul de la instanţele sau parchetele civile la instanţele ori parchetele militare, precum şi acordarea gradelor militare şi înaintarea în grad a judecătorilor şi procurorilor militari, aprobat prin Hotărârea 176 din 6 februarie 2014 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii şi prin Ordinul nr. M.47 din 22 aprilie 2014 al ministrului apărării naţionale. Or, acest Regulament nu este un act administrativ individual, ci are natura unui act administrativ normativ, având caracteristicile acestei categorii de acte administrative.

Criteriile principale, în raport cu care actele administrative se clasifică în acte cu caracter normativ şi acte cu caracter individual sunt, pe de-o parte, scopul pentru care acestea au fost adoptate sau emise şi, pe de altă parte, întinderea efectelor juridice produse.

Astfel, în ceea ce priveşte primul criteriu, în doctrină şi jurisprudenţă este unanim acceptat că actele administrative cu caracter normativ sunt adoptate/emise în scopul organizării executării legii/dispoziţiilor legale, în timp ce actele administrative cu caracter individual se emit totdeauna exclusiv pentru punerea în aplicare, pentru aplicarea în concret a legii/dispoziţiilor legale.

În ceea ce priveşte întinderea efectelor produse, actele administrative cu caracter normativ conţin reguli/norme cu caracter general, având aplicabilitate într-un număr nedefinit de situaţii, astfel că produc efecte juridice erga omnes faţă de un număr nedefinit de persoane, în timp ce actele administrative cu caracter individual urmăresc realizarea unor raporturi juridice într-o situaţie strict determinată şi produc efecte fie faţă de o singură persoană, fie faţă de un număr determinat sau determinabil de persoane.

Aplicând aceste consideraţii de ordin teoretic la speţa de faţă, Înalta Curte constată că Regulamentul comun a fost emis în vederea organizării executării dispoziţiilor legale care reglementează numirea ca judecător sau procuror militar, transferul de la instanţele sau parchetele civile la instanţele ori parchetele militare, precum şi acordarea gradelor militare şi înaintarea în grad a judecătorilor şi procurorilor militari, respectiv a prevederilor art. 32 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi a prevederilor art. 109 alin. (4) din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările şi completările ulterioare, având aşadar caracter de act administrativ normativ. Caracterul de act administrativ individual aparţine actelor (ordine, hotărâri), emise în temeiul legii şi al Regulamentului comun, prin care se dispune cu privire la numirea/transferul sau acordarea gradului militar în privinţa unui subiect de drept determinat (procuror sau judecător).

În concluzie, întrucât recurentul-reclamant a invocat excepţia de nelegalitate a unui act administrativ cu caracter normativ, a cărui nelegalitate nu poate fi verificată şi constatată pe calea prevăzută de art. 4 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, excepţia de nelegalitate a art. 8 din Regulamentul comun.

II.2. Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantul A. este fondat, pentru următoarele considerente:

Pentru a răspunde criticilor de nelegalitate formulate de reclamant, Înalta Curte apreciază necesar a puncta aspectele de ordin factual care au condus la formularea cererii de faţă.

Reclamantul A. a activat în calitate de avocat în cadrul Baroului Bihor, în perioada 01.07.2002 - 16.06.2009, cumulând o vechime de 6 ani şi 11 luni în această profesie, potrivit adeverinţei nr. x/16.06.2009 eliberată de UNBR - Baroul Bihor . Prin Decretul Preşedintelui României nr. 1057/10.06.2009, publicat în Monitorul Oficial nr. 1057/10.06.2009, reclamantul a fost numit în funţia de procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Salonta, iar prin Ordinul nr. 2071 din 25.10.2016, a fost numit în funcţia de procuror la DIICOT - Serviciul Teritorial Oradea .

În baza Hotărârii Consiliului Superior al Magistraturii, secţia pentru procurori nr. 537/02.06.2020, reclamantul a fost transferat de la DIICOT - Serviciul Teritorial Oradea la Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Cluj. Prin această hotărâre, CSM a reţinut că reclamantul are grad profesional corespunzător parchetului de pe lângă curtea de apel (1 an şi 6 luni vechime în acest grad) şi o vechime în funcţie de 11 ani şi 11 luni, din care 3 ani şi 7 luni la DIICOT - Serviciul Teritorial Oradea.

Iniţial, prin raportul nr. x/2019 din 23.06.2020, emis de secţia Parchetelor Militare, s-a propus acordarea către reclamant a gradului militar de locotenent colonel, însă intimatul-pârât MAPN a amânat acordarea avizului conform până la reevaluarea demersului, potrivit Notei nr. x/02.07.2020 şi nr. y/01.07.2020 . Ulterior, prin Raportul nr. x din 27.07.2020, secţia Parchetelor Militare a propus acordarea gradului militar de maior, iar prin raportul final din 14.08.2020, a propus acordarea gradului militar de căpitan.

Ca urmare a acestui raport, prin Ordinul Ministrului Apărării Naţionale nr. M.P. 738 din 20.08.2020, reclamantul a fost chemat în activitate în corpul ofiţerilor începând cu data de 03.07.2020, cu gradul de căpitan şi confirmat în serviciul justiţie militară, specialitatea militară nr. 116 - magistratură militară.

Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a susţinut că, raportat la vechimea în specialitatea juridică deţinută, în total 18 ani şi 2 zile, obţinută prin cumularea perioadei cât a activat ca avocat cu cea în care a ocupat funcţia de procuror, îndeplinea condiţiile legale pentru acordarea gradului militar de locotenent colonel, astfel că ordinul MAPN contestat este emis cu nerespectarea dispoziţiilor art. 52 alin. (1) şi art. 36 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 80/1995, precum şi art. 32 alin. (2) din Legea nr. 303/2004.

Contestând aceste susţineri, pârâtul minister s-a prevalat de dispoziţiile art. 52 alin. (1), art. 36 alin. (1) lit. g), art. 48 alin. (3), art. 74 alin. (1) şi art. 109 alin. (13) din Legea nr. 80/1995, de art. 32 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, precum şi de dispoziţiile art. 8 din Regulamentul comun privind numirea ca judecător sau procuror militar, transferul de la instanţele sau parchetele civile la instanţele ori parchetele militare, precum şi acordarea gradelor militare şi înaintarea în grad a judecătorilor şi procurorilor militari, aprobat prin Hotărârea 176 din 6 februarie 2014 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii şi prin Ordinul nr. M.47 din 22 aprilie 2014 al ministrului apărării naţionale, pentru a susţine legalitatea ordinului atacat.

Prima instanţă a infirmat motivele de nelegalitate ale reclamantului, valorificând apărările pârâtului, în sensul că vechimea dobândită de reclamant în profesia de avocat reprezintă vechime în specialitatea studiilor juridice absolvite, dar nu poate fi avută în vedere ca vechime în specialitate militară necesară pentru obţinerea gradului de locotenent colonel, singura vechime eligibilă fiind perioada în care reclamantul a ocupat efectiv funcţia de procuror.

Înalta Curte constată că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre nelegală, dată cu greşita interpretare a normelor de drept incidente cauzei, care vor fi redate în cele ce urmează.

În conformitate cu prevederile art. 52 alin. (1) din Legea nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare, "Persoanelor prevăzute la art. 36 alin. (1) lit. e), g) şi h), art. 36 alin. (2), art. 37 lit. e), art. 39 lit. c), art. 40 alin. (1) lit. g) şi la art. 41 lit. e), g) şi h) li se acordă grade militare în funcţie de pregătirea lor, vechimea în specialitatea dobândită pe timpul studiilor, raportată la stagiile minime în grad, precum şi de vârsta acestora.".

Dispoziţiile art. 36 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 80/1995 stipulează că:

"Ofiţerii în activitate provin din: (...) g) persoane care au vârsta de cel mult 45 de ani, sunt absolvente cu diplomă de licenţă ale unei instituţii de învăţământ superior, cu profil corespunzător specialităţilor militare, au promovat testele de aptitudini şi îndeplinesc celelalte condiţii stabilite prin ordin al miniştrilor sau şefilor instituţiilor componente ale sistemului apărării naţionale, ordinii publice şi securităţii naţionale."

Totodată, art. 48 alin. (3) din Legea nr. 80/1995 prevede că:

"(...) gradele se acordă celor prevăzuţi la art. 36 alin 1 lit. e), g) şi i) - k) în raport cu nivelul structurii şi specificul funcţiei vacante, precum şi vechimea în specialitatea studiilor necesare ocupării acesteia, potrivit normelor stabilite prin ordin al ministrului apărării naţionale."

Este de observat şi că stagiile minime în grad pentru înaintarea în gradul următor al ofiţerilor, până la gradul de locotenent colonel, sunt, conform art. 94 lit. a) din Legea nr. 80/1995, următoarele: stagiul minim în gradul de sublocotenent pentru a deveni locotenent este de 3 ani; stagiul minim în gradul de locotenent pentru a deveni căpitan este de 5 ani; -stagiul minim în gradul de căpitan pentru a deveni maior este de 5 ani; stagiul minim în gradul de maior pentru a deveni locotenent-colonel este de 5 ani. Prin însumarea stagiilor obligatorii pentru acordarea gradului de locotenent colonel, se obţine un stagiu total de 18 ani, pe care reclamantul a susţinut că l-a îndeplinit, în timp ce pârâtul MAPN susţine contrariul, nerecunoscând drept vechime în specialitate perioada în care acesta a derulat activitatea de avocat.

Nu în ultimul rând, instanţa de control judiciar are în vedere şi dispoziţiile art. 8 din Regulamentul comun, de care s-a prevalat autoritatea ministerială, care prevede că:

"Gradele militare propuse ministrului apărării naţionale de către secţia parchetelor militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie spre acordare procurorilor civili numiţi în funcţia de procuror militar se stabilesc în funcţie de pregătirea, vechimea în specialitatea raportată la stagiile minime în grad, precum şi de vârsta acestora, potrivit dispoziţiilor art. 52 din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările şi completările ulterioare."

Contrar celor reţinute de prima instanţă, Înalta Curte constată că reclamantul îndeplinea, la data chemării în activitate în corpul ofiţerilor, condiţiile prevăzute de art. 52 alin. (1) coroborat cu art. 36 alin. (1) lit. g) şi art. 48 alin. (3) din Legea nr. 80/1995, raportat la stagiile minime de grad prevăzute de art. 94 lit. a) din aceeaşi lege, pentru a-i fi acordat gradul de locotenent colonel. Astfel, la momentul numirii în funcţia de procuror militar (03.07.2020), reclamantul deţinea diplomă de licenţă emisă de o instituţie de învăţământ superior cu profil corespunzător specialităţii militare (magistratură militară) şi avea o vechime în specialitate juridică de 18 ani şi 2 zile, dobândită în cadrul următoarelor profesii juridice:

- de la data de 01.07.2002 până la data de 15.06.2009 - avocat în cadrul Baroului Bihor;

- de la data de 16.06.2009 până la data de 31.12.2011 - procuror în cadrul Parchetul de pe lângă Judecătoria Salonta;

- de la data de 01.01.2012 până la data de 23.10.2016 - prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Salonta;

- de la data de 24.10.2016 până la data de 02.07.2020 - procuror la Direcţia de investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul teritorial Oradea.

Totodată, reclamantul avea vârsta de 40 de ani împliniţi, obţinuse gradul profesional de procuror la parchetul de pe lângă curtea de apel, fiind îndeplinite şi condiţiile referitoare la promovarea testelor de aptitudini (aspect necontestat de pârât).

Prin urmare, raportând, conform dispoziţiilor art. 52 alin. (1) din Legea nr. 80/1995, vechimea de 18 ani în specialitatea dobândită pe timpul studiilor la stagiile minime în grad, Înalta Curte constată că reclamantul are dreptul la acordarea gradului militar de locotenent-colonel, nu a celui de căpitan, cum în mod greşit s-a dispus prin ordinul atacat. Gradul militar de căpitan se acordă persoanelor menţionate la art. 36 alin. (1) lit. g) din lege care au o vechime de minim 13 ani în specialitatea dobândită pe timpul studiilor, or durata vechimii reclamantului în specialitatea dobândită pe timpul studiilor este de 18 ani, corespunzătoare gradului militar de locotenent-colonel.

Nu poate fi reţinută teza potrivit căreia vechimea dobândită în profesia de avocat nu face parte din vechimea eligibilă pentru acordarea gradului militar, câtă vreme art. 48 alin. (3) din Legea nr. 80/1995 face trimitere la "vechimea în specialitatea studiilor necesare ocupării acesteia", iar art. 52 alin. (1) se referă la "vechimea în specialitatea dobândită pe timpul studiilor", categorie căreia i se subsumează şi activitatea de avocat. Această profesie nu poate fi exercitată decât în condiţiile absolvirii unei facultăţi de drept, specialitatea necesară ocupării funcţiei atât de avocat, cât şi de procuror fiind, evident, cea juridică, dobândită prin urmarea unei instituţii de învăţământ superior cu acest profil.

Atât instanţa de fond, cât şi intimatul-pârât au considerat în mod eronat că vechimea dobândită în profesia de avocat nu poate fi asimilată specialităţii militare menţionate în cuprinsul art. 36 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 80/1995. Specialitatea militară în care se încadrează reclamantul este magistratura militară, din cadrul serviciului justiţie militară, iar potrivit art. 32 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind Statutul judecătorilor şi procurorilor, poate fi numită judecător sau procuror militar persoana care îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege pentru intrarea în magistratură, cu avizul conform al Ministerului Apărării Naţionale privind îndeplinirea condiţiilor legale pentru dobândirea calităţii de ofiţer activ în cadrul acestui minister. Or, conform art. 33 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, "Pot fi numiţi în magistratură, pe bază de concurs, dacă îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 14 alin. (2), (...) avocaţii, (...), cu o vechime în specialitate de cel puţin 5 ani." Aşadar, perioada îndeplinirii profesiei de avocat este luată în considerare ca vechime eligibilă pentru numirea în magistratură pe bază de concurs, fiind considerată vechime în specialitate.

Prin urmare, coroborând aceste texte de lege, cu prevederile art. 52 alin. (1) şi art. 48 alin. (3), rezultă că, în cazul magistraturii militare, trimiterea la specialitatea militară nu poate fi interpretată decât ca referindu-se la vechimea în specialitate juridică care îi conferă solicitantului posibilitatea intrării în magistratură şi, ulterior, ocupării funcţiei de procuror militar, iar câtă vreme avocatura face parte din carierele juridice care permit accederea în magistratură după îndeplinirea unei anumite vechimi, rezultă că perioada în care reclamantul a fost avocat trebuie luată în considerare la acordarea gradului militar.

Raportat la aceste considerente, Înalta Curte constată că nu sunt întemeiate nici considerentele instanţei de fond, bazate pe diferenţa terminologică între noţiunea de "vechime în magistratură" şi cea de "vechime efectivă în funcţia de judecător sau procuror", din cuprinsul articolelor care reglementează evoluţia carierei judecătorului şi procurorului din Legea nr. 303/2004, câtă vreme, pentru a dezlega chestiunea de drept dedusă judecăţii, prezintă relevanţă doar dispoziţiile art. 32 şi 33 din Legea nr. 303/2004, care se referă la condiţiile de admitere în magistratură şi de numire în funcţia de judecător sau procuror militar, conform raţionamentului expus anterior.

În speţă nu pot fi primite nici apărările intimatului-pârât, potrivit cu care dispoziţiile art. 52 alin. (1) din Legea nr. 80/1995 nu sunt aplicabile reclamantului deoarece art. 109 alin. (13) din aceeaşi lege exclude din sfera destinatarilor art. 52 alin. (1) cadrele militare din Ministerul Apărării Naţionale.

Este de observat că aceste apărări au fost considerate neîntemeiate de prima instanţă, iar intimatul-pârât nu a declarat recurs prin care să critice considerentele sentinţei.

Şi dacă ar fi analizate pe fond aceste apărări, Înalta Curte reţine că art. 109 alin. (13) prevede că dispoziţiile art. 52 alin. (1) nu se aplică ofiţerilor, maiştrilor militari şi subofiţerilor din structurile Ministerului Apărării Naţionale, însă acest text de lege nu este incident în speţă întrucât actul atacat se referă la o persoană care nu făcea parte din structurile Ministerului Apărării Naţionale atunci când a dobândit calitatea de procuror militar. Actul atacat de reclamant conţine o măsură luată pentru acordarea gradului militar unui procuror care a activat la un parchet din cadrul Ministerului Public înainte de a fi transferat la o unitate de parchet militară, astfel că nu există temei pentru a se reţine că nu i se aplică prevederile textului de lege menţionat.

În ceea ce priveşte criticile recurentului-reclamant referitoare la modul de aplicare în speţă a art. 8 din Regulamentul comun, Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate. Articolul menţionat face parte dintr-un act normativ de rang inferior, astfel că trebuie interpretat prin corelare cu norma de rang superior, respectiv cu dispoziţiile art. 52 alin. (1) din Legea nr. 80/1995, care se referă la "vechimea în specialitatea dobândită pe timpul studiilor" şi art. 48 alin. (3) din aceeaşi lege, care se referă la "vechimea în specialitatea studiilor necesare ocupării acesteia". După cum rezultă din cuprinsul sentinţei atacate, prima instanţă a avut în vedere toate prevederile legale incidente, nefăcând o aplicare singulară a articolului contestat din Regulamentul comun, respingerea cererii de chemare în judecată datorându-se modului greşit de interpretare a întregului cadru normativ incident, în privinţa sferei de cuprindere a noţiunii de vechime în specialitatea militară, raportat la vechimea în specialitatea studiilor juridice absolvite de reclamant.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este pronunţată cu greşita interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 52 alin. (1), art. 36 alin. (1) lit. g), art. 48 alin. (3), art. 94 lit. a) şi art. 109 alin. (13) din Legea nr. 80/1995, art. 32 alin. (2) şi art. 33 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, fiind incident cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., sens în care, în condiţiile art. 496 C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, va admite recursul declarat de reclamant, va casa sentinţa recurată şi va rejudeca în fond.

În rejudecare, constatând că actul atacat a fost emis cu încălcarea prevederilor art. 52 alin. (1) coroborat cu art. 94 lit. a) din Legea nr. 80/1995 pentru motivele expuse în cuprinsul prezentei decizii, Înalta Curte va admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării Naţionale, va anula în parte Ordinul Ministrului Apărării Naţionale nr. M.P. 738 din 20.08.2020, în ceea ce priveşte gradul militar de căpitan acordat reclamantului şi va obligă pârâtul Ministerul Apărării Naţionale la emiterea unui nou ordin, prin care să acorde reclamantului A. gradul militar de locotenent-colonel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 35 din 15 aprilie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi, rejudecând:

Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării Naţionale.

Anulează în parte Ordinul Ministrului Apărării Naţionale nr. M.P. 738 din 20.08.2020, în ceea ce priveşte gradul militar de căpitan, acordat reclamantului A..

Obligă pârâtul Ministerul Apărării Naţionale la emiterea unui nou ordin, prin care să acorde reclamantului A. gradul militar de locotenent-colonel.

Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de nelegalitate a art. 8 din Regulamentul comun privind numirea ca judecător sau procuror militar, transferul de la instanţele sau parchetele civile la instanţele ori parchetele militare, precum şi acordarea gradelor militare şi înaintarea în grad a judecătorilor şi procurorilor militari, aprobat prin Hotărârea nr. 176 din 6 februarie 2014 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii şi prin Ordinul nr. M.47 din 22 aprilie 2014 al ministrului apărării naţionale, invocată de recurentul-reclamant A., în contradictoriu cu intimaţii Ministerul Apărării Naţionale şi Consiliul Superior al Magistraturii.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 22 martie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.