Dual veterinary leadership conflict-of-interest claims quashed; state authority lacked standing.

Şedinţa publică din data de 22 martie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 1 martie 2021, pe rolul Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Autoritatea Naţională Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor ("ANSVSA") şi Colegiul Medicilor Veterinari din România, a solicitat:

(i) să se constate veridicitatea faptului că atunci când un medic veterinar cu funcţie de conducere şi/sau reprezentare în cadrul DSVSA-jud. (autoritate de stat) deţine totodată şi o funcţie de conducere şi/sau reprezentare în cadrul CMV-jud. (organizaţie socio-profesională neguvernamentală şi nonprofit) se ajunge la scurt-circuite în relaţia socio-profesională dintre un medic veterinar liber profesionist - DSVSA-jud. şi CMV-jud.;

(ii) să se constate că astfel de situaţii critice lezează dreptul de exercitare a profesiei - în cazul liber profesionistului, lezează dreptul CMV-Ro (jud.) de a reprezenta interesele şi apăra drepturile profesionale ale membrilor săi şi lezează principiile de bază privind prevenirea conflictelor de interese ale funcţionarilor din DSVSA-jud.;

(iii) să se constate că reclamantul nu solicită realizarea dreptului de exercitare a profesiei, cu atât mai mult cu cât - urmare a unui astfel de litigiu - acest drept a fost câştigat prin instanţele de judecată;

(iv) să se constate că există un conflict de interese atunci când o persoană deţine în acelaşi timp funcţii de conducere şi reprezentare atât în DSVSA şi funcţii de conducere şi reprezentare în CMV-jud.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 365 din 17 iunie 2021, Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal a dispus următoarele:

(i) a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Autorităţii Naţionale Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor;

(ii) a respins acţiunea formulată în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă;

(iii) a respins, ca inadmisibilă, acţiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Colegiul Medicilor Veterinari din România.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 365 din 17 iunie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea în parte a sentinţei atacate, respectiv în ceea ce priveşte soluţiile pronunţate asupra excepţiilor lipsei calităţii procesuale pasive a ANSVSA şi inadmisibilităţii, cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare.

Recurentul-reclamant critică soluţia pronunţată asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a ANSVSA, apreciind că prima instanţă a făcut o greşită aplicare a prevederilor art. 36 C. proc. civ.. Cererea a fost formulată împotriva ANSVSA prin DSVSA judeţene, iar petitele acţiunii se referă la situaţii asupra cărora trebuie să se aplece ANSVSA.

Arată recurentul-reclamant că, potrivit art. 5 din O.G. nr. 42/2004, ANSVSA este autoritatea centrală sanitar-veterinară şi pentru siguranţa alimentelor care coordonează tehnic şi administrativ întreaga activitate a serviciilor sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, organizează şi controlează efectuarea activităţilor publice sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, iar direcţiile sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene funcţionează în subordinea acestei autorităţi. Totodată, potrivit art. 1 alin. (1) şi alin. (3) din H.G. nr. 1415/2009, ANSVSA este reprezentată la nivel judeţean de direcţiile sanitar-veterinare şi pentru siguranţa animalelor, iar la nivel local de circumscripţiile sanitar-veterinare şi pentru siguranţa animalelor, iar atribuţiile autorităţii sunt cele de la art. 2 din aceeaşi hotărâre de guvern.

În raport de aceste texte de lege, susţine recurentul-reclamant că ANSVSA este organul ierarhic superior direcţiilor teritoriale, astfel că are calitate procesuală pasivă în demersul judiciar de faţă, de vreme ce acţiunea vizează întreaga legislaţie în domeniu şi modul său de aplicare la nivel naţional.

Printr-un alt rând de argumente, recurentul-reclamant critică soluţia de admitere a excepţiei inadmisibilităţii acţiunii, considerând că prima instanţă a aplicat greşit dispoziţiile art. 35 din C. proc. civ.

Astfel, afirmă că petitele formulate au în vedere situaţii abstracte pornite de la situaţii concrete, pentru a evita pe viitor scurt-circuitarea relaţiilor profesionale dintre ANSVSA şi DSVSA, pe de-o parte şi Colegiul Medicilor Veterinari din România, pe de altă parte. Petitele 2-4 au în vedere realizarea sau, după caz, nerealizarea unui drept, iar pentru petitele 1-3 nu există o altă cale de realizare a dreptului, din cauza caracterului ambiguu al poziţiilor adoptate de pârâţi.

Prin urmare, apreciază reclamantul că cererea formulată este admisibilă, cel puţin pentru o parte din petite.

Mai arată că demersul său nu constă în judecarea unei situaţii de fapt, ci, dimpotrivă, se deduce judecăţii constatarea existenţei unui drept determinat, situaţia de fapt fiind doar o probă care demonstrează existenţa acestui drept. Situaţia de fapt sesizată nu este singulară, ci este constantă la nivelul DSVSA judeţene, ANSVSA şi Colegiul Medicilor Veterinari din România. Totodată, Agenţia Naţională de Integritate, în soluţionarea sesizărilor primite, face doar aplicarea Legii nr. 161/2003, legea nefiind adaptată dinamicii realităţii.

4. Apărările formulate în cauză

Intimaţii-pârâţi ANSVSA şi Colegiul Medicilor Veterinari din România au depus întâmpinări prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat, ANSVSA invocând şi excepţia nulităţii recursului pentru nemotivare.

5. Alte aspecte procesuale

Excepţia nulităţii recursului pentru nemotivare a fost respinsă la termenul din 22 martie 2023, pentru motivele expuse în practicaua prezentei decizii.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în ale cărui dispoziţii se încadrează criticile din calea de atac, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este nefondat, pentru următoarele considerente:

În ceea ce priveşte soluţia de respingere a cererii formulate în contradictoriu cu pârâta ANSVSA pentru lipsa calităţii procesuale pasive a acestei autorităţi, Înalta Curte constată că instanţa de fond a făcut o corectă aplicare în cauză a prevederilor art. 36 C. proc. civ.

Examinând petitele cererii, Înalta Curte constată că niciuna dintre pretenţiile reclamantului nu este îndreptată împotriva ANSVSA şi nu priveşte acte emise de această autoritate, toate cele patru capete de cerere vizând direcţiile sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene ("DSVSA judeţene") şi Colegiul Medicilor Veterinari din România.

Nu poate fi primit argumentul recurentului-reclamant, în sensul că, deşi îndreptată împotriva DSVSA judeţene, cererea o priveşte pe pârâta ANSVSA, în temeiul atribuţiilor acestei autorităţi de coordonatoare a activităţii direcţiilor din teritoriu, aflate în raport de subordonare ierarhică faţă de ANSVSA. În prim rând, direcţiile sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene au personalitate juridică, conform art. 5 lit. c) din O.G. nr. 42/2004, astfel că stau în justiţie în nume propriu, în ceea ce priveşte drepturile şi obligaţiile legale ce le revin conform actelor normative care le reglementează activitatea şi atribuţiile. În al doilea rând, în materia contenciosului administrativ interesează capacitatea de drept administrativ a autorităţii publice, respectiv aptitudinea de a emite acte administrative în exercitarea unor prerogative de putere publică ori a unui serviciu public; astfel fiind, direcţiile judeţene sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor au calitatea de pârâte în litigiile referitoare la modul de îndeplinire a atribuţiilor legale ce le revin, chiar dacă sunt înfiinţate în subordinea unei alte autorităţi publice (ANSVSA).

Calitatea procesuală pasivă presupune identitatea între pârâtul chemat în judecată şi subiectul pasiv al raportului juridic dedus judecăţii, iar câtă vreme pretenţiile reclamantului vizează activitatea direcţiilor sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, pârâta ANSVSA nu are calitate procesuală pasivă, neexistând identitate între această autoritate şi subiectele raportului juridic litigios.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondate, criticile reclamantului, constatând că soluţia primei instanţe de admitere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive şi de respingere a acţiunii faţă de pârâta ANSVSA, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, este pronunţată cu respectarea dispoziţiilor art. 36 C. proc. civ.

Nefondate sunt şi criticile recurentului-reclamant referitoare la respingerea, ca inadmisibilă, a acţiunii, consecutiv admiterii excepţiei inadmisibilităţii.

Potrivit dispoziţiilor art. 35 C. proc. civ., cererile în constatare pot avea ca obiect numai constatarea existenţei sau inexistenţei unui drept determinat, iar nu a unei situaţii de fapt, cererea neputând fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului pe orice altă cale prevăzută de lege. În acord cu instanţa de fond şi contrar susţinerilor recurentului-reclamant, Înalta Curte constată că cererea de chemare în judecată are ca obiect constatarea unor situaţii de fapt şi nu a existenţei sau inexistenţei unui drept determinat, nefiind întemeiat argumentul recurentului în sensul că situaţia de fapt a fost expusă doar în scopul demonstrării existenţei unui drept.

Niciunul dintre primele 3 petite ale acţiunii nu se referă la un drept al recurentului-reclamant sau la inexistenţa unui drept al pârâţilor împotriva sa, ci vizează strict situaţii factuale incompatibile cu formularea unei acţiuni în constatare.

În ceea ce priveşte cel de-al patrulea petit al cererii, prin care reclamantul solicită să se constate existenţa unui conflict de interese prin deţinerea concomitentă a unor funcţii de conducere şi reprezentare în cadrul Direcţiilor Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor şi a Filialelor Judeţene ale Colegiului Medicilor Veterinari, Înalta Curte constată că în mod corect prima instanţă a reţinut că există o cale de realizare a dreptului, prin sesizarea Agenţiei Naţionale de Integritate în procedura prevăzută de Legea nr. 176/2010, urmată, eventual, de controlul judiciar.

Cadrul legislativ intern nu permite sesizarea directă a instanţei de judecată cu o acţiune în constatarea existenţei unui conflict de interes, astfel cum a solicitat recurentul-reclamant prin acţiunea dedusă judecăţii. Afirmaţiile din recurs în sensul că activitatea Agenţiei Naţionale de Integritate se raportează la un cadru legislativ neadaptat cerinţelor actuale nu prezintă nicio relevanţă în privinţa caracterului inadmisibil al acţiunii, nepermiţând sesizarea instanţei de judecată cu o cerere directă de constatare a conflictului de interese.

În concluzie, Înalta Curte constată că este nefondat şi motivul de recurs referitor la greşita aplicare în cauză a dispoziţiilor art. 35 din C. proc. civ.

Pentru toate aceste considerente, constatând că nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte, în condiţiile art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 C. proc. civ., va respinge recursul declarat de reclamantul A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 365 din 17 iunie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 22 martie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.