Appeal against Judicial Inspection closure of judge disciplinary complaint dismissed; intervenor's appeal annulled for non-payment of stamp duty

Şedinţa publică din data de 22 martie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

1.1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 3 aprilie 2019, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Inspecţia Judiciară şi Consiliul Superior al Magistraturii ("CSM", "Consiliul"), a solicitat:

(i) anularea Rezoluţiei de clasare nr. 18/A/22.01.2019, emisă în dosarul nr. x al Inspecţiei Judiciare - Direcţia de inspecţie pentru judecători, precum a Rezoluţiei inspectorului-şef al Inspecţiei Judiciare nr. C 19-981 din data de 09.04.2019;

(ii) obligarea pârâtei la efectuarea legală a misiunii de control, cu audierea judecătorilor potrivit Regulamentului aprobat prin Hotărârea CSM nr. 1027/2012, prin inspectori care să nu fi avut dosare la DNA şi comunicarea în termen legal a rezultatelor verificărilor;

(iii) obligarea pârâtei să publice la posturi TV şi pe pagina de Internet a revistei B., timp de 3 luni, a unui spot dinamic, zilnic, de câte 30 de secunde, de luni până vineri, respectiv a unui anunţ însoţit de pozele inspectorilor implicaţi, prin care să îşi ceară scuze pentru faptul că în baza unor protocoale ilegale cu instituţiile de forţă a simulat efectuarea de controale, cu nerespectarea legislaţiei, aducând astfel prejudicii majore S.C. C. S.R.L., Feldioara jud. Braşov, reclamantului, precum şi familiei acestuia;

(iv) obligarea pârâtei să efectueze controlul propriu potrivit solicitărilor din adresele nr. x/09.03.2019 şi nr. y/22.02.2019.

1.2. Prin cererea precizatoare formulată la data de 25 ianuarie 2021, reclamantul a solicitat introducerea în cauză, în calitate de pârâţi, a numiţilor D. şi E., funcţionari ai Inspecţiei Judiciare, F. - fost judecător, în prezent pensionată şi G., procuror la DNA Braşov.

1.3. La data de 22 martie 2021, petentul H. a depus o cerere de intervenţie accesorie în favoarea reclamantului A..

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 389 din 23 martie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a dispus următoarele:

(i) a respins ca inadmisibilă cererea de intervenţie accesorie formulată de petentul H.;

(ii) a respins acţiunea în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă;

(iii) a respins acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, ca nefondată;

(iv) în baza art. 24 alin. (2) din O.U.G. nr. 51/2008 a stabilit onorariu definitiv pentru apărător din oficiu în sumă de 940 RON (onorariu fixat provizoriu în acelaşi cuantum fiind fixat prin încheierea din 26.11.2020) ce se va achita din fondurile Ministerului Justiţiei, iar În baza art. 19 alin. (1) din O.U.G. nr. 51/2008 a dispus ca cheltuielile procesuale avansate de către stat să rămână în sarcina acestuia.

3. Calea de atac exercitată în cauză

3.1. Împotriva sentinţei civile nr. 389 din 23 martie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamantul A., solicitând casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, admiterea cererii.

Recurentul-reclamant critică respingerea de către prima instanţă a cererii de introducere în cauză a inspectorilor din cadrul Inspecţiei Judiciare şi magistraţilor împotriva cărora s-a formulat plângere, respectiv D., E., F. şi G., apreciind că prima instanţă a făcut o greşită aplicare în cauză a dispoziţiilor art. 161 din Legea nr. 554/2004.

Arată recurentul că a solicitat Inspecţiei Judiciare să analizeze abaterile magistraţilor respectivi, în raport de dispoziţiile art. 99 lit. t) şi art. 991 din Legea nr. 303/2004, iar instanţa de fond s-a rezumat la a constata că demersurile efectuate de inspectorul judiciar D. şi rezoluţia emisă de inspectorul-şef E. sunt complete şi susţinute de probe, pronunţând astfel o sentinţă nelegală. Verificările efectuate de Inspecţia Judiciară au fost pur formale, doar în baza înscrisurilor depuse de petent şi a informaţiilor din sistemul Ecris, iar în cuprinsul celor două rezoluţii nu se regăsesc aspectele criticate de recurentul-reclamant.

Nefiind analizate aspectele sesizate de reclamant pentru a se putea stabili dacă există sau nu indicii ale săvârşirii unei abateri disciplinate, este necesară admiterea recursului şi, urmare a desfiinţării celor două rezoluţii, trimiterea dosarului pentru completarea verificărilor.

3.2. Petentul H. a declarat recurs împotriva sentinţei civile nr. 389 din 23 martie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, criticând soluţia de respingere a cererii sale de intervenţie accesorie, cu consecinţa casării hotărârii atacate.

4. Apărările formulate în cauză.

4.1. Prin întâmpinările formulate de intimaţii-pârâţi Inspecţia Judiciară şi Consiliul Superior al Magistraturii au solicitat respingerea recursului declarat de reclamantul A., ca nefondat, intimata-pârâtă Inspecţia Judiciară susţinând şi excepţia nulităţii recursului pentru nemotivare.

4.2. Intimaţii-pârâţi Inspecţia Judiciară şi Consiliul Superior al Magistraturii au depus întâmpinări şi faţă de recursul declarat de petentul H., prin care au invocat excepţia nulităţii recursului pentru nemotivare, iar în subsidiar, au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Alte aspecte procesuale

La termenul de judecată din 22 martie 2023, Înalta Curte a constatat că pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii nu participă la judecata recursului, pentru motivele expuse în practicaua prezentei decizii.

II. Soluţia instanţei de recurs

II.1. Referitor la recursul declarat de reclamantul A.

Înalta Curte va respinge, ca neîntemeiată, excepţia nulităţii recursului pentru nemotivare, invocată de intimata-pârâtă Inspecţia Judiciară. Deşi recurentul-reclamant nu a încadrat recursul într-unul dintre cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., criticile expuse se circumscriu motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., urmând a fi analizate din această perspectivă.

Motivul de recurs referitor la respingerea de către prima instanţă (în practicaua sentinţei atacate) a cererii de introducere în cauză, în calitate de pârâţi, a numiţilor D., E., F. şi G. va fi respins ca nefondat, Înalta Curte constatând că prima instanţă a făcut o corectă aplicare în cauză a dispoziţiilor art. 16 şi art. 161 din Legea nr. 554/2004.

În privinţa inspectorului judiciar D. şi a inspectorului-şef E., Înalta Curte reţine că introducerea acestora în cauză nu îndeplinea cerinţele prevăzute de art. 16 din Legea nr. 554/2004, potrivit căruia cererile în justiţie prevăzute de prezenta lege pot fi formulate şi personal împotriva persoanei care a contribuit la elaborarea, emiterea, adoptarea sau încheierea actului, dacă se solicită plata unor despăgubiri pentru prejudiciul cauzat ori pentru întârziere. Or, cererea dedusă judecăţii nu cuprinde un petit referitor la plata de despăgubiri, astfel că în mod corect prima instanţă a respins cererea reclamantului de introducere în cauză a celor doi inspectori semnatari ai rezoluţiilor contestate.

Pe de altă parte, în privinţa acestor două persoane nu sunt îndeplinite nici condiţiile prevăzute de art. 161 din Legea nr. 554/2004, potrivit căruia "Când raportul juridic dedus judecăţii o impune, instanţa de contencios administrativ va pune în discuţia părţilor necesitatea introducerii în cauză a altei persoane.(...)"

În speţă, o astfel de necesitate nu a fost relevată nici în fond şi nici în recurs, reclamantul solicitând completarea cadrul procesual subiectiv cu inspectorii judiciari fără a indica un temei de drept şi fără a justifica în ce modalitate ar ajuta la soluţionarea cauzei participarea acestora la judecată.

În ceea ce priveşte introducerea în cauză a doamnei judecător F. şi a doamnei procuror G., magistraţi împotriva cărora reclamantul susţine că a formulat plângerea adresată Inspecţiei Judiciare, Înalta Curte constată că instanţa de fond a făcut, de asemenea, o corectă aplicare a art. 161 din Legea nr. 554/2004. Participarea respectivilor magistraţi la judecata procesului nu este necesară, instanţa fiind învestită cu verificarea legalităţii celor două rezoluţii emise de pârâta Inspecţia Judiciară, iar cei doi magistraţi nu sunt emitenţi ai actelor administrative atacate.

Este de observat şi că plângerea administrativă a reclamantului nu s-a referit decât la doamna judecător F., în raport de această persoană fiind efectuate verificări de către Inspecţia Judiciară, sub aspectul modului de soluţionare a dosarului nr. x/2018 al Tribunalului Braşov. Plângerea reclamantului nu a vizat-o şi pe doamna procuror G., iar conform precizărilor depuse în fond cu privire la motivul introducerii în cauză a pârâţilor persoane fizice, reclamantul nu a lămurit în vreun fel care este legătura acesteia cu judecarea cauzei de faţă, rezumându-se la a arăta (eronat) că a formulat plângere şi împotriva acestui magistrat.

Faptul că plângerea finalizată cu soluţia de clasare este îndreptată împotriva doamnei judecător F. nu conduce la necesitatea coparticipării pasive a acesteia alături de emitentul actului, Inspecţia Judiciară, în procedura judiciară de contestare a rezoluţiei de clasare. Conform art. 451 din Legea nr. 317/2004, instanţa de fond se pronunţă doar asupra legalităţii soluţiei de clasare, urmând ca, în cazul admiterii acţiunii, să indice, conform alin. (5) al articolulul menţionat, motivele pentru care au fost desfiinţate rezoluţiile atacate (rezoluţia de clasare şi rezoluţia inspectorului-şef) şi să indice faptele şi împrejurările care trebuie lămurite, precum şi mijloacele de probă ce urmează a fi administrate pentru completarea verificărilor. Aşadar, în soluţionarea contestaţiei, instanţa de fond nu dispune măsuri faţă de magistratul vizat de plângere şi nici nu face aprecieri cu privire la abaterile pretins săvârşite de acesta, obiectul verificărilor fiind circumscris modului în care Inspecţia Judiciară a procedat la soluţionarea sesizării ce i-a fost adresată.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte constată că prima instanţă a respins în mod corect cererea reclamantului de modificare a cadrului procesual pasiv, nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 16 şi art. 161 din Legea nr. 554/2004, astfel că în speţă nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Recurentul-reclamant a formulat şi critici succinte referitoare la soluţia pronunţată asupra cererii de anulare a rezoluţiilor contestate, susţinând generic pretinsa neanalizare de către instanţa de fond (la fel ca Inspecţia Judiciară) a aspectelor expuse în plângere.

Contrar acestor susţineri, Înalta Curte constată că prima instanţă a făcut o analiză completă a tuturor susţinerilor reclamantului, examinând rezoluţiile Inspecţiei Judiciare prin prisma dispoziţiilor art. 45 şi art. 74 din Legea nr. 317/2004, art. 99 şi 991 din Legea nr. 303/2004, într-o motivare amplă, necontestată concret şi efectiv de către reclamant.

Nemulţumirea reclamantului rezidă, în realitate, în faptul că instanţa de fond nu a analizat faptele sesizate Inspecţiei Judiciare cu privire la magistratul în cauză, pentru a se stabili dacă există sau nu indicii ale săvârşirii unei abateri disciplinare. Or, Înalta Curte reţine că, în raport de prevederile art. 45 şi 451 din Legea nr. 317/2004, instanţa este învestită cu verificarea legalităţii rezoluţiilor emise de Inspecţia Judiciară, iar nu cu stabilirea existenţei sau nu a indiciilor unei abateri disciplinare realizate de magistratul în cauză. Activitatea de verificare, analiză şi de control în domeniul specific de activitate al Inspecţiei Judiciare nu se suprapune peste activitatea de control judiciar efectuată de către instanţele de judecată, pentru că una vizează conduita magistratului şi are natura unui control administrativ, iar cea de-a doua vizează activitatea jurisdicţională şi are natura unui control judiciar.

În ceea ce priveşte activitatea de soluţionare a sesizării adresate de recurentul-reclamant Inspecţiei Judiciare, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că pârâta a respectat prevederile Legii nr. 317/2004 şi Legii nr. 303/2004, fiind efectuată o cercetare completă a aspectelor invocate în plângere, în limitele competenţei legale ale Inspecţiei Judiciare, cu observarea corectă a împrejurării că motivele invocate de reclamant excedează acestor competenţe, întrucât privesc raţionamentul judecătorului învestit cu soluţionarea unei cauze şi modul de administrare şi apreciere a probatoriului în cauza respectivă (n.r.: reclamantul a formulat sesizarea în raport de modul de instrumentare de către magistrat a dosarului nr. x/2018 al Tribunalului Braşov).

Înalta Curte constată justeţea acestor considerente, întrucât cenzurarea măsurilor şi soluţiilor luate de judecătorul cauzei poate fi făcută doar în căile de atac, de instanţa ierarhic superioară, Inspecţia Judiciară neavând competenţa de a examina şi cenzura, în procedura administrativă, modul de instrumentare, soluţia pronunţată şi modul de argumentare a soluţiei într-o anumită cauză.

Având în vedere şi că, în recurs, reclamantul nu a criticat concret raţionamentul primei instanţe şi argumentaţia susţinută de textele de lege incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prima instanţă făcând o corectă aplicare a normelor de drept material incidente cauzei.

În concluzie, pentru toate considerentele anterior arătate, constatând că nu sunt incidente cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în raport de dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 C. proc. civ., va respinge recursul declarat de reclamantul A., ca nefondat.

II.2. Referitor la recursul declarat de petentul H.

În cauză, sunt incidente dispoziţiile art. 25 alin. (2) lit. a) din O.U.G. nr. 80/2013, potrivit cărora se taxează cu 50 de RON recursul declarat împotriva hotărârii prin care s-a respins cererea ca inadmisibilă.

Conform art. 486 alin. (2) din C. proc. civ., la cererea de recurs se va ataşa dovada achitării taxei de timbru, iar alin. (3) al aceluiaşi articol stabileşte că această cerinţă este prevăzută sub sancţiunea nulităţii.

Prin adresa emisă la data de 12 mai 2021 şi comunicată la data de 21 mai 2021, s-a adus la cunoştinţa recurentului-petent H. obligaţia de plată a taxei judiciare de timbru în sumă de 50 de RON, aferentă recursului declarat împotriva sentinţei civile nr. 389 din 23 martie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Înalta Curte constată că recurentul-petent nu a îndeplinit obligaţia de achitare a taxei judiciare de timbru până la termenul de judecată fixat. Din verificările efectuate în sistemul ECRIS, se constată că acesta nu a formulat cerere de reexaminare a taxei judiciare de timbru şi nici nu a solicitat acordarea ajutorului public judiciar pentru plata taxei.

Consecinţa neachitării taxei judiciare de timbru aferentă căii de atac a recursului este prevăzută de dispoziţiile art. 486 alin. (3) din C. proc. civ., sancţiunea fiind nulitatea recursului.

Pentru considerentele expuse şi în temeiul dispoziţiilor art. 486 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., Înalta Curte va anula, ca netimbrat, recursul declarat de petentul H. împotriva sentinţei civile nr. 389 din 23 martie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

În condiţiile art. 2 alin. (1) pct. 3 din Protocolul privind stabilirea onorariilor cuvenite avocaţilor pentru furnizarea serviciilor de asistenţă juridică în materie penală, pentru prestarea, în cadrul sistemului de ajutor public judiciar, a serviciilor de asistenţă judiciară şi/sau reprezentare ori de asistenţă extrajudiciară, precum şi pentru asigurarea serviciilor de asistenţă judiciară privind accesul internaţional la justiţie în materie civilă şi cooperarea judiciară internaţională în materie penală, încheiat la 17.06.2022 între Ministerul Justiţiei, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Uniunea Naţională a Barourilor din România, Înalta Curte va stabili onorariul definitiv cuvenit avocatului din oficiu care a asigurat asistenţa judiciară în cauză recurentului-reclamant A. la suma de 1020 RON şi constată că, potrivit art. 19 alin. (1) din O.U.G. nr. 51/2008, aceste cheltuieli rămân în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului declarat de reclamantul A., ca neîntemeiată.

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 389 din 23 martie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Anulează, ca netimbrat, recursul declarat de petentul H. împotriva aceleiaşi sentinţe.

Stabileşte onorariul definitiv cuvenit avocatului din oficiu care a asigurat asistenţa juridică a recurentului-reclamant A. la suma de 1020 RON.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 22 martie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.